Al cincilea aliment: ciresele

Azi i-am adaugat o cireasa piureului de mar si para. O cireasa din gradina proprie. Nu stiu cat a ajuns si la el, ca i-am facut cam mult piure pentru cat mananca el si nu m-am gandit la timp sa-i despart doar putin si sa-i amestec cu cireasa. Maine!

Oricum, la noi in gradina se intra foarte greu. Cred ca in ultimele 3 saptamani au fost doua zile in care sa nu ploua torential non stop. Capsunii si ciresele sunt aproape de coacere dar sunt si aproape stricati. Mare parte din agricultura e distrusa de atata ploaie. As putea spune ca in primavara asta a plouat cat in alti ani pe tot parcursul anului...

Puiul iar e constipat... Si azi nu prea a avut chef de papi.

Si marait. Dar marait asa simpatic. Incepe sa se strambe si sa se smiorcaie. Noi incepem sa radem de el (stiu, total nepedagogic, dar e tare scump) si el se uita mirat la noi si se opreste! :)) Asta se intampla in doua circumstante diferite: ori daca il sperie ceva (poate e prea somnoros, abia trezit si se apropie cineva prea tare de el, de exemplu), ori daca il tinem si nu-l lasam sa faca ce vrea el, sa mearga unde vrea el, domnul rasfatat :D.

Azi a fost putin mai dificil si a avut o stare subfebrila. Se pregateste intens de iesire al doilea incisiv.

Ieri am citit acest articol Despre formula in media

Si mi-am amintit ca zilele trecute am vazut trailerul de la un film Formula Fed America pe care as vrea sa-l vad. M-a distrat in trailer cum povesteste o tipa ca atunci cand s-a hotarat sa-si alapteze copilul, au intrebat-o cei din jur daca si-a intrebat pediatrul pentru a lua decizia asta!

Si tot in domeniul asta, in care am ajuns noi sa ne gandim ca e anormal sa alapteze cineva (fraza care imi suna total anormal, doar ASTA E NATURAL SI NORMAL!), mi-am amintit o postare foarte interesanta citita in incursiunile mele pe mai multe bloguri: Moftul de a alapta

Si chiar daca am mai dat si alta data linkul, se potriveste si acum, cel in care Raluca Zenga povesteste cum toata lumea era contrariata de ce ea ar vrea sa alapteze La sanul mamei.

Si inca o amintire, de pe vremea sarcinii, Facebook a interzis pozele cu mamici care alapteaza. Deci astia de la Facebook considerau ca sunt vulgare si indecente pozele in care o mamica alapteaza. Dar totul era normal la pozele in care bebelusii mancau din biberoane sau la pozele in care tot felul de pitzipoance se imbracau/dezbracau vulgar si indecent!

Primul dinte!!!

- Avem un dintisor-zimtisor!!! Iupiiiiiiiiii!!!!!!! Scumpicul mic!

- Acum de-abia pot sa scriu, ca sta in brate la Relu si se uita la mine fix, fara sa clipeasca, isi ridica sprancenele a mirare, mai zambeste, in functie de ce fac eu :))

- Tot in domeniul "privire": dimineata il las pe Alex la ai mei si ma mai culc o ora; cand il aduce maica-mea inapoi se uita la mine cu niste ochi maaaarrriiii si e curios, chiar putin speriat! Si pana cand imi deschid bine bine ochii si-i zambesc e tot speriat. Si chiar daca il pune mami pe masa de infasat, el se intinde sa ma vada cum sunt :D.

- Ieri dimineata in timp ce se catara pe noi l-am strigat "Aleeex" si el a zis "Aleee" :D

- Azi dimineata mami se juca cu el cucu-nene (varianta autohtona pentru cucu-bau), si la un moment dat zice mami "cucu", si Alex: "nene" :)

- De ieri dimineata dupa ce se indreapta spre capul patului nostru, trece peste perna mea si se aseaza in genunchi, se ridica in picioare tinandu-se de tablie.

- De fapt in ultima vreme se ridica in picioare sprijinindu-se de orice, foarte periculos. De multe ori cade la loc, uneori chiar pe spate, si sta asa si rade, ca stie cat imi place de el cand sta pe spate. Am si eu o manie, poate pentru ca nu a stat niciodata ca bebelus pe spate nicaieri, cum il vad pe spate cum imi vine sa-l mananc. Asa ca acum, cand pica pe spate incepe sa rada si se uita la mine, stie ca vin sa-l pup pe burta :D.

- Ziua Alex doarme in patutul lui pentru ca am observat ca porneste in expeditie cum se trezeste, nu scoate nici un sunet, asa ca patul nostru ar fi fost periculos. Si cum oricum il adorm in brate, nu stie el unde doarme. Pana acum ne astepta la trezire pe burta, cu fata catre usa, apasand aparatorile de la pat in jos sa ne vada cand deschidem usa. Acum ne asteapta ori stand in fund, ori in picioare. Azi la amiaza el era in camera, eu credeam ca doarme. Si aud o lovitura puternica! Vaaaaiiii inima mea! Mi-am amintit ca noi n-am coborat nivelul de la patut si el se ridica asa in picioare si poate cadea jos. Fug repede inspre camera cu ganduri negre in cap, si speriata rau ca nici nu-l aud plangand. El era in patut in picioare, lovind dulapiorul care e lipit de patutul lui!

- Ieri au fost ai mei la tara. Cand au venit, mami l-a luat in brate. Eu am intrebat-o de barfe de pe acolo si ea a inceput sa mi le spuna vorbind incet, sa nu ne auda barbatii ca barfim, ca nu le place :P. Alex a inceput sa o studieze atent, se intorcea in brate sa o priveasca fix, se uita la gura ei :)). Am zis cu mami ca noi n-o sa mai putem barfi mult, ca imediat o sa ne parasca :D.

- Ieri era la mine in brate si a tras un partz maaaarrreee si s-a intors repede in spatele lui sa vada cine a facut zgomot :)). I-am zis ca nu ma pacaleste, stiu ca el a fost, nu merge tehnica asta :)).

- Azi tati lui Alex a vrut neaparat sa mearga in deplasare cu tati meu. Lui Alex i-a fost foarte dor de el (sau ca sa zic asa s-a saturat de mine si de mami meu :D). Cand a sosit Relu acasa Alex trebuia sa manance dar s-a uitat inspre usa si a plans pana l-am dus la el. Abia dupa 4 ore si jumatate de la masa anterioara a inceput sa il "manance" pe Relu. Deci nici macar atunci, dupa atata timp de distractie cu tati lui, nu se gandea sa se intinda la mine. Si alta data, daca vreau sa ii aman masa doar 5 minute peste 3 ore, face scandal...

- Azi nu i-am adaugat pana la urma nici un aliment nou. M-am tot codit daca sa-i bag ceva din gradina proprie dar care se cam dau dupa 8 luni (cirese, spanac) sau alimente mai chimicalizate care sunt permise de la 6 luni (cartofi dulci, avocado, banane). Si cum nu m-am putut hotari, mesele au ramas aceleasi: mar+para si morcov+dovlecel. Masa de legume este preferata lui, le mananca pana cand am impresia ca o sa i se faca rau :D.

- Se pare ca a tinut minte ca de obicei de la inceputul scarilor de la parter ma prefaceam ca fug cu el in brate si Relu se prefacea ca fuge dupa noi sa il prinda. Cand ajung cu el acolo, daca mai e cineva pe hol el crede ca se joaca toata lumea cu el "te prind!" :D si incepe sa fuga la mine in brate, ca si cum ar alerga pe scari in sus si rade in hohote :D

- Ce am citit azi interesant: Despre biscuiti. Dana, mamica de Maia, sa stii ca asta e eterna enigma si pentru mine, chiar e peste puterile mele de intelegere, si tot astept sa imi explice cineva :D.

A patra zi de dovlecel

A patra zi de dovlecel pentru pui, a treia zi de mancat capsuni pentru mama, a sasea zi de mancat nuci de Brazilia pentru mama...

De ce le enumar asa? Pentru ca i-au aparut puiului niste bubite pe fata si parca regurgitarile sunt mai dese si mai puternice, inspre voma. Si nu-mi dau seama daca e de la laptele super gras dat de nuci, sau de la capsuni, sau de la amaratul de dovlecel. Toata ziua m-am gandit ca acuma seara la cina nu voi mai papa capsuni si nuci, dar cand a venit vremea mesei, mi s-a facut o pofta de gravida pe capsunii aia de n-am mai putut :)).

Nucile de Brazilia le iau pentru ca o singura nuca din asta contine seleniu cat are nevoie un om intr-o zi. Si seleniu e nevoie pentru tiroida, de fapt eu gasisem un articol in sarcina ca daca ai Hashimoto si iei seleniu nu mai faci tiroidita postpartum. Si uite ca am uitat complet de articolul ala! De seleniu oricum stiam in sarcina cu Hashimoto ca scade nivelul anticorpilor, si ii face sa nu atace sarcina. Asa ca am mers hotarata pe nucile minune. Si sunt si delicioase :D. M-am gandit ca voi lua doua pe zi, ca nefiind bio poate nu contin chiar asa mult seleniu. Dar de-abia m-am putut opri, cat sunt de bune...

In plus tot pentru tiroida am gasit de vreo saptamana ceva produs pe baza de fucus. Si mi-a sosit kelp-ul! Prima sursa de kelp din Romania, si culmea, e si organic, si raw! De la Una cu Luna, o femeie exceptionala, cu care m-am distrat teribil conversand prin email. Ea are blogul Bucurie Bunastare Hrisca si va deschide si un magazin fizic si online rawz! Deci ma voi gandi cum sa integrez si praful de kelp.

Si daca am deschis subiectul tiroida... in conversatia mea cu prietena mea londoneza care are aproximativ aceeasi problema, mi-a zis ca ei doctorita i-a recomandat sa se trateze neaparat pentru ca un tsh marit creste si colesterolul si automat laptele dat copilului nu mai e de calitate. Si i-a spus sa alapteze cat de mult timp. No, fiecare doctor cu parerea lui, asa ca l-am intrebat si pe Dr. Google :D.

Am gasit asa:
- o femeie cu hipotiroidism netratat care alapteaza poate pati un singur lucru rau: sa nu aiba lapte suficient. Ii multumesc Domnului, eu am.
- o femeie cu hipotiroidism care alapteaza sufera de dureri articulare, intepeniri, dureri de muschi, tendinite, etc. Ca sa pastrez umorul, voi spune "Ii multumesc Domnului, eu am." Dimineata cand cobor scarile imi e foarte greu ca nu pot indoi deloc incheieturile, mai ales cele de la laba piciorului. Va trece :D.
- e sanatos pentru mama cu tiroidita postpartum sa alapteze cat de mult
- e sanatos pentru bebe care are mama cu Hashimoto sa fie alaptat cat de mult pentru ca formula predispune la boli autoimune si bebe are deja predispozitie genetica. Anticorpii tiroidieni nu trec prin lapte la bebe, ca cica IgG-ul e prea mare, mi s-a parut super comica explicatia, imi si imaginam ca nu incape acolo pe canalizare :D.

Deci numai de bine! Mami m-a intrebat ca am cautat numai pe site-urile mele naturiste :))? I-am raspuns ca am gugalit "hypothyroid breastfeeding" (original, nu? :D), deci chiar am cautat chestii generale medicale, nu hippie :D.

Sa revin la Alex. A papat si azi bine si fructele si legumele. Maine ii pot introduce ceva nou si nu m-am hotarat inca ce. Am stat mult afara azi, ca a fost vreme frumoasa si am fost doar noi trei, restul familiei a prestat munci agricole la tara :D. E super simpatic ca e suparacios, daca are el anumite impresii prin capsor incepe sa maraie, sa isi lase buzita in jos gata de plans, e super scump. Si rade de numa daca noi incepem sa radem, dar putin intrebator, oare a fost ceva banc si el nu a fost atent? :))

Rade iar super fericit daca il poarta taica-sau pe gat, are impresia ca el e seful! Si daca ne prefacem ca fugim unul dupa altul cu el in brate (sau pe gat) e super incantat, rade si chicoteste de parca cel care fuge dupa el l-ar gadila de numa :)).

Cand umbla tinut de maini sta tantos cu burta si pieptul in fata. Si la fel de mandru a fost acuma seara cand i-am pus castile pe cap, chiar daca nu erau conectate la nimic, a inceput sa scoata sunete ca si cum s-ar lauda la taica-sau ce are el :)).

Cred ca inchei aici ghiveciul de informatii, ca imi pica ochii de somn, e 0:30 si nu stiu cum sa inchei frumos :).

Noutatile mai pe larg - partea a II-a

In primul rand ceva ce am mai citit interesant zilele astea: Inca niste ganduri despre copii.

Apoi sa revenim la povestea plictisitoare. Asadar cand ne planificam noi ziua, a primit taica-meu un telefon si a ajuns la concluzia ca trebuie sa ne intoarcem mai repede acasa. Deci nu mai puteam sta pana miercuri dupa-masa, ci trebuia sa mergem acasa marti. Partea buna era ca asa nu ma mai stresam eu toata noaptea urmatoare cum voi face cu drumul cu Alex, ca taica-meu conduce mai regulamentar decat Relu si deci chinul lui Alex cu foamea si somnul erau mai lungi. Dar partea proasta era ca eu venisem la Baile Felix si apucasem sa fac doar o baie de o jumatate de ora. Important era totusi ca am vazut ca doarme puiul si in pat strain.

Asa ca singura noastra pauza intre mese si somnuri, de durata clasica de o ora si jumatate, in loc s-o petrec la bazin am petrecut-o la cumparaturi in mall. De ce? Pentru ca observasem in ziua precedenta ca am stat ca pe ghimpi in bazin si cat a dormit el in camera, cu mami. Nu din cauza neincrederii, ci a dorului. Iar apoi cand a venit la bazin cu el, iarasi de dragul lui am iesit din bazin, ca ma gandeam ca poate ii e dor de mine :D. A zis mami ca am ajuns rau de tot daca in loc sa fac ceva ce imi place asa mult, prefer sa ne plimbam prin magazine doar ca sa fiu mai aproape de Alex...

Dupa tura de cumparaturi am mers inapoi la hotel, i-am dat lui Alex laptic, a adormit si am pregatit toate pentru drum. Am pornit imediat ce s-a trezit. Saracul taica-meu a bagat o viteza de frica mea si a plansului lui Alex! Dar la un moment dat totusi puiul s-a pus pe plans. Am incercat sa-i dau asa, in scaun, in timp ce masina mergea. (Partea comica e ca tati nu are la masina geamuri fumurii, ca Relu :D.) Asta pentru ca din experientele cu drumurile de Cluj stiam ca daca opresc masina si incerc sa-l alaptez, fac mai mult rau decat bine. Pentru ca el se enerveaza ca nu poate manca, timpul trece si devine si mai obosit, noi stam pe loc, etc. A supt doar de cateva ori, dar m-a distrat totusi ca de vreo doua ori a intins mana catre sfarc, l-a strans intre degete si a incercat asa sa si-l duca la gura! Numai ca nu incapea si sfarcul si pumnul lui in gurita! :D

Apoi din cauza plansului puiutului am oprit pe marginea drumului. Si devin deja sacaitoare cu amintirea faptului ca el nu vrea nicicum sa suga stand jos. Asa ca daca ati trecut marti pe drumul Oradea-Baia Mare si ati vazut pe cineva cu copilul in brate plimbandu-se pe marginea drumului, printr-un vant teribil, eu am fost aceea. Dar din cauza vantului si a masinilor ce treceau nu a vrut deloc sa se coboare la san. El vrea intai sa fie aproape adormit ca sa poata manca. Am repornit la drum si el era suparat pe mine, nu s-a uitat deloc la mine, a privit pe geam si a adormit asa saracutul vreo 30 de minute. Apoi pana acasa am facut entertainment sa nu planga.

Acasa desigur ca am trecut din nou prin procesul: uau, becuri, pereti noi, ce interesant, stai sa le privesc, nu am chef acum de mancare si somn! Eu dupa o ora de incercari nu mai puteam, asa ca m-am oprit, gandindu-ma ca va manca mai mult la masa urmatoare. Si intre timp, i-am pregatit fructele, ca era seara si nu mancase solide deloc din cauza drumului. Am ales fructele pentru ca era constipat. Da constipat rau. Seamana cu maica-sa, care pateste la fel la schimbari din astea de peisaj :D.

Ei si cum nu mancase tare bine la san, era flamand rau rau! Acum am vazut si eu cum ar manca el daca i-as da solidele chiar la ora mesei, chiar inainte de lapte! Si m-am felicitat ca nu ii dau asa, ca nu cred ca ar mai suge deloc :)). Pai era fomist tare! Se intindea dupa lingurita, inghitea fara sa mestece, iar voia lingurita! S-a si murdarit tot, ca de obicei, ca asa mananca el, isi pune degetele in lingurita si apoi peste tot isi pune mancare. Dar a si mancat extrem de mult!

Apoi saracutul a adormit la urmatoarea masa la san.

Azi e vineri si asta era povestea de marti. Oare ce s-a mai intamplat intre timp?

Gingii

El avea pana acum un colt de incisiv alb, parea ca e in afara dar nu se simtea cu degetul. In loc sa iasa acela, l-a ajuns din urma celalalt incisiv. Dar inca nu e niciunul afara.

Diversificare

Miercuri am inceput al patrulea aliment! Dovlecelul! Ca ne-am amintit ca avem in congelator de-al nostru din gradina! Ei si dovlecelul asta lasa apa :D. Asa ca a iesit un fel de supa crema, nu piure. Pfuai da ce ii place! Nu stiu daca ii place consistenta apoasa sau gustul dovlecelului, dar intinde gura si mainile si isi baga in gurita, suge lingurita, scoate sunete de incantare, e super! Bine, cu toate astea nu as putea spune cat ajunge in stomacelul lui :D. Foarte putin, dar nu-i stres! E important sa il facem sa-i placa momentul mesei si sa nu il traumatizam cumva.

De atunci in fiecare zi e incantat la mese. La masa de fructe (adica mar+para) se stramba la prima lingurita, dar tot pot spune ca sunt multumita cum decurge masa. Pentru ca se intinde dupa mancare. La a doua masa, adica cea de morcovi+dovlecel e si mai ok, poate pentru ca gustul legumelor nu e asa intens ca cel de fructe si poate pentru ca e mai lichida.

Agitatie

Am inteles ca au fost si la tv ceva doctori care spuneau ca nu stiu ce e in atmosfera miercuri si bebelusii vor deveni agitati, chiar vor face febra, etc. Al meu a fost saracutul agitat tare miercuri, dar si joi. Eu am pus-o pe seama faptului ca am revenit acasa, cine stie ce a fost in capul lui cu schimbarea asta, cat de surprins o fi fost ca i-am gasit pe bunici intr-un loc strain, si apoi am venit cu totii acasa, atatea mirosuri straine pentru el... nu stiu.

Oricum, reactiona schimbat de tot. Nu numai ca era mai serios, mai trist, mai ganditor, mai nervos, mai marait. Dar era si foarte foarte speriat. La orice tresarea, sarea in sus, privea speriat. Inclusiv la rasul meu. Si toate astea chiar daca era tinut in brate. I-a sunat telefonul la taica-meu si de-abia l-a oprit maica-mea din plans. Se speria, sarea in sus, apoi privea fix, speriat, si incepea sa-i tremure buza de jos si sa i se umple ochii de lacrimi.

Dar am inteles apoi ca poate fi vorba de criza de la 8 luni, angoasa de la 8 luni. Care cica e legata si de anxietatea despartirii (bebe realizeaza abia acum ca el si mama nu sunt o persoana si daca pleaca mama poate ca pleaca de tot si nu se mai intoarce), dar si de o evolutie intelectuala: incepe sa faca diferenta intre oamenii cunoscuti si cei necunoscuti si incepe sa cunoasca frica! Frica de necunoscut, frica de intuneric,... Se pare ca psihologii spun ca e a doua etapa in evolutia lor dupa primul suras. De acum inainte nu vor mai rade cu toata lumea, vor incepe sa fie timizi si chiar fricosi cu necunoscutii.

Dar oricum, la noi e clar ca a fost ceva legat si de plecarea noastra la Baile Felix, pentru ca i-a aparut din senin abia marti-miercuri. Si pana atunci plangea cand statea la cineva in brate si o alta persoana iesea din camera, indiferent ce membru al familiei era. A inceput cu mine intr-adevar, plangea dupa mine tot timpul. Dar acum are tentative sa inceapa sa planga si daca trece frate-meu pe langa noi, vorbeste cu el si apoi se indeparteaza. Si daca Alex e la mine in brate... A, si sperieturile astea la orice zgomot, nu le avea asa puternice, cu smiorcaieli.

Alte chestii

Tot de miercuri ma distrez de el ca dupa ce adoarme la san incepe sa rada in hohote. Dar nu doar un zgomot, sau un zambet, ca asa mai facea si pana acum, nuuuuu, hohot lung :)).

Tot de miercuri seara sarbatorim prima data cand a deschis un dulap! De atunci il tot deschide, era sa-si prinda si degetele acolo, e foarte incantat!

Tot de miercuri a inceput sa spuna DA-DA! Eu cu mami banuim ca il striga pe Relu. Relu zice ca nu e asa. Poate e dezamagit, s-ar fi asteptat la "tata". Dar mami banuieste ca Alex vrea de fapt sa spuna "tata" pentru ca l-a intrebat "tata? tata?" si Alex a inceput "dada dada"!

Tot miercuri dupa-masa a fost pentru prima data la fotbal! Cu taica-sau, singuri din nou cu masina. Fotbal la un club de juniori. Si nu dormise somnul anterior, asa ca pe drumul de intoarcere Alex a adormit in masina. L-am luat rapid asa adormit, nu l-am mai schimbat, si l-am pus la san, ca ii era timpul sa manance saracutul. Si tot adormea, si eu ca sa-l trezesc sa manance imi tot miscam sanul in gura lui :D. Mi-am amintit de primele zile, cand trebuiau treziti ca sa manance, ca ei ar fi dormit continuu :)).

Si tot de miercuri am observat noi inca un skill. El adora becurile de multa vreme, si aplicele si candelabrele, orice e mai iesit in evidenta fata de pereti. Se uita la ele fascinat si curios si cand sunt stinse. Dar miercuri am ramas si noi paf cand, desi era ziua, mami il tinea in brate langa intrerupatoare, ca el adora si intrerupatoarele. Si de cate ori apasa pe cate unul, se intorcea rapid uitandu-se la cele doua aplice laterale si la cea de pe tavan, sa vada care s-a aprins! Ce mi s-a parut si mai uimitor e faptul ca cea de pe tavan eu nu o prea aprind, asa ca nu cred ca a vazut vreodata ca si aceea lumineaza!

Mai nou se lipeste cu buzele de orice, nu stiu daca o fi din cauza gingiilor dureroase. Arata asa ca un peste in acvariu. Asa ca de la parchet, la covor, la peretele de la tarc, la tevi, picioare, etc, nimic nu scapa nesarutat. Si are o pasiune pentru tablia de la patul nostru. Dar el se deplaseaza pe burta cu capul in jos, deci pentru a ajunge la ea sa o sarute, cu capul sus, trebuie sa dea de cateva ori cu capul in ea, pana se apropie suficient. Dar pentru el nu conteaza decat satisfactia finala cand se lipeste cu super glue de ea si incepe sa o suga, gemand de placere!

Ah, tot miercuri mi-am spart capul :)). Glumesc, ca imi place cum suna :D. Deci osul nu a fost afectat, dar mi-am tras o rana care a sangerat cateva minute bune, oricat ma spalam cu apa rece. M-am aplecat cumva in baie la masina de spalat si m-am lovit de ceva pus pe perete. Asta s-a intamplat cat a fost puiul la fotbal si mami radea de mine ca n-o sa ma mai lase copilul singura daca fac prostii din astea :)).

KK

Ieri si azi a reusit sa isi mai revina din constipatia data de drumul de Oradea. Dar face asa de "altfel" incat nu ti-ar veni sa crezi ca el pe langa lapte papa doar vreo doua lingurite de mancare solida pe zi!


Nah, sper ca mi-am amintit tot ce a fost mai important pentru noi (era sa scriu "mai interesant" dar cred ca a fost o varza de chestiuni plictisitoare postul asta. Dar chiar voiam sa le am notate undeva toate astea...)

Asa ca macar acum suntem la zi.

A sosit Tonga!

Iupiiiiii! A sosit Tonga! Am asteptat sa se trezeasca mandru', m-am udat un pic cu apa pe freza rebela, am uitat sa ma machiez (si pe vremuri nimeni nu stia cum arat fara negru pe la ochi :D), si am incercat rapid slingul minune! Ne-a placut mult! Si culoarea e super VERDE, si e foarte usor de pus copilul si de scos! Recunosc ca ring-sling-ul imi dadea batai de cap la faza de reglaj dupa ce pui copilul, asa ca un sling fix e mult mai usor de folosit. Cred ca si de asta pana acum am preferat wrapul oricand in locul slingului. Si e super super mic, incape in orice buzunar sau poseta!

Noutatile mai pe larg - partea I

Duminica

Deprimata rau de ploi, furtuni, tunete, fulgere, Relu cu spatele blocat nu ma mai putea ajuta nici sa se uite la Alex cand il pun jos, ca daca Alex mergea undeva interzis, Relu nu se putea apleca la el sa-l ia de acolo. Si mergea Alex... mama-mama, soldateste asa, dar trebuia si eu sa bag pas rapid de tot sa-l ajung! Si stiam ca ai mei vin abia miercuri, asa ca pana miercuri stiam ca nu as rezista, ca lui Relu mai trebuia sa-i aduc una alta, cu copilul in brate. Si daca in celelalte zile ma gandeam "lasa ca deseara vine Relu si ma mai ajuta" acum nu se mai punea asa problema. Asa ca deja ne gandeam serios sa mergem la Baile Felix sa raman acolo cu ai mei pana miercuri. Noi ne mai gandisem sa mergem, dar din ratiuni de distractie, sa ramana si Relu doua zile. Acum deja gandeam practic, sa merg sa ma mai ajute ai mei cu Alex. Dar problema era, si asta mi-a adancit depresia, ca nu reuseam nicicum sa fac bagajul, cu copilul in brate. Ca sa nu mai spun ca era musai sa ma epilez, da musai rau... :">

Pana la urma am facut niste eforturi mari, Relu la fel, a incercat sa aiba grija de pui, si am facut bagajele.

Luni

Am mers spre Oradea. Nu recomand nimanui drumul asta. A fost cel mai rau drum pe care am circulat vreodata. Mai rau chiar si decat drumul de tara de la bunica-mea din judetul Salaj. Ingrozitor.... Am avut noroc ca l-am pus pe pui proaspat trezit in masina, era inca ametit, asa ca a mai tras un somn. Altfel stiam din experienta ca ar fi fost dureros de tot. Chiar si asa a avut aproape 5 ore in care nu a mancat nu a baut nimic (3 ore drumul plus somnul dinainte plus acomodarea de dupa). El care daca trec 5 minute peste cele 3 ore, deja face scandal. Dar asta e vesnica noastra problema, nu mananca pe drum, poate si pentru ca nu-l pot eu alapta la plimbare intr-un mediu calm. In masina nu vrea pentru ca oricum, nici acasa nu vrea sa suga stand jos. Am facut pe clovnul de am ajuns extenuata, doar sa ii mai treaca din timp.

Bunicii ne asteptau in parcare dinainte sa sunam noi ca suntem aproape. Nici nu au prea dormit in noaptea anterioara de emotie ca il revad pe dragul de Alex :D. Pupaturi, imbratisari... Alex era cam speriat, parea ca nu stie cine sunt. Am mers rapid in camera sa-i dau sa pape. Normal ca intai a trebuit sa se acomodeze cu camera, asa ca o jumatate de ora m-am plimbat cu el in brate si el se uita curios la becuri, apoi la calorifer, apoi la usa de la intrare... Intr-un final a inceput sa il ia somnul, asa ca s-a hotarat sa manance, dar tot asa, ridicandu-se sa mai verifice o data daca e tot acolo caloriferul...

Relu a facut cu tati meu schimbul de bagaje si de scaun de masina si am mers apoi cat a dormit puiul (pazit de mami) la bazinul cu apa termala al hotelului. Pfffff cred ca s-a vazut si pe fata mea si pe miscarile din apa ce incantata eram! Eram in extaz!!! Cine ma cunoaste stie ca cele mai mari placeri ale mele sunt soarele, apa si somnul! Ah, si pe undeva apoi ar urma dansul! Dar apa!!! Apa!!! Offf, ador sa stau in apa, sa inot, sa o mangai, sa ma joc cu ea, sa ma scufund in ea, sunt una cu apa! E relaxarea mea preferata, sportul meu preferat! Si inainte de a ramane insarcinata mergeam zilnic la inot! Toata saptamana dupa servici, si apoi sambata si duminica cine era cu ghiozdanul in spate tot timpul cu echipamentul de inot? Chiar am amintiri super placute de cate ori trec pe langa locul unde inotam, pentru ca acolo in baie am vazut spottingul acela de nidare, de fixare a sarcinii! Doctorul mi-a interzis sa inot in apa cu clor pe timpul sarcinii, si intr-adevar asa am citit si eu apoi ca sunt mai pericole de pierdere a sarcinii, de infectii urinare, si de multe alte rele, asa ca nu am vrut sa risc. Deci de atunci, din februarie 2009, nu am mai stiut cum e sa te iubesti cu apa!

Am intrat acum in apa si am inceput direct sa inot, abia apoi m-am distrat ca nici nu mi-am pus problema ca as fi uitat :D. Minunat, minunat!!! Relu se distra de pe margine cand ma vedea! Si acuma mai aveam si norocul cu freza asta scurta, fata de ce greu era cu parul meu lung in apa, chiar daca il prindeam. A fost superb!

S-a trezit puiul si a mers Relu acasa. Eu i-am dat puiului chiar daca era deja dupa-masa spre seara, intr-un interval dintre alaptari fructele si in celalalt morcovul fiert. Apoi intr-o pauza din asta de o jumatate de ora am mers pana in statiune la o plimbare cu mami si cu puiul in ergo. Am si povestit la telefon cu o fata draga mie, londoneza mea Maria, care are o voce superba, asa de calda si faina! Si ea, ca o scumpa ce e, m-a sunat sa imi spuna si mie ce i-a mai zis endocrinoloaga ei despre Hashimoto.

Am vazut nuferii frumosi, cu broscutele testoase, si ne-am intors repede la hotel, ca se apropia ora de cina la pui. I-am facut o baie improvizata intr-o vanita gonflabila adusa special pentru asta. Eheee, daca ati stii cat am gandit eu ce sa duc cu noi! Inclusiv un cearsaf am pus, ca sa nu doarma puiul pe cearsafurile hotelului. Si cum in alti ani eu aveam doua bagaje mari si Relu unul mic, acum Alex a avut doua bagaje mari si eu deloc :D. Mi-am luat direct papuci care sa fie buni si la piscina, ca sa nu trebuiasca sa-mi pun papuci, si alte alegeri din astea, de s-a mirat mami de mine ce am ajuns...

Asa ca dupa baie au inceput incercarile de adormire si hranire. A adormit greu, se uita deja foarte derutat pe pereti, desi mancase deja de doua ori in camera aceea. Dar era asa ca si cum ar spune "bine, mami, am inteles, am mancat aici si am dormit de dupa-masa, dar acuma peste noapte nu mergem totusi acasa, in camera noastra?" :D. Foarte greu l-am adormit, dar puiul scump nu a plans deloc! Scumpicul mic!

Marti

Ghinion, piscina hotelului marti era inchisa, pentru golire, spalare si reumplere. Asa ca daca am fi vrut baie trebuia sa mergem la alt hotel. Asa ca din o ora jumate cat aveam liber intre mesele puiului (fara sa-i mai dam fructe si legume, ca atunci ni se injumatateste si intervalul asta :D) am fi pierdut vremea si pe drum pana la alt hotel. Si pentru o baie asa scurta ne tot intrebam daca se merita. Dar ne gandeam ca vom merge dupa-masa, sa nu mergem chiar la soarele puternic de la ora 11. Asa ca la 11 am zis sa facem o tura pana la mall.

Continuarea in episodul urmator :)) pentru ca am inceput sa adorm un pui somnoros la ora 9:10 si m-a tinut activitatea asta pana acum, cand e 23:21. Activitate care la noi inseamna plimbat si leganat si scuturat in brate, deci sunt terminata.

Noutati pe scurt

Da, maine sper sa am timp sa le dezvolt :D

AM CASTIGAT!!!!!!! Iupiiiii nu-mi vine sa cred. Cand am deschis pagina de la adelle.ro si mi-am vazut numele, am zis ca sigur e vorba de altcineva, apoi am vazut ca si linkul e al nostru!!! Mi-a venit sa dansez! Si am inceput sa strig "ieeeeee ieeeeee", la care Alex razand pe jos langa mine "eeeeeeee" :)))

http://adelle.ro/tonga-merge-la/

Si ca sa vedeti ce am castigat (uau uau uau!!!) Priviti aici ce fain sling de vara, care incape in buzunarul de la blugi, si cu care se poate intra si in apa!

http://www.hiphip.ro/products/sling-esarfa-pentru-purtatul-bebelusului-tonga

Iupi-iupi-ei iupi iupi ei....

A doua chestiune: ieri am inotat pentru prima data din februarie 2009 cand am aflat ca sunt gravida si mi-a interzis medicul sa inot insarcinata! Ieri!!! Unde? La Baile Felix! Si am si dormit peste noapte acolo, acuma seara am ajuns acasa!!! Deci a fost prima data cand Alex a dormit in alta parte decat acasa!

Na, ce de stiri si eu nu pot acuma sa stau sa povestesc mai pe larg!

Bisnitarul

Azi dimineata a fost pentru prima data in targul de masini impreuna cu tati lui, mare pasionat de tot felul de dealuri cu masini :D. Mi-am trimis barbatii de acasa, eu mi-am luat micul dejun in liniste. Ei au facut pe bisnitarii in targ. Alex a fost cuminte si a venit acasa abia dupa doua ore jumatate!

Eu am avut mari mari emotii pentru ca a mers numai cu Relu, deci era singur in spate. As fi crezut ca primul lui drum cu masina in care sta singur in scaunul lui in spate va fi cu mine la volan, sa pot opri din 5 in 5 metri daca plange. Dar a zis Relu ca a fost cuminte. Cand am inchis portiera si i-am petrecut cu privirea am lacrimat ca si cum l-as fi trimis in tabara (sau la insuratoare :)) )

In rest, ca de obicei, mar+para si morcov.

Ah, si Relu si-a blocat cumva spatele si nu prea m-a mai putut ajuta, a stat in pat, pana acuma spre seara cand m-a vazut la pamant si fizic si moral. Puiul dormise extrem de putin, a sarit peste doua somnuri si apoi a dormit doar o jumatate de ora. Cred ca il deranjeaza rau gingiile, ca toate hainele i-s ude de cat saliveaza si geme in continuare de numa. Da oricum, deja ma durea capul de nici nu mai vedeam bine, era si sa pic o data (cu el in brate, bien sur) si tot ce imi trecea prin cap era ca simteam ca sub picioare am covor, nu parchet. De vazut nu mai vedeam decat incetosat... Noroc ca acuma seara a reusit cumva Relu cu tot cu durerea de spate sa stea cu el. Culmea, puiu a fost mai cuminte cu el, poate ii era dor de el.

Picnic

Ahhh eram tentata sa nu mai dau pe la calculator, sa ma bag direct in pat, dar fac totusi o incercare obosita :D.

Papi

La fel, piure de mar si para, si la a doua "masa" piure de morcov fiert. Toate sunt super, cand apare lingurita se bucura, isi intinde mainile, o prinde, da jos cu degetele tot ce e in ea si apoi o baga singur in gurita, tinand-o de partea cu incarcatura, nu de maner :D. A doua masa am luat-o in aer liber, a fost primul nostru picnic :D. Dupa atata ploaie, am avut vreme buna, asa ca nu am avut chef sa intru pentru atata lucru. Oricum, ca de obicei, am stiut ca va reusi sa inghita tot cam cat o lingurita. Si picnicul cu piure de morcov s-a tinut in carucior, ca eram eu obisnuita sa vad copii mici mancand in carucior in parc :D. Ca sa spun povestea pe scurt, a trebuit spalat bine caruciorul dupa :)).

Si tocmai mi-am dat seama ca si daca pana acum imi era greu sa ies, ca aveam la dispozitie doar vreo ora jumate pana sa trebuiasca sa vin acasa sa hranesc si sa adorm un Alex mic, acum pana dupa-masa nu as putea deloc sa plec de acasa, ca intre mese, cam la jumatate, ne murdarim si noi cu fructe si legume :D.

Gingii dureroase

Ieri si azi puiucul geme si striga la fiecare supt. Are el perioadele lungi in care tot se ridica la verticala, si abia apoi se cere in jos la san. In perioadele cand nu e la san geme saracutul de imi scade tensiunea, sunt gata de lesin, asa ametita ies apoi din camera de la el... Si sunt mai lungi perioadele de stat la verticala, probabil il doare cand suge. Si sta si se uita foarte atent in ultima vreme la aplicele de pe perete, chiar daca nu sunt aprinse becuri. Sunt foarte interesante!

Ah, sa nu uit. Azi am realizat cat il ador cum respira si ce sunete scoate cand suge laptic! Minunat, minunat! Hrana pentru sufletul meu...

Duracell

Da, sunt sigura ca el are baterii duracell si noi din alea normale! Ma doare capul si corpul si numai cand ma uit la el cat ii umbla labele, d-apoi efortul de a umbla tot dupa fundul lui :))! Se taraste cu o viteza incredibila, e peste tot, sub masa, dupa masa, la toate lucrurile de pe jos, la calorifer, la perdea, la cabluri, la sticle, la plante (ori la frunze ori la pamant). De-abia apuc sa fug dupa el. Apoi mai nou se catara pe orice. Avem un fel de taburet micut, ca o perna turceasca. Se urca pe ea si se ridica in picioare. Normal ca nu stie sa se puna la loc, asa ca pica in fund, sau pica pe spate, oricum picajele sunt acompaniate cu Relu tinandu-se de inima :D. Vrea sa traga toate cablurile, vrea sa se urce pe mine, si in patut se ridica doar cat il pun sa ma dezbrac pentru alaptat. Pe masa de infasat demult nu mai e liniste. Nu sta deloc pe spate. Se intoarce intr-o secunda pe burta. Daca am noroc, chiar se ridica in patru labe si atunci ii pot pune scutecul asa :D. De inchis la loc capsele de la pijama doar daca il tin in fund, cu spatele la mine :D. La baie iar, se ridica in picioare tinandu-se de vana, vrea sa linga cada, etc.

Cred ca o sa-l intreb ce mananca, sa-mi dea si mie :D.

Editez repede sa adaug ce am citit interesant azi! Mai, mie nu prea imi placea de Raluca Zenga asta, adica eram eu superficiala, catalogand-o doar ca o alta sotie superficiala de fotbalist. Mea culpa. Am citit acuma seara blogul ei si imi place mult. Cel mai mult mi-au placut urmatoarele postari:

Cina in pioneze
La sanul mamei
Attachment Parenting

Merita citite!

Al treilea aliment - para

Da, ne-am hotarat sa introducem ceva nou. As fi vrut ca primul aliment hormonizat pesticizat insecticizat ierbicizat :D sa fie dovlecelul, asa, in mod simbolic pentru dovlecelul meu de octombrie. Dar nu a fost sa fie pentru ca nu am prea putut iesi din casa din cauza "vremii de betie" care tot continua...

Asa ca am scotocit in lada de fructe din care pap eu si am scos o para! I-am pus para cam jumatate din cantitatea de maruc, sa fie doar asa, un gust nou langa unul cunoscut. Bine, asta la noi inseamna o firimitura de 1 cm langa o firimitura de 2 cm :D.

A papat bine, adica nu s-a strambat si a deschis gurita. Acuma cred ca sigur a papat cam o lingurita de-a lui :D. Pot doar sa-mi dau cu presupusul, pentru ca si pe lingurita ii pun doar cateva molecule mici, sa fie murdara, si i-o dau sa se joace, si la fel cand ii dau de pe deget. Daca nimeresc mai multe molecule, se ineaca, asa ca nu incercam. Si dupa vreo 3 minute se plictiseste/enerveaza/satura si gata!

Oricum, para asta a fost super dulce, aromata si lichida parca, dupa ce am dat-o pe razatoare. Parea ca ii place, sau poate s-a plictisit de acelasi gust de mar :D.

Asa ca acum, vreo 4 zile o tinem tot asa, pe mar cu para la prima masa (3 molecule :D) si morcov fiert la masa a doua (alte molecule :D). Noroc ca bagam lapte la greu!

Despre hipo si lapte

Mi s-a spus de multe ori in ultima vreme "pai intarca-l, da-i lapte praf, cati copii au crescut bine mersi pe lapte praf, trebuie sa ai si tu grija de tine!". Apreciez de fiecare data, pentru ca ma gandesc ca cei care imi spun asta sunt persoane care tin la mine, altfel nu le-ar pasa de situatia prin care trecem. Dar simt totusi nevoia sa "get it off my chest" si sa exprim de ce nu fac asta.

1. Despre lapte praf

Nu vreau sa intru in polemici. Stiu ca sunt multi copii care cresc sanatosi pe lapte praf. Am asa de multe prietene mamici care hranesc puii cu formula, incat nu as vrea, Doamne fereste, sa se simta cineva jignit de orice afirmatii de-ale mele. Dar consider ca, daca mama nu se drogheaza, nu bea alcool in exces (desi, chiar daca nu am consumat deloc, nu cred ca un pahar de vin "once in a while" dauneaza), nu fumeaza, nu ia medicamente aiurea (:D) si are o alimentatie echilibrata, fara prostii, atunci puiul e mult mai bine hranit si deci mai sanatos cu laptele mamei lui decat cu formula. Deci consider ca Alex e mai sanatos alaptat la san decat la biberon. Altfel nu ar avea sens tot sacrificiul meu si al multor altor mame. Pentru ca alaptatul e greu, cel putin din prisma faptului ca-l poti face numai tu, ca mama, ziua, noaptea, nu poti sa faci o pauza sa te odihnesti. Deci cred cu tarie si convingere asta. Nu putem compara copiii intre ei. Sunt sigura ca exista multi, multi copii hraniti cu formula, care sunt mai sanatosi decat Alex. Dar poate si acei copii ar fi si mai sanatosi alaptati la san. Deci comparatiile eu le pot face doar pentru acelasi copil. Asa cum si eu eram bolnava si dereglata si sterila si grasuta (mi-a placut mai mult diminutivul asta :)) ) mancand 100% mancare sanatoasa, fara zahar, chimicale, fainuri, prajeli, etc. Am multe multe prietene care mananca la Mc, beau cola, fumeaza, mananca dulciuri si alte chestii super chimicalizate si sunt slabe, sanatoase, si au prunci sanatosi, dusi cu sarcini usoare si nasteri usoare, fara pic de sport. Dar asta nu inseamna ca eu daca as fi abordat aceeasi tehnica ar fi mers, nu? Deci fara a intra in amanunte de unde am eu piticii mei impotriva formulei, ce am impotriva laptelui praf, de ce perseverez cu alaptatul, chiar cred ca asta e cel mai bine pentru Alex acuma.

Edit 4 martie 2015: am recitit postarea si vreau sa afirm ca laptele matern e mai sanatos decat laptele praf (pe langa restul beneficiilor aduse de actul alaptarii, pe langa hrana) chiar daca mama fumeaza, bea sau ia medicamente. 

2. Si asta ne duce la punctul 2. Mai eu nu inteleg vorba aia "trebuie sa mai ai grija si de tine, ca Alex are nevoie de mama lui vesela si sanatoasa". Bun, are nevoie, sunt aici, dar daca nu as face anumite sacrificii pentru el, as lua-o razna si asta iar nu cred ca e bine, sa aiba alaturi de el o mama dusa cu capul. Pentru mine alaptatul este ceva important. Daca il opresc ca sa ma ocup eu de o boala care totusi nu e super urgenta si grava, mi s-ar parea o ratare personala grava grava de tot. Si nu sunt eu ceva Einstein sau Picasso ca sa zic ca lasa, macar sunt tare pe plan profesional, fac ceva pentru eternitate. Nu, pentru eternitate eu am "lucrat" sa-l fac pe Alex. Si pentru el trebuie sa dau tot din mine. Asta simt eu, e o nevoie intensa de a ma sacrifica pentru el, chiar daca inca nu e cazul si nu simt ca as fi facut ceva sacrificiu. (Desi as fi in stare de orice sacrificiu, si de sacrificiul suprem pentru el, ceea ce cred ca orice mama ar spune! Chiar m-am gandit ca daca as stii sigur ca lui ii va fi de exemplu putin mai bine in viata, da chiar putin de tot, daca eu mi-as taia o mana decat daca nu mi-as taia, oricat de nesemnificativa ar fi cresterea aia a fericirii lui, eu as intreba unde e fierastraul!) Inteleg ca sunt situatii de urgenta, in care se stopeaza alaptatul, inteleg ca sunt situatii cand mamele pur si simplu nu au lapte, dar sa intarc copilul pentru ca o doctorita mi-a zis asta, ca sa-mi dea un tratament soc, asta nu o voi face! Doamne ajuta sa nu fiu nevoita, dar pana atunci, cat timp o ducem bine cu boala asta, asa ramanem. Stiu ca sunt femei care considera a avea un copil doar un episod, sarcina, nasterea, alea alea, si gata, abia asteapta sa isi revina la viata normala, sa aiba grija de ele, etc. Poate voi simti si eu asta mai incolo. Pana atunci, eu simt ca nu exist doar eu, Raluca, nu, asta nu mai este. Este Raluca si Alex! Pana cand va fi Alex si prietenii lui, Alex si mandra lui (hahaha ce soacra rea voi fi, prevad asta), Alex si viata lui... Pana atunci e Alex si mama lui, Raluca si puiul ei. Chiar cred cu tarie ca trebuie sa-l alaptez, nu e o chestie de alegere "oare am chef sa-mi alaptez copilul? Parca as merge mai bine la un masaj". Nu, viata mea personala s-a oprit total cand am nascut. Probabil multi vor spune ca nu e bine, probabil chiar eu ma voi schimba in cateva luni, dar acum simt ca traiesc doar pentru el. Mi s-ar parea ceva total iesit din comun sa fac orice acum doar pentru mine. Chiar si sport sau ceva relaxant daca imi trece prin minte, repede ma gandesc daca asta l-ar distra pe Alex, sa ma vada facand sport. Daca nu, spun pas. Daca Alex nu vrea sa iasa in oras, nu vreau nici eu. Daca Alex nu vrea sa stam jos, ne plimbam, Alex comanda in casa asta si eu execut cu cea mai mare bucurie. Nu spun ca mamele care nu fac asa nu sunt mame bune, Doamne fereste. Cred ca tine de fiecare, de personalitatea fiecareia. Mie chiar nu imi placeau copiii inainte (dar deloc :D), deci mi se pare distractiv unde am ajuns, asta apropo ca la aproape orice propozitie din postarea asta am incercat sa nu folosesc cuvantul "niciodata" pentru ca nu stii niciodata in ce situatie ajungi si cum te schimba viata. Il ador pe Alex si chiar cred ca trebuie sa fac orice sacrificiu pentru el, orice ar insemna asta. De la alaptat la nedormit la abandonat viata mea de dinainte. Eu de dinainte de fapt nici nu mai exist. Si culmea e ca sunt mai fericita decat oricand! Deci eu nu reusesc sa "rezonez" la afirmatii din astea "trebuie sa ai grija si de tine", astea trec pe langa mine, nu le inteleg...

3. A nu se intelege ca fortez copilu sa stea la san. Eu am abandonat suptul cand aveam 8 luni, nu am mai vrut lapte. Daca si Alex va renunta la san inainte de vremea pe care poate mi-am propus-o eu, sper ca e limpede pentru toata lumea ca eu nu-l voi forta sa continue. Nici nu cred ca se poate, dar ma rog, am simtit nevoia sa spun asta. Eu stau la dispozitia lui pentru cat timp vrea el sa fie alaptat, zi, noapte. In toate chestiunile de pana acum m-am ghidat dupa intuitie si dupa ce vrea el. Si cu dormitul, si cu hranitul, si cum vrea sa fie tinut in brate, tot tot. Asa ca la fel voi face si cu durata alaptarii, si cu diversificarea, cu tot.

4. Chiar ar fi un mare chin si pentru mine si pentru Alex sa trecem acum pe biberon. Alex nu stie suge din biberon. Intr-o singura seara am simtit si eu in lunile astea de alaptare ca puiului ii e foame si eu nu prea mai am lapte. Asa ca am decongelat putin lapte muls anterior si am incercat sa-l dau puiului cu biberonul sau cu lingurita. A fost chinul de pe lume. Plangea de foame dar nu stia sa inghita. Pentru ca si la bibe si la lingurita nu se face vidul care se face cand el pune toata gura pe san. Am incercat si eu sa iau biberonul in gura si am vazut ca e chiar greu sa nu te ineci, cu lingurita iar, daca nu o iei pe toata in gura inchisa, cum facem noi oamenii mari la supa, tinand gura deschisa, e clar ca ori curge totul afara din gura, ori te ineci daca dai pe spate. Deci toate astea trebuie invatate si ar fi o perioada absolut chinuitoare pentru amandoi. Cu mare circ. Mi-am mai amintit cand a trebuit sa mai bea asa din bibe. Dupa show-ul cu vomatul in jet de Revelion, a fost pus la regim prima data fara lapte, si apoi cu lapte pe masurate. Deci ma mulgeam si i-l dadeam din biberon. Dar el nu putea suge si plangea cu biberonul in gura. Daca ii storceam eu putin din el, se ineca si plangea si mai rau. A fost absolut ingrozitor! Ca sa nu mai spun cat e de dificila trecerea la lapte formula si pentru cei care sunt obisnuiti cu biberonul, din cauza gustului diferit. Si apoi mai sunt cateva probleme. El niciodata nu a putut sta pe spate, nici in brate nici pe pat. Probabil din cauza refluxului. Dar el nu putea fi tinut in brate asa, ca toti bebelusii, usor culcat pe o mana a mamei. El de mic doar pe umar, la verticala. Deci nici nu as stii in ce pozitie sa-i ofer sticla. Poate doar in fund, dar cum si-ar da capul pe spate, ca nu curge asa la orizontala din sticla? El suge la san doar plimbat prin camera, pe cand il ia somnul, si se coboara el din pozitia verticala intr-una mai oblica, sa ajunga la san. Asa ca n-as mai avea la dispozitie pentru adormit suzeta lui naturala :D si n-as avea cum tine sticla, din moment ce il tin pe el in brate :)). Oricat de flamand ar fi daca ma pun undeva jos cu el sa il pun la san ca toate femeile urla si se trage si se ridica. Nu suporta pozitia. Pe vremuri cand nu avea putere sa se ridice doar urla. De asta am ajuns eu de multe ori sa-l alaptez tinut perfect la verticala la san. Si apoi mai e problema cu noptile. Cine si-ar zburataci tot somnul pentru ca s-ar ridica noaptea sa-i faca lapte formula? Si cine s-ar trezi de tot cand ar simti biberonul in locul sanului si ar incepe sa planga iar rau rau? Ar fi ingrozitor de chinuitor. Asa tzac-pac, tzitzi in gurita si adormim la loc amandoi, ca si cum nici nu s-ar fi intamplat. Daca ma intrebi dimineata la ce ora i-am dat sau de cate ori, nu tin minte nimic :D. Am mai vazut acuma cand a fost racit sau cand il dor dintii, ca el saracul crede ca tzitzi rezolva orice, si se cere la san si daca nu-i e foame. Deci cred ca sanul il ajuta si psihologic sa o simta pe mami aproape.

5. Nici daca nu as alapta nu as face tratamentul. Si doctorita, si sursele de pe internet spun ca levotiroxina @%@!^%$@&!! (sau ca sa spun frumos, cum a zis Dana in ceva comentariu trecut, mi-a placut mult ca in loc de injuraturi a zis ceva de genul "hipotiroidismul bata-l vina" :D - inchid paranteza lunga, ca nu se mai intelege nimic si trebuie recitit dinainte de a deschide paranteza) face ca tiroida sa se leneveasca si incet incet sa moara. Va trebui din ce in ce mai mare doza si se va lua pe viata, in doze imense. Nu consider ca e normal, si nu consider ca asta e calea pe care vreau sa o iau. Mi-am amintit de faptul ca atunci cand umblam eu pe la medici cu bolile mele, pentru sindrom ovarian polichistic si ginecologul super axat pe probleme de fertilitate si endocrinoloaga mi-au prescris metformin pentru rezistenta la insulina (este un medicament care se da diabeticilor). Dar metforminul asta in timp distruge ficatul iremediabil (stiu ca ficatul este un organ care se regenereaza, deci am scris intentionat iremediabil ca sa ma refer la ciroza...). Se preconiza in ce citeam eu ca in 2 ani se ajunge la asa ceva. Si atunci ce as fi rezolvat? As fi putut duce o sarcina sanatoasa si o viata sanatoasa? Mi se pare de multe ori ca doctorii vor doar sa-si rezolve felia lor, pe moment ce ii intereseaza, nu se gandesc la om ca la un intreg, nu se gandesc pe termen lung, nu se gandesc ce efecte adverse au tratamentele lor, ca de multe ori sunt mai distrugatoare decat boala initiala. Si atunci am ales sa nu fac acest tratament si sa merg pe o cale naturista, care sa incerce sa vindece afectiunea de la radacina, de unde e dereglarea hormonala, si sa tin un anumit regim de viata sanatos pentru asta. Metforminul rezolva doar rezistenta la insulina in momentul in care e luat, nu pe termen lung. Si atunci intr-adevar, e posibil sa dea ca un rezultat si obtinerea ovulatiei. Dar eu am obtinut-o si naturist, fara sa-mi distrug ficatul si tot sistemul hormonal. Si atunci? Care cale e mai buna? Deci nu am de gand nici acum (cum am zis si mai sus, nu rostesc cuvantul "niciodata" pentru ca nu stim in ce stari grave ajungem, cand suntem nevoiti sa facem si lucruri cu care nu suntem total de acord, ca sa ne salvam) sa iau niste hormoni care imi distrug si ficatul si tiroida pentru care cica sunt recomandati. Chiar ma gandesc foarte serios sa renunt si la doza mica ce o iau acum. Dar nu fac asta pana cand nu am un plan de bataie, de contracarare pe partea naturista. Nu are rost sa renunt acum fara sa iau nici macar putin kelp sau fucus, sau seleniu. Intai trebuie sa lupt pe partea naturista. Deci nici daca nu as mai alapta de maine, nu as incepe acest tratament distrugator. Dar as incepe intr-adevar in forta o detoxifiere naturista (care nu o pot face acuma, cu Alex la san) si un tratament naturist. Pana cand voi putea face astea, mergem pe o cale de mijloc. Imediat voi incepe cu kelp sa zicem, apoi imi voi face analizele peste vreo 2 luni, si daca sunt mai bune, voi renunta treptat la doza de euthyrox pe care o iau acum. Daca nu sunt mai bune, vedem atunci ce facem. Oricum, la situatia actuala nu as lua acel tratament.

Si ca sa inchei intr-o fraza de rasu-plansu, cu noua indemnizatie nu mi-ar ajunge banii sa trecem pe lapte praf, asa ca Doamne ajuta inainte sa fie tzitzi destul! :))

"Aghe"

Nimic nou la capitolul papi, exact la fel ca ieri, cam o lingurita de-a lui de piure de mar si tot o lingurita de-a lui cu piure de morcov. Asa mi se pare mie, ca reuseste sa pape atata. Sigur nu stiu :D.

Dar totusi m-am gandit sa intru sa scriu o postare pentru ca ieri am uitat sa spun ceva comic. Ne uitam noi in oglinda si Alex il batea pe cel din oglinda, eu tot ii spuneam ca acolo e Alex si mami. Si la un moment dat eu "cine-i acolo, puiu?", dar retoric, eram gata sa raspund eu. Si aud o voce dulce dulce "Aghe" :x :x :x.

La baie a inceput sa se ridice in picioare sprijinindu-se de tot felul de margini ce le prinde, sau de sapuniera de la vana mare (el face intr-o vana pusa in cada mare). Chiar s-a ridicat de tot in picioare tragandu-se de sapuniera.

Nu prea a vrut acuma spre seara sa doarma si sa pape, adica de fapt daca stateam cu el in alta camera facea toate semnele ca e rupt de foame si somn, si daca mergeam cu el in dormitor si incepeam sa-l plimb, se impingea in mine, privind pe pereti si spre usa dupa taica-sau...

Aghe meu deci mi-e din ce in ce mai drag, si eu si Relu stam sa-l mancam toata ziua, ne vine sa-l pupam continuu si radem cu el si de el tot timpul. Ne face ultra-mega-super fericiti.

dor de somn

Si postarea de azi, scrisa tot asa intr-un word, pentru ca nu mi-a mers netul iar...

Mi-e dor sa dooorrrmmm! Nici macar nu am pretentia sa nu se mai trezeasca noaptea, nu! Dar dimineata sa nu se mai trezeasca de tot de tot la ora 5! Ce pot face in privinta asta? Somnul de noapte se incepe la noi in functie de cand e ultima lui masa de noapte. Daca papa la 7, normal ca nu doarme deloc pana la 10. Daca papa la 8 jumate, am sanse sa adoarma de tot. Dar si daca somnul de noapte si-l incepe la 8, si daca si-l incepe la 11 (cum a fost aseara), dupa trezirile multe de noaptea, miscarile incep pe la ora 4 iar la 5 este fresh, gata de joaca si de o noua zi! Fiecare celula din corpul meu tanjeste la un somnnnnnnnn... Si aseara m-am culcat imediat ce l-am culcat pe el, pe la vreo 11, mai ales ca nu aveam internet, dar tot a fost foarte grea noaptea si dimineata asta...

Si pe langa ca s-a trezit asa devreme, pe cand i s-a facut foame, la 8, am inceput sa-l plimb, a adormit, a papat asa adormit, l-am pus in pat dormind beton, si in 10 secunde s-a ridicat si a inceput sa “vorbeasca” si sa se joace si sa ne strige :D. Ne-a venit sa ne dam cu capul de pereti, ca amandoi speram sa dormim si noi macar inca o jumatate de ora, cat are el somnul de lung...

Spun “ne-a” pentru ca Relu a facut tot posibilul sa-si ia doua zile libere sa ma ajute, acum ca e plecata mami. M-a si vazut ca sunt cam slabita, si s-a gandit ca mi-ar prinde bine. Iuhuuuu, i-am zis azi ca ma simt ca in concediu, daca suntem doi care avem grija de pui. Recunosc ca el fiind toata ziua pe langa mine ma ajuta mai mult decat mami, ca mami saraca are si casa de tinut, face de mancare zilnic, spala, calca, mai e si gradina acuma, tot timpul este de lucru cate ceva. Deci mami vine sa ma ajute cand o chem ca vreau sa merg la baie sau sa ii fac papica la pui. De asta spun, ca Relu il ia pe pui si se joaca cu el si cate o ora! Uau uau uau! Bine, eu intre timp curat, spal vase, mananc si alte chestii “relaxante”, dar care oricum le faceam de obicei cu puiul in brate.

Azi la prima masa de solide a papat puiul iar piure de mar si la a doua piure de morcov, pastrat la frigider de cum am facut ieri. Sper sa nu uit deseara sa scot de la congelator si sa pun in frigider pentru maine morcovelul. Asa se face cu asta congelat, nu?

Iar am avut un noroc imens cu Relu :)). Am zis ca-l angajez. S-a pus si el langa pui, si-a pus babetica la gat, si eu ma prefaceam ca-i dau lui prima data, si apoi lui Alex. Lingurita din nou a fost abandonata rapid, si de mai mare succes a fost degetul meu. Dar tin degetul asa in fata lui si astept sa ma prinda el si el sa-si duca la gurita degetul meu. Altfel nu merge. Si partea comica e ca nu tot timpul isi nimereste gura. Asa ca tot tot tot era morcov, si pe ochi, si in par, si chiar si in nas reusise sa-si bage. Inca adanc de tot, ca si-a bagat in nas un deget de-al lui plin de morcov...

Asaaaa toata ziua azi a dormit foarte putin, nu stiu care-i baiul. Nu-mi mai vine sa dau vina pe dintisori, ca parca prea demult tot asta zic...

Editare spre seara: a adormit la masa de 6, desi de obicei somnul asta il sarea pana direct la cel de noapte. Si de atunci tot doarme, s-a trezit la 9 doar ca sa caute sanul... hmmm din moment ce el doarme 6 ore pe noapte, sa inteleg ca de la 12 facem petrecere in pijamale?

In fiecare seara cand merg in pat imi spun rugaciunile si Ii multumesc lui Dumnezeu pentru Alex. Si de fiecare data ma gandesc ca nu Ii multumesc destul de mult ca il am si ca e sanatos. Dar sunt sigura ca si daca as sta toata ziua sa-I multumesc, nu ar fi suficient...

Si de ieri

Si postarea de ieri, 18 mai, scrisa ieri intr-un document word:

Piure de morcov

Azi toata ziua mi-am batut capul cum vor fi mesele noastre pe viitor, ca sa fie echilibrate. Ajunsesem chiar in amanunt, la detalii de genul “cerealele cu lapte la micul dejun sau la cina?” :D. Apoi mi-am dat seama ca nu am cum stii eu acum preferintele lui, dupa cum vad, in fiecare zi ma mulez dupa el. Vom lua fiecare zi pe rand. Dar dilema mea mare venise de fapt dintr-o chestie care ma sacaie de cateva zile. Fructele sa le amestec cu altceva sau nu? De fapt ma gandisem sa amestec sucul de morcov in marul ras in speranta ca asa va papa morcovel. Nu am facut asta, dar oricum nu a prea mancat nici mar, deci tot atata era...

De cand citesc chestii de nutritie am ajuns la concluzia ca fructele fac mult mult rau amestecate cu orice alte alimente. De la fermentare la dereglari de insulina. Si atunci de ce sa-i cultiv eu de pe acum un obicei alimentar nesanatos? Doar pentru ca asta inseamna mancarica de bebelusi: fructe cu cereale, fructe cu iaurt? Nici nu mi-am pus problema pana acum. Cand ma gandeam la momentul introducerii cerealelor, care va fi clar inaintea lactatelor, ma tot gandeam ca le voi pune in piureul de legume sau in cel de fructe. Chiar am si afirmat asta la un moment dat, fara sa ma gandesc deloc. Abia ieri mi-am dat seama ca asa i-as crea niste obiceiuri de care am citit atata ca nu sunt sanatoase la adulti. Si daca nu sunt sanatoase la adulti de ce sa le dam copiilor?

Mi se pare ca de multe ori uitam lucrurile astea. Dar de foarte multe ori mi se intampla sa nu gandesc profund, sa iau de bun ceva pentru ca asa face toata lumea. Si daca eu, carcotasa sefa, fac asa, ce asteptari pot avea de la o femeie normala, care are alte griji in cap pe parcursul zilei... Chiar si atata lume care, atunci cand spun ca puiul papa mar, ma intreaba “aaa, mar cu biscuite, nu?”. Eu intreb inapoi “dar tu mananci biscuiti? Nu mananci, ca stii ca nu sunt sanatosi. Si atunci de ce sa-i dau lui?”. E doar o idee inoculata ca asta mancau bebelusii. Nu inteleg inca de ce, si tot astept o explicatie de la oricine. Nu ma bag la persoanele care nu stiu ca e rau. Dar persoanele care evita sa manance biscuiti pentru ca stiu ca nu aduc nici o farama de sanatate, ci doar rele, aceste persoane as vrea sa stiu ce motiv au sa dea bebelusului. Deci asta spuneam, mi se pare ca multe lucruri care noi stim ca nu sunt ok, le dam copiilor, ca asa face toata lumea. Am intrebat-o si pe mami de ce nu mi-a pus miez de paine in mar in loc de biscuiti, ca oricum si biscuitii ii sfarma, nu poti zice ca aveam satisfactia ca rontai ceva. A zis ca asa facea toata lumea, si biscuitii erau mai dulci (normal :P) si atunci copiii mancau :)).

Sa revenim deci la prima dilema. Daca nu vreau sa-i cultiv obiceiuri nesanatoase, inseamna ca fructele vor ramane singurele, eventual cu nuci si seminte, cand le voi introduce, ca gustare intre mese. Am mai citit eu ca regula asta nu ar fi valabila 100%, de exemplu sunt cruditarieni care mananca smoothie-uri de frunze verzi cu fructe. Cica atunci, fiind vorba de 100% alimente neprocesate, enzimele isi fac treaba ok. Dar intrebarea e, daca avocado e fruct, nu i-l voi da cu legume? Ca mie cu legume imi vine mai mult sa-l pap. Cred ca voi mai avea si eu exceptii de la regula asta, dar am vrut mai mult sa am niste linii in mare dupa care sa ma iau, sa nu-i dau puiului zilnic cereale cu fructe si cu lapte de exemplu.

Azi la prima masa i-am dat deci mar ras. Din ce in ce mai putin papa. Se ineaca in genul in care fac eu la lamaie, ca si cum i-ar intra acru pe caile respiratorii. Nu stie inghiti bine inca, poate ar trebui sa-l fac mai lichid. Deci putin putin de tot a papat, nici o jumatate de lingurita de-a lui in total. Bine ca papa lapte de numa, altfel mi-as pune intrebari.

Acum, la masa de la amiaza (adica intre mesele cu lapte) i-am facut piure de morcov. Am avut asa un feeling bizar, ca uite, a reusit puiul pana la 7 luni sa fie cruditarian, sa manance doar hrana vie, plina de nutrienti si enzime (adica mult lapte crud :)) ). Si acum eu ii dau morcovel fiert, parca dusa mai mult de un val "comercial", ca ce bine arata in toate pozele bebelusii care papa piure de morcov :D. Dar na, trebuia sa inceapa sa pape si mancare mai "moarta", mai lipsita de nutrienti, la un moment dat, asta e. Din moment ce era prea putin morcov pentru ditamai oala cu sita de fiert la abur, am folosit Philips Avent Steamer and Blender, pe care il vom numi de acum pe scurt babycook :D. Eu eram in dubii daca nu cumva au fost bani aruncati in vant pe aparatul asta. Noi l-am luat din strainatati ca sa fie la jumatate pret fata de Ro. Si l-am luat cu gandul la drumuri de Cluj, de mers la tara, de mers in concediu, sa ne descurcam oriunde. Fierbe la abur si blend-uieste apoi pasta, in acelasi recipient. E super. Ce m-a bucurat deci azi, ce m-a facut sa cred ca si-a meritat banii si ca imi este de mare ajutor, e faptul ca e micut, deci pot sa fac doar un morcovel, dar mai ales, mai ales, faptul ca i-am dat drumul, am pus cantitatea de apa necesara pentru morcovi, si am iesit afara cu puiul! Aparatul se opreste singur dupa ce isi fierbe apa! Am venit de afara, inca era fierbinte, am intors cana si l-am blenduit, am scos pe balcon sa se raceasca si am dat apoi puiului sa pape. Ce super! Altfel, cu oala, ar fi trebuit sa stau langa ea. Si fata de babycook-ul de la Beaba, imi place mult ca nu trebuie sa deschid pe acolo, sa scot legumele, etc. Pur si simplu intorc invers cana aia de blender, o pun in aceeasi pozitie pe aparat si blenduieste. Si e tot fara BPA ca si cel de la Beaba.

Morcovul a fost asa si asa. A mancat tot asa, inecandu-se. Oare trebuie sa le fac mai spuma? E drept ca vad in piure si bucatele mici mici. Sau sa incerc consistente mai lichide. Va trebui sa-l testez. Oricum, lingurita nu prea ii place, in asta nu vrea sa-si bage el degetele. Dar de pe degetul meu a luat. Nu daca i-l bag in gura intentionat, asa intoarce capul. Ci daca ii arat degetul cu putin morcov pe el, ma trage de deget si il baga in gurita. Deci nu as putea spune ca a papat o lingurita de-a lui. Dar a avut mai mare succes decat marul azi. Maine cred ca facem acelasi meniu, ca sa vedem urmarile. Urmarile pe moment sunt bucataria vraiste. Acum e dupa-amiaza cand scriu randurile astea, tocmai a venit Relu de la servici, astept sa se trezeasca puiul sa pot face galagie, il pasez la Relu si ma apuc de curatat in bucatarie. Dupa morcov nu am mai curatat nici scaunul lui de masa. Pentru ca tare rau plange daca nu-l tin in brate. Si bolul in care i-am dat sa pape l-am spalat cu mana dreapta in timp ce pe el il tineam in mana stanga.

Progrese

Azi a inceput sa busileasca serios. Adica sa se ridice pe genunchi cand face “pasii”. Pana acum se misca foarte foarte rapid ca soldatii in transee. Dar rapid rau. Am coborat pana jos ieri sa-mi iau o apa si l-am lasat in camera pe covor. Cand am revenit sus, dupa vreo 30 de secunde, facuse vreo 5 metri dupa mine, bine ca n-a ajuns la scari. No, incepe sa-i placa si in genunchi, dar nu pentru multa vreme. Inca una: stand in patut la el, s-a ridicat iar in picioare! E pentru a doua oara cand face asta in patut. Saptamana trecuta, miercuri, toata ziua s-a ridicat agatandu-se de noi si de orice. De atunci pana azi a facut pauza. Dar acum, dupa ce din fund s-a pus in genunchi (apropo, acum a invatat si manevra inversa, de pe burta se pune in genunchi si uneori reuseste sa ajunga iar in stat in fundulet!), apoi s-a ridicat in picioare sprijinit de marginea patului (pe care inca nu l-am coborat) si a inceput sa faca pasi in lateral tinandu-se de margine!!! Iupiiiii! Asta a fost foarte emotionant pentru mine!

Adaugari scrise azi:

Adaugare nr.1:

Daca tot am zis mai sus ca bine ca papa totusi lapte mult daca tot refuza solidele, mi-a facut-o ieri. La amiaza dormise mai mult decat de obicei. Apoi a papat farama de piure de morcov. Si pe cand sa vina ora mesei lui de lapte, el care daca depaseste cu 5 minute cele 3 ore de obicei e terminat de foame, nu a putut papa! Nu cred ca e de la morcov, ci de la faptul ca dupa somnul ala era plin de energie. Si no, ma simt nevoita sa repet de sute de ori: el nu poate sa manance, oricat ar fi de flamand, daca nu ajunge in starea aia de aproape adormit. De asta papa el de fapt la plimbare, ca il plimb si-l leagan pana cand e aproape adormit si abia apoi poate sa pape. In rest, plange de foame, ma roade toata, e nervos de numa, imi arata toate semnele ca e flamand, dar pe cand il pun la san plange si se ridica. Si cum dormise mult inainte, nu reuseam sa-l adorm iar, asa ca oricat l-am plimbat, a mancat la 4 ore jumate de masa anterioara! Serios ca nu stiu cum vom face noi pe viitor, nici nu ma gandesc, iau fiecare zi cate una, nu imi fac nici un plan. Dar noi nu vom avea cum sa bagam lapte in completare la masa, din moment ce el lapte papa doar adormit, dar pentru solide trebuie sa fie treaz cu chef de joaca...

Adaugare nr. 2:

Incep sa ma dezintegrez :D. Tot incerc sa-mi dau seama cum pot mamele sa faca inca un pui la 2 ani de la primul, ca si eu m-as fi gandit la varianta asta, dar cum ar putea organismul meu "pe duca" sa poarte acuma o noua sarcina, sa hraneasca un nou sufletel, sa care asa o greutate, sa mai reziste la o nastere cu anemia mea, si apoi la o noua tura de alaptat? Poate ca acele mame au noroc de un pui mai putin pretentios ca Alex si nu cred ca imi vine acuma nici una in minte care sa fi si alaptat. Poate ca daca Alex ar fi pe lapte praf nu as fi asa de slabita. Sau o fi ametita de tiroida, ca am si uitat de ea :)))(asta a fost o gluma buna, nu? :D). Capul ma doare teribil, mai mult decat in orice raceala, e ceva migrena. In plus, desi pana acum ma durea spatele in sensul de muschi, de ieri ma dor vertebrele ingrozitor, ingrozitor! Cele din partea de sus, pana la omoplati, si in plus una de la inceputul curburii. Da rau rau rau! Si cand nu sunt cu puiul in brate, dar mai ales cand il port sa-l adorm, ca atunci ma dau eu cumva pe spate chiar daca ma plimb cu el, sa stea asa, adormit, usor inclinat pe mine. Pfuai, dureri teribile! Trebuie sa merg la ceva bai de pensionari :)). Si masaje, ceva... In plus, de cateva saptamani am niste vanatai asa cat niste banuti. Sunt plina pe picioare, chiar daca nu ma lovesc de nimic. O fi ceva cu coagularea sangelui, dar oare ce? Daca are cineva experienta cu asa ceva, bagati o idee.

Eu cred ca toate astea sunt de la ploaia asta care de nici nu mai stiu cand, de sambata cred, nu se opreste nici un minut macar. Si umezeala asta friguroasa, un frig teribil de noiembrie... Sigur de la asta e, nu de la Alex :P.

De alaltaieri

In ultimele zile nu am prea avut internet. Mai aveam cate 5 minute, apoi iar disparea cu orele. Asa ca mi-am scris intr-un word unele chestii si in rest nu m-am prea plimbat pe net. Si culmea, desi ma asteptam la putin sevraj, totul a fost mai mult decat ok. Chiar poate ca voi ajunge la concluzia ca in celelalte zile e un efort sa integrez si internetul in viata noastra. Dar un efort care merita, pe langa cercetarile mele pe net (aseara cautam ceva in enciclopediile noastre medicale pe hartie :D), e vorba si de relaxarea mea.

Asa ca, postarea de alaltaieri, 17 mai:

A treia zi de morcov

Morcovul e rau rau. Nu a vrut nici un pic. I-am dat putin suculet pe buze cu degetul. S-a strambat. Ce-i drept ca nu-i morcov dulcic de supermarket. Asa ca i-am facut mai dupa-masa, tot intre mese, clasicul deja piure de mar (ieri si alaltaieri nu-mi dau seama de ce facusem pauza de la maruc). Cand a vazut lingurita s-a intors strambandu-se. Mi-am dat seama ca am gresit cu morcovul, trebuia sa nu-i mai dau daca nu-i placea. Eu am vrut sa aplic regula cu 4 zile, sa vad daca are reactii alergice la morcov. Dar poate regula de 4 zile poate fi aplicata mai ingaduitor, in sensul ca in astea 4 zile sa nu-i dau altceva nou, ca sa vad reactiile. Chiar daca de fapt nu reusesc sa-i dau 4 zile consecutive de morcov.

M-am tot gandit si din moment ce papa asa putin la o masa, voi incepe treptat sa-i dau de doua ori pe zi. Oricum papa doar cam cat o lingurita de piure de mar. Nu pot astepta pana se satura de amestecul de fructe de dimineata ca sa incep cu legumele. Si de fapt mesele astea sunt intre mesele lui, deci nu i se inlocuieste deocamdata lapte. Dar in ritmul asta el nu mai apuca sa guste mai multe alimente. Desi recunosc ca as fi vrut sa il tin pe cruditati o perioada, si abia dupa ce mai creste sa trec la legume crude (acuma am inteles ca nu sunt permise). M-a dat peste cap si faptul ca avem morcovii astia “bio” si se strica saptamanile astea sigur. Daca nu a vrut suc, ii voi face piure si deci POATE CA incepem oficial maine masa numarul 2 de solide. Spun “poate ca” pentru ca stiu ca el e imprevizibil. Cine stie ce maraieli si oboseli il apuca maine. Cum am zis, recunosc ca as fi vrut sa ma satur intai de cate varietati de fructe ii dau. Dar poate e mai bine sa introducem si legume, chiar daca nu imi surade faptul ca sunt gatite, sa mai echilibram glicemia, nici prea multe fructe nu sunt sanatoase. No, deci planul e asa: maine dimineata mar piure fara sa adaug altceva, ca sa observ cum reactioneaza la masa a doua, de morcov fiert piure. Sper sa nu se constipe.

Nici nu stiu daca acum morcovul fiert trebuie sa-l observ singur alte 4 zile? Ca sa vad daca il constipa sau il doare burta? Sa stiu de la ce il doare burta? Sau de poimaine as putea sa-i mai adaug ceva in el ca sa nu fie asa constipant?

No, vezi cum iti strica planurile copiii? Eu eram asa fericita ca am morcovi de-ai mei, sa ii pot face suc! M-am gandit ca din cei cumparati sigur nu as fi avut curaj sa-i dau suc, ci doar gatiti.

Am uitat sa spun cum a papat mar. Din moment ce s-a strambat si cand a vazut lingurita, normal ca a fost semi-autodiversificarea noastra. M-am bucurat cand am vazut ca totusi degetele cu care scormoneste in bol le duce la gurita cu maruc. Il mai pacaleam si eu si-i mai puneam pe degete mar mai mult, si apoi lui ii venea sa vomite sau sa tuseasca... dar a fost ok.

Prima zi singura in timpul zilei. Alex a fost mai cuminte de cum m-am asteptat. Dar de doua ori am lipsit de langa el, l-am lasat in tarc, sa-i fac papi. Si a plans de numa, chiar daca am luat razatoarea cu mine si am venit inapoi langa el, tot plangea sa il iau de acolo. No, nu stiu ce o fi asta, ca de doua zile plange dupa mine cand nu ma vede. Ori dintii, ori anxietatea aia a despartirii. Pentru cine nu cunoaste, se pare ca exista anxietatea separarii, apare prima data la bebei asa pe la 6-8 luni (la noi fix la mijloc se pare). Cica atunci realizeaza bebe ca el si mama nu sunt una si aceeasi persoana si deci mama poate sa dispara de tot din viata lui. El inca nu stie ca obiectele care nu le vede exista. De asta sunt folositoare jocurile gen cucu-bau, ca sa invete ca un obiect pe care nu-l vede totusi exista, si ce dispare reapare din nou. La fel, pana se invata ca daca mama a iesit din camera, ea va veni inapoi, plang ca si cum mama ar fi disparut pentru totdeauna. Si am citit ca sunt pana la 2 ani vreo 3 episoade din astea.

Asa ca, si daca e la Relu in brate, daca isi aminteste de mine, sau daca ma vede iesind din camera, incepe sa planga asa dulcic, ca un copil mai mic, nu ca un bebelus.

A, si ce a mai fost greu azi. Dupa masa de mere, orice tactica de stergere aplicam nu era buna. Nu i-am dat jos babetica cu maneci, ca sa nu isi murdareasca pijamaua de masa. Daca spalam masa, el o murdarea iar cu marul de pe maneci. Asa ca, dupa ce l-am sters pe fata si pe maini, dintr-o miscare i-am dat jos babetica si l-am tot scos din scaun. Apoi iar a plans cat eu am stat sa spal scaunul...

Recunosc ca le admir foarte mult pe mamicile care nu au ajutor, cele plecate din tara care sunt singure acolo, cele carora le mai pleaca si sotii... Jos palaria!

Dupa cum ziceam, a simtit el ca azi trebuie sa fie cuminte ca suntem singuri, dar nu de la inceput :D. La cat s-a trezit? La 5:20 :)).

Am iesit de doua ori afara in curte, chiar daca erau vreo 9 grade si un vant rece rece. Cu gecile de iarna pe noi... Dar a fost asa cumintel! L-am pus in carucior cu gandul ca dupa 1 minut va marai si va incerca sa iasa de acolo. M-am plimbat cu el si a stat cuminte! Ii cantam si ne plimbam, super relaxant, cu toata atmosfera de toamna din jur. Apoi cand l-am vazut ca isi pierde rabdarea (dupa vreo 10 minute, super record!), am inceput sa ma joc cu el cu caruciorul, tot ca sa imi mai menajez spatele. Am inceput sa facem ture rapide ca la cursele de masini, cu zgomote comice la luat de curbe, si el radea in hohote :D. Cum am zis, daca nu il dor dintii (ca sambata dupa-masa), in ultima vreme pot spune ca daca inventez tot timpul ceva nou, la fiecare 5 minute, e super vesel! Altfel, e jale.

Ce a mai fost azi? Iar l-a lins Lucky pe manute, mai nou fuge Alex inspre Lucky, la gard. Fuge tinut de manute. Lucky e oricum atent numai la Alex cand iesim afara. Si Alex ii intinde mana la pupat asa ca o doamna fandosita, cu nasul pe sus.

Inca o treaba care m-a obosit, stresat si suparat acuma seara. Eram cu el pe jos intr-un loc unde nu am mai stat, dar am mers acolo sa caut ceva. N-am observat o prostie din aia anti-umiditate pe jos. Casa noastra inainte de izolare era predispusa la mucegai, asa ca mami a impanzit-o de cutiute din alea cu nu stiu ce piatra care se topeste si atrage apa din aer. No si l-am vazut la timp ca se indreapta inspre cutie, Alex era langa mine, dintr-o miscare s-a pus din fund pe burta si a zburat inspre chestia aia. L-am ridicat rapid in aer, dar a apucat s-o rastoarne. Nu stiu ce prostie de lichid e ala, ca e uns de numa, inca nu pot spune ca l-am scos de tot din parchet. Si la contactul cu sapunurile se solidifica! Atata l-am spalat pe manute, ca a atins cutia! Cutia o scot de aici, nu asta ii stresul. Mi-am dat seama ca pana acuma am avut in vedere doar ce poate inghiti de pe jos, nu si pericolul otravirii, Doamne fereste. Acuma is stresata daca nu cumva curatand pe acolo (cum zic, inca nu pot spune ca am curatat bine) am si dus pe sosete in restul camerei. In timpul zilei, Alex ajunge foarte des pe covor, pe parchet si linge parchetul, musca din covor... Din moment ce folosesc detergenti bio nici nu m-am gandit la pericolul intoxicarii. Stiu ca nu e bine sa linga de pe jos, dar mi se pare inevitabil. Cu manutele pe jos va fi multi ani de acum inainte. Cum spuneam, nici nu m-as fi gandit ca e chiar asa de periculos. Dar uite ca acuma seara am muncit vreo ora pe spalat acolo, apoi spalat mopul si prosopul, apoi spalat vana unde a fost prosopul, mainile imi ardeau, asa e de toxic lichidul ala... Hai sa nu ma gandesc la mine ca prin piele mi-a intrat in corp, si eu folosesc sapun bio ca sa nu intoxic copilul prin lapte :D. Dar trebuie sa rezolv cumva maine sa fiu impacata sa-l las pe jos.

No, ca iar postarea e lipsita de “ceva”-ul ala sentimental, si in plus e lipsita de structura epica :D. Dau vina in continuare pe oricare dintre depresiile pe care le am, ca sunt la concurenta... Si pe lipsa de somn..Somn usor...

7 luni

Desi starea de spirit m-ar duce la un abandon al blogului cateva zile, nu puteam sa trec peste luniversarea noastra. Alex are 7 luni! Iupiii! Nu-mi dau seama unde a zburat luna asta, a saptea, incredibil, parca a fost o saptamana de fapt...

Greutatea la 7 luni: - 8.74 kg pe stomacul gol (deci + 360 de grame)
- 8.90 kg in timpul zilei.

Mda, saptamana trecuta a pus 200 de grame din plusul asta de 360, saptamana asta a scazut 50... Nu m-am gandit sa-l cantaresc inainte de a merge la Cluj si dupa, sa vad cat scade el la cate un drum din asta, intr-o zi in care nu prea papa...

Azi dimineata s-a trezit la 6 si ceva, l-am dus la bunicu-sau sa ma mai intind putin. Cand l-a adus mami inapoi mi-a zis distrata ca i-a spus Alex ce vrea: "abu mmmma, abu mmmma" adica sa doarma, dar cu mama, ca doar la el somnul si foamea sunt acelasi lucru.

Nu-mi dau seama daca azi a fost mai marait din cauze de ploaie, de somn (ca n-a prea dormit), sau de dintisori. Dar a fost rrrrrraaaauuuu si marrrrrraaaiiiittt. Nu i-am mai dat Camilia pentru ca m-am gandit sa nu exagerez, poate mai avem mult pana iese dintele, doar n-o sa-i dau zilnic pana atunci, si apoi asa la fiecare. Mai ales ca reuseam noi sa-l calmam. Am avut noroc si ca a fost Relu acasa. Reuseam sa-l calmam daca ii distrageam atentia cu ceva. Dar dura foarte putin linistea, cateva secunde, apoi iar trebuia inventat altceva. A fost foarte agitat. Si plange dupa mine de ti se rupe sufletul. Oricum maraie la oricine sta in brate, ca sa il iau eu, dar daca ma vede ca ies din camera incepe sa planga in hohote. Si se intinde dupa mine. Asa ca a fost greu inclusiv sa merg sa-mi iau niste fructe la cina. El are impresia, probabil, daca il dor dintisorii, ca daca e la mama trece tot. Mai avea manifestari din astea cand era racit si nu putea respira, voia doar la mine. Si voia des tzitzi. Asa si acum. Am incercat sa-i dau de cate ori cere, dar a vomat, asa ca am revenit la restrictia noastra sa nu-i dau mai des de 3 ore. Problema e ca si la mine in brate e marait, dar macar nu plange, asa ca Relu se distreaza ca trebuie eu sa il distrez de numa.

Asa ca dimineata ma intrebam daca sa-i dau morcov asa marait. Dilema a fost degeaba, ca oricum nu a vrut. Nu stiu daca a inghitit 2 picaturi. Dar isi intorcea capul si nu mai voia deloc lingurita. Asa ca am incheiat ziua doi de morcov, dar nici nu stiu daca asa pot spune ca facem 4 zile consecutive de morcov pentru a studia reactiile adverse...

Tot in domeniul gastronomic, acuma seara tot incercam noi sa-l mai distram pe pui si cand am inceput eu cina, i-am dat si lui Relu o felie de mar curatata sa i-o dea s-o roada, in ideea ca ii va placea pe gingii, va rontai la ea, o va suge de suc, etc. Oricum, mar nu a mai papat de dinainte de Cluj. A fost super entuziasmat, Relu de-abia ii tinea bucata aia de mar sa nu si-o bage toata in gurita. A ros-o, a supt-o, a molfait-o. Dar destul de repede s-a prins de treaba si a muscat din el. Ne-am agitat amandoi sa-i luam bucatile din gura. L-a mai lasat Relu o data sa vada ce face cu marul si el iar a muscat, cu gingiutele lui, cateva bucati mari. I le-am scos cu greu din gura, erau deja inspre gat, deja ma gandeam daca stiu cum se face Heimlich aia... Asa ca nu mai incercam in graba auto-diversificare cu mar de-al nostru... Relu a crezut ca Alex ar vrea sa pape, asa ca i-a razuit o bucata de mar, dar n-a vrut sa ia din lingurita, si eu nu i-am lasat sa se joace cu bolul, ca nu avea babetica, erau in sufragerie pe jos, printre jucarii si covorase de joaca, ar fi facut un dezastru.

Ce sa mai zic oare? Am o depresie in mine si nu stiu daca e post-natala, sezoniera (ca toarna cu galeata la noi de mai mult de 24 de ore continuu, au si zis pe realitatea ca nu stiu ce cantitate imensa a plouat in Baia Mare pe metru patrat) sau tiroidiana :D. Ah, sau Boc-Basesciana :)). Azi ii ziceam puiului ce ghinion are ca s-a nascut intr-o tara asa friguroasa si ploioasa si mai e si Base...

Ai mei pleaca la Baile Felix si toata lumea imi spune sa merg si eu cateva zile, ca mi-ar fi mai usor cu bunicii liberi decat singura acasa. Si eram aproape hotarata, calculam cate bagaje ne trebuie la ritmul in care murdareste el haine, si ce ustensile de bucatarie trebuie sa-i duc. Apoi mi-am amintit de cat de greu se acomodeaza el in alte parti. S-ar obisnui cu camera de hotel dupa o zi de foame si nesomn. Apoi de acolo nu m-as mai putea misca. Imi da cel mult o ora jumate de cand se trezeste pana la urmatoarea masa. N-as putea ajunge nici macar pana in Oradea la mall. Partea asta cred ca tine de depresia postnatala, dar tare as vrea sa pot sta departe de casa mai mult de o ora jumate. Si nu ma refer fara el!!! Cu Alex, desigur, dar sa nu trebuiasca sa ma uit la ceas, sa-l vad marait si sa stiu ca trebuie sa mergem acasa... Imi aduc aminte cu asa un mare dor cum stateam in oras sau la cumparaturi cu orele... De ce nu poate si el sa suga ca toti copiii oriunde? Si mai ales sa suga stand frumos la san. Ca degeaba ar suge oriunde, ca nu ma pot plimba cu el agatat de tzitzi prin parc sau intr-o parcare. Nu va spun ce depresie ma apuca si cat lacrimez cand vad poze cu mamici care alapteaza, ca nici nu-mi vine sa cred ca cineva poate sta jos, intr-o postura asa frumoasa si calma si linistita, si sa alapteze un copil. Oare voi trai vreodata asa ceva? :((((((

Nah, sa revenim, ca stric postarea copilului de 7 luni... deci mi-am dat seama ca le-as strica alor mei concediul, ca daca doarme trebuie liniste, si apoi avem asa putin timp la dispozitie intre alaptarile lui sa iesim din camera. Si macar daca ar fi vreme buna, sa zici ca iesi si te plimbi pe acolo, stai la soare. Dar singurele distractii ar fi sa mergem cu masina pe undeva prin jur, ca site-urile de meteo anunta ploi si frig (10 grade) si in zilele urmatoare.

Hai sa inchei cu ceva dragut. Are Alex de vreo doua-trei saptamani o piele incredibil de fina, dar incredibil, in viata mea nu am simtit ceva asa fin si asa placut la atingere! Nimic! Sa spun ca e catifelata ar fi o insulta, catifeaua e dura pe langa pielea lui. E ceva... ca-mi vine doar sa-l mangai toata ziua. Si tot de cand e fina pielicica, se gadila foarte usor! Noi inainte de baita faceam masaj. La inceput se gadila doar la talpi, dar acum se gadila oriunde il masez, si rade in hohote saracutul :D. Si la maini, si la umeri, si la coapse, oriunde!

Se pare ca asta a fost inca o postare fara o structura frumoasa, fara idei de baza, dar deja e bine ca pot da vina pe brain fog...

Si cu toata explicatia depresiilor, am zis oare cat il iubesc pe pui? :)

Suc de morcov + aiureli de tiroida

Nu mai stiu cum sa numar zilele de diversificare, din moment ce am avut doua zile pauza :D.

Oricum, avem o saptamana jumatate sa zic asa, de mar, si azi am incercat suc de morcovi. A papat in total vreo doua lingurite de ale lui, pitice. Nu s-a strambat ca la mar, dar s-a si plictisit mai repede, nu a intins la fel gurita dupa suculet. A inghitit mai bine decat la sucul de mar, poate pentru ca atunci era ceva nou sa inghita fara tzitzi in gurita. A ragait de doua ori in timp ce manca, si inca de vreo 3 ori dupa. A si regurgitat putin la 5 minute, putin lapte papat de 2 ore, dar cu tenta morcovie... Regurgitase si inainte de masa, asa ca nu trag concluzii. Apoi i s-a pornit un sughit foarte foarte puternic, altfel decat cum sughite el. A, i-am dat si un morcovel sa-l roada, ca Bugs Bunny si a fost foarte incantat!

Toata dupa-masa a fost foarte marait si aproape plange, tipa, urla, chiar daca ne jucam cu el, si daca il luam in brate... Mai uita pentru cateva secunde ca il deranjeaza ceva, daca il punem sa umble in picioare, umbla foarte tzantzosh si uita. Dar apoi repede incepe iar maraiala. Ma bate gandul sa nu-i dau maine morcov, chiar daca as fi vrut 4 zile de test. Asta pentru ca morcovul crud e laxativ, si el a facut intr-adevar de 3 ori azi kk. Deci nu stiu daca maraiala e de la morcov, oricum e mult mai marait decat de obicei. Sau ar putea fi de la dintele ala care nu mai avanseaza, vad coltul prin gingie, dar nu a spart inca. I-am dat o doza de Camilia si parca s-a mai calmat. Inainte de asta ma rodea in continuu chiar daca nu-i era foame, si voia numai la mine in brate. Desi cand il luam, iar incepea maraiala. Dar la altii urla si se intindea inspre mine, strigand mama...

Am revenit acum dupa ce l-am culcat si am citit aiureala de mai sus, nici o noima. Dau vina pe tiroida in continuare, sau pe depresia cauzata de drumul la Cluj? Tot tiroida e si aia :)).

Deci un update: pe Camilia scrie ca daca dupa 15 minute e tot iritat, sa-i mai dai o doza, pana la maxim 12 pe zi. La noi dupa 10 minute a devenit iar razacios si vesel si jucaus! Super! Deci am gasit cauza! Era durere de dintisori, de gingii. Dumnezeu sa-i dea sanatate canadiencei mele dragi care mi-a trimis-o, printesei ei frumoase si la toata familia ei. Si daca nu citesti pe aici, sunt sigura ca energiile pozitive trimise de atatea ori de la mine inspre voi, au ceva efect!

Asa ca ma gandesc pana maine daca sa incerc totusi cu morcov maine, din moment ce am ajuns la concluzia ca au fost dintisorii.

Urmeaza partea plictisitoare cu ce am mai citit de tiroida.

Tocmai mi-am dat seama ca eu nu prea studiasem hipotiroidismul, ca il aveam subclinic. Eu ma luptam doar cu anticorpii mei tiroidieni ca sa nu imi provoace ei hipotiroidism. Mi s-a parut foarte logic, si medicina alopata nu abordeaza calea asta, de multe ori mi s-a spus ca stam si asteptam sa fac hipo ca sa imi recomande ceva.

Am mai citit ca hipo asta nu e doar cu ingrasatul, cazutul parului, oboseala cronica, senzatia de frig, dificultati de concentrare, dificultatea de a citi, dificultatea de a vorbi, de a se exprima, cicluri dureroase, infertilitate, dureri si crampe musculare, piele uscata, infectii frecvente, migrene, constipatie, si depresie. Zice ca hormonii tiroidieni sunt cei mai importanti din corp, ca daca astia stimuleaza productia energiei la nivel celular, inseamna ca atunci cand ei nu sunt la nivel optim, productia tuturor celorlalti hormoni e afectata. Deci absolut orice aspect al sanatatii e afectat de un nivel scazut al hormonilor tiroidieni.

Pierderile de sarcina, chisturile ovariene, endometrioza, si sindromul premenstrual sunt cauzate sau agravate de hipotiroidism, mai ales daca e cuplat cu o dominanta estrogena , o boala hormonala in care nivelul progesteronului scade. (Da, recunosc ca eram estrogen-dominanta, estrogenul crescand, scadea progesteronul, de asta femeile cu Sindrom Ovarian Polichistic nu reusesc sa ramana gravide si sa duca sarcina, din lipsa de progesteron; si tot de la excesul de estrogen, corpul secreta prea mult testosteron, de acolo acneea, hirsutismul, etc.) Se pare ca estrogenul inhiba secretia tiroidei, pe cand progesteronul o stimuleaza. Acuma care a fost prima dereglare in corpul meu, "oul sau gaina"? Asta nu vom stii niciodata...

Na, cica mai provoaca si tumori benigne la san. Si e legat si de scleroza multipla, de parca nu era destul de inspaimantator...

Si da, am citit in multe locuri ca hipotiroidismul "favorizeaza cancerul" prin doua cai. Cresterea de estrogen si scaderea productiei de pregnenolon, progesteron si DHEA e o cauza pe de o parte. Pe de alta parte promoveaza cresterea tumorilor, ceva explicatii la nivel celular pe care nu le prea pricep...

Se poate ajunge pana la coma daca e nediagnosticat sau netratat mult timp. In plus, hipo creste riscul atacurilor cardiace cu 70%!

Asa, ca si cauze ale hipotiroidismului, ma cam incadrez la toate, de la radiatia Cernobalului pana la fluorul din pasta de dinti si din apa. Cu Cernobalul asta imi amintesc ca atunci cand i-am spus doctoritei mele de familie ca am probleme de fertilitate, a zis ca majoritatea pacientelor ei din generatia mea au probleme.

Apoi pesticidele creeaza dereglari ale estrogenului, asa ca din moment ce nu mananc bio, si mananc multe legume si fructe...

Problema e ca am citit multe rele despre levotiroxina asta sintetica. Corpul o considera o substanta straina si va dezvolta rezistenta la ea (mai stii, poate deja s-a intamplat asta). Isi va pierde efectul. Dozele vor trebui sa fie din ce in ce mai mari (exact asta a spus si doamna doctor). In plus, toate astea trebuie metabolizate cu greu de ficat (si al meu nu e tare sanatos, saracul).

O alternativa mai sigura ar fi un hormon tiroidian luat de la purcelusi :(. Stiu, nu prea mi se potriveste. Nu ma refer fizic ca nu ne-am potrivi, ci sufleteste, faptul ca trebuie sa-l omor sa-i iau eu tiroida. Se pare ca asta e recunoscut de corp, si tratat ca hormon tiroidian, si in plus nici nu se bazeaza pe capacitatea corpului de a transforma T4 in T3 (ca multe organisme nu pot asta si levotiroxina e doar T4), pentru ca acest produs porcin contine si T4 si T3. Daca m-as hotari ca asa ceva imi trebuie, as ajunge sa-l cumpar cumva din strainatate, desi nu stiu daca se da fara reteta. Si apoi iar, nu stiu ce doza ar trebui sa iau. E clar ca as avea nevoie de un doctor care sa aiba experienta cu asa ceva...

Nu mi-am gasit inca fucus de vanzare, desi eram sigura ca voi gasi in amaratul de oras, ca la cat m-am plimbat eu prin farmacii naturiste si nenaturiste, deja stiam si cum arata cutia de fucus, si daca n-am luat niciodata. O stiam pe cea de la aboca (alga bruna de la aboca). Si uite ca acum nu am gasit. Kelp se poate lua dintr-o singura sursa de pe net, si are un continut mult mai mare de iod, trebuie precautie mare, asa ca de asta as fi ales fucus intai.

Dar ce ma nedumereste pe mine: din moment ce asta e o crestere cauzata de nastere, de starea post-partum, nu ar fi mai normal sa lasam organismul sa isi revina de la sine? Cum probabil patesc multe femei si apoi isi revin? Poate eu am de fapt "ghinion" ca imi monitorizez tiroida. Si iar spun, daca tratez acum hipotiroidismul asta care poate e pe moment, tiroida se invata cu inlocuitori, cum a zis si doamna doctor, si nu va mai lucra. Se ajunge chiar si de la hiper la hipo datorita nasterii, de asta imi pun intrebarea daca trebuie tratata medicamentos sau nu? Na, ca am tema pentru maine sa studiez post-partum thyroiditis...

Bibliografii de azi:


http://www.naturalnews.com/026853_thyroid_hypothyroidism_disease.html
http://www.naturalnews.com/025108_thyroid_disease_heart_attack.html
http://www.naturalnews.com/024388_thyroid_hair_loss_hypothyroidism.html

13

!@#$%^^&&* Nu inteleg de ce injuraturile camuflate de niste taste sunt in general caracterele astea. Consider ca trebuie sa fii foarte calm sa te apuci cu degetul, rand pe rand, sa apesi doar tastele de pe randul de sus. Cand mie mi-ar veni sa fac asta: skdjfhcSJHNVCWOehf \oqierjpqiurpiquwjpqw3prjdflwkjnvlw/n mn bsdskdjfhskdjhfkj!!!

Nu pot sa inteleg de ce m-am pornit eu la un drum de Cluj cu piticul, la un set de analize si la un control endocrinologic intr-o zi de 13!

Acum am o mare mare ceata in minte (apropo, simptomul asta de hipotiroidism ma distreaza cel mai tare: "brain fog", si descrie intr-adevar superb ce invalmaseala de ganduri are in minte un bolnav de hipo si cum nu reuseste nici sa se linisteasca, nici sa le puna in ordine; si chiar tin minte ce bine era cand eram normala... of, Doamne, ca intr-adevar e minunat sa fii sanatos...). Si sa ma ierte Alex si cine imi va citi blogul sperand sa se relaxeze, dar nu ma pot linisti pana cand incerc sa-mi pun ordine in ganduri si asta nu voi reusi decat punand totul aici "pe hartie"...

Drumul spre Cluj si probleme de alaptare

Nu a dormit deloc deloc. Normal ca au inceput maraielile. Apoi i s-a facut foame si somn. Am tras pe stanga, l-am luat din scaun (mare greseala, pentru ca acum cred ca ar fi adormit asa flamand, si era mai bine) sa incerc sa-i dau papi. El saracul era intr-un amestec de curiozitate si frica. La fiecare masina ce trecea pe langa noi ma impingea sa vada ce zgomot s-a auzit, se uita peste tot. Nu m-a lasat nici un centimetru sa-l aplec inspre tzitzi, se impingea cu o putere imensa in mine si se scremea la cum se straduia sa se impinga in sus. Am incercat sa-l scutur, sa-l leagan, ca si cum am fi la plimbare, cum suge de obicei. Nici o sansa. As fi iesit si pe marginea drumului, sa-l plimb in timp ce suge, cum vrea el. Dar in primul rand nu ar fi supt, tot ar fi fost captat de mediul inconjurator. In al doilea rand, eu nu pot inca sa desfac doar cativa nasturi si sa-l pun la san. Eu trebuie sa-mi pun un prosop in sutien la sanul la care nu-l alaptez, pentru ca in timpul in care Alex suge la celalalt asta curge rauri rauri. Si si cel de la care suge Alex curge in momentele dese in care el se tot ridica la verticala, asa ca si la acela trebuie sa-mi pun prosop, asa, ca un fel de babetica, pe sub san, sa curga laptele pe prosop in jos sau sa ma folosesc de el sa captez laptele care tasneste la inceput. Fara nici o bluza pe burtica in jos la mine, ca ar fi uda leoarca. Ma apuca de o gramada de ori nervii de ce eu nu pot merge de acasa cu copilul cum fac o gramada de alte femei, si sa alaptez in public. Nu se poate nici din cauza mea si a laptelui meu super curgator, nici din cauza lui Alex si a pretentiilor lui la supt (suge doar plimbat in brate, tot vrea sus la verticala si sa se coboare jos cand vrea; deci cat e la verticala mi-ar vedea toata lumea sanii; pe langa asta nu vrea sa suga in locuri necunoscute si mai ales daca sunt zgomote sau alte atractii; chiar si acasa daca e ceva nou in camera sau daca o patura e aruncata pe fotoliu, vreo 10 minute nu pot sa-i dau de mancare, il plimb asa, pe sec, ca el se tot uita la ce e nou, si eu sunt Doamna Dezordine, deci imaginati-va...). Atata mi s-ar parea totul de usor, fata de mamicile cu laptele praf care trebuie preparat, si pus in bagaje nu stiu cate chestii. Eu as avea tzitzi la purtator si gata!!! Dar nu... sunt foarte trista pe aspectul asta. Dar foarte foarte trista (mda... inca un simptom de hipotiroidism... Chiar ma intreb care e adevarata Raluca, am impresia ca tot ceea ce sunt eu, de fapt sunt o adunare de simptome ale dereglarilor hormonale, de la tiroida la insulina...).

Deci normal ca nu a mancat oricat am incercat, si mai rau, s-a enervat, ca ii era foame si somn. Nici nu-mi pot imagina ce s-ar intampla cu el sa trebuiasca sa facem un drum mai lung... offfffffffffffffffff...........

L-am pus in scaun si am continuat calatoria. Trecea de la faze de plans, la marait, la foit si intins in scaun de somn, la intins bratele inspre mine si strigat "mama" infiorator (momente in care imi parea rau ca a invatat asta), la mestecat buzele si supt limba de foame... M-am aplecat peste el, sa-l testez asa din mersul masinii daca vrea. Si saracutul a supt asa vreo 30 de secunde, cat sa nu mai fiu eu stresata ca se deshidrateaza. A supt cu pofta, dar apoi s-a pus pe plans. Am mai incercat sa-l pun la san, dar incepea sa planga isteric si voia la verticala, de parca i-ar fi frica sa nu vada tot din jur. Am mai incercat sa-i dau si in scaun, aplecandu-ma peste el (nu sunt curioasa ce parere aveau ceilalti conducatori din trafic) si doar ii cauzam alt plans. Era deja si super extenuat. Asa ar fi trebuit el deja sa creada ca si masina e casa lui, si de fapt e "acasa" oriunde e sanul mamei, nu?

A adormit in Cluj, cand deja cautam loc de parcare la laboratoarele Synevo. Am mers si mi-am facut analizele, apoi am luat-o rapid spre Auchan, ca am stiut ca este ceva special pentru copii. M-a racait putin la sufletel ca am trecut in mall pe langa niste magazine preferate de-ale mele, in care n-am mai intrat de mai mult de 7 luni :D, si anuntau tot felul de promotii. Si culmea e ca as fi avut nevoie, am doar doua tricouri pe care le rotesc. Dar nu... nu este timp de asa ceva, e mai important ce cautam pentru Alex. Am luat cate ceva interesant. Am vrut sa-mi iau si fructe si legume pentru drum, sa am cina, dar deja maraia, asa ca am luat ceva pe fuga. As fi vrut sa ma uit la fructe pentru el, sa vad cu ce sa continuam, dar nu m-a lasat. Era super extenuat.

Am uitat sa zic ceva. In Cluj, la ora 12, orasul super super aglomerat, tot mai faceai 5 metri si iar stateai blocat cateva minute. Ti se ridica tensiunea de numa. Nu asa imi aminteam eu orasul tineretii mele, si nu cu soferii nervosi de acum. Si eram gata sa spun chiar ceva grav "uau, nu mai sunt oare indragostita de Cluj?". Dar mi-a trecut repede, cand am trecut pe langa Cladirea Rosie de langa Catedrala Greco-Catolica, cladire in care tineam laboratoarele, apoi pe strada Avram Iancu unde aveam seminariile, toate bancutele din parculetele din centru le cunosteam aproape pe de rost. Toate fisurile din ziduri, pe traseul pe jos de la statiile de autobuz pana in centru la facultati, le tineam minte! Bine, mi-am amintit si ca aveam de umblat mai mult, in functie de autobuzul la care aveam abonament, ca nu ma induram sa dau bani pe bilet la alt numar. Tot tot tot, si ce era acum schimbat, imi aminteam cum fusese inainte. Locul in care am plans cand am picat la Analiza Functionala si trebuia s-o sun pe mami sa-i spun. Locurile in care fumam cate o tigara, tragandu-mi pantalonii largi cu buzunare dupa mine... Queens unde mi s-a furat ghiozdanul unde aveam bijuteriile mele preferate de argint... Toate astea erau locurile unde mi-am petrecut tineretea si libertatea exprimarii personalitatii mele, fara nici o ingradire! In Baia Mare nu putusem eu in liceu sa fac pe strada ce ma apuca, pentru ca la orice colt ma vedea o cunostinta "binevoitoare" si in Baia Mare se mira lumea si daca umbli cu pantaloni scurti pe racoare, nu mai vorbesc de a te vopsi in cap rosu-morcov, a sari de bucurie pe strada sau alte manifestari normale, dar totusi intr-un orasel de provincie sunt considerate atat de iesite din comun! Mi-e asa de dor de perioada aceea si nici nu stiu daca e Clujul cel de care mi-e dor de fapt (deci as putea fi iar asa daca as locui acolo?) sau e vorba doar de tinerete si lipsa grijilor mari? Sunt acum mult mai fericita decat atunci, dar intervine aici tristetea unor timpuri la care e imposibil de revenit, si asta doare. Oricum, m-ar obosi rau Clujul acum, e mult mai aglomerat decat pe vremea studentiei mele. Atunci studentii nu umblau cu masini personale, acum cred ca si ei contribuie la inghesuiala asta automobilistica.

La Synevo, fiind in cadrul Institutului de Oncologie, am vazut zeci de copii si tineri cu baticul in cap pe afara. Ingrozitor, ingrozitor, si m-am gandit ce pot simti parintii lor? Stiu ca alea sunt adevaratele probleme, dar sper ca asta nu-mi ingradeste dreptul de a ma plange de ce m-a suparat pe mine ieri...

In Cluj la bunici

Am avut noroc ca la Relu acasa s-a hotarat totusi sa manance. Dar asta numai dupa ce vreo 20 de minute a studiat cu atentie (la verticala, pe umarul meu) camera. Nici gand altfel sa se coboare el la san. Era ora 15 si el nu mai papase de la 7:30 dimineata! A supt si a si dormit vreo 30 de minute.

Apoi i-am facut cunostinta cum se cuvine cu Aris, bichonul matusicii lui, Carmen. Erau amandoi incantati. Alex a fost cam violent, l-a strans tare de buza si de bot, si-a bagat unghiile in gingiile lui Aris. Si saracutul pui alb nu a zis nimic, a dat din coada mai departe, ca un adevarat iubitor de copii. De-abia am reusit sa ii desfac degetele de pe botul lui. Trebuie neaparat sa-l invat sa iubeasca animalele. Nu am suportat niciodata copiii care lovesc animalele doar sa isi arate superioritatea si prostia. Stiu ca nu e vorba acum despre asa ceva, ca nu isi da seama de asta. Dar asta mi s-a parea cea mai mare ratare a mea personala ca parinte, sa am un copil violent cu animalele.

Ah, probabil din cauza oboselii, nu a vrut sa le arate bunicilor nici cum spune "mama", nici cum se ridica in picioare, si nici cum umbla. Noroc ca ei il iubesc oricum! Si erau foarte incantati ca am mers la Cluj.

Rezultate analize

Am mers apoi sa-mi ridic de la Synevo analizele, si surpriza surpriza, sunt rele, si eu credeam ca le fac asa, de rutina (din moment ce cele din decembrie, la 2 luni de la nastere erau perfecte! Si TSH-ul, si FT4, si anticorpii tiroidieni disparuti complet)! Si asta sub tratament, ca eu eram sigura ca merg la Cluj si voi scapa de Euthyrox:

anti-tg: 676 - valori de referinta: <115 br="">anti-tpo: <5 -="" br="" de="" referinta:="" valori="">ft4: 7.7 - valori de referinta: 12-22
tsh: 73.6 (!) - valori de referinta: 0.27 - 4.2

M-am indreptat amarata inspre cabinetul doamnei doctor. Ma gandeam la analizele mele, ca eu observasem acul cantarului ca urca, in ciuda regimului meu monoton. Dar credeam ca e pentru ca am renuntat la sportul de noapte de a-l plimba pe Alex. Eram aproape sigura ca asta e...

La doctor

Noroc ca doamna doctor e o draguta, si o femeie tare de treaba si explica mult si bine, nu repezeste, e foarte ok. Ca nu as fi putut ieri sa rabd si aere sau tonuri ridicate de voce, cum gasesti la atatia medici in ziua de azi... Singurul ei defect este ca e, asa ca orice endocrinolog, hotarata sa rezolve rapid analizele proaste, prin medicatie, fara sa se incerce ceva din alimentatie. Ea are de rezolvat pacientul pe moment, si atat. Si da, e de parere ca medicatia in tiroida e pe viata, o data inceputa, si trebuie doar din cand in cand, ridicata doza.

Ne-am vazut de doua ori anul trecut, si dupa aceea de 3 ori mi-a dat consultatie prin e-mail, pe gratis. Si totusi, cand m-a vazut m-a intrebat "da v-ati tuns?" :)). Eu: "Da.". Ea: "va cadea parul rau, nu? E de la tiroida...". Pfffff cand a vazut analizele!!! A zis ca stia ea ca in timpul sarcinii ele sunt mai normale si ca la un anumit interval dupa nastere ele se deterioreaza rau de tot, dar nu chiar asa de rau! Ar trebui sa iau o doza de 3 ori mai mare! Deocamdata, pentru ca e posibil nici asta sa nu fie suficient. M-a intrebat daca alaptez, i-am spus ca da. Si a dat nemultumita din cap. A spus ca ar trebui sa intarc copilul cat de repede!!! Capul meu vajaia asa ca nu mi-am dat seama daca se refera doar la faptul ca un tratament asa socant i-ar face rau lui Alex (ca asta mi-a explicat mai apoi ca da!) sau se referea si la faptul ca alaptatul scoate din mine tot tot tot si functia tiroidei scade, si in plus oboseala acumulata nu ajuta deloc la tiroida.

Deci a zis ca ea ar fi inceput diversificarea la 4 luni, si ar fi incercat intarcarea la 9 luni. Eu am inceput s-o intreb "da de tot sa nu-i mai dau lapte? Sunt atatea femei care mai dau copiilor lapte seara o masa, pana inspre 2 ani, poate va referiti doar sa grabesc procesul cu diversificarea in timpul zilei...". A zis ca ma vede ca as vrea sa-i dau cat de mult, dar sa nu cumva sa ajung pana la 1 an cu alaptatul!!! Pfuai, tot cerul a cazut pe mine! Toate planurile mele, toate ideile mele ca sa il las pe el cum vrea el puiul drag... M-a lovit unde m-a durut mai tare! Si in planurile mele cele mai sumbre, in care ar fi trebuit sa ma intorc la servici din anumite motive, suptul de noaptea ar fi ramas pe baricade...

Mi-a spus ca sa incerc sa fac un compromis, intre a-i da mai mult sa suga, si a stopa alaptatul, ca imi va fi din ce in ce mai rau, analizele se vor inrautati, simptomele mele la fel (ingrasare, chelire , ca nu mai pot sa spun caderea parului, depresii, senzatii de frig, brain fog-ul pe care il experimentez din plin, si toate celelalte manifestari ale hipotiroidismului). Si toate vor avea un ritm mai alert, datorita anticorpilor tiroidieni care imi papa din tiroida. Si apoi voi fi mult mai greu de adus inspre normal cu doze imense de medicamente, desigur, si astea cu reactiile adverse aferente...

Mi-a zis ca nu ma poate trata bine in timp ce alaptez si pentru ca nu imi poate da doze mari. Mi-a recomandat acum sa-mi dublez doza la 2 pilule zilnic si sa o sun daca se intampla ceva cu copilul, daca devine foarte foarte agitat! A zis ca e posibil sa devina foarte agitat, si nu in sensul de "ii ies dintii", ci ceva mult mai grav! Si sa o sun. Apoi, dupa doua luni, daca il intarc la 9 luni, sa triplez doza si sa-mi fac analizele dupa alte 2 luni.

In toata ceata care imi invalmasea si ieri creierul m-am gandit la altceva (si zau ca e naspa de tot sa nu te poti baza ca gandesti bine sau nu, daca iei deciziile importante pentru tine si pentru copil dupa capul tau limpede, sau hormonii tiroidieni iti joaca feste; e ingrozitor! as fi preferat sa fie ceva bai la ceva fizic, sistemul digestiv de exemplu, si sa rezolv totul cu calm, rabdare si MINTE LIMPEDE!). Pai stai un pic!!! Eu in timpul sarcinii luam o pastila jumate de Euthyrox. Si abia in decembrie, dupa analizele minunate, mi-a scazut doza la 1 pastila pe zi! Deci daca doua pilule pot provoca asemenea manifestari la un bebeloi mare, atunci din octombrie pana in decembrie o pastila jumate la un bebelin micut cum a fost??? Sa inteleg ca de asta a fost Alex rau cand a fost mic??? Din cauza mea??? El plangea isteric cu orele din cauza mea, a mamei lui??? De ce nu mi-a spus nimeni nimic despre chestia asta??? Si acum plang cand ma gandesc cat am intors-o si atunci pe toate partile, ce poate fi. Colici nu erau, problema de neadaptare? Tot am incercat sa ii facem totul calm in jur, etc. Pana la urma sa aflu ca medicatia mea? Imi vine sa injur de tot ce se poate toata medicatia!!! Dar de ce nu mi-a spus nimeni??? De ce doctorita mi-a zis in sarcina ca nu-l va afecta??? Ma doare sufletul ca nu mai pot da timpul inapoi. Ma doare incredibil, ma simt ingrozitor sa stiu ca eu i-am facut rau singura. Cat am apucat atunci in oboseala de atunci, sa gugalesc despre euthyrox in alaptare, am nimerit intr-adevar doar site-uri medicale, care spuneau ca e ok, nu am sapat in amanunt. Nu m-am gandit ca si Vioxx a fost ok pana a omorat sute de mii de oameni. Am uitat de toata temerea mea pe medicamentele medicinii alopate. Am uitat complet !@#%^& de brain fog!!! Ca imi vine sa-mi angajez un om cu mintea limpede care sa-mi aminteasca din cand in cand cine sunt eu si cum eram eu!

Ma stie toata lumea ca am aruncat sistemul medical de pamant cand mi s-a spus ca numai cu tratamente ingrozitoare si cu FIV voi ramane gravida, ca e imposibil sa am ovulatie. Atunci mi-am pus increderea in Dumnezeu si in ghidarea Lui inspre ce a facut El in natura pentru insanatosire. Si asa a aparut Alex! (trebuie sa fac cumva sa reiau algoritmul de insanatosire pana nu cad in prapastia depresiei...)

Dar in timpul sarcinii am trait cu frica pierderii sarcinii in primul trimestru datorita lipsei de progesteron. Si in al doilea trimestru datorita anticorpilor tiroidieni, care deja atacau tiroida bebeului. Apoi am mai citit, ca si mamicile cu tiroidita autoimuna Hashimoto care reusesc sa aduca pe lume copilasii, daca nu fac tratament hormonal in timpul sarcinii, risca sa aiba copii cu retard mintal. Si uite cum frica de a nu fi responsabila de asa ceva m-a adus inapoi in sistemul medical pe care il abandonasem. Si mi-am facut analizele si am ascultat de sfaturile doamnei doctor, luand doza de Euthyrox (denumirea comerciala pentru levotiroxina) recomandata. Am intrebat-o inspre sfarsitul sarcinii daca voi continua si dupa, si a zis ca da, pentru ca dupa nastere candva analizele o vor lua razna, si sa incercam sa le tinem sub control. Am mai gasit pe net ca mamele cu hipotiroidism au probleme de lactatie, si deci am ajuns la concluzia ca e bine sa iau pilulele mai departe. Nu mi-am pus deloc deloc probleme sau intrebari, parca n-as fi eu, serios! Eu eram cercetatoarea... Acum imi pare asa de rau! Cred ca mai bine nu le mai luam dupa nastere, din moment ce nu mai exista risc pentru copil, ci doar pentru mine! Macar sa nu-l otravesc si pe el prin laptele meu.

De ce nu m-am gandit ca poate natura a facut in asa fel incat mamele cu hipo sa nu alapteze pentru ca nu trebuie? Daca tot merg pe "asa face natura pentru ca asa e bine" tot timpul...

Aici revin la o mare dilema a mea de ieri... Oare nu i-am facut rau ca l-am alaptat avand hipotiroidism??? Oare cat rau i-am facut pe termen lung alaptandu-l sub Eutyrox??? Pe termen scurt am inteles, nu mai putem da timpul inapoi, dar pe termen lung??? Si mi-am amintit un articol, un studiu foarte interesant citit in timpul sarcinii, de pe site-ul Fundatiei Weston Price. M-a surprins mult atunci, ca e o fundatie super cunoscuta in sustinerea lucrurilor naturale si sanatoase. Si a trebuit sa citesc articolul de multe ori sa inteleg de ce ei erau de parere ca in multe cazuri e mai indicat laptele formula (pe baza de lapte de capra, organic, deci nu as fi gasit oricum la noi) decat alaptarea. Era vorba de mame care isi "otravesc" copiii fumand, band alcool, mancand margarina de exemplu, neavand o alimentatie echilibrata prin care sa ii dea puiului tot ce ii trebuie. Erau de parere ca propagarea alaptatului pana in panzele albe va da copii bolnavi, pentru ca nu orice mama ar trebui sa alapteze. Decat un astfel de lapte e mai bun un lapte formula bine selectionat, care sa-i aduca copilului tot ce e necesar. "Breast is best" era ok doar pe vremea in care femeile alaptarese se ingrijeau si mancau bine, si dadeau in articol exemple multe de triburi si obiceiurile de acolo, ce faceau lauzele care alaptau.

Si acum in mintea mea, pe tot drumul de la Cluj inapoi, si mai apoi seara acasa doar asta era: am fost eu incapatanata si perseverenta in ceva rau pentru copilul meu??? Ar fi trebuit, din moment ce am continuat cu Euthyroxul si dupa nastere, sa nu alaptez si sa-i dau ce-i mai bun pentru el, adica formula? I-am facut eu rau puiului? Si i-am facut rau doar (de parca n-ar fi suficient) chinuindu-l ingrozitor in primele luni, facandu-i si lui si noua viata un calvar? Chiar zilele trecute cand era el un copil normal, care maraia doar cand ii trebuia ceva, mi-am pus intrebarea prin ce dureri a putut el sa treaca in primele luni, incat sa planga asa isteric cu orele, oricat incercam noi sa-l linistim??? Si acum? Acum cat rau ii fac cu doza mea de Euthyrox? Sa continui s-o iau? Sa o cresc, cum spune doamna doctor?

Planul doamnei doctor este, cum am spus, intarcat pe la 9 luni (dar el inca nu papa decat o lingurita de mar la 7 luni). De azi ar fi trebuit sa incep doza dubla si sa observ reactiile adverse la Alex si dupa intarcat sa triplez doza.

Planul meu este: mentin doza asta, desi ma bate gandul sa o scot de tot, din moment ce oricum e prea mica sa ma ajute pe mine cu ceva, macar sa nu-l irite si agite pe Alex. Si observ consecintele :D. Si continui cu alaptatul sa vedem ce se intampla. Asta e planul pe moment. Daca ma simt ingrozitor fizic, poate ca voi creste doza treptat. Asta daca, sper eu, acum ca a iesit soarele (apropo si Seasonal Affective Disorder, depresia asta la ploi si in anotimpurile reci, e tot o manifestare a hipotiroidismului), voi iesi din depresia "mi-am otravit copilul cu laptele meu". Si ma apuc si cercetez ca pe vremuri. Nu voi putea chiar ca pe vremuri, ca Alex imi acapareaza prea mult timp pentru asa ceva. Nu voi putea sa cercetez fiecare aliment sa vad ce efecte are, ce beneficii (si asta imi aminteste cum o certam pe mami ca nu se mai ingrijeste de sanatatea ei; cand sa te mai ingrijesti de tine dupa ce esti mama???). Nu voi putea, chiar daca voi ajunge la concluzia ca o anumita dieta mi-ar fi sanatoasa, sa ma apuc de ea, cine are timp acuma sa cumpere anumite alimente speciale, sa faca tot felul de sucuri de verdeturi, etc. Sa nu mai zic de disponibilitatea financiara din ce in ce mai scazuta sa imi cumpar anumite suplimente nutritive cu plante care nu se gasesc la noi, care m-ar ajuta. De exemplu, ma gandeam la kelp ca sursa de iod organic. Iodul sintetic e total contraindicat in Hashimoto, "hraneste" anticorpii si deci ajuta la distrugerea timpurie a tiroidei. De fapt, Hashimoto se intalneste doar in tarile care au introdus iodul in sarea alimentara! Si de aici s-a tras concluzia ca iodul e rau, desi in general hipotiroidismul arata o lipsa de iod. Mi-a placut filmuletul asta scurt al lui Kevin Gianni http://renegadehealth.com/blog/2009/08/07/the-real-effect-of-raw-cruciferous-vegetables-on-the-thyroid/ in care explica de crucifere ca sunt goitrogene doar pe fond de lipsa de iod in organism. Ca toata lumea se teme de crucifere, chiar daca sunt asa de sanatoase, ca ar fi goitrogene. Recunosc ca stiind ca nu consum iod din nici o sursa, adica nu mananc alge marine zilnic, evit si eu alimentele goitrogene (varza, broccoli, conopida, napi, ridichi, arahide, soia, ...).

Euthyrox-ul "trateaza" de fapt manifestarile de hipotiroidism, fara sa faca nimic anticorpilor. Medicina alopata spune ca acesti anticorpi sunt pe viata. Totusi, anti-TPO nu-mi mai ies in analize de mai mult de un an, si daca i-am avut ani de zile. Chiar si anti-tg au iesit normali la analizele trecute, deci se poate! Asa ca planul meu e sa tratez simptomele de hipo prin aportul de iod organic (o sa-mi cumpar tablete de kelp, fucus, AFA; tablete pentru ca din moment ce la noi in Baia Mare nu sunt alge de vanzare pentru consum, pe net ce am gasit sunt extrem de scumpe pentru o portie-doua, d-apoi sa consum regulat). Sa ma mai "analizez" din cand in cand sa vad ce dezastru iese. Si cand va suge puiul mai putin decat acum, sa incep din nou atacul pe anticorpi, ca inainte: detoxifiere a corpului, urmata de un atac de reglare a imunitatii cu tot felul de naturiste. Sa stiti ca in mintea mea numai injuraturi sunt la fiecare propozitie, ca si cum as zice "ametito, ai uitat cum se face, te-ai lasat pe mana medicinii!". Si acuma, asa cum zice doctorita, cu fiecare pastila de euthyrox luata, tiroida mea lucreaza mai putin, se leneveste, pana cand va muri de tot. Imi pare rau deci ca am inceput sa iau euthyrox. Dar eram disperata pentru Alex, sa vina pe lume, si sa vina sanatos.

Oare ce oi fi gresit acuma de au aparut asa manifestari? Oare alaptatul m-a stors de farama de iod din mine, si de seleniu si zinc printre altele (minerale care ajuta foarte tare la a tine in frau anticorpii)? Poate fi si o demineralizare profunda. Trebuie sa pornesc de jos sa o rezolv. Nu direct doza mare de euthyroxul asta...

Am simtit ieri, pe langa depresia enorma legata de alaptat si de faptul ca mi s-a spus sa il sistez cat de repede, am simtit ca sunt o mama rea, ca imi chinui pruncul si-l alaptez cu hipotiroidism, il alaptez cu euthyrox. Eu, cea "naturista"! Degeaba am citit ca nu sunt efecte negative. De unde stiu ei? Cine stie ce o sa se descopere peste cativa ani, cat ii afecteaza treaba asta pe copii! Si atunci? Atunci cum o sa ma pot suporta??? Ca sa nu spun cat am simtit ca l-am chinuit pe pui ca l-am dus la Cluj cu mine, el care nu poate papa in deplasare si nu poate dormi... Si l-am dus tot pentru ambitia mea, ca e alaptat doar... Atata mi-am cerut iertare de la el, soptindu-i la ureche asta, sper sa poata sa ma ierte. Nu am vrut nici un pic sa-i fac rau intentionat...

Ca sa nu mai spun ca acum m-a apucat stresul sa nu se ingrase el, ca apoi poate asta e un semn de hipotiroidism. Pana acum tot voiam sa puna pe el mai mult pentru a putea tine piept lumii, ca altfel sunt atatia "binevoitori" care de-abia asteapta sa iti spuna ca ai lapte prea slab, sau ca nu-i e de ajuns, si sa-i bagi repede lapte praf! Dar uite, chiar si aseara am citit un articol tare interesant despre diabetul de tipul 1, http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2010/05/13/5-reasons-why-diabetes-is-on-the-rise.aspx?aid=CD945, merita citit! Si mai ales ca noi avem predispozitie, mi-a atras atentia treaba cu copilul mai gras. Azi are Alex 30 de saptamani, deci e zi de cantar. Sunt curioasa... dar e clar ca ne apropiem vertiginos de 9 kile.

Drumul spre casa

Drumul inapoi spre Baia Mare a fost un cosmar! Dormise o singura tura de dimineata devreme, si aia scurta de o jumatate de ora, era deja ora 20... Am facut si greseala ca am intrat in masina dupa control si i-am zis lui Relu sa mergem repede, in speranta ca va adormi. Lui ii fusese dor de mine, ar fi vrut sa-l tin in brate. Asa ca pe la vreo 15 kilometri de Cluj, dupa ce era deja terminat de plans, un plans cu lacrimi (noi tot am sperat sa adoarma...) a inceput sa se inece, sa nu mai aiba aer. Asa ca i-am zis lui Relu sa traga pe dreapta si l-am luat in brate. Offf ce-o fi fost in sufletul lui, sa ma vada ca stau langa el si nu il iau in brate! A fost asa fericit cand l-am luat in brate! Apoi am pornit din nou, si a plans in continuare, dar nu asa isteric, pana la Dej, la vreo 60 de kilometri deci de la Cluj. Atunci a adormit saracutul. S-a mai trezit pana acasa tipand de cateva ori, dar a adormit la loc. Nu am mai incercat sa-i dau sa pape, ca sa nu fac iar greseala de la plecare. Am ajuns acasa, le-a ras bunicilor si apoi a mancat si a adormit cu greu pe la 10.

Sfarsitul zilei

Era trecut de ora 10 si nu eram in stare sa deschid calculatorul, stiam ca n-as fi fost in stare sa ma relaxez asa. Mi-am facut un ceai, niste susan cu miere si am dat drumul la tv. Simteam nevoia unui serial usurel cu care sa ma destind si sa nu ma mai gandesc la tiroida. M-am bucurat enorm cand am gasit pe AXN serialul CSI. Pe cand imi afundam mai bine fundul in fotoliu, s-au blocat toate posturile din cauza furtunilor. Am zis "hai sa deschid totusi calculatorul, dar sper ca nu ma apuc sa cercetez pe site-uri de sanatate". Am intrat pe facebook sa vad ce mai face lumea. Dau click pe un link recomandat de doua prietene din lista. Tzac-pac virus trimis la toata lumea... ai ai ai super final pentru o asa zi!!!

13 bis

Normal ca ieri nici nu am dus cu noi pe drum ceva de papi pentru el. Ar fi fost culmea, ca doar acum el numai experimenteaza gusturi, inghite mult prea putin ca sa ni se merite murdarirea intregii masini, pierderea timpului si spalarea lui, cum, unde? Asa ca am lasat pe azi, cum imi propusesem de mai demult, sa-i fac suculet de morcovi din putinii morcovi pe care ii mai avem din gradina proprie. Ei, sigur ca da... s-a hotarat azi-dimineata ca dupa ce m-am chinuit eu 50 de minute sa-l adorm, sa doarma doar doua minute. Si a fost un marait si jumatate, eu singura acasa, unde sa ma apuc de asa ceva? Asa ca azi se continua ziua de ieri. Asa cum superstitiosii numara 11, 12, 12 bis, 14, se pare ca la noi azi e 13 bis...

Totusi, o chestie comica pentru restul lumii (nu si pentru mine), din categoria "ce mai face Alex violent in timpul suptului", si-a gasit o noua jucarie de care sa traga in toate partile in timp ce suge: celalalt sfarc! Si cum maica-sa nu poate protesta, pentru ca are mainile ocupate tinandu-l in brate la plimbare, inghite doar in sec si strange ochii si dintii tare tare... Dar ieri pe masina tot maica-sa se gandea, cand il vedea uitandu-se dupa cate o jucarie si tot incercand sa-l imbuneze, ca ii da orice, ii face orice, ca ar face absolut ORICE pe lumea asta ca sa-i fie lui bine. Nu as fi crezut ca intr-adevar poti sa simti asa de puternic sentimentul asta de daruire, dar chiar ORICE as face pentru el!




Imi cer mii de scuze celor care au reusit sa citeasca pana aici aceasta postare pesimista si chiar plictisitoare, imi cer scuze si de la Alex ca i-am ocupat blogul cu asa ceva, dar am simtit nevoia sa ma descarc, sa fac ordine in zapaceala ce o aveam in minte. Cum am zis, a fost acompaniata de multe lacrimi pe alocuri, si de multe injuraturi pe de alta parte. Oricum, am scris-o pe parcursul intregii zile deci cred ca nu are cap si coada, si e o aiureala mare. Dar terapia a avut efect, chiar ma simt mai bine acum, si gata de lupta. Care lupta? Om vedea noi, pas cu pas...