Toxoplasmoza in sarcina - postare finala

Postarile anterioare referitoare la toxoplasmoza sunt:

Despre toxoplasmoza in sarcina

Update fara informatii importante

Update ecograf

Toxoplasmoza - vesti mai putin bune

Toxoplasmoza - cum a fost la medic in Bucuresti

Toxoplasmoza - ganduri

Update toxoplasmoza

Spiramicina (rovamycine) in alaptare

Alte ganduri pe tema toxoplasmozei

Ce s-a mai intamplat de cand nu am mai scris despre toxoplasmoza?

La nastere s-a luat sange din cordonul ombilical si din placenta pentru David, pentru a nu i se recolta sange chiar din prima zi. O eprubeta plina de biochimie (cu capac rosu) si una de hematologie (cu capac mov). Acesta a fost un motiv de stres pentru mine (pe langa stresul bolii) din cauza ca:

- as fi vrut sa nasc acasa daca nu ar fi fost nevoie de asa ceva

- mi-am dorit foarte mult sa las cordonul sa pulseze inainte de a-l taia. Am vorbit asta cu doamna doctor de la Bucuresti ce s-a ocupat de toxoplasmoza mea si ne-a spus ca eprubeta mov nu e chiar asa de importanta, asa ca pentru ea putem recolta sange din placenta. Am vorbit si cu domnul doctor ginecolog, si cordonul a fost taiat dupa ce nu a mai pulsat asa tare, dar inca era rosu, deci avea sange. 

- daca tot nu eram lasata sa las cordonul pana cand iese placenta, imi era foarte ciuda ca trimit la Bucuresti, pentru niste analize de toxoplasmoza, celule stem din cordonul ombilical. Daca tot taiam cordonul si acestea nu intrau in sangele lui David, imi parea atat de rau ca nu le putem pune la o banca... Am incercat sa suplinesc aceasta pierdere prelevand celule stem din placenta. Singurii care fac asta ofera kitul de fapt din cordon si placenta. Noua ne-a venit analiza cu foarte putine celule, nici nu mai tin minte cat. Dar daca tot nu am putut avea o nastere in totalitate naturala as fi vrut sa pastrez egalitatea intre ei si sa-i iau si lui David celule stem...

Mi s-a luat si mie sange la nastere pentru comparatii. Analizele au costat aproape 9 milioane, plus curieratul special pana la Bucuresti s-a depasit bine 10 milioane. 

Mie mi s-a facut IgA si IgG (pe tot parcursul sarcinii am facut IgA, IgE si ADN de toxoplasma, care costau vreo 7 milioane de fiecare data), trebuia sa le aiba ca sa le compare cu cele ale lui David, sa vada (cred) daca IgG-ul lui e mare datorita anticorpilor mei sau a facut el boala. Lui David i-au facut IgA, IgG si o chestie mai speciala impreuna cu sangele meu, se numeste pe buletin Western Blot (WB Toxo IgM Ser matern+CO (LBDIO), WB Toxo IgG Ser matern+CO (LBDIO)).

La Oradea cand am mers la maternitate am avut mereu notate pe o hartie si vorbisem dinainte cu domnul doctor ginecolog si doamna doctor neonatolog informatiile de mai sus cu eprubetele (ca de fapt pe ei nu-i interesa ce analize fac eu cand le trimit la Bucuresti). Cand am nascut am sunat la TNT (e singura firma de curierat care transporta probe biologice de la persoane fizice, in rest mai sunt care transporta dar numai intre institutiile medicale cu care au contracte). Numerele serviciului de probe biologice sunt: 0723-546325 sau 021-303 45 67. Ei au spus ca trimit din Bucuresti lada frigorifica in aceeasi zi, si asta ar fi insemnat ca pot trimite la Bucuresti in ziua urmatoare. Dar am nascut sambata, asa ca au pornit din Oradea doar luni. Intre timp le-au tinut la frigider cei de la maternitate. Celor de la TNT le-am scris adresa laboratorului Eco-Para-Diagnostic din Bucuresti. A trebuit sa le specificam si ca vrem sa fie la 2-8 grade, nu congelate, ca sa stie ce lada sa trimita. Curierul ne-a costat 105 ron. La clinica am sunat in acea luni sa le spun ca trimit. Cand au ajuns probele m-au sunat, mi-au spus cat am de platit (eu nu stiam ce analize trebuie facute, au intrebat-o pe doamna doctor fetele de la receptie) si am trimis banii in contul lor bancar. Explic atata pentru ca eu eram un pic derutata, m-ar fi ajutat sa citesc despre o experienta similara.

Prin ziua a zecea am primit telefon de la doamna doctor, si rezultatele pe mail, din care se deducea ca David nu a luat toxoplasma de la mine in timpul sarcinii. Dar doamna doctor a spus ca exista cazuri cand se activeaza mai tarziu, asa ca ar vrea sa refacem analizele la 3 luni. Acesta a fost un mare stres pentru mine, cum voi chinui copilul sa-i ia o eprubeta de sange de biochimie plina. Cand la nastere l-au chinuit ingrozitor pentru niste picaturi de sange din calcai. Dar intre timp mi-am dat seama ca se poate si mai rau, la internarea noastra pentru pneumonie, unde ii lua mai multe eprubete de sange... 

Cand s-au implinit 3 luni am amanat putin pentru ca era dupa o mica raceala si inainte de Botez. A venit acasa cineva sa-i ia sange dimineata (mi-am amintit ca are importanta sa nu fie chiar dupa suptul unui lapte gras; mare atentie si pentru adulti: de obicei pentru analizele de toxoplasma nu trebuie sa fiti nemancati, dar grasimile pot face ca testul sa fie eronat, deci nici laptele meu de dimineata nu era ok). Totul a decurs bine, David a marait un pic la final din cauza ca-l tineam strans. Dar ma asteptam la mai rau, mai ales ca il trezisem din somn, pe la 6 dimineata. Cel ce a venit e foarte experimentat si i-a gasit vena repede. Cu o eprubeta cu vid a fost totul gata in cateva secunde. Desi experienta mea din spital in raport cu personalul medical si adiacent a fost foarte buna, in momentul cand am vazut cat de repede se ia cu o eprubeta cu vid, si cat il chinuiau pe el, mai mult de 7-8 minute de plans infiorator, intins pe masa si imobilizat de doua asistente, in timp ce eu ba incercam sa-l linistesc, ba incercam sa le ajut cu ceva pe asistente ca sa termine mai repede, m-am enervat. M-am enervat sa-mi amintesc cum ele strangeau mana si i-o mulgeau ca sa stoarca picaturile de sange, care picurau pic cu pic in eprubeta, incat atunci cand o picatura curgea pe masa imi venea s-o strang de acolo, s-o pun in eprubeta, sa se adune mai repede ca sa scape o data puiul meu... Puiul meu ce avea doar o luna de zile pe lumea asta, o luna plina doar de armonie. De ce nu mi s-a spus ca se poate cu mai putin chin? 

Revenind la analize, am sunat la clinica sa intreb daca modul in care s-a ridicat plasma poate insemna ca probele nu sunt ok. Nu as fi vrut sa platesc curierul rapid aiurea, am fi repetat recoltarea daca ar fi fost clar ca nu sunt ok. Mi s-a explicat frumos cum verific. In ziua urmatoare am fost sunata ca au ajuns (nu a trebuit niciodata sa verific eu) si mi s-a spus ca sunt ok, se pot analiza. A fost intrebata doamna doctor ce analize trebuie sa ni se faca (am uitat sa spun ca si de la mine a trebuit sa trimit din nou). Si ni s-a spus cat trebuie sa platim. Sotul meu a trimis din greseala mai multi bani, dar asta a fost bine pentru ca s-a decis ca mai trebuie un IgG la mine si in plus am platit o consultatie telefonica cu doamna doctor, ca sa povestim despre rezultate. 

Din anumite erori a durat mai mult de o luna pana cand am fost sunata de doamna doctor. Azi, acuma dupa-amiaza. A inceput direct risipindu-mi grijile, mi-a spus ca aceasta e ultima data cand mai vorbim la telefon :D. David e ok, si lui si mie ne scade IgG-ul foarte bine. E evident din toate analizele facute ca David are anticorpii de la mine, fara sa fi luat boala. Stiu, asta am simtit mereu, de la primele analize proaste, dar e mult mai bine sa stii sigur. 

 

Ce va pot recomanda daca va confruntati cu toxoplasmoza in sarcina?

Aici am descris pe larg cum citisem eu ca sa procedeaza daca ai niste rezultate pozitive la IgG si IgM toxoplasma, analize care se fac de obicei in sarcina. Daca va intereseaza, va rog cititi acolo care e protocolul, n-as vrea sa repet. In plus fata de sursele de infectare amintite in postare adaug ceva (cred ca am spus in comentarii): lactatele de capra netratate termic. 

M-am intristat mult sa primesc mult prea multe mesaje de la mame afectate de faptul ca au citit la mine ca e posibil sa ai un bebelus sanatos. Afectate pentru ca lor li s-a facut avort, dintr-un exces de zel (sau de zeu) dupa o simpla analiza de IgM pozitiva. 

IgM pozitiv poate insemna ca infectia a avut loc in urma cu maxim 18 luni. In primul rand trebuie verificat rezultatul, cunosc pe cineva in Baia Mare care a facut avort, pentru ca apoi sa constate ca nu a avut niciodata toxoplasmoza (IgG negativ). 

Pentru o eliminare rapida a stresului recomand apoi analiza de aviditate IgG toxoplasma. Daca aviditatea e crescuta, infectia a avut loc in urma cu mai mult de 4 luni. In functie de data cand ati facut analiza, informatia asta poate sa va spulbere orice indoiala si sa va bucurati in continuare de sarcina. Daca aviditatea nu e crescuta (a mea nu a fost crescuta) nu inseamna inversul, ci inseamna ca analiza nu e concludenta. 

Analizele de IgA si IgE spun precis daca infectia a avut loc in urma cu 4 sau 6 luni. Analiza de ADN de toxoplasma arata daca aceasta mai este prezenta in organism. 

Nu as alege sa fac amniocenteza, mi se pare ca avantajele sunt mai putine decat dezavantajele. Mi-a scris o mama sa-mi spuna ca doctorul ei ii impune amniocenteza inainte sa-i dea tratamentul cu rovamicina, tratament pe care i-l da in cazul analizelor bune (?!). Daca totusi nu faceti avort in cazul rezultatelor proaste, ce sens are amniocenteza? Si gandul la avort in al doilea trimestru de sarcina nu cred ca suna bine pentru nimeni. Deci as fi ales oricand sa fac tratamentul pe neve decat sa fac amniocenteza. Amniocenteza vine cu 2% risc de pierdere de sarcina, cu multe riscuri de nastere prematura, cu risc de infectii. Vine cu antibiotice, medicamente de sustinere a sarcinii si repaus la pat. 

Dar cel mai important motiv al refuzului ar fi fost urmatorul: toxoplasma mai poate fi contactata inca o data in timpul sarcinii. Chiar daca nu, si prima infectie e posibil sa se transmita la fat oricand in timpul sarcinii, nu numai in momentul infectarii mamei, si atunci ce sens are sa afli daca are fatul atunci?

Eu am ales deci sa fac analize de sange pe tot parcursul sarcinii. Si sa ma bazez pe informatia conform careia daca bebelusul contracteaza boala in primul trimestru, efectele sunt dezastruoase. Atat de rele incat daca nu se pierde sarcina, se vad la ecograf chiar si cu un ochi de amator. Daca o contracteaza, procentul bebelusilor care patesc ceva rau e mare, bate inspre 100%. DAR procentul bebelusilor care iau boala de la mama atunci cand ea o face in primul trimestru este foarte mic, sub 10%. Am ales in continuare sa-l verific si pe el daca e bine pentru ca am aflat de cateva cazuri triste rau, in care niste copii mari aparent perfect sanatosi au dezvoltat boala in copilarie. Toxoplasmoza facuta normal nu e periculoasa pentru copil. Dar toxoplasmoza congenitala nedescoperita si netratata la timp are efecte dezastruoase si ireversibile.

Un pic imi pare rau ca n-am ales calea "sunt zen si asta conteaza pentru bebelusul meu" (cu variatiuni de credinta sau de auto-vindecare). Imi pare rau pentru ca nu am reusit sa ma bucur de (probabil ultima mea) sarcina. Am plans mult si m-am stresat mult la fiecare decizie ce trebuia luata. Nu reusesc sa-mi dau seama daca pe calea zen as fi reusit sa ma indepartez de gandul "dar daca...". Insa va sfatuiesc sa cantariti bine situatia, daca merita stresul, in care situatie v-ati simti mai bine, daca merita amniocenteza, avortul, analizele, drumurile... Orice decizie luati, sa fiti pe deplin impacate cu ea. Eu nu pot sa nu ma gandesc, cand il vad uneori ca e mai incet decat Alex, ca depresia in sarcina are drept consecinta un copil cu IQ mai mic. Nu pot sa nu ma gandesc la efectele stresului din sarcina. Nu pot sa nu ma gandesc ca e atat de sensibil si atat de sperios tocmai din cauza sarcinii stresante (analizele de sange din trimestrul 3 indicau ca am urmat un tratament cu cortizon, si eu nu am luat niciodata asa ceva, deci e evident care era nivelul cortizolului, hormonul stresului). Asadar atunci cand alegeti calea pe care vreti sa mergeti in sarcina cu toxoplasma, luati neaparat in calcul care dintre variante va linisteste cel mai bine, si care intretine stresul. 

Recomand cu incredere clinica Eco-Para-Diagnostic si pe doamna doctor Carmen Cretu, care a stiut mereu sa ma linisteasca, fiind in continuare profesionista. Mi-a explicat mereu tot. In limite rezonabile mi-a raspuns si la telefon. Nu m-a judecat si chiar m-a inteles ca inca il alaptam pe Alex si as fi evitat medicamentele nocive. A incercat mereu sa evite procedurile medicale care nu erau chiar necesare.

Acum, cand inchei capitolul acesta, vreau sa multumesc multor persoane, am mai facut-o si in postarile la care am dat link la inceput. De la matusa unei prietene, la cumnata alteia, la persoane total necunoscute care m-au ajutat cu sfaturi, cu interventii, cu incurajari, cu rugaciuni, cu telefoane la alti specialisti, cu oferte de a ma primi in chirie cand merg la Bucuresti la doamna doctor. Si multe alte dovezi de omenie la care nu ma asteptam, recunosc. Va multumesc mult, probabil n-o sa pot niciodata suficient. Dar, daca are vreo importanta, you're in my prayers.

Asa ca va rog eu mult, viitoarelor mame aflate in fata unui buletin de analize ingrijorator, sa va informati, sa nu acceptati asa usor un avort propus de medicul ginecolog. Anul trecut pe vremea asta, in luna mai, incepea perioada stresanta, cand am aflat de primele analize IgM pozitive. Acum am in brate, la san, as we speak, un bebelus perfect sanatos. Inainte de a lua decizii in pripa, priviti poza aceasta si ganditi-va ca asta va poate astepta peste un an. Poza e de azi, la vreo 2 minute dupa ce am incheiat convorbirea cu doamna doctor Carmen Cretu. Piticul are aproape 6 luni.

 

  

Despre 2012 - partea a 2-a

Continui sa scriu despre 2012.

Sarcina a fost stresanta, oricat incercam sa fac un efort constient s-o savurez sau sa ma conectez cu bebelusul din burtica. Hormonii nu m-au ajutat deloc. Treceam rapid de la o stare la alta. Ba aveam impresia ca i-am distrus celui mare viata, ba imi pierdeam rabdarea la tantrumurile lui Alex si ma gandeam ca as vrea sa fug doar eu cu cel mic, ba ma stresam de toxoplasmoza si de rezolvarea analizelor, ba faceam planuri unde sa nasc sa fie cat mai bine... Analizele de sange din ultimul trimestru au iesit de parca as fi urmat un tratament cu cortizon, atat eram de stresata. Si am citit cat de mult influenteaza negativ stresul mamei sanatatea fizica, si psihica, si emotionala a copilului. Ba chiar sunt studii care demonstreaza un nivel scazut al IQ-ului la copiii care provin din sarcini in care mama a fost stresata sau deprimata. Eu am fost si stresata, si deprimata... Deja diferentele ce le observ fata de Alex le asociez cu stresul si depresia din sarcina (de exemplu e foarte sensibil, si la durere, si la schimbari, plange la lucruri marunte de ai impresia ca a fost traumatizat candva. Si chiar a fost. In uter...)

Nici in concediul din Grecia nu am reusit sa ma relaxez, sa ma deconectez de griji, sa ma conectez la David, sa ma bucur de ultimul concediu doar cu Alex...

Toamna deja ma acaparau toate, pentru ca incepusem sa simt si presiunea timpului. Acum as fi avut chef de bonding si de savurat Alexul, dar nu mai era timp... Ziua de nastere a lui Alex m-a prins la apogeu. Dupa ce am decis in sfarsit unde sa nasc m-am simtit usurata. Dupa ce am ajuns la Oradea, am fost relaxata de-a binelea. In 9 noiembrie a venit si Relu si am scapat de orice griji. In mintea si in inima mea era doar ideea ca sunt ultimele zile doar cu Alex. Si apoi, repede dupa ce am pus pe blog poze cu burtica, a venit cea de-a doua minune in viata noastra.

Si pe cand ne traiam noi fericiti perioada de bonding, de acomodare in 4, de dragoste si armonie, ne-a lovit. Nu cum credeam noi, ca stresul cel mai mare va fi cum ma voi descurca eu cu amandoi cand i se termina lui Relu concediul... Nu. A urmat cea mai grea saptamana din viata mea, cea mai dureroasa. Cea in care nu stiam pentru care sa plang mai tare, pentru puiul de o luna chinuit in spital, bolnav, care lua tratamente ce isi vor pune amprenta pe viata asupra lui, sau pentru puiul mai mare care in perioada in care incerca sa se acomodeze cu statutul de frate mai mare, cu faptul ca nu mai era copil unic, a trebuit pentru prima data sa se desparta asa mult timp de persoana de care era atat de legat... A fost un cutremur in viata noastra frumoasa. Unul care a lasat urme adanci in sufletele tuturor celor implicati. Si chiar daca am revenit acasa, chiar daca parem ok, vindecarea va mai dura. Si nu stiu cand voi inceta sa ma intreb "oare asta e din cauza spitalizarii?" sau cand nu voi mai tremura la gandul contactului cu cineva potential bolnav contagios. In sarcina, cand ma gandeam la sarbatorile de iarna, credeam ca voi fi doar extenuata, dar ca zi de zi va fi mai usor, pe masura ce puiul mic creste. Ma enervam ca am stresul toxoplasmozei, care credeam ca imi va umbri perioada de acomodare. Se poate oricand si mai rau. Si sper ca toate relele se vor opri aici. A fost un an greu.

In afara de sarcina cu David, ce s-a mai intamplat oare in 2012...

In ianuarie am cunoscut-o personal pe Ina, si a fost o intalnire magica.

In februarie i-am spus la multi ani in stil "meme" lui Relu.

Tot in februarie am mers intr-un weekend la Cluj. Excursia aceasta este memorabila pentru ca Alex a inceput sa manance la bunica lui :D. Pana la acea excursie, el ciugulea putin o data la cateva zile, o data pe saptamana, o data la doua saptamani. In rest, doar tzitzi. Si crestea bine mersi, eu chiar renuntasem sa ma mai stresez dupa ce am vazut ca nu rezolv nimic. Ba din contra. Asa ca la 2 ani si 4 luni, Alex a inceput sa manance. Si a continuat sa manance putin zilnic si acasa, macar o data pe zi, putin de tot. Si treptat a tot crescut cantitatea de solide, fara sa o scada pe cea de lapte. 

A continuat sa manance bine si in excursia memorabila din Budapesta. Ne-am simtit atat de bine acolo, incat in ultima vreme calculam cand va fi David suficient de puternic pentru a repeta calatoria. Alex era atat de maleabil si cooperant, si vesel si iubitor, incat totul era armonios, eram ca un trio perfect.

O singura chestiune a umbrit acea excursie. Am aflat ca cineva ne-a tras la firma o mare tzeapa. Pierdusem incasarile pe doua luni, asa ca nu mai aveam bani cu care sa refacem stocurile. A fost o perioada grea, cu jonglarea putinelor resurse ce le mai aveam fix in perioada in care deveneam distribuitori oficiali ai produselor Boba si deci nu mai puteam cumpara putine bucati din Europa, ci trebuia facem calcule in vagoane aduse cu vaporul.  

Nu stiu daca e o coincidenta faptul ca am ramas insarcinata repede dupa ce Alex s-a apucat sa manance si altceva decat tzitzi. Poate natura a inteles atunci ca puiul mare va supravietui si cu putin lapte, sau fara niciun strop. In martie am aflat ca sunt gravida.

Si nu stiu daca e o coincidenta faptul ca am ramas insarcinata chiar cand ma apucase dorinta de a crea ceva, de a ma ocupa de sufletul meu. M-am apucat de tricotat si i-am facut lui Alex ceva din lana merinos.

In luna mai KiddyShop a implinit 1 an. Si m-am bucurat mult sa citesc ce are de spus Ina despre purtarea bebelusului.

In septembrie ne-am marit patul pentru a dormi comod toti 4. Si intr-adevar, e tare bine!

In octombrie am aparut si noi intr-un filmulet cu copilasi purtati si Alex a fost fotomodel pentru Boba Mini. Si tot in octombrie am avut onoarea sa apar cu un articol in revista electronica Pasi spre Eden.



2012 pe blog

In ianuarie am scris o postare fara sa stiu cat va fi de discutata. Intr-un grup de mame purtatoare am intrat in contradictoriu cu niste mame ce sustineau ca bebelusii trebuie purtati in spate cat mai devreme. Asa ca mi-am scris raspunsul si aici. Culmea este ca desi nu am vorbit deloc de copii purtati vs. nepurtati, ci doar despre purtarea in fata vs. spate, am fost tinta ironiilor in cateva locuri virtuale care se pretindeau a fi impotriva intolerantelor. Am suferit mult pana cand am invatat ca nu merita sa ne inconjuram cu oameni care nu ne aduc nimic bun in viata. Partea buna in lumea virtuala e ca poti sa alegi ce citesti, cu ce informatie si cu ce oameni te inconjuri si inveti repede sa folosesti butonul Ignore pentru orice ce iti provoaca un sentiment negativ, pentru ca nu are sens sa iti pierzi timpul si buna dispozitie. Ar fi patetic sa imi consum timp departe de familie si de natura, departe de viata reala, ca sa ma incarc negativ.

In februarie am inceput o noua moda, aceea a postarilor in care dau multe linkuri cand simt ca altii au exprimat mai bine decat mine ceva. Postari la care comentez in continuare cu linkuri utile atunci cand le gasesc pe tema:

Despre cum se vede alaptarea in virtual  (cu o continuare despre alaptarea in public aici)

Despre efectele negative ale ecografiilor (deja eram gravida, studiam, dar nu dezvaluisem inca)

Despre educatia prin pedepse si recompense

Despre maternitati baby-friendly, alaptare si kangaroo care la nastere (cu postarea despre rooming-in kangaroo care si cea despre importanta saloanelor rooming-in la nastere)

Am notat solutii impotriva insectelor cand a venit vara. Si am reluat problema protectiei solare.

Am scris cum m-a afectat citirea cartii Continuum Concept in luna aprilie pentru ca apoi in octombrie sa scriu ce as fi spus la lansarea cartii, la Cluj, unde sunt mandra ca am fost invitata.

Tot in categoria cartilor senzationale, am scris despre Cezariana lui Odent. Aici e prima parte.

Putin despre controversata coperta a revistei Time aici.

O trecere in revista a scutecelor noastre de inot.

Despre plansul bebelusilor si modul in care nasterea ne influenteaza felul in care raspundem la el.

Am vorbit despre alaptarea feminista.

Am scris despre acidul folic in sarcina, si putin despre fier.

Si ne-am laudat cu learning tower al nostru.

In august m-a apucat dorinta de a scrie undeva cum am incercat eu sa-mi inving infertilitatea inainte de a-l avea pe Alex. Aceasta este prima postare din serie. Si tot din cauza bilanturilor si a listelor unei femei gravide au aparut postarile cu listele de cumparaturi pentru nastere, si cu cea despre bagajele pentru maternitate. Prima postare e aici.




A fost un an plin. Un an in care am fost fericita si in care am suferit la cote extreme. Un an in care am devenit mai puternica prin trecerea prin greutati, desi nu mereu se vede acest lucru si aici pe blog. Am iubit, am ras, am plans. Am calatorit, m-am relaxat. Am inotat si am stat la soare. Am lucrat in continuare cu drag si pasiune in firma si am avut noroc cu colega mea de business care a dus greul, in timp ce eu lucram doar ce era placut. Si am noroc in continuare cu ea, pentru ca duce toata firma in spate de la inceputul lui noiembrie. De la trimis colete, pana la o parte din contabilitate si tinut legatura cu clientii si furnizorii (si consiliat colega deprimata). Si mai are doua joburi si un copil, deci pot spune ca sunt prietena cu Superwoman. Fix in perioada in care incepeam sa revin, sa deschid mailul de serviciu, s-a imbolnavit David si am reluat pauza.

Din cauza situatiilor stresante de anul acesta, am avut multe ocazii de a cunoaste fatete noi ale oamenilor din jurul meu. Am invatat astfel ca un necunoscut sau chiar cineva cu care nu te intelegeai poate avea atat de mult altruism incat sa te ajute concret cu ceva sau pur si simplu sa-ti fie alaturi. Dar am vazut ca sunt si asa-zisi prieteni care te ignora cand ti-e greu sau chiar te ataca, te cearta, te barfesc. Poate ca (daca tot caut mereu sensul tuturor lucrurilor) ar trebui sa invat anul acesta ceva despre oameni. Sa vad ca majoritatea oamenilor chiar sunt buni si saritori. Si ca sunt inconjurata de atat de multa energie pozitiva! Am avut ocazia sa-i vad pe multi ajutandu-ma nu numai pe mine, ci facand chiar acte de caritate in jurul lor. Si nu ma refer numai la donatii. De multe ori timpul personal si efortul unei vorbe bune face mai mult. Mi-am dat seama cat sunt eu de egoista, pentru ca in afara de a trimite ganduri bune si rugaciuni, rar am sunat pe cineva sau rar am scris un mesaj cuiva aflat intr-o situatie grea. De acum imi propun sa ma exteriorizez mai mult, sa imi ofer sprijinul mai des, pentru ca am vazut cat de mult m-a ajutat asta pe mine si cat am suferit sa vad ca exista persoane pe care le credeai importante, dar care iti intorc spatele cand ti-e mai greu. Tot in cadrul lectiilor despre oameni am invatat ca nu ii pot citi asa cum credeam. Si ca oameni pe care ii admiram si pe care ii credeam apropiati sunt ipocriti si rai si parsivi. Dar cu atat mai mult, prin comparatie, ceilalti sunt mai valorosi. Le multumesc pentru asta!

Sper sa reusesc sa scriu despre Alex in 2012. Spun "sper" pentru ca desi suntem sanatosi, David mai nou e plangacios si nu doarme...

Despre 2012 - prima parte

La finalul lui 2011 mi-am pus niste dorinte pentru 2012 si in mare s-au implinit. Mai mult, imi doresc cam aceleasi lucruri pentru 2013, dar despre asta voi scrie intr-o alta postare.

Tot in decembrie 2011 am preluat o leapsa in care am scris bucket list-ul meu. Pot bifa punctul 7. Si un pic si punctul 25 pentru ca in 2012 m-am relaxat tricotand si mesterind tot felul de lucruri impreuna cu Alex.

A fost placut sa recitesc acum ce am facut in 2011, nu-mi vine sa cred ca a trecut asa mult timp. Chiar daca sarbatorile trecute nu au fost frumoase...

Asadar, ce voi tine minte in legatura cu 2012? Ca a fost un an maxim, cu agonie si extaz la cote extreme, pe tot parcursul anului.

Normal ca cele mai important evenimente, pentru care nu am nevoie de postari pe blog pentru a-mi aduce aminte, sunt sarcina si nasterea lui David. Imi doream inca un copil, ma visam cu un bebelus la piept, dar in acelasi timp nu as fi vrut sa-l fac pe Alex sa sufere in niciun fel. Si stiam ca el, cel mai important membru al familiei noastre, ar suferi. Pentru ca nu ar mai avea atentia si dragostea noastra exclusive, pentru ca ar avea parte de hormonii mei de sarcina, de oboseala mea de gravida si apoi lauza, de mai putine brate, de scaderea si disparitia laptelui (cand el era atat de tzatzofil), de lipsa mea cand m-as duce sa nasc, de socul venirii in casa a unui bebelus, de zgomotul plansului unui bebelus zi si noapte... Dar am sperat mereu ca peste ani toate acestea sa fie compensate prin faptul ca ar avea un frate. Si din moment ce am alaptat mereu la cerere si ovulatia a revenit asa tarziu (cand Alex avea aproape 2 ani), m-am gandit ca sarcina va aparea atunci cand organismul meu si al lui Alex sunt pregatite pentru noua etapa. Si deci ca puiul de om are nevoie de anumite greutati prin care sa treaca pentru a evolua. Si ca toate acestea se intampla fix atunci cand trebuie, din moment ce 3 ani e diferenta medie de varsta dintre frati din punct de vedere biologic-antropologic. Asadar la diferente de 3 ani faceau oamenii copii, oamenii care nu foloseau mijloace contraceptive, dar carora nu le revenea fertilitatea dupa o nastere din cauza contactului fizic permanent cu bebelusul (babywearing, cosleeping) si din cauza alaptarii la cerere zi si noapte. Unii alaptau in sarcina si in tandem, altii nu, dar cei care renuntau la supt in timpul noii sarcini a mamei erau suficient de maturi incat sa fie pregatiti fizic si emotional pentru asta.

Din moment ce aveam niste regrete de la prima sarcina si nastere, mi-am dorit ca de data aceasta sa fie mai bine. Nu prea mi-a reusit :D. Nici in ceea ce priveste ce am vrut sa citesc sau ce am vrut sa fac, dar mai ales ce NU as fi vrut sa fac in sarcina (de la ecografii pana la stres si depresie). As fi vrut sa am o sarcina sanatoasa. Nu a fost asa. Partea cu stresul si depresia poate ca stateau in puterea mea (zic "poate" pentru ca uneori au o componenta fizica hormonala si chimica cu care se lucreaza greu), dar nu am reusit sa fiu eu deasupra lor.

Despre Alex in 2012 poate ca ar trebui sa scriu o postare separata. Sunt prea multe de spus. Asa ca revin la sarcina. Am anuntat sarcina in momentul in care am strigat dupa ajutor pe tema toxoplasmozei. Analizele din primul trimestru imi dadusera acest diagnostic. Au urmat alte analize in Baia Mare, in Satu Mare si un drum la Bucuresti hotarat in pripa in cateva ore. Mult mult stres, multe lacrimi, multe incertitudini, pentru ca in final nicio analiza nu a reusit sa ne spuna precis ca bebelusul e sanatos. Multe decizii radicale de luat. Si ideea dureroasa ca nu se va sfarsi in viitorul apropiat (inca trebuie sa-i facem lui David analize acum in februarie si apoi vedem mai departe ce pasi trebuie facuti). Multe drumuri, oboseala, stres din nou, multi multi bani cheltuiti, si constientizarea faptului ca nasterea mea nu mai poate fi asa cum o visam.

Despre toxoplasmoza in sarcina cu David am mai scris aici:
http://alexcreste.blogspot.ro/2012/05/update-fara-informatii-importante.html
http://alexcreste.blogspot.ro/2012/05/update-ecograf-2-suprize-blogosferice.html
http://alexcreste.blogspot.ro/2012/05/toxoplasmoza-vesti-mai-putin-bune.html
http://alexcreste.blogspot.ro/2012/06/toxoplasmoza-ganduri.html
http://alexcreste.blogspot.ro/2012/06/toxoplasmoza-cum-fost-la-medic.html
http://alexcreste.blogspot.ro/2012/06/update-toxoplasmoza.html
http://alexcreste.blogspot.ro/2012/06/spiramicina-rovamycine-in-alaptare.html
http://alexcreste.blogspot.ro/2012/07/alte-ganduri-pe-tema-toxoplasmozei.html

M-am gandit mult DE CE? Cred in continuare ca Cineva a vrut sa-mi dea o lectie. Sau poate ar trebui sa accept ca fiecare avem de dus o greutate. Si chiar daca multe femei au sarcini usoare si sanatoase si frumoase, sa nu uit ca multe trec prin sarcini mai grele, mai urate, mai dureroase decat a mea. Sau nu reusesc sa ramana insarcinate.

Am avut si prietene care mi-au spus ca soarta a vrut asa pentru a veni eu in intampinarea altor mame cu informatii. Pentru ca eu studiez mult si as ajunge astfel sa ajut multa lume. Mi-a spus cineva drag ca uite, cu ajutorul meu poate o mama cu toxoplasmoza va continua sa alapteze, chiar daca ar fi crezut ca spiramicina este interzisa in alaptare. Deocamdata am aflat de putine situatii in care informatia de pe blogul meu referitoare la toxoplasmoza chiar a ajutat. Putine, dar importante, pentru ca fiecare viata conteaza. Cateva mame mi-au scris ca au decis sa pastreze sarcina dupa ce au citit pe blogul meu despre toxoplasmoza! Stiu ca poate aceste mame ar fi gasit oricum in alta parte informatia care sa le sustina dorinta adanca de a pastra sarcina, dar tot e un gand care ma bucura nespus. Din pacate mi-au scris si multe, mult prea multe mame, ca medicii lor ginecologi au decis sa le opreasca sarcinile si le-au convins ca asa trebuie, doar pe baza analizelor anticorpilor IgG si IgM de toxoplasma. IgG e pozitiv daca ai avut candva toxoplasmoza. Daca IgM e pozitiv nu inseamna ca ai acum toxoplasmoza!!! Medicii ginecologi incompetenti, care se cred mici Dumnezei sa hotarasca ei cine traieste si cine moare, cine sa aiba copii si cine nu (mi-a scris cineva ca nu mai poate ramane insarcinata acum, dupa ce a ascultat de medic si a renuntat la sarcina), ar face bine sa se informeze. Sau sa le trimita pe gravide la medici specializati, daca ei nu se pricep. Sa isi cunoasca limitele. Daca IgM este pozitiv inseamna ca infectia a avut loc candva in ultimele 18 luni! Si infectia este periculoasa pentru sarcina daca are loc in timpul sarcinii sau cu cateva saptamani inainte de conceptie. Chiar si daca e localizata infectia in primul trimestru, transmiterea la fat este foarte rara! Dar atunci cand se transmite, efectele sunt dezastruoase. Atat de grave incat ori se elimina singura, ori efectele sunt foarte vizibile la ecograf! Deci nici macar o amniocenteza nu prea are sens decat la o infectare in al doilea trimestru, si chiar si atunci e posibil sa aiba mai multe efecte negative decat insusi tratamentul cu spiramicina. Asadar, daca vreun mic zeu incompetent citeste pe aici, ii recomand sa se informeze referitor la anticorpii IgA si IgE (care arata daca infectia a avut loc in ultimele 4 si 6 luni si deci ofera o localizare mai precisa, mai apropiata de sarcina) si la analiza de ADN de toxoplasma. In opinia acestor asa-zis oameni, David nu ar fi trebuit sa existe. Si uite ca e in bratele mele, iar analizele de la nastere arata ca nu a contactat boala in timpul sarcinii. Cum am spus, trebuie refacute in februarie pentru a putea fi siguri. Dar deocamdata e bine.

Revin in alta postare cu continuarea despre 2012 Sper. Sper sa am putere, timp, si sa nu intervina ceva neplacut in viata noastra, am ajuns sa fiu tare pesimista. Si neincrezatoare. Stiu ca e agasant stilul acesta in mai multe parti, dar obosesc scriind, voi obositi citind, si puii nu-mi ofera mult timp o data.

Stresuri de gravida pe ultima suta de metri

Sunt stresata rau rau si simt ca m-as relaxa daca le-as scrie pe toate undeva, organizat. As avea poate o imagine de ansamblu si as simti ca imi mai eliberez mintea. 

Care sunt motivele?

         1.       Principalul motiv este ca timpul trece prea repede si nu apuc sa fac nimic din cate imi propun, nu reusesc sa tin pasul nici macar cu lucrurile elementare. Sunt in a 35-a saptamana. Ma sperie apropierea nasterii din mai multe motive. Imi veti spune ca mai am suficient timp, asa credeam si eu :)). Dar de vreo 3 saptamani am contractii nedureroase, iar de ieri am chiar contractii dureroase, adica dureri ca cele menstruale, si deci asemanatoare celor de inceput de travaliu! Stiu ca sunt mamici care au asa ceva toata sarcina, dar din moment ce la sarcina cu Alex nu am avut contractii deloc decat in travaliu, m-am speriat. In plus, burta imi e tare aproape tot timpul. Ma iertati pentru detalii dar am nevoie de absorbante zilnice si stau si ma intreb daca e o incontinenta de sarcina sau mi s-au fisurat membranele. La Alex abia dupa ce am nascut am ajuns la concluzia, impreuna cu doctorul, ca membranele imi fusesera fisurate de 2 zile. La nastere nu a fost deloc lichid amniotic. Deci am antecedente...

      

         2.      Nu apuc sa fac nimic. Nici cu Alex, sa iesim, sa ne distram, nici legat de sarcina, sa fac putina yoga, ceva pozitii sa se intoarca bebe cum trebuie, un masaj perineal, un ceai de urzica, de frunze de zmeur, o curatenie a cuibului, sa mai citesc o carte, sa ies la cumparaturi, sa imi fac liste de lucruri trebuincioase pentru nastere si dupa, sa spal hainele lui Alex de cand erau bebe sau macar sa le aduc in casa, sa imi fac bagaje, sa ma bucur de burta, sa o mangai, sa vorbesc macar o data cu ea... Desi Alex doarme putin, ai zice ca imi ofera tot timpul din lume :)).

       

         3.       Ma sperie gandul ca acestea sunt ultimele zile sau saptamani in care eu cu Alex ne putem bucura pe deplin unul de altul. Imi vine sa-l absorb cu totul, sa tin minte mereu fericirea si implinirea si timpul si linistea ce le avem acum. Si mirosul si senzatia de mangaiere si imbratisare totala. Sa nu uit cat de fericit a fost si cum am putut sa-mi concentrez toata atentia asupra lui. Si cum am avut atata timp pentru iubire... Imi vine sa plang cand ma uit la el si ma gandesc ca nu stie ce il asteapta. Sau poate stie, are niste comportamente care imi dau de inteles ca simte saracutul... Si daca eu sunt stresata, eu adultul care pot banui ce ma asteapta, atunci el saracutul ce trairi are?

         4.       Saptamana aceasta avem atat de multa treaba cu sarbatoarea International Babywearing Week incat ma pierd. Noroc ca de firma in sine deja de multa vreme se ocupa colega mea, Dumnezeu sa-i dea sanatate :). Eu am ramas mai mult cu blogul, cu contul de Facebook, cu concursurile, din astea usurele si placute. Dar chiar si asa ma stresez ca nu reusesc sa tin minte cand se incheie concursurile :)). Si imi petrec cel putin o ora - doua zilnic adaugand in tabelul de concurenti :D.

         5.       Sambata il serbam pe Alex. Ziua lui e in 16, dar bunicii de la Cluj si nasii din Baia Mare vor veni sa-i ureze la multi ani sambata. Deci nu va fi nu stiu ce petrecere grandioasa, cu mari organizari, dar fiind acasa, azi aveam in plan sa fac ordine. Nu, inca nu am pe unde sa calc prin camera. Azi aveam in plan sa incep tortul raw preferat al lui Alex si sa-l pun la congelator pentru sambata. Nu, inca nu... Nici nu am apucat sa verific daca am toate ingredientele. Cel tarziu saptamana aceasta trebuia sa ajung si la medicul de familie. Musai. Am crezut ca voi merge azi, mi s-a aratat altceva. Maine sigur nu pot. Vineri nu va putea mami pentru ca va gati pentru masa de sambata (nu stiti povestea noastra, Alex e musai sa vina cu mine peste tot. Nu se poate altfel. Dar in locuri din astea super contagioase, cum am fost azi de exemplu la Spitalul de Boli Infectioase, il lamuresc sa ma astepte in masina, deci avem nevoie de o bunica libera pentru joaca si citit povesti...). Poate ar trebui intalnirea de familie de sambata sa o organizez drept munca voluntara in a ajuta o gravida sa-si faca ordine in cuib :))))). Problema e ca de cate ori imi vine acuma sa ascund bine ceva pentru aniversarea de sambata ma gandesc ca dupa ce trece va trebui sa scot tot pe unde am bagat ca sa organizez cuibul, dulapurile, bagajele de mers de acasa ca sa nasc... Deci am putea spune ca mai mult ma incurc cu “ordinea” ce trebuie s-o fac saptamana asta :)).

         6.       Comunicari zilnice cu synlab pentru screening-ul neonatal, cu Cord Blood Center pentru sange din placenta daca mai gasim stem pe acolo, cu doctori peste doctori, cu firme de curierat sa avem totul pus la punct cu trimiterea eprubetelor de analize, cu magazine virtuale cu care avem probleme la cumparaturi ca ne vin colete cu produse lipsa :D ...

         7.       Ma implic intr-o multime de proiecte virtuale, de drag, si apoi nu reusesc sa ma tin de ele. Nu apuc sa ajung la posta, nu apuc sa ajung la banci. Si nu-mi spuneti ca exista internet banking, pentru ca acesta exista doar cand ai salariu banuiesc :D.

         8.       In 1 octombrie trebuia sa trimit la Bucuresti sange pentru analiza de toxoplasmoza. Poate tineti minte din iulie ca voiam sa nu merg pe la Bucuresti tocmai ca sa testez ca se pot trimite de la Baia Mare? Si sa nu ma trezesc in pragul nasterii ca nu pot? :)) Well, asta s-a intamplat. Cu o saptamana inainte am contactat-o pe doamna doctor de la Infectioase de aici ca sa se intereseze daca poate ea, asa cum mi-a spus in iunie. Si sa-mi spuna din timp daca nu poate, ca sa incerc sa rezolv altfel, sa resun la curieri, etc. Dupa doua saptamani in care mi-a spus de cate ori am sunat-o ca se poate dar nu in acea zi :D, saptamana trecuta nu a fost in tara. Si fix saptamana trecuta a mers la Bucuresti masina cu care credea ca imi va trimite analiza... Detaliile sunt multe, demne de un film de comedie, incerc sa le uit asa ca nu mai scriu aici. Dar sa ma trezesc ieri ca sunt intrebata daca sigur trebuie la acel laborator, sau daca nu le pot face ei, sau daca nu se pot trimite simplu prin FanCurier, sau daca nu cumva IgG imi trebuie? Sau cate si mai cate... Sau azi sa astept nemancata pana la ora 11, in speranta ca se va rezolva, apoi sa mi se ia sange inainte sa se stie daca se va putea. Sange luat din ambele maini pentru ca asistenta nu a fost atenta ca trebuie in doua eprubete, asa ca a pus o eprubeta plina pana sus, in ideea ca e acolo sange cat pentru doua :D. Bun, hai sa intepam si dincolo pentru a doua eprubeta atunci (cine are acum o vanataie la a doua incheietura?)... Apoi hipoglicemica ametita cum sunt oricum daca nu mananc pana la ora aceea, (chiar si cand nu imi lipseste sange :))  ) sa conduc masina pana acasa :D. Comedia continua cand aflam ca la Eco-Para-Diagnostic de 2 luni nu mai au reactivi pentru analize. Si ca pana la finalul lunii octombrie sigur nu vor avea. Panica, s-o sun pe doctorita inainte sa porneasca sangele meu din Baia Mare, s-o intreb daca ea in aceste 3 luni si-a trimis pacientii pentru analize in alta parte. Panica pentru ca nu stiam acest lucru si deci nu e sigur ca la nastere voi sti unde sa trimitem sangele (sau cum :)))) ). Resemnare in momentul in care doctorita nu raspunde la telefon... Dupa vreo 3-4 mesaje de la mine si cateva ore in care am insistat cu sunatul, am reusit sa vorbesc cu doamna doctor... Stresul nu a trecut. Intre acele multe to-do-uri din capul meu in fiecare din zilele urmatoare, maine nu trebuie sa uit sa sun la Eco-Para-Diagnostic sa vad daca au ajuns cu bine si cum facem cu plata. V-am mai spus ca ma ruineaza toxoplasmoza asta? :)) E o boala de domni din cate observ, sub 5-10 milioane nu am scapat la nicio “intalnire” cu ea. Cu boala ma refer :D. Si tot incerc sa uit super cheltuiala din primavara cu ea,  cu avion si cazare in Bucuresti, dar nu reusesc :)).

       

          9.       Deci ura mea pentru toxoplasmoza asta nu reuseste sa se atenueze. Dupa ce mi-a stricat sarcina in sensul ca am avut luni intregi de plans zilnic, luni intregi in care singurele planuri ce le faceam erau legate de analize si abordari medicale, luni intregi in care am abandonat orice plan de sarcina, orice carte de citit, orice interactiune emotionala cu burta, imi distruge si planul de a naste cat mai natural. Si la cate piedici apar pentru nastere, revin mereu cu gandul “daca n-as fi avut toxoplasmoza, as fi rezolvat asa de usor asta...”.

         10.   Ah, si tot toxoplasmoza ma face sa studiez enorm de mult (si obositor si stresant) despre sangele din cordon si cel placentar. Am obosit :D. Am obosit sa caut daca nu pot sa-i iau analize si din sangele placentar, ca sa ii pot lasa cordonul sa pulseze. Am aflat ca e acelasi sange, dupa indelungi cautari medicale. Dar nu am aflat daca e suficient pentru doua eprubete. Nu stiu, la Alex nu am avut ce placenta sa-mi vad, din moment ce mi s-a facut automat chiuretaj, in urmatorul minut dupa expulzie, pentru ca se grabea medicul acasa. Deci daca as naste acum tot cu el, astfel l-as obliga sa-mi lase placenta sa se elimine intreaga :)))).

             

        11.   La final de septembrie trebuia sa imi fac analizele de sarcina. Din moment ce asteptam zilnic sa fiu chemata la Infectioase pentru analize de trimis la Bucuresti pentru toxo, nu am vrut sa imi iau sange in zile consecutive, asa ca am tot amanat analizele. Zi cu zi s-au adunat atat de repede incat imediat este o luna de cand trebuia sa le fac... Stiu ca e bine ca cele de coagulare sa fie cat mai aproape de nastere, dar parca daca nu sunt bune cele de tiroida mi-ar fi placut sa stiu mai din timp sa iau tratament. Si as aprecia daca as reusi sa le fac inainte sa nasc :D.

         12.   Dupa ce imi venea rezultatul de la analize trebuia sa mai merg la medicul ginecolog. Na, fara analize normal ca nu am mai fost.

     

         13.   Nu stiu inca unde nasc. Adica nu ca nu stiu medicul, nu stiu nici localitatea.

a.       In Baia Mare ma sperie orice gand de nastere la clinica, de cand mi s-a spus un NU hotarat la orice chestiune de bun simt ce am cerut-o. De bun simt si chestiuni recunoscute medical de Organizatia Mondiala a Sanatatii, nu aiureli hippioate de-ale mele. De exemplu nu voi fi lasata nici macar in travaliu (la travaliu ma refer la orele ce incep de la prima contractie, sau ma rog, de cand ajung in spital, nu la faza de impins) sa ma ridic din pat. Obligatoriu la orizontala, tintuita la aparatul de monitorizare, si medicul sa poata veni oricand sa imi faca un control. Sa fi indraznit sa le cer sa nasc, sa imping, in orice pozitie imi doresc? Nu, asta in niciun caz. Dar aberatia asta m-ar tenta sa stau acasa cat pot de mult, ca sa ma pot misca, sa ma pot plimba pe un hol. Si daca n-as fi avut tampita de toxoplasmoza asta as fi si facut, cu riscul sa nasc din greseala acasa, sa nu-mi dau seama cand deja e de mers la spital. Nu as fi mers la maternitate decat cand (daca) nu as mai fi putut. Nu mai vorbesc ca nu mi se permite clamparea intarziata a cordonului, sau sa imi fie dat bebelusul din prima zi in brate, cu mine in camera, nimic :(... Nastere naturala, da? La care in alte tari poti si sa te externezi in ziua nasterii... Si la o clinica particulara, sa ne intelegem, ca dincolo e si mai rau. Am incercat sa vorbesc cu conducerea, desi asta ar fi insemnat sa imi atrag ura doctorului, dar aici se pare ca nu se practica lamurirea unui plan de nastere concret si pus la punct, ce sa fie respectat, cum am vazut la Eva si la Isis. Cel mai tare ne doare aici la BM faptul ca nu ma lasa sa ma externez repede. Si nu-l lasa nici pe Alex cu mine acolo, sa doarma. Asa ca aspectul acesta cantareste foarte mult pentru noi. Ajunsesem la un moment dat la concluzia ca eu rabd orice, renunt la orice pretentii in ceea ce priveste nasterea pentru mine, daca ma lasa sa ma externez in aceeasi zi, sa merg la Alex...

b.      In Oradea e oferta cea mai tentanta din punct de vedere al dorintelor mele indeplinite. Am o prietena extraordinara ce are rabdare cu mine sa ma lamureasca una-alta, si care e neonatoloaga in Oradea. Deci pe partea ei sigur as obtine tot ce as cere si ar fi in interesul copilului. Pe partea de ginecologie nici nu sunt atat de pretentioasa, dar si acolo incearca tot ea sa ma ajute si cauta un medic cooperant. DAR exista o problema :D. Mai multe de fapt, dar una e nerezolvata, restul sunt stresuri de-ale mele :D. Cea nerezolvata e cazarea. Din moment ce am deja contractii, m-as duce din saptamana 37 sa fiu in Oradea, mai ales ca drumul e greu si lung. Si totusi sa nu uitam ca pot naste si in saptamana 40 sau mai mult. Asa ca nu ne permitem sa stam asa mult la un hotel, mai ales daca acolo voi naste la clinica particulara. In plus, la un hotel automat cheltuiesti mult si pe chestiunile adiacente: mancare si altele. Am cautat chirie, ca sa ne putem spala haine in saptamanile cat stam acolo (sa nu duc doua geamantane de haine pentru Alex), sa ne putem face de mancare, etc. Nu va spun ca ma apuca plansul de cate ori imi dau seama cat mi-as fi dorit sa stau pana in ultimul moment, si chiar in travaliu, in casa mea, in cuibul meu, sa mi-l pregatesc cum imi vine, sa ma pregatesc eu pe mine si fizic si pishic intr-o atmosfera cunoscuta. Sa am la indemana orice lucru de-al meu care mi s-ar nazari pe moment in travaliu sau inainte, si care sigur o sa-mi lipseasca de acolo. Este un stres in plus acesta, dar daca altfel nu se poate... Nici nu stiu ce inseamna asta din punct de vedere birocratic, bebe va avea certificatul de nastere facut la Oradea? Habar n-am. Nu stiu deci inca nici ce trebuie sa-mi duc cu mine, pentru saptamanile de asteptare, pentru nastere, pentru birocratia de dupa... Am gasit la un moment dat ceva chirie in regim hotelier cu vreo 20-25 de milioane pe 2 saptamani. Mda... (Sa reamintesc oare ca eu de un an sunt in concediu fara plata, sotul are un salariu de bugetar sub 2000 ron si in firma mea inca bag din banii lui in loc sa scot ceva? :D) Oricum, acum nu cred ca mai exista oferta asta. Acum singura oferta gasita repede de o prietena saritoare este o garsoniera in afara orasului, nu stiu cat de repede as ajunge la spital noaptea cu un taxi :D, neincalzita, fara apa calda, fara masina de spalat... Am zis de taxi pentru ca planul e sa merg eu cu Alex si cu mami, pentru ca Relu sa nu-si termine toate zilele libere inainte de nasterea mea. Si cand nasc sa vina si Relu. Si iar stres: unde dorm(im) toti intr-o garsoniera? Deci hai sa strig bolduit: caut chirie pentru luna noiembrie in Oradea, prefer oras, apartament cu 2 camere, masina de spalat, aragaz, oale de facut mancare :D! Stresurile mai mici? Daca pana la Real cand merg cu masina mi se intareste burta si ma doare, cum voi merge 3-4 ore pe un drum rau? (singurul tren catre Oradea e la 12:40 noaptea si face 5 ore! Altfel sigur as fi preferat trenul.) Cum venim inapoi 3-4 ore cu un bebe nou-nascut in masina? Ii fac cunostinta cu aerul conditionat atat de repede? :D Cum ne vom descurca acolo cand eu voi merge la nascut si voi merge singura? Din moment ce maica-mea va sta sa-l calmeze pe Alex? :| Cu ce viteza va veni Relu la noi cand va auzi ca eu am mers inspre spital?

c.       In Cluj-Napoca nu reusesc sa povestesc cu cineva la modul concret. Si vorba lui Relu, ce imi garanteaza ca isi vor tine promisiunile? Si doctorul meu din Baia Mare mi-a spus in sarcina cu Alex ca nu imi va da oxitocina si imi va lasa placenta sa se elimine natural, poate vreo jumatate de ora. Si doar dupa aceea va interveni. Si la nastere a trecut peste toate promisiunile si a facut cum a vrut el... Asa la Oradea as avea garantia ca prietena mea neonatoloaga s-ar lupta pentru drepturile mele si as avea incredere in ea. De cand m-am apucat sa scriu la postarea asta, fragmentat, am reusit sa vorbesc cu o doamna doctor din Cluj la telefon. Prima impresie buna: a raspuns la mobil, a avut rabdare sa ma prezint, si a vorbit cu mine la telefon mai mult de 10 minute (la medicul meu din BM nu m-as putea astepta la asa ceva :D). Partea proasta: nici la Gynia nu ma lasa sa doarma cineva cu mine (Alex in special, daca nu chiar Alex si Relu). Poti inchiria un salon doar pentru tine daca platesti inca 50% din pretul nasterii, dar numai ca sa poti sa stai singura in salon, fara alta mamica (saloanele sunt de 2 paturi). Nu iti da voie sa externezi bebelusul sub 72 de ore. Sunt curioasa daca ei cunosc legile, dar trecem peste asta, ca doar nu ai chef de lupte inainte sau dupa nastere... In rest, la telefon mi s-a parut mai ok decat medicul meu din BM, adica cel putin ma lasa sa cred ca daca totul decurge repede si usor nu intervine MULT. Ca au ei o gramada de protocoale, cum ar fi faptul ca oxitocina e din oficiu obligatorie, asta e alta treaba. Ca sa vad cat de mult o speriu, i-am trimis pe mail planul meu de nastere, sa vedem ce parere are, unde ne-am putea intalni la jumatatea drumului. Inca nu mi-a raspuns. Chiar daca am spus si mai sus ca sunt incredibil de trista si nervoasa ca trebuie sa-mi fac bagajele in astfel de momente si sa plec din casa mea si sa ma stresez cu gatit si spalat in loc strain, as prefera Clujul. Pentru ca il cunosc, pentru ca mi-e drag, pentru ca e mult mai aproape (facem vreo 2 ore cu masina), pentru ca acolo ar fi si ceilalti bunici ai lui Alex, sa ne ajute si cu mancare :D, si cu Alex in timp ce eu imping pe acolo :D. Dar daca alegerea Clujului inseamna ca alegem sa stau 3 zile internata fara Alex, si in plus sa nu fiu sigura ca mi se indeplinesc unele dorinte, atunci as alege Clujul doar ca sa incerc eventual o nastere “acasa”, urmata de mers la Gynia doar in caz de nevoie. De ce la Cluj ar fi mai ok nasterea acasa decat la Baia Mare? Pentru ca ar fi medici dispusi sa ma asiste. De ce n-ar fi ok? Pentru ca n-as fi acasa, in mediul meu intim si curat :D. 

          14.   Ma tem ca voi naste prematur. Am contractii dureroase de doua zile, am nevoie de absorbant zilnic, burta e tare aproape toata ziua. Mi se face bolovan si daca ma aplec dupa o jucarie (si am zis mai sus ca trebuie sa fac ordine, da? :D). Ma dor soldurile, incheieturile, coloana. Na, am imbatranit :)). Si de la frica nasterii premature ma apuca apoi din nou panica, de la capat: nu am apucat sa rezolv cutare si cutare, nu voi apuca sa ajung la Oradea sau la Cluj, sigur nu ma voi putea externa repede impreuna cu bebe, etc etc etc...

          15.   Aaaaaa si am uitat sa spun ca mi-e teama de nastere :)))))). Cand eram insarcinata mi-am intrebat o prietena ce nascuse un copil deja: „acum nu mai ti-e frica, nu? Acum daca stii cum e.“ (credeam ca teama imi e data doar de necunoscut). Si ea mi-a raspuns: “ba tocmai ca mi-e frica pentru ca stiu cum e” :)))). Stiu, stiu, ca sa am o nastere cat mai frumoasa si mai naturala si ecstatica nu ar trebui sa am astfel de ganduri. Dar recunosc ca mai mult decat teama de durere imi e teama de luptele cu medicii, cu sistemele, de vorbitul politicos in momente in care ai vrea sa stai singura, de reusita luarii sangelui pentru analiza aia de toxo, de perioada de acomodare in 4...

Pe final vreau sa spun ca nu mai consider asa grav ca am atatea ganduri, de cand am citit linkul acesta. Diferenta e ca ea e la al 4-lea copil. Si in plus, are si umor, eu doar ma panichez :D.