O zi memorabila

Este vorba de ziua de ieri, 21 ianuarie.

Trecem peste faptul ca dimineata m-am trezit nervoasa ca am dormit prea putin :D.

Ieri m-am intalnit cu Ina! E atat de calda si de dulce!!! Exact cum o stiam de pe internet si de la telefon! Cred ca orice stres si orice suparare daca ar avea cineva, atunci cand se intalneste cu ea sigur se insenineaza si se linisteste! Si cat de frumos vorbea cu Alex!!! Dar ... recunosc ca nu am putut fi foarte atenta la Ina, pentru ca Anais m-a captivat! Si cand ii vedeam pozele pe blog eram cucerita de ea, dar in realitate e... greu de descris in cuvinte! E fericita, e tot timpul cu zambetul pe buze, e iubitoare si pupacioasa, e atat de frumoasaaaaa!!! E incredibila!

S-a intins la Alex sa-l iubeasca. Asta micu’ al meu s-a intimidat si s-a ascuns in geam. Dar cand a auzit ca vrea sa-l pupe, s-a intors catre ea si s-a intins la ea, au fost atat de dulci! ♥♥♥

(Relu, care se plimba pe afara pana am povestit noi in masina, a fost atat de impresionat de Anais si Alex, cat de dulci au fost, incat a vrut sa-i surprinda cu telefonul. Momentul Kodak trecuse, dar tot sunt scumpici :D.)


Ca sa mentin traditia totusi de a vorbi putin de locurile din Baia Mare si din jur, unde se poate iesi cu piticii, voi spune cateva fraze si despre Cavnic. Stiti ca am zis ca la Suior e foarte fain sus la Cota 1000. Urmeaza sa povestesc si despre Mogosa, unde am fost la plimbare in 1 si 2 ianuarie, e superb. Ei bine, la Cavnic, poate ca e fain daca esti schior, nu stiu. Dar daca nu esti, mie personal mi-a crescut tensiunea cu gasirea unui loc de parcare intre miile de masini parcate pe marginea soselei pe kilometri intregi. Emotii mari ca ne vom zgaria masina de celelalte. Aglomeratie multa si in afara de schiat nu prea am vazut sa se faca ceva interesant.

DAR recunosc ca e prima data cand merg la Cavnic si poate nu am stiut unde sa caut atractii pentru ne-schiori. La Mogosa merg de cand eram mica, asa ca ma descurc pe acolo. Si nici nu am avut timp sa ma plimb, pentru ca am stat mai mult in masina cu Ina si apoi am tot mers cu ei la hotel, la Danesti.

La Danesti la hotel venit si Mara (Diana), colega si prietena mea, cu sotul ei si cu Iza. Iza, ca de obicei, super tupeista si plina de energie (motiv pentru care lui Alex in general ii e teama de ea :)) ). Anais dormea angelic in bratele Inei, fara s-o intereseze galagia din jur. Doar era la mama ei in brate, nu? Unde s-ar fi simtit mai in siguranta?

Am comandat mancare si Alex a zis foarte hotarat ca vrea mamaliga si a mai repetat de multe, multe ori, pentru ca mamaliga lui tot intarzia :)). A si mancat bine de tot, desi dupa cate am inteles de la cei de la masa, mancarea la hotelul asta nu e tare buna :D. Si nu stiu daca lumea ma crede cand ma plang ca juniorul meu nu e mancacios, pentru ca la restaurante se pare ca i se face pofta :)).

Dupa mancare, s-a jucat cu Iza! Mare, mare mirare! Iza, cum e obisnuita sa se joace cu copii mai mari, credea ca il poate trage si impinge dupa ea in fuga, cum vrea. La inceput am stat pe langa ei, si eu, si Mara, sa-i prindem in cazul unei dezechilibrari. Dar apoi, desi se speria cand era tras si impins si ciupit si strans in brate, Alex al meu a inceput sa ne impinga la o parte, sa-l lasam in pace, si sa fuga razand in hohote prin tot restaurantul cu Iza :)). O mare, mare dragoste. De cate ori o prindea cu spatele, mergea timid catre ea s-o mangaie ♥. Cand nu era atenta Iza, el o mangaia pe par. Daca Iza dansa, dansa si el. Fugeau razand in hohote amandoi. Au fost atat de minunati!!! Eu ii tot propuneam Marei sa mi-o dea pe Iza acasa :)))). Ah, si cand au dansat, l-am atentionat pe sotul Marei ca asa vor dansa si la nunta si i-a cam cazut fatza :))). E tatic de fata, era si normal :)))).

Si taticul Izei se distra de copiii astia doi crescuti sanatos, ca la frigiderul de sucuri se uitau fascinati aratand sticlele de apa :))). “Apa! Apa!” :))) fara sa isi dea seama ce or fi celelalte sticle colorate. Doar Iza a zis “rosu” uitandu-se la sticlele de coca-cola :))).

(da, sotii nostri ne pozau amandoi, deci Iza cu Alex fugeau liberi singuri pe holul hotelului :)) )


Am totusi un mare regret pentru ziua de ieri :D. Eu, cum stiam ca mergem la sanius, la zapada, nu l-am imbracat pe pitic elegant. Pe sub salopeta de zapada i-am dat un overall de bumbac, o pijama din aceea intreaga, sa-i fie cald. Asa ca in restaurant sigur ar fi fost mai cool cu niste pantaloni de catifea si un tricou, decat intr-o pijama bej simpla si banala. Si ar fi iesit niste poze mai faine. Bunica lui Alex a fost destul de afectata ca am dus asa copilul la o intalnire asa importanta, mai ales ca s-a lasat cu poze :D.

Dar sa nu credeti ca e fidel baiatul mamei :D. La plecare, cand tot spunea “pa” catre Ina si Anais, s-a intins sa o pupe pe Anais, a prins-o de manute si a pupat-o pe obrajori!!! Un moment sublim, erau atat de inocenti si te induiosa sa-i vezi asa fericiti pe amandoi ca s-au pupat :).

Cand am ajuns acasa, baiatul meu care nu vrea niciodata sa iasa afara, care imi spune zilnic ca nu vrea sa iesim pentru ca ii e frig la nas, care nu suporta zapada, mi-a spus din masina ca el vrea afara la zapada. Asa ca l-am imbracat la loc cu salopeta de zapada si pe intuneric am stat in curte. El de fapt avea un mare stres, sa dam zapada cu lopata, sa nu se culce fara sa curete zapada din curte! Chiar am observat ca asta e singurul mod in care il pot lamuri cateodata sa iesim la aer: ii spun ca avem ceva de lucru sau de rezolvat! Ce sa fac, e baiat :)). Probabil, ca oricarui barbat, i se pare plictisitor sa se plimbe fara nici un scop :)).

In casa, seara, puiul meu mi-a mai facut o surpriza! Pentru prima data in viata lui mi-a spus:

“te iubesc, mama!” ♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥

M-am topit! Mai ales ca prima data n-am inteles ce-a zis (“te ‘besc, mama!”), si mi-a mai repetat de nu stiu cate ori, de fiecare data cu un zambet cuceritor pe fata :).

Apoi, dupa cateva minute, m-a pupat pe obraz, si a zis:

“te-am pupat, mama!”

Alta topire... Alex e tot timpul iubitor si pupacios si dragastos, dar in cuvinte nu prea spunea, ci doar ma imbratisa, ma mangaia, si spunea “mmmmmm” ca atunci cand mananci ceva bun :)).

Peste cateva minute, momentul de topire numarul 3. M-a mangaiat pe piept si apoi a zis:

“mangai tzitzi, mama!” :)).

Sunt sigura ca am uitat sa scriu multe detalii de ieri, si de la intalnirea cu Ina si Anais, si de la distractia cu Iza, si de la vorbele lui minunate de acuma seara! Dar am vrut totusi sa imi notez cate putin, sa stiu ca 21 ianuarie 2012 a fost o zi frumoasa!


Linkuri:
Am ajuns si pe blogul Izei.
Si nu m-am putut rabda sa nu urc toate pozele celor doi mostenitori Kiddy Shop facute de taticul Izei :D (v-am zis, raman cu un regret ca nu l-am imbracat si eu mai cool :D)

P.S. In momentul asta tocmai i-a zis lui Relu "te 'besc, tata! te 'besc tata pentru ca esti frumos!" :))))


Am selectat si eu aici cateva poze facute de taticul Izei (le vedeti pe toate in linkul de mai sus):

2012

Ce imi doresc si ce imi propun in 2012:

Cecilia m-a provocat la ultima leapsa din acest an. Si Nela iar a scris tare frumos pe tema asta.

In general nu imi place sa-mi propun nimic, sau sa-mi pun dorinte pentru anul ce vine. Pentru ca nu ma tin de planuri, fac altceva (care, culmea, ma fac sa ma simt mai implinita decat planurile initiale, dar abia pe parcurs imi dau seama de asta). Si simt ca daca as avea o lista pe care s-o revizuiesc apoi, la final de 2012, si as vedea ca nu am realizat ce mi-am propus, sau nu mi s-au indeplinit dorintele, m-as simti prost (desi, cum am zis mai sus, de cele mai multe ori fac ce ma face fericita, nu ce era in plan). Pe cand, daca nu am liste, ma simt excelent cu ce am reusit sa fac.

Dar ca sa raspund Ceciliei, voi indrazni sa scriu ce gandesc, cu acest risc.

Pe anul 2011 am un regret. Acela ca nu am reusit sa merg cu mami cu tot sa stam macar o luna la Napradea. Chiar eram trista asta-vara, cand credeam ca in octombrie ma voi intoarce la serviciu, ca nu am profitat de ultima vara sa mergem sa stam la tara muuuuuult si bine. Au tot intervenit alte planuri, ba era foarte frig, ba cand era cald eram ori noi, ori ei in concediu departe, ba avea mami de pus conserve pe toamna, etc. Asa ca in 2012 imi propun sa stau mai mult la Napradea! (mai ales ca nu stiu ce ma asteapta mai departe, cu serviciul...)

Am observat pe final de 2011 ca am inceput sa am activitati placute, creative, distractive, cu Alex. Plastilina, creioane de colorat, cantat, dansat, fotbal, lego duplo, joaca in natura, munci agricole,... Sper sa am timp sa fac cat mai multe impreuna cu el si anul viitor. Chiar mi-as dori, daca pot financiar sa mai raman acasa, sa il dau la gradinita numai daca isi doreste el. Altfel, sa facem macar grupa mica homeschooling/unschooling. Pana acum credeam ca e greu, nu ma vedeam in stare. Dar in 2011 mi-am descoperit alaturi de el, si chiar deodata cu el, latura asta creativa pe care nu credeam ca o am. Asa ca pentru grupa mica zau ca ma vad in stare.

Imi doresc sa lucrez mai mult afara, in gradina. Si ca s-o ajut pe mami, saraca, si ca sa simt eu mai bine de unde vine mancarea, si ca sa ma simt mai linistita, mai apropiata de natura decat de tehnologie. Imi doresc sa lucrez mai mult impreuna cu mami si la bucatarie, tot ca sa fiu mai constienta cum se pun conservele de toamna, si ca sa-l invat pe Alex si sa ne distram impreuna.

Deci imi doresc sa stau mai mult in natura decat la calculatoare :D.

Apropo de ce am scris mai sus, mi-e si teama sa scriu aceasta dorinta a mea. Mi-as dori sa mearga Kiddy Shop atat de bine incat sa nu ma mai intorc la serviciu cand mi se termina concediul fara plata pe care mi l-am luat in octombrie. Si asta nu numai pentru ca as vrea sa fiu mai mult timp aproape de Alex, ci si pentru ca e prima data cand fac ceva cu atata pasiune si placere. Si mi s-ar parea minunat sa ajung sa pot trai din ceva ce fac cu atata drag.

Imi doresc sa imi fac ordine in toate lucrurile, am atatea in cutii si aici, si in garaj, si la tara, puse deoparte, fara sa le sortez sa le dau, in ultimii doi ani nu am avut timp pentru asta. Imi doresc sa donez mai mult, sa ajut mai mult si sa ma implic mai mult in cazuri umanitare, chiar daca vor fi, ca pana acum, situatii apropiate, locale, nu neaparat online.

Imi doresc sa reusesc sa-mi fac ordine in harduri, dvd-uri si computere incat sa am toate fisierele si bookmark-urile organizate in acelasi loc. De pe fiecare fost computer le-am copiat undeva si acolo le-am lasat... Imi doresc sa-mi fac ordine si in cele 10273 mailuri necitite de pe yahoo :)) si in cele cateva zeci de mii de mailuri citite si arhivate in foldere :)).

Imi doresc sa socializez mai mult. Si pentru mine, cu prietenele mele, si pentru Alex, cu alti copii. Sa mergem saptamanal la biblioteca din Baia Mare, care e absolut superba, si care are atat de multe activitati si pentru copii, si pentru oameni mari, inclusiv o ludoteca, un loc de joaca frumos pentru copii. Si imi doresc sa iesim mai mult, noi familia, din oras, in weekenduri. Sa calatorim mai des. Stiu ca pentru toate acestea eu trebuie sa ma schimb, pentru ca eu eram cea reticenta la schimbari de orice fel (de planuri, de decor, :D...).


Sa avem si sa aveti un 2012 jucaus, vesel, plin de iubire, in familie, cu prieteni dragi, in natura, sanatosi si fericiti! La multi ani!

2011

Nela m-a emotionat mult cu postarea ei despre realizarile anului 2011. Chiar daca nu am cu ce ma lauda, mi-am dat seama, incercand sa-mi amintesc intamplarile din 2011, ca ma ajuta mult sa vad pentru ce sunt recunoscatoare. Mi-am dat seama ca am avut un an minunat, si daca nu fac retrospectiva asta, nu constientizez.

Ce inseamna 2011 pentru mine?

Uitandu-ma prin blog, am vazut ca am terminat 2010 si am inceput anul 2011 cu problemele de sanatate ale tatalui meu. Urmate de operatii. Ii multumesc lui Dumnezeu, acum totul e bine, mai ales avand in vedere prin ce a trecut luna aceasta.

In februarie eu am implinit 30 de ani in ziua in care bunica mea a implinit 90 de ani. M-am focusat pe frumoasa aniversare a bunicii mele ca sa nu imi dau seama ca am schimbat prefixul :)).

Anul acesta au nascut 3 din cele 4 cele mai dragi prietene ale mele din viata reala :D (sper ca nu gresesc tare :)) si nu uit pe cineva important :D, a patra a nascut in 2009 cu mine :D). Au mai nascut si alte fete dragi si m-am bucurat mult la fiecare. Dar recunosc ca emotiile cele mai mari le-am avut acolo unde am trait din plin, la cele 3 prietene: Ioana, Anca si Anca. (Ultimele doua Anca imi sunt si finutze) Asa ca am fost nasi la doua Botezuri anul acesta. Am poze doar de la cel din august :D.

In 20 mai am deschis Kiddy Shop. Care e marea mea realizare, e prima data cand lucrez cu atata daruire si dragoste si imi place atat de mult!

In iunie tatal meu a implinit 60 de ani.

In iulie am fost la nunta baiatului nasilor nostri de la Timisoara si ne-am pozat cu Tandarica :D.

Tot in iulie am fost in minunata excursie in Grecia, la acelasi hotel care ne-a fermecat in 2008.

Notabil in aceasta excursie e ca a invatat sa adoarma la san, neplimbat. Se pare ca la fiecare excursie in Grecia invata ceva important, la cea de anul trecut a invatat sa suga oriunde, fara sa fie nevoie sa-l plimb si sa-l adorm intai :D. De-abia acum realizez parca, incet incet, ca am scapat de plimbatul ala non-stop. Si acum imi mai spune cateodata "p(l)imba-ma, mama", dar e vorba de 2 minute si foarte rar, nu un supt de o jumatate de ora, uneori si mai mult...

In decembrie am avut parte de o experienta trista si pe care n-o vom uita curand. Inca nu ne vine sa credem.

Tot in decembrie, Andreea de la Bebster a fost atat de draguta incat mi-a spus sa scriu un articol despre cosleeping. Asa ca am inceput cu ei o colaborare ce se arata a fi frumoasa :).


Ce inseamna 2011 pentru blog?

Am inceput, spre supararea mamei mele, sa nu ma scriu pe blog atat de personal, ci sa merg mai mult inspre informare. Am facut asta pentru ca:

- tot mai multe gravide si mamici prietene ma intrebau cate ceva, si nu doream sa ma repet in mailuri

- am inceput sa am dusmani virtuali, asa ca tenta personala a blogului ma facea mai vulnerabila

- daca scriu pe o tema in mod obiectiv, fara sa dau exemple de la mine, sau contraexemple de la altii, daca traduc un articol consacrat, e un risc mai mic sa isc scandaluri. Nu imi plac certurile si nu le consider constructive, pentru ca cei care ataca sigur nu-si vor schimba parerea daca iti pierzi timpul explicandu-le. Cei care asteptau de fapt un imbold sau o confirmare invata suficiente din articole.

- consider ca in limba romana sunt foarte putine articole despre cum sa-ti cresti copilul cu dragoste, si foarte multe cum sa-l cresti spartan. Asa ca eu cred ca merita si tabara parintilor care vor sa-si creasca puii cu dragoste niste articole care sa le confirme trairile si instinctele.


Ce inseamna 2011 din punct de vedere al relatiilor mele cu oamenii?

De cand am deschis Kiddy Shop, relatia mea cu partenera mea de afaceri, Diana, a ajuns la inaltimi nebanuite :D. Eu ma temeam ca vom incepe sa ne certam. In schimb, ne intelegem mai bine decat oricand. Ea era oricum una din cele 2 cele mai apropiate prietene ale mele. Dar acum, cand vad cat de bine ne intelegem in afacerea asta, recunosc ca sunt surprinsa foarte placut.

Ea e foarte harnica, si lucreaza din greu, fara sa se intrebe vreodata daca nu cumva munceste mai mult decat mine. Si face totul din umbra. Imi rabda toate panicile si toate stresurile si face si pe psiholoaga cu mine :D. E ingrijorata mereu sa nu ma stresez :)), tot timpul se teme ca nu cumva de la un stres legat de firma sa nu mai am laptic pentru Alex :D. Este incredibil de buna la suflet si de intelegatoare. Di, iti multumesc ca ma rabzi, si sper sa ne pensionam impreuna si sa bem cafele si sa mananc eu din torturile tale raw :)). Mai stii, poate ne si incuscrim :D. Ii multumesc mult si lui Tomi ca te accepta asa cum esti, adica dedicata total muncii, pe toate planurile. Si ca nu se enerveaza pe mine :D. Mai ales cand pe la 1-2 noaptea, dupa ce povestim de business pe messenger, mai stam la povesti si pe teme personale :)).

Tot la relatiile cu oamenii intra si relatia cu Alex :D. Care s-a imbunatatit incredibil de mult :D. Oricum era ea buna, dar acum ne iubim mai mult decat oricand. Si ne intelegem foarte bine. A avut o perioada scurta de tantrumuri, chiar inainte sa isi dea drumul la vorbit. Dar am observat ca de cand imi ascult instinctul (si copilul) si nu mai plec urechea la stupiditatile celor din jur, suntem foarte fericiti.

Din punct de vedere virtual, am gasit niste mamici incredibile, care m-au sustinut de multe ori cum nu mi-as fi imaginat ca se poate intampla intre oameni care nu se cunosc personal. Ma simt linistita, inteleasa, simt ca am locul meu.

In plus, am fost martora la gesturi altruiste minunate, si m-am simtit mandra ca am ajuns sa cunosc astfel de oameni. Si aici nu ma refer numai la prietenele mamici, ci chiar si la cateva mamici din campania de testare Boba. Love is everywhere, sa stiti!

Am ajuns sa fiu prietena buna cu Diana. Ceea ce e undeva intre vis si realitate, e un motiv de mandrie, e un mare castig pentru mine ca mama. M-a linistit si m-a distrat de atatea ori! Ca sa nu mai zic cat de frumos vorbeste despre mine (1, 2). Nici nu as fi visat asa ceva. O admiram si o admir atat de mult, incat chiar si doar aceste doua postari ale ei daca le-as fi zarit eu din 2010, le-as fi considerat cele mai mari realizari ale anului 2011!

Am ajuns sa fiu prietena buna cu Alexandra. Si sa ne distram, sa facem glume pe tema "vegetarian <-> WAP", sa ii cer sfaturi legate de sanatate, sa ne impartasim tot ce gasim interesant pe teme de crestere a copilului. Cine ar fi crezut ca voi ajunge sa ma imprietenesc asa de bine cu lady "lotiuni de corp solide", asa cum o stiam eu? Chiar si acum imi aduc aminte cum am intrat in vorba. Pe un grup de mamici de pe facebook, o mamica draga mie a dat linkul de pe blogul meu cu sursele de fier. Si Alexandra a sarit ca sursele vegetale de fier nu sunt cele mai bune optiuni. Iar eu am raspuns ca sunt de acord, dar ca am specificat in articol ca acelea erau cele mai bune combinatii pentru vegetarieni. Ei si de aici, vazandu-ne noi una pe cealalta cat de bine informate suntem :)), ne-am imprietenit. Si ce ma bucur cand mai vad pe cineva asa pasionat ca mine in tot ce tine de sanatate si cresterea copilului!

Am avut numai de castigat anul acesta din prietenia cu MoniQ, pe care o admir enorm si cand o vad cat de inteligent scrie, nu stiu cum sa-i multumesc ca vorbeste cu mine :)). Este o femeie si o mama deosebita, si am avut numai de invatat de la ea.

Simona m-a sustinut cum nu mi-as fi imaginat, si ne-am apropiat atat de repede incat am fost surprinse amandoua.

Mi-e teama sa nu uit pe cineva cu impact major asupra vietii mele in 2011 si sa supar pe cineva. Imi cer anticipat scuze. E ora 1:34 noaptea :D. Dar nu pot sa nu o amintesc pe cea care scrie atat de frumos despre toate trairile unei mame, si care m-a ajutat mult sa imi pun ordine in sentimente si in ganduri. Si, cu riscul sa intru intr-o sectiune unde sigur uit pe cineva, trebuie sa amintesc ca am avut multe de invatat si de la Nela anul acesta.

Vad ca nu am scris pe blog, dar in toamna aceasta le-am intalnit personal pe Rox si pe Ralu', care sunt incredibile si m-au facut sa ma simt minunat!

V-am zis ca sunt sigura ca uit ceva / pe cineva important? :D Ma mai gandesc pana la Revelion :).

Va multumesc mult pentru anul acesta incredibil!

Edit: da, am uitat de colaborarea din august pentru qbebe.

Leapsa cu dorinte

Ce mi-a facut MoniQ acuma seara (musai sa cititi postarea ei)! Mi-a dat o leapsa asa de apetisanta, incat nu pot dormi pana cand imi fac macar o schita pe fuga... Am citit scriitura ei minunata si, ca de obicei, ma pierd in frumos si simt cum infloresc si in mine emotii si sentimente, cum nu au reusit sa faca in scoala nici un poet, nici un scriitor. Cine stie, poate daca mai citesc mult postari ca ale ei, ca ale Alinei, ca ale lui Mamituni, poate poate se va lega ceva si de mine, in vocabular, in exprimare. Oricum, de castigat castig cel putin pe moment, cand ma simt ca si cum as avea o cutie de ciocolata in fata, cu bomboanele cele mai fine, ca si cum ar fi cel mai mare rasfat, faptul ca mi se permite sa citesc asemenea cuvinte. Si simt cum, pe langa ca traiesc la maxim tot ce vor ele sa transmita, ma schimb ca om. Devin cu ajutorul lor un om mai puternic, un om mai visator, un om mai in-touch cu sentimentele lui...

Buuuun, gata cu omagiul (sincer si spontan), sa trecem la fapte!

1. Imi doresc sa imi inving bolile hormonale. Este de la sine inteles ca in mod natural/naturist, pentru ca alopat vorbind sunt boli cronice, pe viata. Deocamdata simt ca sunt o invingatoare, pentru ca am invins cel mai deranjant efect secundar al lor: infertilitatea si riscul de avort. Poate daca reusesc sa inving toate efectele secundare (depresie, crestere anormala in greutate, caderea parului, acnee, ...), n-o sa ma mai intereseze deloc diagnosticul :)). Hmmmmm nu-mi ies glumele pe subiectul asta :D. Pentru a-l avea pe Alex am incercat multe (de la ceaiuri, la dieta, la sport, la legea atractiei, la rugaciune - le-am pus in ordinea inversa a importantei). Le voi lua pe rand inca o data acum, in speranta ca ma voi simti mai bine. In plus, ce am aflat recent, pe langa ce stiam: am descoperit ashwaganda ca fiind un adaptogen minunat pentru tiroida, am descoperit sportul ideal pentru tiroida: saritul pe mini-trambulina (rebounding in limbaj pentru google :D) si am descoperit ca marea majoritate a cazurilor de hipotiroidism se vindeca cu ajutorul unei diete fara gluten.

Si ca sa testam legea atractiei, cautam o poza care sa exemplifice o femeie sanatoasa :D. Nu numai ca am gasit-o, dar e si la malul marii :D




2. Imi doresc sa ajung sa fac doar ce imi place, si sa castig suficienti bani din asta. Si acest "job" sa imi lase suficient timp alaturi de familie si prieteni, sa pot sa ma bucur de viata. Banuiesc ca toata lumea isi doreste asta. Dar eu pana de curand imi storceam creierul :D sa imi dau seama ce ar putea sa-mi placa pe lumea asta si nu gaseam. Asa ca de o vreme ma simt foarte implinita ca am descoperit. Sunt pe drumul cel bun :D.




3. Imi doresc sa traiesc toata viata la casa cu curte. Am vrut sa scriu ca mi-as dori o casa undeva, intr-un loc linistit, poate usor salbatic, alaturi de oameni mai "salbatici" :D, ca mine. Dar imi place asa de mult locul nostru actual, incat mi-e teama sa-mi doresc altceva, pentru ca, dupa legea atractiei, se va implini, si nu stiu sigur daca asta imi doresc cu adevarat. Eventual ar trebui sa-mi doresc sa am case de vacanta pe langa cea actuala, a parintilor :)). Chiar si in Grecia, cand imi imaginam cum ar fi sa traiesc acolo sau sa ma mut acolo intr-o casuta, la pensie, imi opream gandul pe jumatate, pentru ca inca nu sunt sigura ca asta imi doresc cu adevarat. Dar sa am o casa in Halkidiki, la care sa merg 4 luni pe an... :D Sau si mai bine, o casa pentru lunile octombrie-mai in emisfera sudica :)). Faptul ca nu stiu sigur daca asta imi doresc se aseamana cu parerea mea despre emigrare. Mi-as dori sa fie aici mai bine, sa nu trebuiasca sa ma desprind de parinti, de locurile dragi, de lucrurile cunoscute. De asta nu imi pun in cap ca imi doresc sa locuiesc in alta parte, pentru ca nu sunt sigura ca as vrea.

Dar o casa cu curte (chiar daca vorbesc de cea actuala, si imi doresc sa ne ajute Dumnezeu sa putem sta in ea pana la sfarsitul nostru) iti da o liniste incredibila. Trecand peste faptul ca ai mai mult de lucru pentru intretinere, dar iti da un sentiment de apartinere, de stabilitate. Azi-dimineata am avut o mica divergenta cu Alex. Am iesit in fata usii, eu m-am pus pe scari cu o cana de cafea in mana (de cand alaptez beau foarte rar cafea, dar acum era cazul), la razele timide ale soarelui si la vantul care de la 6 august batranele spun ca "sufla a toamna". Nu au trecut 10 secunde si o stare de calm m-a cuprins. Sa ai picioarele pe pamant este o terapie incredibila. Sa auzi in locul ventilatorului calculatorului (ca sa nu mai vorbesc de alti factori sonori enervanti) ciripit de pasarele si fosnetul frunzelor in vant. Sa simti mirosul naturii in loc de miros de praf. Sa vezi lumina zilei in locul unui bec. Sunt sigura ca exista chiar si explicatii stiintifice, legate de hormonii nostri de baza, pentru care ne simtim dintr-o data mai bine cand suntem in natura (exista chiar si asa numitul diabet de tip 3, care apare de la campurile electromagnetice). Dar mai cred si ca trebuie sa fii constient de asta si sa savurezi totul. Degeaba stai pierdut in gandurile pesimiste pe care le aveai si "inauntru".




4. Imi doresc sa vizitez in amanunt Americile (Nord, Centrala, Sud), Australia si Noua Zeelanda. In sfarsit am o dorinta mai putin egoista, in sensul ca cele de mai sus se cam refereau la toata viata :D. De ce exact tarile astea? Sunt atat de fascinata de ele, incat de multe ori ma simt de parca as fi trait acolo in alta viata. Cred ca mi-ar placea o calatorie de un an, doi, in care sa mergem noi, familia, sa ne facem singuri programul. As sta in New York cam o luna totusi :D. De cate ori vad un film american, australian sau neozeelandez, sunt in transa uitandu-ma la peisaje, parca au o natura mai verde decat la noi, si orizontul e mai indepartat :D. Si stilul caselor mi se pare asa de fain! Ce fericita as fi sa fiu acolo, sa vad cum sunt toate in realitate...

(Poate dorinta asta de a merge cateva luni in (auto)cunoastere "runs in the family", pentru ca verisorul meu primar Felix tocmai face o astfel de calatorie prin Asia, de capul lui. Si cand spun de capul lui, spun ca fara autocar, fara ghid, fara bilete la hotel, fara nimic. Si-a inghetat jobul important si banos si s-a dus prin lume :D.)












Ca sa dau dovada totusi de egoismul de care spuneam, ca toate dorintele mele sunt pe termen nelimitat, imi doresc sa facem in fiecare an cel putin doua concedii super babane (acum avem o singura excapada pe an), si mai multe mai micute. Cele super-babane sa fie tot timpul la o mare, iar cele micute sa fie pe la munti, prin lume, pe la tara.







5. Deja e numarul 5? Imi doresc mai multi copii. Probabil 3 :D, daca nu ma speriu cat de greu e cu 2... Cand nu reuseam sa raman gravida, i-am zis lui Dumnezeu ca daca imi da si mie un prunc nu ma mai feresc niciodata de sarcini. Sa vedem ce ar implica o astfel de promisiune :D. Daca avem mai mult de 3 copii nu numai ca trebuie sa castigam la loto ca sa ne intretinem familia :D, dar va trebui sa umblam cu microbuze in loc de masini :D.




Plus: Pentru ca se pare ca daca imi dai un deget eu iti iau toata mana, imi doresc sa inot mult. Adica nu 2 saptamani pe an, cat e concediul. Ci sa pot toata viata sa inot aproape zilnic (cu pauze de luni si ani, in functie de circumstante). Sa imi permit timpul si banii si sa am unde. In plus, tot legat de asta, dar si de vacantele amintite mai sus, vreau sa inot cu delfini si vreau sa fac scufundari. Macar o data in viata.

Am gasit o poza ce le incorporeaza pe amandoua, si mai e si din Australia, deci chiar sunt o modesta, ca nu trebuie pentru asta sa caut o destinatie noua...




Asa ca lege a atractiei universale, pune-te in actiune! :)



(pfff ce ciuda mi-e, vazand poza asta mi-am amintit cat de mult imi doresc sa zbor o data in spatiu... mai astept o leapsa mai lunga pentru asta :)) )

Trimit leapsa mai departe la... Amy, Monis, Mamituni, si Maria, daca nu-i cu suparare :).

MoniQ, m-ai tinut pana tarziu in noapte si de cateva nopti oricum aveam restante la somn... ei ei ei...

Update pe sectiuni: altele

"Altele" insemnand ce am eu adunat in minte si vreau sa eliberez spatiul :D.

Se stie deja ca Alex e innebunit dupa masini. Mari, mici, e incantat de ele oriunde le vede. Ce ne surprinde e faptul ca daca ii place Toyota bunicului lui, el recunoaste orice Toyota vede pe strada, chiar daca e alta culoare, chiar daca e alt model. Recunoaste sigla de pe grilajul din fata :D. Si normal ca oriunde vede si masinute ca a mea sau ca a lui Relu, e in extaz :)).

La capitolul fizic, a "executat" de cateva ori mersul piticului, ii place sa mearga pe borduri, ii plac anumite trasee prin curtea noastra, sa le tot faca fugind. A inceput sa urce si sa coboare unele scari si fara sprijin pe laterala (pana acum se tinea de pereti).

M-a distrat intr-o zi ca i-am dat o pereche noua de pantaloni pe el si aveau o broscuta mica desenata pe picior. Nu mi-am dat seama ce imi tot arata, asa ca m-a luat de mana si m-a dus la vechiul lui jumper, unde avea atarnata o broscuta :)). Greu pricepe mama asta...

Deja are preferinte vestimentare. Si legate de haine, si de scutece, si de incaltaminte. Si e foarte foarte nervos daca eu insist totusi sa-i dau scutecel cand vreau sa iesim in oras, sau sa-i dau o bluza de trening la o temperatura de 7 grade. Si nu, nici dupa o ora in parc in frig nu a vrut-o...

In vara asta i-am pus nisip intr-o "groapa" mare de plastic. Si se joaca asa frumos acolo, mai ales dupa ploaie, cand poate sa lucreze cu apa :)). E maniac cu apa, oriunde o gaseste o ia cu pahare, cu recipiente, o varsa la flori, in gradina, s-ar putea juca ore intregi cu apa. Atata ca se face leoarca (si acum e cald, dar in ultimele 3 saptamani a fost foarte frig, intre 5 si 15 grade, era riscant sa-l las cu tot tricoul lipit de el, plin de apa rece). Si o alta problema e ca ii place sa mute apa dintr-un pahar in altul, dar musai pe masa de lemn foarte scumpa, cumparata anul asta de bunici...

La fel, ii place sa se joace cu furtunul de apa (unde iar curge apa rece ca gheata), si se uda tot tot tot, normal... Dar duce furtunul unde trebuie, la pomi, la flori, la ghivece.

In piscinuta lui de anul trecut l-am pus sa se joace, dar nu vrea sa stea jos in ea, numai in picioare, si tot asa, sa se joace cu apa cu paharele.

Cand suntem intinsi in pat si suge, imi pun mana pe funduletul lui si am un deja-vu, imi amintesc perfect cum stateam asa culcata pe o parte in sarcina si imi mangaiam burta. Fundul lui este exact in pozitia in care aveam rotunjimea burtii si sunt asa fericita in momentele alea cand realizez ca acum minunea mea e afara, langa mine! Si cu cat drag l-am asteptat!

Acum de la 1 iulie bazinul unde mergeam sa inot s-a inchis pentru renovare. Asta s-a intamplat fix in perioada de frig si ploi, asa ca depresia mea era pe cale sa erupa. In plus, eu sunt in plina eliminare a medicamentului pentru tiroida, si vremea de afara, impreuna cu lipsa brusca a miscarii si cu ingrasatul brusc ma cam dadeau peste cap. Dar de fapt voiam sa spun ca in perioada cand mergeam la bazin, ca sa nu-mi simta Alex lipsa, Relu il scotea la plimbare cu caruciorul zilnic prin oras. Daca statea acasa era foarte suparat pana cand reveneam. Intr-o seara Relu a intarziat mult, era deja trecut de 8 si nu venise. M-a distrat scumpul mic ca a inceput sa-si pregateasca lucrurile in carucior, si-a pus apa, masinuta, si a inceput sa-l aranjeze :).

Eu am mers la bazin, si puiul a ramas acasa cu bunicii. Mersul meu la bazin avea loc pe la 8-9-10 seara de obicei, asa erau circumstantele. Cand am venit inapoi, i-am vazut pe bunici in curte, cu caruciorul. Am fost speriata, m-am gandit ca o fi plans piticul dupa mine (asa face daca ii e somn si eu nu sunt in preajma) si l-au plimbat cu caruciorul ca sa adoarma. Dar nu, se pare ca Alex le-a transmis cumva ca are chef de plimbarea lui zilnica, asa ca bunicul si-a facut curaj si l-a plimbat prin cartier. De ce spun curaj? Pentru ca Alex pana la o varsta nu a vrut deloc in carucior, si in ultimele luni accepta caruciorul, dar numai cu Relu. Daca sunt si eu in jur, sigur nu. Asa ca deja isi imagina bunicul cum va veni cu el in brate plangand si cu o mana impingand caruciorul :D. Dar s-au plimbat linistiti. Asa ca regula nu mai e "sta in carucior numai plimbat de Relu", ci "nu sta in carucior cand e plimbat de mama" :)). Normal ca la plimbarea asta cu bunicul s-au distrat bine de tot, pentru ca Alex ii tot arata bunicului Toyotele :)).

A fost o dupa-masa prin luna mai cred in care Relu l-a dus pe Alex la plimbare si fiind soare, am profitat si m-am pus pe un sezlong. Ce minunat a fost! Imi place la nebunie sa stau la soare. Si acum savuram si mai mult, pentru ca se intampla asa de rar! Chiar mi-am dat seama si am calculat ca nu am mai stat la soare asa pe un sezlong din vara 2008! In 2009 eram cu burta si nu stiu de ce nu puteam sta pe spate, ca pe burta stiu motivul. In 2010 eram tot cu pruncul in brate, sau purtata de prunc prin curte. Iar acum, nu imi venea sa cred ca pot sa stau culcata si pe spate si pe burta la soare, fara nici o problema! A fost ceva de vis! Dar nu am mai reusit sa repet experienta de atunci :)).

Daca tot vorbim de premiere dupa ani de zile, in 7 iunie mi-a venit ciclul pentru prima data din ianuarie 2009 :D. Deci la aproape 20 de luni de la nastere. A mai avut tentative si cu doua luni inainte, aveam sindromul premenstrual, dar doar acum a avut putere sa vina :D. La aproape 4 saptamani, in iulie, mi-a venit din nou, deci e mai bine decat inainte de sarcina, cand imi venea la peste 100 de zile :D. DAR mi-a aparut o acnee ingrozitoare in ambele dati, incat ma sperie, asta fiind un semn al reaparitiei chisturilor ovariene. Pe langa ca ma enerveaza si ma streseaza :D.

Sper sa nu ma dereglez si mai tare hormonal din cauza ca vreau sa renunt la euthyrox de tot. Reamintesc ca luam o pilula, doctorita mi-a zis sa intarc copilul si sa iau 3 pe zi. M-am enervat atunci ca nu am stiut ca totusi putin il afecteaza si pe el, asa ca am hotarat sa le las incet incet, mai ales dupa ce am cercetat in ce mod l-ar afecta lucrul asta pe el, prin laptele meu. Asta toamna am ajuns la o jumatate, apoi toata iarna am lasat-o asa, mai moale, pentru ca stiam ca iarna am simptome de hipotiroidism mai puternice. Acum am zis ca e momentul, fiind vara, sa trec la a lua un sfert, si imediat le las de tot. Ma enerveaza cand le vad :D. Intre timp iau zilnic kelp pentru iod, seleniu, zinc, multiminerale, multivitamine. Si ma gandesc la aminoacidul l-tirozina.

Oricum, si daca ma dereglez iar, acum e momentul :D. Sa vad apoi din toamna ce fac...

Asa, revenind la Alex, ce ma mai distreaza: de pe la sfarsitul lui iunie, are zile in care imi cere alt san, nu cel pe care i l-am oferit. In general mi-l cere pe dreptul, pentru ca stie ca orice fac, dreptul are mai mult lapte, sau curge mai usor. Am incercat sa-i dau mai mult timp din stangul, ca sa se ambitioneze si el :)) si sa faca mai mult lapte, dar nu a mers tactica. Asa ca piticul e asa dulce cand se ridica dintr-o data de la stangul, in fund, si imi arata sanul drept :)).

In 27 iunie mi-am notat ca l-am auzit cantand :)). Nu tin minte s-o fi facut pana acum. A fost asa dulce cum fredona el...

In 29 iunie i-a oferit sanul meu bunicii lui (mamei mele) :). In sfarsit, ca ea de multa vreme il tot intreaba daca ii da si ei :)).

Cand se loveste undeva e asa trist, si vine repede la mine sa pup. In mod absolut incredibil, din momentul in care pup locul lovit, e vesel si nu mai are nimic nimic!

Si apropo de pupat, de obicei cand il prind culcat pe spate si ne jucam in pat, ma pune sa-l pup. Ma arata pe mine si isi arata el parti ale corpului. Si are fata aia de om incantat! Imi arata obrajorii, urechile, gatul (chiar daca se gadila :)) ), piciorusele, genunchii, mainile, burta, pieptul :))). E un scump!

Cand ne trezim dimineata iar e minunat, pentru ca ori vine si ma calareste si ma imbratiseaza si ma iubeste, ori sta langa mine, pe o parte, fata in fata, si isi intinde mainile, ma strange de dupa gat, ma pupa, ma iubeste, si rade smechereste!

Dar si in restul zilei e la fel de iubitor, profita de orice ocazie sa ma pupe si sa ma imbratiseze si sa ma iubeasca! E o minune de copil! Chiar are zile in care nu este ora sa nu ma imbratiseze, sa nu ma pupe, sa nu ma iubeasca, si cu mainile, si cu picioarele, mai si scoate sunete delicioase... ma da gata! Nu am fost iubita asa niciodata, nu am iubit asa niciodata si nu am fost nicicand asa fericita ca acum...

A avut de miercuri seara o stare subfebrila, joi la fel, si vineri doar un pic, dimineata. Banuiesc ca e legat de caninul de jos. Oricum, si daca a fost un virusel, corpul lui a luptat bine si a eliminat intrusul. Fara antitermic, fara nimic. Dar joi saracutul era asa de linistit, si cum a si dormit putin de tot, statea pur si simplu lipit de mine sau de Relu si nu era in stare sa faca nimic. Daca a fost un virus, mai mult ca sigur aceea a fost perioada de lupta. Dar Alex a invins! Am fost putin stresata pentru Botezul de sambata, pentru finutul mic, dar daca de vineri nu a mai avut nimic, nu am incarcat-o pe mama cu grija asta, pentru ca oricum Alex nu se apropia de bebelus. Si oricum, nu a avut nici un alt simptom in afara de starea subfebrila si moleseala, nu a fost racit.

Sambata am fost nasi asadar la un Botez in Cluj, la un mic Alexandru! A fost minunat! Si Botezul a trecut cu bine, si la masa de dupa ne-am simtit foarte bine. Tot drumul mi-a fost rau de emotii, pentru ca mi-am amintit cum la nunta parintilor bebelusului eu era sa lesin. Si tatal miresei, in loc sa traiasca acolo evenimentul cu emotiile aferente, statea in spatele meu cu mainile intinse ca sa ma prinda. Deja toata lumea din Biserica stia ca imi e rau, si tot imi dadeau remedii pe furis (apa, guma de mestecat, etc) sa imi treaca. Asa ca acum am fost asa de stresata sa nu cumva sa le distrug si Botezul... mai ales ca acum daca lesinam era mai grav, ca aveam un copilas scump in brate! Dar din momentul in care l-am luat in brate pe finutul Alex, mi-au trecut toate emotiile. Poate si pentru ca a plans saracutul dupa tzitzi mamei lui, si eram prea preocupata sa-l calmez. La un moment dat l-am pus la orizontala, ca in pozitia de alaptat, si l-am vazut cum se calmeaza si cauta sanul. Si-a gasit manuta si cateva minute a fost fericit, a crezut ca si-a gasit mamica... Chiar m-am gandit ca daca aveam o rochie decoltata, poate ma enervam si il linisteam direct la san :)))). Super afacere ar fi asta, ca si nasele sa aiba lapte, si toata lumea de la Botez astfel sa stea linistita ca nu plange pruncul :))).

La final, cand era in bratele mamei lui si corul Bisericii canta La multi ani, a fost foarte emotionant, mi-au dat lacrimile. A fost asa de frumos! Si faptul ca m-am reintalnit dupa destul de multa vreme cu finuta si prietena mea Anca, si am regasit-o la fel si totusi schimbata in bine, la fel de puternica, dar acum in alte domenii, la fel de sigura pe ea si la fel de calda si iubitoare. Sigur aveti astfel de prieteni, pe care ii plasati in topul topurilor, si chiar daca nu vorbiti cu lunile cu ei, cand o faceti va simtiti la fel de apropiati ca si cum ar fi trecut doar cateva ore...

Si am mai avut placerea sa ma distrez si cu prietena mea draga Georgia! O femeie adevarata! Pe care si Alex o adora :)).

Si Alexucul nostru a primit cadou de la finuti un tractor mareeee cu remorca! Pacat ca nu am avut camera de filmat la indemana, a dat un adevarat spectacol! S-a minunat, a exclamat, si-a pus mainile in cap, le-a ridicat in sus, a ras in hohote, a fost delicios :)).

10 lucruri care ma fac fericita

Aceasta e o postare dificila. Ma simt ca atunci cand intri la examen dupa studentii cei buni :D. Am primit leapsa de la Alexandra, careia ii multumesc pentru onoare. Postarea ei e minunata. Si continui sa ma minunez cat de apropiata o simt pe Alexandra, chiar daca ne cunoastem de asa putina vreme si suntem atat de diferite, mai ales din punct de vedere al alimentatiei :))!

Am mai citit in ultima vreme pe alte bloguri postari pe subiectul asta si mi se pare ca toate au asa o personalitate faina! Simt ca nu ma pot ridica la nivelul ala. Mi-ar placea sa ma caracterizeze un parfum, o crema, o rochita anume. Mi se pare asa artistic, asa boem, asa cool...

Sper sa reusesc sa postez inainte de Moni si Zoozie, altfel sigur o sa ma complexeze si prin personalitatile lor minunate, si prin invartitul magic al cuvintelor :).

In plus, postarea mi se mai pare dificila pentru ca sunt genul care se ataseaza de orice obiect. Bine, asta si inseamna ca am mare grija de ele, fie ca e vorba de aparate, fie ca e vorba de haine.

De exemplu:

- cand au vrut cei din familie sa vanda masina pe care eu o conduceam de cativa ani (un Cielo, fosta masina a tatalui meu), am plans in hohote, am mers unde era deja dusa in afara orasului sa o mangai si sa-i vorbesc. Si nu am vrut alta masina timp de un an de zile (cand nu am mai suportat drumurile la consultatii medicale la Cluj cu microbuzele pline de mirosuri).

- cand Relu imi cumpara un lucru nou, eu intai il cert, apoi ma supar, apoi obiectul ramane uitat o perioada pentru ca eu nu ma pot desparti de cel vechi, apoi le folosesc in paralel pana cand imi dau seama ca parca tehnologia e mai buna la cel nou :D. Si asta se aplica la telefoane (de multe ori imi lua un model inainte sa apara la noi, si eu il tineam in sertar :D), la epilatoare, la mixere, la laptopuri etc.

- inca am jucariile de plus din adolescenta (in garaj, nu in camera :D), si lacrimez de cate ori imi amintesc de ele, sau mai rau, de cele din copilarie pe care le-am dat mai departe la alti copii din familie

- chiar si cursurile din facultate si caietele din liceu le am in cutii in garaj. Tot timpul am sperat sa am timp sa le frunzaresc, nu pentru continutul stiintific, ci pentru notitele si desenele ce le treceam pe margini :D.

- pastrez toate maruntisurile din toate excursiile, bilete sau pliante, orice. Si culmea e ca de fiecare data cand incerc sa le arunc, le privesc si stiu imediat de unde sunt, imi trece prin fata ochilor toata istoria acelui obiect, si il pun inapoi in cutie.

- maruntisuri am de fapt nu numai din excursii, ci si din copilarie. Inclusiv bucatele de hartie pe care mi-am notat candva ceva ganduri. Mi se pare ca mi-as arunca viata mea daca le-as arunca.

- haine si incaltaminte. Hainele le port pana nu se mai poate. Chiar daca nu imi stau bine sau nu imi mai plac, si am kilograme de alte haine, mai bine le port prin casa decat sa le arunc, pentru ca fiecare are o istorie in spate si ma face sa oftez. Am reusit sa arunc din incaltaminte, dar la fiecare pereche dusa la gunoi le-am facut poze, sa le am aproape daca vreau sa le privesc :D. Nu as putea denumi un anumit obiect de imbracaminte pentru care sa am o pasiune mai mare :D. In fiecare perioada a vietii mele am anumite manii vestimentare, dar se cam schimba de la an la an :D.

- Am perna mea preferata care e aproape fara pene, pentru ca imi place sa dorm aproape orizontal, dar nu sunt asa maniaca sa o port cu mine peste tot, deci nu intra in top. Imi place mult sa dorm pe lenjerie de bumbac creponata facuta doar de fostul Maratex, restul mi se par carpe sintetice si aspre :)). Dar iar ar parea bizar sa trec asa ceva in top :D.

- nu am o carte preferata si reprezentativa pentru mine, dar recunosc ca am citit de sute de ori povestile nemuritoare, am si acum cartea copilariei mele, Izvorul frumusetii, de Luigi Capuana, am citit de zeci de ori "Elevul Dima dintr-a saptea", iar acum mai nou, imi place mult "Mananca, Roaga-te, Iubeste" de Elizabeth Gilbert. Orice dilema am in legatura cu sanatatea copiilor imi place sa rasfoiesc "Evie's Kitchen" de Shazzie.

- piesa preferata de transportat obiecte e ghiozdanul, dar nu-l pot trece in top pentru ca nu a fost numai unul, mi-l schimb o data la vreo doi ani. Dar il port zilnic, nu imi place sa port posete sau genti pe un umar. Si ma enerveaza cand in hipermarketuri sunt rugata sa-l pun la bagaje sau sa mi-l sigileze. Ii explic omului ca aceea e poseta mea si ca daca as vrea sa fur ceva mai repede as baga intr-o poseta sub brat decat in spate in ghiozdan. Si acolo imi tin banii si telefonul si actele, nu il pot lasa la bagaje si astea sa mi le iau in mana :)).


Buuun, daca nu ati sunat inca la un psiholog pentru mine, sau la un depozit din acela cum au in State :D, continuam cu incercarea unui top al lucrurilor dragi tare.


1. Sunt dependenta de soare.



Si nu ma refer numai la vitamina D :)). Cand eram mica si mergeam cu masina Dacia fara aer conditionat catre mare o zi intreaga, aveam marele ghinion sa ma bata soarele pe mine, si numai pe mine. Tot timpul. Ca sa ma faca sa imi treaca nervii, mami mi-a zis la un moment dat ca soarele ma iubeste, si de asta vine tot timpul la mine :). De atunci, am fost gata. Cand simteam razele lui calduroase pe mine aveam impresia ca ma imbratiseaza (oi fi citit prea des Luceafarul :)) ). Ce e clar e ca de atunci ador soarele in orice circumstante, nu ma deranjeaza niciodata. Si pana atunci stateam toata ziua afara la soare si nu ma ardeam, nu aveam probleme, dar tot mai aveam situatii in care nu-l suportam :D. Mai tarziu, cu tiroida mea care imi dadea frigul continuu, m-am transformat in soparla. Chiar si la 40 de grade, daca nu stateam in soare direct, eu eram rece si imi era frig :)). Iar acum, daca am candva ocazia sa stau putin la soare, ma relaxez imediat si uit de orice problema.


2. Ador apa.



Sa ma balacesc, sa plutesc, sa o imbratisez, sa ma mangaie, sa inot, sa o sarut... De fiecare data cand merg la mare si simt aerul sarat, imi trece prin fata ochilor o imagine cu niste stanci si mirosul ala imi invadeaza narile. Am ajuns sa fiu sigura ca in alta viata am locuit pe malul marii. Cum ajung la o mare, sunt intr-o stare de indragosteala si par chiar drogata :D. Culmea e ca in cele 2 saptamani ajung chiar sa mi se rezolve multe probleme de sanatate de fiecare data. Imi placea mult cum miroseau hamsiile prajite la marea noastra si nu intelegeam, pentru ca eu nu suport mirosul de prajeala, si nu imi place sa mananc peste. Dar era mirosul marii si am fost in al noualea cer cand am descoperit algele Kelp. Cum mananc o lingurita, cum mi se umple nasul de mirosul sarat si sufletul de dor de mare.

Cand plec acasa de la mare e o mica tragedie, si nu pentru ca ar fi final de concediu, ci pentru ca trebuie sa imi iau la revedere de la mare, o sarut, o mangai, ii vorbesc, ii promit ca voi reveni, si chiar am impresia ca iubirea mea valuroasa ma cheama inapoi cand eu fac ultimii pasi inspre mal...

Si normal ca ador orice e legat de mare, de la tematici de decor, pana la marinari si stil de imbracaminte in dungi alb-albastre.

3. Muzica si dansul.



Cand aud muzica, parca imi trece prin tot corpul. Fie ca e vorba de o muzica "buna", care instrumental te da gata, uneori poate chiar si textul te face sa filozofezi sau sa visezi, fie ca e vorba de o muzica dansanta. Chiar si acasa, cand am prezenta de spirit sa imi fac putin timp si pentru muzica, traiesc din plin fiecare melodie, fie ca o fredonez, fie ca o si dansez. Pentru psihicul meu e mai mult decat o vacanta la munte :D (hai totusi sa nu comparam cu marea :)) ). Cateva minute de dans sunt mai bune decat orice pastile antidepresive :)). Rad, traiesc, iubesc din tot sufletul dupa ce dansez de una singura prin casa (sau oriunde altundeva). Relu mi-a spus de multe ori ca il da gata chipul meu si privirea mea cand dansez (chiar daca nu e o melodie senzuala), pentru ca se vede ca traiesc senzatia din plin si ca simt o imensa placere, si fizica, si psihica :D.



Daca ar fi sa nominalizez concret un obiect legat de muzica, ma emotioneaza mult cele doua casete The Doors pe care mi le-am cumparat din Cluj dupa ce am castigat cinstit niste banuti ca studenta :D.




4. Locurile in care mi-am pus putin suflet. Pornind de la apartamentul in care am crescut in Baia Mare, casa bunicilor din Napradea, casa noastra din Napradea, trecand apoi la locul apropiat sufletului meu de la Cluj, la apartamentul din Baia Mare de dinainte de Alex, si acum la casa parintilor. Ma umplu de dor (as traduce prin iubire si durere in acelasi timp), ma fac sa imi retraiesc toate momentele frumoase din viata mea. Si localitatile in sine. Mirosul din Napradea, sunt innebunita de mirosul ala de iarba, praf si balega :D. Clujul... ma face sa lacrimez de fiecare data cand il vizitez, mi-am petrecut acolo ani atat de frumosi...








Si nu pot vorbi de locuri dragi fara sa amintesc de Grecia. Noi mai mersesem in strainatati din astea cu mare si all-inclusive, in Tunisia si Turcia. Dar Grecia e exact in sufletul nostru. Simt ca acolo imi e locul (chiar definitiv, daca nu as mai simti dor de Napradea, Baia Mare si Clujul amintite mai sus). Simt ca numai acolo vreau sa merg in orice zile libere as mai avea vreodata in viata asta. Nu vreau sa risc sa merg intr-un alt loc, doar pentru vacanta, relaxare, sau distractie. In Grecia ma umplu de iubire, in Grecia ma simt acasa. Si nu vreau sa pierd vremea cu altceva...




Si ca sa enervez si mai mult ochiul cititorului care s-ar fi asteptat la o enumerare concreta a unor obiecte fixe (si putine :D), nu pot sa nu amintesc Israelul. Am fost in 2005 intr-un fel de tabara de matematica, o conferinta mai lunga :D, de o saptamana. In Tiberias, la un hotel superb exact pe malul Marii Galilee. Israelul m-a dat gata. Organizatorii nu ne-au asteptat in Tel-Aviv, asa ca am luat trenul pana la Haifa si de acolo ne-am descurcat sa gasim autogara si sa luam un autobuz pana in Tiberias. Tara e foarte mica, a fost rapid, dar am fost asa recunoscatoare ca in modul asta am reusit sa vedem o parte din adevaratul Israel, oameni adevarati. Nu am vazut nici un scandal. In tren erau tineri cu mitraliere pe umeri (dupa liceu armata e obligatorie la ei si merg in armata ca la scoala), care povesteau si se distrau cu tineri musulmani. Mi-am dat seama ca razboaiele se dau doar intre interesele superioare. In Tiberias am vrut sa iesim seara sa cautam o piata, un magazin mai mare, si ne-a fost putin teama. O chelnerita romanca de la hotel a ras de noi. A zis ca de 9 ani de cand e ea acolo, in oras nu a fost nici o crima, nici un viol, nici o talharie, nici un act violent. Si eram chiar in zona in care prin 73 erau conflictele cu Siria si Libanul, langa dealurile Golan. A, apropo de ani, m-am mirat cum poate tara asta sa arate asa de bine, cand exista abia din 48!!! Pai aproape tot Israelul are apa prin canalizari de la Marea Galilee (care nu e mare, e un lac de apa dulce). Drumuri perfecte. Curatenie. Daca pe un deal indepartat de drum, o piatra reprezinta ceva anume, totul e ingradit frumos si semnalizat.



Din punct de vedere religios, chiar daca nu sunt habotnica, mi s-a parut ireal faptul ca pasesc pe unde mergea Isus. Mai ales ca in jurul Marii Galilee sunt multe locuri biblice: muntele Beatitudinilor, locul unde a inmultit painea si pestele, Marea Galilee insasi pe care a umblat pe apa, raul Iordan si locul unde Isus a fost Botezat, casa Sfantului Petru... Totul a devenit dintr-o data palpabil, nu a mai fost o poveste citita undeva. Divinitatea pluteste in jur in Israel si te conectezi cu ea. Si sa nu uitam ca nu am fost intr-un pelerinaj. Dar fiind acolo la conferinta, ne-au plimbat in jurul Marii si ne-au aratat doar locurile, nu am avut parte de slujbe si alte chestiuni religioase.

Israelul m-a uimit cel mai mult prin oamenii lui. Fie ei evrei, musulmani, ortodocsi sau atei. Nu conta religia. Femeile chiar daca nu sunt incredibil de frumoase, impun respect si admiratie. Sunt adevarate doamne. Arata minunat. De la femeia bogata cu bijuterii artistice de pe sezlongul hotelului, pana la vanzatoarea de la magazinul de saluri. Sunt mandre fara a fi ingamfate. Barbatii, probabil fiind crescuti de astfel de mame, sunt respectuosi si familisti. Nici un barbat din toti pe care i-am intalnit acolo, nici macar vanzatorii din piata sau chelnerii de la hotel, nici un barbat nu se uita la o femeie altundeva decat in ochii ei. Nici dupa ce femeia se intoarce, barbatul nu se uita la corpul ei. Nu face niciodata vreun comentariu, nici macar pentru el. Cei pe care ii vezi cu familiile, sunt incredibil de implicati. Peste tot vedeam barbati care isi tin copiii, le schimba scutecele in public (in timp ce doamna povesteste la un pahar de cocktail cu prietena ei), isi tin de mana sotiile si le protejeaza.

Va spun eu, e tara ideala! :D Off si nu am amintit de bucataria israeliana... :x:x:x de atunci am ramas pasionata de humus, de tahini, de naut, de legume la cuptor (dovlecei, vinete, ceapa, usturoi),...

Din Israel mi-am luat un inel de argint superb, cu un peste, pe care il ador pur si simplu...

5. Chiar daca nu sunt originala, recunosc ca sunt dependenta de Internet.



Fie ca asta inseamna ca sunt in stare sa ma documentez pe orice tema, oricat de adanc (uau, ce vremuri faine traim!!!), fie ca inseamna:

- Facebook - ce bizar e sa-mi placa facebook... dar acolo tin legatura cu oameni ca mine din toata lumea, dar si cu multi prieteni buni din viata reala cu care comunic mai usor asa. Pot acolo sa impartasesc linkuri cu ce gasesc interesant, pot sa citesc multe informatii la zi.

- Blog - of, imi ador blogul. Mai precis, ca ma trage piticul de maneca, ii ador blogul lui Alex :D. S-a nascut cand mi-am dat seama ca simt nevoia sa scriu multe, care poate s-ar pierde pe un forum public, si poate nu intereseaza pe toata lumea de acolo, si atunci mi-am facut culcusul. De la bun inceput m-am simtit minunat si inca nu s-a schimbat nimic. Din contra, simt asa o conexiune faina cu blogul... In plus, cu ajutorul lui am ajuns sa cunosc niste mamici extraordinare, care imi fac viata mult mai frumoasa! Le multumesc cu mult drag, sper ca se simt ele :D.

- Shopul - am ajuns sa lucrez pana dupa 2 noaptea, cum citeam eu ca se intampla si la altii (si ii compatimeam), si sa ne trimitem reciproc la culcare eu si prietena-asociata mea. Si nu pentru ca nu ne-ar ajunge ziua, dar pentru ca lucram cu o pasiune pe care eu nu am simtit-o la nici un job. Felicitari celor care o simt de mai demult :D. Nu-mi mai vine sa ma culc, vreau sa caut materiale, sa scriu postari, sa urc pe blog produse si cate si mai cate... Ma simt vie cand lucrez la asta si simt ca ma reprezinta mai mult decat orice am facut pana acum.

- sursele de informare de care spuneam mai sus, cred ca mi s-ar parea neprietenos internetul asta fara un NaturalNews.com sau fara renegadehealth.com (si as putea continua cu mercola.com, kellymom.com, drmomma.org,....)

- surse de relaxare si informare - la blogul meu sunt dependenta si de blog-roll, pentru ca acolo mi-am pus eu lista blogurilor pe care abia astept sa le citesc. Sunt acolo prietene dragi, sunt mamici cu experienta, sunt guru ai sanatatii, retete apetisante si frumos ilustrate, gasesti ce vrei acolo :D. Ce nu am in blogroll sigur sunt abonata pe FB, dar oricum viata e minunata cu ajutorul lor, le multumesc mult.

- sursa de cumparaturi, itemuri mult mai sanatoase si mult mai ieftine decat ce as gasi eu la noi in oras, si de care n-as fi auzit daca n-ar fi fost internetul.

- internetul e fain si cand vrei sa comunici cu sotul care e mai departe in camera si nu vrei sa-l trezesti pe pitic :)))


5. nu poti sa fii femeie fara bijuterii :D. Ador bijuteriile din argint, ori din cele mai masculine (gen verighete), ori din cele mai vechi, care se vede ca au o poveste in spate. Oricum, fiind o tipa baietoasa si sportiva, nu m-am putut vedea niciodata cu lantisoare finute de aur sau cu cercei lungi.



Inele de argint masculine, cercei de argint pe ureche (in toate cele 4 gauri, doua fiind facute ad-hoc in baia mea din Cluj :D), uneori ceva la gat ce iar ar putea fi purtat de orice baiat.


6. Sandalele ecco.



Am gasit niste sandale ecco intr-un butic in Baia Mare in 1996. Erau gen gladiator, maro, si de atunci nu le-am mai lasat din picioare. Au fost spalate in masina, au fost purtate prin noroaie, si nu au patit nimic nimic. Aveau buretel in interior, invelit intr-o piele intoarsa galbena, sa calc pe moale tot timpul. Au fost cele mai comode incaltaminte ale mele dintotdeauna.

In 2007 daca bine retin, s-a deschis la Cluj primul magazin ecco din Romania. Proprietarul era din Cluj, de aceea a deschis intai acolo, inainte de Bucuresti. Am intrat fascinata inauntru, am admirat toate produsele ca pe niste opere de arta, nu-mi venea sa cred ce vad. Imi batea inima ca si la o prima intalnire cu cineva drag (sau cu familia celui drag :)) ). Insusi patronul a venit atunci la mine sa imi prezinte marfa. I-am spus ca si sandalele mele din picioare sunt ecco si ca le am din 96. A zis ca e imposibil, ca el a adus ecco abia atunci in Romania. I le-am aratat si le-a privit fascinat. Mi-am cumparat a doua pereche de sandale ecco, normal, unele crem, mai sportive putin. A vrut sa-mi vanda ceva produse de curatare, spunandu-mi cat sunt de importante pentru intretinere. I-am spus ca de mai bine de 10 ani eu imi spal sandalele la masina fara probleme. S-a distrat, s-a mirat si s-a gandit ca e si asta o reclama buna la incaltamintea ecco :)). Si mi-a dat produsele acelea de curatare cadou :D.

In 2009, Relu a mers la Bucuresti cu treaba. A intrat la ecco sa-i ia puiului sandale ca ale mamei lui. Si nu s-a putut abtine sa nu-mi mai ia si mie o pereche, de era sa lesin cand am vazut cutia :x. Ecco numarul 3 din colectie sunt un maro mai deschis si putin mai feminine decat nr. 2, dar tot ultra-confortabile.



Pe locul doi as fi plasat bocancii si pantofii sport Sketchers de la Office Shoes, dar nu mai am loc :D.

7. Sunt fan Kenvelo.



Na, am spus-o :)). Cumnata mea mai mica imi spunea acu vreo 3-4 ani ca numai saracii isi mai cumpara de la Kenvelo, si ca oamenii cu personalitate isi iau haine mai de marca. Nu mi-o spunea cu rautate, ne intelegem perfect chiar si cand vine vorba de haine. Dar se mira de fapt, ca orice haina Kenvelo vede la mine ii place la nebunie, dar cand intra intr-un magazin nu reuseste sa vada nimic interesant :)). Mie mi se potrivesc perfect si la silueta, si la temperament, si la comoditate. Nu cumpar orice de la Kenvelo, de multe ori au niste carpe cu sclipiciuri care ma fac sa intorc privirea.

Dar imi plac produsele lor mai sportive, mai clasice, mai army. Si culmea e ca un costum de baie Kenvelo m-a tinut cativa ani la mare si la bazin si la saune si soare, pe cand costumele de baie Jolidon ce le-am avut nu au tinut mai mult de o saptamana la mare...


8. Culorile negru si albastru.



Daca ar fi posibil social as umbla imbracata doar in negru. Dar observ ca lumea ori stramba din nas, ori ma intreaba daca am pierdut pe cineva... Ador culoarea (stiu ca in desen era numita non-culoare :D), si imi place si sa o privesc, si cum se vede pe piele, si cum ies in evidenta orice trasaturi in contrast cu negru. De asta nu reusesc sa suport lenjerie intima alba sau culoarea pielii sau chiar si colorate. Ma caracterizeaza total o lenjerie intima neagra. Ca sa pun totusi o pata de culoare in garderoba mea, pe langa cele 70% haine negre, imi place mult de tot albastrul. Cel inchis, normal :D, bleumarin. Ma calmeaza mult cand il privesc si simt ca ma defineste aproape ca si negru. Albastrul ocupa vreo 25% din garderoba mea :D. Restul de 5% sunt maro si kaki :D.

Ca sa nu mai pierd un numar din top, trec aici si faptul ca ador machiajul puternic al ochilor (smokey eyes) cu mult negru, gri, bleumarin si argintiu. Nu imi place sa imi machiez tenul si buzele, dar ochii... din clasa a 7-a si pana cand am ramas gravida m-am machiat zilnic la ochi, puternic de tot, de ajunsesem sa nu imi mai recunosc chipul cand ma uitam la mine demachiata si nu ma simteam confortabil nemachiata. Cum fardurile bio erau scumpe si nu erau asa puternice pentru un smokey eyes, cand am ramas insarcinata am renuntat la fard.




9. Laptele.



Mai ales cu cereale dimineata. Crud. Nu reusesc sa-mi creez alt mic-dejun, e singurul pe care organismul mi-l accepta :D. Mai am fixatii alimentare, iubesc ceaiul verde cu vanilie sau cu iasomie, la fel si rooibos cu cacao :x. Si chiar daca imi plac mai multe salate cu maioneza si usturoi, cand e vorba sa imi faca mama mea ceva ce stie ca imi place mult, imi propune icre false dupa o reteta pe care nu am mai vazut-o nicaieri si care au dat gata pe oricine le-a gustat.

De cand am ramas gravida si pana acum in 99% din pranzuri nu am putut manca altceva decat o variatiune pe tema salatei grecesti. Adica multe frunze de salata/spanac/cicoare/frunze de sfecla/alte frunze + rosii + castraveti + ardei + ceapa + ulei de masline + patrunjel + busuioc + oregano + menta dulce + feta/telemea/cas/oua. Asa ca nu scapa salata mea din topul asta.



Si portofelul lui Relu e tare suparat de cand am nascut pentru ca am ajuns sa consum aproximativ un kilogram de caju pe saptamana... Am incercat si alte feluri de nuci si seminte, stiu ca e importanta variatia, dar nu ma simt bine dupa nimic altceva. Inainte de sarcina mancam orice nuci si seminte :D.




10. Nu plec de acasa fara mai multi carrieri la mine :)). Si slinguri, si SSC-uri. Nu are rost sa mai dezvolt, ca mi-am expus placerea asta in alte postari :D.





Am expus cam mult, nu? :D Stiu, acuma la final privind peste postare imi vine sa incep sa tai din ea, sa las la muzica doar concret casetele The Doors, sa las acolo nominalizat doar inelul meu de argint din Israel, sandalele mele ecco, etc. Obiecte specifice, cum trebuia de la bun inceput. Dar de ce sa nu va las sa va plictisiti citind si tumultul intern care a dus la atatea nominalizari, chiar daca am deviat mult de la subiect?

Dau leapsa mai departe (daca sunt genul lepselor si nu se supara) la Adriana si Nela.