Am multe griji
pe cap, inclusiv o febră supărăcioasă la cel mic, dar tot îmi vine să
împărtășesc cu voi o sumedenie de știri, și mă enervez că sigur le pierd șirul
dacă nu le scriu. Am impresia că toamna se numără studiile :).
2. Un studiu prezentat în octombrie la întâlnirea
anuală a Societății de Neuroștiințe din Chigaco a demonstrat că laptele
matern influențează prin hormonii conținuți comportamentul copilului chiar și
după întărcare.
3. Un nou studiu din octombrie 2015 a demonstrat că doar
una din 5 mame cărora li s-a spus că au în uter un bebeluș mare chiar a
născut un bebeluș mare. Partea proastă e că tuturor femeilor cărora li se spune
că au bebeluș prea mare li se aplică tot felul de intervenții, de la inducerea prematură a nașterii
până la cezariană, chiar dacă nu e nevoie, și chiar dacă nu ar fi nevoie de
fapt nici dacă ar fi vorba de macrozomie.
5. Tot în octombrie 2015 a apărut
un studiu în revista Birth care afirmă că există o
puternică relație inversă între durata și cantitatea de epidurală primită
și cantitatea de oxitocină sintetică primită cu probabilitatea ca
bebelușul să sugă în prima oră după o naștere vaginală, chiar dacă vorbim
de copii care au fost puși piele pe piele pe mamă imediat după naștere și în
toată această primă oră! Dacă bebelușii sunt duși la neonatologie e clar,
bănuiesc, care sunt probabilitățile să sugă.
5'. Asta după ce, probabil știți, în
august s-a publicat un mega-studiu care a demonstrat iar (zic iar pentru
că eu și în 2009, și în 2012 am dat peste astfel de informații când mă
pregăteam de nașteri, deci nu sunt noi, doar demonstrate iar și iar) că intervențiile
la naștere (epidurale, metodele de inducere, calmantele de durere) influențează
foarte mult alăptarea și depresia post-natală.
6. Corticosteroizii primiți de copii în primii doi
ani de viață le opresc creșterea în înălțime mai târziu în viață, spune un studiu publicat în la începutul lunii octombrie.
Copiii care au astm măcar au parte și de avantaje, dar pe mine personal mă
sperie faptul că (cel puțin în orașul nostru) e modă ca medicii să le recomande
corticosteroizi copiilor la orice răceală.
9. Un studiu scandinav din octombrie 2015 a descoperit
că femeile însărcinate care primesc plombe de amalgam în primul
trimestru de sarcină au probabilitate mai mare să nască bebeluși cu probleme
de boltă palatină. Poate vi se pare neimportant și puțin probabil, dar în
condițiile în care deja din ce în ce mai mulți copii se nasc cu fren lingual
scurt (scăzând șansele alăptării fără ca mama să știe ce și de ce s-a
întâmplat), mie astfel de studii îmi trezesc interesul dacă nu cumva și alte
surse de mercur le afectează bebelușilor anatomia gurii.
10. Tot în octombrie australienii au
demonstrat că nu există nicio legătură între durata somnului copiilor și
comportamentul lor sau alte atribute din dezvoltare. Asta așa,
că oricum oamenii de știință australieni sunt hotărâți să demonstreze că
motivele pentru care se face sleep training sunt mincinoase. Și se pare că au
dreptate. Durata somnului copiilor nu are nicio legătură cu dezvoltarea lor și normalul
variază mult de la copil la copil, normalul și-l face fiecare copil, că
doar nu suntem o specie auto-destructivă să ne facem rău singuri.
11. În august a apărut un studiu care a demonstrat că săptămâna de
școală de 4 zile în loc de 5 ar avea mai mare succes din punct de vedere
academic, copiii ar învăța mai ușor, mai bine, mai mult.
12. Un studiu din septembrie a arătat că sunt mai
întâlnite cariile la copiii ai căror mame au suferit stres cronic.
Însă în descriere mai găsim și că aceste mame stresate nu și-au alăptat copiii,
deci poate stresul influențează și indirect prin deciziile luate. Dintre copiii
cu carii analizați, 62.9% nu fuseseră deloc alăptați, iar 37.1% fuseseră
alăptați într-o anumită măsură.
13. De ce sunt brusc atâția copii
sensibili la gluten? Nu, nu e un moft, în octombrie a apărut un studiu care a demonstrat că un microbiom
dereglat de antibiotice reacționează foarte puternic la gluten.
14. Un studiu din septembrie a demonstrat că există o
legătură între un microbiom dereglat, deci prea puține bacterii bune în
intestin, cu astmul bebelușilor.
15. Acum, în octombrie, oamenii de știință argentinieni au descoperit glyphosate
(insecticidul Roundup al Monsanto) în 85% dintre tampoanele interne
analizate, inclusiv în marele brand o.b.. Glyphosate este cancerigen,
deci dacă aveați în plan să-l evitați, mare grijă cu tampoanele menstruale, poate
ar fi bine să alegeți altă variantă pentru menstruație. Pe mine ce m-a deranjat
mai tare, din moment ce nu folosesc tampoane din comerț, a fost faptul că au găsit glyphosate și în majoritatea produselor medicale
din bumbac, gen vată sterilă, pansamente, etc.
16. Un studiu mai ”vechi”, din mai 2015, a demonstrat că
90 de minute de mers pe jos în natură sunt eficiente în vindecarea
depresiei. Și, spre deosebire de medicamente, nu există efecte adverse.
17. După cum am scris și în
postările anterioare referitoare la sleep training, în iulie a apărut un studiu care a demonstrat că părinții nu
estimează corect nivelul de fericire al propriilor copii.
18. Un studiu din august 2015 făcut pe un grup de
supraviețuitori ai Holocaustului a demonstrat că trauma se transmite genetic
urmașilor printr-un mecanism numit moștenire epigenetică.
19. În august CDC-ul american a sfătuit școlile să
înceapă programul mai târziu, după ce cercetătorii lor au tras concluzia,
studiind 9000 de copii de vârste diferite, că atunci când școala nu începe
atât de devreme copiii învață mai ușor și mai bine.
20. În octombrie a fost publicat un studiu care
a demonstrat că dacă încep mai târziu (ca vârstă) grădinița și școala,
copiii sunt mai atenți și mai dispuși să învețe chiar și la vârsta de 11 ani,
adică beneficiile se întind pe o perioadă de minim câțiva ani.
21. În august 2015 în revista Cancer
a apărut un studiu care a demonstrat o puternică legătură
între limfomul non-hodgkin și virusul simian 40. Unde se găsește virusul
acesta vă las pe voi să căutați...
22. În august 2015 în renumita
revistă JAMA Pediatrics a apărut un studiu care a demonstrat riscurile foarte mari
ale vaccinării la bebelușii cu greutate foarte mică.
24. Un studiu publicat în septembrie în revista Science
arată că copiii care au contact cu pământul și murdăria, în special la ferme
de vaci :D, au șanse mari să nu aibă astm sau alergii. Nici aceasta nu e o
informație nouă, eu sigur o aveam în 2009 când am născut, mereu mi s-a părut
normal să-l las pe Alex sa umble în patru labe pe pământ și mi s-au părut
nocive șervețelele sau alte soluții antibacteriene, care, se știe, predispun la
alergii, astm și în plus creează bacterii rezistente la antibiotice și pentru
noi, cei care nu folosim antibacteriene, mulțumim...
25. De câte ori intru într-o piscină
sau într-o mare împreună cu persoane ”cremuite” văd pelicula de pe apă și mi-e
groază că toxinele acelea intră astfel și în organismele copiilor mei. Îmi era
milă și de pești, mai ales în Grecia unde vedeam efectiv peștii printre
picioarele noastre. Acum în octombrie a fost publicat un studiu despre Oxybenzone, cea mai întâlnită
substanță din loțiunile de protecție solară neorganice, în care s-a constatat
că oxybenzone din cremele folosite de înotători omoară coralii sau îi
deformează, deteriorându-le ADN-ul și dereglându-le sistemele endocrine. E
cam clar cât sunt de sănătoase aceste loțiuni și pentru cei care le folosesc.
26. Un studiu din 19 octombrie a demonstrat încă un mod
prin care flora intestinală ajută la o imunitate corespunzătoare a
organismului. Se pare că flora intestinală reglează nivelul antioxidantului
principal al organismului, glutathione, care luptă cu o mulțime de boli.
Deja se presupune că acest studiu va determina noi game de probiotice și o mai
bună înțelegere a proceselor metabolice din spatele bolilor cronice, cum ar fi
diabetul de tipul 2.
27. Ieri a fost votată în sfârșit
legea care reglementează marketingul
substituenților de lapte matern. După 4 ani în care nu mai credeam că ar
putea fi votată, în țara noastră coruptă. În 2013 când tărăgănau ședințele pe
tema aceasta pentru motive puerile, mă adresasem și eu unei doamne într-o postare. Le felicit din tot sufletul pentru
efortul neobosit pe doamnele care au luptat pentru această lege. Eu știu de
Mihaela Nadia Sandu, Irina Popescu, Alexandra Dinca, Aniela Petreanu, dar în
mod cert sunt și altele. Jos pălăria.
28. Alex cel din titlul blogului a
împlinit 6 ani în această lună. Nu vă voi vorbi acum de cea mai tare petrecere
pe care a avut-o :D, deși sper să fac o serie de postări ca cele de la 4 ani,
cu petrecerea piraților. Voi copia însă statusul meu
de pe Facebook din primele ore ale nopții, când a început ziua lui:
”În urmă cu 6
ani încă nu aveam niciun semn de travaliu. Însă la 6:40 dimineața a apărut în
această lume cel mai minunat și mai altruist și mai iubitor și mai înțelegător
și mai înțelept OM pe care îl cunosc eu.
Nu știu cu cine
seamănă, nu știu ce îi rezervă viitorul, pentru că lumea nu e așa bună cum
crede el. Însă între timp mă simt binecuvântată să îl am lângă mine, să-l pot
iubi și admira și să pot învăța atâtea zi de zi de la el, Alex cel luminos. Cel
care în 16 octombrie 2009 a adus și soarele la propriu pe cer, după lungi zile
ploioase, și Soarele în viața mea.”
Editez (22 oct.2015 ora 23:48)
29. să adaug un nou studiu citit chiar acum, publicat luna aceasta în
revista Pediatrics, care afirmă că niciun pic de alcool nu e sigur în
sarcină și orice cantitate mică poate avea efecte majore asupra dezvoltării
fătului.
Editez (24 oct. 2015)
Editez (25 oct. 2015)
Voi continua să
editez dacă aceste studii nu se mai opresc puțin :D
31. Mindfulness-ul te ajută să nu ai grăsime
abdominală și în general să ai o greutate normală. Mindfulness e capacitatea de
a te analiza, de a-ți cunoaște sentimentele și gândurile care te determină să
acționezi în modul în care acționezi, de a fi conștient de gândurile și
sentimentele din acel moment. Studiul e din 19 octombrie, de aceea intră în
listă :).
Editez (26 oct 2015)
32. Maimuțoii mai gălăgioși au testicule
mai mici și deci spermatozoizi mai puțini. Zice un studiu publicat la mijlocul lunii octombrie :D.
Editez (26 oct 2015)
33. Oamenii de știință au constatat
cât de mult s-ar rări valurile de boli contagioase dacă s-ar da concediu de
boală plătit. Studiul e din septembrie 2015. Eu nu pot să nu mă
întreb cum s-ar aplica acest studiu la grădinițele noastre...
Editez (28 oct 2015)
34. Uitasem să scriu despre raportul
OMS cu carnea cancerigenă. Nu am mai văzut așa salturi de pe scaune de ...
niciodată de fapt :))). Câte reacții nervoase... Nu ma înțelegeți greșit, și
copiii mei mănâncă carne roșie, dar tot mi s-a părut foarte haios/ciudat să
citesc atâta indignare. Poate ar trebui în schimb să ne gândim de ce brusc carnea roșie ar fi potențial cancerigenă în loc
să etichetăm (tabăra WHO) sau să aruncăm cu pietre (bucătari, bloggeri
culinari, nutriționiști sau pur și simplu gurmanzi). Probabil modul în care se
cresc acele animale are legătură? Hrana lor? Antibioticele pe care le iau
implicit, zilnic, de la naștere, și care reprezintă, de exemplu în SUA 80% din consumul național de antibiotice? Modul
crud în care le creștem și le omorâm (vezi filmul Earthlings)? Modificările
genetice? Decât să spunem ba că e natural să mâncăm carne roșie, ba că aceasta
e cancerigenă, oare nu ar fi mai bine să vedem de ce brusc ar fi cancerigenă? E
natural să mâncăm carne roșie, dar aceasta de acum nu e doar carne. Nu ar fi
mai bine să promovăm creșterea naturală a animalelor?
Editez (28 oct 2015)
35. Stresul în sarcină e legat de
probleme de sănătate mentală chiar și la nepoți... Vă dau link la un articol despre studiu, că din studiul cu
șoarecii depresivi eu nu am înțeles nimic. Cercetarea de fapt durează mult, un
articol a apărut în august 2015, iar altele vor fi publicate în noiembrie și
decembrie. Mi s-a părut haios să văd că vă prezint un studiu atât de
recent, din decembrie 2015 :).
Editez (28 oct 2015)
Editez (30 oct 2015)
37. Copiii
cărora li se citește au activate mai multe zone din creier responsabile cu
învățarea limbajului, spune un studiu din august 2015.
Editez, ca să nu pierd valul de studii,
deși nu-mi arde acum deloc de asta... (3 nov 2015)
Editez (5 nov 2015)
39. Nivelul testosteronului
tatălui atunci când copilul lui e supărat poate prevesti modul în care va
reacționa la această supărare, spune un studiu de la finalul lunii octombrie 2015. Da, nu
e prima dată când se demonstrează că un nivel mai scăzut de testosteron face ca
tații să fie mai empatici. Dar acum s-a demonstrat într-un fel și faptul că
hormonii taților variază în funcție de copil și de altele (de sexul copilului, de relația cu mama,...)
40. În 2 noiembrie niște oameni de
știință suedezi și-au publicat studiul despre PCOS în Proceedings of the National Academy
of Sciences. PCOS (polycystic ovary syndrome) = SOP (sindrom
ovarian polichistic) în română Unele concluzii le înțeleg, cum ar fi depresia
și anxietatea. Însă ceea ce nu înțeleg e modul de transmitere la urmași. Aș fi
pus pariu pe ceva genetic eventual. Însă ei au făcut experimentul care
demonstrează moștenirea bolii la fete și a obezității și a problemelor de
insulină la băieți injectând cobailor testosteron în sarcină. Și din câte știu
eu din experiența personală și din vorbele unor medici cu care am
interacționat, în sarcină boala nu mai există. Nu am mai avut nici acnee în
ultimul trimestru, nici chisturi pe ovare, nici probleme de insulină.
Editez (5 nov 2015)
42. Bacteriile
intestinale în exces pot fi vinovate de obezitate și sindrom metabolic, spune un studiu de la finalul lunii octombrie. Foarte
interesant, sunt cazuri în care excesul de fibre vegetale duce la obezitate și
ficat gras.
43. Un studiu din noiembrie 2015 a arătat că copiii
au simțul sinelui încă de la 5 ani, la fel de puternic ca un adult. Până
acum de fapt erau testați greșit când se considera că nu au, cu mijloace pe
care ei nu se pricepeau să le folosească.
Editez (8 nov 2015)
46. Deși nu reușesc să găsesc
studiul bănuiesc că e foarte recent din moment ce în toate revistele internaționale știrea a apărut azi.
Ceva care cred că era știut dinainte, faptul că uleiurile vegetale rafinate
de floarea soarelui și rapiță prăjite sunt foarte cancerigene și în plus
distrug sănătatea mentală. Grăsimile recomandate de către cercetători
pentru prăjit sunt uleiul de cocos, uleiul de măsline, untul și untura.
Editez (11 nov )
47. Între timp am mai avut o
aniversare în familie :)
Redau, ca mai
sus la Alex, statusul de pe Facebook:
”Uraganul
familiei noastre a împlinit 3 ani în această dimineață. Mi s-a adus cu drag la
cunoștință că fac discriminări dacă nu îl sărbătoresc și aici și pe el, ca pe
Alex :D. Dar adevărul e că David nu vrea să fie sărbătorit. De dimineață s-a
enervat de câte ori i-a spus cineva la mulți ani, a lovit telefonul când i-a
făcut urări bunica de la Cluj, m-a lovit dacă am vrut să-l pup, s-a enervat de
ce nu a crescut brusc mare și de ce nu are tort chiar când se trezește
dimineața. Noroc că tortul și cadourile i-au fost pe plac, deci vom putea sta
liniștiți până la 2:30 noaptea să ne jucăm cu ele, ca de obicei :D
Să trăiți,
șefu! ”Fieca” să fiți mai sănătos și mai fericit și să ne conduceți cu mai
multă înțelepciune și cu mai puțini nervi :D”
48. În septembrie 2015 a fost publicat un studiu care a
demonstrat că triclosanul, componenta principală a săpunurilor
antibacteriene, a soluțiilor și șervețelelor dezinfectante, nu distruge mai
multe bacterii nocive decât un săpun simplu. Însă le distruge pe cele
utile...
49. Ieri, 10
noiembrie, a apărut un studiu despre managementul nașterilor premature
apropiate de termen. Ideea lor e următoarea: atunci când
poate să apară o naștere prematură apropiată de termen (34-36 săptămâni), se
pune problema în a alege o naștere imediată ca să nu apară infecțiile sau să se
mai aștepte nașterea ca să fie fătul mai dezvoltat. Concluza e că prin
așteptare nu crește așa tare riscul infecțiilor, însă diferențele pentru
bebelul, mai ales pentru aparatul respirator, sunt foarte mari.
Editez (16 nov)
51. În octombrie 2015 a fost publicat un studiu în Jurnalul Academiei Americane de
Psihiatria Copilului și Adolescentului care a arătat că și variațiile mici
de sensibilitate maternă în copilăria mică au efecte vizibile în dezvoltarea
creierului copilului, nu doar variațiile mari, cum se știa înainte. În
plus, studiul arată că are importanță mare și sensibilitatea paternă, nu doar
maternă.
52. Un studiu publicat în septembrie 2015 într-o revistă
medicală de cardiologie a demonstrat că dacă vrem să reducem problemele
majore de sănătate din viitor ale copilului trebuie să limităm stresul în
primii lui ani de viață. Studiul e mare, a urmărit 6700 de participanți de
la 7 la 42-45 de ani. Problemele de sănătate din viața adultă a participanților
la studiu nu au fost deloc în legătură cu nivelul de stres al lor ca adulți, ci
doar cu cel din copilărie. În linkul dat mai sus apar și sfaturi cum putem
crește rezistența la stres a copilului, mai ales că de multe situații stresante
nu îl putem feri.
54'. În iulie 2015 fusese publicat un studiu pe aproape 10000 de copii care a
demonstrat că bebelușii născuți din mame care au luat antibiotice în timpul
sarcinii au risc crescut de obezitate.
55. În octombrie a fost publicat în Mucosal Immunology un studiu care a demonstrat că în laptele
matern nu există doar anticorpi și nutrienți care ajută la formarea sistemului
imunitar al bebelușului, ci și bio-molecule care ajută la reducerea inflamației
și la combaterea infecțiilor. Echipa de cercetare a căutat aceste
bio-molecule și în laptele de vacă și în formulele de lapte praf, dar acestea
nu conțin deloc bio-molecule pentru reducerea inflamației și combaterea
infecțiilor.
Editez (17 nov 2015)
56. Am descris pe blogul Kiddy un studiu apărut ieri în revista
Pediatrics despre rolul laptelui matern în prevenirea retinopatiei de
prematuritate.
Editez (22 nov 2015)
57. Un studiu mare publicat în 10 noiembrie 2015 arată
că obezitatea e în strânsă legătură cu sărăcia dar și cu un stil
autoritar de parenting.
Editez (24 nov 2015)
58. Un studiu publicat în 15 octombrie 2015 în revista
Scientific Reports afirmă că în toate autopsiile creierului persoanelor bolnave
de Alzheimer s-a găsit Candida și alte tipuri de infecții
fungice.
59. La întâlnirea anuală a Societății Americane a Anesteziștilor a fost
expus un studiu care a demonstrat că hipnoza
conversațională (cuvintele calme) au efect mai puternic de calmare decât
medicația care e dată de obicei înainte de anestezii și înainte de operații.
Editez (30 nov 2015)
60. Un studiu publicat în 12 noiembrie 2015 a arătat că cei
mici petrec prea puțin timp afară cât timp sunt la grădiniță. Cică în SUA
recomandările oficiale sunt de a petrece minim o oră afară în timpul grădiniței
pentru că au observat că această alegere e definitorie pentru dezvoltarea
copilului. Și doar 3 din 10 copii își petrec zilnic la grădiniță minim o oră
afară. Îndrăznesc să afirm că la noi situația stă și mai prost.
Editez (1 dec 2015)
61. Bebelușii care au părinți orbi nu acordă atenție privirii
adulților din jurul lor, ci sunt atenți la alte forme de comunicare, spune
un studiu publicat in noiembrie.
62. Antibioticele luate de mame în sarcină distrug microbiomul fătului,
dereglează dezvoltarea acestuia și cresc riscul bolii inflamatorii intestinale
la bebeluș, spune un studiu publicat în 25 noiembrie în PLOS ONE.
Editez (6 dec 2015)