Azi a fost o zi perfecta...

 

...pentru a primi un cadou frumos de la o persoana speciala! De ce spun asta? Pentru ca in general cand primesc cadouri ma rusinez si poate nu reusesc sa le “savurez” cum trebuie. Acum insa a venit ca un pahar de apa intr-o zi caniculara.

In urma cu 4 zile

Ii admiram Cristinei creatiile pe Facebook (acestea). Mi-au placut ataaaaat de mult, incat le-am povestit si parintilor mei ce idee minunata a avut o prietena de-a mea. Si de marti fredonez si in gand si cu voce tare continuu melodia Enjoy the silence. Si acum o simt cu adevarat, in tinerete o cantam doar asa... Am avut 3 casete cu Depeche Mode pentru ca incercam sa ma culturalizez :)), dar in razboiul dintre Depeche Mode si Metallica invingeau mereu... Pasarea Colibri si Phoenix :)).

Asa. Si imi spune Cristina sa fiu pe faza la posta. :D

Ieri

In drum spre Napradea Relu a trecut pe la posta sa ridice coletul!

Azi

Am fost singura cu David acasa. Toata lumea la munci agricole. Ma gandeam cum voi pune haine la spalat, in timp ce voi face ordine, cu David in Boba. Si cum apoi voi lua pranzul pe prispa, la umbra, in adierea vantului cald de vara. Fara oboseala de a trece cu grijile de la cel mic ce vrea sa fie distrat, la cel mare care vrea mereu scenarii de jocuri de rol. Asta asa, tot o data la 10 secunde. Dar de duminica trecuta David sufera de ceva. Si de nesomn. Doarme cam 4-5-6 ore pe noapte, intrerupte de treziri cu plans, fara dorinta de san, si deci plimbari nocturne de linistire. Ziua doarme putin si plange la trezire si la culcare. Plange de obosit, nu stiu ce il impiedica sa doarma mai mult. Azi a plans orice am incercat, chiar daca am iesit la aer, sau l-am leganat, sau am pus un cd cu cantece de leagan, sau ne-am plimbat chiar pe langa hota de bucatarie pornita, sau am dansat, sau ne-am intins pe pat, sau l-am dezbracat,.. Nu ma refer la maraitul acela de bebelus care vrea altceva, nu. L-am filmat 10 secunde de plans sa ii trimit homeopatei, sa isi dea cu parerea. Cand i-am aratat acuma seara mamei mele filmul, s-a speriat. Telefonul nu a fost pe silent azi  pentru ca sa ma poata suna Alex, dar cand a sunat nu am auzit, chiar daca a fost in aceeasi incapere. ASA de tare a plans azi David. Si nu stiu de ce e mai greu de suportat plansul acum decat cand era bebelus, probabil pentru ca acum (credeam ca) putem comunica, pentru ca in general e atat de vesel.

Asa ca eram o epava, plansa toata si eu, dupa amiaza cand au venit Relu cu Alex. David s-a inveselit un pic cand l-a vazut pe Alex. Am deschis pachetul de la Cristina si mi-au dat lacrimile. Mi-a scris atat de frumoooos si emotionant! Mi-am amintit ca de cate ori primeam de la ea cate un mail, din senin, cu imbratisari, incurajari sau aprecieri (nu glumesc, din cand in cand femeia asta frumoasa cu adevarat imi scrie din aceste trei motive, fara alte cuvinte, mailuri scurte), ma umpleam de energie pozitiva si simteam ca nu merit asa multe ganduri bune din partea ei. Cum poate sa existe pe lumea asta oameni care in tumultuul vietii de zi cu zi cu un copil (uneori departe de tatic), o gospodarie si cu niste pasiuni manufacturiere sa se gandeasca la altii, sa isi rupa din timp ca sa trimita un gand bun? Mie mi-e greu sa-mi amintesc orice! Acum de la ganduri a trecut la cadouri :).

Si ce zi mai potrivita ar fi existat sa primesc eu tricouri pe care sa scrie “Don’t worry... be happy”? Si cat de minunata e Cristina ca s-a gandit la ambii copii??????????????? (nu e stricata tastatura, chiar asa m-am mirat :D) Prea minunata! Si normal ca atunci s-a gandit sa il includa si pe Relu :D. Asta e impresia mea, ea poate se gandea la toti 4 de la bun inceput :)). Si uau, sa ne nimereasca marimile? Ce atentie!

Alex a fost extrem de incantat. Poate de cand e fratior mai mare are parte de mai putina atentie, de mai putine surprize. M-a intrebat ce scrie, i-am tradus. A ras in hohote cateva minute fugind prin curte “hahahaaaaa pai eu chiar sunt fericit! Hahahaaaaahahaha!”. A vrut poza cu tricoul, i-am spus ca facem cand vin si bunicii de la tara, sa aparem toti 4 in poze. Cum a intrat masina in curte, el a venit cu tricourile in mana. De atunci nu mai vrea sa-l dea jos, rade si se tot admira :). David rade si el acum, nu stiu daca tot pentru tricou sau se bucura sa-l vada pe Alex atat de vesel, zburdand pe langa el.

Eu de o vreme nu mai am deloc grija de mine, umblu nearanjata, cu haine pe care altii le-ar arunca la gunoi, nici pentru oamenii saraci nu ar fi bune :)). Nu stiu de ce, maica-mea ma tot cearta si eu incerc sa descopar motive psihologice, de genul ca nu vreau sa le arunc cat timp se mai pot folosi :)). Cand mi-am vazut acum imaginea oglindita in geam am ramas placut surprinsa, in genul “uau, deci daca port tricouri mai cambrate chiar pot sa arat prezentabil?” :)). Materialele sunt extraordinare, un bumbac moale si elastic si comod si fin...

O, ce bucurie, Cristina! Scrisoarea, cuvintele, gandurile, gestul, tricourile, textul, rasul lui Alex, veselia lui David... Iti multumesc mult. Raman datoare tare de tot.

Mai ales ca acum, intrand pe blogul tau ca sa copiez linkuri am vazut ca dintre cele 743 de postari necitite din google reader ar fi trebuit sa citesc una. Cea aniversara. O sa consider ca soarta a vrut sa nu vad eu tricouri ca ale noastre, sa fie surpriza totala. Dar adevarul e ca asa cum sunt cupluri de care ne minunam cum de o femeie frumoasa sta langa un barbat nearatos si mai e si fericita, asa si in cazul de fata nu inteleg cum o femeie atat de sufletista cum e Cristina isi pierde timpul cu mine, cea neatenta :).

La multi ani, Cristina! Imi permit sa te citez,  "La multe calatorii! Multumesc ca esti, ca suntem!" 

La final poze. Cam multe dupa ce ma hotarasem sa nu prea mai pun poze cu noi pe blog. Dar scrisoarea ta, Cristina, mi-a demonstrat ca expunerea poate face si bine, nu atrage doar energii negative. Ne iertati daca nu sunt fotografii profesionale, mami de-abia stie pe ce buton sa apese strict sa se faca poza:

ajutorul de fotograf

(serios ca in geam mi s-a parut ca arat cat de cat ok :))); poate aici din modul in care il tin pe David mi se pozitioneaza altfel grasimile muschii de la abdomen si umeri)

Dar ia uitati-va la micul care a plans toata ziua! Il tin asa de umeri sa se vada scrisul. Nu pare sa-l deranjeze.

 

(asta am pus-o pentru chipurile noastre comice :)) )

  

 

(doar de putin timp Alex a inceput sa interactioneze cu David, sa-l atinga si sa-l iubeasca asa mai dur, cum face cu noi)

Motivele fericirii mele :)

Update pe sectiuni: altele

"Altele" insemnand ce am eu adunat in minte si vreau sa eliberez spatiul :D.

Se stie deja ca Alex e innebunit dupa masini. Mari, mici, e incantat de ele oriunde le vede. Ce ne surprinde e faptul ca daca ii place Toyota bunicului lui, el recunoaste orice Toyota vede pe strada, chiar daca e alta culoare, chiar daca e alt model. Recunoaste sigla de pe grilajul din fata :D. Si normal ca oriunde vede si masinute ca a mea sau ca a lui Relu, e in extaz :)).

La capitolul fizic, a "executat" de cateva ori mersul piticului, ii place sa mearga pe borduri, ii plac anumite trasee prin curtea noastra, sa le tot faca fugind. A inceput sa urce si sa coboare unele scari si fara sprijin pe laterala (pana acum se tinea de pereti).

M-a distrat intr-o zi ca i-am dat o pereche noua de pantaloni pe el si aveau o broscuta mica desenata pe picior. Nu mi-am dat seama ce imi tot arata, asa ca m-a luat de mana si m-a dus la vechiul lui jumper, unde avea atarnata o broscuta :)). Greu pricepe mama asta...

Deja are preferinte vestimentare. Si legate de haine, si de scutece, si de incaltaminte. Si e foarte foarte nervos daca eu insist totusi sa-i dau scutecel cand vreau sa iesim in oras, sau sa-i dau o bluza de trening la o temperatura de 7 grade. Si nu, nici dupa o ora in parc in frig nu a vrut-o...

In vara asta i-am pus nisip intr-o "groapa" mare de plastic. Si se joaca asa frumos acolo, mai ales dupa ploaie, cand poate sa lucreze cu apa :)). E maniac cu apa, oriunde o gaseste o ia cu pahare, cu recipiente, o varsa la flori, in gradina, s-ar putea juca ore intregi cu apa. Atata ca se face leoarca (si acum e cald, dar in ultimele 3 saptamani a fost foarte frig, intre 5 si 15 grade, era riscant sa-l las cu tot tricoul lipit de el, plin de apa rece). Si o alta problema e ca ii place sa mute apa dintr-un pahar in altul, dar musai pe masa de lemn foarte scumpa, cumparata anul asta de bunici...

La fel, ii place sa se joace cu furtunul de apa (unde iar curge apa rece ca gheata), si se uda tot tot tot, normal... Dar duce furtunul unde trebuie, la pomi, la flori, la ghivece.

In piscinuta lui de anul trecut l-am pus sa se joace, dar nu vrea sa stea jos in ea, numai in picioare, si tot asa, sa se joace cu apa cu paharele.

Cand suntem intinsi in pat si suge, imi pun mana pe funduletul lui si am un deja-vu, imi amintesc perfect cum stateam asa culcata pe o parte in sarcina si imi mangaiam burta. Fundul lui este exact in pozitia in care aveam rotunjimea burtii si sunt asa fericita in momentele alea cand realizez ca acum minunea mea e afara, langa mine! Si cu cat drag l-am asteptat!

Acum de la 1 iulie bazinul unde mergeam sa inot s-a inchis pentru renovare. Asta s-a intamplat fix in perioada de frig si ploi, asa ca depresia mea era pe cale sa erupa. In plus, eu sunt in plina eliminare a medicamentului pentru tiroida, si vremea de afara, impreuna cu lipsa brusca a miscarii si cu ingrasatul brusc ma cam dadeau peste cap. Dar de fapt voiam sa spun ca in perioada cand mergeam la bazin, ca sa nu-mi simta Alex lipsa, Relu il scotea la plimbare cu caruciorul zilnic prin oras. Daca statea acasa era foarte suparat pana cand reveneam. Intr-o seara Relu a intarziat mult, era deja trecut de 8 si nu venise. M-a distrat scumpul mic ca a inceput sa-si pregateasca lucrurile in carucior, si-a pus apa, masinuta, si a inceput sa-l aranjeze :).

Eu am mers la bazin, si puiul a ramas acasa cu bunicii. Mersul meu la bazin avea loc pe la 8-9-10 seara de obicei, asa erau circumstantele. Cand am venit inapoi, i-am vazut pe bunici in curte, cu caruciorul. Am fost speriata, m-am gandit ca o fi plans piticul dupa mine (asa face daca ii e somn si eu nu sunt in preajma) si l-au plimbat cu caruciorul ca sa adoarma. Dar nu, se pare ca Alex le-a transmis cumva ca are chef de plimbarea lui zilnica, asa ca bunicul si-a facut curaj si l-a plimbat prin cartier. De ce spun curaj? Pentru ca Alex pana la o varsta nu a vrut deloc in carucior, si in ultimele luni accepta caruciorul, dar numai cu Relu. Daca sunt si eu in jur, sigur nu. Asa ca deja isi imagina bunicul cum va veni cu el in brate plangand si cu o mana impingand caruciorul :D. Dar s-au plimbat linistiti. Asa ca regula nu mai e "sta in carucior numai plimbat de Relu", ci "nu sta in carucior cand e plimbat de mama" :)). Normal ca la plimbarea asta cu bunicul s-au distrat bine de tot, pentru ca Alex ii tot arata bunicului Toyotele :)).

A fost o dupa-masa prin luna mai cred in care Relu l-a dus pe Alex la plimbare si fiind soare, am profitat si m-am pus pe un sezlong. Ce minunat a fost! Imi place la nebunie sa stau la soare. Si acum savuram si mai mult, pentru ca se intampla asa de rar! Chiar mi-am dat seama si am calculat ca nu am mai stat la soare asa pe un sezlong din vara 2008! In 2009 eram cu burta si nu stiu de ce nu puteam sta pe spate, ca pe burta stiu motivul. In 2010 eram tot cu pruncul in brate, sau purtata de prunc prin curte. Iar acum, nu imi venea sa cred ca pot sa stau culcata si pe spate si pe burta la soare, fara nici o problema! A fost ceva de vis! Dar nu am mai reusit sa repet experienta de atunci :)).

Daca tot vorbim de premiere dupa ani de zile, in 7 iunie mi-a venit ciclul pentru prima data din ianuarie 2009 :D. Deci la aproape 20 de luni de la nastere. A mai avut tentative si cu doua luni inainte, aveam sindromul premenstrual, dar doar acum a avut putere sa vina :D. La aproape 4 saptamani, in iulie, mi-a venit din nou, deci e mai bine decat inainte de sarcina, cand imi venea la peste 100 de zile :D. DAR mi-a aparut o acnee ingrozitoare in ambele dati, incat ma sperie, asta fiind un semn al reaparitiei chisturilor ovariene. Pe langa ca ma enerveaza si ma streseaza :D.

Sper sa nu ma dereglez si mai tare hormonal din cauza ca vreau sa renunt la euthyrox de tot. Reamintesc ca luam o pilula, doctorita mi-a zis sa intarc copilul si sa iau 3 pe zi. M-am enervat atunci ca nu am stiut ca totusi putin il afecteaza si pe el, asa ca am hotarat sa le las incet incet, mai ales dupa ce am cercetat in ce mod l-ar afecta lucrul asta pe el, prin laptele meu. Asta toamna am ajuns la o jumatate, apoi toata iarna am lasat-o asa, mai moale, pentru ca stiam ca iarna am simptome de hipotiroidism mai puternice. Acum am zis ca e momentul, fiind vara, sa trec la a lua un sfert, si imediat le las de tot. Ma enerveaza cand le vad :D. Intre timp iau zilnic kelp pentru iod, seleniu, zinc, multiminerale, multivitamine. Si ma gandesc la aminoacidul l-tirozina.

Oricum, si daca ma dereglez iar, acum e momentul :D. Sa vad apoi din toamna ce fac...

Asa, revenind la Alex, ce ma mai distreaza: de pe la sfarsitul lui iunie, are zile in care imi cere alt san, nu cel pe care i l-am oferit. In general mi-l cere pe dreptul, pentru ca stie ca orice fac, dreptul are mai mult lapte, sau curge mai usor. Am incercat sa-i dau mai mult timp din stangul, ca sa se ambitioneze si el :)) si sa faca mai mult lapte, dar nu a mers tactica. Asa ca piticul e asa dulce cand se ridica dintr-o data de la stangul, in fund, si imi arata sanul drept :)).

In 27 iunie mi-am notat ca l-am auzit cantand :)). Nu tin minte s-o fi facut pana acum. A fost asa dulce cum fredona el...

In 29 iunie i-a oferit sanul meu bunicii lui (mamei mele) :). In sfarsit, ca ea de multa vreme il tot intreaba daca ii da si ei :)).

Cand se loveste undeva e asa trist, si vine repede la mine sa pup. In mod absolut incredibil, din momentul in care pup locul lovit, e vesel si nu mai are nimic nimic!

Si apropo de pupat, de obicei cand il prind culcat pe spate si ne jucam in pat, ma pune sa-l pup. Ma arata pe mine si isi arata el parti ale corpului. Si are fata aia de om incantat! Imi arata obrajorii, urechile, gatul (chiar daca se gadila :)) ), piciorusele, genunchii, mainile, burta, pieptul :))). E un scump!

Cand ne trezim dimineata iar e minunat, pentru ca ori vine si ma calareste si ma imbratiseaza si ma iubeste, ori sta langa mine, pe o parte, fata in fata, si isi intinde mainile, ma strange de dupa gat, ma pupa, ma iubeste, si rade smechereste!

Dar si in restul zilei e la fel de iubitor, profita de orice ocazie sa ma pupe si sa ma imbratiseze si sa ma iubeasca! E o minune de copil! Chiar are zile in care nu este ora sa nu ma imbratiseze, sa nu ma pupe, sa nu ma iubeasca, si cu mainile, si cu picioarele, mai si scoate sunete delicioase... ma da gata! Nu am fost iubita asa niciodata, nu am iubit asa niciodata si nu am fost nicicand asa fericita ca acum...

A avut de miercuri seara o stare subfebrila, joi la fel, si vineri doar un pic, dimineata. Banuiesc ca e legat de caninul de jos. Oricum, si daca a fost un virusel, corpul lui a luptat bine si a eliminat intrusul. Fara antitermic, fara nimic. Dar joi saracutul era asa de linistit, si cum a si dormit putin de tot, statea pur si simplu lipit de mine sau de Relu si nu era in stare sa faca nimic. Daca a fost un virus, mai mult ca sigur aceea a fost perioada de lupta. Dar Alex a invins! Am fost putin stresata pentru Botezul de sambata, pentru finutul mic, dar daca de vineri nu a mai avut nimic, nu am incarcat-o pe mama cu grija asta, pentru ca oricum Alex nu se apropia de bebelus. Si oricum, nu a avut nici un alt simptom in afara de starea subfebrila si moleseala, nu a fost racit.

Sambata am fost nasi asadar la un Botez in Cluj, la un mic Alexandru! A fost minunat! Si Botezul a trecut cu bine, si la masa de dupa ne-am simtit foarte bine. Tot drumul mi-a fost rau de emotii, pentru ca mi-am amintit cum la nunta parintilor bebelusului eu era sa lesin. Si tatal miresei, in loc sa traiasca acolo evenimentul cu emotiile aferente, statea in spatele meu cu mainile intinse ca sa ma prinda. Deja toata lumea din Biserica stia ca imi e rau, si tot imi dadeau remedii pe furis (apa, guma de mestecat, etc) sa imi treaca. Asa ca acum am fost asa de stresata sa nu cumva sa le distrug si Botezul... mai ales ca acum daca lesinam era mai grav, ca aveam un copilas scump in brate! Dar din momentul in care l-am luat in brate pe finutul Alex, mi-au trecut toate emotiile. Poate si pentru ca a plans saracutul dupa tzitzi mamei lui, si eram prea preocupata sa-l calmez. La un moment dat l-am pus la orizontala, ca in pozitia de alaptat, si l-am vazut cum se calmeaza si cauta sanul. Si-a gasit manuta si cateva minute a fost fericit, a crezut ca si-a gasit mamica... Chiar m-am gandit ca daca aveam o rochie decoltata, poate ma enervam si il linisteam direct la san :)))). Super afacere ar fi asta, ca si nasele sa aiba lapte, si toata lumea de la Botez astfel sa stea linistita ca nu plange pruncul :))).

La final, cand era in bratele mamei lui si corul Bisericii canta La multi ani, a fost foarte emotionant, mi-au dat lacrimile. A fost asa de frumos! Si faptul ca m-am reintalnit dupa destul de multa vreme cu finuta si prietena mea Anca, si am regasit-o la fel si totusi schimbata in bine, la fel de puternica, dar acum in alte domenii, la fel de sigura pe ea si la fel de calda si iubitoare. Sigur aveti astfel de prieteni, pe care ii plasati in topul topurilor, si chiar daca nu vorbiti cu lunile cu ei, cand o faceti va simtiti la fel de apropiati ca si cum ar fi trecut doar cateva ore...

Si am mai avut placerea sa ma distrez si cu prietena mea draga Georgia! O femeie adevarata! Pe care si Alex o adora :)).

Si Alexucul nostru a primit cadou de la finuti un tractor mareeee cu remorca! Pacat ca nu am avut camera de filmat la indemana, a dat un adevarat spectacol! S-a minunat, a exclamat, si-a pus mainile in cap, le-a ridicat in sus, a ras in hohote, a fost delicios :)).

Raspunsuri la postarea precedenta

Fetelor, multumesc din tot sufletul. Nici nu va puteti imagina cat apreciez ca v-ati luat din timpul vostru ca sa va ganditi la o solutie pentru mine. Mai ales ca pentru orice mama timpul e foarte pretios.

Roxana, am incercat intr-o zi sa nu-l culc dupa-masa si a inceput sa planga ingrozitor pe la 7 seara. Dar infiorator, orice faceam. Il luam in brate, urla, il puneam jos urla, orice faceam era groaznic. L-am amanat asa chinuindu-l pana pe la 8, ca sa fiu sigura ca doarme de tot pe seara (el inainte se culca pe la 10, 11, 12 noaptea). La 9 jumate s-a trezit, eu am crezut ca pentru refill de lapte, ca de obicei, dar nu, s-a trezit de tot, si am petrecut miezul noptii in mari maraieli, ca nimic nu-i era pe plac, era super somnoros dar nu putea dormi...

Dana, posibil sa fi fost extenuarea si de la raceala si vremea intunecata. Spun asta pentru ca de doua zile a revenit soarele (chiar daca e tot frig) si parca vad altfel viata :D. Adica el e tot marait si plangacios, dar am eu mai multa rabdare.

Ca sa va puteti imagina cum e el cand e marait, e exact ca orice copil obosit. Asta e raspunsul! Mi-am dat seama aseara, e foarte obosit mult timp. Se vede ca ar avea nevoie de mai multe somnuri, dar nu vrea. Sau de mai mult somn, nu un somn de o jumatate de ora. Cred ca ii voi da si niste spirulina, sa fiu sigura ca nu e o lipsa de minerale oboseala asta.

Deci daca al vostru copil doarme de obicei pe la 9, imaginati-va cum s-ar comporta el asa pe la ora 11 seara daca ati fi undeva departe de patul lui, unde i-ar fi imposibil sa doarma. Cam asa e Alex de pe la 7 seara, si cam asa e si in rest in timpul zilei, de multe ori, de aia incerc eu sa-l adorm. Ca nu pot discuta nimic cu el, plange continuu.

In plus, dorinta asta a lui de a sta treaz se incaleca cu dorinta de a umbla si cu atasamentul lui incredibil fata de mine. Nu pot iesi din camera fara sa urle infiorator. Se vede ca el o vede ca o tragedie mare. Asa ca ma intorc la el si-l iau cu mine la baie, la facut ordine, la rezolvat una alta. Toata ziua sunt cu el in brate sau cu el de manuta. Asa ca toate astea adunate ma obosesc pe mine. Ca daca ar fi fost in perioade separate nu mi s-ar fi parut asa greu ca el vrea numai la mine, dar corolat cu maraitul continuu si cu plansul lui de seara, ma cam termina.

Si cand iesim la plimbare cu caruciorul, eu speram ca daca a ajuns si el sa doarma o data in carucior ne va fi foarte bine. Dar se pare ca s-a incalecat peste dorinta asta a lui cu mersul, si mai mult de un minut nu sta in carucior. Apoi vrea jos si nu pe trotuar cum am crezut eu. Eu imi imaginam ca atunci cand va umbla ne vom plimba pe trotuar de manuta. Nu, el vrea pe strada si desigur ca urla isteric daca eu il iau de acolo. Are tantrumuri toata ziua, dupa ce o perioada de vreo luna ma lasase cu ele. Foarte interesant.

Gabi, mi-a placut cum ai zis ca speri sa nu se intample nici una din variante :)

Delia, pe mine ma extenueaza deci nu stiu ce ar trebui sa fac sa-l obosesc pe el mai tare. De multe ori il intreb ce mananca de are asa energie. Se catara toata ziua (saptamana asta s-a urcat singur pe o scara din aceea de casa!), ma plimba de manuta, nu sta intr-un loc. Nu l-am mai vazut de cateva luni sa stea undeva in fund sa se joace cu ceva. Mai busileaza cateodata desi se vede ca nu mai vrea, umbla de manuta, urca si coboara scarile din casa si ma plimba ca un copil mare care chiar are un joc imaginar in minte, duce si aduce tot felul de lucruri peste tot. Nu stiu ce as mai putea face sa-l obosesc... Si tocmai ca de multe ori mi se pare ca mersul asta il oboseste tare si de asta e asa de rau, chiar daca nu vrea sa doarma.

Aseara mi-am amintit cu mami de cand era mic ca si atunci plangea rau rau dupa ce ne jucam ceva nou cu el. Nu stiu, il obosea si atunci orice noua invatatura. Tin minte ca ii certam pe ai mei de ce au povestit cu el, ca atunci asta micu sigur a fost mai atent, s-a strofocat cumva sa invete sa priveasca, sa zambeasca, etc. Si apoi mie imi urma cam o ora de plans continuu. Cand era mic i-am facut analizele, si chiar mi-a fost frica cu oboseala asta a lui la invatatul lucrurilor noi, ca eu ma temeam de o anemie. Dar nu a fost cazul.

Deci e posibil sa fie asta si acum, cum invata sa umble, sa fie obosit psihic pe langa fizic, de efortul asta. Plus ce am mai citit prin carti, ca sunt ei rupti in doua intre dorinta de independenta si frica de a pleca de langa mama.

Cu iesitul afara, iesim, da, si pe frig si pe ploaie. Dar ma termina si atunci :D, ca el nu vrea doar in brate sau doar plimbat de manuta. Afara vrea sa busileasca si sa se aseze in fund si iar sa busileasca. Aveti idei de ceva pantaloni de fash sau cum sa fac? Mainile oricum ii sunt gheata cand il iau de jos. Saptamana trecuta aveam 6-9 grade aici, si ploi, deci pe jos era extrem de rece si ud, si pe beton, si pe iarba plina de noroi. Cum sa fac? Chiar m-am gandit ca ideal e sa nasti copilul prin iunie, sa stii ca pe cand vine frigul el stie umbla. Asa al meu busileaza pe betonul ud si rece, pantalonii ii sunt uzi si reci, si tare mi-e frica sa-l las asa. Cand il ridic eu sa umble in picioare, plange isteric, are iar tantrum, ca nu-l las cum vrea el. Asa ca intru nervoasa in casa, sa-l las sa busileze pe jos prin casa. Acolo in schimb vrea de manuta :)).

Cu greu am ajuns saptamana asta intr-un loc de joaca minuscul de cartier. Pentru ca el voia de manuta sa mearga in strada la masini, asa ca plangand isteric l-am dus in brate (ca in carucior se intorcea la fel de isteric...). Acolo am dat peste o fetita mai mare care voia sa-l loveasca cu o lopatica si striga la el. Sunt constienta ca va trebui incet incet sa se obisnuiasca cu copiii rai. Dar nu acum cand avem alti nervi pe cap amandoi... In plus, la noi e foarte necivilizata lumea si pe beton si pe spatiul verde e plin de "treburi" de animale si de oameni (!), de flegme si muci, etc. De cate ori Alex vrea sa busileasca pe langa niste muci pe trotuar sau langa un kk de caine in iarba il iau de acolo si ma gandesc de ce nu am stat acasa unde stiu ce e pe jos prin curte...

Mi-a placut fraza lui Dr. Phil :))

Cu cry it out nici nu ma gandesc macar. Am citit pe ceva TheBump.com, babycenter, nu stiu, site-uri din astea de copii, cum povestesc mamicile intre ele dupa cate nopti de plans infiorator au reusit. Si nici una nu spune ca a suferit sa-si auda copilul, doar descrie noptile alea de cry it out. Am inceput sa plang, imaginandu-mi prin ce au trecut saracii pui si cat au ramas de traumatizati. Ce gandeau ei in momentele alea ca mama i-a parasit pentru totdeauna si ca mama nu-i ajuta cand lor le e greu... :(((( Am plans rau rau, nu stiu cine ar face asa ceva puiului. Si eu daca as fi extenuata, si nu as mai putea, am ajunge sa plangem poate amandoi impreuna, nu sa-l las singur in camera... Asa m-am simtit citind acele randuri, ca si cand vedeam stiri la tv cu abuzuri asupra animalelor fara aparare. Asa erau si acei copii, fara aparare si fara sa inteleaga ce li se intampla.

Zoozie, al meu nu pica de somn :)). Intr-o seara n-am mai putut sa-l plimb, la Relu plangea, asa ca ne-am asezat toti in pat si a trecut de ora doispe. Cand incepe sa fie extenuat de tot, plange si urla incredibil. Dar el nu stie adormi singur, nu stie adormi nici cu ajutorul meu in pat! El poate in momentele alea chiar crede ca eu nu vreau sa-l culc, chiar daca il pun in pat la san, il mangai, ii cant, ii povestesc. Pentru el alea nu-s nimic daca eu nu-l plimb. Nu stiu ce s-ar intampla mai departe, ca dupa vreo 10 minute de urlat si plans continuu imi mai gasesc niste puteri si-l mai plimb. Deci sa doarma Alex de extenuare inca nu am patit. Ba ajung sa-mi para rau ca nu l-am culcat mai devreme, sa nu il chinui pe el, ca ajunge intr-o faza de oboseala de de-abia il mai pot culca. Poate pierd momentul potrivit, nu vad primele semne de somn.

Si poate ai dreptate cu gatul. Si noi inca mai avem o mica durere in gat si daca ne-a trecut raceala. Deci poate fi asta si la el. Mai ales ca isi baga degetele in gura si le roade. Am crezut ca-i ies ceva premolari, dar nu. Apoi a zis mami ca poate il doare in gat si acolo vrea sa ajunga. Asta pentru ca el nu prea si-a bagat degetele sa le roada la dureri de dinti, baga mai mult obiecte.

Cred ca il stresez cu mancatul, ai dreptate. Adica daca reusesc sa ia un varf de lingurita, apoi mi se pare ca trebuie sa tot incerc sa mai ia si il vad ca se enerveaza si gata masa...

Alex mai sta in ergo in spate. Dar in casa nu sta purtat in nimic mai mult de 5-10 minute, ca se enerveaza, vrea si el sa puna mana pe una alta, sa busileasca, sa umble de manuta. Iar in afara casei, chiar daca ergo zice ca dupa 6 luni sa-l pun in spate, nu pot, pentru ca in spate nu am tzitzi :D.

Si ai dreptate cu alunecatul in depresie, incredibil. Oricum, voi m-ati ajutat enorm sa nu cad. ENORM. Acum privind in urma vad ca eram zilele trecute pe marginea prapastiei. Stii cand sunt eu aproape de depresie? Cand incerc sa-l compar cu alti copii, cu alti copii cuminti si linistiti. Si cand incep sa ma intreb "de ce mi se intampla mie?". Intrebarea asta e ingrozitoare, pentru ca duce la invidii si la nerecunostinta pentru ceea ce ai. Mami citeste acuma o carte super si povesteam o data ca budistii nu isi pun intrebari de genul asta. Dar am mare noroc ca am avut probleme de fertilitate. MARE noroc! Altfel as fi fost o mama rea si frustrata. Dar asa in secunda urmatoare de la intrebarea de mai sus imi aduc aminte cat sunt de binecuvantata ca il am pe Alex si cat e de minunata viata cu el. Si imi aduc aminte atatea lucruri pentru care trebuie sa multumesc. Uite, si pentru voi, ca va pasa de mine si veniti cu sfaturi minunate!

Azi a fost mai bine ca i s-a facut somn mai devreme dimineata (a adormit la 10), ca in rest dupa 12 isi dormea primul somn. Nu-i pot face eu nici un program, dar nu stiu cum as influenta soarta sa i se faca somn asa mai devreme.

Hmmmm m-ai prins fara raspuns la intrebarea ce fac sa ma detasez de scutece... Din ce in ce mai putine. Chiar si pe net stau si caut pentru el...

Dana mami de Iza, ai mare dreptate ca pierdem multe. Asa zic si eu. Si asa a fost mereu. Cand toti bebelusii stau pe burta si pe spate si incearca sa se rostogoleasca, al meu exersa doua trei minute si apoi plangea de numa o ora. Nu stiu daca din cauza refluxului, de efort, de nervi ca nu poate mai mult? Ca tot timpul a fost nervos si frustrat ca voia si mai mult. Si atunci ma gandeam "uite, tot o data la 3 ore, el una o doarme, una sta treaz, si una o plange de rupe...". Si asta a fost in vremurile bune, ca apoi spre 5 luni a venit vremea cand 90% din timpul in care era treaz plangea isteric, cu pierderea respiratiei.

M-am gandit ce ma relaxeaza si mi-am dat seama ca iesitul afara ma face sa ma simt mai bine si decat netul, la plimbare in oras. Dar teroristul mic nu mai vrea nici asta acuma :D.

Ai dreptate ca daca le trece momentul de somn, apoi sunt foarte rai...

Zoozie, al meu nu suporta sa ma asez undeva, nici cand e treaz, nici cand incerc sa-l adorm. Si daca pare adormit, se ridica imediat. Cu cantece si din astea merge, dar nu cu aceleasi, ca sa nu-si dea seama ca urmeaza sa doarma. De cateva zile doar asa il pot adormi, pun pe ceva muzica si dansam impreuna, ori in brate pe verticala, ori se coboara la san. Relu rade de numa de mine. Ca mie imi place la nebunie sa dansez, si lui nu. Si acuma tot imi spune "na, ti-a trebuit dans!" :)). Sa vedem cat va tine tactica asta :D.

Lili, pe vremuri puteam sa dispar si mami/tati/Relu sa reuseasca sa-i capteze atentia cu ceva ca sa nu planga. Probabil de aia acum ma surprinde si nu-mi vine sa-l las, pentru ca stiu ca s-a putut fara plans. Ma gandesc ca poate chiar vrea disperat la mine si e o etapa ce va trece... Al meu nu papa nici la altii, am incercat si daca am disparut. Mi-e ciuda ca inca nu-l cunosc. Are zile in care mananca vreo 10 ml de solide (ceea ce pentru noi e enorm) si zile in care nu deschide gura, chiar si cu acelasi tip de mancare. Nu reusesc sa inteleg ce mai influenteaza, sa vad un model.

Stiu ca trebuie sa invete asta cu plecatul si poate mai mult rau fac ca aman si se obisnuieste si mai tare cu mine... Tin pumnii la caninii aia, cred ca is groaznice durerile. La noi nu se vede nimic acum, dar au mai fost zile cand se vedea ca-l dor dintii si nu se zareau, poate cand sparg in interior ii doare, cine stie?

Gabi, sper ca nu te-am speriat :D. Uite ca de multe ori ma gandesc sa nu scriu partile grele din mai multe motive: se bucura dusmanii ( :)) asta era o gluma :P), vor ramane scrise aici si imi va parea rau peste ani, si nu in ultimul rand faptul ca nu este o reclama buna pentru stilul de parenting pe care il consider ok. Adica poate multe mame ar zice: "aaa, asa de greu e daca alaptezi, atunci nu voi alapta", sau "mai bine aplicam cry it out, ca uite ce santajist e ala micu daca il rasfata atat". Ma bucur ca ai luat partile bune din postarile mele si sper ca la voi sa fie mai usor! Iti multumesc ca mi-ai scris!

Cecilia, va pup cu drag! Da, depinde, sunt si de care nu scapi, uite-ne pe noi cum ne-am mutat inapoi la parinti sa ne ajute cu Alex :)))))). Oricum, deja stiu clar ca-l voi lasa in tabere scolare ca sa pot avea si eu cateva zile libere :)).

Mimi, da, de obicei e greu sa ma mobilizez si eu sa ies, dar am vazut ca tot timpul mi-a facut bine si mie, asa ca trebuie! Mi-ai scris foarte foarte interesant despre plans! Intr-adevar, si noi astia marii mai plangem, uneori chiar si de frustrare, ca Alex. Si tot timpul ne simtim mai bine dupa aceea, si ne simtim tensionati daca nu avem ocazia sa plangem sa ne descarcam. Multumesc mult ca mi-ai deschis ochii! Ma gandesc ca atunci cand el tipa de frustrat, eu sa-i fiu doar aproape, nu sa incerc ca pana acum sa ii distrag atentia de la ceea ce nu i-am dat voie poate. Sa ii fiu aproape in momentul in care invata ce se poate si ce nu se poate, si se acomodeaza cu ideea. Te rog sa nu-ti ceri scuze! Ai scris asa mult ca sa ma ajuti! Ti-ai rupt din timpul tau pentru mine! E incredibil ce ai scris! Minunat! Mi s-au deschis parca ochii si privesc intr-adevar altfel plansul lui Alex! Incerc sa-l inteleg pentru ca de multe ori tipa pentru ca vrea sa spuna ceva si nu-l inteleg. Si incerc sa-i fiu aproape. Cata dreptate ai cu atata tensiune acumulata!

Adresa mea e raluk16 [at] yahoo [dot] com

Mely, te pup si te imbratisez si eu! Si te admir mult! Pentru ca eu inainte sa-l am pe Alex am avut multe idei si nu intelegeam multe decizii ale unor mamici. Asa ca daca as fi avut doi copii asa cuminti ca si Alex si Razvi ai tai, nu as fi putut sa fiu asa empatica! Jos palaria! Multumesc mult!

Miha, sper sa nu te superi ca iti copiez aici mesajul de pe mail. Dar e plin de sfaturi bune, si poate mai beneficiaza cineva de ele. Miha e fosta mea colega de facultate, acum in SUA, mamica mandra de Edi de doi anisori.

"Nu pot sa comentez pe blog-ul lu' matale ...

... asa ca ma COPY-PASTE aici ca na, daca tot am scris ditamai romanul, sa-l folosim cumva (imi zice ca SERVICE UNAVAILABLE). Sper sa nu ma trezesc maine ca am postat 10 comentarii (ca de cam atatea ori am incercat ).

Ca si rezumat a ceea ce vine mai jos ... AI GRIJA SI DE TINE !!! Stiu cat de devotata esti tu si cat de multa fericire iti aduce faptul ca poti sa-i fi alaturi lui Alex ... dar AI GRIJA DE TINE !!! Parca vad ca nu-mi dai dreptate in multe din chestiile de mai jos, dar daca ai avea grija si de tine ti-ar fi mult mai usor. (nu zic ca tre' sa fii pe primul plan, el este seful oricum, dar macar fa o prioritate si din persoana ta ... ca in ritmul asta te-apuca depresia de picior si in loc sa te bucuri de toate clipele acestea minunate o sa fii tot in ceata si tot pe alta planeta decat cea pe care ar trebui sa fii ).

Na si acum comentariul ce nu l-am putut plasa (e kilometric pentru un comentariu, stiu ... da' na, nu m-am putut abtine):

Oooof Rozi ca citesc aici si mi-e asa mila de voi de nici nu-ti inchipui. De ce sa mint, noi n-am avut nici a suta parte din problemele pe care le aveti voi ... si deci nu pot sa-ti dau sfatul pe care-l astepti (gen "da, e asta si o sa treaca"). In schimb pot sa-ti spun ce am facut si poate unele din "actiunile" noastre ar putea schimba si situatia voastra:

- Solide de la sase luni ... acum nu mai e cald sa-ti fie frica de deshidratare, asa ca nu-i mai pune titi in gura de fiecare data cand are el chef. Da-i o bucata de banana sau un morcov fiert sa molfaie cand are chef de papica (si stii ca oricum e satul, de la un supt normal). Eddie a inceput sa doarma din ce in ce mai bine dupa ce am mai terminat cu lichidele (e drept ca noi am fost formula-ticii de pe la 6 luni, dar oricum). Poate refuza cu vehementa linguritza tocmai pentru ca e tot timpul plin de laptic si n-are de ce sa incerce ceva nou.

- Eu am inceput serviciul super devreme. Asa ca shtrumfu' a invatat sa stea si cu altii (gen bunica, tati, etc). Poate ajuta daca-l lasi o ora DOAR cu parintii tai sau DOAR cu Relu cand vine acasa si dispari complet din raza de viziune a puiului (gen faci o baie relaxanta, papi normal, dormi, stai online whatever). Cu timpul o sa inteleaga ca si ceilalti il iubesc la fel de tare si mami REVINE intodeauna. Da' of course ca daca vrei sa aplici planul asta, iesi din camera lui si dusa esti. Ca daca te intorci de indata ce ala micu' face scandal ... ii dai numai apa la moara. Sunt niste shantajisti si niste JMecherii picii astia de n-ai idee. Si NU NU sunt de acord cu "cry it out" method (atata timp cat un alt adult responsabil e cu el, pana la urma o sa se joace si cu el, nu doar cu MAMI MAMI MAMI).

- Nu renunta la somnul de amiaza. Stiu ca alte postari spun ca majoritatea copiilor nu mai dorm ziua la un an ... eu of course, am unul care si la doi ani doarme 2-3 ore (Doamne-ti multzam :):):)

- Daca eu zic ceva gen "ma duc la baie" si el zice NOOO ... ii spun "mami ti-a spus ce face ca sa stii, nu ca sa-ti ceara voie". Incerc sa-l fac sa inteleaga ca nu EL ii controleaza pe parintii lui (desi de multe ori asa este:):):). La faza de cascatorii rasului pe care ai descris-o mai sus eu nu cred ca aveam rabdarea sa fac ce ai facut tu. Probabil pe cel mai serios ton de care as fi in stare i-as zice "mami papa ... tu joaca-te cu XYZ" (de obicei un vas de plastic sau ceva ce nu e chiar jucarie, dar il intereseaza destul de mult cat sa te lase sa rasufli cinci minute)

- Cand mergem in excursii il adormim de amiaza in masina. Ati incercat sa-l lasati SINGUR in spate si sa conduceti cu el? Stiu ca de obicei e "nightmare" pe masina ... da' daca nu e nimeni chiar langa el si-i vorbiti din fata ca sa stie ca nu l-ati "parasit" de tot, poate se schimba situatia. Good luck with this one!

Cam atat. Va tin pumnii si capul sus, numa' maine nu-i poimaine si te trezesti ca ai fecior de insurat :)

Pupici,
Miha "

Miha, in primul rand iti multumesc din suflet ca te-ai gandit la mine si mi-ai scris atatea sfaturi bune! Faptul ca atata lume a fost ingrijorata pentru mine recunosc ca ma face sa ma simt minunat! Si sunt sigura ca asta a contribuit la iesirea mea din faza in care am fost cand am scris postarea trecuta. Apoi, tu a trebuit sa te intorci la servici asa repede si deci sa termini cu alaptatul, si el sa inceapa un ritual mai strict cu bunicii. Sa stii ca toate mamicile ce le-am intalnit in situatia ta nu le intereseaza deloc ce se intampla la mamicile astea ce stau mai mult acasa. Poate de invidie, poate pentru ca nu stiu ce sfat sa dea, nu stiu. Oricum, faptul ca tu incerci tot timpul sa te pui in locul meu si sa incerci sa vezi remedii ale situatiei, arata ce om minunat esti. Altele ar gandi "ei, mie mi-a fost mai greu, a trebuit sa ma intorc la lucru, etc". Dar nu, tu te-ai gandit strict pe situatia mea ce m-ar ajuta. Pentru mine asta e un efort incredibil. Iti multumesc mult! Sfaturile tale sunt minunate, si le voi studia cu atentie. Mai ales ca Alex nu plange in masina cand merge doar cu Relu, si deci e singur in spate ;). Te pup cu drag!

Azi am vorbit pe mess cu Adi, mamica din Australia :) careia eu oricum ii datoram mult, de la sfaturile de alaptat, la cele de parenting. Chiar daca azi puiul ei a implinit un an, si el si sora lui mai mare sunt raciti, si era 12 noaptea la ei, ea a stat cu mine pe mess sa imi trimita tot felul de linkuri super utile si sa ma sfatuiasca si sa ma incurajeze. Incep sa cred ca am cei mai minunati prieteni de pe pamant si tare mi-e teama ca nu-i merit. Ca un sfat pe tema, un link de la ea: http://www.mothering.com/parenting/tantrums-or-crying

Fetelor, mai sunteti care mi-ati scris pe messenger, sau pe forum. Va multumesc din tot sufletul la toate! Sunteti minunate! Ma simt binecuvantata intr-adevar ca v-am cunoscut! M-ati ajutat toate incredibil! Daca nu va aveam pe voi sigur intram in depresie.

Raman datoare!

yukata + baie in piscina

Mihaela ii adusese lui Alex o yukata, dar o uitase la Sibiu. Cum noi ne-am intalnit sambata si ea pleca luni, din aeroport a trimis-o prin posta! Azi a sosit!!! Yukata e un kimono de vara, din bumbac.











MULTUMIM MULT, MIHAELA!


Azi a fost iar marait toata ziua. Si iar nu a putut dormi, dar e si din cauza caldurii si umiditatii. In camera sunt 26 de grade, nu ar fi insuportabile daca nu ar fi asa umed. Dar arata 80% umiditatea, cand e bine sa fie intre 40-60% . Asa ca suntem ca la sauna. Si transpira puiul saracutul! Azi nici nu m-a prea suportat sa il tin in brate la supt. Dar ce sa facem, daca nici nu bea un strop de apa! Si azi am incercat! L-am adormit o tura in carucior la umbra, adia un pic vantul si tuna.

Dupa-masa nu am mai putut si am vrut sa ma balacesc in balta. In alti ani faceam asta zilnic, acum serviciul nu-mi permite :)). Asta a fost doar a treia baie anul asta, vai si amar, ca alta data aveam zeci deja la activ. Nici vremea nu a tinut cu mine, ca n-a prins nici bunica mea de 89 de ani un an cu atatea ploi!

Si cum eram cu maraitul in brate, am zis ca sigur ii e si lui cald, i-am pus un scutec de balaceala (cumparat de taica-sau in prima lui luna :)) ), eu mi-am luat costumul de baie, si am pornit spre balta :D.

Mami a sarit dupa noi sa iau un prosop si sa il tina ea pana intru, sa nu alunec cu el :D. Apa mi se parea si mie foarte rece, asa ca el saracul s-a cam speriat. La picioare si la maini s-a obisnuit repede, chiar a inceput sa loveasca apa si sa rada, dar la burta si la spate nu a reusit sa se obisnuiasca, era aproape sa planga, asa ca l-am scos :D.

Primul contact cu apa:



Apoi chiar ar fi vrut sa se joace si cu mainile, daca ar fi fost apa calda...:



Facea bicicleta in apa:



Apoi am incercat in colac, dar parca era bagat prea mult in apa rece:



Apoi a stat in brate la bunica, uitandu-se la mami cum inoata. Cand ma indepartam de el, maraia, iar cand ma apropiam radea cu cea mai fericita fata pe care i-am vazut-o! (dar pe care nu am reusit s-o imortalizez)



Apoi s-a intins asa de mult la mine, ca am mai incercat sa-l bag o data (desi deja ii facusem dush :)) )





Dar... la contactul cu mainile reci ale mele:



De speriat s-a aruncat la mine in brate! Mare greseala, ca eu eram toata toata inghetata...



Asa ca l-am dus rapid iar la dush, apoi Relu l-a imbracat cat m-am mai balacit eu. Cand sa merg la dush mi-a zis ca parca Alex nu se curatase bine la dush, asa ca am vrut sa facem deodata, sa-l pun pe el in vanita lui si eu langa el in cada. Dar s-a ridicat in picioare si a inceput sa se catere pe vana :D. Era si foarte obosit, nu dormise ultimele doua somnuri. Si poate ca ii ajunsesera doua balaceli si doua dushuri intr-o ora :)).

Despre diversificare ce sa spun, ca daca a adormit in carucior intre mese pauza aia a fost ratata (el primeste solidele intre mesele de lapte), iar apoi ne-am ocupat cu balacitul, asa ca azi nici nu am mai incercat sa-i dau legumele, pe care oricum le scuipa mai nou :D.

Asa ca, si daca a fost o zi destul de grea, cu el marait din nou (e tot alba gingia dar nu e afara dintisorul), a fost una cu multe amintiri frumoase!