Alăptarea: cum a ajuns norma biologică să fie percepută ca fiind o constrângere a lumii moderne

Săptămâna aceasta mi-a venit să dau share pe Facebook unui articol, dar îmi venea să citez în descrierea linkului aproape tot articolul. Așa că nu mai bine îl traduc, să fie disponibil pentru mai multă lume? Era menit să apară în Săptămâna Internațională a Alăptării, însă niște probleme de sănătate în familie m-au întârziat.


Autor: Anna Burbidge pentru La Leche League Marea Britanie, în 1 iulie 2015.
Articol tradus de aici.


Alăptarea este norma biologică. Laptele matern este potrivit într-un mod unic pentru bebelușul uman și încă se fac descoperiri despre modul în care interacționează cu nou-născutul pentru a-i oferi o dezvoltare optimă. Timp de mii de ani femeile au dat naștere copiilor și i-au alăptat, sprijinite de un grup unit de familie și prieteni. Dacă apăreau dificultăți, mamele erau înconjurate de alte persoane care le ajutau. Ce s-a întâmplat ca să se schimbe statutul alăptării dintr-o parte naturală a maternității în ceva care adeseori cauzează constrângere, vinovăție și negativitate? 

Nu putem ignora faptul că alăptarea este cauza multor anxietăți între mame și este subiectul unor dezbateri înfocate. Cu siguranță subiectul trebuie abordat din moment ce atâtea noi mame consideră alăptarea ca fiind dificilă și sfârșesc simțind că au eșuat; când de fapt societatea a eșuat în a oferi sprijinul potrivit la momentul potrivit. Femeile care încheie alăptarea înainte să vrea acest lucru pot rămâne cu sentimente negative și de obicei este blamată presiunea ce se pune pe femei să alăpteze.

Poate totuși întrebarea ar trebui pusă dintr-o altă perspectivă. Ce s-a întâmplat în societatea noastră astfel ca femeile să simtă că alăptarea e o constrângere și nu ceva ce ele se așteaptă să facă după ce nasc?



Înlocuirea laptelui matern cu formula de lapte praf

Declinul alăptării a început cu apariția formulei de lapte praf pentru bebeluși. Când s-au creat primele substitute din lapte artificial la finalul anilor 1800, nu erau gândite pentru a fi folosite la scară mare. Erau un mod util de a folosi surplusul din industria laptelui și se foloseau în particular pentru a hrăni orfanii sau bebelușii abandonați care nu aveau alte posibilități de hrănire. Doicile erau în declin pentru că se aflase că diverse boli pot fi transmise de la doică la bebeluș și viceversa.

Producătorii de formule de lapte praf și-au dat seama în curând că ar putea exista o piață mai mare pentru produsul lor și au început să-l vândă mamelor ca o îmbunătățire a laptelui matern și ca ”cel mai bun mod prin care o mamă modernă își poate hrăni bebelușul”, fără nicio dovadă, desigur, pentru aceste afirmații. Femeile vor mereu să facă ce e mai bine pentru copiii lor și au crezut că formula de lapte praf era noua modalitate, îmbunătățită, de a merge înainte. Alăptarea a devenit ”demodată” și ceva ce doar femeile sărace ar putea face. Pe măsură ce din ce în ce mai multe femei își hrăneau bebelușii cu formule de lapte praf și se puteau vedea din ce în ce mai puține femei alăptând, cunoștințele comune ale societății despre alăptare și încrederea în alăptare s-au pierdut.

Pe măsură ce femeile au început să se mute departe de familiile lor și s-au înconjurat de prietene care și-au hrănit bebelușii cu biberonul, nu au mai avut la cine să apeleze pentru sprijin, situația devenind un cerc vicios de încredere în scădere în ceva ce înainte era luat de bun implicit. Folosirea corpului femeii în publicitate a mai adăugat greutate sentimentului că alăptarea e ceva inacceptabil public. Sânii puteau fi arătați pentru a promova aproape orice, dar folosirea lor pentru a hrăni un bebeluș cauza proteste.



Nevoia de sprijin

În anii '70 rata alăptării în Marea Britanie era la 28% și acest procent includea chiar și bebelușii care au fost puși la sân o singura dată. Totuși multe femei încă voiau să alăpteze și au ajuns să fondeze organizații pentru a oferi sprijinul de care nu avuseseră parte. În ultimele decenii a fost nevoie de un efort comun din partea cadrelor medicale dedicate și a consultanților voluntari de alăptare pentru a încerca să ofere femeilor informațiile și sprijinul pe care nu îl puteau primi din alte părți.

A oferi acest sprijin foarte necesar este definit acum de regulă, deseori în moduri neplăcute, ca presiune. Și totuși, nu sprijinitorii alăptării creează această presiune. Ei nu au creat laptele matern și nu încearcă să convingă mamele să-l folosească pentru a-și hrăni bebelușii. Deși unele femei știu că alăptarea nu e pentru ele și deși un mic procent au probleme de alăptare, când majoritatea femeilor dau naștere, organismele lor produc lapte și sunt pregătite să alăpteze. Un bebeluș se naște așteptându-se să fie alăptat. Instinctul natural al femeii și funcțiile ei biologice care se declanșează îi spun să își alăpteze bebelușul. Dacă se oprește înainte să vrea acest lucru (și nu presiunea de a alăpta) pot uneori determina o femeie să simtă vină, tristețe și depresie, probabil din cauza schimbărilor hormonale din corpul ei și din cauză că îi lipsește relația de alăptare.



Alăptarea și depresia postnatală

Un studiu publicat în august 2014 în revista medicală Maternal and Child Health a descoperit că mamele care și-au planificat să alăpteze dar nu au reușit aveau o probabilitate de două ori mai mare de a suferi de depresie, față de mamele care nu și-au planificat să alăpteze și nu au alăptat. Femeile care și-au alăptat bebelușii aveau o probabilitate cu 50% mai mică de a suferi de despresie postnatală decât mamele care nu au alăptat. Beneficiul în procente creștea pentru fiecare săptămână în plus de alăptare.

Studiul confirmă faptul că mamele care au vrut să alăpteze dar nu au reușit au nevoie de multă înțelegere și mult sprijin. Și arată faptul că acum nu prea există ajutor specializat calificat pentru aceste mame, iar acest fapt ar trebui cunoscut de către instutițiile medicale pentru a putea oferi sprijin corespunzător.

În cartea sa, Depression and New Mothers, Dr. Kathleen Kendall-Tackett, consilier de alăptare IBCLC, raportează că ratele depresiei sunt mai scăzute la mamele care alăptează decât la cele care nu alăptează (2). De asemenea, notează că alăptarea protejează sănătatea mentală maternă pentru că reduce răspunsul la stres. Ea explică cum stresul și oboseala pot crește riscul depresiei, dar scăderea stresului poate fi protectoare. Aici e situația unde alăptarea poate face diferența. 

Kendall-Tackett afirmă că alăptarea protejează de asemenea și bebelușii de efectele dăunătoare ale depresiei materne. Un motiv aparent pentru această descoperire este că prin simpla alăptare, mamele sunt mai predispuse să își atingă bebelușii, să îi mângâie și să aibă contact vizual direct cu ei. O altă explicație posibilă pentru efectele benefice include eliberarea unor anumiți hormoni care le fac pe mame să se simtă mai bine atunci când se produce laptele. Acesta este încă un motiv bun pentru a le încuraja pe mame să continue să alăpteze și când sunt deprimate.


Presiunea laptelui praf

Întrebarea care ar trebui probabil pusă este ”unde este în această discuție presiunea pusă pe femei de către companiile producătoare de formule de lapte praf?”. Deși promovarea laptelui praf pentru bebeluși sub șase luni este interzisă, e foarte normal să întâlnești reclame pentru lapte de continuare care dau o impresie foarte clară că un bebeluș va fi hrănit cu lapte praf în mod implicit la șase luni (o dată ce mama a ”făcut tot ce a putut” și ”este pregătită să meargă mai departe”, iar dacă ”merg mai departe” sunt ”minunate”). Laptele de continuare a fost produs de companiile de lapte praf doar după ce a fost introdusă interdicția de a face reclamă la formulele de lapte praf pentru bebelușii sub șase luni. Organizația Mondială a Sănătății a emis o declarație care atenționează faptul că formulele de lapte praf de continuare nu sunt necesare și sunt nepotrivite ca înlocuitor pentru laptele matern după șase luni.

Unde e mențiunea tuturor presiunilor subliminale care indică faptul că un bebeluș va fi, cel mai probabil, hrănit cu biberonul - folosirea biberoanelor ca simbol pentru camerele de schimbat bebelușii sau pentru camerele de hrănit bebelușii sau pe mașini de spălat să indice ciclul delicat de spălare, etc? Biberoanele sunt văzute la televizor, în reclame, în articole. Sunt incluse în jucăriile copiilor și folosite în cărți. 

Discuția despre constrângere pare a fi mereu unilaterală. Deseori mamele spun celor din organizațiile de alăptare că în primele ore de după naștere, obosite și epuizate emoțional, speriate că bebelușii le sunt flămânzi, au cedat presiunii de a da bebelușului biberonul cu lapte praf. Acest fapt le subminează imediat încrederea în abilitatea lor de a alăpta și deja plantează o sămânță că nu vor putea alăpta. Cadrele medicale ocupate e posibil să nu aibă timpul pe care și l-ar dori să-l petreacă cu mamele, sau să le explice cum poate dura puțin timp până când se vor acomoda la viața cu bebelușul. Adeseori femeile primesc informații contradictorii și sfârșesc a fi îngrijorate și confuze.

Odată ajunsă acasă, prieteni binevoitori și rude îi sugerează repede noii mame să îi dea bebelușului lapte praf sau se oferă să aibă grijă de copil cât timp mama se odihnește. Nu e suficient să le dăm femeilor informații despre importanța alăptării dacă, atunci când se naște bebelușul, nu există stabilit suficient sprijin pentru a le ajuta să reușească.
 

E momentul să schimbăm complet această polemică

Poate e momentul să ne întrebăm cine pune de fapt presiuni asupra noilor mame și cum au ajuns femeile să aibă o încredere atât de subminată în capacitatea lor de alăptare încât acceptă de la început că vor ajunge probabil să își hrănească bebelușii cu formula de lapte praf, chiar dacă atât de multe sunt lăsate în mod greșit să se simtă vinovate. Laptele praf are rolul său pentru femeile care au luat o decizie definitivă că nu vor să alăpteze și, așa cum a fost inițial creată, pentru procentajul mic de bebeluși care nu pot fi hrăniți altfel. Dar nu ar trebui să dețină poziția implicită, ceva la care femeile mai mult ca sigur vor avea nevoie să apeleze pentru că ele cred că alăptarea e prea dificilă.

Ceea ce vor majoritatea femeilor e să își atingă propriul lor scop legat de alăptare. Poate vor să alăpteze timp de o lună, șase luni sau poate mai mult. Numai prin crearea unei societăți în care toate femeile au încredere în abilitatea lor de a alăpta până când doresc să se oprească vom elimina negativitatea care pare să planeze deasupra alăptării pentru multe mame. Cu siguranță e timpul să schimbăm complet această polemică și să ne întrebăm ce putem face pentru femei pentru ca ele să accepte din nou alăptarea ca fiind dreptul natural al lor și al bebelușilor lor și să se bucure de ea ca parte din călătoria lor în lumea maternității.

1. Borra, C., Iacovou, M. and Sevilla, A. “New Evidence on Breastfeeding and Postpartum Depression: The Importance of Understanding Women's Intentions”. Maternal and Child Health Journal: 20 Aug 2014

2. Dennis and McQueen, 2009

Săptămâna Internațională a Alăptării 2015

E al șaselea an consecutiv pe care îl sărbătoresc activ, prin ”muncă” :). Spre deosebire de Alex, care la vârsta aceasta rărise mult alăptatul din cauza lipsei laptelui în sarcină, David își face somnul de zi și cel de noapte majoritar la sân. Poate și din cauza măselelor care ies acum și îl supără. Are 2 ani și 9 luni. Mic de tot, nu știu de ce Alex mi se părea mare la vârsta asta, probabil pentru că era mult mai înțelegător și mai înțelept.

Ce postări găsiți aici pe blog despre alăptare:

Alaptare

Experienta noastra cu alaptarea - partea 1 - in maternitate

Despre alaptare si hipotiroidism

Saptamana internationala a alaptarii 2010

Despre alaptare in parlament

Alaptarea in vacanta

Despre tongue-tie sau frenulumul lingual

Saptamana mondiala a alaptarii 2011

Discutie pe FB in saptamana mondiala a alaptarii

Experienta noastra cu alaptarea - partea a 2-a - primele saptamani si luni acasa (si despre reflux)

Experienta noastra cu alaptarea - partea a 3-a

Linkuri din saptamana mondiala a alaptarii 2011

Saptamana internationala a donarii laptelui matern

Despre banarea pozelor cu alaptarea pe FB si alaptarea in public

Greva suptului

Spiramicina (rovamycine) in alaptare
Alaptarea - feminista sau misogina?
Azi incepe Saptamana Internationala a Alaptarii!   
Interviu cu Dr. Jack Newman
Militez pentru Rooming-in in maternitati
Saptamana Internationala a Alaptarii la final
 Lista de cumparaturi pentru bebe si pentru nastere - 3
Alaptarea dincolo de bebelusie
Despre hipotiroidism, tiroidita autoimuna Hashimoto, sarcina si alaptare 
Saptamana Internationala a Alaptarii 2013
Intarcarea lui Alex 
dm este anti-alaptare
Somnul normal al bebelusului: 4. Importanta alaptarii pe timpul noptii
Jack Newman in Romania + marketingul laptelui praf + giveaway! 
Alaptarea bebelusului cu diaree 
Al 5-lea an de sarbatoare a alaptarii 
Renumita reclamă la lapte praf care unește toate mamele 
Studii recente 

Mamele care alăptează dorm (mai) bine. Și la fel și partenerii lor.

Alaptare

Experienta noastra cu alaptarea - partea 1 - in maternitate

Despre alaptare si hipotiroidism

Saptamana internationala a alaptarii 2010

Despre alaptare in parlament

Alaptarea in vacanta

Despre tongue-tie sau frenulumul lingual

Saptamana mondiala a alaptarii 2011

Discutie pe FB in saptamana mondiala a alaptarii

Experienta noastra cu alaptarea - partea a 2-a - primele saptamani si luni acasa (si despre reflux)

Experienta noastra cu alaptarea - partea a 3-a

Linkuri din saptamana mondiala a alaptarii 2011

Saptamana internationala a donarii laptelui matern

Despre banarea pozelor cu alaptarea pe FB si alaptarea in public

Greva suptului

Spiramicina (rovamycine) in alaptare
Alaptarea - feminista sau misogina?
Azi incepe Saptamana Internationala a Alaptarii!   
Interviu cu Dr. Jack Newman
Militez pentru Rooming-in in maternitati
Saptamana Internationala a Alaptarii la final
 Lista de cumparaturi pentru bebe si pentru nastere - 3
Alaptarea dincolo de bebelusie
Despre hipotiroidism, tiroidita autoimuna Hashimoto, sarcina si alaptare 
Saptamana Internationala a Alaptarii 2013
Intarcarea lui Alex 
dm este anti-alaptare
Somnul normal al bebelusului: 4. Importanta alaptarii pe timpul noptii
Jack Newman in Romania + marketingul laptelui praf + giveaway! 
Alaptarea bebelusului cu diaree 
Al 5-lea an de sarbatoare a alaptarii 
Renumita reclamă la lapte praf care unește toate mamele 
Studii recente 

Mamele care alăptează dorm (mai) bine. Şi la fel şi partenerii lor.

În Săptămâna Internațională a Alăptării abordez de obicei o temă, ma mobilizez să scriu totuși ceva. În acest an aleg o temă în acord cu seria de postări pe care o începusem luna trecută, deci, legat de somn :).

Știați că mamele care alăptează dorm bine de tot? :)

 

(sursă poză)

1. În 2007 a fost publicat un studiu (Doan, Gardiner, Gay, & Lee, 2007) care a demonstrat că alăptarea crește durata de somn a noilor părinți. Citez:

”Părinții bebelușilor alăptați seara și/sau noaptea au dormit în medie cu 40-45 de minute mai mult decat părinții bebelușilor care au primit formulă de lapte praf. Părinții bebelușilor care au primit lapte praf noaptea au raportat de asemenea mai multe deranjamente nocturne decât părinții bebelușilor hrăniți exclusiv noaptea.”

Asta ca să le dați peste nas celor care vă spun să introduceți laptele praf ca să doarmă dus copilul noaptea.


2. Un studiu din 2004 a demonstrat că mamele care alăptează exclusiv și dorm cu copiii dorm mai mult decât mamele care nu alăptează exclusiv și/sau care nu dorm cu copiii. Asta în condițiile în care bebelușii din studiu hrăniți cu lapte praf au dormit mai mult decât normalul vârstei.


3. Și un studiu care a urmărit depresia postnatală a sesizat că mamele care alăptează noaptea tratează mult mai ușor trezirile nocturne, adorm la loc mai repede, se odihnesc mai mult și deci au risc mai scăzut de depresie postnatală.


4. Un alt studiu din 2011 a tratat efectul metodelor diferite de hrănire asupra duratei somnului, stării de bine a mamei și depresiei postnatale. S-a demonstrat astfel că mamele care alăptează exclusiv au parte de fapt de mai mult somn și sunt mai puțin obosite în timpul zilei decât mamele care ori folosesc exclusiv formula de lapte praf, ori hrănesc bebelușul mixt.


5. E logic că partenerii mamelor care alăptează dorm bine, pentru că nu e niciodată rândul lor să hrănească bebelușul :D. Așadar, soților, susțineți-vă soțiile să alăpteze, dacă vreți să dormiți bine :D.


6. Oxitocina secretată de mamă nu ajută doar la legătura dintre mamă și bebeluș, dar o relaxează și pe mamă, făcând-o să adoarmă ușor.


7. Mai mult, în timpul alăptării mama secretă colecistochinină, un hormon care induce somnul și o stare generală de bine. Acesta își face efectul și la mamă, și la bebeluș. De multe ori am întâlnit mame care nu mai alăptează și care nu își dau seama de ce noaptea nu mai adorm la fel de ușor ca înainte. Colecistochinina, oxitocina (și probabil alte substanțe pe care le vom descoperi cândva în viitor) le ajută pe mame să adoarmă ușor la loc în timp ce alăptează și să nici nu își dea seama dimineața de câte ori s-a ”trezit” copilul ca să sugă.


Desigur, toate cele de mai sus mă gândesc că sunt valabile dacă bebelușul doarme acolo unde e locul lui natural, în patul familial. Atunci au loc aceste mici ”miracole” care fac lumea să funcționeze optim de mii de ani, fără intervențiile noastre jenante. Dar despre cosleeping în alte postări, când mă voi plictisi când vor fi copiii mari :).

nu stiu ce titlu sa pun

Am rasfoit azi un blog super!!! Un blog mediocru :D

Mi-au placut mult postarile astea:

- Cum sa nu cresti un copil rasfatat - in care zoozie, autoarea, trateaza un articol de pe un site de bone, despre cum trebuie dresati copiii :D.

- Sa cresti un copil e o placere - si tocmai azi am realizat inca o data ca e mult mai usor si mai placut daca ne dedicam total lor. Eu ajung sa fiu obosita sau nervoasa doar daca imi propun sa fac si altceva, de la internet la mancat, si la povestit cu mami :)), cand EL vrea atentia noastra in totalitate. Daca i se acorda, nu e asa marait (decat cand vrea sa schimbam jocul) si deci nici eu nu sunt asa obosita.

- Cel mai idiot articol despre alaptare - zoozie comenteaza un articol de pe site-ul revistei mami, care e intr-adevar, cel mai idiot articol despre alaptare :D

- In schimb asta: Laptele de mama e bun, dar de ce? e unul din cele mai bune articole pe care le-am citit despre alaptare. Si mi-a amintit treaba cu fierul, ca se pierde doar daca incepi diversificarea, dar asta e mic copil fata de ce faine chestii puteti citi acolo.


Alex a fost la fel ca ieri. Cum am spus si mai sus, ei sunt la fel, noi trebuie sa ne schimbam atitudinea fata de ei :D. Important e ca sunt sanatosi! A dormit destul de mult, si a ajuns sa mi se faca dor de el, asa l-am strans in brate cand s-a trezit!!! Si l-am pupat tot tot tot!

In tarc nu numai ca se ridica singur in picioare, dar se si ridica pe varfuri, ca sa vada peste margine :)). Bine, asta numai cu noi acolo langa el, sa nu se creada ca sta singur in tarc. Dimineata nici n-a lasat-o pe bunica lui sa manance langa el :)).

Capsunii nu prea ii plac :D. Pana acum fructul preferat e para, singurul aliment cumparat si ne-bio din ce papa :)). Noroc ca la legume parca ii plac dovleceii, care sunt de-ai nostri. Spun "parca" pentru ca de cand a venit caldura nu prea mai merge cu papatul, suntem tot acolo, cam o lingurita de fructe si una de legume...

Ei si azi a adormit exact exact la fix sa intru eu pe net, hotarata sa ma uit in blogroll ce nu am mai citit, si am dat peste o oferta extraordinara pe forumul "Poarta-ma, mami!": Primul venit, primul servit. Si se pare ca am primit un pouch! Iupiii! Abia astept. Cred ca soarta stie ca Alex vrea numai in brate, de mi se arata atatea "purtatoare" :)).

Pentru cine are puterea, si se poate uita la asa ceva, in blogroll chiar sus e blogul lui Kristen, o raw-food-ist. La postarea ei, trimite in alta parte la o ancheta desfasurata la o ferma de vacute unde se poarta ingrozitor cu vacutele. Eu nu m-am uitat, nu pot acum, cand il influentez si pe Alex. Ati putea spune "de ce sa ne chinuim sa vedem asa ceva?". In urma cu cativa ani am vazut documentarul Earthlings, foarte bine realizat, si foarte bine "citit" de Joaquin Phoenix. Chiar daca nu am mai fost om cateva zile, si nu am mai putut manca bine si nu am mai putut dormi bine, am considerat ca e datoria mea ca om sa vad ce fac alti oameni. Doar prin cunoastere putem, cu pasi mici, si cu atitudini marunte, sa incercam sa facem ceva inspre bine. Nu mi se pare normal sa intoarcem spatele, sa ignoram ca si cum nu s-ar intampla. Prin pasii marunti nu ma refer ca daca filmul e despre cruzimea omului fata de animale, sa devina toti vegetarieni, nu. Dar sa stim cum cresc animalele care le mancam, si cum mor, ar fi ceva important. Poate cand alegeti carnea la magazin sa alegeti o ferma unde animalele cresc fericite, stiu eu? Nu ma pricep. Sa nu purtam blanuri, sa nu cumparam produse cosmetice testate pe animale, etc. Trebuie vazut filmul, neaparat! Ca sa facem alegeri constiente. M-a surprins mult ca in film marea majoritate a tarilor in care s-au filmat cruzimile sunt asa zisele tari super dezvoltate...

Urmari + ganduri de oboseala

Urmari dupa accident

Ieri a fost ok, totul normal, pana seara dupa ce l-am adormit pentru noapte. L-am pus in patutul lui pana cand era vremea sa ne culcam si noi. Dupa vreo 30 de minute s-a trezit in fundulet direct si a inceput sa planga sfasaietor, aproape la fel ca atunci dupa cazatura. Am sarit ca arsa si am fugit la el, l-am luat in brate, prima data l-am tinut sa ma vada, sa se calmeze, apoi l-am strans in brate. Avea ochii incredibil de mari, era super speriat, si tot tot tot tremura si plangea. Tremura asa de tare incat mainile i se miscau mult, de cum ii tremura tot corpul. Pana la urma a adormit.

Azi dimineata s-a trezit la ora 5, vesel. Ma rog, e ceva normal :D. Dar dupa o astfel de trezire, pe la 8 jumate de obicei adoarme foarte rapid la san. Si acum a adormit repede, dar pe cand sa-l pun in patut s-a trezit speriat, a sarit si a inceput sa planga si sa tremure. Iar cu ochii aia incredibil de mari. L-am luat inapoi in brate, l-am calmat, a adormit imediat. Am mai incercat o data, si l-am plimbat pana cand am fost sigura ca doarme dus dus. Cand l-am inclinat sa-l pun in patut, acelasi rezultat. I-am dat niste pantalonasi pe el, ca era numai in body si m-am gandit ca poate ii e frig. Acelasi rezultat, orice metoda am aplicat de adormire (la san, in picioare scuturat, leganat, plimbat), orice metoda am aplicat de asezare in patut (pe burta, pe spate, pe o parte,...). Pe cand m-am decis ca ma asez asa cu el undeva sa doarma, s-a hotarat sa nu mai adoarma. Asa ca eu eram rupta de oboseala si de foame si sete si el era treaz :D. Se anunta o zi distractiva.

La ora 11 jumate, tzitzi. Normal ca a adormit repede, ca doar nu mai dormise de la 5. Dar cand l-am pus in patut a inceput sa planga. S-a ridicat in 4 labe si plangea tremurand si cautanadu-ma disperat cu privirea. In momentul in care eram gata sa-l iau, si-a lasat capul jos de somn si a adormit asa, in 4 labe, si si-a indoit genunchii si asa a ramas. A dormit o jumatate de ora, timp in care eu in loc sa ma asez undeva jos sa-mi odihnesc picioarele, m-am tuns cu masina si am facut un dush. Nu mai facusem un dush de o gramada de vreme si am simtit ca nu se mai poate.

La alaptatul si adormitul de la 2 jumate, aceeasi poveste: cum adoarme, se trezeste brusc cand il pun in patut, speriat si incepe sa tremure si sa planga. Am incercat o data, am vazut ca nu merge si am zis sa nu fac greseala de dimineata, asa ca dupa ce l-am adormit a doua oara am vrut sa ma asez asa cu el pe un fotoliu, chiar daca simteam ca imi trebuie la baie. Rabdam cat trebuia doar sa doarma si el si eu sa-mi odihnesc picioarele. Dar s-a trezit speriat cand m-am pus jos. Apoi am incercat sa ma pun deodata cu el (el adormit) in pat, pe lateral. In patul mare. Ziua. Deci un pas mare inapoi. Dar oricum, s-a trezit cand ne-am asezat in pat, apoi l-am shshshh-ait acolo pana a adormit (inseamna ca era foarte obosit, ca el o data trezit adoarme doar plimbat iar). Dupa vreo 2 minute in care a dormit tun (si in care eu planificam ce carte sa-mi aduc acolo, sa stau cu el in pat cat doarme) s-a trezit brusc speriat, a tresarit, apoi a inceput sa tremure, cu ochii mari si a inceput sa planga. Am iesit cu el afara sa-l plimb cu caruciorul, sperand sa adoarma asa. Nici vorba. Eu eram deja super adormita, super obosita, extenuata total, si el marait de nesomn. Picioarele ma dureau ingrozitor. I-am zis la mami ca nu inteleg de ce ma dor picioarele mai ceva ca in sarcina si ea a ras de mine, ca doar acum cu kilogramele lui Alex am mai mult decat in sarcina.

La tzitzi de 5 jumate a adormit rapid in bratele mele (pentru ca dormise doar o jumatate de ora toata ziua), dar apoi rapid s-a trezit tremurand si plangand, in bratele mele, fara sa fac nici o miscare sa-l pun undeva. Cumva l-a adormit Relu, dar cand s-a trezit s-a auzit un plans infiorator din camera. Infiorator, ingrozitor! El statea in fund si plangea tremurand, speriat. Nici dupa ce l-a luat Relu in brate nu s-a calmat. Abia dupa vreo 2 minute parca si-a mai revenit.

Nu stiu cand isi va reveni si ce as putea face sa-l ajut. Dupa cum plange, am impresia ca el viseaza ca pica, dar viseaza asa de real ca si cum ar pica de fiecare data. Oare e ceva grav? E un semn ca ceva nu e bine si ar trebui sa mergem la doctor? Fetelor carora v-au mai cazut puiutii, ati patit asa ceva?

Acuma seara am avut o idee proasta. Am zis sa-l tundem din nou daca au venit caldurile. Pentru ca da, a venit vara si la noi. Saptamana trecuta, in 3 iunie, noi ne plimbam pe prispa casei, ca ploua, cu gecile de iarna pe noi, un frig cumplit si umed. In weekend deja umblam numai in scutec. De ieri deja stam numai in scutec si numai la umbra. Soarele e foarte puternic si chiar daca eu as sta toata ziua la soare, lui nu-i place nici seara cand e slab, asa ca ... cine e sefu? El, deci nu stam deloc la soare. Ba chiar si la umbra i se pare cald, asa ca prefera in casa, unde e racoare, vreo 25 de grade arata termometrul :D.

Revin la ideea proasta. Sa-l tundem sa nu-i fie asa cald. Data trecuta cand l-am tuns totul a fost ok, deci nici nu m-as fi gandit ca e riscant. A inceput sa planga cu suspine. A ramas cu freza Fanta. L-am pus la baita sa-i dau jos parul de pe el. A inceput sa planga cu suspine. A ramas cu par pe corp...

Ganduri de oboseala

Si acum sa revin la mine :D. Sunt terminata. Toata ziua am stat in picioare. Singurul moment cand as fi putut sa stau jos, somnul lui de o jumatate de ora de la amiaza, am stat tot in picioare la oglinda sa ma tund si apoi la dush. Toata ziua am stat cu el in brate. Si la baie am mers ori cu el in carucior langa mine maraind, ori cu el in brate chiar.

Mami ma ajuta mult, dar era sapand in gradina si deja imi era groaza de cate ori am deranjat-o sa se spele de pamant sa mi-l ia. Dimineata mi-l ia sa mai dorm, apoi il tine cand ii fac lui de mancare, cand ii dau de mancare de doua ori, cand imi fac mie salate la pranz, cand mananc, etc. Imediat ajung la concluzia ca in afara de timpul cand il plimb la alaptat, in perioadele lui de joaca si de stat treaz, il tine mai mult mami.

Relu iarasi, nu as putea subestima munca lui pentru noi, mai ales cand sunt atatia tati care nu se implica deloc. Totusi pana cand a avut Alex 5 luni, a dormit toata noaptea cu el pe burta lui, fara sa poata dormi adanc si fara sa poata sa se miste. In plus, si acum, seara cand dureaza mai mult de o ora adormitul lui Alex, mi-l ia si el si il plimba si-l leagana.

Asa ca imediat ajung la concluzia ca n-am motiv sa fiu obosita. Dar cand il tin in brate toata ziua, inclusiv la alaptat, si mai si maraie, ma termina.

O, apropo de alaptat, bine ca n-am dat milioane pe ceva scaun de alaptat, cum am vazut in sarcina. Erau bani aruncati. Ce imagine idilica aveam eu, cu o tanti care alapteaza pe un balansoar... si cum citeam peste tot cum trebuie sa pregatesti momentul alaptarii, sa ai un pahar cu apa ca ti se va face sete, sa-ti iei o carte de citit... vise, vise! Daca apuc sa merg la baie inainte e un lux, daca apuc sa beau si putina apa inainte ma declar fericita. Dar in general nu apuc nimic, ca cineva e super nerabdator, si apoi urmeaza cel putin 45 de minute de plimbat si el tot sus pe umar, jos la san, sus pe umar, jos la san. Fac bicepsi. Si muschi la picioare de la plimbatul leganat. Nu prea se vad muschii astia de sub stratul gros protector, dar no... In fiecare dimineata cand ma uit la cantar zic "azi nu mai pap miere cu susan". Si in fiecare seara dupa ora 10, cand simt ca ma sfarsesc si nu mai pot, dupa ce reusesc sa-l culc zic "daca nu imi iau acuma un shot de energie instant, pic jos si n-o sa rezist la noapte".

Am cunostinte care au poze cu bebicu mic si cu manichiura facuta. Am cunostinte care merg la tae-bo repede dupa ce au nascut. Intr-adevar, lucrul asta il poti face doar cu bebe cuminte si care bea lapte praf, sa-l poti lasa cu cineva cu sticla (sau doar daca il lasi sa planga cat timp tu iti faci facutele). Cand ma gandesc ca pentru mine notiunea de lux e cand reusesc sa fac dush... Nu dushul de dupa tae-bo, ci doar dush. Si culmea e ca cine ar privi situatia din afara ar zice ca acele mame fac un efort sa arate bine, pe cand eu sunt delasatoare si arat ca vai si amar.

Azi cand incercam sa-l adorm la 2 jumate imi faceam planuri mari ce fac dupa ce il adorm: merg la pipi (pana la urma am mers cu el...), imi pilesc o unghie care agatza (asa a ramas), ma pensez (hahaha sigur ca da, poate anul asta voi reusi, ca asta nu e urgenta) si beau apa (si asta tot cu el in brate am facut-o pana la urma). Dar nu a dormit deloc...

Mi-a spus o prietena de-a mea ca ma da ca exemplu la multa lume cum nu iubeam copiii inainte si acum sunt asa indragostita de Alex. E adevarat. Dar nu asta e schimbarea socanta la mine. Ce consider eu o schimbare dramatica este de la o persoana care se gandea numai la ea, am ajuns "sclava" cuiva si orice dorinta cat de mica de-a mea, chiar si din nevoile primare, a trecut pe ultimul plan (ma refer inclusiv la faptul ca nu ma pot scarpina cand incerc sa-l adorm sau sa ii dau papi, oricat m-ar manca sau m-ar gadila ceva; orice ma deranjeaza tac si inghit in sec, strang din dinti). Eram o persoana care cand iesea de la servici daca se hotara sa bata magazinele nici nu se gandea sa-si sune sotul. Nu faceam de mancare decat cand aveam chef si doar pentru mine, nu spalam haine decat ale mele. Tot timpul faceam doar doar ce voiam eu. Eram independenta, si Relu la fel, si de aia nu ne placea sa ne bagam nici unul in independenta celuilalt.

Si azi m-a palit un gand. Noi vrem sa mergem in concediu la o mare, undeva. Mai ales ca nu am fost anul trecut. Pai eu eram in extaz, e placerea mea cea mai mare sa stau la soare si sa inot. Dar din moment ce e evident ca nu voi putea face nici una din cele doua placeri, oare nu e mai chinuitor sa merg decat sa stau acasa? Asta imi aminteste si de visele mele din vremea sarcinii cum ca eu cu Alex vom sta pe o patura afara si el se va juca :)). Daca il pun pe o patura tot timpul vrea sa mearga la margini si sa bage in gura frunze si alte gunoaie. Si mai nou sa se ridice in picioare la orice, gata sa cada in nas, sau pe spate.

Ador soarele. Azi cand il plimbam pe prispa, la umbra, cum ii place, imi intindeam cate un picior la soare si simteam caldura si incercam sa-mi imaginez ca stau la soare. Asa ca cine vrea sa mai traiasca putin doar pentru propria persoana, sa mai astepte putin cu facutul de copii. Nu zic, ca nu am fost asa de fericita niciodata in viata mea. Dar nici nu am fost asa obosita niciodata, si nici nu am fost asa de "pe ultimul plan" niciodata.

In timpul sarcinii stiu ca tot ziceam ca important e sa fie sanatos, nu conteaza daca e baiat sau fata. Dar in sufletul meu speram sa am baiat, pentru ca sunt eu mai baietoasa, si sigur as fi imbracat-o in albastru pe saraca fata :D si mai tarziu in negru si cu bocanci, nici vorba de pantofi rosii cu toc :)). Si pentru ca parca nu ti-e asa frica daca ai baiat legat de violuri si alte rele. Dupa ce l-am nascut pe Alex m-am gandit ca poate ca al doilea copil mi-ar placea sa fie fetita, ca sa am si eu la batranete cu cine sa ma inteleg, ca baietii zboara de langa casa. Dar azi am zis nu, nu vreau sa am fata, sa ajunga si ea mama! Lasa, sa am o gramada de baieti sa ajunga tati, sa poata faca dush cand vor ei, nu cand ii lasa copilul! O vad pe mami cat ii e de mila de mine...

Dar daca tot vorbim de mai multi copii, cand as avea eu putere, cu organismul meu super extenuat de acum, sa ma apuc de o noua sarcina? Eu ma gandeam intr-o vreme ca ar fi fain sa ii fac la doi ani diferenta. Dar asta ar insemna ca in iarna eu sa raman iar gravida. Cum sa fac asta? Trec peste faptul ca eu am probleme hormonale, si ca ar trebui sa ma ocup de ele pentru a avea ovulatie si a fi in stare sa duc o sarcina. Dar as avea nevoie de un organism puternic, de muschi abdominali, de relaxare, liniste si odihna. Pai inainte de sarcina cu Alex eu faceam tae-bo de 2 ori pe saptamana, sala de 3 ori pe saptamana, inot de 7 ori pe saptamana, sauna la fel. Mancam super calculat si super sanatos. Analizele (in afara de cele hormonale) imi erau perfecte. Totusi, nu aveam hipotiroidism. Ce sanse as avea acum la o sarcina sanatoasa, daca as porni-o cu un organism pur si simplu extenuat? Oare sunt asa doar pentru ca alaptez? Sunt atatea femei care fac copii la doi ani diferenta si spun ca e ideal. E vorba de copii, ca sunt mai linistiti? Oricum, daca organismul e slabit pentru ca alaptez, atunci mama natura oricum are grija sa nu raman gravida cat timp alaptez asa mult zilnic. Inca nu mi-a venit ciclul, din cauza alaptatului asa intens. Dar ma gandesc ca puiul numarul doi va porni din start cu un handicap, organismul meu e facut praf, praf, sarcina va fi mai dificila, eu nu mai am grija de mine deloc, nici fizic nici psihic.

Dar ce rost are sa vorbim de bebe numarul doi cand eu de cand am nascut nu m-am facut cu o crema, de fata, de corp, de maini, de picioare, nimic... Dushurile le fac foarte rar, planificate cu greu, cat de scurte, cu usa deschisa sa poata veni Relu cu puiul sa ma cheme daca trebuie. Nu apuc sa spal vasele, nu apuc sa arunc la gunoi coji de fructe pentru ca mananc pe fuga si fug la pui. Mananc in secvente, o masa o impart in nu stiu cate episoade. De peste 7 luni nu am mai mancat o masa, o singura masa, linistita, fara sa ma uit dupa el sau fara sa maraie in bratele altcuiva ca vrea la mine, sau fara sa ma grabesc la el. Inainte nu mancam dupa 6 pentru ca imi pica greu la stomac toata noaptea. Acum mananc si dupa 10, si da, imi pica greu la stomac, dar simt ca lesin daca nu mananc.

Spuneti-mi ca devine candva mai usor. Stiu eu, cand se insoara sau candva...

Dar nu ma bagati in seama cu paragraful asta, poate e doar ceva scris de cineva cu hipotiroidism, deci cineva care oboseste repede, are dureri musculare si are depresii si brain fog... Nu vreau sa se creada ca sunt suparata. Sunt cea mai fericita de cand a aparut Alex in viata mea. Nu am iubit niciodata asa mult si nu am fost niciodata asa fericita. Cand imi mai si zambeste sunt terminata, as da orice pentru un zambet de-al lui. Dar sunt doar obosita si simteam nevoia sa ma descarc... Oricum, am reusit sa scriu postarea pe fragmente, cand mergea Relu "la aparat" la adormit copilu'...

Diversificare

Azi la masa de fructe, din moment ce era foarte marait, eram sigura ca va fi un fiasco. Cum am adus fructele cu el in brate, mi-a furat para. A inceput s-o rontaie, asa ca l-am lasat. S-a inecat cu coaja, i-am luat-o si i-am curatat-o. A molfait foarte fain pe para fata de atunci cand a incercat marul. Para ii place mai mult si e cremoasa. Cand avea prea multa para in gura si nu avea rabdare sa inghita, ci tot rontaia pe ea, lasa sa-i curga pe gat si pe body in jos. Dar nu se lasa din rontait :)).

Al cincilea aliment: ciresele

Azi i-am adaugat o cireasa piureului de mar si para. O cireasa din gradina proprie. Nu stiu cat a ajuns si la el, ca i-am facut cam mult piure pentru cat mananca el si nu m-am gandit la timp sa-i despart doar putin si sa-i amestec cu cireasa. Maine!

Oricum, la noi in gradina se intra foarte greu. Cred ca in ultimele 3 saptamani au fost doua zile in care sa nu ploua torential non stop. Capsunii si ciresele sunt aproape de coacere dar sunt si aproape stricati. Mare parte din agricultura e distrusa de atata ploaie. As putea spune ca in primavara asta a plouat cat in alti ani pe tot parcursul anului...

Puiul iar e constipat... Si azi nu prea a avut chef de papi.

Si marait. Dar marait asa simpatic. Incepe sa se strambe si sa se smiorcaie. Noi incepem sa radem de el (stiu, total nepedagogic, dar e tare scump) si el se uita mirat la noi si se opreste! :)) Asta se intampla in doua circumstante diferite: ori daca il sperie ceva (poate e prea somnoros, abia trezit si se apropie cineva prea tare de el, de exemplu), ori daca il tinem si nu-l lasam sa faca ce vrea el, sa mearga unde vrea el, domnul rasfatat :D.

Azi a fost putin mai dificil si a avut o stare subfebrila. Se pregateste intens de iesire al doilea incisiv.

Ieri am citit acest articol Despre formula in media

Si mi-am amintit ca zilele trecute am vazut trailerul de la un film Formula Fed America pe care as vrea sa-l vad. M-a distrat in trailer cum povesteste o tipa ca atunci cand s-a hotarat sa-si alapteze copilul, au intrebat-o cei din jur daca si-a intrebat pediatrul pentru a lua decizia asta!

Si tot in domeniul asta, in care am ajuns noi sa ne gandim ca e anormal sa alapteze cineva (fraza care imi suna total anormal, doar ASTA E NATURAL SI NORMAL!), mi-am amintit o postare foarte interesanta citita in incursiunile mele pe mai multe bloguri: Moftul de a alapta

Si chiar daca am mai dat si alta data linkul, se potriveste si acum, cel in care Raluca Zenga povesteste cum toata lumea era contrariata de ce ea ar vrea sa alapteze La sanul mamei.

Si inca o amintire, de pe vremea sarcinii, Facebook a interzis pozele cu mamici care alapteaza. Deci astia de la Facebook considerau ca sunt vulgare si indecente pozele in care o mamica alapteaza. Dar totul era normal la pozele in care bebelusii mancau din biberoane sau la pozele in care tot felul de pitzipoance se imbracau/dezbracau vulgar si indecent!

A patra zi de dovlecel

A patra zi de dovlecel pentru pui, a treia zi de mancat capsuni pentru mama, a sasea zi de mancat nuci de Brazilia pentru mama...

De ce le enumar asa? Pentru ca i-au aparut puiului niste bubite pe fata si parca regurgitarile sunt mai dese si mai puternice, inspre voma. Si nu-mi dau seama daca e de la laptele super gras dat de nuci, sau de la capsuni, sau de la amaratul de dovlecel. Toata ziua m-am gandit ca acuma seara la cina nu voi mai papa capsuni si nuci, dar cand a venit vremea mesei, mi s-a facut o pofta de gravida pe capsunii aia de n-am mai putut :)).

Nucile de Brazilia le iau pentru ca o singura nuca din asta contine seleniu cat are nevoie un om intr-o zi. Si seleniu e nevoie pentru tiroida, de fapt eu gasisem un articol in sarcina ca daca ai Hashimoto si iei seleniu nu mai faci tiroidita postpartum. Si uite ca am uitat complet de articolul ala! De seleniu oricum stiam in sarcina cu Hashimoto ca scade nivelul anticorpilor, si ii face sa nu atace sarcina. Asa ca am mers hotarata pe nucile minune. Si sunt si delicioase :D. M-am gandit ca voi lua doua pe zi, ca nefiind bio poate nu contin chiar asa mult seleniu. Dar de-abia m-am putut opri, cat sunt de bune...

In plus tot pentru tiroida am gasit de vreo saptamana ceva produs pe baza de fucus. Si mi-a sosit kelp-ul! Prima sursa de kelp din Romania, si culmea, e si organic, si raw! De la Una cu Luna, o femeie exceptionala, cu care m-am distrat teribil conversand prin email. Ea are blogul Bucurie Bunastare Hrisca si va deschide si un magazin fizic si online rawz! Deci ma voi gandi cum sa integrez si praful de kelp.

Si daca am deschis subiectul tiroida... in conversatia mea cu prietena mea londoneza care are aproximativ aceeasi problema, mi-a zis ca ei doctorita i-a recomandat sa se trateze neaparat pentru ca un tsh marit creste si colesterolul si automat laptele dat copilului nu mai e de calitate. Si i-a spus sa alapteze cat de mult timp. No, fiecare doctor cu parerea lui, asa ca l-am intrebat si pe Dr. Google :D.

Am gasit asa:
- o femeie cu hipotiroidism netratat care alapteaza poate pati un singur lucru rau: sa nu aiba lapte suficient. Ii multumesc Domnului, eu am.
- o femeie cu hipotiroidism care alapteaza sufera de dureri articulare, intepeniri, dureri de muschi, tendinite, etc. Ca sa pastrez umorul, voi spune "Ii multumesc Domnului, eu am." Dimineata cand cobor scarile imi e foarte greu ca nu pot indoi deloc incheieturile, mai ales cele de la laba piciorului. Va trece :D.
- e sanatos pentru mama cu tiroidita postpartum sa alapteze cat de mult
- e sanatos pentru bebe care are mama cu Hashimoto sa fie alaptat cat de mult pentru ca formula predispune la boli autoimune si bebe are deja predispozitie genetica. Anticorpii tiroidieni nu trec prin lapte la bebe, ca cica IgG-ul e prea mare, mi s-a parut super comica explicatia, imi si imaginam ca nu incape acolo pe canalizare :D.

Deci numai de bine! Mami m-a intrebat ca am cautat numai pe site-urile mele naturiste :))? I-am raspuns ca am gugalit "hypothyroid breastfeeding" (original, nu? :D), deci chiar am cautat chestii generale medicale, nu hippie :D.

Sa revin la Alex. A papat si azi bine si fructele si legumele. Maine ii pot introduce ceva nou si nu m-am hotarat inca ce. Am stat mult afara azi, ca a fost vreme frumoasa si am fost doar noi trei, restul familiei a prestat munci agricole la tara :D. E super simpatic ca e suparacios, daca are el anumite impresii prin capsor incepe sa maraie, sa isi lase buzita in jos gata de plans, e super scump. Si rade de numa daca noi incepem sa radem, dar putin intrebator, oare a fost ceva banc si el nu a fost atent? :))

Rade iar super fericit daca il poarta taica-sau pe gat, are impresia ca el e seful! Si daca ne prefacem ca fugim unul dupa altul cu el in brate (sau pe gat) e super incantat, rade si chicoteste de parca cel care fuge dupa el l-ar gadila de numa :)).

Cand umbla tinut de maini sta tantos cu burta si pieptul in fata. Si la fel de mandru a fost acuma seara cand i-am pus castile pe cap, chiar daca nu erau conectate la nimic, a inceput sa scoata sunete ca si cum s-ar lauda la taica-sau ce are el :)).

Cred ca inchei aici ghiveciul de informatii, ca imi pica ochii de somn, e 0:30 si nu stiu cum sa inchei frumos :).

Noutatile mai pe larg - partea a II-a

In primul rand ceva ce am mai citit interesant zilele astea: Inca niste ganduri despre copii.

Apoi sa revenim la povestea plictisitoare. Asadar cand ne planificam noi ziua, a primit taica-meu un telefon si a ajuns la concluzia ca trebuie sa ne intoarcem mai repede acasa. Deci nu mai puteam sta pana miercuri dupa-masa, ci trebuia sa mergem acasa marti. Partea buna era ca asa nu ma mai stresam eu toata noaptea urmatoare cum voi face cu drumul cu Alex, ca taica-meu conduce mai regulamentar decat Relu si deci chinul lui Alex cu foamea si somnul erau mai lungi. Dar partea proasta era ca eu venisem la Baile Felix si apucasem sa fac doar o baie de o jumatate de ora. Important era totusi ca am vazut ca doarme puiul si in pat strain.

Asa ca singura noastra pauza intre mese si somnuri, de durata clasica de o ora si jumatate, in loc s-o petrec la bazin am petrecut-o la cumparaturi in mall. De ce? Pentru ca observasem in ziua precedenta ca am stat ca pe ghimpi in bazin si cat a dormit el in camera, cu mami. Nu din cauza neincrederii, ci a dorului. Iar apoi cand a venit la bazin cu el, iarasi de dragul lui am iesit din bazin, ca ma gandeam ca poate ii e dor de mine :D. A zis mami ca am ajuns rau de tot daca in loc sa fac ceva ce imi place asa mult, prefer sa ne plimbam prin magazine doar ca sa fiu mai aproape de Alex...

Dupa tura de cumparaturi am mers inapoi la hotel, i-am dat lui Alex laptic, a adormit si am pregatit toate pentru drum. Am pornit imediat ce s-a trezit. Saracul taica-meu a bagat o viteza de frica mea si a plansului lui Alex! Dar la un moment dat totusi puiul s-a pus pe plans. Am incercat sa-i dau asa, in scaun, in timp ce masina mergea. (Partea comica e ca tati nu are la masina geamuri fumurii, ca Relu :D.) Asta pentru ca din experientele cu drumurile de Cluj stiam ca daca opresc masina si incerc sa-l alaptez, fac mai mult rau decat bine. Pentru ca el se enerveaza ca nu poate manca, timpul trece si devine si mai obosit, noi stam pe loc, etc. A supt doar de cateva ori, dar m-a distrat totusi ca de vreo doua ori a intins mana catre sfarc, l-a strans intre degete si a incercat asa sa si-l duca la gura! Numai ca nu incapea si sfarcul si pumnul lui in gurita! :D

Apoi din cauza plansului puiutului am oprit pe marginea drumului. Si devin deja sacaitoare cu amintirea faptului ca el nu vrea nicicum sa suga stand jos. Asa ca daca ati trecut marti pe drumul Oradea-Baia Mare si ati vazut pe cineva cu copilul in brate plimbandu-se pe marginea drumului, printr-un vant teribil, eu am fost aceea. Dar din cauza vantului si a masinilor ce treceau nu a vrut deloc sa se coboare la san. El vrea intai sa fie aproape adormit ca sa poata manca. Am repornit la drum si el era suparat pe mine, nu s-a uitat deloc la mine, a privit pe geam si a adormit asa saracutul vreo 30 de minute. Apoi pana acasa am facut entertainment sa nu planga.

Acasa desigur ca am trecut din nou prin procesul: uau, becuri, pereti noi, ce interesant, stai sa le privesc, nu am chef acum de mancare si somn! Eu dupa o ora de incercari nu mai puteam, asa ca m-am oprit, gandindu-ma ca va manca mai mult la masa urmatoare. Si intre timp, i-am pregatit fructele, ca era seara si nu mancase solide deloc din cauza drumului. Am ales fructele pentru ca era constipat. Da constipat rau. Seamana cu maica-sa, care pateste la fel la schimbari din astea de peisaj :D.

Ei si cum nu mancase tare bine la san, era flamand rau rau! Acum am vazut si eu cum ar manca el daca i-as da solidele chiar la ora mesei, chiar inainte de lapte! Si m-am felicitat ca nu ii dau asa, ca nu cred ca ar mai suge deloc :)). Pai era fomist tare! Se intindea dupa lingurita, inghitea fara sa mestece, iar voia lingurita! S-a si murdarit tot, ca de obicei, ca asa mananca el, isi pune degetele in lingurita si apoi peste tot isi pune mancare. Dar a si mancat extrem de mult!

Apoi saracutul a adormit la urmatoarea masa la san.

Azi e vineri si asta era povestea de marti. Oare ce s-a mai intamplat intre timp?

Gingii

El avea pana acum un colt de incisiv alb, parea ca e in afara dar nu se simtea cu degetul. In loc sa iasa acela, l-a ajuns din urma celalalt incisiv. Dar inca nu e niciunul afara.

Diversificare

Miercuri am inceput al patrulea aliment! Dovlecelul! Ca ne-am amintit ca avem in congelator de-al nostru din gradina! Ei si dovlecelul asta lasa apa :D. Asa ca a iesit un fel de supa crema, nu piure. Pfuai da ce ii place! Nu stiu daca ii place consistenta apoasa sau gustul dovlecelului, dar intinde gura si mainile si isi baga in gurita, suge lingurita, scoate sunete de incantare, e super! Bine, cu toate astea nu as putea spune cat ajunge in stomacelul lui :D. Foarte putin, dar nu-i stres! E important sa il facem sa-i placa momentul mesei si sa nu il traumatizam cumva.

De atunci in fiecare zi e incantat la mese. La masa de fructe (adica mar+para) se stramba la prima lingurita, dar tot pot spune ca sunt multumita cum decurge masa. Pentru ca se intinde dupa mancare. La a doua masa, adica cea de morcovi+dovlecel e si mai ok, poate pentru ca gustul legumelor nu e asa intens ca cel de fructe si poate pentru ca e mai lichida.

Agitatie

Am inteles ca au fost si la tv ceva doctori care spuneau ca nu stiu ce e in atmosfera miercuri si bebelusii vor deveni agitati, chiar vor face febra, etc. Al meu a fost saracutul agitat tare miercuri, dar si joi. Eu am pus-o pe seama faptului ca am revenit acasa, cine stie ce a fost in capul lui cu schimbarea asta, cat de surprins o fi fost ca i-am gasit pe bunici intr-un loc strain, si apoi am venit cu totii acasa, atatea mirosuri straine pentru el... nu stiu.

Oricum, reactiona schimbat de tot. Nu numai ca era mai serios, mai trist, mai ganditor, mai nervos, mai marait. Dar era si foarte foarte speriat. La orice tresarea, sarea in sus, privea speriat. Inclusiv la rasul meu. Si toate astea chiar daca era tinut in brate. I-a sunat telefonul la taica-meu si de-abia l-a oprit maica-mea din plans. Se speria, sarea in sus, apoi privea fix, speriat, si incepea sa-i tremure buza de jos si sa i se umple ochii de lacrimi.

Dar am inteles apoi ca poate fi vorba de criza de la 8 luni, angoasa de la 8 luni. Care cica e legata si de anxietatea despartirii (bebe realizeaza abia acum ca el si mama nu sunt o persoana si daca pleaca mama poate ca pleaca de tot si nu se mai intoarce), dar si de o evolutie intelectuala: incepe sa faca diferenta intre oamenii cunoscuti si cei necunoscuti si incepe sa cunoasca frica! Frica de necunoscut, frica de intuneric,... Se pare ca psihologii spun ca e a doua etapa in evolutia lor dupa primul suras. De acum inainte nu vor mai rade cu toata lumea, vor incepe sa fie timizi si chiar fricosi cu necunoscutii.

Dar oricum, la noi e clar ca a fost ceva legat si de plecarea noastra la Baile Felix, pentru ca i-a aparut din senin abia marti-miercuri. Si pana atunci plangea cand statea la cineva in brate si o alta persoana iesea din camera, indiferent ce membru al familiei era. A inceput cu mine intr-adevar, plangea dupa mine tot timpul. Dar acum are tentative sa inceapa sa planga si daca trece frate-meu pe langa noi, vorbeste cu el si apoi se indeparteaza. Si daca Alex e la mine in brate... A, si sperieturile astea la orice zgomot, nu le avea asa puternice, cu smiorcaieli.

Alte chestii

Tot de miercuri ma distrez de el ca dupa ce adoarme la san incepe sa rada in hohote. Dar nu doar un zgomot, sau un zambet, ca asa mai facea si pana acum, nuuuuu, hohot lung :)).

Tot de miercuri seara sarbatorim prima data cand a deschis un dulap! De atunci il tot deschide, era sa-si prinda si degetele acolo, e foarte incantat!

Tot de miercuri a inceput sa spuna DA-DA! Eu cu mami banuim ca il striga pe Relu. Relu zice ca nu e asa. Poate e dezamagit, s-ar fi asteptat la "tata". Dar mami banuieste ca Alex vrea de fapt sa spuna "tata" pentru ca l-a intrebat "tata? tata?" si Alex a inceput "dada dada"!

Tot miercuri dupa-masa a fost pentru prima data la fotbal! Cu taica-sau, singuri din nou cu masina. Fotbal la un club de juniori. Si nu dormise somnul anterior, asa ca pe drumul de intoarcere Alex a adormit in masina. L-am luat rapid asa adormit, nu l-am mai schimbat, si l-am pus la san, ca ii era timpul sa manance saracutul. Si tot adormea, si eu ca sa-l trezesc sa manance imi tot miscam sanul in gura lui :D. Mi-am amintit de primele zile, cand trebuiau treziti ca sa manance, ca ei ar fi dormit continuu :)).

Si tot de miercuri am observat noi inca un skill. El adora becurile de multa vreme, si aplicele si candelabrele, orice e mai iesit in evidenta fata de pereti. Se uita la ele fascinat si curios si cand sunt stinse. Dar miercuri am ramas si noi paf cand, desi era ziua, mami il tinea in brate langa intrerupatoare, ca el adora si intrerupatoarele. Si de cate ori apasa pe cate unul, se intorcea rapid uitandu-se la cele doua aplice laterale si la cea de pe tavan, sa vada care s-a aprins! Ce mi s-a parut si mai uimitor e faptul ca cea de pe tavan eu nu o prea aprind, asa ca nu cred ca a vazut vreodata ca si aceea lumineaza!

Mai nou se lipeste cu buzele de orice, nu stiu daca o fi din cauza gingiilor dureroase. Arata asa ca un peste in acvariu. Asa ca de la parchet, la covor, la peretele de la tarc, la tevi, picioare, etc, nimic nu scapa nesarutat. Si are o pasiune pentru tablia de la patul nostru. Dar el se deplaseaza pe burta cu capul in jos, deci pentru a ajunge la ea sa o sarute, cu capul sus, trebuie sa dea de cateva ori cu capul in ea, pana se apropie suficient. Dar pentru el nu conteaza decat satisfactia finala cand se lipeste cu super glue de ea si incepe sa o suga, gemand de placere!

Ah, tot miercuri mi-am spart capul :)). Glumesc, ca imi place cum suna :D. Deci osul nu a fost afectat, dar mi-am tras o rana care a sangerat cateva minute bune, oricat ma spalam cu apa rece. M-am aplecat cumva in baie la masina de spalat si m-am lovit de ceva pus pe perete. Asta s-a intamplat cat a fost puiul la fotbal si mami radea de mine ca n-o sa ma mai lase copilul singura daca fac prostii din astea :)).

KK

Ieri si azi a reusit sa isi mai revina din constipatia data de drumul de Oradea. Dar face asa de "altfel" incat nu ti-ar veni sa crezi ca el pe langa lapte papa doar vreo doua lingurite de mancare solida pe zi!


Nah, sper ca mi-am amintit tot ce a fost mai important pentru noi (era sa scriu "mai interesant" dar cred ca a fost o varza de chestiuni plictisitoare postul asta. Dar chiar voiam sa le am notate undeva toate astea...)

Asa ca macar acum suntem la zi.

Picnic

Ahhh eram tentata sa nu mai dau pe la calculator, sa ma bag direct in pat, dar fac totusi o incercare obosita :D.

Papi

La fel, piure de mar si para, si la a doua "masa" piure de morcov fiert. Toate sunt super, cand apare lingurita se bucura, isi intinde mainile, o prinde, da jos cu degetele tot ce e in ea si apoi o baga singur in gurita, tinand-o de partea cu incarcatura, nu de maner :D. A doua masa am luat-o in aer liber, a fost primul nostru picnic :D. Dupa atata ploaie, am avut vreme buna, asa ca nu am avut chef sa intru pentru atata lucru. Oricum, ca de obicei, am stiut ca va reusi sa inghita tot cam cat o lingurita. Si picnicul cu piure de morcov s-a tinut in carucior, ca eram eu obisnuita sa vad copii mici mancand in carucior in parc :D. Ca sa spun povestea pe scurt, a trebuit spalat bine caruciorul dupa :)).

Si tocmai mi-am dat seama ca si daca pana acum imi era greu sa ies, ca aveam la dispozitie doar vreo ora jumate pana sa trebuiasca sa vin acasa sa hranesc si sa adorm un Alex mic, acum pana dupa-masa nu as putea deloc sa plec de acasa, ca intre mese, cam la jumatate, ne murdarim si noi cu fructe si legume :D.

Gingii dureroase

Ieri si azi puiucul geme si striga la fiecare supt. Are el perioadele lungi in care tot se ridica la verticala, si abia apoi se cere in jos la san. In perioadele cand nu e la san geme saracutul de imi scade tensiunea, sunt gata de lesin, asa ametita ies apoi din camera de la el... Si sunt mai lungi perioadele de stat la verticala, probabil il doare cand suge. Si sta si se uita foarte atent in ultima vreme la aplicele de pe perete, chiar daca nu sunt aprinse becuri. Sunt foarte interesante!

Ah, sa nu uit. Azi am realizat cat il ador cum respira si ce sunete scoate cand suge laptic! Minunat, minunat! Hrana pentru sufletul meu...

Duracell

Da, sunt sigura ca el are baterii duracell si noi din alea normale! Ma doare capul si corpul si numai cand ma uit la el cat ii umbla labele, d-apoi efortul de a umbla tot dupa fundul lui :))! Se taraste cu o viteza incredibila, e peste tot, sub masa, dupa masa, la toate lucrurile de pe jos, la calorifer, la perdea, la cabluri, la sticle, la plante (ori la frunze ori la pamant). De-abia apuc sa fug dupa el. Apoi mai nou se catara pe orice. Avem un fel de taburet micut, ca o perna turceasca. Se urca pe ea si se ridica in picioare. Normal ca nu stie sa se puna la loc, asa ca pica in fund, sau pica pe spate, oricum picajele sunt acompaniate cu Relu tinandu-se de inima :D. Vrea sa traga toate cablurile, vrea sa se urce pe mine, si in patut se ridica doar cat il pun sa ma dezbrac pentru alaptat. Pe masa de infasat demult nu mai e liniste. Nu sta deloc pe spate. Se intoarce intr-o secunda pe burta. Daca am noroc, chiar se ridica in patru labe si atunci ii pot pune scutecul asa :D. De inchis la loc capsele de la pijama doar daca il tin in fund, cu spatele la mine :D. La baie iar, se ridica in picioare tinandu-se de vana, vrea sa linga cada, etc.

Cred ca o sa-l intreb ce mananca, sa-mi dea si mie :D.

Editez repede sa adaug ce am citit interesant azi! Mai, mie nu prea imi placea de Raluca Zenga asta, adica eram eu superficiala, catalogand-o doar ca o alta sotie superficiala de fotbalist. Mea culpa. Am citit acuma seara blogul ei si imi place mult. Cel mai mult mi-au placut urmatoarele postari:

Cina in pioneze
La sanul mamei
Attachment Parenting

Merita citite!

Despre hipo si lapte

Mi s-a spus de multe ori in ultima vreme "pai intarca-l, da-i lapte praf, cati copii au crescut bine mersi pe lapte praf, trebuie sa ai si tu grija de tine!". Apreciez de fiecare data, pentru ca ma gandesc ca cei care imi spun asta sunt persoane care tin la mine, altfel nu le-ar pasa de situatia prin care trecem. Dar simt totusi nevoia sa "get it off my chest" si sa exprim de ce nu fac asta.

1. Despre lapte praf

Nu vreau sa intru in polemici. Stiu ca sunt multi copii care cresc sanatosi pe lapte praf. Am asa de multe prietene mamici care hranesc puii cu formula, incat nu as vrea, Doamne fereste, sa se simta cineva jignit de orice afirmatii de-ale mele. Dar consider ca, daca mama nu se drogheaza, nu bea alcool in exces (desi, chiar daca nu am consumat deloc, nu cred ca un pahar de vin "once in a while" dauneaza), nu fumeaza, nu ia medicamente aiurea (:D) si are o alimentatie echilibrata, fara prostii, atunci puiul e mult mai bine hranit si deci mai sanatos cu laptele mamei lui decat cu formula. Deci consider ca Alex e mai sanatos alaptat la san decat la biberon. Altfel nu ar avea sens tot sacrificiul meu si al multor altor mame. Pentru ca alaptatul e greu, cel putin din prisma faptului ca-l poti face numai tu, ca mama, ziua, noaptea, nu poti sa faci o pauza sa te odihnesti. Deci cred cu tarie si convingere asta. Nu putem compara copiii intre ei. Sunt sigura ca exista multi, multi copii hraniti cu formula, care sunt mai sanatosi decat Alex. Dar poate si acei copii ar fi si mai sanatosi alaptati la san. Deci comparatiile eu le pot face doar pentru acelasi copil. Asa cum si eu eram bolnava si dereglata si sterila si grasuta (mi-a placut mai mult diminutivul asta :)) ) mancand 100% mancare sanatoasa, fara zahar, chimicale, fainuri, prajeli, etc. Am multe multe prietene care mananca la Mc, beau cola, fumeaza, mananca dulciuri si alte chestii super chimicalizate si sunt slabe, sanatoase, si au prunci sanatosi, dusi cu sarcini usoare si nasteri usoare, fara pic de sport. Dar asta nu inseamna ca eu daca as fi abordat aceeasi tehnica ar fi mers, nu? Deci fara a intra in amanunte de unde am eu piticii mei impotriva formulei, ce am impotriva laptelui praf, de ce perseverez cu alaptatul, chiar cred ca asta e cel mai bine pentru Alex acuma.

Edit 4 martie 2015: am recitit postarea si vreau sa afirm ca laptele matern e mai sanatos decat laptele praf (pe langa restul beneficiilor aduse de actul alaptarii, pe langa hrana) chiar daca mama fumeaza, bea sau ia medicamente. 

2. Si asta ne duce la punctul 2. Mai eu nu inteleg vorba aia "trebuie sa mai ai grija si de tine, ca Alex are nevoie de mama lui vesela si sanatoasa". Bun, are nevoie, sunt aici, dar daca nu as face anumite sacrificii pentru el, as lua-o razna si asta iar nu cred ca e bine, sa aiba alaturi de el o mama dusa cu capul. Pentru mine alaptatul este ceva important. Daca il opresc ca sa ma ocup eu de o boala care totusi nu e super urgenta si grava, mi s-ar parea o ratare personala grava grava de tot. Si nu sunt eu ceva Einstein sau Picasso ca sa zic ca lasa, macar sunt tare pe plan profesional, fac ceva pentru eternitate. Nu, pentru eternitate eu am "lucrat" sa-l fac pe Alex. Si pentru el trebuie sa dau tot din mine. Asta simt eu, e o nevoie intensa de a ma sacrifica pentru el, chiar daca inca nu e cazul si nu simt ca as fi facut ceva sacrificiu. (Desi as fi in stare de orice sacrificiu, si de sacrificiul suprem pentru el, ceea ce cred ca orice mama ar spune! Chiar m-am gandit ca daca as stii sigur ca lui ii va fi de exemplu putin mai bine in viata, da chiar putin de tot, daca eu mi-as taia o mana decat daca nu mi-as taia, oricat de nesemnificativa ar fi cresterea aia a fericirii lui, eu as intreba unde e fierastraul!) Inteleg ca sunt situatii de urgenta, in care se stopeaza alaptatul, inteleg ca sunt situatii cand mamele pur si simplu nu au lapte, dar sa intarc copilul pentru ca o doctorita mi-a zis asta, ca sa-mi dea un tratament soc, asta nu o voi face! Doamne ajuta sa nu fiu nevoita, dar pana atunci, cat timp o ducem bine cu boala asta, asa ramanem. Stiu ca sunt femei care considera a avea un copil doar un episod, sarcina, nasterea, alea alea, si gata, abia asteapta sa isi revina la viata normala, sa aiba grija de ele, etc. Poate voi simti si eu asta mai incolo. Pana atunci, eu simt ca nu exist doar eu, Raluca, nu, asta nu mai este. Este Raluca si Alex! Pana cand va fi Alex si prietenii lui, Alex si mandra lui (hahaha ce soacra rea voi fi, prevad asta), Alex si viata lui... Pana atunci e Alex si mama lui, Raluca si puiul ei. Chiar cred cu tarie ca trebuie sa-l alaptez, nu e o chestie de alegere "oare am chef sa-mi alaptez copilul? Parca as merge mai bine la un masaj". Nu, viata mea personala s-a oprit total cand am nascut. Probabil multi vor spune ca nu e bine, probabil chiar eu ma voi schimba in cateva luni, dar acum simt ca traiesc doar pentru el. Mi s-ar parea ceva total iesit din comun sa fac orice acum doar pentru mine. Chiar si sport sau ceva relaxant daca imi trece prin minte, repede ma gandesc daca asta l-ar distra pe Alex, sa ma vada facand sport. Daca nu, spun pas. Daca Alex nu vrea sa iasa in oras, nu vreau nici eu. Daca Alex nu vrea sa stam jos, ne plimbam, Alex comanda in casa asta si eu execut cu cea mai mare bucurie. Nu spun ca mamele care nu fac asa nu sunt mame bune, Doamne fereste. Cred ca tine de fiecare, de personalitatea fiecareia. Mie chiar nu imi placeau copiii inainte (dar deloc :D), deci mi se pare distractiv unde am ajuns, asta apropo ca la aproape orice propozitie din postarea asta am incercat sa nu folosesc cuvantul "niciodata" pentru ca nu stii niciodata in ce situatie ajungi si cum te schimba viata. Il ador pe Alex si chiar cred ca trebuie sa fac orice sacrificiu pentru el, orice ar insemna asta. De la alaptat la nedormit la abandonat viata mea de dinainte. Eu de dinainte de fapt nici nu mai exist. Si culmea e ca sunt mai fericita decat oricand! Deci eu nu reusesc sa "rezonez" la afirmatii din astea "trebuie sa ai grija si de tine", astea trec pe langa mine, nu le inteleg...

3. A nu se intelege ca fortez copilu sa stea la san. Eu am abandonat suptul cand aveam 8 luni, nu am mai vrut lapte. Daca si Alex va renunta la san inainte de vremea pe care poate mi-am propus-o eu, sper ca e limpede pentru toata lumea ca eu nu-l voi forta sa continue. Nici nu cred ca se poate, dar ma rog, am simtit nevoia sa spun asta. Eu stau la dispozitia lui pentru cat timp vrea el sa fie alaptat, zi, noapte. In toate chestiunile de pana acum m-am ghidat dupa intuitie si dupa ce vrea el. Si cu dormitul, si cu hranitul, si cum vrea sa fie tinut in brate, tot tot. Asa ca la fel voi face si cu durata alaptarii, si cu diversificarea, cu tot.

4. Chiar ar fi un mare chin si pentru mine si pentru Alex sa trecem acum pe biberon. Alex nu stie suge din biberon. Intr-o singura seara am simtit si eu in lunile astea de alaptare ca puiului ii e foame si eu nu prea mai am lapte. Asa ca am decongelat putin lapte muls anterior si am incercat sa-l dau puiului cu biberonul sau cu lingurita. A fost chinul de pe lume. Plangea de foame dar nu stia sa inghita. Pentru ca si la bibe si la lingurita nu se face vidul care se face cand el pune toata gura pe san. Am incercat si eu sa iau biberonul in gura si am vazut ca e chiar greu sa nu te ineci, cu lingurita iar, daca nu o iei pe toata in gura inchisa, cum facem noi oamenii mari la supa, tinand gura deschisa, e clar ca ori curge totul afara din gura, ori te ineci daca dai pe spate. Deci toate astea trebuie invatate si ar fi o perioada absolut chinuitoare pentru amandoi. Cu mare circ. Mi-am mai amintit cand a trebuit sa mai bea asa din bibe. Dupa show-ul cu vomatul in jet de Revelion, a fost pus la regim prima data fara lapte, si apoi cu lapte pe masurate. Deci ma mulgeam si i-l dadeam din biberon. Dar el nu putea suge si plangea cu biberonul in gura. Daca ii storceam eu putin din el, se ineca si plangea si mai rau. A fost absolut ingrozitor! Ca sa nu mai spun cat e de dificila trecerea la lapte formula si pentru cei care sunt obisnuiti cu biberonul, din cauza gustului diferit. Si apoi mai sunt cateva probleme. El niciodata nu a putut sta pe spate, nici in brate nici pe pat. Probabil din cauza refluxului. Dar el nu putea fi tinut in brate asa, ca toti bebelusii, usor culcat pe o mana a mamei. El de mic doar pe umar, la verticala. Deci nici nu as stii in ce pozitie sa-i ofer sticla. Poate doar in fund, dar cum si-ar da capul pe spate, ca nu curge asa la orizontala din sticla? El suge la san doar plimbat prin camera, pe cand il ia somnul, si se coboara el din pozitia verticala intr-una mai oblica, sa ajunga la san. Asa ca n-as mai avea la dispozitie pentru adormit suzeta lui naturala :D si n-as avea cum tine sticla, din moment ce il tin pe el in brate :)). Oricat de flamand ar fi daca ma pun undeva jos cu el sa il pun la san ca toate femeile urla si se trage si se ridica. Nu suporta pozitia. Pe vremuri cand nu avea putere sa se ridice doar urla. De asta am ajuns eu de multe ori sa-l alaptez tinut perfect la verticala la san. Si apoi mai e problema cu noptile. Cine si-ar zburataci tot somnul pentru ca s-ar ridica noaptea sa-i faca lapte formula? Si cine s-ar trezi de tot cand ar simti biberonul in locul sanului si ar incepe sa planga iar rau rau? Ar fi ingrozitor de chinuitor. Asa tzac-pac, tzitzi in gurita si adormim la loc amandoi, ca si cum nici nu s-ar fi intamplat. Daca ma intrebi dimineata la ce ora i-am dat sau de cate ori, nu tin minte nimic :D. Am mai vazut acuma cand a fost racit sau cand il dor dintii, ca el saracul crede ca tzitzi rezolva orice, si se cere la san si daca nu-i e foame. Deci cred ca sanul il ajuta si psihologic sa o simta pe mami aproape.

5. Nici daca nu as alapta nu as face tratamentul. Si doctorita, si sursele de pe internet spun ca levotiroxina @%@!^%$@&!! (sau ca sa spun frumos, cum a zis Dana in ceva comentariu trecut, mi-a placut mult ca in loc de injuraturi a zis ceva de genul "hipotiroidismul bata-l vina" :D - inchid paranteza lunga, ca nu se mai intelege nimic si trebuie recitit dinainte de a deschide paranteza) face ca tiroida sa se leneveasca si incet incet sa moara. Va trebui din ce in ce mai mare doza si se va lua pe viata, in doze imense. Nu consider ca e normal, si nu consider ca asta e calea pe care vreau sa o iau. Mi-am amintit de faptul ca atunci cand umblam eu pe la medici cu bolile mele, pentru sindrom ovarian polichistic si ginecologul super axat pe probleme de fertilitate si endocrinoloaga mi-au prescris metformin pentru rezistenta la insulina (este un medicament care se da diabeticilor). Dar metforminul asta in timp distruge ficatul iremediabil (stiu ca ficatul este un organ care se regenereaza, deci am scris intentionat iremediabil ca sa ma refer la ciroza...). Se preconiza in ce citeam eu ca in 2 ani se ajunge la asa ceva. Si atunci ce as fi rezolvat? As fi putut duce o sarcina sanatoasa si o viata sanatoasa? Mi se pare de multe ori ca doctorii vor doar sa-si rezolve felia lor, pe moment ce ii intereseaza, nu se gandesc la om ca la un intreg, nu se gandesc pe termen lung, nu se gandesc ce efecte adverse au tratamentele lor, ca de multe ori sunt mai distrugatoare decat boala initiala. Si atunci am ales sa nu fac acest tratament si sa merg pe o cale naturista, care sa incerce sa vindece afectiunea de la radacina, de unde e dereglarea hormonala, si sa tin un anumit regim de viata sanatos pentru asta. Metforminul rezolva doar rezistenta la insulina in momentul in care e luat, nu pe termen lung. Si atunci intr-adevar, e posibil sa dea ca un rezultat si obtinerea ovulatiei. Dar eu am obtinut-o si naturist, fara sa-mi distrug ficatul si tot sistemul hormonal. Si atunci? Care cale e mai buna? Deci nu am de gand nici acum (cum am zis si mai sus, nu rostesc cuvantul "niciodata" pentru ca nu stim in ce stari grave ajungem, cand suntem nevoiti sa facem si lucruri cu care nu suntem total de acord, ca sa ne salvam) sa iau niste hormoni care imi distrug si ficatul si tiroida pentru care cica sunt recomandati. Chiar ma gandesc foarte serios sa renunt si la doza mica ce o iau acum. Dar nu fac asta pana cand nu am un plan de bataie, de contracarare pe partea naturista. Nu are rost sa renunt acum fara sa iau nici macar putin kelp sau fucus, sau seleniu. Intai trebuie sa lupt pe partea naturista. Deci nici daca nu as mai alapta de maine, nu as incepe acest tratament distrugator. Dar as incepe intr-adevar in forta o detoxifiere naturista (care nu o pot face acuma, cu Alex la san) si un tratament naturist. Pana cand voi putea face astea, mergem pe o cale de mijloc. Imediat voi incepe cu kelp sa zicem, apoi imi voi face analizele peste vreo 2 luni, si daca sunt mai bune, voi renunta treptat la doza de euthyrox pe care o iau acum. Daca nu sunt mai bune, vedem atunci ce facem. Oricum, la situatia actuala nu as lua acel tratament.

Si ca sa inchei intr-o fraza de rasu-plansu, cu noua indemnizatie nu mi-ar ajunge banii sa trecem pe lapte praf, asa ca Doamne ajuta inainte sa fie tzitzi destul! :))

Si de ieri

Si postarea de ieri, 18 mai, scrisa ieri intr-un document word:

Piure de morcov

Azi toata ziua mi-am batut capul cum vor fi mesele noastre pe viitor, ca sa fie echilibrate. Ajunsesem chiar in amanunt, la detalii de genul “cerealele cu lapte la micul dejun sau la cina?” :D. Apoi mi-am dat seama ca nu am cum stii eu acum preferintele lui, dupa cum vad, in fiecare zi ma mulez dupa el. Vom lua fiecare zi pe rand. Dar dilema mea mare venise de fapt dintr-o chestie care ma sacaie de cateva zile. Fructele sa le amestec cu altceva sau nu? De fapt ma gandisem sa amestec sucul de morcov in marul ras in speranta ca asa va papa morcovel. Nu am facut asta, dar oricum nu a prea mancat nici mar, deci tot atata era...

De cand citesc chestii de nutritie am ajuns la concluzia ca fructele fac mult mult rau amestecate cu orice alte alimente. De la fermentare la dereglari de insulina. Si atunci de ce sa-i cultiv eu de pe acum un obicei alimentar nesanatos? Doar pentru ca asta inseamna mancarica de bebelusi: fructe cu cereale, fructe cu iaurt? Nici nu mi-am pus problema pana acum. Cand ma gandeam la momentul introducerii cerealelor, care va fi clar inaintea lactatelor, ma tot gandeam ca le voi pune in piureul de legume sau in cel de fructe. Chiar am si afirmat asta la un moment dat, fara sa ma gandesc deloc. Abia ieri mi-am dat seama ca asa i-as crea niste obiceiuri de care am citit atata ca nu sunt sanatoase la adulti. Si daca nu sunt sanatoase la adulti de ce sa le dam copiilor?

Mi se pare ca de multe ori uitam lucrurile astea. Dar de foarte multe ori mi se intampla sa nu gandesc profund, sa iau de bun ceva pentru ca asa face toata lumea. Si daca eu, carcotasa sefa, fac asa, ce asteptari pot avea de la o femeie normala, care are alte griji in cap pe parcursul zilei... Chiar si atata lume care, atunci cand spun ca puiul papa mar, ma intreaba “aaa, mar cu biscuite, nu?”. Eu intreb inapoi “dar tu mananci biscuiti? Nu mananci, ca stii ca nu sunt sanatosi. Si atunci de ce sa-i dau lui?”. E doar o idee inoculata ca asta mancau bebelusii. Nu inteleg inca de ce, si tot astept o explicatie de la oricine. Nu ma bag la persoanele care nu stiu ca e rau. Dar persoanele care evita sa manance biscuiti pentru ca stiu ca nu aduc nici o farama de sanatate, ci doar rele, aceste persoane as vrea sa stiu ce motiv au sa dea bebelusului. Deci asta spuneam, mi se pare ca multe lucruri care noi stim ca nu sunt ok, le dam copiilor, ca asa face toata lumea. Am intrebat-o si pe mami de ce nu mi-a pus miez de paine in mar in loc de biscuiti, ca oricum si biscuitii ii sfarma, nu poti zice ca aveam satisfactia ca rontai ceva. A zis ca asa facea toata lumea, si biscuitii erau mai dulci (normal :P) si atunci copiii mancau :)).

Sa revenim deci la prima dilema. Daca nu vreau sa-i cultiv obiceiuri nesanatoase, inseamna ca fructele vor ramane singurele, eventual cu nuci si seminte, cand le voi introduce, ca gustare intre mese. Am mai citit eu ca regula asta nu ar fi valabila 100%, de exemplu sunt cruditarieni care mananca smoothie-uri de frunze verzi cu fructe. Cica atunci, fiind vorba de 100% alimente neprocesate, enzimele isi fac treaba ok. Dar intrebarea e, daca avocado e fruct, nu i-l voi da cu legume? Ca mie cu legume imi vine mai mult sa-l pap. Cred ca voi mai avea si eu exceptii de la regula asta, dar am vrut mai mult sa am niste linii in mare dupa care sa ma iau, sa nu-i dau puiului zilnic cereale cu fructe si cu lapte de exemplu.

Azi la prima masa i-am dat deci mar ras. Din ce in ce mai putin papa. Se ineaca in genul in care fac eu la lamaie, ca si cum i-ar intra acru pe caile respiratorii. Nu stie inghiti bine inca, poate ar trebui sa-l fac mai lichid. Deci putin putin de tot a papat, nici o jumatate de lingurita de-a lui in total. Bine ca papa lapte de numa, altfel mi-as pune intrebari.

Acum, la masa de la amiaza (adica intre mesele cu lapte) i-am facut piure de morcov. Am avut asa un feeling bizar, ca uite, a reusit puiul pana la 7 luni sa fie cruditarian, sa manance doar hrana vie, plina de nutrienti si enzime (adica mult lapte crud :)) ). Si acum eu ii dau morcovel fiert, parca dusa mai mult de un val "comercial", ca ce bine arata in toate pozele bebelusii care papa piure de morcov :D. Dar na, trebuia sa inceapa sa pape si mancare mai "moarta", mai lipsita de nutrienti, la un moment dat, asta e. Din moment ce era prea putin morcov pentru ditamai oala cu sita de fiert la abur, am folosit Philips Avent Steamer and Blender, pe care il vom numi de acum pe scurt babycook :D. Eu eram in dubii daca nu cumva au fost bani aruncati in vant pe aparatul asta. Noi l-am luat din strainatati ca sa fie la jumatate pret fata de Ro. Si l-am luat cu gandul la drumuri de Cluj, de mers la tara, de mers in concediu, sa ne descurcam oriunde. Fierbe la abur si blend-uieste apoi pasta, in acelasi recipient. E super. Ce m-a bucurat deci azi, ce m-a facut sa cred ca si-a meritat banii si ca imi este de mare ajutor, e faptul ca e micut, deci pot sa fac doar un morcovel, dar mai ales, mai ales, faptul ca i-am dat drumul, am pus cantitatea de apa necesara pentru morcovi, si am iesit afara cu puiul! Aparatul se opreste singur dupa ce isi fierbe apa! Am venit de afara, inca era fierbinte, am intors cana si l-am blenduit, am scos pe balcon sa se raceasca si am dat apoi puiului sa pape. Ce super! Altfel, cu oala, ar fi trebuit sa stau langa ea. Si fata de babycook-ul de la Beaba, imi place mult ca nu trebuie sa deschid pe acolo, sa scot legumele, etc. Pur si simplu intorc invers cana aia de blender, o pun in aceeasi pozitie pe aparat si blenduieste. Si e tot fara BPA ca si cel de la Beaba.

Morcovul a fost asa si asa. A mancat tot asa, inecandu-se. Oare trebuie sa le fac mai spuma? E drept ca vad in piure si bucatele mici mici. Sau sa incerc consistente mai lichide. Va trebui sa-l testez. Oricum, lingurita nu prea ii place, in asta nu vrea sa-si bage el degetele. Dar de pe degetul meu a luat. Nu daca i-l bag in gura intentionat, asa intoarce capul. Ci daca ii arat degetul cu putin morcov pe el, ma trage de deget si il baga in gurita. Deci nu as putea spune ca a papat o lingurita de-a lui. Dar a avut mai mare succes decat marul azi. Maine cred ca facem acelasi meniu, ca sa vedem urmarile. Urmarile pe moment sunt bucataria vraiste. Acum e dupa-amiaza cand scriu randurile astea, tocmai a venit Relu de la servici, astept sa se trezeasca puiul sa pot face galagie, il pasez la Relu si ma apuc de curatat in bucatarie. Dupa morcov nu am mai curatat nici scaunul lui de masa. Pentru ca tare rau plange daca nu-l tin in brate. Si bolul in care i-am dat sa pape l-am spalat cu mana dreapta in timp ce pe el il tineam in mana stanga.

Progrese

Azi a inceput sa busileasca serios. Adica sa se ridice pe genunchi cand face “pasii”. Pana acum se misca foarte foarte rapid ca soldatii in transee. Dar rapid rau. Am coborat pana jos ieri sa-mi iau o apa si l-am lasat in camera pe covor. Cand am revenit sus, dupa vreo 30 de secunde, facuse vreo 5 metri dupa mine, bine ca n-a ajuns la scari. No, incepe sa-i placa si in genunchi, dar nu pentru multa vreme. Inca una: stand in patut la el, s-a ridicat iar in picioare! E pentru a doua oara cand face asta in patut. Saptamana trecuta, miercuri, toata ziua s-a ridicat agatandu-se de noi si de orice. De atunci pana azi a facut pauza. Dar acum, dupa ce din fund s-a pus in genunchi (apropo, acum a invatat si manevra inversa, de pe burta se pune in genunchi si uneori reuseste sa ajunga iar in stat in fundulet!), apoi s-a ridicat in picioare sprijinit de marginea patului (pe care inca nu l-am coborat) si a inceput sa faca pasi in lateral tinandu-se de margine!!! Iupiiiii! Asta a fost foarte emotionant pentru mine!

Adaugari scrise azi:

Adaugare nr.1:

Daca tot am zis mai sus ca bine ca papa totusi lapte mult daca tot refuza solidele, mi-a facut-o ieri. La amiaza dormise mai mult decat de obicei. Apoi a papat farama de piure de morcov. Si pe cand sa vina ora mesei lui de lapte, el care daca depaseste cu 5 minute cele 3 ore de obicei e terminat de foame, nu a putut papa! Nu cred ca e de la morcov, ci de la faptul ca dupa somnul ala era plin de energie. Si no, ma simt nevoita sa repet de sute de ori: el nu poate sa manance, oricat ar fi de flamand, daca nu ajunge in starea aia de aproape adormit. De asta papa el de fapt la plimbare, ca il plimb si-l leagan pana cand e aproape adormit si abia apoi poate sa pape. In rest, plange de foame, ma roade toata, e nervos de numa, imi arata toate semnele ca e flamand, dar pe cand il pun la san plange si se ridica. Si cum dormise mult inainte, nu reuseam sa-l adorm iar, asa ca oricat l-am plimbat, a mancat la 4 ore jumate de masa anterioara! Serios ca nu stiu cum vom face noi pe viitor, nici nu ma gandesc, iau fiecare zi cate una, nu imi fac nici un plan. Dar noi nu vom avea cum sa bagam lapte in completare la masa, din moment ce el lapte papa doar adormit, dar pentru solide trebuie sa fie treaz cu chef de joaca...

Adaugare nr. 2:

Incep sa ma dezintegrez :D. Tot incerc sa-mi dau seama cum pot mamele sa faca inca un pui la 2 ani de la primul, ca si eu m-as fi gandit la varianta asta, dar cum ar putea organismul meu "pe duca" sa poarte acuma o noua sarcina, sa hraneasca un nou sufletel, sa care asa o greutate, sa mai reziste la o nastere cu anemia mea, si apoi la o noua tura de alaptat? Poate ca acele mame au noroc de un pui mai putin pretentios ca Alex si nu cred ca imi vine acuma nici una in minte care sa fi si alaptat. Poate ca daca Alex ar fi pe lapte praf nu as fi asa de slabita. Sau o fi ametita de tiroida, ca am si uitat de ea :)))(asta a fost o gluma buna, nu? :D). Capul ma doare teribil, mai mult decat in orice raceala, e ceva migrena. In plus, desi pana acum ma durea spatele in sensul de muschi, de ieri ma dor vertebrele ingrozitor, ingrozitor! Cele din partea de sus, pana la omoplati, si in plus una de la inceputul curburii. Da rau rau rau! Si cand nu sunt cu puiul in brate, dar mai ales cand il port sa-l adorm, ca atunci ma dau eu cumva pe spate chiar daca ma plimb cu el, sa stea asa, adormit, usor inclinat pe mine. Pfuai, dureri teribile! Trebuie sa merg la ceva bai de pensionari :)). Si masaje, ceva... In plus, de cateva saptamani am niste vanatai asa cat niste banuti. Sunt plina pe picioare, chiar daca nu ma lovesc de nimic. O fi ceva cu coagularea sangelui, dar oare ce? Daca are cineva experienta cu asa ceva, bagati o idee.

Eu cred ca toate astea sunt de la ploaia asta care de nici nu mai stiu cand, de sambata cred, nu se opreste nici un minut macar. Si umezeala asta friguroasa, un frig teribil de noiembrie... Sigur de la asta e, nu de la Alex :P.