duminică, 31 iulie 2011

Am ajuns in Romania

Suntem la Baile Herculane, la o temperatura de vreo 15 grade acum, erau 19 cand am venit. Si la radio anuntau ca la Baia Mare MAXIMA e de 15 grade azi... brrrr.... Deci de asta tot insista mami sa avem la indemana haine groase pentru pitic. De la 35-38 de grade va fi un soc pentru toti, mai ales ca nu numai temperatura scazuta ne va deranja, ci si ploaia. Si cand imi amintesc ca apa marii avea 29 de grade, nu mai am mult sa ma apuce o depresie mica. In Grecia si minima era 22 de grade...

Sambata dupa-masa am facut ultima baie in mare. Am incercat sa-mi imprim in memorie atingerea ei pe piele, mirosul ei, sunetele ei, temperatura ei, senzatia picioarelor in nisipul fin, of dar mai ales senzatia de pe piele, e inegalabila. Nici nu mai stiam ce vreau sa fac ultima data in mare, sa plutesc pe spate, sa inot cu capul sub apa, ca sa vad minunile, sa inot relaxant bras, sa inot crowl, care e asa de simplu in apa sarata, sa ma scufund pe fundul marii, alaturi de pestisori, sa umblu prin apa, ca sa simt si nisipul sub picioare... Le faceam toate pe rand si nu-mi venea sa cred ca intr-adevar trebuie sa aleg ceva ca fiind ultima, si sa ies o data din apa. Am avut noroc ca, desi in apa Alex a vrut numai la mine, pentru cateva minute s-a jucat in nisip doar cu Relu, fara sa ma strige "mamaaa, mamaaa", ca de obicei.

La un moment a trebuit sa ma decid brusc sa rup clipele fericite si sa ies din apa. Ca in fiecare an, am simtit cum parca ma trage inapoi, si cum fiecare centimetru de piele dezgolita de atingerea ei tandra ma doare. Cum parca daca ies din mare nu mai sunt eu... M-am pus in genunchi la mal, in bataia valurilor, sa o mangai pentru ultima oara. Alex a venit la mine distrat sa ma vada si a inceput sa se joace cu mine, sa arunce nisip in mine, sa rada in hohote, sa ma pupe si sa ma imbratiseze. A imprastiat magia momentului, dar astfel a facut mai usoara despartirea. Recunosc ca in alti ani chiar plangeam :D. Am fost la hotelul asta a doua oara, asa ca ar fi chiar bizar sa mai revenim. Deci era un fel de adio de la o plaja minunata, de la care avem amintiri din 3 ani (pentru ca si anul trecut am venit in vizita).

Vineri seara am ratat mini-disco. Eram hotarati ca vom merge sambata, in ultima noastra seara. Si ne mai gandeam ca dupa mini-disco sa ne facem poze pe faleza, cum am facut in ultimele seri si in 2008, si in 2010 (cand am venit la Athos chiar si in ultima zi, de la hotelul aflat la 20 de kilometri de Kallithea). Si mai aveam in plan sa filmez marea, sa am sunetul ei macar atunci cand ma va apuca dorul. Si tot sambata seara am vrut sa mai mergem o data la petrecerea de pe plaja, cu focurile de tabara.

Dar piticul nostru nu a adormit in camera ca de obicei, inainte de masa de amiaza. Asa ca am mers la masa cu el. Si cum era extenuat, s-a cerut la san. A adormit imediat. Am terminat de mancat si am mers cu el in camera. Dar cand l-am pus in pat s-a trezit si nu am mai reusit sa-l adorm. Am mers dupa-masa pe plaja, s-a obosit si acolo. Si seara la cina s-a cerut iar la san. Normal ca a adormit, dupa cele 5 minute de la pranz. La 20:20. Asa ca adio ultim mini-disco (desi ne arata incantat zilnic scena unde se tinea), adio poze pe faleza, adio filmat marea, adio beach party. Sa vad si eu cum e cu un copil ce iti adoarme prea repede si nu mai apuci sa faci nimic cu el :)), nici sa mergi la o petrecere :)). Acum o sa ajung sa-l apreciez cand se culca dupa 12 :)).

Noroc ca facusem bagajele aproape de tot la amiaza! Altfel erau planificate pentru seara, dupa mini-disco.

Dimineata ne-am trezit si ne-am hotarat totusi sa incercam sa ne facem timp sa mai mergem pana la mare. Am filmat putin, am facut cateva poze (dar cu soarele inspre mare, asa ca marea nu se vede albastra) si ne-am luat la revedere. Doar cand Relu i-a spus lui Alex, de pe nisip deja, sa ii faca "pa" la mare (si Alex incantat i-a facut cu mana), doar atunci am realizat ca asta e despartirea. Pentru cel putin un an...

Pe drum inspre Thessaloniki, am oprit in Nea Potidea la hotelul la care am fost anul trecut, la Istion Club. Acolo iar valuri de emotii si amintiri. Aveam impresia clara ca tot concediul de acolo din august 2010 s-a petrecut de fapt acu vreo doua luni. Toate tufele imi erau cunoscute, si chiar si personalul, toate cladirile, tot... Un hotel superb. Plaja nu e asa frumoasa ca la Athos, dar in rest...

In masina a fost mai dificil decat la drumul inspre Grecia. Ma gandesc la cateva motive:
- s-ar putea ca data trecuta sa fi fost un noroc :D
- de cateva nopti nu doarme bine, plange mult in somn si suge foarte mult (am inceputuri de ragade deja); probabil se pregateste de iesire al patrulea canin, sau atata mancare noua si mai multa decat voia el de obicei i-au dat peste cap functionarea sistemului digestiv. Spun asta pentru ca noaptea se calma cateodata dupa ce reusea sa faca o beshinutza. Si el are intestinele mai sensibile de la inceputul diversificarii.
- are niste bubite care il deranjeaza tare. Eu tind sa cred ca de asta a fost mai agitat, mai greu de distrat si de multumit. Se plictisea repede de orice activitate sau de orice jucarie. Totusi, ce l-a tinut in priza mult timp a fost o tabla din aceea magnetica de scris si sters. Fiind cu masinute a fost un real succes, fata de tabla clasica cu creta. Am cumparat-o din Thessaloniki in vizita de saptamana trecuta, dar am tinut-o special sa aiba ceva nou pe drum. In plus, mult timp a fost incantat sa ii citesc in carticelele lui.

Mai multe despre bubite:

- nu cred ca e ceva boala a copilariei pentru ca au aparut intai doar pe picioare, acum are doua si pe mana.
- nu sunt de la transpiratie pentru ca sunt mari, nu mici
- sunt mari, rosii, tari la atingere, si au un varf. Eu fac la fel si de la muscatura de tantari, si de la o mancare ce nu imi pica bine
- la inceput am crezut ca sunt de la tantari, in Grecia mai erau, dar nu ne-au prea deranjat. Apoi pe masina i-au mai aparut vreo 2 pana la amiaza si inca vreo 4 pana seara. In masina nu am vazut tantari. Asa ca ne-am gandit ca e ceva alergie
- pe drum il deranjau tare. Se scarpina, maraia, imi arata piciorul. I-am pus dapis gel de la boiron cat timp am crezut ca sunt de la tantari, apoi first aid de la essential care, pentru atenuarea senzatiei de mancarime
- am sunat-o pe nasa noastra, care e pediatra la un spital din Baia Mare, si ea ne-a recomandat mixtura mentolata si un anti-alergic. Am stat in dubii la anti-alergic, mai ales ca nu i-am mai dat niciodata. Si mai ales dupa ce am citit prospectul :D.
- l-am pictat acuma seara cu mixtura si am tot amanat aeriusul pentru ca de cand am coborat din masina nu l-au mai deranjat bubitele. Era asa de incantat ca suntem intr-o parcare/intr-o cladire/intr-o camera/la un loc de joaca/adica oriunde altundeva decat in masina in care si-a petrecut toata ziua incat a ignorat toate bubitele.
- s-a cerut repede, obosit, la san si a adormit repede. Inainte de a adormi profund a inceput sa se scarpine maraind, dar nici nu se punea problema sa-l trezesc sa ii dau ceva. Am tinut minte ce traumatizant a fost pentru el sa-l trezesc o data sa-i dau ibuprofen, asa ca nici nu se punea problema. A adormit acum si nu il mai deranjeaza, dar pentru o secunda ma gandisem ca poate mai bine i l-as fi dat. (da somnolenta si pofta de mancare, sunt mamici care le dau copiilor anti-alergice special pentru unele efecte adverse :)) puteam profita si eu :)) )

Mai multe despre traseu

Am ales o alta intrare in tara dinspre Serbia. A fost in plan candva si o revenire in tara prin Bulgaria si Bucuresti (din cauza drumului ingrozitor dintre Arad si Satu Mare), dar noi continuam sa ne ferim de Bulgaria :D. Deci, cum spuneam, dupa alte treceri de frontiera pe la Deta si pe la Jimbolia, acum Relu a ales Portile de Fier. Asta ca sa o ia de aici inspre Alba Iulia, sa ocolim traseul de groaza din vestul tarii.

De la Nis (s cu caciulita, deci se citeste sh), Serbia, am luat-o inspre Sofia o perioada scurta, apoi am mers pe niste drumuri ca de Romania :D. Dar Relu e convins ca am facut un traseu mai scurt pentru ca Belgradul ar fi fost incredibil de aglomerat duminica seara.

Am trecut Dunarea frumoasa si fiind coada la intrarea in tara, am reusit sa coboram din masina si am facut cateva poze. Mi-am sunat mama :D, fericita ca vad ca scrie orange pe telefon :)).

Nu stiam unde sa innoptam. Tati ne-a zis ca daca nu oprim la Baile Herculane, dupa aceea urmeaza Caransebes si nu vom gasi nimic dragut acolo. Noi eram si stresati de bubitele lui Alex, sa gasim o farmacie deschisa duminica seara in niste orasele mici. Pentru prima data a zis Relu ca ii pare rau totusi ca nu am mers la Timisoara din nou.

Am luat-o din drumul principal inspre Baile Herculane, si deci inspre Tg-Jiu. Tot am vazut ca statiunea ramane in stanga si apoi in spate si tot am asteptat sa ne duca drumul sa coboram la ea, dar nu :D. Apoi am vazut un drum la stanga, dar era cu sens interzis pentru noi. Ne-am intors si am vazut un drum mic inspre statiune, nesemnalizat, fara nici un indiciu ca ar duce la o localitate. Am ajuns in Bai. Lume multa, masini multe, drumuri stramte. Alex agitat in bratele mele. Doua GPS-uri care nu aveau trecute strazile pe care ne gasise tati de pe net cateva hoteluri. Nu de alta, dar erau alei de tara, cu pietris batatorit, de 2-3-4 metri latime. Am zarit o farmacie in centru care era pustiita de tot, nu avea nici macar rafturi. Am vazut de la distanta unul dintre hoteluri, pe un deal. Am luat-o la stanga inspre el si am intrat pe niste strazi infundate, stramte, unde trebua sa te misti cu viteza melcului printre masini parcate si lemne taiate in drum. Am vrut sa dam inapoi dar era o masina in spatele nostru. I-am zis lui Relu sa iesim cumva de acolo si sa o luam inspre Timisoara, inspre civilizatie. Deja nu mai puteam de nervi pe statiunea asta si nu stiam ce sa ma mai fac cu Alex, care era vizibil deranjat si de statul in masina, si de bubite.

Noroc ca am gasit la drumul principal unul din hotelurile recomandate. A intrat Relu sa vada daca sunt locuri si sa intrebe de o farmacie. Era clar ca daca nu gasim farmacie plecam mai departe cel mai probabil ocolim inspre Timisoara, catre drumul mult evitat, pentru a gasi o farmacie non-stop. Prima farmacie gasita era inchisa, a doua era deschisa pana la ora 21. Si noi, norocosii, ajunsesem acolo la 20:50. Am luat medicamentele si am mers sa ne cazam. Hotelul e frumos, are internet si are afara loc de joaca pentru copii, ce ti-ai mai dori altceva? :D

La locul de joaca Alex a fost incantat de casuta de plastic, asa ca mi-a dat niste idei :D. Apoi mi-a aratat razand cu lacrimi de fericire niste jucarii de nisip, asemanatoare cu cele cu care se juca el in Grecia. Si a trebuit sa-i explic despre fiecare.

Desi era deja trecut de ora 22, am iesit putin in statiune sa-si gaseasca Relu ceva de mancare. Dar nu voia mancare de la restaurant, spera sa-si gaseasca ceva fast-food-uri. In plimbarea asta iar mi-am exprimat uimirea cum de e atata lume in statiunea asta. Mie drept sa spun nu-mi place :D. La tratamente ma asteptam sa fie doar oameni in varsta. Dar statiunea e plina de tineri. La doua terase se asculta infernal muzica tiganeasca si lautareasca. Sunt chiar si copii mici. In 10 minute am vazut 3. Pe unul il adormea taica-sau in brate la o terasa cu fum de mici si cu muzica lautareasca la maxim. Na, da era un fel de babywearing :)). Altul statea linistit in brate la maica-sa la autoservire. Si altul, un puiuc de tigan, plangea infiorator in bratele bunicii ce statea cu un cantar intr-un colt de strada. Si Relu a ramas surprins cat de rau poate sa planga. Si mie imi venea sa plang cand il auzeam si imi venea sa fac ceva, dar nu stiam ce. La un moment dat s-a oprit. Cand am coborat, l-am vazut la san la maica-sa. Relu imi spune mandru "vezi? il alapteaza". Si eu nu stiam daca sa ma bucur sau nu, vazand tigara din coltul gurii mamei. Na, macar s-a oprit din plans :D.

In rest ce as putea sa mai spun? Abia astept sa ajungem la casa noastra si sa scap cumva de despachetat. Traiesc impreuna cu Alex mirarile lui si constatarile lui. Si bucuriile lui cand ajungem intr-un loc si iesim din masina. Si privirea lui incredibila cand ii povestesc ca mergem acasa la Buni, la Bunicul, la Unchiul Lali, la Lucky si la Nero. A vorbit pe speaker acuma seara cu bunicul lui, si cand a fost intrebat cat de mult il iubeste pe bunicu', el a raspuns "muuuuuu" (mult), ducandu-si mana stanga pana deasupra urechii, sa arate cat de mult :).

Chiar daca e trecut de miezul noptii, pentru mine e tot duminica. Si nu-mi vine sa cred ca acum am ajuns la frig, la drumuri proaste, la muzica lautareasca data la maxim, la miros de mici, la aglomeratie si tiganie. Si nu-mi vine sa cred ca dimineata eram la caldura, la civilizatie, la sunetul marii, la atingerea nisipului, la miros de mare, la mancaruri fenomenale, la peisaje magnifice...

vineri, 29 iulie 2011

Ce mai facem – partea a treia

Postare scrisa in 28 iulie

Cea mai mare revelatie a acestui concediu este ca puiul ne arata ca ii e foame! Isi arata cu degetul gura sau limba, cu gura deschisa! Si spune “a!”, cum spune la apa de fapt. Dar daca il intrebi daca vrea apa, raspunde “nu”. Daca il intrebi daca vrea mancare, raspunde “da”. Apoi daca iei la rand toate mancarurile, raspunde la toate “nu”, pana cand intrebi “vrei macaroane?” si el “aaaaaaa”, cu fata luminata, toata un zambet :)).

Sper sa i se pastreze interesul pentru mancare si acasa si sper sa reparam astfel greselile in diversificare, care probabil ca l-au facut sa nu vrea sa manance deloc. Ma refer la insistentele mele cu mancarea. Nu am inceput nici eu sa insist pana dupa 1 an, tot am spus ca e normal sa vrea doar tzitzi pana dupa 1 an. Dar apoi am inceput sa fac greseli, in loc sa-l astept pe el sa i se trezeasca interesul pentru mancare.

Intr-o zi chiar a trebuit sa vina Relu de la plaja in camera sa-i dea ce aveam prin camera, ca puiului chiar ii era foame si noi nu aveam nimic cu noi, obisnuiti fiind ca doar la masa ii oferim mancare, si obisnuiti fiind ca el nu prea mananca oricum nimic.

Ieri nu a reusit sa adoarma inainte de masa de amiaza, ca de obicei. Asa ca am mers cu el la masa mai devreme, dar l-a lovit acolo oboseala. S-a cerut la san. Asa ca i l-am dat lui Relu rapid sa imi aduc mancare, sa am ce face in timp ce el sta la san. La Relu in brate si-a pus capul pe umar si a stat asa linistit, iar cand m-a vazut s-a cerut iar la san. A adormit imediat sugand si noi am continuat sa mancam. Apoi l-am adus in camera si si-a continuat puiul somnul mult si bine :D.

Aseara la mini disco chiar a dansat! :) Si deja e obisnuit ca atunci cand i se pare muzica prea zgomotoasa, vrea sa mergem pe faleza sa ne plimbam.

Doua familii de pe plaja sunt foarte hotarate sa-si tina fetitele in apa in colac chiar daca saracele plang de numa. Ieri dupa-masa una din ele, dupa vreo 15-20 de minute de plans continuu in colac, deja avea asa un plans sfarsit, extenuat, de-abia mai scotea cate un sunet, lasata intr-o parte in colac. Mama ei plutea tinandu-se de colac, ca si cum totul ar fi ok. Stiu ca lui Alex ii place mai mult la noi in brate decat in colac, dar nu pot sa stiu daca acea fetita s-ar fi oprit din plans daca ar fi luat-o mama ei in brate. Dar daca tot era asa hotarata sa stea in apa, putea incerca. Sau poate ca era obosita, i se parea apa rece, nu-i placea soarele in ochisori, ii era sete, ii era foame. Oricum, nu am vazut rostul chinului de a tine fetita atata in apa in colac plangand. Cand a scos-o din apa s-a oprit din plans.

Probabil ca mama vroia neaparat sa stea in apa si era singura la plaja cu fetita. Dar nu stiu cat i-a priit sa stea asa. Mi-am amintit iar de ea aseara cand eu as fi facut cateva lungimi de bazin si la piscina, dar Alex ne-a dat de inteles ca nu vrea sa stea, si ne-a aratat hotelul. Normal ca nu am incercat sa-l lamurim sa mai stea putin la piscina, am mers in hotel si ne-am pregatit de cina. Mi se pare asa simplu sa ascultam de ei.

Ieri Alex s-a jucat cu un Andrei din Cluj. Si chiar daca Andrei e mai mare putin, si cand a venit la locul nostru cu jucarii a luat 3 masinute, o lopatica si o grebla si a spus ca sunt ale lui, Alex tot il place :D. Desi s-a speriat in momentul ala, si in clipa in care Andrei le-a lasat jos (la indemnul tatalui lui), Alex le-a luat repede si i le-a dat lui Relu, sa i le pazeasca :)).

Le-am spus lui Relu si tatalui lui Andrei ca piticii sigur s-ar juca mai bine fara interventiile adultilor. Dar nu stiu cum ar fi gestionat Alex situatia, pentru ca Andrei era foarte acaparator si nu voia sa-i dea nici o jucarie. Jucariile erau toate ale lui Alex. Nu stiu de ce, dar Andrei nu avea nici o jucarie. Eu i-am lasat pe ei, pe barbati si pe baieti, si am inchis putin ochii in soare (stand in picioare, desigur, nu am apucat de cand am venit aici sa stau jos pe plaja :)) ), si auzeam interventiile tatalui lui Andrei: “nu pune nisipul acolo, pune-l aici, nu calca acolo, du dincolo nisipul, adu apa in stropitoare, nu turna acolo, toarna in galetusa, da-i si lui Alex lopatica”... si multe altele, in continuu. Nu spun ca era ca si parintii sau bunicii din parc ce spun copiilor cum sa se joace, probabil era doar stresat sa nu ne suparam noi ca se joaca cu Alex si cu jucariile lui Alex. Dar atata timp cat nu ne-ar fi cerut ajutorul Alex, cat nu s-ar fi ajuns la chestii violente, eu as fi propus sa-i lasam sa se joace singuri.

Oricum, chiar daca Andrei era asa :D, Alex a intrebat toata seara de el. DAR lopatica pe care Andrei a vrut sa o duca cu el la finalul jocului, Alex a tinut-o toata seara in mana :D. A fost putin afectat ca a vrut cineva sa-i ia jucariile, dar se vede ca e si fascinat de Andrei. Toata dimineata ne-a aratat la plaja un baietel ce avea o vesta de inot ca a lui Andrei si l-a asteptat sa se joace impreuna. Dar Andrei cu familia lui au venit pe plaja doar la 11, cand noi am plecat spre hotel.

Deja oricum soarele era puternic si azi ne-am si plimbat cu hidrobicicleta (numita aici pedalos). A fost superb, o sa mai mergem si zilele urmatoare, pentru ca oricum la noi la all-inclusive sunt gratis si pedalos, si canoe.

Are Alex niste pestisori de cauciuc si dupa ce s-a obisnuit acum sa vada pesti la picioarele noastre cand intram in apa, si in camera imi arata pestisorul si il pune pe la picioarele noastre :)). Ce fain e sa invete despre animale vazandu-le.

Aici e plin de chelneri romani si sunt foarte prietenosi si foarte amabili. Mai ales unul din ei, care e un fel de sef, vine tot timpul la Alex si se joaca cu el si povesteste mult cu noi. De fapt Alex e prieten bun cu toti sefii. Le intinde tuturor mana (el primul :) ), ii saluta, le face cu mana, le zambeste... Sunt doi sefi de sala foarte duri si impunatori, dar cand il vad pe Alex vin la el zambind si se joaca cu el.

Eu sunt din ce in ce mai trista ca se apropie de final vacanta noastra in paradis... Si nu stiu cum sa absorb cat mai multe imagini cu marea superba si cat mai multe amintiri frumoase. Cat sa imi ajunga un an, pana vara viitoare...

joi, 28 iulie 2011

La Thessaloniki

Postare scrisa in 25 iulie

Dimineata am luat lunch basketul de la hotel si am pornit spre Thessaloniki, care e la vreo 70-80 de kilometri de noi. Ne-am calculat drumul la amiaza ca sa pierdem doar ora de plaja de dimineata, si nu orele mai multe de dupa-masa, sa fim inapoi la hotel pe la 5. Si chiar am reusit.

In Thessaloniki am vrut sa mergem si in parcul de distractii Magic Park, dar vara e deschis doar dupa ora 18, asa ca nu am putut. Stiam de anul trecut unde e Ikea, dar voiam acum sa vizitam si mallul Cosmos Mediterranean. Mai ales ca citisem despre el ca e cel mai mare mall din toata zona balcanica. Pana cand am ajuns la mall am ramas oricum impresionati la oraselul-cartier plin de magazine. Un oras intreg e zona de shopping. Cu mall-uri multe si imense, cu reprezentatii ale firmelor vestite in propriile cladiri, mari cat un hipermarket, cu zeci de magazine de outlet, zeci de magazine de copii, ceva incredibil. Nu am vazut asa ceva nicaieri, si am fost si in Bucuresti, Budapesta, Viena, Paris,... (pe vienezi ii suspectez ca sunt acum mai mari, eu nu am mai fost de cativa ani). Si pana la urma Thessaloniki e un oras normal, nici nu e capitala.

Inainte de mall am intrat in Kou-Kou, un magazin pentru copii pe care l-am vizitat si anul trecut. Normal ca nu am iesit cu mana goala :D.

In mall ne-am plimbat repede si apoi am mers in Ikea. Puiul scump era deja super obosit, trecuse ora la care dormea de obicei. Si a adormit chiar cand ne pregateam sa intram in ikea. Am vrut sa-l mut din sling in carucior si s-a trezit puiul drag. L-am pus in boba rapid, sa aiba acces la tzitzi in mod discret in timp ce noi ne plimbam prin ikea. Am sperat sa reuseasca sa adoarma la loc. Dar i-a trezit interesul magazinul, s-a coborat jos si a inceput sa se joace asa de frumos peste tot, ca imi era drag sa-l privesc. Mai ales la raionul pentru copii, se ascundea sub paturile etajate, dupa perdelute, s-a dat in fotoliul acela bila care se roteste, s-a urcat in paturi si a trecut din pat in pat, s-a jucat cu olitele si cu inaltatoarele etc. A fost un scump tot timpul. Imi aducea sa vad obiecte, cand aveam de stat mult intr-un loc si de calculat ceva, isi gasea repede ceva “de lucru” in acea zona. Nu ne-a “deranjat” cu nimic, chiar daca ii trecuse ora lui de somn, si il si trezisem imediat ce a adormit, si acolo era plin de lume, loc nou, zgomotos. Tind sa cred (dar nu ma pripesc cu concluziile) ca de cand citesc cartea Sperantei Farca nu mai sunt eu asa inversunata (bine, nici nu prea eram :)) ) sa fac totul dupa planurile mele. Si atunci, daca il las sa se joace cum vrea el, totul e simplu, viata e frumoasa, noi toti suntem fericiti. Nici o maraiala, nici un nerv, nici o criza. Vom vedea pe viitor daca nu cumva trecem printr-o perioada mai roz acum si de aceea e mai usor. Sau vom vedea daca imi trece mie zenul transmis de carte :)). Dar deocamdata ne e foarte bine :D.

Adica eu nu mi-as fi imaginat ca vom putea merge cu Alex oriunde, oricand, oricat ar fi el de obosit. Si el sa fie fericit ca ne are pe noi doi, ca are tzitzi la indemana oricand vrea, si sa doarma oriunde il apuca. Si daca el e fericit, si noi suntem. L-am admirat mult azi. Nu a marait deloc deloc deloc. Deloc. Nici un marait scurt macar, ca si cum nu l-as asculta ce cere. Si dupa ce am cumparat ce am vrut, am intrat inapoi sa mancam. M-am pus la masa cu o salata greceasca excelenta, mi-am pus pe ea putin ulei de masline extravirgin bio ce era pe masa (!) si am inceput sa mananc, cu el in boba. El se pusese pe supt inca de la coada de la autoservire. Si am mancat asa amandoi deodata. Nu a contat ca o doamna trantea tacamurile la locurile lor, un sunet metalic puternic de tresaream eu, nu a contat galagia incredibila de la locul de mese, plansetele unor copii mici, urletele celor mari, faptul ca eram chiar langa bucatarie si cand duceau carucioarele cu tavile se auzea infernal. Nu. Faptul ca era la sanul meu era suficient pentru el. A adormit calm, linistit, in timp ce eu imi savuram salata greceasca. Apoi am mers si l-am recuperat pe Relu de la iesire de la hot-dogi :)) si ne-am bagat in masina. Puiul mic a dormit pana in fata hotelului. Si chiar daca de obicei somnul lui aici e mai lung, si il face relaxat in pat, nu s-a trezit marait (ca mine cand dorm ziua si imi scade tensiunea puternic :)) ). S-a trezit vesel si am mers la plaja sa ne facem programul zilnic de joaca la nisip si in apa.

Marea azi a fost cu valuri si piticul radea in hohote de se uita toata lumea la el. Ii placea mult sa il salte Relu in sus la fiecare val. Pe plaja s-a jucat linistit si frumos cu nisipul, apa, masinutele de nisip, formele de nisip. Si cand i-a aratat lui Relu ca vrea la locul de joaca pentru copii, Relu l-a dus. Chiar daca noua nu ne place acolo, pentru ca vrea unde nu poate ajunge decat singur, si nu e un loc de joaca pentru copii mici. Chiar daca Relu ajunge sa se bage in toate tuburile si pe toate podetele pe unde il plimba Alex. Si chiar daca face treaba asta de cateva zile in timp ce stie ca eu ma relaxez la mare sau la piscina :)). Vad ca a invatat si el (sau stia dintotdeauna, pentru ca el nu a citit cartea :D) ca daca Alex e fericit, totul e bine. Daca ne “luptam” cu el, nu rezolvam nimic. Ba mai mult, putem chiar sa ii stricam personalitatea si psihicul, increderea in sine si dorinta de cunoastere, curiozitatea si ambitia.

La cina el e singurul copilas ce nu primeste palme fizice sau morale... Adica celor care nu li se da la propriu peste fata sau maini, li se arunca vorbe pe un ton crizat, li se arunca mancarea in fata, sunt fortati sa stea la masa si daca nu mai vor, deja a ajuns sa mi se para normal gestul acela cu un parinte ce trage dupa el de mana un copil, si apoi cand ajunge unde vrea, il tranteste acolo, scuturandu-i mana si franandu-l cu ea. Nu stiu daca se intelege ceea ce vreau sa explic, ca vad ca e un comportament tip.

Si chiar daca Alex e singurul nedresat, e cel mai cuminte. Ceilalti copii ori se razvratesc, ori par soldatei-legume. Chiar nu vreau sa para o lauda. Si stiu ca persoanele care citesc acest blog si ne cunosc personal vor stii ca spun adevarul si vor stii la ce ma refer cand spun ca Alex in ultima vreme e o minune de baiat. Si la masa ne imbratiseaza mereu, ne mangaie, ne pupa. Tot timpul sta in bratele noastre si se muta de la unul la celalalt ca sa ne pupe si sa ne imbratiseze. Nici o nemultumire la el, si nici la noi, ne pupam, ne imbratisam si mancam :D. Dar sunt sigura ca si el ar plange daca l-am obliga sa stea in scaun cand el vrea la noi.

Dar e drept ca pentru a avea armonia asta la masa a trebuit eu sa-mi infranez dorinta de a-l convinge sa manance, lucru care il enerva foarte tare acasa si automat ura ora mesei. Si in plus, si la masa acum ascultam de el. Daca el vrea sa vina cu noi, cu fiecare, cand ne servim cu mancare, asta nu ne deranjeaza. El poate sa stea pe o mana cat timp ne punem ceva in farfurie cu cealalta mana. Spun lucrurile astea pentru ca la alte mese am vazut pornind scandaluri pe tema asta, ca unii copii voiau sa mearga cu tatii dupa mancare, nu sa stea cu mamele la masa. Si de aici incepeau certurile si poruncile.

Si spun lucrurile astea nu ca sa ma laud ca am descoperit nu stiu ce adevar si minune a educatiei. Ci pentru a raspandi vorba :D. Ma gandesc ca poate mai exista in lume un copil cam ca si Alex la care sa functioneze asa de bine tactica asta. Cea in care nu pui tu ca parinte atata pret pe ce ai tu in plan, nu te inversunezi, ci inveti de la copil ce e mai important in viata: clipele de valoare alaturi de cei dragi. De o buna bucata de vreme vad ca la noi functioneaza de minune tehnica asta (sau poate fi o coincidenta, cine stie). Si de asta m-am gandit sa povestesc despre ea, poate ajuta si altor mamici.

Pentru ca in zilele astea Alex ne surprinde si ne da o lectie de viata! Sa vedem ca e tot timpul fericit si multumit, ca nu e nici o clipa suparat sau frustrat sau plangacios sau marait. Si am invatat de la el ca nu conteaza planurile, am invatat de la el ce e important pe lume, am invatat sa traim cu adevarat si sa iubim cu adevarat, am invatat ca atata timp cat suntem toti 3 impreuna (+ tzitzi :D), el e fericit, IN ORICE CONDITII. Nimic nu il supara, nimic nu il oboseste, nimic nu il frustreaza.

E un copil minunat si in fiecare zi “cresc” si eu alaturi de el, si invat mai multe decat am crezut vreodata ca voi cunoaste. Si devin in sfarsit, OM, vorba unei bune prietene.

Sa revin la postarea noastra :D. Acuma seara la mini-disco si-a facut curaj si a coborat putin de la mine din brate sa danseze cu copiii. Este o fetita cam de varsta lui Alex care imita perfect tot dansul animatoarelor!!! Problema noastra este ca atunci cand vine melodia cu music-man, il apuca somnul. Eu banuiesc cauza :D. Anul trecut in Grecia imi ramanea mie in cap melodia, tot de la minidisco, si in camera, in loc sa-l adorm cu cantecelele de pana atunci, incepeam “pia-pia-piano, piano, piano, pia-pia-piano, pia-pia-no, upa upa upa-pa, upa-pa, upa-pa, upa upa upa-pa, upa upa-pa...”. Si chiar si acasa pana iarna cand au inceput colindele, eu tot cu piano il adormeam :)). Asa ca acum, la mini-disco, atunci cand incepe melodia ce el o asociaza hipnotizant cu somnul, capituleaza si imi cere sa suga, asa ca ne retragem :)).

Ca o noutate de azi, Relu a adus la locul de dans de pe plaja ipadul. Si a sunat-o pe bunica pe messenger, pe video-call. Asa ca buni l-a putut vedea pe pitic cum danseaza. De fapt l-a vazut cam greu, ca a spus ca de-abia l-a vazut de fundul meu (da, mami, si daca dansam, tot am vazut ce ai scris :)))) ).

Apoi, cand ne-am retras de la minidisco am continuat transmisiunea in direct pe webcam, aratandu-i bunicii marea, si oferindu-i sa asculte sunetul linistit al valurilor. Apoi l-a vazut pe pitic cum se joaca seara tarziu in nisip. Si am mers pe ponton sa ii arate bunicii barcile. De fapt el nu intelegea treaba asta cu buni, asa ca Relu ii spunea sa-mi arate mie barcile si hotelul, si marea. Si se apuca piticul sa ma strige “caaaa” si sa inceapa sa explice ce este in jurul lui :)).

(Voi pune poze pe blog dupa ce vom ajunge acasa si voi avea net normal :D. Ca acum scriu postarile in camera si la net doar le public, nu mai pierd vremea cu uploadat de poze.)

miercuri, 27 iulie 2011

Ce mai facem noi – partea a doua

Postare scrisa in 24 iulie.

Dupa ce Relu a fost primul strigat pe nume “eluuu” sau “luuu”, acum, azi, a venit randul meu. Toata ziua “lucaaa”, “ucaaa”, “caaa” sau “alucaaa”! :)) Si ma mira foarte tare ca vin toate de la Raluca, pentru ca acasa mie toata lumea imi spune “Ralu”, nimeni nu ma striga “Raluca”...

Asta vine dupa ce ieri m-a surprins cand l-a intrebat Relu cine l-a stropit in apa, in loc sa se arate pe el cu degetul si sa spuna “aeee”, cum face de obicei, a spus “tu”, aratandu-se pe el :D.

O mare descoperire a ultimelor zile e o tactica de a-l lamuri sa faca lucruri pe care nu le vrea, dar pe care noi le vrem. Daca il intreb ceva si nu vrea, pasul urmator nu e sa insistam, ci ii spune Relu: “Alex, zi-i la mami sa iti dea apa / sa iti schimbe scutecul / sa te duca la dush / sa te incalte / sa te descalte / sa te spele pe dinti / etc”. Si el vine la mine, chiar nervos ca trebuie sa-mi comande ceva si spune pe un ton autoritar “mamaaa” (sau azi “caaaa” :D) si incepe sa gesticuleze ce trebuie sa fac. Si asa reusim sa-l hidratam sau sa-l spalam sau ce mai trebuie facut :D.

Cred ca am mai spus maniile alimentare: macaroane (la pranz si la cina, pentru ca la micul dejun nu sunt :)) ) si sucul 100% de portocale. Din care bea uneori chiar 3 pahare (la el maximul de apa bauta era de vreo 50 ml pana acum). Si isi scoate singur cutia din frigider si cere “huc”.

Incepe sa ne imparta sarcinile si lucrurile. Daca il vede pe Relu ca umbla cu ceva ce el considera ca e al meu (aparat foto, telefon, ipad, laptop etc.) imediat se aprinde si isi impune punctul de vedere. E musai sa-l lase Relu sa-i ia obiectul respectiv si sa mi-l aduca mie victorios. La mare cateodata eu trebuie sa-i aduc apa in pahare sau in stropitoare sau in galetusa. Alta data incepe sa tipe de ce am luat eu paharul, de parca eu trebuia sa stiu ca acum era Relu responsabil :D. Si normal ca ne conformam. Ba Relu chiar ii raspunde cu “sa traiti” si face tot felul de figuri militare :)).

Spune “ba” de cate ori vede o barca, si daca eu nici nu le observ, ori pe mare in departare, ori la televizor desenata mica pe o revista. Si a zis intr-o zi “hu” la scutec, tot asa intr-o comanda “mama, huu”, aratand inspre scutec :D.

Cand vrea sa mergem la mare imi arata geamul pe care se vede marea, nu usa :D.

E foarte ascultator si are incredere in noi cand ii cerem sa faca ceva.

Intr-o zi ne-am plimbat pana in statiune. Incolo am mers cu caruciorul cu acoperis si umbrela, apoi puiul a vrut la mine si l-am pus in boba. Nu a vrut in spate, dar in fata a stat foarte fericit. Apoi mi-am dat seama ca voia in fata ca sa se mai alimenteze din cand in cand :D. Noroc ca dusesem umbrela cu noi si ne-am putut plimba linistiti. De fapt era ploier, nu umbrela :)). Mi-am amintit cu ocazia asta de proful meu de geografie din generala, care spunea ca obiectele astea ce noi le numim umbrele sunt de fapt ploiere, pentru ca apara impotriva ploii, pe cand umbrele sunt alea cu dantelute pentru tinut umbra :D. Asa ca eu am folosit un ploier drept umbrela :)).

Pe aici e plin de copii care plang in carucioare si in scaunele de masa. Tipa si urla si se rosesc si se ineaca de plans si nimeni nu-i baga in seama. De fapt gresesc, acuma mi-am amintit ca intr-o zi seful de sala la restaurant, un om dur de altfel, s-a aplecat la un copilas urlator si acesta a inceput imediat sa rada :D. Na, voia si el sa vada o fata de om aproape de el. In schimb parintii lui mancau linistiti, cu copilul urland langa ei. Tot asa alaltaieri s-au cazat niste rusi pe palierul nostru si un bebelus mic era pe culoar in carucior si urla de unul singur. Am trecut pe langa el, m-am uitat in carucior si el a inceput brusc sa rada la mine... Deci e chiar usor sa-i inveselesti, pe unii nici nu ar trebui sa-i scoata din carucior, vor doar putina atentie. Unul mic am vazut care plange in momentul in care il pune in carucior si cand il tine in brate e ok. Dar pentru asta tot il pune in carucior si il lasa acolo... Probabil nu isi dau seama cat de usor le-ar fi daca nu s-ar mai lupta cu ei, daca le-ar face pe plac, atunci toata lumea ar fi fericita si relaxata si nu ar mai fi nervosi nici copiii, nici parintii. Am vazut o familie care in rest chiar pare sa fie tandra cu copilul (restul ii cam lovesc tot timpul), deci poate e vorba de prost informare si intentiile nu sunt rele cand il pun zilnic in carucior sa adoarma in plansete pe plaja dimineata pe la 11. Mai sunt si care incearca sa-i linisteasca acolo, in carucior, le dau suzeta, le dau biberoane, aia micii nu se opresc, mamele sunt nervoase, dar nu le trece deloc prin minte sa-i ia in brate. Apropo de biberoane, doua constatari: foarte multi bebelusi mici (eu ii consider sub 6 luni daca stau in carucior doar pe spate) primesc in biberoane suc chimic de mere, din dozatoarele de la restaurant; si a doua constatare e aceea ca daca toti au biberonul avent cu lapte praf la ei, inseamna ca eu sunt singura care alapteaza intre sutele de turisti de aici?

Tocmai mi-am amintit ca am vazut si m-am mirat de un tatic ce si-a luat copilul plictisit ce plangea in scaunul de masa si au iesit impreuna din restaurant, iar taticul nu era nervos ca i s-a intrerupt masa, glumea cu bebelusul si incerca sa-l faca sa rada. I-am zis lui Relu ca mai este un tatic ca si el. Si chiar l-am intrebat si pe Relu daca sunt eu bizara ca nu mi-as lasa copilul sa planga in carucior? Mai ales ca stiu ca inainte sa il am pe Alex sigur as fi spus oricui ca nu ma “fraiereste” pe mine copilul, iar dupa nastere am devenit foarte empatica la suferinta lor. Ma gandesc ca poate nu toata lumea se schimba. Si a zis ca nici el nu ar putea sa-si lase copilul nici o secunda sa planga in carucior, cand ar vedea ca daca il ia in brate se opreste din plans.

Ce ma mira e ca cei veniti cu bunicii sunt cei mai militarizati. Mai ales bunicele grecoaice. Am ramas destul de surprinsa, pentru ca eu credeam ca bunicii sunt cei mai indulgenti cu copilasii, dar probabil vremurile autoritare si-au pus amprenta...

A, si se fumeaza la greu aici la bara caruciorului... Ce sa zic, daca nu alaptam poate ca fumam si eu, dar cred ca nu de fata cu Alex, mai ales ca mai nou e si el pofticios (era si cazul :)) ). De azi a inceput sa ceara de mancare, ne arata gura si rade cand il intrebam daca ii e foame :D.

Si continui seria constatarilor legate de copii cu aceea ca sunt foarte multi copii obezi. Si eu am fost tot timpul cea mai plinuta de la bloc, din clasa, din grupa, etc. Fata de colegele mele super slabe, piele si os, eu eram doar mai solida. Dar nu aveam colacei, nu mi se lasau sanii de mic copil din cauza grasimii, nu imi atarna grasime la solduri. Si nu aspectul estetic ma ingrijoreaza la copiii astia, ci bolile pe care e posibil sa le faca mai repede decat noi, de la diabet la boli de inima, hormonale, reproductive, etc. Si mi-e teama ca intr-o astfel de lume va trebui sa socializeze Alex, intr-o lume in care esti un ciudat daca nu mananci dulciuri zilnic... Inclusiv copilasii mici, ce nu stau inca in picioare (deci probabil sub un an) primesc inghetata, crema de ciocolata, chec si cartofi prajiti. Vad ca asta se considera mancare pentru copii. De cand s-a ajuns asa?

DAR copii mai frumosi nu am vazut in viata mea. Parca sunt din reviste. Fetitele niste printese cu parul lung si blond, iar baietii smecheri, ai impresia ca le lipseste doar un tatuaj, asa de cool sunt. Frumosi la chip ca din reviste. Si au cu cine semana asa, pentru ca majoritatea sunt rusi sau nemti. Si aici vad ca au venit toate rusoaicele si nemtoaicele frumoase :D. Rusoaicele ar putea concura la concursuri de frumusete, de la fetite si pana la bunici. Ba chiar ne puneam problema daca sunt mame sau surori. Nu le dai mai mult de 18 ani, arata ca niste top-modele, si sunt aici cu zecile, doar ele si niste copii de 5 ani. Fara soti, fara verighete, fara persoane de 40-50 de ani care sa poata fi parintii lor si ai celor mici. Doar ele si copiii. Or fi mame, or fi surori, or fi bone?

In rest, spre deosebire de alti ani, am o parere foarte buna despre romani. In 2008 cand am fost aici in prima saptamana nu erau deloc. Apoi, in a doua saptamana au venit mai multi si din cauza lor mi-a fost rusine ca sunt romanca. Strigau pe plaja ca pe litoralul romanesc, spargeau seminte acolo in nisip, isi stingeau tigarile in nisip, isi aruncau dozele de bere pe plaja, cate si mai cate... Anul asta toata lumea pare foarte civilizata si pe plaja, si la masa, nu fac mizerie si risipa ca in alti ani. Asa ca de multe ori am ramas surprinsa sa aud pe cineva vorbind in romana, si sa constat ca sunt oameni civilizati si politicosi. Singurul om de la hotel care parea a fi roman dupa comportament (nu era necivilizat, dar parea asa mai manelist, cu lanturi mari la gat si vorbea tare la piscina), dar care noi am crezut ca e rus... esteee neamt! Mare, mare mirare! I-am zis lui Relu ca nu m-as mira sa aflu ca e roman mutat in Germania si i se pare mai cool sa vorbeasca nemteste :)).

Aseara am fost la Beach Party. In fiecare seara dupa minidisco au un program de la care noi lipsim :D. Dar aseara ne-a tentat sa vedem ce e cu petrecerea pe plaja si a fost minunat! Pe un nisip fin fin, langa terasa de la hotelul-frate Pallini, erau aprinse lemne in niste butoaie, luminau asa de fain, se vedea marea superba, muzica era excelenta... Mi-a trecut prin minte ca poate ca o astfel de petrecere o savurezi mai bine fara copil, dar nu m-am distrat in nici o excursie dinainte de Alex ca aseara, asa ca totul e relativ. Am dansat cu el in brate, sau l-a tinut Relu pe cap. Apoi puiul a cerut tzitzi, era 21:30, asa ca am hotarat sa ne retragem, dar sa-i dau sa suga pe un sezlong, sa nu-l aman pana in camera. Asa minunat a fost sentimentul ala de a alapta seara pe plaja, apareau incet incet stelele, marea era linistita si linistitoare, muzica ne inveselea, focurile arzand erau romantice... Si puiului i-a placut mult, din moment ce a adormit imediat :)). In alte seri adoarme pe la 12 noaptea... Asa ca pana la hotel, prin gradinile domeniului, si apoi in lift si pana in camera, l-am dus asa, agatat de san, sa fiu sigura ca nu se trezeste. Noroc ca am sanii mici, aveam o bluza decoltata (as usual :)) ) si nimeni nu-si dadea seama de asta, se vedea ca si cum as duce un copilas adormit in brate, atata tot :)). Sa avem si noi astea cu sanii mici un avantaj, in sfarsit :)).

Am vrut sa mergem azi la Thessaloniki si noroc ca am intrebat receptionera, se pare ca la ei e inchis tot tot tot duminica. Si parcul de distractii, si mallurile, si Ikea, toate magazinele. TOT :D. Asa ca mergem maine.

marți, 26 iulie 2011

Al treilea canin

Postare scrisa in 22 iulie dar de atunci nu prea am mai mers cu laptopul la net.

Azi ne-a aratat ca i-a iesit in sfarsit al treilea canin (si-a tot bagat degetelul in gurita). Cand s-a umflat sub gingie a avut (acasa, acu’ vreo 2 saptamani) putina temperatura si scaune mai moi si mai dese. Acum cand chiar a iesit nu a fost nimic iesit din comun. Nici nu a fost el mai dificil si nici nu a plans in somn.

Cu ocazia asta mi-am amintit ca nu am scris pe blog despre o pigmentatie pe care o are el de cateva luni pe dinti. Dintii lui arata cam ca si poza de pe fundal de aici http://www.dentistryforbabies.com/pigmentations.html , care se poate vedea si in penultimul rand, e prima de acolo.

Din cate am studiat atunci pigmentatia apare intr-o dieta bogata (sau imbogatita) in fier si calciu, impreuna cu o bacterie deja prezenta in gura. Nu-mi dau seama daca lui i-a aparut dupa ce am inceput incercarile (neregulate) de a-i da fier ionic, sau o avea deja in stadiu incipient.

Referitor la moduri de inlaturare, nu prea sunt, decat periaj profesional, facut de medicul dentist, sub anestezie totala. Si dupa cateva luni, petele apar din nou. Normal ca nici nu ma gandesc la asta. Si trec de tot pana spre varsta de 9 ani.

E drept ca se vede foarte tare, mai ales ca piticul nostru rade mult, dar acum ca e mic nu poate fi complexat de asta. Recunosc ca m-am gandit de multe ori ca lumea care il vede crede ca sunt carii si se gandeste ca ii dau toata ziua bomboane :D, dar nu prea ma intereseaza. Ba chiar m-a intrebat cineva de cand poarta aparat dentar fix, ca nu stia ca se poate purta de copii asa mici :D.

Partea buna e ca am citit ca acesti copii care au asemenea pigmentatii nu prea fac apoi carii dentare. Nu se stie exact de ce, daca bacteria respectiva e responsabila de protectie, sau daca faptul ca au o dieta bogata (sau imbogatita) in minerale le face dintii sanatosi. Doamne ajuta!

Cu ocazia asta mi-am amintit ca si eu am avut asemenea probleme, dar nu de dimensiunea celor de pe dintii lui Alex. Si eu aveam pete negre pe dintii de lapte. Si abia acum dupa ce am nascut am motive sa umblu la dentist :D. Deci intr-adevar am avut tot timpul dintii mai sanatosi decat ai colegilor mei de generatie. Acuma sa vedem daca Alex va confirma regula.

sâmbătă, 23 iulie 2011

Cum il striga Alex pe Relu

Nu am mai incarcat filmulete in blogger, ci doar pe youtube, sunt curioasa daca merge. Daca nu, voi incerca pe youtube. Am vrut sa-l pun pe Alex cum il striga pe Relu la granita Serbia-Macedonia. Si la fel il striga si acum cand nu-l vede langa el.

miercuri, 20 iulie 2011

Ce mai facem noi pe aici

Luni am fost la Lidl aici la noi in Kallithea. Ne-a facut sa ne amintim clipe frumoase. Marti am facut o mini-excursie in Nea Moudania, un orasel pe care deja am ajuns sa-l cunoastem, fiind al treilea an in care il vizitam. Noi am vrut sa cautam un stick de internet prepay sa putem sa navigam pe net din camera. L-am gasit la Cosmote, dar nu merge :D. Cu ocazia asta am vazut ca orasul e mort la amiaza, toate magazinele si multe cafenele sunt inchise pana la 5:30-6 dupa-masa.

Piticului ii place la plaja. In mare ii place mai mult dupa-masa, cand e calda apa. Dimineata se cere la nisip si se joaca cu stropitoarea fara sa se plictiseasca. Uda tot ce apuca, si ne pune pe noi sa ii reumplem stropitoarea. Ce-i drept ca acest joc il facea si acasa, dar acolo ma plictiseam eu cam repede sa ii tot dau apa si el sa ude si unele lucruri mai importante :D. Si in apa aud tot un ras de-al lui cand isi ia stropitoarea si il uda pe Relu cu ea.

Intr-o zi un copilas a venit la lucrurile noastre si a luat o grebla de plastic. Copilul tusea ingrozitor de rau si mai avea si bubite, asa ca am profitat si i-am propus lui Alex sa intram in apa. Am iesit si am observat ca toate jucariile noastre de plaja erau la gramada familiei respective. Ei nu erau in zona, mersesera la plimbare cu tot cu grebla de plastic, asa ca i-am dat lui Alex jucariile (noastre) care erau acolo. S-a intors la un moment dat taticul cu copilul (si cu grebla), dar chiar daca au vazut ca ne pregatim de plecare tot nu ne-au oferit-o. A trebuit sa i-o cer cand am trecut pe langa el. Adica l-am intrebat daca sa i-o las pana in ziua urmatoare, daca mai are nevoie copilul de ea. Si el s-a scuturat tot si a zis ca nu au nevoie, ca si ei au :)).

Si un eveniment mai putin distractiv legat de jucarii: am mers intr-o seara la mini-disco. L-am tinut pe Alex intai sa vada de la distanta, apoi ma tot ducea de mana inspre scena. Pana cand chiar am ajuns la copiii ce dansau. Cum a urcat pe scena, vesel ca vede atatia copii ce danseaza, cum a venit glont la noi un baietel, avea vreo 3 ani. Alex nici n-a apucat sa se bucure de interactiune, si nici eu, pentru ca baiatul i-a smuls intr-o sutime de secunda masinuta din mana si a fugit cu ea (Alex tot timpul trebuie sa aiba ceva in mana). Saracul puiul meu mic, a inceput sa planga din tot sufletul. Nici nu-mi dau seama daca pentru masina draga, sau pentru dezamagirea traita (el il intampinase cu bucurie pe baiat), sau pentru sperietura intamplarii rapide (de obicei daca ii cere cineva jucaria, el o da). Noroc ca baiatul avea o sora mai mare care i-a dat repede lui Alex masinuta inapoi, ca altfel recunosc ca nu stiam cum sa reactionez, cum sa fug dupa baiat sa o recuperez. Dar puiul mic nu s-a oprit din plans decat cateva minute mai tarziu. Si de atunci nu am mai fost la mini-disco...

La mare l-am pus intr-o dupa-masa in colac si spre deosebire de anul trecut, i-a placut foarte mult. I-ar fi placut si mai mult sa ajunga si cu manutele in apa, dar e asa de lat inelul principal (are mai multe camere umflate) incat nu prea ajunge sa ne stropeasca sau sa dea din manute. In schimb da din picioruse intr-o veselie. Si dupa ce l-a scos Relu de acolo, de multe ori voia sa se avante inspre mine, si il impingea pe Relu sa nu-l mai tina :)). Se invatase asa de bine autonom, incat credea ca poate veni singur la mine, fara ajutorul lui taica-sau :D.

Dimineata apa este atat de linistita, incat ai impresia ca esti intr-un lac, nu sunt valuri si poti inota foarte usor. Si e asa de limpede, incat chiar daca esti in apa pana la umeri, vezi orice pestisor pe fund, sau orice denivelare de nisip, orice fir de alga. Te simti ca intr-o piscina curata cu nisip pe fund. E o imagine si un sentiment de milioane.

I-am aratat pestisorii in apa. Unul m-a ciupit de picior si am zis asta cu voce tare. Apoi Alex tot imi arata fundul, si imi dadea de inteles ca l-a muscat si pe el pestele :)).

La masa am ajuns la concluzia ca aici in Grecia ar fi un loc bun sa manance si copilul nostru peste, pentru ca nu e de cultura, hormonizat si antibioticizat :D. Si nici nu se pune problema sa-l pregatesc eu, asa ca era momentul bun. Si-a luat Relu ceva peste gatit la cuptor si i-a oferit si puiului. Ca de obicei, noi ii spunem ce ii oferim de mancare, nu ii bagam in gura doar. Si desi avea gura deschisa, sa guste curios ce are tati in farfurie, cand am spus “uite puiule, papa un pic de peste”, s-a tras repede inapoi si a fost atat de contrariat incat pe mine m-a pufnit rasul. Si m-am gandit cati vegetarieni ar fi pe lumea asta daca intai ar vedea copilasii animalul si apoi li s-ar spune ce li se da de mancare. Stiu ca exista si copilasi care asista la sacrificii animale si nu au nici o treaba, dar cred ca marea majoritate ar fi derutati ca oamenii mananca o alta fiinta vie. Nu mai stiu cine a spus ca daca pui intr-o camera un copil cu un iepuras si un mar, oare copilul va manca iepurasul si se va juca cu marul? :D

Tot la capitolul alimentar, am observat deja cam ce ii place piticului, atunci cand ne acorda onoarea sa ciuguleasca ceva. Paste (de preferat cu sos alb) si tot felul de legume gratinate la cuptor. Paste eu i-am mai oferit si acasa, dar ce-i drept ca nu cu sos alb. In primul rand pentru ca la noi sosul acela alb (carbonara) se face doar cu mezeluri, in al doilea rand pentru ca se face prin prajirea fainii cu lapte sau smantana (gen sos bechamel, sos alb, ciulama, papricas, rantas). Si eu nu i-am prajit nimic pana acum. Asa ca probabil ca a facut cunostinta acum si cu prajelile, dar fiind vorba de 2-3 macaroane pe zi cu putin sos, 2 saptamani speram ca nu va avea nimic. Acelasi sos banuiesc ca se pune si printre legumele gratinate (conopida, broccoli, cu ou si branza). In rest refuza orice. Si ii oferim la fiecare masa vreo 7-8 posibilitati alimentare (noroc cu all-inclusive-ul :D). Nu ii place painea lor, cat am mai avut de-a noastra de acasa a mancat, dar de la restaurant nu a vrut. Ou nu vrea, iaurt nu mai vrea din prima zi, rosii nu. Lubenita mai papa cateodata. Si i-a placut mult ieri la micul dejun suc proaspat stors din piersici. Dar azi nu a mai vrut.

Deci pe treaba asta cu macaroanele seamana cu Relu, el ar fi in stare sa manance la fiecare masa macaroane din alea cu sos alb...

Tot ca o noutate negativa, a luat si el contact cu parabenii. L-a muscat ceva insecta (cred) de manuta si are o buba marisoara, saracutul. Ca sa ii calmez mancarimea, l-am dat cu Dapis Gel, un gel de la Boiron, homeopat, pentru muscaturile de insecte, cumparat de Relu cand a fost in Franta. Pe langa ingredientele homeopate mai are si vreo 2 parabeni. Dar no, avand in vedere faptul ca nu-l dau zilnic pe toata pielea, cum as face-o cu un gel de dus sau o crema cu parabeni, speram ca efectul cancerigen sau dereglator hormonal e minim.

Ieri cand il adormeam la san, s-a ridicat in fund, si eu ma pregateam sa ma ridic sa-l plimb, stiind de acasa ca asta urmeaza. Dar nu, el s-a ridicat in fund ca sa se tranteasca la orizontala, in pat, langa mine. Asa ca pot spune ca nu a mai vrut sa suga si chiar caderea in somn a facut-o singur, fara ajutorul meu, in pat :D.

I-am zis lui Relu ca ar fi chiar ironic acum ca nu mananc prostii sa merg acasa mai grasuta decat cum am venit (din cauza ca am eliminat total medicamentul de tiroida). Mai ales ca in alti ani mancam dupa pofta inimii la all-inclusive si mergeam acasa mai slaba si mai “fit”. Dar ce-i drept ca pe vremuri ne plimbam mai mult si inotam toata ziua. Acum nu prea se mai poate. Dar chiar ma gandeam anii trecuti ca eu cred ca si aerul asta plin de iod ajuta mult. Asa ca as fi chiar curioasa daca la cei care locuiesc asa aproape de mare exista boli ale tiroidei. Cred ca sunt oameni mult mai sanatosi, si care nu au nevoie de atata dieta si sport pentru a fi in forma.

In plus ajuta si sentimentul de relaxare pe care ti-l da marea. Acum intr-o seara am descoperit un adevarat izvor de relaxare si liniste: imaginea lunii in oglinda in apa marii (pana acum credeam ca cea mai relaxanta scena e sa ma uit la stele intr-o noapte senina de vara, la Napradea, satul drag mie). Cred ca vazute de pe plaja ar fi un tablou si mai impresionant. Dar si din balconul nostru, in fiecare seara stau vreo 15 minute si nu ma pot desprinde. Marea in intuneric luminata de luna, sa vezi valurile in lumina nocturna, e ceva de vis. Imi da un sentiment de teama amestecat cu fascinatie, libertate amestecata cu imobilizare. Imi imaginez (sau poate chiar imi amintesc din alta viata, pentru ca imaginile sunt incredibil de reale, si asta ar explica si atractia mea catre mare) cum e sa fii noaptea pe mare, in apa sau pe un vas. Cum am zis, aceste imagini ma sperie si ma incita in acelasi timp. Cam cum e iubirea de inceput, in care vrei sa te cufunzi, sa te lasi “dusa de val”, dar ti-e teama de necunoscut.

In prima seara in care am vazut luna si m-am asezat s-o admir oglindita in apa, am simtit cum mi-a incetinit pulsul, cum tot organismul mi s-a relaxat dintr-o data si am ajuns intr-o stare de liniste incredibila. Eram zen :D. Mi-am dat seama abia acum ce simt cei care fac meditatii in natura, yoga. Si ce noroc avem cu artistii care stiu sa exprime tot ce vedem noi frumos in jur, de la cei cu pensula, pana la cei cu stiloul sau chitara...

Bine, si am putut gandi atatea pentru ca exact pe la 12 il culc pe Alex si doar atunci se vede luna. Daca ar adormi mai repede as pierde-o. Si cum Relu se culca inaintea lui Alex, am parte de liniste perfecta. De cand am venit, Relu doarme mai mult decat Alex, si la amiaza si seara :)).

Sa revin la Alex. Am uitat sa spun ca la Baia Mare, inainte sa pornim, Relu i-a aratat o data cum sa se dea jos din pat, cu picioarele inainte, si i-a fost suficient, a invatat imediat. De atunci se stie da jos de oriunde, de pe fotolii, canapele, paturi, etc. Noi am mai incercat sa-l invatam demult, cand dormeam toti 3 in patul mare acasa. Dar de cand eu dorm cu el pe jos nu am mai acordat importanta aspectului astuia. Asa ca acum, si dimineata cand se trezeste, chiar daca vede ca sunt si eu treaza, dupa ce ne iubim, coboara singur jos din pat :D.

Si ce ma mai distreaza in ultimele saptamani e cum se mira in unele situatii. Il intrebam ceva, de exemplu “Alex, vrei apa?”, si el zice “Nu”. Si noi, din cine stie ce obisnuinta, continuam “Nu?”. Si el spune “hiiii” sau “haaaa”, nu stiu cum sa explic, asa inspirand aer, nu cum e vorbirea uzuala. Mirandu-se. Asa ca toata ziua ne distram de miratul lui :)).

In continuare ne striga, daca plec eu de langa ei striga “mamaaaa”, daca pleaca Relu, striga “tadaaaa”. Daca suntem amandoi langa el e extrem de fericit. Si cand spun extrem de fericit nu exagerez. Orice facem, oriunde mergem, oricat e de greu programul, nu il deranjeaza. Ieri am fost cu masina in Nea Moudania. A stat in spate in scaun tot drumul. Acolo am coborat din masina de vreo 3 ori la hipermarketuri, scos din masina, in caldura, plimbat prim magazine aglomerate, intrat iar in masina, apoi pierdut vremea in Nea Moudania pe o banca o ora pana s-au deschis magazinele, plimbat in Nea Moudania vreo 2 ore, ba in brate, ba pe umeri, ba pe jos, la temperaturi de 38 de grade. Schimbat planurile de cateva ori, si cate si mai cate. Nu a marait nici macar o data. La hotel iarasi, daca vrem sa mergem la plaja e de acord, daca dupa doar cateva minute vrem sa revenim in hotel, accepta vesel orice, nu conteaza ca el tocmai se juca. Si la masa e de acord sa mergem oricand vrem noi, sa stam oricat vrem noi. Este foarte cooperant si e fericit indiferent ce se intampla, indiferent unde il prinde foamea sau somnul, atata vreme cat suntem impreuna toti 3. E o minune de copil si comportamentul asta al lui ne face sa ne simtim bine oriunde si oricand. Sa putem face orice, pentru ca el nu e marait, nu e nefericit. E vesel si bucuros oricum facem noi planurile, atata vreme cat e cu noi. Am putea merge pana la capatul lumii impreuna, in orice conditii, si el ar fi fericit, impreuna cu noi. E un copil minunat.



Da, mania cu colajele inca nu mi-a trecut :)).




In port, in Nea Moudania. Poze din 2008, singuri, din 2010 cu Alex la 10 luni, si din 2011, Alex la 1 an si 9 luni.




Si inca unul :D. Prima poza e de la intrarea la Hotelul Athos Palace, din 2008. Apoi, cele doua poze ale lui Relu cu piticul de 10 luni sunt din 2010, cand, desi eram cazati in Nea Potidea la Istion Club, am venit de doua ori in vizita la hotelul drag din Kallithea. Si apoi, ultimele doua poze sunt chiar de azi, de la intrarea in hotel. (Abia acum am observat ca rochita mea de marinar apare in colajul asta in 2011 si in colajul precedent in 2010 :))). Bine, cred ca din 2004 o plimb in concedii, asa ca e posibil sa apara in multe alte poze :))). )



Update de acuma seara:
- “uuuc” cere puiul suc de portocale :D
- “maaaaa” stiam ca e masina. Dar nu intelegeam de ce striga “maaaa” dupa ce am mers de pe hol in camera, aratand holul, mai ales ca avea o masina in mana. M-am intors pe hol si o masinuta de-a lui era sub fotoliu. M-a surprins foarte tare ca a stiut ca ii lipseste si si-a dat seama unde a lasat-o
- Daca i-am spus sa stea ca vreau sa-i fac o poza, s-a pus jos si a zambit frumos :D
- Acuma seara a fost vant la plaja si valuri, asa ca am mers pentru prima data la piscina. Alex a stat pe margine, nu a vrut sa intre, si s-a jucat cu Relu, in timp ce eu am facut cateva lungimi, am profitat ca e piscina olimpica.
- La masa azi a fost tema marina, asa ca a fost plin de feluri de mancare cu pesti si caracatite, scoici si alte fructe de mare. Chiar era greu sa alegi ceva fara peste sau fructe de mare. De obicei sunt vreo 4 feluri de paste, acum era unul singur. Si normal ca Alex s-a intins inspre ele si le-a cerut. Paste spirale cu... octopus, adica ceva caracatite pui, micute. I-am dat numai macaroane, dar tot aveau uleiul acela de pe puii de caracatite. Asa ca Alex nu mai e vegetarian...

luni, 18 iulie 2011

Am ajuns ieri la hotelul nostru

Postare scrisa aseara:

Am ajuns la hotelul nostru!

Cand am intrat in Grecia, mi-am dat seama ca mi-a fost dor si “foame” de ea, de tara sufletului meu. Am inceput sa admir constient si sa-mi intiparesc in minte tot, orice detaliu al pamantului drag, de la cladiri in paragina, pana la magazine de mobila de pe marginea autostrazii, pinii care cresc alaturi de palmieri, aerul sarat si curat, tot ce am putut cuprinde cu simturile.

Nu am putut sa nu imi imaginez cum ar fi sa traiesc aici, intr-una din acele casute pe care le vezi pe un deal, la cateva sute de metri de plaja! Sa te trezesti si sa vezi marea de pe balcon, sa traiesti in linistea si in calmul grecilor, sa savurezi fiecare clipa a vietii...

Cand am trecut in Nea Potidea pe langa hotelul Istion Club, la care am stat anul trecut, am avut un sentiment foarte bizar, ca si cum ar fi trecut doar o luna de cand am fost aici. Parca ma si asteptam sa o vad iesind pe romanca de anul trecut ce vorbea mult si tare :D. Revederea Istionului a fost simtita mai profund decat revederea Athosului anul trecut, probabil pentru ca acum a trecut mai putin timp, si pentru ca oricum timpul trece in alte sisteme de masurare acum de cand e Alex, si orice mama stie la ce ma refer. Uneori doua saptamani ti se pot parea o eternitate (mai ales primele doua saptamani :D), alta data te miri unde zboara timpul asa repede pe langa noi (pe masura ce se apropie timpul sa te desparti de puiul drag si sa te intorci la servici).

Noi am mai fost la Athos in urma cu 3 ani, in 2008, si am avut o vacanta de vis. Era prima data cand veneam in Grecia, si o faceam dupa Tunisia si Turcia, iar diferenta era izbitoare. Probabil ca Turcia ne-ar fi placut daca am fi mers acolo direct de pe litoralul nostru. Dar pentru ca in 2006 fusesem in Tunisia, ne-am mirat multi ani de ce Turcia e asa dorita, mai ales partea de sud, zona Antalya. Oricum, dupa ce am venit in 2008 in Grecia, am zis ca nu mai schimbam Europa pe nimic :D. Si vad ca nu putem schimba nici tara, si nici macar peninsula. Istion Club e tot in Halkidiki, tot pe prima peninsula, Kassandra.

Anul asta cand am ales vacanta ne-am zis sa alegem dintre cele doua locatii ce ne-au placut asa de mult, sa nu riscam cu una noua. Oferta la Athos a aparut prima, asa ca ea a ramas. Oricum, si anul trecut de la Istion am facut doua drumuri la Athos doar ca sa revedem locul drag si sa ne balacim in apele azurii.

Pentru ca Istion este mai luxos decat Athos, ofera mai multe servicii incluse in pret, are o masa muuuuult mai bogata decat cea de la Athos, DAR la Athos plaja si apa bat tot. Apa e mai calda, nisipul fin peste tot, e ideal. La Istion a trebuit sa descoperim noi o zona mai nisipoasa in apa. Pe plaja era nisip, dar in apa erau placi de bolovani in unele locuri.

Mi-a zis mami sa nu mergem in acelasi loc, pentru ca probabil ca ne vom da seama ca acum nu ni se potriveste, si vom distruge imaginea frumoasa ce o avem despre hotel. E drept ca si noi devenim din ce in ce mai pretentiosi, dar criteriul de a alege locul vacantei dupa plaja si nisip nu s-a schimbat. Oricum, era normal sa observam chestii noi. De exemplu, mocheta de pe jos acum nu mi se mai pare asa avantajoasa, intr-o perioada in care noi l-am mai fi lasat pe Alex fara scutec :D.

Dar ce ne-a stricat putin planurile a fost internetul. Acu 3 ani era internet gratuit in hol, unde ma prindea uneori si 1 noaptea, langa un pahar de vin rosu, punand in fiecare zi poze pe hi5, ca sa vada cei de acasa ce facem (drept urmare am pe hi5 un ditamai albumul, desi nu am mai intrat acolo de mai mult de un an). Si dandu-ne pe webcam cu parintii :D, intru economisirea la factura telefonica.

Anul trecut la Istion era internet gratuit in toate zonele lor publice. Dar camera noastra fiind asa aproape de terasa, aveam internet chiar in camera, si am fost niste boieri, pentru ca la cele doua somnuri zilnice ale lui Alex, daca ne prindeau in camera, noi navigam lejer amandoi pe internet. Tot asa, scriam pe blog si puneam poze pe picasa aproape zinic.

Cand am ajuns la hotel si am vazut ca internetul acum costa, ne-am fi asteptat macar sa fie in camere. Nu, se pare ca in criza asta vor si ei sa faca un ban din orice. Deci internetul acum costa, cel wireless din holul hotelului. Relu a platit si acum e la net, eu stau cu piticul ca tocmai l-am adormit de noapte. Scriu aceasta postare in word si voi vedea cand o voi posta.

La inceput ne-a zapacit putin aceasta stire, apoi am luat-o ca pe un semnal de alarma. Suntem in vacanta, impreuna, noi doi si piticul nostru drag. Poate chiar ar fi cazul unei pauze. Daca ar fi vorba doar de blog, FB si mail, as fi fost de acord cu pauza asta. Dar faptul ca bunicii stau pe fir in speranta ca ne vor vedea si ne vor auzi ma face sa ma gandesc la modalitati in care sa le dam de stire cum suntem. Ne-am gandit chiar si la cumpararea unei cartele sau a unui stick grecesc pentru internet, dar azi fiind duminica nu avea sens sa mergem pana in Nea Moudania inapoi ca sa cautam. Sa nu uitam ca abia azi am sosit, nu e asa mare lucru sa nu avem net AZI! :))

Kalithea e aproape la fel ca in 2008, am revazut locurile dragi, plajele minunate, parcurile din statiune, magazinele de suveniruri, supermaketurile dragi... Si la orice loc drag sufletului nostru, Relu se uita la mine si zambea in oglinda retrovizoare. Piticul dormea, asa ca asta era cel mai mare entuziasm permis.

Sosirea la hotel a fost emotionanta, dar faptul ca am fost si anul trecut aici in vizita a facut sa nu ni se mai para chiar asa de tulburator. Am avut anul trecut sentimente de genul “in 2008 am fost aici numai noi doi, ne-am distrat cum am avut chef, dar incercam in zadar sa avem un copil. Acum nu mai putem sa ne facem de cap, dar avem minunea langa noi.” Venisem cumva sa le facem cunostinta, lui Alex cu locul nostru asa de drag (unde am sperat atunci ca va fi chiar conceput micul nostru Alex :)), dar nu a fost sa fie). Asa ca emotiile le-am trait anul trecut cand am vizitat Athosul. Acum am venit din nou aici, sa stam doua saptamani.

Dupa cazare ne-am dus si am mancat si lui Alex chiar i-a placut tzatziki, desi acasa nu mananca iaurt. Bine, la noi placut inseamna un total de vreo 3 lingurite, dar tot e ceva.

Apoi, dupa despachetare, l-am facut pe Alex cu crema solara home-made si am iesit pe la 5 la plaja. Mai bine era daca in prima zi am fi iesit pe la 6, dar nerabdarea era mare. Am incercat sa-l tinem mai mult sub umbrela si cand eram in apa sa stea mai mult in umbra noastra.

Apa e calda si limpede si frumoasa. Si mi-a fost un dor incredibil sa simt sarea asta pe buze, sa simt caldura ei cum ma invaluie, sa o simt cum se misca in timp ce eu plutesc pe ea, sa ma inconjure in timp ce inot... Offff....

Piticului ii place la nebunie in apa. Si spre deosebire de anul trecut cand pentru prima data in viata lui s-a jucat singur, din cauza nisipului ce ii era drag, acum nu a vrut deloc sa se joace in nisip. Pe plaja a vrut numai in bratele mele. Sau se cerea in apa, unde voia iar numai la mine. Desi aranjamentul era sa-l tina Relu, pentru ca lui nu-i place in mod special sa inoate, pe cand mie... Dar chiar a zis Relu azi la masa ca am un ghinion teribil, in masina vrea numai la mine, in mare numai la mine, pe plaja numai la mine, in hotel numai la mine, la plimbare numai la mine, la masa numai la mine. Oricat ii spunea Relu sa vina la el in brate sa ii dea lubenita, Alex numai la mine voia. Relu terminase demult sa manance si eu inca nu incepusem, pentru ca tot il intrebam pe pitic daca nu vrea sa pape tot felul de bunatati.

Din cand in cand statul asta al lui in brate la mine se finalizeaza in cererea sanului, asa ca oricand se poate si mai rau (pentru ca daca cere in apa, trebuie sa ies cu el :D).

Oricum, chiar daca pare vesel si entuziasmat, si ii place mult marea, si ii place lumea si locurile, ceva ceva tot il deranjeaza sau il sperie. Pentru ca tot timpul e musai sa fim amandoi langa el. O secunda daca nu il vede pe unul dintre noi (fie ca acela merge la baie, sau ramane la receptie sa intrebe ceva, sau inoata in apa, sau sau sau...), incepe sa strige, pe tonuri poruncitoare, nu plangacioase: “mamaaaaaaaa”, “tadaaaaa”, “euuuuuuu” (adica Relu :)) ). Sper sa nu uit sa pun filmuletul cum l-a strigat pe taica-sau ieri in vama, ca e reprezentativ, asa ne striga toata ziua! Nu e voie sa ne piarda din raza lui vizuala (care se pare ca e destul de mica :D).

Acum la cina din cele cateva feluri pe care i le-am prezentat in farfurie, a ales sa guste cateva firimituri de conopida gratinata cu cas si ou. Dar de fapt el a vrut sa guste doar conopida din interior.

Se uita dupa toate fetitele si daca ele il ignora vrea sa fuga dupa ele :D. Deci se pare ca acele teorii care se propaga in grupurile femeilor, cum ca un barbat nu e interesat daca i te oferi singura, se aplica la Alex inca de mic. Daca o fetita vine tupeista la el, se sperie si vrea la mama. Daca insa fetita (de preferat mai mare decat el :D) trece pe langa noi fara sa-l bage in seama, el imediat fuge dupa ea cu o privire fascinata :)).

Acuma seara deja ma gandeam ce fain ne va pune Alex la miscare, ori la plimbare prin statiune, ori la locul de joaca pentru copii, ori la mini-disco. Acu 3 ani leneveam romantic in hol cu vinul la internet. Anul trecut dupa mini-disco mergeam in camera sa culcam copilul. Dar anul asta acasa el nu adoarme niciodata inainte de 12 noaptea. De multe ori a adormit dupa 1, dupa 2. Asa ca planurile de miscare dupa cina mi se pareau chiar frumoase, sa nu lase sa se depuna mancarurile pe fundulet :)). Si lipsa internetului din camera oricum m-a facut sa ma indrept spre o relaxare mai sanatoasa pentru suflet. Mi-am adus doua carti frumoase pe care imi doresc demult sa le citesc.

Dar Alex a avut alte planuri si deja de la cina se vedea ca e cam obosit. Asa ca am venit in camera, ne-am jucat, ne-am distrat (cat timp Relu era la internet), si apoi l-am adormit repede, pe la 9 si ceva seara!!! Vom vedea in serile urmatoare daca marea are acest efect asupra lui, si deci trebuie sa ne schimbam putin planurile (parca vad ca si dimineata se va trezi super matinal :)) ), sau totusi azi a fost obosit de drum. Si de pe drum noi l-am luat si l-am tinut vreo doua ore in apa :)). Normal ca e obosit copilul :D.

Hai ca Relu ma trimite jos la internet, asa ca o sa tot postez documentul asta. Sper sa nu se trezeasca piticul intre timp, ca apoi e vai si amar. Pana cand rezolvam mai bine cu internetul (daca rezolvam), sa imi fie cu iertare ca nu apuc sa raspund la mailuri, sau sa intru pe FB, sau sa citesc blogurile preferate (pfff ce in urma voi ramane, nu stiu daca voi ajunge iar la zi vara asta :)) ), sau sa raspund la comentarii.

Se pare ca s-a trezit puiul (pentru un moment am crezut ca se trezeste de tot si va considera somnul asta un somn de dupa-amiaza, nu ar fi prima data :)) ) si cat l-am alaptat spre somn iar, Relu s-a intins langa el, asa ca nu mai merg la net acuma seara :)).

Sa mai scriu atunci cate ceva. Cum am zis, pauza asta de net, desi nu e totala, si desi nu e pauza macar de tehnologii, ca tocmai scriu pe laptop :D, mi se pare ca imi prinde tare bine. Sper sa nu intru in sevraj :)). Dar deja am impresia ca am avut mai mult timp pentru mine, pentru noi, pentru Alex. Poate in aceste doua saptamani imi va placea asa de mult incat pe cand voi ajunge acasa imi voi prioritiza mai bine timpul. Stiu ca asta ar fi cea mai mare bucurie pentru parintii mei care se mira continuu ce pot face pe net :D. Imediat incepe sa-mi para rau ca nu ma rup complet pentru doua saptamani. Doua saptamani pe an... Pana la urma tot bunicii sunt de vina :D pentru ca pentru ei am impresia ca trebuie sa tin un jurnal al calatoriei.

Mi-am mai amintit acum cum zilele astea mi-a fost dor de tigari. Ahhh ce viciu! Culmea, nu imi placea fumul de tigara (iar acum nu-l suport), nu imi placea gustul ce ti-l lasau in gura (din cauza asta nu am putut niciodata sa fumez o tigara fara sa beau ceva langa ea), dar nu ma puteam lasa de ele. Si, desi cunosc oameni care s-au lasat si apoi s-au intrebat cum de au putut face asa o prostie atatia ani, eu nu am incetat sa “poftesc” la o tigara. Stiu ca daca as fuma din nou mi-ar parea rau, a fost un viciu in care m-am simtit slaba, am simtit ca nu sunt eu cea care comanda trupului meu, era oricum ceva stresant. Plus ca nu prea se potrivea cu restul conduitei mele: sport, mancare sanatoasa :)). Dar de cand m-am lasat de fumat tot le-am dus dorul. Nu tuturor tigarilor, pentru ca multe le fumam inconstient, din obisnuinta gestului, de plictiseala. Am dus dorul tigarilor cu sens, de la cele fumate la nervi si suparare, la cele fumate pe geamul apartamentului meu din Cluj, la apusul soarelui, la cele fumate intr-un concediu cu o cafea buna aproape.

De mult timp nu am mai avut pofta de o tigara. Cred ca de cand am ramas gravida nu m-am mai gandit deloc la ele. Inainte, la orice “eveniment” imi aminteam de tigari, chiar daca nu mai fumam. Dar acum, pe drumul asta, la orice benzinarie imi imaginam ce frumos ar fi fost popasul acela cu o tigara, langa o cafea. Sau azi, cand am trecut pe langa barul de la piscina si mi-am imaginat cum beam acu 3 ani cafe frappe, si m-am gandit imediat cum ar merge un frappe langa o tigara. Deci mi-e dor de tigarile fumate la bine, nu la rau :D. Dar repede apoi imi amintesc cat de rau ma simteam cu ele, si gustul acela ingrozitor, si faptul ca ma simteam slaba ca sunt dependenta. Dar tot i-am zis lui Relu ca daca nu as fi alaptat, sigur as fi tras o tigara azi :))). Asa ca va trebui sa alaptez mult si bine :D, sa nu fiu tentata, pentru ca ar fi un lucru ingrozitor, sa fumez in apropierea lui Alex, si sa creasca vazand pe cineva fumand.

Apropo de cafele si bauturi, tot azi m-am gandit ce ieftin ies astia cu noi. Noi bem doar apa, pe cand grupurile de romani si rusi ce le vad pe aici sunt cu bautul alcoolului en-gros, iar copiii dulciuri si alte snacksuri toata ziua. La un all inclusive unde poti bea gratis orice vrei, alcoolic sau ne-alcoolic, in orice cantitate, si poti manca dulciuri si inghetata oricand si oricat, e chiar pacat de noi 3 ca bem doar apa :D. Dar ar fi chiar culmea sa ma apuc de mancat inghetata doar pentru ca e gratis :)).

Vad ca se tot foieste piticul. Nu am scris in postarile precedente despre somnul lui de cand am pornit de acasa. Desi acasa avea deja un somn profund, si el, si eu, dormeam dusi pana dimineata, acum se foieste toata noaptea, se trezeste de foarte multe ori, maraie, nu e multumit de nimic, ba vrea tzitzi, ba nu vrea, ba vrea dezvelit, ba vrea invelit... E drept ca nu numai schimbarea locului de somn il deranjeaza (desi pentru multi oameni adulti si asta e suficient pentru o noapte dormita prost, d-apoi pentru un copilas, cum sunt ei sensibili la schimbari). Problema mai e si caldura. Si la Timisoara, si la Veles, si cred ca e cazul si aici, daca nu dam drumul la aer conditionat in camera se fac peste 30 de grade. Dam drumul la aer pana ne culcam si apoi il oprim. Peste un timp se trezeste maraind, eu banuiesc ca ii e cald, il dezbrac de pantalonasii subtiri. Apoi iar se trezeste maraind, pornim aerul conditionat si i se face frig si e tot rece, dezbracat si dezvelit. Si stau tot timpul cu teama ca vom raci, nu numai din cauza frigului nenatural si aerului uscat, dar mai ales pentru ca (am vazut pe Discovery :D ca) instalatiile astea de aer conditionat adapostesc in filtrele lor o multime de bacterii si virusi. Si mai ales daca e o instalatie din asta pe tot hotelul, aerul circula la multi oameni si nu e filtrat de micro-organisme. Si doar in dupa-masa asta am vazut doi copii mici ce tuseau de aveai impresia ca imediat scuipa sange... Nici cand eram fumatoare nu tuseam asa urat. Asa ca speram ca sistemul nostru imunitar e suficient de puternic sa lupte, si speram ca ne vor mai ajuta si aerosolii :D.

Cred ca am mai spus ca prefera in ultima vreme sanul drept la somn. Ei bine, azi mi-a refuzat sanul stang orice am facut. Am reusit de doua ori prin pacaleli sa i-l dau. Asa ca la noapte el e de servici, daca vrem sa nu intre la pensie :D.

Ma intorc la cartea mea minunata, pentru ca eu inca sunt cu obiceiul adormitului tarziu :D.


Am mai facut aseara niste colaje :D. Nu sunt ele artistice sau frumoase, dar pentru noi au o semnificatie emotionanta:



(in 2008, in drum spre Grecia, ne minunam de frumusetea Macedoniei si am oprit sa ne facem poze la unul dintre tunelurile de pe drum. Eram mai tineri si mai odihniti :)) )





(in 2010 nu am putut opri la acelasi tunel pentru ca Alex dormea, dar am pus niste poze de la popasul Predejane, pentru a vedea ca pentru drumurile de Grecia eu port aceiasi pantaloni comozi in fiecare an :D)



(poza de anul acesta de la tunelul din Macedonia)



(vedere de la balconul nostru, Athos Palace 2008)




(vedere de la balconul nostru, Athos Palace 2011)




(pozele de jos sunt primul contact cu marea si nisipul, 2010 - Nea Potidea, iar cele de sus sunt din prima zi in Kalithea - 2011)

duminică, 17 iulie 2011

Am ajuns in Macedonia

La multi ani Alex, azi (de fapt deja pot spune ca ieri) ai implinit 21 de luni!

Am ajuns la Veles, Macedonia, Hotel Romantique. Aici. Hotel foarte frumos, o terasa romantica unde acum canta frumos o orechestra, si unde doamne si domni eleganti iau masa privind inspre lac. Este si o piscina, si loc de joaca pentru copii.

Daca portiunea de ieri a fost cea mai grea, cea de azi a fost cea mai lunga. Am facut 650 de km. Am pornit din Timisoara, si chiar daca gps-ul si toate indicatoarele ne indreptau inspre Deta ca iesire spre Belgrad, noi am luat-o spre Jimbolia. In 2008 am mers si am venit pe traseul Deta – Pancevo – Belgrad si a fost ok, nu ne putem plange. In 2010 am mers prin Ungaria, am iesit din tara la Satu Mare si am calatorit pe autostrazi pana aproape de Budapesta, ca apoi s-o luam in jos inspre Serbia. Inapoi am intrat in tara pe la Jimbolia si atunci am vazut ca e o portiune mai mare de autostrada in Serbia pe acest traseu. Asa ca am ales Jimbolia – Novi Sad – Belgrad. Am intrat foarte rapid pe autostrada si am savurat viata intr-o tara civilizata. O tara care se vede ca inainte de razboi a fost incredibil de dezvoltata si de moderna. Si acum se pare ca e locuita de oameni harnici si ambitiosi, pentru ca par mult mai dezvoltati decat noi.

Nu am oprit deloc tot drumul. Eu si Alex aveam mancare in masina, iar lui Relu niciodata nu ii e foame asa la drum. Aaa, totusi, mi-am amintit ca am oprit in Macedonia la un tunel la care ne-am facut poze acu 3 ani (in formula de 2 :D), si am vrut sa repetam experienta. In rest nu avea sens oprirea, pentru ca riscam apoi ca Alex sa nu mai vrea in masina (ni s-a mai intamplat :D). Oricum, voi povesti mai incolo si de peripetiile cu el cu masina... Nu exista pericolul sa se anchilozeze in scaun pentru ca nu a vrut sa stea in scaun...

La intrarea in Macedonia, Relu si-a dat seama ca asigurarea de la masina are taiata sigla Macedoniei, asa ca a intrat rapid la banca din vama si a facut asigurarea. Intre timp, Alex, pe jumatate afara pe geam a strigat vreo 3 minute continuu “Tadaaaa, tadaaaaaa, tadaaaaa!!!” :)). L-am filmat cu telefonul, sa vad cand descarc filmul :)). Asigurarea e valabila doar 15 zile, asa ca s-ar putea ca la intoarcere sa venim prin Bulgaria. Oricum, acum motivul pentru care nu am vrut sa mergem prin Bulgaria a fost faptul ca ne-a fost frica sa dormim acolo, si trebuia calculat traseul in asa fel incat sa ajungem in Grecia la amiaza. Altfel puteam sa-l facem in doua zile, dar am fi ajuns seara in Grecia. La intoarcere nu conteaza ora, asa ca noi credem ca vom alege doar o noapte de popas, probabil direct in Romania. Cand am fost in 2008 am pornit dimineata la 8 si am ajuns in Grecia noaptea la ora 1. 1300 de kilometri. Anul trecut am facut popasul la Predejane, in Serbia. Dar era deja seara, intuneric, si Alex era foarte foarte suparat, chiar speriat cumva, ca e noapte si el nu e intr-o camera... Din cauza asta anul acesta am ales sa facem 2 popasuri, sa venim linistiti si sa nu ne prinda noaptea pe drum.

Ce fain steag are Macedonia! Soarele! Pe placul meu :).

Am ajuns la hotelul Romantique si Alex tocmai atunci a adormit, asa ca eu am stat cu el in masina pana a mers Relu in camera si la restaurant sa-si comande ceva de mancare. S-a trezit puiul si am mers sa facem baie in lac. Apa caldaaaa, peste 30 de grade sigur. Lui Alex i-a placut la nebunie si mi-am dat seama ca probabil incercarile de a-l mai baga in apa nu au avut acelasi succes din cauza ca apa era cam rece. Acum s-a jucat si a ras in hohote. I-a placut atat de mult, incat acuma seara cand ne-am plimbat pe terasa, a vrut neaparat sa intre in piscina :))). Imi tot arata slapii, sa-i dau jos.

Am mers la locul de joaca, hotarati ca asa il vom obosi pe pitic sa adoarma mai repede. Insa el e la fel de manz, si noi suntem franti de oboseala. A venit la el o fetita sa-l pupe, sa-l mangaie si sa-l imbratiseze. Si el s-a speriat si a vrut numai la mine in brate (revin cu poze). Am observat ca se sperie de fetitele tupeiste si ii plac fetitele mai mari si mai linistite. Are o prietena cu 2 ani mai mare la spalatoria de masini :D. Dar era asa dulcica fetita asta, ca imi venea si mie s-o strang in brate! Si el se tot dadea inapoi.

Maine mai avem doar vreo 200 de km pana la destinatie, super usor si rapid. Asa ca maine la ora asta voi avea deja in par sare din Marea Egee :).


Cum am ajuns noi asa rau cu Alex cu scaunul auto

In sfarsit imi fac curaj sa scriu despre asta... Inainte sa se nasca Alex ma gandeam ca sunt inconstienti parintii care isi tin copiii in brate si nu ii tin in scoica sau in scaun. Bine, eu inainte sa nasc oricum aveam idei de genul “pai daca nu ii faci pe plac obraznicului, plange ce plange si apoi se resemneaza, nu? Si il instruiesti sa vada cine e seful!” :D.

Am cumparat inclusiv la landou un car kit, ca si la intoarcerea de la maternitate, cei 2 kilometri pana acasa sa ii faca legat bine in centuri.

Pana la 5-6 luni, cat timp a avut Alex refluxul acela super puternic, daca il inclinam pe spate chiar si 30 de grade de la axul vertical (deci inclinat la 60 de grade de la orizontala :D), voma in jet, si apoi plangea isteric, neconsolabil, uneori o jumatate de ora, alteori mai mult de o ora, orice faceam ca sa-l linistim. Puteam sa-l tinem inclinat dar numai inspre fata, adica il puteam tine broscuta pe noi si nu voma. Din aceasta cauza, in primele luni nu am putut sa-l punem sa doarma in patut, sau sa-l plimbam in landou. Plimbarile doar in wrap, somnul de zi doar broscuta pe mine pe fotoliu, si somnul de noapte pe pieptul lui Relu, si Relu statea putin mai ridicat in pat pe perne.

In calatoriile ce le-am facut, la Cluj sau in Ungaria, am incercat sa-l tinem in scoica, normal. Scoica de la Inglesina e mai ridicata decat scoica Maxi Cosi de exemplu (care mie mi se parea exemplu de comoditate). Dar fiind mai ridicata, ar fi trebuit sa ne satisfaca din punct de vedere al refluxului, chiar daca e mai periculoasa parca, bebelusul pare ca sta in fundulet. Din primele minute incepea sa planga (ii venea voma pe gatut), apoi incepea sa vomite, si se ineca si cu voma, si cu urletele isterice. Normal ca atunci cand il vedeam ca nu mai poate respira, il luam in brate. Chiar si in brate la mine continua sa planga, pana cand adormea. Pentru psihicul lui si al meu, ma gandeam ca macar nu se simte abandonat. Era clar ca suferea in continuare de la voma, din moment ce continua sa planga pana adormea, dar macar o facea la mine in brate. Sa il las sa planga isteric in scoica mi s-ar fi parut un fel de cry-it-out pentru somn. Si in plus, era chiar periculos, din moment ce se ineca.

De multe ori m-am gandit de ce nu inventeaza nimeni un sistem de centuri sa il legi de mama, si mama sa fie prinsa in centurile de siguranta din spate? Recunosc ca daca si bebe 2 va fi asa, decat sa il tin in brate, mai bine il pun in wrap si ma leg cu centurile. Dar cand a fost Alex mic aveam in cap ca nu e voie cu wrapul in masina, ca e periculos, de parca nu era mai periculos sa-l tin in brate...

Am mai auzit tehnici de a-i explica bebelusului ca nu porneste masina daca nu are toata lumea centurile puse. Dar in cazul unui nou-nascut mi s-a parut o idee proasta. Era clar ca nu are cum sa inteleaga el notiunea de masina, motor, sau centuri. El doar simtea ca sufera si vedea ca mama sta langa el si nu-l ia in brate (sau nu o mai vede pe mama, daca aceasta merge in fata, si deci nu are cine sa-i sara in ajutor, e abandonat, oricat ar plange).

Mai tarziu, dupa 6 luni, deja asta era cel mai mic stres pe drum. Cele doua stresuri mai mari era faptul ca el nu sugea deloc altundeva decat in camera lui, plimbat semi-adormit, deci un drum de Cluj se transforma intr-o fuga, sa ne intoarcem repede acasa, sa nu se deshidrateze copilul dupa 7 ore pe drumuri (nu manca nimic, nu bea apa). Incercam sa-l alaptez in mers, sau in parcare, sau in scaunul lui de masina, sau plimbat intr-o camera pe unde eram, sau plimbat in toalete in mall-uri. Nimic. In plus, nici nu dormea decat dupa o tura lunga de plans. Chiar si la mine in brate. Asta pentru ca el acasa deja era obisnuit ca adoarme numai plimbat, si normal ca nu-l puteam plimba in masina.

Asa ca la 10 luni, cand a inceput sa suga oriunde, eram asa fericita ca imi adoarme repede la san in masina, fara crize de plans isteric, incat nu ma mai stresam cu scaunul. Il adormeam rapid la san, in 5-10 minute, si apoi il puneam in scaun si mergeam linistiti mai departe.

In ultimele luni insa toate mergeau inspre bine. Si pe drumurile de Cluj, si recent pe drumul de Timisoara, statea mai mult de jumatate din drum in scaun, cuminte. Adormea in scaun, sau adormea sugand la san, si apoi il puneam eu in scaun. Ba chiar statea si treaz acolo si se juca sau privea pe drum. Cu Relu a mers de multe ori numai ei doi pe trasee scurte si tot timpul statea linistit in spate si adormea. Apoi incet incet s-a obisnuit si cu mine. La inceput sa nu ma vada, pentru ca daca ma vedea se cerea in brate, iar apoi s-a obisnuit si cu mine in masina si totul mergea inspre bine.

Ieri cand am pornit inspre Timisoara, dupa vreo 5 minute in scaun, unde s-a asezat mandru, pus de Relu, a inceput sa planga rau rau, sa ma ceara pe mine. M-am gandit ca vrea sa suga, asa ca am mers in spate si l-am alaptat. A adormit tarziu, si s-a trezit cand l-am pus in scaun si a plans. Am mai incercat o data, iar aceeasi poveste. Apoi nu a mai adormit pana aproape de Timisoara, si logic ca nu am mai incercat sa-l pun in scaun cand in sfarsit am vazut ca se odihneste. Ieri am incercat la doua opriri sa facem ritualul pe care il avea cu Relu, cum il aseza si il facea sa se simta important ca sta in scaun si il vede pe taica-sau cum conduce, si vede camioanele pe drum. A inceput sa strige rau, nici nu voia sa atinga scaunul, se tinea de margini ca si cum l-am pune pe foc. Deci pe tot drumul nu a vrut deloc deloc sa stea in scaun.

Nu intelegem ce s-a schimbat, cand totul mergea inspre bine. E drept ca la inceputul drumului Relu ii mutase scaunul in spatele lui, nu pe diagonala ca pana acum. Si tot ca noutate, a avut o husa noua de bumbac pe el. Dar am facut totul inapoi, dupa cum era el obisnuit si tot nu vrea sa se atinga de scaun.

Azi a acceptat putin scaunul, cand i-am promis ca i-l pun pe ipad pe Varu Sandel, de care e realmente indragostit. Relu a pus o multime de videoclipuri de pe Hora TV cu el pe ipad, si a luat si un suport sa puna ipadul pe tetiera. Am reusit astfel sa tinem copilul putin in scaun.

In rest, tot drumul de ieri si de azi a stat in brate la mine. Si a fost mai bine decat ma asteptam, a fost foarte cuminte. Nu a dormit mult, dar a stat cumintel, lipit de mine, din cand in cand se ridica in picioare doar ca sa ma stranga in brate. Anul trecut cand nu era in scaun ma termina nervos, nici nu putea sta in picioare, dar voia numai in picioare, sa cerceteze toata masina. Ii capta atentia un joc sau o jucarie, sau un cantecel cel mult 2-3 minute, apoi trebuia sa inventez altceva. Chiar am simtit anul trecut ca sunt extenuata.

Anul asta, desi nu a stat in scaun si a dormit foarte putin, a stat foarte linistit la mine in brate si a privit pe drum. Si-a lipit capul de mine aproape tot drumul si m-a iubit, m-a pupat si m-a imbratisat. Asa ca nu am avut de ce sa ma enervez drumul asta. Aveam doar stresul ca e la mine in brate si ca riscam atat de mult. Speram ca Cel de Sus sa ne poarte de grija in continuare, ca si pana acum. Eu, din cauza stresului ca e la mine in brate, stau tot timpul proptita cu picioarele in ceva, sa fiu sigura ca macar la un impact minor am stabilitate, si il tin strans in brate cu ambele maini. Stiu cat e de riscant, dar nici nu am putut sa il las sa planga in nestire.

(Alex tocmai m-a luat de mana si m-a dus la usa, sa iesim afara, la ora asta :D. Nu are deloc chef sa doarma :D. Dar am mai observat si ca il adorm mult mai greu decat acasa, il plimb multe zeci de minute...)


Istoric al scaunelor auto

Dupa landoul si scoica Inglesina, am cautat “cel mai bun scaun auto” pentru copilul nostru. Eram siguri ca fiind mai vertical decat o scoica, va putea si el sa stea si sa nu vomite, si deci sa nu planga. Am citit despre cat e de important statul cu spatele la sensul de mers, am vazut inclusiv filmulete cu simulari de accidente si am vazut ca daca scaunul e pus cu fata la sensul de mers, copilasii isi rup gatul (cautati doar pe youtube rear facing vs. forward facing). Am citit ca in Suedia e obligatoriu pana la 4 ani sa iti tii copiii cu spatele la sensul de mers. Anul trecut si SUA a prelungit de la 1 an la 2 ani obligativitatea scaunelor rear-facing.

Asa ca am cautat un scaun in care sa poata sta cat mai mult timp cu spatele. L-am gasit in Suedia, normal, la http://www.carseat.se/ . Un Britax facut special pentru ei, pentru rear-facing pana la 4 ani, Britax Hi-Way http://www.carseat.se/store.html . Si am luat si o oglinda din aceea, pentru ca soferul sa vada copilul bine.

Dar pentru Alex a fost la fel ca in scoica, acelasi chin. Lui Relu de la bun inceput nu i-a placut ca e cu centuri, nu isofix. Ar fi vrut Duologicul, ca se dadea foarte fain pe spate cand adormea copilul. Da, desi Alex a avut reflux, ne cam enervau toate scaunele in care ne imaginam ca daca adoarme copilului ii cade capul in jos sau intr-o parte. Toate scaunele de masina de la noi par verticale. Asa ca, mai ales pentru drumuri lungi ne orientam sa se poata intinde cand adoarme copilul, ca doar nu va avea reflux toata viata.

Deci pentru drumul de Grecia de anul trecut, Relu a fost hotarat sa cumparam alt scaun de masina, de data asta forward facing, in speranta ca ii va placea sa stea in el, daca va vedea drumul si-l va vedea pe Relu. Dupa saptamani intregi de cercetare, incercarea de a gasi cel mai bun scaun forward facing s-a finalizat. Eu pusesem conditia sa se poata inclina pana aproape la nivelul la care sta culcat un copilas intr-o scoica. Asa ca in competitie au ramas doar Maxi Cosi si BeSafe. Ne gandisem chiar si la Aprica, tot din cauza ca se intinde la orizontala. A castigat BeSafe, deci de data asta un scaun norvegian. Si cu IsoFix, asa ca e incredibil de usor de montat, si e stabil ca un scaun al masinii. Dar se pare ca astea nu sunt argumente suficiente pentru Alex...


Alimentatia din ultimele doua zile

Alex e aproape alaptat exclusiv de doua zile. Ce il diferentiaza este: vreo 3 guri de iaurt cerute de la Relu ieri intr-o benzinarie, o muscatura dintr-un biscuite raw tot ieri, si foarte putine guri de apa. Nu a vrut nimic din ce manca de obicei, nici macar rosiile din salata mea, pe care tot timpul mi le fura. Azi cateva guri de apa, doua muscaturi din painea lui Relu de dimineata si vreo 10 stafide. Asa ca degeaba am adus de acasa paine home-made, ou de tara, cas, salata, si cate si mai cate...

Asa ca avem cateva noutati: lapte praf si lapte pasteurizat pentru prima data in iaurtul de la Relu si chimicalele din painea din comert in felia de azi-dimineata. Oricum, azi la micul dejun Relu mai manca si cremvursti si omleta prajita mai mult ca sigur in teflon, asa ca painea aceea mi s-a parut dintr-o data ok :D.

El pana acum a mancat doar lactate vii, nepasteurizate. Si lapte praf niciodata. Dar oricum la hotel doua saptamani va gusta de la mine lapte pasteurizat. Asa ca doua saptamani pe an speram sa nu ii distruga tare sistemul :D.

Despre paine ce sa spun, ca oricum nici cea de acasa nu o putem considera sanatoasa, pentru ca o facem cu faina integrala bio de grau si secara, drojdie, sare de Himalaya si apa de izvor. Dar am citit mult despre acidul fitic care impiedica digestia cerealelor si absorbtia vitaminelor si mineralelor din ele, daca acestea nu sunt intai fermentate sau germinate si abia apoi facute faina. Asa ca si painea de acasa o consideram mai mult balast, si ma bucuram cand Alex musca din ea, ca si parintii de copii nemancaciosi, care se bucura cand in sfarsit mananca astia micii ceva, chiar daca nu e idealul de regim alimentar. In plus, vorbim si de gluten, care e chiar nociv pentru majoritatea oamenilor, si pentru restul e neutru, nu aduce nimic bun in organism.

Dar nici nu vreau sa ma gandesc cate chimicale sunt in painea din comert, pe care Alex nu le-a mancat pana acum niciodata. Pornind chiar de la faina alba, un mare zero din punct de vedere nutritional, pana la sarea iodata care provoaca boli autoimune ale tiroidei, apoi conservanti, afanatori, potentiatori de gust, etc etc etc. Chiar in postarea cu ce am citit era un articol despre un adaos care se foloseste la fabricarea painii si e extras din par uman din China.... :|

Na, dar suntem doar la inceput de concediu si sper sa ma pot relaxa in privinta asta si sa stiu sa tin un echilibru. Nu il voi lasa sa manance mezeluri, sau dulciuri. La fel cum nu l-as lasa sa bea alcool sau sa fumeze, oricat m-ar ruga. Si nici prajeli, cartofi prajiti, sau alte “minunatii”... Sper doar sa se uite la mine in farfurie, nu la taica-sau :)). Altfel mi-e mila de Relu, ca va fi pus la regim intr-un concediu cu all inclusive :))).

Iar inchid blogul repede, desi sigur as mai fi vrut sa spun ceva, si as fi vrut sa raspund la comentarii, dar Alex trage de mine sa il culc... Noapte buna! Ne “vedem” in Grecia!


Update 2015:

Că tot sunt (de atâția ani deja) ridiculizată că mergeam cu copilul în afara scaunului, pot să spun că de pe la un an stă mereu în scaun, cu drag și plăcere. În plus, al doilea copil a vrut de la primele experiențe în mașină să stea în scaun. E drept că au avut loc mai târziu, spre un an. Până atunci am cam stat local, doar pe unde ne puteau purta picioarele. Acum stau amândoi în spate, singuri (mașina e de fapt cu două locuri în spate, nici nu aș avea unde să stau). În scaune de mașină potrivite vârstei și greutății lor, să ne înțelegem! Chiar și Alex la aproape 6 ani încă e tot în scaun, grupa 3, nu doar pe înălțător. 

Lui Alex îi plăcea când era mic să stau lângă el când stătea în scaun, să facem tot felul de activități. David parcă a știut că n-aș fi avut cum, așa că nu a acceptat niciodată, doar îl enervam, el voia să se uite afară. Am condus singură, cu ei în spate, mult și bine, fără probleme. Fără plâns. Nu a trebuit să-l las să plângă ca să se învețe să stea în scaun.

Nu pot eu să sfătuiesc pe nimeni nimic. Însă atâta timp cât nu ai un copil care să plângă până la leșin și vomă și înec cu vomă din cauză că fizic vorbind nu poate sta înclinat de la verticală din cauza refluxului, nu poți înțelege. Aici nu e vorba de a sta și a explica copilului că nu pornește mașina, că nu poți face asta când are o lună. Dovadă stă faptul că atunci când a crescut suficient să înțeleagă, și când nu mai suferea efectiv fizic, a vrut să stea în scaun.  

În condițiile date, când încă nu voia în scaun am încercat mereu:
- să reduc deplasările cu mașina doar la concedii
- atunci când era musai, să fiu doar în mașini foarte sigure (ca dacă dă altcineva în noi să nu ne răstoarne, să nu ne spulbere),
- doar cu șofer foarte precaut și experimentat
- și în majoritatea timpului îl puneam într-un sistem de purtare, iar eu mă legam cu centura, ca la o frână sau la un impact să nu zburăm. 

Știu cât de ușor e să judeci, și mie mi se face stomacul ghem de câte ori văd copii și bebeluși nici măcar ținuți în brațe, plimbându-se pe bancheta din spate. Sau în brațe în față. Chiar și la volan. Sau în picioare între scaune. Așadar, dacă voi, cei care chiar și după 5 ani încă mă bârfiți că îmi duceam copilul în brațe ca să nu plângă, vă mulțumesc pentru grijă. Probabil îngrijorare simțiți, cum simt și eu pentru copiii enumreați mai sus. Copiii sunt bine, ne străduim să nu mai facem alții mici și sperăm că nu mai există alți bebeluși care să sufere astfel când sunt înclinați pentru a fi puși într-o scoică. Numai bine!
 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...