Despre 2012 - partea a 2-a

Continui sa scriu despre 2012.

Sarcina a fost stresanta, oricat incercam sa fac un efort constient s-o savurez sau sa ma conectez cu bebelusul din burtica. Hormonii nu m-au ajutat deloc. Treceam rapid de la o stare la alta. Ba aveam impresia ca i-am distrus celui mare viata, ba imi pierdeam rabdarea la tantrumurile lui Alex si ma gandeam ca as vrea sa fug doar eu cu cel mic, ba ma stresam de toxoplasmoza si de rezolvarea analizelor, ba faceam planuri unde sa nasc sa fie cat mai bine... Analizele de sange din ultimul trimestru au iesit de parca as fi urmat un tratament cu cortizon, atat eram de stresata. Si am citit cat de mult influenteaza negativ stresul mamei sanatatea fizica, si psihica, si emotionala a copilului. Ba chiar sunt studii care demonstreaza un nivel scazut al IQ-ului la copiii care provin din sarcini in care mama a fost stresata sau deprimata. Eu am fost si stresata, si deprimata... Deja diferentele ce le observ fata de Alex le asociez cu stresul si depresia din sarcina (de exemplu e foarte sensibil, si la durere, si la schimbari, plange la lucruri marunte de ai impresia ca a fost traumatizat candva. Si chiar a fost. In uter...)

Nici in concediul din Grecia nu am reusit sa ma relaxez, sa ma deconectez de griji, sa ma conectez la David, sa ma bucur de ultimul concediu doar cu Alex...

Toamna deja ma acaparau toate, pentru ca incepusem sa simt si presiunea timpului. Acum as fi avut chef de bonding si de savurat Alexul, dar nu mai era timp... Ziua de nastere a lui Alex m-a prins la apogeu. Dupa ce am decis in sfarsit unde sa nasc m-am simtit usurata. Dupa ce am ajuns la Oradea, am fost relaxata de-a binelea. In 9 noiembrie a venit si Relu si am scapat de orice griji. In mintea si in inima mea era doar ideea ca sunt ultimele zile doar cu Alex. Si apoi, repede dupa ce am pus pe blog poze cu burtica, a venit cea de-a doua minune in viata noastra.

Si pe cand ne traiam noi fericiti perioada de bonding, de acomodare in 4, de dragoste si armonie, ne-a lovit. Nu cum credeam noi, ca stresul cel mai mare va fi cum ma voi descurca eu cu amandoi cand i se termina lui Relu concediul... Nu. A urmat cea mai grea saptamana din viata mea, cea mai dureroasa. Cea in care nu stiam pentru care sa plang mai tare, pentru puiul de o luna chinuit in spital, bolnav, care lua tratamente ce isi vor pune amprenta pe viata asupra lui, sau pentru puiul mai mare care in perioada in care incerca sa se acomodeze cu statutul de frate mai mare, cu faptul ca nu mai era copil unic, a trebuit pentru prima data sa se desparta asa mult timp de persoana de care era atat de legat... A fost un cutremur in viata noastra frumoasa. Unul care a lasat urme adanci in sufletele tuturor celor implicati. Si chiar daca am revenit acasa, chiar daca parem ok, vindecarea va mai dura. Si nu stiu cand voi inceta sa ma intreb "oare asta e din cauza spitalizarii?" sau cand nu voi mai tremura la gandul contactului cu cineva potential bolnav contagios. In sarcina, cand ma gandeam la sarbatorile de iarna, credeam ca voi fi doar extenuata, dar ca zi de zi va fi mai usor, pe masura ce puiul mic creste. Ma enervam ca am stresul toxoplasmozei, care credeam ca imi va umbri perioada de acomodare. Se poate oricand si mai rau. Si sper ca toate relele se vor opri aici. A fost un an greu.

In afara de sarcina cu David, ce s-a mai intamplat oare in 2012...

In ianuarie am cunoscut-o personal pe Ina, si a fost o intalnire magica.

In februarie i-am spus la multi ani in stil "meme" lui Relu.

Tot in februarie am mers intr-un weekend la Cluj. Excursia aceasta este memorabila pentru ca Alex a inceput sa manance la bunica lui :D. Pana la acea excursie, el ciugulea putin o data la cateva zile, o data pe saptamana, o data la doua saptamani. In rest, doar tzitzi. Si crestea bine mersi, eu chiar renuntasem sa ma mai stresez dupa ce am vazut ca nu rezolv nimic. Ba din contra. Asa ca la 2 ani si 4 luni, Alex a inceput sa manance. Si a continuat sa manance putin zilnic si acasa, macar o data pe zi, putin de tot. Si treptat a tot crescut cantitatea de solide, fara sa o scada pe cea de lapte. 

A continuat sa manance bine si in excursia memorabila din Budapesta. Ne-am simtit atat de bine acolo, incat in ultima vreme calculam cand va fi David suficient de puternic pentru a repeta calatoria. Alex era atat de maleabil si cooperant, si vesel si iubitor, incat totul era armonios, eram ca un trio perfect.

O singura chestiune a umbrit acea excursie. Am aflat ca cineva ne-a tras la firma o mare tzeapa. Pierdusem incasarile pe doua luni, asa ca nu mai aveam bani cu care sa refacem stocurile. A fost o perioada grea, cu jonglarea putinelor resurse ce le mai aveam fix in perioada in care deveneam distribuitori oficiali ai produselor Boba si deci nu mai puteam cumpara putine bucati din Europa, ci trebuia facem calcule in vagoane aduse cu vaporul.  

Nu stiu daca e o coincidenta faptul ca am ramas insarcinata repede dupa ce Alex s-a apucat sa manance si altceva decat tzitzi. Poate natura a inteles atunci ca puiul mare va supravietui si cu putin lapte, sau fara niciun strop. In martie am aflat ca sunt gravida.

Si nu stiu daca e o coincidenta faptul ca am ramas insarcinata chiar cand ma apucase dorinta de a crea ceva, de a ma ocupa de sufletul meu. M-am apucat de tricotat si i-am facut lui Alex ceva din lana merinos.

In luna mai KiddyShop a implinit 1 an. Si m-am bucurat mult sa citesc ce are de spus Ina despre purtarea bebelusului.

In septembrie ne-am marit patul pentru a dormi comod toti 4. Si intr-adevar, e tare bine!

In octombrie am aparut si noi intr-un filmulet cu copilasi purtati si Alex a fost fotomodel pentru Boba Mini. Si tot in octombrie am avut onoarea sa apar cu un articol in revista electronica Pasi spre Eden.



2012 pe blog

In ianuarie am scris o postare fara sa stiu cat va fi de discutata. Intr-un grup de mame purtatoare am intrat in contradictoriu cu niste mame ce sustineau ca bebelusii trebuie purtati in spate cat mai devreme. Asa ca mi-am scris raspunsul si aici. Culmea este ca desi nu am vorbit deloc de copii purtati vs. nepurtati, ci doar despre purtarea in fata vs. spate, am fost tinta ironiilor in cateva locuri virtuale care se pretindeau a fi impotriva intolerantelor. Am suferit mult pana cand am invatat ca nu merita sa ne inconjuram cu oameni care nu ne aduc nimic bun in viata. Partea buna in lumea virtuala e ca poti sa alegi ce citesti, cu ce informatie si cu ce oameni te inconjuri si inveti repede sa folosesti butonul Ignore pentru orice ce iti provoaca un sentiment negativ, pentru ca nu are sens sa iti pierzi timpul si buna dispozitie. Ar fi patetic sa imi consum timp departe de familie si de natura, departe de viata reala, ca sa ma incarc negativ.

In februarie am inceput o noua moda, aceea a postarilor in care dau multe linkuri cand simt ca altii au exprimat mai bine decat mine ceva. Postari la care comentez in continuare cu linkuri utile atunci cand le gasesc pe tema:

Despre cum se vede alaptarea in virtual  (cu o continuare despre alaptarea in public aici)

Despre efectele negative ale ecografiilor (deja eram gravida, studiam, dar nu dezvaluisem inca)

Despre educatia prin pedepse si recompense

Despre maternitati baby-friendly, alaptare si kangaroo care la nastere (cu postarea despre rooming-in kangaroo care si cea despre importanta saloanelor rooming-in la nastere)

Am notat solutii impotriva insectelor cand a venit vara. Si am reluat problema protectiei solare.

Am scris cum m-a afectat citirea cartii Continuum Concept in luna aprilie pentru ca apoi in octombrie sa scriu ce as fi spus la lansarea cartii, la Cluj, unde sunt mandra ca am fost invitata.

Tot in categoria cartilor senzationale, am scris despre Cezariana lui Odent. Aici e prima parte.

Putin despre controversata coperta a revistei Time aici.

O trecere in revista a scutecelor noastre de inot.

Despre plansul bebelusilor si modul in care nasterea ne influenteaza felul in care raspundem la el.

Am vorbit despre alaptarea feminista.

Am scris despre acidul folic in sarcina, si putin despre fier.

Si ne-am laudat cu learning tower al nostru.

In august m-a apucat dorinta de a scrie undeva cum am incercat eu sa-mi inving infertilitatea inainte de a-l avea pe Alex. Aceasta este prima postare din serie. Si tot din cauza bilanturilor si a listelor unei femei gravide au aparut postarile cu listele de cumparaturi pentru nastere, si cu cea despre bagajele pentru maternitate. Prima postare e aici.




A fost un an plin. Un an in care am fost fericita si in care am suferit la cote extreme. Un an in care am devenit mai puternica prin trecerea prin greutati, desi nu mereu se vede acest lucru si aici pe blog. Am iubit, am ras, am plans. Am calatorit, m-am relaxat. Am inotat si am stat la soare. Am lucrat in continuare cu drag si pasiune in firma si am avut noroc cu colega mea de business care a dus greul, in timp ce eu lucram doar ce era placut. Si am noroc in continuare cu ea, pentru ca duce toata firma in spate de la inceputul lui noiembrie. De la trimis colete, pana la o parte din contabilitate si tinut legatura cu clientii si furnizorii (si consiliat colega deprimata). Si mai are doua joburi si un copil, deci pot spune ca sunt prietena cu Superwoman. Fix in perioada in care incepeam sa revin, sa deschid mailul de serviciu, s-a imbolnavit David si am reluat pauza.

Din cauza situatiilor stresante de anul acesta, am avut multe ocazii de a cunoaste fatete noi ale oamenilor din jurul meu. Am invatat astfel ca un necunoscut sau chiar cineva cu care nu te intelegeai poate avea atat de mult altruism incat sa te ajute concret cu ceva sau pur si simplu sa-ti fie alaturi. Dar am vazut ca sunt si asa-zisi prieteni care te ignora cand ti-e greu sau chiar te ataca, te cearta, te barfesc. Poate ca (daca tot caut mereu sensul tuturor lucrurilor) ar trebui sa invat anul acesta ceva despre oameni. Sa vad ca majoritatea oamenilor chiar sunt buni si saritori. Si ca sunt inconjurata de atat de multa energie pozitiva! Am avut ocazia sa-i vad pe multi ajutandu-ma nu numai pe mine, ci facand chiar acte de caritate in jurul lor. Si nu ma refer numai la donatii. De multe ori timpul personal si efortul unei vorbe bune face mai mult. Mi-am dat seama cat sunt eu de egoista, pentru ca in afara de a trimite ganduri bune si rugaciuni, rar am sunat pe cineva sau rar am scris un mesaj cuiva aflat intr-o situatie grea. De acum imi propun sa ma exteriorizez mai mult, sa imi ofer sprijinul mai des, pentru ca am vazut cat de mult m-a ajutat asta pe mine si cat am suferit sa vad ca exista persoane pe care le credeai importante, dar care iti intorc spatele cand ti-e mai greu. Tot in cadrul lectiilor despre oameni am invatat ca nu ii pot citi asa cum credeam. Si ca oameni pe care ii admiram si pe care ii credeam apropiati sunt ipocriti si rai si parsivi. Dar cu atat mai mult, prin comparatie, ceilalti sunt mai valorosi. Le multumesc pentru asta!

Sper sa reusesc sa scriu despre Alex in 2012. Spun "sper" pentru ca desi suntem sanatosi, David mai nou e plangacios si nu doarme...

Stresuri de gravida pe ultima suta de metri

Sunt stresata rau rau si simt ca m-as relaxa daca le-as scrie pe toate undeva, organizat. As avea poate o imagine de ansamblu si as simti ca imi mai eliberez mintea. 

Care sunt motivele?

         1.       Principalul motiv este ca timpul trece prea repede si nu apuc sa fac nimic din cate imi propun, nu reusesc sa tin pasul nici macar cu lucrurile elementare. Sunt in a 35-a saptamana. Ma sperie apropierea nasterii din mai multe motive. Imi veti spune ca mai am suficient timp, asa credeam si eu :)). Dar de vreo 3 saptamani am contractii nedureroase, iar de ieri am chiar contractii dureroase, adica dureri ca cele menstruale, si deci asemanatoare celor de inceput de travaliu! Stiu ca sunt mamici care au asa ceva toata sarcina, dar din moment ce la sarcina cu Alex nu am avut contractii deloc decat in travaliu, m-am speriat. In plus, burta imi e tare aproape tot timpul. Ma iertati pentru detalii dar am nevoie de absorbante zilnice si stau si ma intreb daca e o incontinenta de sarcina sau mi s-au fisurat membranele. La Alex abia dupa ce am nascut am ajuns la concluzia, impreuna cu doctorul, ca membranele imi fusesera fisurate de 2 zile. La nastere nu a fost deloc lichid amniotic. Deci am antecedente...

      

         2.      Nu apuc sa fac nimic. Nici cu Alex, sa iesim, sa ne distram, nici legat de sarcina, sa fac putina yoga, ceva pozitii sa se intoarca bebe cum trebuie, un masaj perineal, un ceai de urzica, de frunze de zmeur, o curatenie a cuibului, sa mai citesc o carte, sa ies la cumparaturi, sa imi fac liste de lucruri trebuincioase pentru nastere si dupa, sa spal hainele lui Alex de cand erau bebe sau macar sa le aduc in casa, sa imi fac bagaje, sa ma bucur de burta, sa o mangai, sa vorbesc macar o data cu ea... Desi Alex doarme putin, ai zice ca imi ofera tot timpul din lume :)).

       

         3.       Ma sperie gandul ca acestea sunt ultimele zile sau saptamani in care eu cu Alex ne putem bucura pe deplin unul de altul. Imi vine sa-l absorb cu totul, sa tin minte mereu fericirea si implinirea si timpul si linistea ce le avem acum. Si mirosul si senzatia de mangaiere si imbratisare totala. Sa nu uit cat de fericit a fost si cum am putut sa-mi concentrez toata atentia asupra lui. Si cum am avut atata timp pentru iubire... Imi vine sa plang cand ma uit la el si ma gandesc ca nu stie ce il asteapta. Sau poate stie, are niste comportamente care imi dau de inteles ca simte saracutul... Si daca eu sunt stresata, eu adultul care pot banui ce ma asteapta, atunci el saracutul ce trairi are?

         4.       Saptamana aceasta avem atat de multa treaba cu sarbatoarea International Babywearing Week incat ma pierd. Noroc ca de firma in sine deja de multa vreme se ocupa colega mea, Dumnezeu sa-i dea sanatate :). Eu am ramas mai mult cu blogul, cu contul de Facebook, cu concursurile, din astea usurele si placute. Dar chiar si asa ma stresez ca nu reusesc sa tin minte cand se incheie concursurile :)). Si imi petrec cel putin o ora - doua zilnic adaugand in tabelul de concurenti :D.

         5.       Sambata il serbam pe Alex. Ziua lui e in 16, dar bunicii de la Cluj si nasii din Baia Mare vor veni sa-i ureze la multi ani sambata. Deci nu va fi nu stiu ce petrecere grandioasa, cu mari organizari, dar fiind acasa, azi aveam in plan sa fac ordine. Nu, inca nu am pe unde sa calc prin camera. Azi aveam in plan sa incep tortul raw preferat al lui Alex si sa-l pun la congelator pentru sambata. Nu, inca nu... Nici nu am apucat sa verific daca am toate ingredientele. Cel tarziu saptamana aceasta trebuia sa ajung si la medicul de familie. Musai. Am crezut ca voi merge azi, mi s-a aratat altceva. Maine sigur nu pot. Vineri nu va putea mami pentru ca va gati pentru masa de sambata (nu stiti povestea noastra, Alex e musai sa vina cu mine peste tot. Nu se poate altfel. Dar in locuri din astea super contagioase, cum am fost azi de exemplu la Spitalul de Boli Infectioase, il lamuresc sa ma astepte in masina, deci avem nevoie de o bunica libera pentru joaca si citit povesti...). Poate ar trebui intalnirea de familie de sambata sa o organizez drept munca voluntara in a ajuta o gravida sa-si faca ordine in cuib :))))). Problema e ca de cate ori imi vine acuma sa ascund bine ceva pentru aniversarea de sambata ma gandesc ca dupa ce trece va trebui sa scot tot pe unde am bagat ca sa organizez cuibul, dulapurile, bagajele de mers de acasa ca sa nasc... Deci am putea spune ca mai mult ma incurc cu “ordinea” ce trebuie s-o fac saptamana asta :)).

         6.       Comunicari zilnice cu synlab pentru screening-ul neonatal, cu Cord Blood Center pentru sange din placenta daca mai gasim stem pe acolo, cu doctori peste doctori, cu firme de curierat sa avem totul pus la punct cu trimiterea eprubetelor de analize, cu magazine virtuale cu care avem probleme la cumparaturi ca ne vin colete cu produse lipsa :D ...

         7.       Ma implic intr-o multime de proiecte virtuale, de drag, si apoi nu reusesc sa ma tin de ele. Nu apuc sa ajung la posta, nu apuc sa ajung la banci. Si nu-mi spuneti ca exista internet banking, pentru ca acesta exista doar cand ai salariu banuiesc :D.

         8.       In 1 octombrie trebuia sa trimit la Bucuresti sange pentru analiza de toxoplasmoza. Poate tineti minte din iulie ca voiam sa nu merg pe la Bucuresti tocmai ca sa testez ca se pot trimite de la Baia Mare? Si sa nu ma trezesc in pragul nasterii ca nu pot? :)) Well, asta s-a intamplat. Cu o saptamana inainte am contactat-o pe doamna doctor de la Infectioase de aici ca sa se intereseze daca poate ea, asa cum mi-a spus in iunie. Si sa-mi spuna din timp daca nu poate, ca sa incerc sa rezolv altfel, sa resun la curieri, etc. Dupa doua saptamani in care mi-a spus de cate ori am sunat-o ca se poate dar nu in acea zi :D, saptamana trecuta nu a fost in tara. Si fix saptamana trecuta a mers la Bucuresti masina cu care credea ca imi va trimite analiza... Detaliile sunt multe, demne de un film de comedie, incerc sa le uit asa ca nu mai scriu aici. Dar sa ma trezesc ieri ca sunt intrebata daca sigur trebuie la acel laborator, sau daca nu le pot face ei, sau daca nu se pot trimite simplu prin FanCurier, sau daca nu cumva IgG imi trebuie? Sau cate si mai cate... Sau azi sa astept nemancata pana la ora 11, in speranta ca se va rezolva, apoi sa mi se ia sange inainte sa se stie daca se va putea. Sange luat din ambele maini pentru ca asistenta nu a fost atenta ca trebuie in doua eprubete, asa ca a pus o eprubeta plina pana sus, in ideea ca e acolo sange cat pentru doua :D. Bun, hai sa intepam si dincolo pentru a doua eprubeta atunci (cine are acum o vanataie la a doua incheietura?)... Apoi hipoglicemica ametita cum sunt oricum daca nu mananc pana la ora aceea, (chiar si cand nu imi lipseste sange :))  ) sa conduc masina pana acasa :D. Comedia continua cand aflam ca la Eco-Para-Diagnostic de 2 luni nu mai au reactivi pentru analize. Si ca pana la finalul lunii octombrie sigur nu vor avea. Panica, s-o sun pe doctorita inainte sa porneasca sangele meu din Baia Mare, s-o intreb daca ea in aceste 3 luni si-a trimis pacientii pentru analize in alta parte. Panica pentru ca nu stiam acest lucru si deci nu e sigur ca la nastere voi sti unde sa trimitem sangele (sau cum :)))) ). Resemnare in momentul in care doctorita nu raspunde la telefon... Dupa vreo 3-4 mesaje de la mine si cateva ore in care am insistat cu sunatul, am reusit sa vorbesc cu doamna doctor... Stresul nu a trecut. Intre acele multe to-do-uri din capul meu in fiecare din zilele urmatoare, maine nu trebuie sa uit sa sun la Eco-Para-Diagnostic sa vad daca au ajuns cu bine si cum facem cu plata. V-am mai spus ca ma ruineaza toxoplasmoza asta? :)) E o boala de domni din cate observ, sub 5-10 milioane nu am scapat la nicio “intalnire” cu ea. Cu boala ma refer :D. Si tot incerc sa uit super cheltuiala din primavara cu ea,  cu avion si cazare in Bucuresti, dar nu reusesc :)).

       

          9.       Deci ura mea pentru toxoplasmoza asta nu reuseste sa se atenueze. Dupa ce mi-a stricat sarcina in sensul ca am avut luni intregi de plans zilnic, luni intregi in care singurele planuri ce le faceam erau legate de analize si abordari medicale, luni intregi in care am abandonat orice plan de sarcina, orice carte de citit, orice interactiune emotionala cu burta, imi distruge si planul de a naste cat mai natural. Si la cate piedici apar pentru nastere, revin mereu cu gandul “daca n-as fi avut toxoplasmoza, as fi rezolvat asa de usor asta...”.

         10.   Ah, si tot toxoplasmoza ma face sa studiez enorm de mult (si obositor si stresant) despre sangele din cordon si cel placentar. Am obosit :D. Am obosit sa caut daca nu pot sa-i iau analize si din sangele placentar, ca sa ii pot lasa cordonul sa pulseze. Am aflat ca e acelasi sange, dupa indelungi cautari medicale. Dar nu am aflat daca e suficient pentru doua eprubete. Nu stiu, la Alex nu am avut ce placenta sa-mi vad, din moment ce mi s-a facut automat chiuretaj, in urmatorul minut dupa expulzie, pentru ca se grabea medicul acasa. Deci daca as naste acum tot cu el, astfel l-as obliga sa-mi lase placenta sa se elimine intreaga :)))).

             

        11.   La final de septembrie trebuia sa imi fac analizele de sarcina. Din moment ce asteptam zilnic sa fiu chemata la Infectioase pentru analize de trimis la Bucuresti pentru toxo, nu am vrut sa imi iau sange in zile consecutive, asa ca am tot amanat analizele. Zi cu zi s-au adunat atat de repede incat imediat este o luna de cand trebuia sa le fac... Stiu ca e bine ca cele de coagulare sa fie cat mai aproape de nastere, dar parca daca nu sunt bune cele de tiroida mi-ar fi placut sa stiu mai din timp sa iau tratament. Si as aprecia daca as reusi sa le fac inainte sa nasc :D.

         12.   Dupa ce imi venea rezultatul de la analize trebuia sa mai merg la medicul ginecolog. Na, fara analize normal ca nu am mai fost.

     

         13.   Nu stiu inca unde nasc. Adica nu ca nu stiu medicul, nu stiu nici localitatea.

a.       In Baia Mare ma sperie orice gand de nastere la clinica, de cand mi s-a spus un NU hotarat la orice chestiune de bun simt ce am cerut-o. De bun simt si chestiuni recunoscute medical de Organizatia Mondiala a Sanatatii, nu aiureli hippioate de-ale mele. De exemplu nu voi fi lasata nici macar in travaliu (la travaliu ma refer la orele ce incep de la prima contractie, sau ma rog, de cand ajung in spital, nu la faza de impins) sa ma ridic din pat. Obligatoriu la orizontala, tintuita la aparatul de monitorizare, si medicul sa poata veni oricand sa imi faca un control. Sa fi indraznit sa le cer sa nasc, sa imping, in orice pozitie imi doresc? Nu, asta in niciun caz. Dar aberatia asta m-ar tenta sa stau acasa cat pot de mult, ca sa ma pot misca, sa ma pot plimba pe un hol. Si daca n-as fi avut tampita de toxoplasmoza asta as fi si facut, cu riscul sa nasc din greseala acasa, sa nu-mi dau seama cand deja e de mers la spital. Nu as fi mers la maternitate decat cand (daca) nu as mai fi putut. Nu mai vorbesc ca nu mi se permite clamparea intarziata a cordonului, sau sa imi fie dat bebelusul din prima zi in brate, cu mine in camera, nimic :(... Nastere naturala, da? La care in alte tari poti si sa te externezi in ziua nasterii... Si la o clinica particulara, sa ne intelegem, ca dincolo e si mai rau. Am incercat sa vorbesc cu conducerea, desi asta ar fi insemnat sa imi atrag ura doctorului, dar aici se pare ca nu se practica lamurirea unui plan de nastere concret si pus la punct, ce sa fie respectat, cum am vazut la Eva si la Isis. Cel mai tare ne doare aici la BM faptul ca nu ma lasa sa ma externez repede. Si nu-l lasa nici pe Alex cu mine acolo, sa doarma. Asa ca aspectul acesta cantareste foarte mult pentru noi. Ajunsesem la un moment dat la concluzia ca eu rabd orice, renunt la orice pretentii in ceea ce priveste nasterea pentru mine, daca ma lasa sa ma externez in aceeasi zi, sa merg la Alex...

b.      In Oradea e oferta cea mai tentanta din punct de vedere al dorintelor mele indeplinite. Am o prietena extraordinara ce are rabdare cu mine sa ma lamureasca una-alta, si care e neonatoloaga in Oradea. Deci pe partea ei sigur as obtine tot ce as cere si ar fi in interesul copilului. Pe partea de ginecologie nici nu sunt atat de pretentioasa, dar si acolo incearca tot ea sa ma ajute si cauta un medic cooperant. DAR exista o problema :D. Mai multe de fapt, dar una e nerezolvata, restul sunt stresuri de-ale mele :D. Cea nerezolvata e cazarea. Din moment ce am deja contractii, m-as duce din saptamana 37 sa fiu in Oradea, mai ales ca drumul e greu si lung. Si totusi sa nu uitam ca pot naste si in saptamana 40 sau mai mult. Asa ca nu ne permitem sa stam asa mult la un hotel, mai ales daca acolo voi naste la clinica particulara. In plus, la un hotel automat cheltuiesti mult si pe chestiunile adiacente: mancare si altele. Am cautat chirie, ca sa ne putem spala haine in saptamanile cat stam acolo (sa nu duc doua geamantane de haine pentru Alex), sa ne putem face de mancare, etc. Nu va spun ca ma apuca plansul de cate ori imi dau seama cat mi-as fi dorit sa stau pana in ultimul moment, si chiar in travaliu, in casa mea, in cuibul meu, sa mi-l pregatesc cum imi vine, sa ma pregatesc eu pe mine si fizic si pishic intr-o atmosfera cunoscuta. Sa am la indemana orice lucru de-al meu care mi s-ar nazari pe moment in travaliu sau inainte, si care sigur o sa-mi lipseasca de acolo. Este un stres in plus acesta, dar daca altfel nu se poate... Nici nu stiu ce inseamna asta din punct de vedere birocratic, bebe va avea certificatul de nastere facut la Oradea? Habar n-am. Nu stiu deci inca nici ce trebuie sa-mi duc cu mine, pentru saptamanile de asteptare, pentru nastere, pentru birocratia de dupa... Am gasit la un moment dat ceva chirie in regim hotelier cu vreo 20-25 de milioane pe 2 saptamani. Mda... (Sa reamintesc oare ca eu de un an sunt in concediu fara plata, sotul are un salariu de bugetar sub 2000 ron si in firma mea inca bag din banii lui in loc sa scot ceva? :D) Oricum, acum nu cred ca mai exista oferta asta. Acum singura oferta gasita repede de o prietena saritoare este o garsoniera in afara orasului, nu stiu cat de repede as ajunge la spital noaptea cu un taxi :D, neincalzita, fara apa calda, fara masina de spalat... Am zis de taxi pentru ca planul e sa merg eu cu Alex si cu mami, pentru ca Relu sa nu-si termine toate zilele libere inainte de nasterea mea. Si cand nasc sa vina si Relu. Si iar stres: unde dorm(im) toti intr-o garsoniera? Deci hai sa strig bolduit: caut chirie pentru luna noiembrie in Oradea, prefer oras, apartament cu 2 camere, masina de spalat, aragaz, oale de facut mancare :D! Stresurile mai mici? Daca pana la Real cand merg cu masina mi se intareste burta si ma doare, cum voi merge 3-4 ore pe un drum rau? (singurul tren catre Oradea e la 12:40 noaptea si face 5 ore! Altfel sigur as fi preferat trenul.) Cum venim inapoi 3-4 ore cu un bebe nou-nascut in masina? Ii fac cunostinta cu aerul conditionat atat de repede? :D Cum ne vom descurca acolo cand eu voi merge la nascut si voi merge singura? Din moment ce maica-mea va sta sa-l calmeze pe Alex? :| Cu ce viteza va veni Relu la noi cand va auzi ca eu am mers inspre spital?

c.       In Cluj-Napoca nu reusesc sa povestesc cu cineva la modul concret. Si vorba lui Relu, ce imi garanteaza ca isi vor tine promisiunile? Si doctorul meu din Baia Mare mi-a spus in sarcina cu Alex ca nu imi va da oxitocina si imi va lasa placenta sa se elimine natural, poate vreo jumatate de ora. Si doar dupa aceea va interveni. Si la nastere a trecut peste toate promisiunile si a facut cum a vrut el... Asa la Oradea as avea garantia ca prietena mea neonatoloaga s-ar lupta pentru drepturile mele si as avea incredere in ea. De cand m-am apucat sa scriu la postarea asta, fragmentat, am reusit sa vorbesc cu o doamna doctor din Cluj la telefon. Prima impresie buna: a raspuns la mobil, a avut rabdare sa ma prezint, si a vorbit cu mine la telefon mai mult de 10 minute (la medicul meu din BM nu m-as putea astepta la asa ceva :D). Partea proasta: nici la Gynia nu ma lasa sa doarma cineva cu mine (Alex in special, daca nu chiar Alex si Relu). Poti inchiria un salon doar pentru tine daca platesti inca 50% din pretul nasterii, dar numai ca sa poti sa stai singura in salon, fara alta mamica (saloanele sunt de 2 paturi). Nu iti da voie sa externezi bebelusul sub 72 de ore. Sunt curioasa daca ei cunosc legile, dar trecem peste asta, ca doar nu ai chef de lupte inainte sau dupa nastere... In rest, la telefon mi s-a parut mai ok decat medicul meu din BM, adica cel putin ma lasa sa cred ca daca totul decurge repede si usor nu intervine MULT. Ca au ei o gramada de protocoale, cum ar fi faptul ca oxitocina e din oficiu obligatorie, asta e alta treaba. Ca sa vad cat de mult o speriu, i-am trimis pe mail planul meu de nastere, sa vedem ce parere are, unde ne-am putea intalni la jumatatea drumului. Inca nu mi-a raspuns. Chiar daca am spus si mai sus ca sunt incredibil de trista si nervoasa ca trebuie sa-mi fac bagajele in astfel de momente si sa plec din casa mea si sa ma stresez cu gatit si spalat in loc strain, as prefera Clujul. Pentru ca il cunosc, pentru ca mi-e drag, pentru ca e mult mai aproape (facem vreo 2 ore cu masina), pentru ca acolo ar fi si ceilalti bunici ai lui Alex, sa ne ajute si cu mancare :D, si cu Alex in timp ce eu imping pe acolo :D. Dar daca alegerea Clujului inseamna ca alegem sa stau 3 zile internata fara Alex, si in plus sa nu fiu sigura ca mi se indeplinesc unele dorinte, atunci as alege Clujul doar ca sa incerc eventual o nastere “acasa”, urmata de mers la Gynia doar in caz de nevoie. De ce la Cluj ar fi mai ok nasterea acasa decat la Baia Mare? Pentru ca ar fi medici dispusi sa ma asiste. De ce n-ar fi ok? Pentru ca n-as fi acasa, in mediul meu intim si curat :D. 

          14.   Ma tem ca voi naste prematur. Am contractii dureroase de doua zile, am nevoie de absorbant zilnic, burta e tare aproape toata ziua. Mi se face bolovan si daca ma aplec dupa o jucarie (si am zis mai sus ca trebuie sa fac ordine, da? :D). Ma dor soldurile, incheieturile, coloana. Na, am imbatranit :)). Si de la frica nasterii premature ma apuca apoi din nou panica, de la capat: nu am apucat sa rezolv cutare si cutare, nu voi apuca sa ajung la Oradea sau la Cluj, sigur nu ma voi putea externa repede impreuna cu bebe, etc etc etc...

          15.   Aaaaaa si am uitat sa spun ca mi-e teama de nastere :)))))). Cand eram insarcinata mi-am intrebat o prietena ce nascuse un copil deja: „acum nu mai ti-e frica, nu? Acum daca stii cum e.“ (credeam ca teama imi e data doar de necunoscut). Si ea mi-a raspuns: “ba tocmai ca mi-e frica pentru ca stiu cum e” :)))). Stiu, stiu, ca sa am o nastere cat mai frumoasa si mai naturala si ecstatica nu ar trebui sa am astfel de ganduri. Dar recunosc ca mai mult decat teama de durere imi e teama de luptele cu medicii, cu sistemele, de vorbitul politicos in momente in care ai vrea sa stai singura, de reusita luarii sangelui pentru analiza aia de toxo, de perioada de acomodare in 4...

Pe final vreau sa spun ca nu mai consider asa grav ca am atatea ganduri, de cand am citit linkul acesta. Diferenta e ca ea e la al 4-lea copil. Si in plus, are si umor, eu doar ma panichez :D.

Quinoa + emotii

Azi a fost a treia zi de quinoa. Mie imi place :D.

Am emotii. Maaari! Sambata e ziua lui Alex. In al doilea rand :P de cand cu problemele de tiroida eu sunt stresata inaintea oricarei schimbari de rutina. Asa ca si daca nu vom face chef, vin la noi doar bunicii de la Cluj si nasii de aici, eu tot sunt stresata cu organizarea, cu ordinea prin casa, cu planificatul intalnirii asa incat sa nu se nimereasca pe somnul lui Alex. Care somn eu nu-l pot prevedea, in fiecare zi are altfel programul.

Dar in primul rand de cate ori ma gandesc ca vine ziua lui Alex imi amintesc zilele de anul trecut de pe vremea asta. Si imi vine sa plang, asa ca sambata sigur voi fi toata plansa! :))

Acu un an pe vremea asta nu stiam cand mi se va schimba viata, si nu stiam cum mi se va schimba viata. Si imi amintesc continuu seara de 15, dimineata de 16 cand puiul a venit in lumea asta, si imi vine sa plang de emotii. Nu-mi vine sa cred ca a trecut un an.

Mi-ar fi placut ca pana la ziua lui sa scriu povestea nasterii lui. Dar nu am reusit. Si mi-ar placea ca sambata sa postez si aici ceva memorabil. Dar nu voi putea nici de emotii sa gasesc cuvintele potrivite, si nu voi putea din lipsa de timp. Poate si duminica vom fi ocupati...

Dar voi incerca sa recuperez saptamana viitoare. Ahhh, atunci am alt stres :)). Sambata cealalta (23 octombrie) vom fi nasi la o nunta la tara. Nunta de noapte. Si am in primul rand stresul efectiv al acelei zile, pe care o intorc pe toate partile ("oare daca adoarme puiul exact cand trebuie sa plecam la mire acasa cum fac?", "dar daca nu-si face somnul de pranz pe la 14-15 cand plecam de acasa?", "dar daca la 21 cand incepe la restaurant puiul deja ar vrea sa doarma?", "unde il culc?", "ce ma fac ca el cand se trezeste noaptea (de zeci de ori de altfel) e musai sa fiu langa el sa-i dau tzitzi?"). Apoi mai am si de rezolvat saptamana viitoare niste chestii, de cumparat de prin oras ce cumpara nasii, de comandat lumanarile, etc.

Asa ca numai la sfarsitul lunii voi putea spune ca am scapat de stresuri si emotii. Si voi putea savura linistita faptul ca puiul meu are 1 anisor! (si apoi sa inceapa incet incet stresul "la anul pe vremea asta voi fi la servici..." :)) )

Editez rapid: de citit postarea si comentariile frumoase: http://poarta-ma.blogspot.com/2010/10/international-babywearing-week-ziua-7.html