Prima data l-am scris ca si comentariu la postarea despre cartile lui Dobson, Pearl si altii ca ei. Dar apoi am mai vorbit cu mamica ce mi-a trimis acest mesaj, si ne-am gandit ca nu e suficient de vizibil acolo. Il voi scrie ca o postare separata. Va recomand sa cititi de doua ori mesajul, are alt impact a doua oara. Si ultimul aliniat va rog sa-l cititi de mai multe ori.
De ce nu-mi (mai) bat copiii
Am tot stat si m-am gandit cum sa incep aceasta scrisoare; am sters inceputul de vreo 3 ori. Chestia e ca stiu clar ce vreau sa spun dar nu stiu cum sa incep. Si nu e vorba ca nu-s obisnuita sa vorbesc despre mine in public ci de faptul ca unele din amintiri inca ma dor. Vindecarea interiorului meu sufletesc a inceput mai demult dar inca nu s-a terminat.
Ar trebui sa va spun ca desi nu am fost o iubitoare de copii in viata mea de adult, nici nu eram o persoana care sa ii respinga. Imi placea sa ii vad la altii, sa ma joc cu ei, dar nu prea mult. Eram oarecum rezervata intr-un fel cam greu de descris. Asta pana i-am avut pe ai mei. Cei trei copii care mi-au transformat viata fiecare la randul lui.
La primul meu copil eram tanara si iresponsabila dar atunci n-as fi recunoscut acest lucru. Ma credeam grozava, nu acceptam nici un sfat si simteam ca toata lumea ar trebui sa se invarta in jurul meu. Cu toate astea imi iubeam cel mai mult copilul, il ingrijeam, il alaptam, faceam tot ce auzem eu ca e mai bine pentru el. Desi eram obosita si nu prea stiam multe despre cresterea copiilor, ma ghidam dupa instinctul matern care era in mine si care era la concurenta cu cel de tanara zvapaiata.
Pot sa zic ca acest copil al meu a facut sa ia nastere in mine anumite sentimente pe cere nu credeam ca le aveam si o dedicare care pana atunci nu o mai avusesem pentru nimeni. In el imi gaseam toata implinirea mea. Totusi existau cazuri cand... ma purtam... altfel. In anumite momente cand facea ceva ce nu-mi convenea, sau nu facea ceva ce vroiam eu, in mine se intampla ceva. Era o revolta dura la adresa lui... care ma cuprindea intr-un moment asemenea unui fulger si care nu ma lasa pana nu se materializa in urlarea la copilul meu si scuturarea lui. Dupa ce ma descarcam eram din nou persoana iubitoare de dinainte insa nu-mi puneam prea multe probleme din cauza asta parandu-mi-se ceva normal sa am reactia asta in fata copilului. Ca doar, nu-i asa? trebuia sa iau atitudine.
Incetul cu incetul iesirile mele deveneau tot mai justificabile si tot mai accentuate. Ajunsesem sa cred ca orice neascultare imi dadea dreptul sa ma port asa. Ca doar eu sunt parintele si nu tolerez neascultarea, nu? Adevarul e ca nu imi pasa de ce nu ma asculta sau de ce are un anumit comportament ci imi pasa doar sa-mi exercit eu rolul de corector.
Nervii mei se contractau intr-o clipa, nici nu imi trebuia macar un timp de pregatire in care mania mea sa creasca gradat ci dintr-o data deveneam o crizata. Imi bruscam copilul in acelasi timp urland si cerand explicatii. Ma enervam ca nu raspundea, dar nici nu avea cand si cum s-o faca. Dar eu aveam asteptarile astea de la el facandu-l sa se simta vinovat. In timp ce-l scuturam de umeri ii ceream sa se uite in ochii mei. Cuvintele tasneau din gura mea. Lacrimile tasneau din ochii lui. Ceva ma facea sa-i dau drumul brusc si sa imi intorc privirea...
Nici nu mai stiu cand bruscarile si tipetele au degenerat in palme peste fund. Stiu doar ca ma speriam de reactia mea. Nu ma mai recunosteam. Izbucneam si eu in plans. Imi dadeam seama ca e in neregula ceva cu mine dar nu intelegeam ce. Si nici de ce. Nu intelegeam cum ma puteam transforma intr-o clipa intr-o asa fiinta. Ce ma facea sa fiu asa impotriva lui? Doar imi iubeam copilul. El era singurul meu ... Il tineam in brate de-atatea ori, nu-mi era scarba sa-l sterg la fund, ma jucam cu el si ii faceam pe plac, il mangaiam. Ce monstru zacea in mine si eu nu puteam sa-l controlez?
Ceea ce m-a socat intr-o zi in timp ce ma avantam catre el, nici nu apucasem sa spun vreun cuvant si copilul a pus deja mana in fata. Ca sa se apere. Atunci s-a intamplat ceva. Am simtit o furie care ma impinge inainte mai hotarata ca niciodata. Nu era furia mea. Nu erau gesturile mele. Nu era mana mea. Nu era glasul meu...
"De ce, mai? De ce?"… Trecusem la un alt nivel. Acela de inchizitor. M-am oprit pentru o clipa. Ce scena. Eram eu? Mama copilului? Ochii lui imi cautau privirea. Suspina. “De-acum ai sa ma asculti!” a cui era vocea asta? I-am sters lacrimile copilului mirandu-ma si eu cat de rece si calma pot fi. O voce imi rasuna in capul meu... "De-acum ai sa ma asculti."
Acest episod desi m-a tulburat profund nu a avut ca rezultat schimbarea mea. Imi puneam intrebari dar in aceleasi timp imi gaseam si scuze: trebuie sa asculte. Trebuie sa stie cine e seful. Nu tolerez asemenea comportament. Trebuie sa se supuna regulilor. In continuare ma consideram o mama buna care isi iubeste copilul, care il ingrijeste. Care-l apara in fata altora. Si care nu face altceva decat sa disciplineze copilul. Cateva palme peste fund nu ii strica si previn rebeliunea ulterioara. Oare?
Ma uitam la el cum se juca in fata mea. Ce copil frumos am. Ce zambet minunat. Ce dulce e. Ce delicat. Ma suprindeam dialogand cu mine:
"Atunci de ce il bati?"
"Da' nu il bat. Ii dau doar cu palma peste fund."
"Cum nu-l bati? Aia e bataie. Pe el il doare."
"Da' alti parinti isi bat copii si mai tare. Aia e bataie. Asta e doar... ... pedepsire. Si a fost doar o data."
Ceea ce nu ma asteptam sa se intample, s-a intamplat. Nici nu mai stiu de la ce a pornit totul. Eram in colturi diferite ale camerei si ma duceam hotarata catre el sa-l pedepsesc. In drumul meu cautam ceva ca sa nu mai dau cu mana. N-am gasit dar asta nu m-a oprit. Doar m-a facut sa pregatesc mai bine momentul. L-am luat de mana si uitandu-ma in ochii lui ii reprosam cuvintele care-mi ieseau pe gura raspicat. El se uita in ochii mei inmarmurit. Mi-am continuat prelegerea simtindu-ma din ce in ce mai puternica si mai sigura pe mine.
"Acum te voi pedepsi." L-am intors sa-i dau la fund.
"Mami, nu. Te rog."
Impasibila am inceput corectia.
"De-acum ai sa ma asculti. Auzi? Ai sa ma asculti." Ma simteam stapana pe mine si pe situatie. Nu stiu cum si in ce fel am dat o data cu mana si m-am lovit pe mine. In timp ce imi masam mana vocea aceea rea din capul meu m-a incurajat din nou: "Ia altceva si da-i."
Copilul meu s-a intors cu capul catre mine si a spus. "Nu mai da. Nu. Mami nu." O manuta mica imi cauta fata. "Nu. Nu, mami."
Fiinta mea se prabusea. "Nu mai da. Nu, nu tati!!"
O durere profunda venea dinauntrul meu si ma coplesea. Recunosteam vocea "Nu. Nu mai da tati. Tati te rog. Nu mai da."
Era vocea mea. Durerea venea la suprafata in valuri. Asemeni unui copil care cere cu mana intinsa, intindeam si eu mana care ma durea catre trecut. Recunosteam vocea "Ai sa ma asculti. Auzi? Ai sa ma asculti!"
Era vocea tatalui meu. Privirea, mana care venea asupra mea, intrebarile, condamnarile, tipetele, toate veneau de-a valma. Frica. Spaima. Frica. Nesiguranta. Durerea. Rugamintile. Lacrimile. Amintirile. Durerea urca la suprafata sub noi forme. Tristetea. Deznadejdea. Ura. De-abia ma recunostem. De-abia ma regaseam. Eram eu si in acelasi timp copilul meu, si in acelasi timp tatal meu. In prezent si in trecut interpretand roluri care nu le vroiam, care ma tulburau…
Acesta a fost doar momentul revelatiei mele. Atunci am constientizat cat de mult m-au controlat in viata aceste sentimente innabusite. Amintiri pe care le-am inghesuit undeva intr-un colt al sufletului meu si peste care s-a asezat praful.
Un copil iubeste pentru ca are aceasta iubire innascuta. El e dependent de parinte si oricum s-ar purta parintele cu el, copilul il iubeste si va ramane agatat de el cu toata fiinta lui.
Insa pe masura ce creste, copilul care n-a cunoscut siguranta in bratele parintelui, acceptarea asa cum este el, care n-a primit dovezi de iubire neconditionata si caruia demnitatea i-a fost incalcata in picioare va aduna in el resentimente, si va creste cu o imagine de sine deformata. Mai tarziu de-abia in perioada scolara sau chiar in adolescenta se vor vedea rezultatele clar.
Pe masura ce procesul vindecarii mele se desfasura am inteles de ce m-am comportat eu in viata intr-un anumit fel, de ce aveam relatiile care le aveam, si de ce fac lucruri cu care nu eram de acord.
Mi-am adus aminte ca la o anumita varsta mi-am jurat ca eu n-am sa ma port asa cu copiii mei (asa cum o facuse tatal meu) insa fara sa vreau, ceva din subconstientul meu ma facea ca in anumite situatii sa alunec incet incet spre tiparul de care fugeam.
Aceasta s-a rezolvat abia cand am fost de acord cu acele trairi si le-am recunoscut ca facand parte din fiinta mea. Asa a inceput procesul iertarii. Avem nevoie sa-mi iert parintele ca sa pot trai libera si sa pot creste copilul meu fara sa-mi atarne mereu povara urii si a reprosurilor.
Nu a fost usor dar a fost necesar. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa trec prin toate, ca a fost alaturi de mine in tot procesul asta si ca am sansa sa-mi cresc copiii in alt fel.
Noi parintii avem o responsabilitate mare. Formam niste oameni. Ce vor fi ei peste cativa ani depinde in mare masura de noi.
Atunci cand realizezi ca dragostea vindeca totul, abia atunci poti renunta la ideea ca orice altceva reprezinta o solutie mai buna.
Se afișează postările cu eticheta bataie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bataie. Afișați toate postările
duminică, 27 noiembrie 2011
vineri, 18 noiembrie 2011
Mai rau decat Babywise? Michael si Debi Pearl, "Despre educatia copiilor"
Nu credeati ca e posibil, asa-i? Pentru cine a pierdut postarea despre Babywise, e aici.
Postare inspirata de aici: http://www.drmomma.org/2011/09/amazon-we-find-child-abuse-offensive.html (si inceputa in septembrie, deci de prea multa vreme). Va rog, cei care stiti limba engleza, sa o cititi, pentru ca nu am tradus aici decat o mica parte.
Cel mai mare magazin online de carti, Amazon, are o politica prin care nu vinde carti cu continut ofensiv, jignitor, socant. Dar are de vanzare carti care exemplifica abuzul asupra copilului, pentru ca (nu-i asa?), o lovitura asupra unui caine, a unei femei, a oricarui om adult, este o fapta penala, pe cand lovitul unui copil e “disciplina”. Culmea, ca la un copil mi se pare cel mai grav acest fapt, pentru ca el inca nu are formata personalitatea, el are incredere totala in parintele lui, si-l iubeste indiferent ce face cu el. Si aceasta bataie nu ii insufla un sentiment ca parintele e rau, ci ca el e nedemn de dragostea parintelui, si deci nu merita nimic bun in lumea asta.
Asadar pe Amazon exista o carte foarte bine vanduta, “To train up a child”. Autorii au si un site, nogreaterjoy.org. Cand au fost intrebati pe site-ul lor ce cred despre a lovi cu nuiaua un copil sub 12 luni, ei au raspuns:
Nu am folosit niciodata nuiaua ca sa pedepsim un copil mai mic de 12 luni. Ar trebui sa citesti No Greater Joy Volumele 1 si 2. Am discutat in aceste doua carti acest subiect de mai multe ori. Pentru copiii mici, in mod special pe parcursul primului an, nuiaua este folosita foarte usor ca o unealta de antrenament. Folosesti ceva mic si usor ca sa captezi atentia copilului si sa-ti fortifici autoritatea. Una sau doua atingeri pe picioarele sau mainile goale vor determina un copil sa se opreasca si sa tina cont de comenzile tale. O coarda de 30 cm merge de minune ca o nuia de inceput. Iti va incapea in poseta sau in buzunar.
Mai tarziu, un tub de instalatie de apa este o unealta buna de plesnit. O poti lua de la Wal-Mart sau de la orice alt magazin de unelte. Cere o teava de plastic, de ¼ inch. Vin in diferite marimi si mai multe culori; deci poti avea o nuia dupa gustul tau. Se vand pentru mai putin de $1.00. Un bebelus are nevoie sa fie dresat toata ziua, zi de zi. Ar trebui sa fie un dresaj vesel, directionat, nu un dresaj de corectie. Daca un copil de 10 luni se joaca cu pamantul dintr-un ghiveci de flori, o simpla lovitura peste mana, acompaniata de comanda “Nu”, spusa cu o voce vesela, dar autoritara, ar trebui sa fie suficienta.
Cand bebelusul de 6 luni ii apuca parul surorii lui, cat timp inca are mana in parul ei, loveste-i mana sau bratul si spune “nu, asta o doare pe sora ta”. Daca a dat drumul deja la par, atunci pune-i mana inapoi in parul ei, ca sa ii faci legatura in minte cu actiunea de dinainte, si apoi loveste-i mana si spune-i comanda. Daca ti-ai gasit bebelusul incercand sa bage ceva intr-un recipient electric, tine-i mana pe obiect si langa recipient in timp ce-i dai cateva lovituri pe dosul mainii care a gresit, si asta in timp ce il dojenesti “nu, nu atinge, nu, nu atinge”. De aceasta data, va avea nevoie sa planga si sa fie suparat.
Daca bebelusul de 10 luni isi expune o toana pentru ca vrea sa fie luat sus, atunci trebuie sa-ti intaresti autoritatea cu cateva lovituri usturatoare. Nu il pedepsesti; il faci sa asocieze comportamentul lui negativ cu consecinte negative. Niciodata sa nu recompensezi comportamentul gresit cu indiferenta. Spune-i bebelusului “nu” si da-i o lovitura. Daca raspunsul tau e nou, poate va fi ofensat si va striga mai tare. Dar continua-ti activitatile normale ca si cum nu ai fi afectat. Asteapta un minut, apoi spune-i copilului sa se opreasca din plans. Daca nu se opreste, loveste-l din nou pe picioarele goale. Nu trebuie sa il dezbraci, sa il intorci si sa faci mare circ din treaba asta. Loveste-l doar oriunde este expusa pielea lui. Continua sa te comporti ca si cum nu-i observi toanele. Asteapta doua minute si repeta. Continua pana cand bebelusul realizeaza ca lucrurile devin mai rele, nu mai bune. Majoritatea bebelusilor vor continua de 3-4 ori si apoi vor aluneca intr-o pozitie in sezut si vor suspina. Cand acest lucru se intampla, este un semnal de predare, asa ca da-i 2 minute sa isi recupereze controlul si apoi napusteste-te asupra lui ca si cum toana lui nu s-ar fi intamplat si da-i o imbratisare mare, dar nu-l tine in maniera pe care a cerut-o. Acum iesi din zona, pentru a-l scoate pe el din asocierea cu evenimentul petrecut.
Nu lovi niciodata un copil mic cu mana ta. Tu esti prea mare si bebelusul e prea mic. Suprafata pielii este locul cu localizarea celor mai multi nervi si unde este cel mai usor sa cauzezi durere fara alte stricaciuni asupra copilului. Greutatea mainii tale provoaca putina usturatura pe piele, dar poate cauza vanatai sau stricaciuni interne serioase. Bebelusii au nevoie de dresaj dar nu au nevoie sa fie pedepsiti. Niciodata sa nu reactionezi la nervi sau la frustrare. Daca iti pierzi cumpatul, recapata-ti controlul inainte sa incerci sa disciplinezi un copil.
Nu, nu am cuvinte. As fi vrut sa explic cat de mult rau face unui copil chiar si o practica “minora” de genul sa-i tii mana pe ce nu trebuia sa atinga, lovindu-l in timpul asta. As fi vrut sa explic cat de neomenesc (nu pot spune animalic, pentru ca animalele nu fac asa ceva puilor lor) mi se pare sa mergi intr-un magazin sa-ti alegi o teava cu un design frumos, sa ti se potriveasca in poseta, ca sa-ti lovesti propriul copil... Dar chiar nu am cuvinte...
O sa va rog sa intrati totusi pe linkul ce-l ofera cei de la drmomma.org, http://www.change.org/petitions/amazon-refuse-to-carry-books-which-advocate-the-physical-abuse-of-children unde se poate semna o petite pentru a-i ruga pe cei de la amazon sa nu mai vanda cartea. Vad ca inca nu s-au strans suficiente semnaturi.
In saptamanile de dupa ce am citit articolul de mai sus, am vazut pe Facebook un anunt interesant, chiar am dat share atunci. Administratorii paginii oficiale a cartilor sotilor Pearl anuntau ca vor inchide acea pagina, cu mesajul urmator:
“Due to a change of heart by the admin, this page will be deleted in 24 hours. I only leave it up that long for this message to be read. I encourage all who genuinely like this page to reconsider and think about your actions. This book is NOT biblical. The older my children get the more I realize that I have failed them by following even a few of the principles encouraged by this book.”
Apoi, ca o coincidenta, in aceeasi perioada am aflat stirea ca o fetita adoptata era dresata in ultimul hal in spiritul filozofiei sotilor Pearl si a murit:
http://www.king5.com/news/crime/New-details-in-starvationfreezing-death-of-adopted-girl-130887208.html
http://www.king5.com/news/crime/Skagit-County-couple-charged-in-death-of-adopted-child-130822743.html
Cand am dat linkul de mai sus pe Facebook, am aflat socata ca aceasta carte este tradusa si la noi!!! Se numeste "Despre educatia copiilor", autori Michael si Debi Pearl, Editura Lampadarul de Aur. Se vinde in librariile crestine. Cum a putut editura, traducatorul, sa citeasca ingrozitoarele descrieri de pedepse? Mi se pare ca un indrumar pentru viol, pentru crima, pentru orice fel de abuz! Cum poti sa mai dormi noaptea cand stii ca trimiti asa ceva pe piata, unor parinti poate nestiutori... Aici este linkul din care am aflat acest lucru... http://myeva.wordpress.com/2011/02/03/din-nou-despre-sadism/
Si imi amintesc ca in urma cu mai mult de un an (cred) era socata toata blogosfera mamiceasca de un blog al unor mamici care isi explicau tehnici de pedepse corporale si alte forme de abuz. Nu mai am linkul... Din moment ce imi amintesc ca femeile alea se dadeau mari crestine, as putea pune pariu ca s-au inspirat de la “crestinii” astialalti. Of, ca numai ganduri crestinesti nu-mi trec acum prin minte gandindu-ma la astfel de parinti... Dar cum poti sa te numesti crestin cand faci asa ceva? Cum poti sa fii atat de idiot si atat de rau in adancul sufletului? ....
Cum am putea sa interzicem macar cartea de la noi? Unde am putea sa ne adresam, sa spunem ca acea carte contine tehnici explicate de abuz?
Postare inspirata de aici: http://www.drmomma.org/2011/09/amazon-we-find-child-abuse-offensive.html (si inceputa in septembrie, deci de prea multa vreme). Va rog, cei care stiti limba engleza, sa o cititi, pentru ca nu am tradus aici decat o mica parte.
Cel mai mare magazin online de carti, Amazon, are o politica prin care nu vinde carti cu continut ofensiv, jignitor, socant. Dar are de vanzare carti care exemplifica abuzul asupra copilului, pentru ca (nu-i asa?), o lovitura asupra unui caine, a unei femei, a oricarui om adult, este o fapta penala, pe cand lovitul unui copil e “disciplina”. Culmea, ca la un copil mi se pare cel mai grav acest fapt, pentru ca el inca nu are formata personalitatea, el are incredere totala in parintele lui, si-l iubeste indiferent ce face cu el. Si aceasta bataie nu ii insufla un sentiment ca parintele e rau, ci ca el e nedemn de dragostea parintelui, si deci nu merita nimic bun in lumea asta.
Asadar pe Amazon exista o carte foarte bine vanduta, “To train up a child”. Autorii au si un site, nogreaterjoy.org. Cand au fost intrebati pe site-ul lor ce cred despre a lovi cu nuiaua un copil sub 12 luni, ei au raspuns:
Nu am folosit niciodata nuiaua ca sa pedepsim un copil mai mic de 12 luni. Ar trebui sa citesti No Greater Joy Volumele 1 si 2. Am discutat in aceste doua carti acest subiect de mai multe ori. Pentru copiii mici, in mod special pe parcursul primului an, nuiaua este folosita foarte usor ca o unealta de antrenament. Folosesti ceva mic si usor ca sa captezi atentia copilului si sa-ti fortifici autoritatea. Una sau doua atingeri pe picioarele sau mainile goale vor determina un copil sa se opreasca si sa tina cont de comenzile tale. O coarda de 30 cm merge de minune ca o nuia de inceput. Iti va incapea in poseta sau in buzunar.
Mai tarziu, un tub de instalatie de apa este o unealta buna de plesnit. O poti lua de la Wal-Mart sau de la orice alt magazin de unelte. Cere o teava de plastic, de ¼ inch. Vin in diferite marimi si mai multe culori; deci poti avea o nuia dupa gustul tau. Se vand pentru mai putin de $1.00. Un bebelus are nevoie sa fie dresat toata ziua, zi de zi. Ar trebui sa fie un dresaj vesel, directionat, nu un dresaj de corectie. Daca un copil de 10 luni se joaca cu pamantul dintr-un ghiveci de flori, o simpla lovitura peste mana, acompaniata de comanda “Nu”, spusa cu o voce vesela, dar autoritara, ar trebui sa fie suficienta.
Cand bebelusul de 6 luni ii apuca parul surorii lui, cat timp inca are mana in parul ei, loveste-i mana sau bratul si spune “nu, asta o doare pe sora ta”. Daca a dat drumul deja la par, atunci pune-i mana inapoi in parul ei, ca sa ii faci legatura in minte cu actiunea de dinainte, si apoi loveste-i mana si spune-i comanda. Daca ti-ai gasit bebelusul incercand sa bage ceva intr-un recipient electric, tine-i mana pe obiect si langa recipient in timp ce-i dai cateva lovituri pe dosul mainii care a gresit, si asta in timp ce il dojenesti “nu, nu atinge, nu, nu atinge”. De aceasta data, va avea nevoie sa planga si sa fie suparat.
Daca bebelusul de 10 luni isi expune o toana pentru ca vrea sa fie luat sus, atunci trebuie sa-ti intaresti autoritatea cu cateva lovituri usturatoare. Nu il pedepsesti; il faci sa asocieze comportamentul lui negativ cu consecinte negative. Niciodata sa nu recompensezi comportamentul gresit cu indiferenta. Spune-i bebelusului “nu” si da-i o lovitura. Daca raspunsul tau e nou, poate va fi ofensat si va striga mai tare. Dar continua-ti activitatile normale ca si cum nu ai fi afectat. Asteapta un minut, apoi spune-i copilului sa se opreasca din plans. Daca nu se opreste, loveste-l din nou pe picioarele goale. Nu trebuie sa il dezbraci, sa il intorci si sa faci mare circ din treaba asta. Loveste-l doar oriunde este expusa pielea lui. Continua sa te comporti ca si cum nu-i observi toanele. Asteapta doua minute si repeta. Continua pana cand bebelusul realizeaza ca lucrurile devin mai rele, nu mai bune. Majoritatea bebelusilor vor continua de 3-4 ori si apoi vor aluneca intr-o pozitie in sezut si vor suspina. Cand acest lucru se intampla, este un semnal de predare, asa ca da-i 2 minute sa isi recupereze controlul si apoi napusteste-te asupra lui ca si cum toana lui nu s-ar fi intamplat si da-i o imbratisare mare, dar nu-l tine in maniera pe care a cerut-o. Acum iesi din zona, pentru a-l scoate pe el din asocierea cu evenimentul petrecut.
Nu lovi niciodata un copil mic cu mana ta. Tu esti prea mare si bebelusul e prea mic. Suprafata pielii este locul cu localizarea celor mai multi nervi si unde este cel mai usor sa cauzezi durere fara alte stricaciuni asupra copilului. Greutatea mainii tale provoaca putina usturatura pe piele, dar poate cauza vanatai sau stricaciuni interne serioase. Bebelusii au nevoie de dresaj dar nu au nevoie sa fie pedepsiti. Niciodata sa nu reactionezi la nervi sau la frustrare. Daca iti pierzi cumpatul, recapata-ti controlul inainte sa incerci sa disciplinezi un copil.
Nu, nu am cuvinte. As fi vrut sa explic cat de mult rau face unui copil chiar si o practica “minora” de genul sa-i tii mana pe ce nu trebuia sa atinga, lovindu-l in timpul asta. As fi vrut sa explic cat de neomenesc (nu pot spune animalic, pentru ca animalele nu fac asa ceva puilor lor) mi se pare sa mergi intr-un magazin sa-ti alegi o teava cu un design frumos, sa ti se potriveasca in poseta, ca sa-ti lovesti propriul copil... Dar chiar nu am cuvinte...
O sa va rog sa intrati totusi pe linkul ce-l ofera cei de la drmomma.org, http://www.change.org/petitions/amazon-refuse-to-carry-books-which-advocate-the-physical-abuse-of-children unde se poate semna o petite pentru a-i ruga pe cei de la amazon sa nu mai vanda cartea. Vad ca inca nu s-au strans suficiente semnaturi.
In saptamanile de dupa ce am citit articolul de mai sus, am vazut pe Facebook un anunt interesant, chiar am dat share atunci. Administratorii paginii oficiale a cartilor sotilor Pearl anuntau ca vor inchide acea pagina, cu mesajul urmator:
“Due to a change of heart by the admin, this page will be deleted in 24 hours. I only leave it up that long for this message to be read. I encourage all who genuinely like this page to reconsider and think about your actions. This book is NOT biblical. The older my children get the more I realize that I have failed them by following even a few of the principles encouraged by this book.”
Apoi, ca o coincidenta, in aceeasi perioada am aflat stirea ca o fetita adoptata era dresata in ultimul hal in spiritul filozofiei sotilor Pearl si a murit:
http://www.king5.com/news/crime/New-details-in-starvationfreezing-death-of-adopted-girl-130887208.html
http://www.king5.com/news/crime/Skagit-County-couple-charged-in-death-of-adopted-child-130822743.html
Cand am dat linkul de mai sus pe Facebook, am aflat socata ca aceasta carte este tradusa si la noi!!! Se numeste "Despre educatia copiilor", autori Michael si Debi Pearl, Editura Lampadarul de Aur. Se vinde in librariile crestine. Cum a putut editura, traducatorul, sa citeasca ingrozitoarele descrieri de pedepse? Mi se pare ca un indrumar pentru viol, pentru crima, pentru orice fel de abuz! Cum poti sa mai dormi noaptea cand stii ca trimiti asa ceva pe piata, unor parinti poate nestiutori... Aici este linkul din care am aflat acest lucru... http://myeva.wordpress.com/2011/02/03/din-nou-despre-sadism/
Si imi amintesc ca in urma cu mai mult de un an (cred) era socata toata blogosfera mamiceasca de un blog al unor mamici care isi explicau tehnici de pedepse corporale si alte forme de abuz. Nu mai am linkul... Din moment ce imi amintesc ca femeile alea se dadeau mari crestine, as putea pune pariu ca s-au inspirat de la “crestinii” astialalti. Of, ca numai ganduri crestinesti nu-mi trec acum prin minte gandindu-ma la astfel de parinti... Dar cum poti sa te numesti crestin cand faci asa ceva? Cum poti sa fii atat de idiot si atat de rau in adancul sufletului? ....
Cum am putea sa interzicem macar cartea de la noi? Unde am putea sa ne adresam, sa spunem ca acea carte contine tehnici explicate de abuz?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
