Despre hipo si lapte

Mi s-a spus de multe ori in ultima vreme "pai intarca-l, da-i lapte praf, cati copii au crescut bine mersi pe lapte praf, trebuie sa ai si tu grija de tine!". Apreciez de fiecare data, pentru ca ma gandesc ca cei care imi spun asta sunt persoane care tin la mine, altfel nu le-ar pasa de situatia prin care trecem. Dar simt totusi nevoia sa "get it off my chest" si sa exprim de ce nu fac asta.

1. Despre lapte praf

Nu vreau sa intru in polemici. Stiu ca sunt multi copii care cresc sanatosi pe lapte praf. Am asa de multe prietene mamici care hranesc puii cu formula, incat nu as vrea, Doamne fereste, sa se simta cineva jignit de orice afirmatii de-ale mele. Dar consider ca, daca mama nu se drogheaza, nu bea alcool in exces (desi, chiar daca nu am consumat deloc, nu cred ca un pahar de vin "once in a while" dauneaza), nu fumeaza, nu ia medicamente aiurea (:D) si are o alimentatie echilibrata, fara prostii, atunci puiul e mult mai bine hranit si deci mai sanatos cu laptele mamei lui decat cu formula. Deci consider ca Alex e mai sanatos alaptat la san decat la biberon. Altfel nu ar avea sens tot sacrificiul meu si al multor altor mame. Pentru ca alaptatul e greu, cel putin din prisma faptului ca-l poti face numai tu, ca mama, ziua, noaptea, nu poti sa faci o pauza sa te odihnesti. Deci cred cu tarie si convingere asta. Nu putem compara copiii intre ei. Sunt sigura ca exista multi, multi copii hraniti cu formula, care sunt mai sanatosi decat Alex. Dar poate si acei copii ar fi si mai sanatosi alaptati la san. Deci comparatiile eu le pot face doar pentru acelasi copil. Asa cum si eu eram bolnava si dereglata si sterila si grasuta (mi-a placut mai mult diminutivul asta :)) ) mancand 100% mancare sanatoasa, fara zahar, chimicale, fainuri, prajeli, etc. Am multe multe prietene care mananca la Mc, beau cola, fumeaza, mananca dulciuri si alte chestii super chimicalizate si sunt slabe, sanatoase, si au prunci sanatosi, dusi cu sarcini usoare si nasteri usoare, fara pic de sport. Dar asta nu inseamna ca eu daca as fi abordat aceeasi tehnica ar fi mers, nu? Deci fara a intra in amanunte de unde am eu piticii mei impotriva formulei, ce am impotriva laptelui praf, de ce perseverez cu alaptatul, chiar cred ca asta e cel mai bine pentru Alex acuma.

Edit 4 martie 2015: am recitit postarea si vreau sa afirm ca laptele matern e mai sanatos decat laptele praf (pe langa restul beneficiilor aduse de actul alaptarii, pe langa hrana) chiar daca mama fumeaza, bea sau ia medicamente. 

2. Si asta ne duce la punctul 2. Mai eu nu inteleg vorba aia "trebuie sa mai ai grija si de tine, ca Alex are nevoie de mama lui vesela si sanatoasa". Bun, are nevoie, sunt aici, dar daca nu as face anumite sacrificii pentru el, as lua-o razna si asta iar nu cred ca e bine, sa aiba alaturi de el o mama dusa cu capul. Pentru mine alaptatul este ceva important. Daca il opresc ca sa ma ocup eu de o boala care totusi nu e super urgenta si grava, mi s-ar parea o ratare personala grava grava de tot. Si nu sunt eu ceva Einstein sau Picasso ca sa zic ca lasa, macar sunt tare pe plan profesional, fac ceva pentru eternitate. Nu, pentru eternitate eu am "lucrat" sa-l fac pe Alex. Si pentru el trebuie sa dau tot din mine. Asta simt eu, e o nevoie intensa de a ma sacrifica pentru el, chiar daca inca nu e cazul si nu simt ca as fi facut ceva sacrificiu. (Desi as fi in stare de orice sacrificiu, si de sacrificiul suprem pentru el, ceea ce cred ca orice mama ar spune! Chiar m-am gandit ca daca as stii sigur ca lui ii va fi de exemplu putin mai bine in viata, da chiar putin de tot, daca eu mi-as taia o mana decat daca nu mi-as taia, oricat de nesemnificativa ar fi cresterea aia a fericirii lui, eu as intreba unde e fierastraul!) Inteleg ca sunt situatii de urgenta, in care se stopeaza alaptatul, inteleg ca sunt situatii cand mamele pur si simplu nu au lapte, dar sa intarc copilul pentru ca o doctorita mi-a zis asta, ca sa-mi dea un tratament soc, asta nu o voi face! Doamne ajuta sa nu fiu nevoita, dar pana atunci, cat timp o ducem bine cu boala asta, asa ramanem. Stiu ca sunt femei care considera a avea un copil doar un episod, sarcina, nasterea, alea alea, si gata, abia asteapta sa isi revina la viata normala, sa aiba grija de ele, etc. Poate voi simti si eu asta mai incolo. Pana atunci, eu simt ca nu exist doar eu, Raluca, nu, asta nu mai este. Este Raluca si Alex! Pana cand va fi Alex si prietenii lui, Alex si mandra lui (hahaha ce soacra rea voi fi, prevad asta), Alex si viata lui... Pana atunci e Alex si mama lui, Raluca si puiul ei. Chiar cred cu tarie ca trebuie sa-l alaptez, nu e o chestie de alegere "oare am chef sa-mi alaptez copilul? Parca as merge mai bine la un masaj". Nu, viata mea personala s-a oprit total cand am nascut. Probabil multi vor spune ca nu e bine, probabil chiar eu ma voi schimba in cateva luni, dar acum simt ca traiesc doar pentru el. Mi s-ar parea ceva total iesit din comun sa fac orice acum doar pentru mine. Chiar si sport sau ceva relaxant daca imi trece prin minte, repede ma gandesc daca asta l-ar distra pe Alex, sa ma vada facand sport. Daca nu, spun pas. Daca Alex nu vrea sa iasa in oras, nu vreau nici eu. Daca Alex nu vrea sa stam jos, ne plimbam, Alex comanda in casa asta si eu execut cu cea mai mare bucurie. Nu spun ca mamele care nu fac asa nu sunt mame bune, Doamne fereste. Cred ca tine de fiecare, de personalitatea fiecareia. Mie chiar nu imi placeau copiii inainte (dar deloc :D), deci mi se pare distractiv unde am ajuns, asta apropo ca la aproape orice propozitie din postarea asta am incercat sa nu folosesc cuvantul "niciodata" pentru ca nu stii niciodata in ce situatie ajungi si cum te schimba viata. Il ador pe Alex si chiar cred ca trebuie sa fac orice sacrificiu pentru el, orice ar insemna asta. De la alaptat la nedormit la abandonat viata mea de dinainte. Eu de dinainte de fapt nici nu mai exist. Si culmea e ca sunt mai fericita decat oricand! Deci eu nu reusesc sa "rezonez" la afirmatii din astea "trebuie sa ai grija si de tine", astea trec pe langa mine, nu le inteleg...

3. A nu se intelege ca fortez copilu sa stea la san. Eu am abandonat suptul cand aveam 8 luni, nu am mai vrut lapte. Daca si Alex va renunta la san inainte de vremea pe care poate mi-am propus-o eu, sper ca e limpede pentru toata lumea ca eu nu-l voi forta sa continue. Nici nu cred ca se poate, dar ma rog, am simtit nevoia sa spun asta. Eu stau la dispozitia lui pentru cat timp vrea el sa fie alaptat, zi, noapte. In toate chestiunile de pana acum m-am ghidat dupa intuitie si dupa ce vrea el. Si cu dormitul, si cu hranitul, si cum vrea sa fie tinut in brate, tot tot. Asa ca la fel voi face si cu durata alaptarii, si cu diversificarea, cu tot.

4. Chiar ar fi un mare chin si pentru mine si pentru Alex sa trecem acum pe biberon. Alex nu stie suge din biberon. Intr-o singura seara am simtit si eu in lunile astea de alaptare ca puiului ii e foame si eu nu prea mai am lapte. Asa ca am decongelat putin lapte muls anterior si am incercat sa-l dau puiului cu biberonul sau cu lingurita. A fost chinul de pe lume. Plangea de foame dar nu stia sa inghita. Pentru ca si la bibe si la lingurita nu se face vidul care se face cand el pune toata gura pe san. Am incercat si eu sa iau biberonul in gura si am vazut ca e chiar greu sa nu te ineci, cu lingurita iar, daca nu o iei pe toata in gura inchisa, cum facem noi oamenii mari la supa, tinand gura deschisa, e clar ca ori curge totul afara din gura, ori te ineci daca dai pe spate. Deci toate astea trebuie invatate si ar fi o perioada absolut chinuitoare pentru amandoi. Cu mare circ. Mi-am mai amintit cand a trebuit sa mai bea asa din bibe. Dupa show-ul cu vomatul in jet de Revelion, a fost pus la regim prima data fara lapte, si apoi cu lapte pe masurate. Deci ma mulgeam si i-l dadeam din biberon. Dar el nu putea suge si plangea cu biberonul in gura. Daca ii storceam eu putin din el, se ineca si plangea si mai rau. A fost absolut ingrozitor! Ca sa nu mai spun cat e de dificila trecerea la lapte formula si pentru cei care sunt obisnuiti cu biberonul, din cauza gustului diferit. Si apoi mai sunt cateva probleme. El niciodata nu a putut sta pe spate, nici in brate nici pe pat. Probabil din cauza refluxului. Dar el nu putea fi tinut in brate asa, ca toti bebelusii, usor culcat pe o mana a mamei. El de mic doar pe umar, la verticala. Deci nici nu as stii in ce pozitie sa-i ofer sticla. Poate doar in fund, dar cum si-ar da capul pe spate, ca nu curge asa la orizontala din sticla? El suge la san doar plimbat prin camera, pe cand il ia somnul, si se coboara el din pozitia verticala intr-una mai oblica, sa ajunga la san. Asa ca n-as mai avea la dispozitie pentru adormit suzeta lui naturala :D si n-as avea cum tine sticla, din moment ce il tin pe el in brate :)). Oricat de flamand ar fi daca ma pun undeva jos cu el sa il pun la san ca toate femeile urla si se trage si se ridica. Nu suporta pozitia. Pe vremuri cand nu avea putere sa se ridice doar urla. De asta am ajuns eu de multe ori sa-l alaptez tinut perfect la verticala la san. Si apoi mai e problema cu noptile. Cine si-ar zburataci tot somnul pentru ca s-ar ridica noaptea sa-i faca lapte formula? Si cine s-ar trezi de tot cand ar simti biberonul in locul sanului si ar incepe sa planga iar rau rau? Ar fi ingrozitor de chinuitor. Asa tzac-pac, tzitzi in gurita si adormim la loc amandoi, ca si cum nici nu s-ar fi intamplat. Daca ma intrebi dimineata la ce ora i-am dat sau de cate ori, nu tin minte nimic :D. Am mai vazut acuma cand a fost racit sau cand il dor dintii, ca el saracul crede ca tzitzi rezolva orice, si se cere la san si daca nu-i e foame. Deci cred ca sanul il ajuta si psihologic sa o simta pe mami aproape.

5. Nici daca nu as alapta nu as face tratamentul. Si doctorita, si sursele de pe internet spun ca levotiroxina @%@!^%$@&!! (sau ca sa spun frumos, cum a zis Dana in ceva comentariu trecut, mi-a placut mult ca in loc de injuraturi a zis ceva de genul "hipotiroidismul bata-l vina" :D - inchid paranteza lunga, ca nu se mai intelege nimic si trebuie recitit dinainte de a deschide paranteza) face ca tiroida sa se leneveasca si incet incet sa moara. Va trebui din ce in ce mai mare doza si se va lua pe viata, in doze imense. Nu consider ca e normal, si nu consider ca asta e calea pe care vreau sa o iau. Mi-am amintit de faptul ca atunci cand umblam eu pe la medici cu bolile mele, pentru sindrom ovarian polichistic si ginecologul super axat pe probleme de fertilitate si endocrinoloaga mi-au prescris metformin pentru rezistenta la insulina (este un medicament care se da diabeticilor). Dar metforminul asta in timp distruge ficatul iremediabil (stiu ca ficatul este un organ care se regenereaza, deci am scris intentionat iremediabil ca sa ma refer la ciroza...). Se preconiza in ce citeam eu ca in 2 ani se ajunge la asa ceva. Si atunci ce as fi rezolvat? As fi putut duce o sarcina sanatoasa si o viata sanatoasa? Mi se pare de multe ori ca doctorii vor doar sa-si rezolve felia lor, pe moment ce ii intereseaza, nu se gandesc la om ca la un intreg, nu se gandesc pe termen lung, nu se gandesc ce efecte adverse au tratamentele lor, ca de multe ori sunt mai distrugatoare decat boala initiala. Si atunci am ales sa nu fac acest tratament si sa merg pe o cale naturista, care sa incerce sa vindece afectiunea de la radacina, de unde e dereglarea hormonala, si sa tin un anumit regim de viata sanatos pentru asta. Metforminul rezolva doar rezistenta la insulina in momentul in care e luat, nu pe termen lung. Si atunci intr-adevar, e posibil sa dea ca un rezultat si obtinerea ovulatiei. Dar eu am obtinut-o si naturist, fara sa-mi distrug ficatul si tot sistemul hormonal. Si atunci? Care cale e mai buna? Deci nu am de gand nici acum (cum am zis si mai sus, nu rostesc cuvantul "niciodata" pentru ca nu stim in ce stari grave ajungem, cand suntem nevoiti sa facem si lucruri cu care nu suntem total de acord, ca sa ne salvam) sa iau niste hormoni care imi distrug si ficatul si tiroida pentru care cica sunt recomandati. Chiar ma gandesc foarte serios sa renunt si la doza mica ce o iau acum. Dar nu fac asta pana cand nu am un plan de bataie, de contracarare pe partea naturista. Nu are rost sa renunt acum fara sa iau nici macar putin kelp sau fucus, sau seleniu. Intai trebuie sa lupt pe partea naturista. Deci nici daca nu as mai alapta de maine, nu as incepe acest tratament distrugator. Dar as incepe intr-adevar in forta o detoxifiere naturista (care nu o pot face acuma, cu Alex la san) si un tratament naturist. Pana cand voi putea face astea, mergem pe o cale de mijloc. Imediat voi incepe cu kelp sa zicem, apoi imi voi face analizele peste vreo 2 luni, si daca sunt mai bune, voi renunta treptat la doza de euthyrox pe care o iau acum. Daca nu sunt mai bune, vedem atunci ce facem. Oricum, la situatia actuala nu as lua acel tratament.

Si ca sa inchei intr-o fraza de rasu-plansu, cu noua indemnizatie nu mi-ar ajunge banii sa trecem pe lapte praf, asa ca Doamne ajuta inainte sa fie tzitzi destul! :))