Experienta noastra cu alaptarea - partea a 3-a

Am vrut sa spun ca de la 10 luni, dar prima schimbare in bine s-a petrecut la 6 luni si un pic.

In primele luni, Alex dormea pe pieptul lui Relu, pentru ca nu putea sa doarma la orizontala sau pe spate. Pe la 5 luni a inceput sa se traga intre noi, aluneca el singur de pe Relu pe pat. Seara cand il culcam il puneam pe Relu in primele luni, iar apoi in patut, cu multe chinuri sa nu cumva sa-l trezesc. Asta ca sa nu fie singur in patul mare, sa nu cada jos, pana ne culcam si noi.

Alaptarile de noapte se desfasurau la fel si in cele 5 luni in care a dormit pe Relu, si in cele cateva zile/saptamani in care am incercat sa-l pun in patut. Eu ma ridicam de tot si stateam cu el in brate, pe marginea patului, sa-l alaptez. Dupa aceea, il plimbam prin camera la verticala vreo 40 de minute, pentru ca altfel voma in jet, daca il puneam imediat pe Relu. In cele 40 de minute de plimbare reusea cateodata sa ragaie si se simtea mai bine. Dupa inca vreo ora, doua, se trezea iar si o luam de la capat.

Partea buna era ca el sugea bine noaptea. Am tot primit sfaturi sa-i dau ceai noaptea, sa il dezvat de supt si alte oribilitati si cruzimi. Dar era singurul moment in care sugea linistit, fara sa planga, fara sa trebuiasca sa-l plimb prin camera si sa-l scutur vreo ora inainte ca sa suga, fara sa trebuiasca sa-l pacalesc cumva. Erau singurele momente cand imi vedeam puiul la san si eu stateam jos. Nu prea le puteam savura, ca imi cadeau ochii de somn, dar erau ok.

Plimbarile de dupa supt probabil ca inspre 6 luni nu isi mai aveau rostul. Dar pentru ca am incercat uneori sa il plimb la verticala doar 15 minute si el apoi voma pe tricoul lui Relu, imi dadea de inteles ca inca nu era pregatit si ca avea nevoie sa fie tinut la verticala dupa supt. Si nu mai incercam o perioada sa ii micsorez durata plimbarii. A fost greu. Aveam uneori niste dureri de stomac ingrozitoare noaptea de la efort. Pur si simplu aveam arsuri de la efort. Imi era somn si eram extenuata. La fiecare trezire simteam ca nu mai pot, dar totusi Cel de Sus imi dadea putere sa sar in picioare la urmatorul scancet al copilului.

Tin minte o noapte in care Relu nu a fost acasa si a venit mami sa doarma cu noi. Alex nu putea sta pe mine ca si pe Relu, se lovea in coaste, in clavicula, in sani. Asa ca l-am pus intre noi. Toata noaptea, din 2 in 3 minute, incepea sa planga putin, si eu stateam la picioarele lui, cu mainile pe langa el, ca sa-l ridic imediat in fund, sa ragaie. Daca nu eram destul de rapida, se lasa cu un vomat si un plans ingrozitor. De asta am dormit chiar acolo, pe pozitie, sa-l ridic rapid la orice sunet, ca sa ragaie. Dimineata mami era terminata si mi-a spus ca nu isi da seama de unde am putere, dupa atatea luni de nopti nedormite si atatea probleme (ma plimbam cu el in brate in casa leganat, scuturat, dansat, cel putin 10 ore din 24).

La 6 luni si ceva a racit prima data. Si Relu era racit, asa ca l-am exilat. L-am culcat pe pui in pat, langa mine, pe o perna. Aici am vorbit si despre prima lui raceala, care a fost o experienta groaznica, pentru ca puiul nu putea sa suga deloc si nu putea sa doarma. Asa ca atunci cand l-am pus in pat stiam ca ma asteapta o noapte in care ii voi da sa suga de sute de ori cate o gura, ca mai mult nu putea sta atasat la san, din lipsa de aer. Si fiind vorba de asa putin lapte, nu mai era nevoie sa il iau sa il plimb la verticala. Si cine ar mai fi avut puterea, la atatea treziri, sa plimbe un copil cu orele.

Asa ca am avut, cu ocazia primei raceli, prima noapte de co-sleeping adevarat. A fost o revelatie. Si nu stiam cum sa le spun a doua zi tuturor. Adica si pana la 5 luni, Alex a dormit exclusiv pe Relu, deci cu noi in pat. Dar acum am avut parte de beneficiile co-sleepingului. Sa alaptez noaptea fara sa ma ridic din pat!

Eu eram putin stresata sa il verific pentru ca era racit. Dar dupa ce i-a trecut raceala, am intrat in raiul alaptarii de noapte. Nu m-a mai interesat de cate ori suge sau cat timp sta la san. El incepea sa dea semne ca vrea sa suga, eu prin somn il mufam, si dormeam mai departe linistiti amandoi. Dintr-o data mi-a trecut oboseala cronica ce o aveam. Si de atunci nu stiu cum sa explic noilor mame cat e de usor sa dormi cu copilul pe care il alaptezi, nu sa te tot ridici, sa te trezesti de tot si tu, si copilul, si apoi sa trebuiasca adormit la loc copilul si tu ca mama sa incerci din nou sa adormi.

De atunci am avut cateva nopti in care din cauza dintisorilor sau a unei digestii dificile puiucul a plans aproape continuu noaptea. Dar tot nu s-a comparat ca oboseala cu primele noastre luni. In rest, noaptea pentru noi e foarte odihnitoare, ori de cate ori se trezeste sa suga, si oricat sta la san. Poate pentru o mama la care i-a fost asa de usor de la inceput, i se pare greu ca nu doarme "nederanjata". Dar pentru noi, la cat a fost de greu in primele aproximativ 6 luni, acum e RAI :).

Pentru alaptarea de zi, schimbarea a venit pe la 10 luni, cu vreo doua saptamani inainte de a merge in Grecia. Cu un drum de Cluj in care pentru prima data a supt pe masina. Pentru prima data nu a trebuit sa il plimb scuturat/dansat/leganat o ora in plansete, pana adoarme sau atipeste, ca sa poata suge.

De atunci si pana acum, la drumul din Grecia de anul acesta, nu a mai trebuit sa ne chinuim pentru supturile de foame/sete/alinare. Pentru prima data au aparut in peisaj si supturile de alinare/dragoste/teama/rusine/etc. Pentru ca pana atunci, din moment ce trebuia adormit/ametit, faceam treaba asta cand vedeam ca ii e foame, o data la 2 ore jumate, 3 ore. Acum, ca sugea singur, cerea singur sanul de cate ori dorea. Multe luni de atunci, din august 2010, am stat toti perplecsi la el, cum sta la san, in timp ce eu stau pe un fotoliu. Si cum cere sanul, si cum se coboara la san. Ne uitam ca la cea mai mare minune. De atunci a inceput Relu sa ma pozeze alaptand. De atunci a inceput mami sa ne soarba din priviri in momentele in care suge. Chiar si tati se distra si se minuna de el cat e de dulce cum cere tzitzi si cum suge de drag doar.

Asa ca noi doar de la 10 luni am reusit sa alaptam la cerere. Nu stiu ce a fost pana atunci, daca refluxul l-a traumatizat asa tare, daca a fost o asa numita nursing strike incredibil de lunga, nu stiu. Dar de atunci savurez si eu alaptarea! O savurez asa cum mi-o imaginam citind povesti frumoase despre alaptare. Pana atunci lacrimam de cate ori vedeam o poza a unei femei ce alapteaza (stand jos, in natura, la un restaurant, oriunde) si ma gandeam cat mi-am dorit si eu asa ceva. Si ma uitam ca la ceva imposibil, cum adica sa stea un copil asa semi-inclinat la san si sa nu planga isteric? Eram asa de frustrata ca al meu copil este chinuit in momentul in care trebuie sa suga, cand pentru orice copil ar trebui sa fie cea mai buna sursa de alinare...

Dar acum, din august 2010, aveam si eu ocazia sa experimentez ceva atat de frumos, sa stai cu copilul in bratele tale si sa-l vezi cum suge la san linistit, dupa ce el a cerut sa suga! Sa am si eu poze minunate in care imi alaptez copilul! Sa pot sa-l alaptez oriunde, sa pot sa merg oriunde cu el, fara sa ma stresez ca se va deshidrata cu un drum de Cluj, sau ca va urla isteric de foame si somn (fara sa poata suge sau dormi) oriunde mergem noi.

A fost o schimbare asa de mare, de la o perioada asa de grea, incat acum orice se intampla, de cate ori suge ziua-noaptea, nu mi se mai pare nimic greu. Faptul ca-mi cere sa suga mi se pare oaza mea de relaxare. Ma asez jos, oriunde sunt, si ma odihnesc, si ma joc cu puiul meu care suge la san, si care imi mai trage cate un ras, care se joaca cu breteaua mea de la sutien, care ma mangaie pe fata, care isi pune piciorul pe fata mea, care face acte de acrobatie la san si se distreaza, sau inchide ochii de linistit ce e ca a ajuns la sursa lui de alinare.

Singurele dati cand trebuia plimbat-leganat-dansat-scuturat era cand trebuia sa adoarma. La fiecare somn, ca era vorba de 4 adormiri in 24 de ore acu un an, sau cum e acum, ca trebuie adormit de doua ori pe zi, el trebuia plimbat vreo ora ca sa adoarma. In timpul asta ori era numai plimbat-dansat, si se cerea din cand in cand la san, ori toata ora de plimbare pana cand adormea si-o petrecea la san. De cate ori incercam incet incet sa ma pun pe un colt de scaun, se trezea plangand, daca nu adormise profund. Dintr-o data plimbatul lui la verticala mi se parea foarte usor. Pentru ca la verticala imi foloseam ambele maini mai usor. Alaptat la san aveam o mana care ii tinea capul si una soldul. Cea de la cap ajungea dupa o ora sa imi tremure de efort.

Si acum voi da un anunt, sper sa nu cobesc. Avem deja cam o luna de cand nu a mai trebuit sa-l plimb ca sa adoarma. Adoarme sugand, la mine in brate, pe fotoliu. Si nu a trebuit sa fac nimic pentru asta. Nu am insistat, nu am avut nici o tactica. Treptat, treptat, cand era foarte obosit, a avut cateva somnuri la care mi-a adormit in brate sugand, inainte sa imi ceara sa il plimb. Pentru ca eu incepeam sa-i dau sa suga stand jos, si dupa un minut de supt, ma punea sa ma ridic sa-l plimb, doar asa stia sa adoarma. Si acum ii misc usor funduletul in timp ce suge, ca sa mai aiba putin din senzatia de miscare. Doamne, nici nu-mi vine sa cred!

Asa ca daca anul trecut Grecia ne-a ajutat sa se schimbe total si sa ceara san de cate ori vrea, oriunde vrea (si il vedeam si pe el ce entuziasmat este de marea descoperire), anul acesta Grecia ne-a consolidat tentativa inceputa acasa, aceea de a adormi in timp ce suge si eu stau jos. Ba mi-a adormit acolo de multe ori si cand nu mi-as fi imaginat, de 4 ori a adormit la masa, sugand, in galagie, cand eu aveam alte planuri :D.

V-am mai zis ca acum sunt in RAI? :)

Am o singura dilema. Oare nu voi incepe sa ma ingras acum? E vorba de mult efort zilnic pe care nu-l mai fac :D. Doua ore de plimbari cu un sac de 11.6 kg, ridicat pe umar sau inclinat pe brat, leganat, dansat cu el... Parca vad ca va trebui sa imi introduc ceva tae-bo in program ca sa ma mentin :)).