13

!@#$%^^&&* Nu inteleg de ce injuraturile camuflate de niste taste sunt in general caracterele astea. Consider ca trebuie sa fii foarte calm sa te apuci cu degetul, rand pe rand, sa apesi doar tastele de pe randul de sus. Cand mie mi-ar veni sa fac asta: skdjfhcSJHNVCWOehf \oqierjpqiurpiquwjpqw3prjdflwkjnvlw/n mn bsdskdjfhskdjhfkj!!!

Nu pot sa inteleg de ce m-am pornit eu la un drum de Cluj cu piticul, la un set de analize si la un control endocrinologic intr-o zi de 13!

Acum am o mare mare ceata in minte (apropo, simptomul asta de hipotiroidism ma distreaza cel mai tare: "brain fog", si descrie intr-adevar superb ce invalmaseala de ganduri are in minte un bolnav de hipo si cum nu reuseste nici sa se linisteasca, nici sa le puna in ordine; si chiar tin minte ce bine era cand eram normala... of, Doamne, ca intr-adevar e minunat sa fii sanatos...). Si sa ma ierte Alex si cine imi va citi blogul sperand sa se relaxeze, dar nu ma pot linisti pana cand incerc sa-mi pun ordine in ganduri si asta nu voi reusi decat punand totul aici "pe hartie"...

Drumul spre Cluj si probleme de alaptare

Nu a dormit deloc deloc. Normal ca au inceput maraielile. Apoi i s-a facut foame si somn. Am tras pe stanga, l-am luat din scaun (mare greseala, pentru ca acum cred ca ar fi adormit asa flamand, si era mai bine) sa incerc sa-i dau papi. El saracul era intr-un amestec de curiozitate si frica. La fiecare masina ce trecea pe langa noi ma impingea sa vada ce zgomot s-a auzit, se uita peste tot. Nu m-a lasat nici un centimetru sa-l aplec inspre tzitzi, se impingea cu o putere imensa in mine si se scremea la cum se straduia sa se impinga in sus. Am incercat sa-l scutur, sa-l leagan, ca si cum am fi la plimbare, cum suge de obicei. Nici o sansa. As fi iesit si pe marginea drumului, sa-l plimb in timp ce suge, cum vrea el. Dar in primul rand nu ar fi supt, tot ar fi fost captat de mediul inconjurator. In al doilea rand, eu nu pot inca sa desfac doar cativa nasturi si sa-l pun la san. Eu trebuie sa-mi pun un prosop in sutien la sanul la care nu-l alaptez, pentru ca in timpul in care Alex suge la celalalt asta curge rauri rauri. Si si cel de la care suge Alex curge in momentele dese in care el se tot ridica la verticala, asa ca si la acela trebuie sa-mi pun prosop, asa, ca un fel de babetica, pe sub san, sa curga laptele pe prosop in jos sau sa ma folosesc de el sa captez laptele care tasneste la inceput. Fara nici o bluza pe burtica in jos la mine, ca ar fi uda leoarca. Ma apuca de o gramada de ori nervii de ce eu nu pot merge de acasa cu copilul cum fac o gramada de alte femei, si sa alaptez in public. Nu se poate nici din cauza mea si a laptelui meu super curgator, nici din cauza lui Alex si a pretentiilor lui la supt (suge doar plimbat in brate, tot vrea sus la verticala si sa se coboare jos cand vrea; deci cat e la verticala mi-ar vedea toata lumea sanii; pe langa asta nu vrea sa suga in locuri necunoscute si mai ales daca sunt zgomote sau alte atractii; chiar si acasa daca e ceva nou in camera sau daca o patura e aruncata pe fotoliu, vreo 10 minute nu pot sa-i dau de mancare, il plimb asa, pe sec, ca el se tot uita la ce e nou, si eu sunt Doamna Dezordine, deci imaginati-va...). Atata mi s-ar parea totul de usor, fata de mamicile cu laptele praf care trebuie preparat, si pus in bagaje nu stiu cate chestii. Eu as avea tzitzi la purtator si gata!!! Dar nu... sunt foarte trista pe aspectul asta. Dar foarte foarte trista (mda... inca un simptom de hipotiroidism... Chiar ma intreb care e adevarata Raluca, am impresia ca tot ceea ce sunt eu, de fapt sunt o adunare de simptome ale dereglarilor hormonale, de la tiroida la insulina...).

Deci normal ca nu a mancat oricat am incercat, si mai rau, s-a enervat, ca ii era foame si somn. Nici nu-mi pot imagina ce s-ar intampla cu el sa trebuiasca sa facem un drum mai lung... offfffffffffffffffff...........

L-am pus in scaun si am continuat calatoria. Trecea de la faze de plans, la marait, la foit si intins in scaun de somn, la intins bratele inspre mine si strigat "mama" infiorator (momente in care imi parea rau ca a invatat asta), la mestecat buzele si supt limba de foame... M-am aplecat peste el, sa-l testez asa din mersul masinii daca vrea. Si saracutul a supt asa vreo 30 de secunde, cat sa nu mai fiu eu stresata ca se deshidrateaza. A supt cu pofta, dar apoi s-a pus pe plans. Am mai incercat sa-l pun la san, dar incepea sa planga isteric si voia la verticala, de parca i-ar fi frica sa nu vada tot din jur. Am mai incercat sa-i dau si in scaun, aplecandu-ma peste el (nu sunt curioasa ce parere aveau ceilalti conducatori din trafic) si doar ii cauzam alt plans. Era deja si super extenuat. Asa ar fi trebuit el deja sa creada ca si masina e casa lui, si de fapt e "acasa" oriunde e sanul mamei, nu?

A adormit in Cluj, cand deja cautam loc de parcare la laboratoarele Synevo. Am mers si mi-am facut analizele, apoi am luat-o rapid spre Auchan, ca am stiut ca este ceva special pentru copii. M-a racait putin la sufletel ca am trecut in mall pe langa niste magazine preferate de-ale mele, in care n-am mai intrat de mai mult de 7 luni :D, si anuntau tot felul de promotii. Si culmea e ca as fi avut nevoie, am doar doua tricouri pe care le rotesc. Dar nu... nu este timp de asa ceva, e mai important ce cautam pentru Alex. Am luat cate ceva interesant. Am vrut sa-mi iau si fructe si legume pentru drum, sa am cina, dar deja maraia, asa ca am luat ceva pe fuga. As fi vrut sa ma uit la fructe pentru el, sa vad cu ce sa continuam, dar nu m-a lasat. Era super extenuat.

Am uitat sa zic ceva. In Cluj, la ora 12, orasul super super aglomerat, tot mai faceai 5 metri si iar stateai blocat cateva minute. Ti se ridica tensiunea de numa. Nu asa imi aminteam eu orasul tineretii mele, si nu cu soferii nervosi de acum. Si eram gata sa spun chiar ceva grav "uau, nu mai sunt oare indragostita de Cluj?". Dar mi-a trecut repede, cand am trecut pe langa Cladirea Rosie de langa Catedrala Greco-Catolica, cladire in care tineam laboratoarele, apoi pe strada Avram Iancu unde aveam seminariile, toate bancutele din parculetele din centru le cunosteam aproape pe de rost. Toate fisurile din ziduri, pe traseul pe jos de la statiile de autobuz pana in centru la facultati, le tineam minte! Bine, mi-am amintit si ca aveam de umblat mai mult, in functie de autobuzul la care aveam abonament, ca nu ma induram sa dau bani pe bilet la alt numar. Tot tot tot, si ce era acum schimbat, imi aminteam cum fusese inainte. Locul in care am plans cand am picat la Analiza Functionala si trebuia s-o sun pe mami sa-i spun. Locurile in care fumam cate o tigara, tragandu-mi pantalonii largi cu buzunare dupa mine... Queens unde mi s-a furat ghiozdanul unde aveam bijuteriile mele preferate de argint... Toate astea erau locurile unde mi-am petrecut tineretea si libertatea exprimarii personalitatii mele, fara nici o ingradire! In Baia Mare nu putusem eu in liceu sa fac pe strada ce ma apuca, pentru ca la orice colt ma vedea o cunostinta "binevoitoare" si in Baia Mare se mira lumea si daca umbli cu pantaloni scurti pe racoare, nu mai vorbesc de a te vopsi in cap rosu-morcov, a sari de bucurie pe strada sau alte manifestari normale, dar totusi intr-un orasel de provincie sunt considerate atat de iesite din comun! Mi-e asa de dor de perioada aceea si nici nu stiu daca e Clujul cel de care mi-e dor de fapt (deci as putea fi iar asa daca as locui acolo?) sau e vorba doar de tinerete si lipsa grijilor mari? Sunt acum mult mai fericita decat atunci, dar intervine aici tristetea unor timpuri la care e imposibil de revenit, si asta doare. Oricum, m-ar obosi rau Clujul acum, e mult mai aglomerat decat pe vremea studentiei mele. Atunci studentii nu umblau cu masini personale, acum cred ca si ei contribuie la inghesuiala asta automobilistica.

La Synevo, fiind in cadrul Institutului de Oncologie, am vazut zeci de copii si tineri cu baticul in cap pe afara. Ingrozitor, ingrozitor, si m-am gandit ce pot simti parintii lor? Stiu ca alea sunt adevaratele probleme, dar sper ca asta nu-mi ingradeste dreptul de a ma plange de ce m-a suparat pe mine ieri...

In Cluj la bunici

Am avut noroc ca la Relu acasa s-a hotarat totusi sa manance. Dar asta numai dupa ce vreo 20 de minute a studiat cu atentie (la verticala, pe umarul meu) camera. Nici gand altfel sa se coboare el la san. Era ora 15 si el nu mai papase de la 7:30 dimineata! A supt si a si dormit vreo 30 de minute.

Apoi i-am facut cunostinta cum se cuvine cu Aris, bichonul matusicii lui, Carmen. Erau amandoi incantati. Alex a fost cam violent, l-a strans tare de buza si de bot, si-a bagat unghiile in gingiile lui Aris. Si saracutul pui alb nu a zis nimic, a dat din coada mai departe, ca un adevarat iubitor de copii. De-abia am reusit sa ii desfac degetele de pe botul lui. Trebuie neaparat sa-l invat sa iubeasca animalele. Nu am suportat niciodata copiii care lovesc animalele doar sa isi arate superioritatea si prostia. Stiu ca nu e vorba acum despre asa ceva, ca nu isi da seama de asta. Dar asta mi s-a parea cea mai mare ratare a mea personala ca parinte, sa am un copil violent cu animalele.

Ah, probabil din cauza oboselii, nu a vrut sa le arate bunicilor nici cum spune "mama", nici cum se ridica in picioare, si nici cum umbla. Noroc ca ei il iubesc oricum! Si erau foarte incantati ca am mers la Cluj.

Rezultate analize

Am mers apoi sa-mi ridic de la Synevo analizele, si surpriza surpriza, sunt rele, si eu credeam ca le fac asa, de rutina (din moment ce cele din decembrie, la 2 luni de la nastere erau perfecte! Si TSH-ul, si FT4, si anticorpii tiroidieni disparuti complet)! Si asta sub tratament, ca eu eram sigura ca merg la Cluj si voi scapa de Euthyrox:

anti-tg: 676 - valori de referinta: <115 br="">anti-tpo: <5 -="" br="" de="" referinta:="" valori="">ft4: 7.7 - valori de referinta: 12-22
tsh: 73.6 (!) - valori de referinta: 0.27 - 4.2

M-am indreptat amarata inspre cabinetul doamnei doctor. Ma gandeam la analizele mele, ca eu observasem acul cantarului ca urca, in ciuda regimului meu monoton. Dar credeam ca e pentru ca am renuntat la sportul de noapte de a-l plimba pe Alex. Eram aproape sigura ca asta e...

La doctor

Noroc ca doamna doctor e o draguta, si o femeie tare de treaba si explica mult si bine, nu repezeste, e foarte ok. Ca nu as fi putut ieri sa rabd si aere sau tonuri ridicate de voce, cum gasesti la atatia medici in ziua de azi... Singurul ei defect este ca e, asa ca orice endocrinolog, hotarata sa rezolve rapid analizele proaste, prin medicatie, fara sa se incerce ceva din alimentatie. Ea are de rezolvat pacientul pe moment, si atat. Si da, e de parere ca medicatia in tiroida e pe viata, o data inceputa, si trebuie doar din cand in cand, ridicata doza.

Ne-am vazut de doua ori anul trecut, si dupa aceea de 3 ori mi-a dat consultatie prin e-mail, pe gratis. Si totusi, cand m-a vazut m-a intrebat "da v-ati tuns?" :)). Eu: "Da.". Ea: "va cadea parul rau, nu? E de la tiroida...". Pfffff cand a vazut analizele!!! A zis ca stia ea ca in timpul sarcinii ele sunt mai normale si ca la un anumit interval dupa nastere ele se deterioreaza rau de tot, dar nu chiar asa de rau! Ar trebui sa iau o doza de 3 ori mai mare! Deocamdata, pentru ca e posibil nici asta sa nu fie suficient. M-a intrebat daca alaptez, i-am spus ca da. Si a dat nemultumita din cap. A spus ca ar trebui sa intarc copilul cat de repede!!! Capul meu vajaia asa ca nu mi-am dat seama daca se refera doar la faptul ca un tratament asa socant i-ar face rau lui Alex (ca asta mi-a explicat mai apoi ca da!) sau se referea si la faptul ca alaptatul scoate din mine tot tot tot si functia tiroidei scade, si in plus oboseala acumulata nu ajuta deloc la tiroida.

Deci a zis ca ea ar fi inceput diversificarea la 4 luni, si ar fi incercat intarcarea la 9 luni. Eu am inceput s-o intreb "da de tot sa nu-i mai dau lapte? Sunt atatea femei care mai dau copiilor lapte seara o masa, pana inspre 2 ani, poate va referiti doar sa grabesc procesul cu diversificarea in timpul zilei...". A zis ca ma vede ca as vrea sa-i dau cat de mult, dar sa nu cumva sa ajung pana la 1 an cu alaptatul!!! Pfuai, tot cerul a cazut pe mine! Toate planurile mele, toate ideile mele ca sa il las pe el cum vrea el puiul drag... M-a lovit unde m-a durut mai tare! Si in planurile mele cele mai sumbre, in care ar fi trebuit sa ma intorc la servici din anumite motive, suptul de noaptea ar fi ramas pe baricade...

Mi-a spus ca sa incerc sa fac un compromis, intre a-i da mai mult sa suga, si a stopa alaptatul, ca imi va fi din ce in ce mai rau, analizele se vor inrautati, simptomele mele la fel (ingrasare, chelire , ca nu mai pot sa spun caderea parului, depresii, senzatii de frig, brain fog-ul pe care il experimentez din plin, si toate celelalte manifestari ale hipotiroidismului). Si toate vor avea un ritm mai alert, datorita anticorpilor tiroidieni care imi papa din tiroida. Si apoi voi fi mult mai greu de adus inspre normal cu doze imense de medicamente, desigur, si astea cu reactiile adverse aferente...

Mi-a zis ca nu ma poate trata bine in timp ce alaptez si pentru ca nu imi poate da doze mari. Mi-a recomandat acum sa-mi dublez doza la 2 pilule zilnic si sa o sun daca se intampla ceva cu copilul, daca devine foarte foarte agitat! A zis ca e posibil sa devina foarte agitat, si nu in sensul de "ii ies dintii", ci ceva mult mai grav! Si sa o sun. Apoi, dupa doua luni, daca il intarc la 9 luni, sa triplez doza si sa-mi fac analizele dupa alte 2 luni.

In toata ceata care imi invalmasea si ieri creierul m-am gandit la altceva (si zau ca e naspa de tot sa nu te poti baza ca gandesti bine sau nu, daca iei deciziile importante pentru tine si pentru copil dupa capul tau limpede, sau hormonii tiroidieni iti joaca feste; e ingrozitor! as fi preferat sa fie ceva bai la ceva fizic, sistemul digestiv de exemplu, si sa rezolv totul cu calm, rabdare si MINTE LIMPEDE!). Pai stai un pic!!! Eu in timpul sarcinii luam o pastila jumate de Euthyrox. Si abia in decembrie, dupa analizele minunate, mi-a scazut doza la 1 pastila pe zi! Deci daca doua pilule pot provoca asemenea manifestari la un bebeloi mare, atunci din octombrie pana in decembrie o pastila jumate la un bebelin micut cum a fost??? Sa inteleg ca de asta a fost Alex rau cand a fost mic??? Din cauza mea??? El plangea isteric cu orele din cauza mea, a mamei lui??? De ce nu mi-a spus nimeni nimic despre chestia asta??? Si acum plang cand ma gandesc cat am intors-o si atunci pe toate partile, ce poate fi. Colici nu erau, problema de neadaptare? Tot am incercat sa ii facem totul calm in jur, etc. Pana la urma sa aflu ca medicatia mea? Imi vine sa injur de tot ce se poate toata medicatia!!! Dar de ce nu mi-a spus nimeni??? De ce doctorita mi-a zis in sarcina ca nu-l va afecta??? Ma doare sufletul ca nu mai pot da timpul inapoi. Ma doare incredibil, ma simt ingrozitor sa stiu ca eu i-am facut rau singura. Cat am apucat atunci in oboseala de atunci, sa gugalesc despre euthyrox in alaptare, am nimerit intr-adevar doar site-uri medicale, care spuneau ca e ok, nu am sapat in amanunt. Nu m-am gandit ca si Vioxx a fost ok pana a omorat sute de mii de oameni. Am uitat de toata temerea mea pe medicamentele medicinii alopate. Am uitat complet !@#%^& de brain fog!!! Ca imi vine sa-mi angajez un om cu mintea limpede care sa-mi aminteasca din cand in cand cine sunt eu si cum eram eu!

Ma stie toata lumea ca am aruncat sistemul medical de pamant cand mi s-a spus ca numai cu tratamente ingrozitoare si cu FIV voi ramane gravida, ca e imposibil sa am ovulatie. Atunci mi-am pus increderea in Dumnezeu si in ghidarea Lui inspre ce a facut El in natura pentru insanatosire. Si asa a aparut Alex! (trebuie sa fac cumva sa reiau algoritmul de insanatosire pana nu cad in prapastia depresiei...)

Dar in timpul sarcinii am trait cu frica pierderii sarcinii in primul trimestru datorita lipsei de progesteron. Si in al doilea trimestru datorita anticorpilor tiroidieni, care deja atacau tiroida bebeului. Apoi am mai citit, ca si mamicile cu tiroidita autoimuna Hashimoto care reusesc sa aduca pe lume copilasii, daca nu fac tratament hormonal in timpul sarcinii, risca sa aiba copii cu retard mintal. Si uite cum frica de a nu fi responsabila de asa ceva m-a adus inapoi in sistemul medical pe care il abandonasem. Si mi-am facut analizele si am ascultat de sfaturile doamnei doctor, luand doza de Euthyrox (denumirea comerciala pentru levotiroxina) recomandata. Am intrebat-o inspre sfarsitul sarcinii daca voi continua si dupa, si a zis ca da, pentru ca dupa nastere candva analizele o vor lua razna, si sa incercam sa le tinem sub control. Am mai gasit pe net ca mamele cu hipotiroidism au probleme de lactatie, si deci am ajuns la concluzia ca e bine sa iau pilulele mai departe. Nu mi-am pus deloc deloc probleme sau intrebari, parca n-as fi eu, serios! Eu eram cercetatoarea... Acum imi pare asa de rau! Cred ca mai bine nu le mai luam dupa nastere, din moment ce nu mai exista risc pentru copil, ci doar pentru mine! Macar sa nu-l otravesc si pe el prin laptele meu.

De ce nu m-am gandit ca poate natura a facut in asa fel incat mamele cu hipo sa nu alapteze pentru ca nu trebuie? Daca tot merg pe "asa face natura pentru ca asa e bine" tot timpul...

Aici revin la o mare dilema a mea de ieri... Oare nu i-am facut rau ca l-am alaptat avand hipotiroidism??? Oare cat rau i-am facut pe termen lung alaptandu-l sub Eutyrox??? Pe termen scurt am inteles, nu mai putem da timpul inapoi, dar pe termen lung??? Si mi-am amintit un articol, un studiu foarte interesant citit in timpul sarcinii, de pe site-ul Fundatiei Weston Price. M-a surprins mult atunci, ca e o fundatie super cunoscuta in sustinerea lucrurilor naturale si sanatoase. Si a trebuit sa citesc articolul de multe ori sa inteleg de ce ei erau de parere ca in multe cazuri e mai indicat laptele formula (pe baza de lapte de capra, organic, deci nu as fi gasit oricum la noi) decat alaptarea. Era vorba de mame care isi "otravesc" copiii fumand, band alcool, mancand margarina de exemplu, neavand o alimentatie echilibrata prin care sa ii dea puiului tot ce ii trebuie. Erau de parere ca propagarea alaptatului pana in panzele albe va da copii bolnavi, pentru ca nu orice mama ar trebui sa alapteze. Decat un astfel de lapte e mai bun un lapte formula bine selectionat, care sa-i aduca copilului tot ce e necesar. "Breast is best" era ok doar pe vremea in care femeile alaptarese se ingrijeau si mancau bine, si dadeau in articol exemple multe de triburi si obiceiurile de acolo, ce faceau lauzele care alaptau.

Si acum in mintea mea, pe tot drumul de la Cluj inapoi, si mai apoi seara acasa doar asta era: am fost eu incapatanata si perseverenta in ceva rau pentru copilul meu??? Ar fi trebuit, din moment ce am continuat cu Euthyroxul si dupa nastere, sa nu alaptez si sa-i dau ce-i mai bun pentru el, adica formula? I-am facut eu rau puiului? Si i-am facut rau doar (de parca n-ar fi suficient) chinuindu-l ingrozitor in primele luni, facandu-i si lui si noua viata un calvar? Chiar zilele trecute cand era el un copil normal, care maraia doar cand ii trebuia ceva, mi-am pus intrebarea prin ce dureri a putut el sa treaca in primele luni, incat sa planga asa isteric cu orele, oricat incercam noi sa-l linistim??? Si acum? Acum cat rau ii fac cu doza mea de Euthyrox? Sa continui s-o iau? Sa o cresc, cum spune doamna doctor?

Planul doamnei doctor este, cum am spus, intarcat pe la 9 luni (dar el inca nu papa decat o lingurita de mar la 7 luni). De azi ar fi trebuit sa incep doza dubla si sa observ reactiile adverse la Alex si dupa intarcat sa triplez doza.

Planul meu este: mentin doza asta, desi ma bate gandul sa o scot de tot, din moment ce oricum e prea mica sa ma ajute pe mine cu ceva, macar sa nu-l irite si agite pe Alex. Si observ consecintele :D. Si continui cu alaptatul sa vedem ce se intampla. Asta e planul pe moment. Daca ma simt ingrozitor fizic, poate ca voi creste doza treptat. Asta daca, sper eu, acum ca a iesit soarele (apropo si Seasonal Affective Disorder, depresia asta la ploi si in anotimpurile reci, e tot o manifestare a hipotiroidismului), voi iesi din depresia "mi-am otravit copilul cu laptele meu". Si ma apuc si cercetez ca pe vremuri. Nu voi putea chiar ca pe vremuri, ca Alex imi acapareaza prea mult timp pentru asa ceva. Nu voi putea sa cercetez fiecare aliment sa vad ce efecte are, ce beneficii (si asta imi aminteste cum o certam pe mami ca nu se mai ingrijeste de sanatatea ei; cand sa te mai ingrijesti de tine dupa ce esti mama???). Nu voi putea, chiar daca voi ajunge la concluzia ca o anumita dieta mi-ar fi sanatoasa, sa ma apuc de ea, cine are timp acuma sa cumpere anumite alimente speciale, sa faca tot felul de sucuri de verdeturi, etc. Sa nu mai zic de disponibilitatea financiara din ce in ce mai scazuta sa imi cumpar anumite suplimente nutritive cu plante care nu se gasesc la noi, care m-ar ajuta. De exemplu, ma gandeam la kelp ca sursa de iod organic. Iodul sintetic e total contraindicat in Hashimoto, "hraneste" anticorpii si deci ajuta la distrugerea timpurie a tiroidei. De fapt, Hashimoto se intalneste doar in tarile care au introdus iodul in sarea alimentara! Si de aici s-a tras concluzia ca iodul e rau, desi in general hipotiroidismul arata o lipsa de iod. Mi-a placut filmuletul asta scurt al lui Kevin Gianni http://renegadehealth.com/blog/2009/08/07/the-real-effect-of-raw-cruciferous-vegetables-on-the-thyroid/ in care explica de crucifere ca sunt goitrogene doar pe fond de lipsa de iod in organism. Ca toata lumea se teme de crucifere, chiar daca sunt asa de sanatoase, ca ar fi goitrogene. Recunosc ca stiind ca nu consum iod din nici o sursa, adica nu mananc alge marine zilnic, evit si eu alimentele goitrogene (varza, broccoli, conopida, napi, ridichi, arahide, soia, ...).

Euthyrox-ul "trateaza" de fapt manifestarile de hipotiroidism, fara sa faca nimic anticorpilor. Medicina alopata spune ca acesti anticorpi sunt pe viata. Totusi, anti-TPO nu-mi mai ies in analize de mai mult de un an, si daca i-am avut ani de zile. Chiar si anti-tg au iesit normali la analizele trecute, deci se poate! Asa ca planul meu e sa tratez simptomele de hipo prin aportul de iod organic (o sa-mi cumpar tablete de kelp, fucus, AFA; tablete pentru ca din moment ce la noi in Baia Mare nu sunt alge de vanzare pentru consum, pe net ce am gasit sunt extrem de scumpe pentru o portie-doua, d-apoi sa consum regulat). Sa ma mai "analizez" din cand in cand sa vad ce dezastru iese. Si cand va suge puiul mai putin decat acum, sa incep din nou atacul pe anticorpi, ca inainte: detoxifiere a corpului, urmata de un atac de reglare a imunitatii cu tot felul de naturiste. Sa stiti ca in mintea mea numai injuraturi sunt la fiecare propozitie, ca si cum as zice "ametito, ai uitat cum se face, te-ai lasat pe mana medicinii!". Si acuma, asa cum zice doctorita, cu fiecare pastila de euthyrox luata, tiroida mea lucreaza mai putin, se leneveste, pana cand va muri de tot. Imi pare rau deci ca am inceput sa iau euthyrox. Dar eram disperata pentru Alex, sa vina pe lume, si sa vina sanatos.

Oare ce oi fi gresit acuma de au aparut asa manifestari? Oare alaptatul m-a stors de farama de iod din mine, si de seleniu si zinc printre altele (minerale care ajuta foarte tare la a tine in frau anticorpii)? Poate fi si o demineralizare profunda. Trebuie sa pornesc de jos sa o rezolv. Nu direct doza mare de euthyroxul asta...

Am simtit ieri, pe langa depresia enorma legata de alaptat si de faptul ca mi s-a spus sa il sistez cat de repede, am simtit ca sunt o mama rea, ca imi chinui pruncul si-l alaptez cu hipotiroidism, il alaptez cu euthyrox. Eu, cea "naturista"! Degeaba am citit ca nu sunt efecte negative. De unde stiu ei? Cine stie ce o sa se descopere peste cativa ani, cat ii afecteaza treaba asta pe copii! Si atunci? Atunci cum o sa ma pot suporta??? Ca sa nu spun cat am simtit ca l-am chinuit pe pui ca l-am dus la Cluj cu mine, el care nu poate papa in deplasare si nu poate dormi... Si l-am dus tot pentru ambitia mea, ca e alaptat doar... Atata mi-am cerut iertare de la el, soptindu-i la ureche asta, sper sa poata sa ma ierte. Nu am vrut nici un pic sa-i fac rau intentionat...

Ca sa nu mai spun ca acum m-a apucat stresul sa nu se ingrase el, ca apoi poate asta e un semn de hipotiroidism. Pana acum tot voiam sa puna pe el mai mult pentru a putea tine piept lumii, ca altfel sunt atatia "binevoitori" care de-abia asteapta sa iti spuna ca ai lapte prea slab, sau ca nu-i e de ajuns, si sa-i bagi repede lapte praf! Dar uite, chiar si aseara am citit un articol tare interesant despre diabetul de tipul 1, http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2010/05/13/5-reasons-why-diabetes-is-on-the-rise.aspx?aid=CD945, merita citit! Si mai ales ca noi avem predispozitie, mi-a atras atentia treaba cu copilul mai gras. Azi are Alex 30 de saptamani, deci e zi de cantar. Sunt curioasa... dar e clar ca ne apropiem vertiginos de 9 kile.

Drumul spre casa

Drumul inapoi spre Baia Mare a fost un cosmar! Dormise o singura tura de dimineata devreme, si aia scurta de o jumatate de ora, era deja ora 20... Am facut si greseala ca am intrat in masina dupa control si i-am zis lui Relu sa mergem repede, in speranta ca va adormi. Lui ii fusese dor de mine, ar fi vrut sa-l tin in brate. Asa ca pe la vreo 15 kilometri de Cluj, dupa ce era deja terminat de plans, un plans cu lacrimi (noi tot am sperat sa adoarma...) a inceput sa se inece, sa nu mai aiba aer. Asa ca i-am zis lui Relu sa traga pe dreapta si l-am luat in brate. Offf ce-o fi fost in sufletul lui, sa ma vada ca stau langa el si nu il iau in brate! A fost asa fericit cand l-am luat in brate! Apoi am pornit din nou, si a plans in continuare, dar nu asa isteric, pana la Dej, la vreo 60 de kilometri deci de la Cluj. Atunci a adormit saracutul. S-a mai trezit pana acasa tipand de cateva ori, dar a adormit la loc. Nu am mai incercat sa-i dau sa pape, ca sa nu fac iar greseala de la plecare. Am ajuns acasa, le-a ras bunicilor si apoi a mancat si a adormit cu greu pe la 10.

Sfarsitul zilei

Era trecut de ora 10 si nu eram in stare sa deschid calculatorul, stiam ca n-as fi fost in stare sa ma relaxez asa. Mi-am facut un ceai, niste susan cu miere si am dat drumul la tv. Simteam nevoia unui serial usurel cu care sa ma destind si sa nu ma mai gandesc la tiroida. M-am bucurat enorm cand am gasit pe AXN serialul CSI. Pe cand imi afundam mai bine fundul in fotoliu, s-au blocat toate posturile din cauza furtunilor. Am zis "hai sa deschid totusi calculatorul, dar sper ca nu ma apuc sa cercetez pe site-uri de sanatate". Am intrat pe facebook sa vad ce mai face lumea. Dau click pe un link recomandat de doua prietene din lista. Tzac-pac virus trimis la toata lumea... ai ai ai super final pentru o asa zi!!!

13 bis

Normal ca ieri nici nu am dus cu noi pe drum ceva de papi pentru el. Ar fi fost culmea, ca doar acum el numai experimenteaza gusturi, inghite mult prea putin ca sa ni se merite murdarirea intregii masini, pierderea timpului si spalarea lui, cum, unde? Asa ca am lasat pe azi, cum imi propusesem de mai demult, sa-i fac suculet de morcovi din putinii morcovi pe care ii mai avem din gradina proprie. Ei, sigur ca da... s-a hotarat azi-dimineata ca dupa ce m-am chinuit eu 50 de minute sa-l adorm, sa doarma doar doua minute. Si a fost un marait si jumatate, eu singura acasa, unde sa ma apuc de asa ceva? Asa ca azi se continua ziua de ieri. Asa cum superstitiosii numara 11, 12, 12 bis, 14, se pare ca la noi azi e 13 bis...

Totusi, o chestie comica pentru restul lumii (nu si pentru mine), din categoria "ce mai face Alex violent in timpul suptului", si-a gasit o noua jucarie de care sa traga in toate partile in timp ce suge: celalalt sfarc! Si cum maica-sa nu poate protesta, pentru ca are mainile ocupate tinandu-l in brate la plimbare, inghite doar in sec si strange ochii si dintii tare tare... Dar ieri pe masina tot maica-sa se gandea, cand il vedea uitandu-se dupa cate o jucarie si tot incercand sa-l imbuneze, ca ii da orice, ii face orice, ca ar face absolut ORICE pe lumea asta ca sa-i fie lui bine. Nu as fi crezut ca intr-adevar poti sa simti asa de puternic sentimentul asta de daruire, dar chiar ORICE as face pentru el!




Imi cer mii de scuze celor care au reusit sa citeasca pana aici aceasta postare pesimista si chiar plictisitoare, imi cer scuze si de la Alex ca i-am ocupat blogul cu asa ceva, dar am simtit nevoia sa ma descarc, sa fac ordine in zapaceala ce o aveam in minte. Cum am zis, a fost acompaniata de multe lacrimi pe alocuri, si de multe injuraturi pe de alta parte. Oricum, am scris-o pe parcursul intregii zile deci cred ca nu are cap si coada, si e o aiureala mare. Dar terapia a avut efect, chiar ma simt mai bine acum, si gata de lupta. Care lupta? Om vedea noi, pas cu pas...