2013 pe blog

- 69794 vizitatori unici, care au vizualizat 242154 pagini. (pana in 27 decembrie)


Dintre cautarile Google,

- 1076  vizitatori unici au aterizat anul acesta aici cautand informatii despre Clinica Medicala 3 din Cluj, o postare de exact acum 2 ani... Sper sa ia decizia cea buna si le doresc multa sanatate.

- 577 au cautat detalii despre bagajul de maternitate.

- 558 au observat ca nu au nevoie de asa multe cumparaturi pentru venirea bebelusului. 

- 531 s-au interesat de purtarea bebelusului, babywearing, marsupii pentru bebelusi, portbebeuri sanatoase

- 322 au cautat informatii despre toxoplasmoza si despre spiramicina. Sanatate si intelepciune va doresc!

- 283 au vrut sa stie mai multe despre tiroidita autoimuna, euthyrox in alaptare, fertilitatea atunci cand ai Hashimoto.


Topul celor mai citite postari in acest an:

1. Despre marsupii si alte port-bebe-uri

2.  Lista de cumparaturi pentru bebe si pentru nastere - 1 - medicale

3.  Ce este si ce nu este Attachment Parenting?

4. Despre hipotiroidism, tiroidita autoimuna Hashimoto, sarcina si alaptare   

5. De ce nu recomand Clinica Medicala 3 din Cluj-Napoca

6. Printre nori

7. Ecografiile in sarcina sunt nocive!

8. Ce are Alfie Kohn cu Supernanny?

9. Lista de cumparaturi pentru bebe si pentru nastere - 2 - igiena, scutece, baie

10.  Lista de cumparaturi pentru bebe si pentru nastere - 3 - alaptare



Avand in vedere ca am scris doar 58 de postari, o treime fata de primul an de blog (aprilie-decembrie 2010), va multumesc ca ati mai stat alaturi de mine.

M-a intristat postarea cu ceea ce-mi doresc in 2013, asa ca nu simt nevoia sa imi doresc ceva in 2014. Normal ca as vrea sa fim toti sanatosi, dar mai mult nu pot gandi acum.


Strict legat de blog, si nu de noi,

- a fost primul an in care am participat la campania vALLuntar (gasiti postarile aici), cu 3 review-uri la carti ale editurii All. 
- In luna mai am scris doua review-uri la haine create de doua mame ce mi-s foarte dragi, Lilu Tesa si 100% Pasiune.
- Tot in luna mai am scris despre Sophie dupa ce am citit un articol online. Dupa citirea postarii o prietena buna mi-a sugerat sa facem un grup pe Facebook pentru a discuta mai multe. De aici toate au mers atat de bine, implicarea presei, gasirea altor avocati! Insa justitia austriaca si lipsa banilor pentru procese pun bete in roate si finalul de an ma prinde descurajata de situatie.
- Otilia mi-a facut o bucurie implicandu-ma in venirea lui Michael Thompson. Am scris 3 postari pe tema, si am putut oferi si un bilet la conferinta.
- dupa ce in aprilie am schimbat poza de antet a blogului, in august a trebuit sa-mi creez un logo.
- in octombrie Monica mi-a oferit onoarea sa scriu despre Alfie Kohn si sa daruiesc un bilet la faimoasa conferinta. Mi-ar fi placut sa gasesc timp sa scriu mai multe postari, dar nu am reusit, a fost o perioada foarte aglomerata.

 Sper sa reusesc sa scriu si despre cum a fost 2013 pentru noi.

Logo pentru blog

Ii promisesem Otiliei ca a doua postare despre Michael Thompson va aparea inainte de 15 august, de aceea m-am grabit cu cele doua postari inainte sa apuc sa scriu cum a fost concediul de anul acesta.

Dar tot pentru acest eveniment a trebuit sa am un logo pentru pagina lor de Parteneri. Mi-a placut ideea si am improvizat ceva. Ma mai gandesc un pic daca mi-l pun in bara din dreapta, cu cod de preluare pentru ca mi s-ar parea putin probabil sa vrea cineva sa promoveze un blog personal.

Pam pam:

Daca totusi sunteti curiosi ce am facut noi in concediu, un pic am scris cate ceva aici.

 

Schimbarea pozei din antet

Eu sunt innebunita dupa picioarele bebelusilor. Bine, cel mai mult dupa picioarele bebelusilor mei. La inceput am ales o astfel de poza pentru blog, cu piciorusul grasut al lui Alex, pentru ca am sperat sa nu devin mai personala, sa nu arat poze cu noi. Dar voi stiti deja ca nu m-am putut tine de treaba asta si ma expun prea mult pe aici.

Revenind la picioare, acesta a fost primul antet de blog, din aprilie 2010:

Apoi, dupa concediul din august 2010, s-au adaugat cateva picioare cu Marea Egee :)

Dupa concediul din 2011 la fel:

Si concediul din 2012 a venit cu niste picioruse mai mari:

De ceva vreme ma pregatesc sa le pozez piciorusele celor doi fratiori impreuna, pentru un nou antet. Piciorusele lui David sunt... delicioase, imi vine sa-l mananc tot non-stop, grasunul mic :D. 

Daaarrr a intervenit ceva. Spun un secret din casa, lui Relu nu prea ii plac picioarele oamenilor :D. Cand m-a cunoscut pe mine si a vazut ca sunt prima persoana din viata lui careia ii poate atinge picioarele :)) si-a dat seama ca eu sunt The One. Alex m-a surprins acu' vreo luna cand mi-a zis sa-i acopar piciorusele lui David, ca nu-i place sa le vada, si ca de fapt nu-i prea place sa vada picioare in general :)). Genele astea :D. Asa ca am simtit ca nu pot pe blogul lui sa continui sa pun picioruse. Trecem la maini :D

O mica vacanta...

...de la blog. Si de la multe altele. Simt nevoia sa explic absenta mea, intarzierea raspunsurilor pe blog sau pe mail sau pe fb. Am scris saptamana trecuta pe FB urmatorul status:

"54 taburi de internet deschise. 3 documente word, 1 excel, 4 ferestre de messenger. 24725 mailuri necitite pe yahoo (nu in spam, in inbox), 83 mailuri necitite pe gmail (sa nu mai spun cate sunt citite cu steluta, de genul "raspunde urgent"), mailul de la firma necitit din noiembrie. 103 postari necitite in google reader. Vreo 20 de idei de postari de scris pe blog, sau amintiri cu expresii haioase de-ale lui Alex, care nescrise undeva se uita.

Timp la calculator: episoade de 2-3-5 minute o data pe ora, de la 8 la 24 (cand adoarme primul copil si ma pot ocupa de celalalt).

Intrebare nr. 1: Care o fi solutia si cand voi ajunge la zi?

Intrebare nr. 2: Intru in depresie daca imi enumar taskurile din afara computerului si timpul disponibil pentru ele?"

Ieri am pus urmatorul status:

"Domnule sot [..] dupa cum stii, juniorul nostru doarme doar daca sunt in continua miscare si plimbare prin grandioasele noastre camere :D. Ca sa pot totusi lucra ceva la calculator mai mult de 2 minute leganate cred ca mi-ar folosi asa ceva :)):

http://renegadehealth.com/blog/2013/01/23/the-treadmill-desk-my-most-favorite-health-tool"


Deci lucrurile stau astfel:

- dimineata are un somn mai adanc, in care profit si ma joc cu Alex sau ii citesc o poveste. Dimineata nu e fara plans sau fara plimbat puiucul, doar ca atunci cand in sfarsit adoarme, e singurul moment al zilei cand pot vorbi cand doarme, asa ca pot sa ma distrez cu Alex. Uneori reusesc sa imi dau seama cand doarme atat de profund incat sa ma pot aseza vreo 15 minute pe un fotoliu. Dar de obicei nu risc sa pierd acest timp de joaca cu Alex, asa ca ii citesc din picioare leganandu-ma sau ii pun turnul langa o mobila mai inalta ca sa pictam impreuna in timp ce eu continui sa-l dansez pe David.

- la amiaza, daca nu e treaz, iesim afara in curte. In afara curtii Alex iese doar cu Relu, eu nu pot pentru ca daca se trezeste plange rau, nu suporta nici haine groase, nici port-bebe-uri cu cover peste. Deci trebuie sa fiu la 5 metri de casa daca nu vreau sa inhaleze aerul rece direct in plamani prin plans.

- de pe la ora 1 la amiaza si pana la 1 noaptea e obosit dar nu poate dormi. Deci deja nu mai are plansete de colici, ci doar de suprastimulare. Plange plange, eu incerc sa-l calmez. Adoarme. Doarme intre 1 si 4 minute, indiferent daca eu il leagan in continuare, sau ma asez jos sau il pun pe pat. Apoi se trezeste, de obicei din cauza unui ragait. Plange de somn si o luam de la capat cu plimbarea. Daca il pun intr-un sling/wrap ma dor doar picioarele si soldurile. Daca are o faza in care vrea sa suga ba dintr-un san, ba din altul, il tin doar in brate sa il pot manevra rapid, caz in care ma fulgera dureri mari prin umeri si coloana vertebrala. Are 7.5 kg la 2 luni jumate :D. Sa mai spuna lumea ca vacile care trag in jug nu dau lapte :))))). Si sa mai aud pe cineva ca daca cere des sa suga inseamna ca nu ai lapte "bun". Apropo de asta, am aflat recent ca medicii de familie recomanda formula nu numai copiilor care au greutatea mai mica decat cea din graficul lor. Care grafic stiti ca e o medie intre greutatile dintr-un esantion de copii hraniti cu formula. Sa stiti cu ce va comparati copilul hranit natural. Asa, revin la medici :)). Probabil comisioanele primite nu erau suficiente pentru ca uite, sunt si copii grasuti intre cei alaptati. Asa ca mai nou copiilor peste greutatea medie din grafic li se recomanda formula pentru ca "nu ai cum, femeie, din laptele tau sa ii oferi copilului acestuia asa mare toti nutrientii necesari!". De parca n-ar fi ajuns asa mare cu laptele ei...

- daca e luna plina, se trezeste de tot la 4 jumate noaptea :)). Exista o explicatie, am aflat si eu acum ca triunghiul scorpion-pesti-rac este format din oameni care nu au somn cand e luna plina :D.


Asadar, eu am o data la o jumatate de ora, sau o data la o ora, vreo 3 minute la calculator. In acel somn scurt nu risc sa incerc sa ma joc cumva cu Alex pentru ca tot sper ca David sa doarma dus si incerc sa fac liniste. In acele 3 minute citesc rapid ceva, sau dau si eu un like :D. De multe ori doarme la sanul drept sau pe mana dreapta, si mana mea stanga de-abia ajunge la tastatura laptopului ce sta in partea dreapta. Uneori ajung doar la touch-pad, nu si la taste. Daca vreau neaparat sa raspund cuiva, sau sa scriu un mesaj, sau sa scriu acum aceasta postare pe blog, de cele mai multe ori am nevoie de vreo 5-6 astfel de pauze de 3 minute, intrerupte de treziri si plansete davidesti. 

O data pe saptamana ne dam peste cap sa gasim un mod ca David sa adoarma la Relu, sa pot face un dus rapid de 5 minute. Ieri a reusit cu ajutorul hotei de la bucatarie. Am incercat sa i-l dau treaz si vesel (si lui Relu, si mamei mele). A inceput de fiecare data imediat sa planga si pauza aceea mi-a fost ratata, nu i-am mai putut calma plansul, pe cand daca ar fi ramas la mine in brate mi-ar fi povestit si ar fi zambit zeci de minute (si nu ar fi trebuit s-o iau de la capat asa repede cu plimbarea-leganarea). Desi uneori ii place sa suga culcat, tot nu poate sta intins nici treaz si nici daca adoarme sugand, pentru ca se ineaca imediat, in cateva secunde, din cauza unui ragait, ii iese lapte pe nas, se sperie si plange.

Era sa isi arate coltii un pic de depresie (inceputa de la spitalizare de fapt), cand am vazut ca sunt mame cu copii mai mici care gatesc sau ies in oras cu ei la plimbare sau care reusesc sa aiba seara timp pentru ele. Mame dedicate, multe din ele care chiar ii alapteaza in tandem pe ambii copii. Dar mi-am amintit ca si la Alex am regretat mult ca l-am tot comparat cu alti copii, stiu ca el a simtit asta. Si ma cenzurez acum, vazand mai ales cat de frumos si bine a crescut Alex, avand in vedere cum a fost la inceput. Mama mea se tot mira acum de ce il consideram noi pe Alex un copil greu de crescut. Ok, plangea mult, adormea si sugea doar dupa ce il plimbam vreo ora, dar dupa aceea dormea pe mine pe fotoliu vreo 2 ore poate :)). Acum am parte de pauze de cateva minute si in rest toata ziua ma plimb si ma leagan :)). 

Faza comica de acu' vreo luna: il pusesem pe David pe un pat, sa il urc pe Alex pe un scaun [lux, acum nu-mi mai permit sa-l dau pe David jos din brate oricand :)), asa ca am ajuns sa-l ridic pe Alex pe wc cu un brat, in timp ce pe celalalt il sprijin pe frate-sau; nu va spun cat e de greu sa pui un scutec cu o singura mana, pentru ca Alex inca foloseste scutece la somn]. Si incepe David sa planga, iar eu... eu am inceput la cativa metri de el sa ma scutur din picioare si sa ma leagan, shhsssind, din reflex deja, la plansul lui :)))).

Acum? Sa stau jos? Lux de cateva minute pe zi. Sa nu fiu cu David in brate? Lux de cateva ori pe saptamana. Sa mananc fara sa stau in picioare leganandu-ma? Depinde daca reusesc sa mananc intr-o pauza de aceea de 3 minute in care sta treaz fara sa planga.

De ce va spun toate acestea? Nu ca sa ma plang, Ii multumesc lui Dumnezeu ca suntem sanatosi. Vor trece toate astea, nu le consider greutati. Ma bucur ca am o asociata la firma care o duce singura in spate fara sa imi reproseze nimic. Ma bucur ca am un sot care spala scutece atunci cand vede ca eu nu ma descurc cu o mana :))) si nu imi spune niciodata ca e dezordine in casa :)). Ma bucur ca am o mama care nu numai ca imi face mancare, dar a ajuns chiar sa imi curete portocalele seara, ca vede ca nu am cum cu o mana :D. Ma bucur ca am un copil care inainte sa se hotarasca ce si unde se joaca vine sa vada daca David are ochii inchisi, ca sa stie daca poate face zgomot :). 

Dar va spun toate acestea ca sa nu va enervati pe mine cand intarziu cu un raspuns. Sau cand m-ati rugat sa fac ceva si eu am uitat complet. Nu numai ca nu prea pot scrie, dar si creierul imi e cam obosit, si ajung in acele minute cand David se opreste din plans sa fiu atat de zapacita incat sa vreau ceva usurel. Nu deschid mailul, nu intru pe alte bloguri, citesc ceva usor, comic, sau dau un like pe FB. Nu va enervati va rog daca ma vedeti "activa" pe FB, si voua nu v-am raspuns. Nu pot scrie texte lungi (cum e aceasta postare) :)), chiar daca pot da un click. Si e foarte posibil sa fi uitat complet daca m-ati rugat ceva, sunt ca un om care isi cauta relaxarea in chestiuni usurele, in "soap operas" virtuale, adica lecturi rapide fara implicatii din partea mea, fara multa gandire. Nu va suparati ca nu pot sa ma implic in ceva organizari de evenimente, cand nici pentru Botez nu sunt in stare sa vorbesc la telefon cu cineva.  Nu va suparati ca nu pot vorbi la telefon deci: daca doarme l-as trezi prea repede, iar daca e treaz sigur nu ne auzim de el ;). 

Asa ca va rog mult, daca aveati cu mine ceva important, mai bateti-ma o data pe umar. Daca nu era important, dar totusi nu va raspund in urmatoarele 3 luni, mai spuneti-mi o data, sigur am uitat, nu e din rea vointa. Poate chiar voi profita de postarea aceasta si va voi da reply cu link catre ea, ca un mod de a va spune ca voi raspunde mai incolo.

Nu va suparati pe mine pentru ca nu am trimis o apreciere / o incurajare / un sfat  la vreo postare de-a voastra de pe FB sau blog. Cel mai probabil nu am vazut-o.

Postarea o las fara posibilitatea de a comenta. Pentru ca ar fi un stres in plus sa raspund :)). Si pentru ca nu vreau sfaturi, ne e bine asa, suntem fericiti. Alex e iubitor si atent cu cei la care tine, fara niciun tantrum. Cei din familie ne suporta (nu e traducerea aiurea a verbului to support, chiar asta am vrut sa spun ca ne suporta :) ) si ne ajuta toata ziua. Iar eu sunt doar fericita, uneori ingrijorata sa nu ne imbolnavim (atunci cand iar cineva din familie a racit). Nu sunt extenuata, se pare ca am rezistenta fizica buna. Si nici nervoasa pe situatie sau Doamne fereste, pe David. Nu stiu cum e la alte mame, dar eu am vazut din trecutul meu cu Alex ca nervii apar doar cand ai asteptari diferite de realitate, in rest nu exista. Asadar e posibil sa nu ai suficienta rabdare cu copilul doar cand te-ai astepta sa adoarma devreme, sa adoarma neplimbat, sa doarma mult, sa nu planga, sau cand te astepti sa citesti tot news feed-ul din FB :)), sa iesi in oras, sa faci o baie. Eu nu am astfel de asteptari, de aceea nici nu ma enervez si nu ma deprim. A, si spre deosebire de acu 3 ani, acum nu ma mai stresez pentru un viitor pe care nu-l pot banui. Ce dileme infantile din categoria drobului de sare aveam atunci... "Daca acum adoarme doar leganat la 5 kile, trebuie sa-l dezvat cumva, pentru ca peste un timp nu voi mai putea". Ei uite ca nu numai ca suntem mai puternici decat credem, dar timpul le rezolva pe toate usor si frumos, fara plansete, fara frustrari in nici una din tabere, fara fortare. Ca doar nu as fi ajuns sa-l adorm plimbat si in noaptea nuntii lui :)))). Asa ca mamicia cu David e mult mai simpla si fara stres fata de mamicia cu Alexul bebelus. Combustibilul meu, care ma mentine zen, e format din iubirea lui Alex si zambetele fericite-indragostite ale lui David din acele scurte pauze. Si momentul acela de dinainte de a pune capul pe perna, cand ma uit in stanga patului si-i vad pe Relu si pe Alex dormind in pozitii identice mereu. Si in dreapta un David in sfarsit linistit. Ma cutremur de fericire, mi se face pielea de gaina, si adorm implinita in secunda in care pun capul pe perna :)).

Un pic un pic doar ma deranjeaza cand mamele copiilor usor de crescut (ca nu-mi place cuvantul "cuminte" mai ales la bebelusi, de parca cel mic plange sa-ti faca in ciuda) nu isi dau seama ca cei mici sunt diferiti si considera ca ele au facut ceva de au un copil model. Incerc sa-mi pastrez zenul cand mi se spune "al meu nu a plans pentru ca nu am baut cafea in sarcina". Nici eu nu am baut. Vad ca tot vin pe rand cu astfel de exemple, dupa ce intr-o postare anterioara spuneam cum isi atribuie unele mame reusita ca bebelusul doarme si in zgomot. Deci doar cu asta mai trebuie sa lucrez la mine, sa nu ma deranjeze astfel de exprimari.

Inchei cu inca o povestioara comica. De obicei Alex vine cu mine la wc. Nu ma deranjeaza cand vine de la inceput, insa nu-mi place sa intre pe usa dupa ce eu am inchis-o. Asa ca aseara dupa ce am intrat am incuiat cu cheia. Nu fac asta de obicei pentru ca s-ar supara, dar aseara am simtit ca pot "risca" pentru ca se juca cu Relu. Si primul meu gand a fost ca al unei mame ce merge prima data dupa ce a nascut la un spa: "uau, sunt singura in baie!!!". Ca dupa vreo 2 secunde sa-mi dau seama ca pe bratul stang il am pe junior  :)))))).
  
(Mi-a luat 9 ore sa scriu postarea aceasta ;). ) 

Prima

Da! Alex creste, creste bine, creste frumos, creste minunat, si tot asa creste dragostea mea si fericirea mea si bucuria mea.

M-am hotarat sa creez un blog pentru a nota mancarea pe care Alex o va primi atunci cand vom incepe diversificarea. Imi va fi mult mai usor aici decat pe o foaie care apoi va ramane in dezordine pe masa. Si imi parea deja rau ca nu am inceput un blog mai demult, pentru a nota cand a avut parte de prima manichiura :D, cand a zambit prima data, cand a ras in hohote, si toate minunatiile pe care nu le-am notat nicaieri... Dar nu putem da timpul inapoi asa ca mi s-a parut ca diversificarea va fi un moment excelent de inceput de "jurnalism".

Puiul meu se numeste Alexandru Daniel, si s-a nascut in data de 16 octombrie 2009. Este viata mea!