Am scris in postarea anterioara despre raceala ingrozitoare, bronsiolita/bronhopneumonie (pana la urma acesta ne este diagnosticul, bronho-pneumonie virala), cu care se lupta David, si noi pe langa el. Sunt importante si comentariile, nu doar pentru a vedea cati oameni sunt alaturi de noi, ci si pentru ca acolo in comentarii am scris zilnic update-uri ale starilor noastre. Insa acum mi-am facut curaj sa abordez un subiect prea lung pentru un comentariu la acea postare.
Nu as fi vrut sa scriu pentru ca citeste si mama mea. Si intr-un mod bizar simt ca i-as da satisfactie, pentru ca ea a plans din prima zi de raceala ca omoram copilul, sa-l ducem la medic. Si noi n-am vrut, pentru ca eu eram obisnuita cu Alex, care cu fiecare raceala lasata in pace, cu lupta proprie a organismului, a ajuns din ce in ce mai puternic, mai sanatos, mai imun. Normal ca nici pe Alex nu l-am lasat sa se chinuie, in sensul ca nu a fost cazul. Febra nu a avut mai mult de doua zile si nu parea sa sufere, era fericit daca il tineam in brate. Tuse nu a avut pana acum, la bronsita de acum. Muci a avut doar limpezi, care treceau usor cu ser fiziologic. Dar chiar si la raceli cu muci limpezi, sau febra fara alte simptome (de cate ori a avut febra, nu avea niciun alt simptom, nici de raceala, nici de probleme digestive, nici bubite pe piele, nimic, si ii trecea la fel, fara alte simptome), doctorii din jurul nostru ne prescriau antibiotice. Asa am ajuns sa nu prea ii mai cautam, pentru ca vedeam ca dupa o zi Alex era ca nou, sanatos tun, tratat doar cu ceaiuri (pe care nu prea le bea :D) si dragoste. Am sperat sa fie si cu David la fel, mai ales ca el a fost alaptat exclusiv (la Alex suspectez un biberon in maternitate), si a fost pus pe mine dupa nastere, etc.
Acum cand mai aflu de cate un medicament ce il primeste David, ma buseste plansul. Medicamente pentru inima (!!!), antibiotice doua tipuri, corticosteroizi, adrenalina, etc... Ce am facut cu copilul meu oare...
Ma simt vinovata ca nu am mers la doctor la primul muc, poate ne dadea numai ceva expectorante, eu plangeam ca trebuie sa-i dau medicamente asa de mic, ma plangeam aici pe blog, si gata. Dar nu ajungeam la atatea... Eu am evitat doctorii pentru ca aici in Baia Mare cam dau antibiotic la orice semn de raceala, fara analize. Si la cei mici, si la noi cei mari. Sa nu mai vorbesc cum am incercat cu Alex cand era mic, cu refluxul, sa mergem la cea mai renumita pediatra din oras, care i-a recomandat antibiotic ca "poate are rosu in gat" (dupa ce m-a certat cum indraznesc sa-l alaptez daca nu consum carne..). Mai tarziu am aflat ca acel antibiotic este interzis in afectiuni ale stomacului si daca i l-as fi dat ar fi facut hemoragie interna...
Isoricul: joi a avut nasul infundat, fara secretii in afara, fornaia usor, asa cum multi nou-nascuti fornaie (inclusiv el asa respira in primele zile) din cauza narilor inguste. I-am pus ser. Vineri am inceput sa i le scot si erau limpezi. Sambata noaptea a inceput sa tuseasca, putin si rar. Duminica la fel. In rest sugea, era ca de obicei. Luni dimineata era moale si nu mai voia sa suga, asa ca la amiaza am cautat-o pe doamna doctor Veronescu, de la Spitalul Judetean, bazandu-ne ca am auzit ca ea nu da antibiotic la orice. Ne-a zis ca va trebui sa ne internam pentru ca e prea mic, nu putem risca. Nu la ea (la neonatologie se poate doar pana cand au varsta de 10 zile), ci la pediatrie, la Dr. Orha. Si a zis ca din pacate va trebui sa primeasca antibiotic si corticosteroizi. Orha cand l-a vazut a fost si mai panicata, l-a panicat si pe Relu si Alex ce erau de fata, ca e cianotic, ca are insuficienta respiratorie, ca ne interneaza urgent si ne pune la oxigen. Si una dupa alta o gramada de proceduri, cand noi mersesem de acasa cu pruncu in brate doar la o consultatie, fara alte lucruri, cu speranta ca nu va primi medicamente. Adica deloc... Ma gandeam speriata ce voi face daca medicul ii va recomanda antibiotic.
Ma macina faptul ca din cauza mea s-a ajuns aici. Ce sa fac data viitoare? Sa nu-l mai las deloc sa lupte singur fara medicamente? Alex doar singur a batut toate bolile (putine) ce le-a avut pana acum, si vad pe el ca din fiecare lupta iese mai puternic. Pneumonia aceasta a fost virala, deci n-ar fi avut efect antibioticul, din contra.
Homeopat nu avem in oras. Cel putin nu unicist. Asa, homeopatie prin internet mi se pare ok la o diaree la un copil de 2 ani (cum l-am rezolvat pe Alex), la un hipotiroidism in sarcina (cum m-am rezolvat pe mine). Dar la pneumonie cu insuficienta respiratorie la bebelus de o luna, cand evolueaza atat de repede (ni s-a spus dupa saturatia de oxigen ca pana seara ar fi fost prea tarziu, if you know what I mean), mi se pare periculos. Nu pentru ca homeopatul nu ar fi priceput, ci pentru ca nefiind langa copil sa-l asculte cu un stetoscop, nu poate sa-si puna in functiune priceperile... Se poate baza doar pe ce vad eu, si eu nu am cum sa vad insuficienta cardiaca.
Ce sa fac data viitoare? Cum sa fac un echilibru intre sanatate si medicamente? Relu nu-mi reproseaza acum nimic, ca stie ca imi reprosez eu singura, dar totusi data viitoare chiar ii bag antibiotice din prima? Imi calc pe toate cunostintele? Ca o viroza sau o boala a copilariei poate avea febra de 3 zile si abia dupa aceea faci niste analize sa vezi daca e viral sau bacterian? Si ca faci enorm de mult rau dand antibiotic la o viroza? Oricum David nu a avut deloc febra!
Eu mor oricum, am imbatranit 10 ani, la fiecare chin prin care trece David imi sapa cu un cutit in inima, in trup, sa stiu ca din cauza mea a ajuns asa chinuit, cu consecinte grave toata viata lui... Dupa ce i-am gandit asa in amanunt nasterea, sa fie sanatos, sa aiba un inceput bun in viata. Ma omoara chestiile astea si nu ma pot opri din plans. Inca o data eu am incercat sa fac ceva bine si mi s-a dat peste nas cu toate planurile... Ca sa am regrete big time pentru toata viata, sa am motive de plans... Si in timp ce urla de durere dupa ce tuseste, sau in timp ce isi pierde respiratia urland de durere cand ii schimb scutecul, imi cer iertare plangand. Sper sa ma poata ierta vreodata. Asta fac acum aproape toata ziua. Lacrimile mi-au secat din alte motive enumerate in postarea anterioara. Au ramas acestea date de regrete. Doar astea le am acum, plang cerandu-mi iertare ca eu, care trebuia sa am grija de el si sa ma asigur ca ii este bine, eu am contribuit la chinul lui de acum si la atatea proceduri ce i se aplica. Nu am avut niciodata in viata asta un sentiment mai greu de suportat ca regretele de mama.
Intestinul virgin la care am tinut atat s-a dus ieri. Am inceput probioticele, de teama candidei de la fundulet. Inca o palma.
Recordul lui Alex s-a dus de alaltaieri seara, a inceput siropurile de tuse (bromhexim) si bronhodilatatoare (salbutamol, cine a mai auzit de el?). Eu n-am fost acasa, au dus-o pe nasa noastra sa-l asculte la plamani, a zis ca are bronsita acuta simpla cu sibilante. Eu as fi vrut sa il tratam homeopat, dar am zis ca-l las pe Relu sa decida pentru ca e cu el acasa, si mai ales pentru ca el sta sub presiunea alor mei (care incepusera psihologic cu din alea ca o sa ajung inapoi in spital internata cu Alex...).
Inca un amanunt mic. Cand plange si geme, David spune "maaaaaaam", "maaammmaaaa". Stiu ca nu vorbeste copilul la o luna si nu zice mama, sunt sigura ca nici nu stie ce inseamna cand il aude, iese asa din greseala, dar imi rupe sufletul.
Deci vreau sa aflu pareri mai multe despre "cand intervenim la raceala atunci cand nu avem un medic in care sa avem totala incredere?". Relu nu ma cearta, nu imi reproseaza, dar mi-a zis ca data viitoare intervenim de la primul semn :(...
Nu as fi vrut sa scriu pentru ca citeste si mama mea. Si intr-un mod bizar simt ca i-as da satisfactie, pentru ca ea a plans din prima zi de raceala ca omoram copilul, sa-l ducem la medic. Si noi n-am vrut, pentru ca eu eram obisnuita cu Alex, care cu fiecare raceala lasata in pace, cu lupta proprie a organismului, a ajuns din ce in ce mai puternic, mai sanatos, mai imun. Normal ca nici pe Alex nu l-am lasat sa se chinuie, in sensul ca nu a fost cazul. Febra nu a avut mai mult de doua zile si nu parea sa sufere, era fericit daca il tineam in brate. Tuse nu a avut pana acum, la bronsita de acum. Muci a avut doar limpezi, care treceau usor cu ser fiziologic. Dar chiar si la raceli cu muci limpezi, sau febra fara alte simptome (de cate ori a avut febra, nu avea niciun alt simptom, nici de raceala, nici de probleme digestive, nici bubite pe piele, nimic, si ii trecea la fel, fara alte simptome), doctorii din jurul nostru ne prescriau antibiotice. Asa am ajuns sa nu prea ii mai cautam, pentru ca vedeam ca dupa o zi Alex era ca nou, sanatos tun, tratat doar cu ceaiuri (pe care nu prea le bea :D) si dragoste. Am sperat sa fie si cu David la fel, mai ales ca el a fost alaptat exclusiv (la Alex suspectez un biberon in maternitate), si a fost pus pe mine dupa nastere, etc.
Acum cand mai aflu de cate un medicament ce il primeste David, ma buseste plansul. Medicamente pentru inima (!!!), antibiotice doua tipuri, corticosteroizi, adrenalina, etc... Ce am facut cu copilul meu oare...
Ma simt vinovata ca nu am mers la doctor la primul muc, poate ne dadea numai ceva expectorante, eu plangeam ca trebuie sa-i dau medicamente asa de mic, ma plangeam aici pe blog, si gata. Dar nu ajungeam la atatea... Eu am evitat doctorii pentru ca aici in Baia Mare cam dau antibiotic la orice semn de raceala, fara analize. Si la cei mici, si la noi cei mari. Sa nu mai vorbesc cum am incercat cu Alex cand era mic, cu refluxul, sa mergem la cea mai renumita pediatra din oras, care i-a recomandat antibiotic ca "poate are rosu in gat" (dupa ce m-a certat cum indraznesc sa-l alaptez daca nu consum carne..). Mai tarziu am aflat ca acel antibiotic este interzis in afectiuni ale stomacului si daca i l-as fi dat ar fi facut hemoragie interna...
Isoricul: joi a avut nasul infundat, fara secretii in afara, fornaia usor, asa cum multi nou-nascuti fornaie (inclusiv el asa respira in primele zile) din cauza narilor inguste. I-am pus ser. Vineri am inceput sa i le scot si erau limpezi. Sambata noaptea a inceput sa tuseasca, putin si rar. Duminica la fel. In rest sugea, era ca de obicei. Luni dimineata era moale si nu mai voia sa suga, asa ca la amiaza am cautat-o pe doamna doctor Veronescu, de la Spitalul Judetean, bazandu-ne ca am auzit ca ea nu da antibiotic la orice. Ne-a zis ca va trebui sa ne internam pentru ca e prea mic, nu putem risca. Nu la ea (la neonatologie se poate doar pana cand au varsta de 10 zile), ci la pediatrie, la Dr. Orha. Si a zis ca din pacate va trebui sa primeasca antibiotic si corticosteroizi. Orha cand l-a vazut a fost si mai panicata, l-a panicat si pe Relu si Alex ce erau de fata, ca e cianotic, ca are insuficienta respiratorie, ca ne interneaza urgent si ne pune la oxigen. Si una dupa alta o gramada de proceduri, cand noi mersesem de acasa cu pruncu in brate doar la o consultatie, fara alte lucruri, cu speranta ca nu va primi medicamente. Adica deloc... Ma gandeam speriata ce voi face daca medicul ii va recomanda antibiotic.
Ma macina faptul ca din cauza mea s-a ajuns aici. Ce sa fac data viitoare? Sa nu-l mai las deloc sa lupte singur fara medicamente? Alex doar singur a batut toate bolile (putine) ce le-a avut pana acum, si vad pe el ca din fiecare lupta iese mai puternic. Pneumonia aceasta a fost virala, deci n-ar fi avut efect antibioticul, din contra.
Homeopat nu avem in oras. Cel putin nu unicist. Asa, homeopatie prin internet mi se pare ok la o diaree la un copil de 2 ani (cum l-am rezolvat pe Alex), la un hipotiroidism in sarcina (cum m-am rezolvat pe mine). Dar la pneumonie cu insuficienta respiratorie la bebelus de o luna, cand evolueaza atat de repede (ni s-a spus dupa saturatia de oxigen ca pana seara ar fi fost prea tarziu, if you know what I mean), mi se pare periculos. Nu pentru ca homeopatul nu ar fi priceput, ci pentru ca nefiind langa copil sa-l asculte cu un stetoscop, nu poate sa-si puna in functiune priceperile... Se poate baza doar pe ce vad eu, si eu nu am cum sa vad insuficienta cardiaca.
Ce sa fac data viitoare? Cum sa fac un echilibru intre sanatate si medicamente? Relu nu-mi reproseaza acum nimic, ca stie ca imi reprosez eu singura, dar totusi data viitoare chiar ii bag antibiotice din prima? Imi calc pe toate cunostintele? Ca o viroza sau o boala a copilariei poate avea febra de 3 zile si abia dupa aceea faci niste analize sa vezi daca e viral sau bacterian? Si ca faci enorm de mult rau dand antibiotic la o viroza? Oricum David nu a avut deloc febra!
Eu mor oricum, am imbatranit 10 ani, la fiecare chin prin care trece David imi sapa cu un cutit in inima, in trup, sa stiu ca din cauza mea a ajuns asa chinuit, cu consecinte grave toata viata lui... Dupa ce i-am gandit asa in amanunt nasterea, sa fie sanatos, sa aiba un inceput bun in viata. Ma omoara chestiile astea si nu ma pot opri din plans. Inca o data eu am incercat sa fac ceva bine si mi s-a dat peste nas cu toate planurile... Ca sa am regrete big time pentru toata viata, sa am motive de plans... Si in timp ce urla de durere dupa ce tuseste, sau in timp ce isi pierde respiratia urland de durere cand ii schimb scutecul, imi cer iertare plangand. Sper sa ma poata ierta vreodata. Asta fac acum aproape toata ziua. Lacrimile mi-au secat din alte motive enumerate in postarea anterioara. Au ramas acestea date de regrete. Doar astea le am acum, plang cerandu-mi iertare ca eu, care trebuia sa am grija de el si sa ma asigur ca ii este bine, eu am contribuit la chinul lui de acum si la atatea proceduri ce i se aplica. Nu am avut niciodata in viata asta un sentiment mai greu de suportat ca regretele de mama.
Intestinul virgin la care am tinut atat s-a dus ieri. Am inceput probioticele, de teama candidei de la fundulet. Inca o palma.
Recordul lui Alex s-a dus de alaltaieri seara, a inceput siropurile de tuse (bromhexim) si bronhodilatatoare (salbutamol, cine a mai auzit de el?). Eu n-am fost acasa, au dus-o pe nasa noastra sa-l asculte la plamani, a zis ca are bronsita acuta simpla cu sibilante. Eu as fi vrut sa il tratam homeopat, dar am zis ca-l las pe Relu sa decida pentru ca e cu el acasa, si mai ales pentru ca el sta sub presiunea alor mei (care incepusera psihologic cu din alea ca o sa ajung inapoi in spital internata cu Alex...).
Inca un amanunt mic. Cand plange si geme, David spune "maaaaaaam", "maaammmaaaa". Stiu ca nu vorbeste copilul la o luna si nu zice mama, sunt sigura ca nici nu stie ce inseamna cand il aude, iese asa din greseala, dar imi rupe sufletul.
Deci vreau sa aflu pareri mai multe despre "cand intervenim la raceala atunci cand nu avem un medic in care sa avem totala incredere?". Relu nu ma cearta, nu imi reproseaza, dar mi-a zis ca data viitoare intervenim de la primul semn :(...
Postări
