Despre Babywise

Ati simtit vreodata ca doar dupa ce dati de putin “rau” va dati seama cat va e de bine in general? :D

Eu am simtit asta ieri. In ultimele saptamani, ultimele luni poate, nu am avut nici o nemultumire, nici un “nerv”, nici o revolta interioara... Poate pentru ca am ales sa imi petrec timpul doar cu lucruri placute, ca doar viata e scurta :D. In mediul virtual cu oameni dragi, in viata reala cu oameni dragi si cu multe activitati in aer liber. Pentru firma lucrez cu cea mai mare placere si implinire. Ei si azi, cand am simtit pentru cateva minute asa o tensiune in piept, o greutate, mi-am dat seama ca pe vremuri asta era senzatia constanta. De neputinta de a schimba ceva in bine (de la politicieni ce fura tara, pana la distrugerea iremediabila a planetei, sau abuzuri asupra oamenilor). Si abia azi mi-am dat seama ce usoara si sanatoasa ma simt de ceva vreme. Si ce bine e fara tensiunea aceea. Si ce fericita si calma si implinita si “zen” m-am simtit in ultima vreme! Chiar e minunat sa poti sa te simti asa extraordinar in mod constant, ca o stare de fapt! Sa fii euforica, iubita si iubitoare luni la rand...

Merita oare sentimentul de greutate apasatoare? Eu nu cred. Chiar daca atunci cand esti naivo-fericit in cercul tau, asta inseamna ca in lume se intampla multe rautati, din moment ce nu poti schimba nimic, nu cred ca merita. La concluzia asta am ajuns ieri, cand am simtit acea presiune fizica, palpabila, pe care nu o mai simtisem de multa vreme. Sunt egoista gandind asa? Sigur :D.

Sa ma explic. Eram si eu intr-un grup de multe mame pe facebook. Si in timp m-au cam deranjat unele chestii (training de cry-it-out pentru somn si altele pe tema), am incercat sa spun ce am mai citit si eu, mamicilor nu le placea o astfel de parere, asa ca am tacut o perioada. Apoi nici nu am mai intrat deloc sa citesc. Mi-am gasit un cuibusor caldut si bun cu mamici ca mine :D in care sa ma simt bine. Am vazut ca nu are sens sa-ti pierzi timpul si nervii sa explici cuiva ceva. Pfff si ce bine mi-a fost o perioada! Ca n-am mai citit aberatii parintesti...

Azi mi-a aparut o notificare ca a scris o cunostinta de-a mea. Curioasa, am intrat. Dar nici n-am apucat sa ajung la postarea ei, ca mi-a atras atentia un cuvant pe pagina: “Babywise”! Hai mai, imposibil! Cum Babywise? Mai este cineva pe lumea asta care sa nu stie cat e de nociva acea tehnica? Cartile de Babywise pe care multe librarii din state refuza sa le comercializeze pentru ca reprezinta tehnici de abuz explicate? Care au fost la moda prin anii ’90, dar de atunci s-a aflat cat sunt de nocive??? Eu cand mai citeam de Babywise, o faceam asa, mai mult pentru cunostinte istorice, eram absolut sigura ca acele metode au fost abandonate de pretutindeni!

Si aici mamica sustinea ca fiecare poate sa-si aleaga ce i se potriveste, si ca la ei functioneaza de minune. Ce puteai sa-i spui? Am iesit din grup si gata. Am sperat ca imi voi recapata zenul :D. Veneam dupa o zi destul de grea cu un Alex cuminte, dar diareic, si singura cu el pana seara. Relu l-a luat sa ma relaxez si mi-am recapatat 99% din zen cu activitati sportive :D. Pentru restul de 1% a trebuit sa ma exprim in scris aici :D.

Stiu ca mi s-a mai reprosat ca eu cred ca le stiu pe toate, sau ca numai eu stiu ce e bine... Eu nu cred ca e asa. Nu sustin niciodata ca le stiu pe toate. Dar atunci cand e fara dubiu ceva doar alb sau negru, fara nuante de gri, de ce cautam scuze parintelui? De ce tot aud placa aia ca o mama sigur isi iubeste copiii? Si cand ii abuzeaza? Si cand ii arde cu cutitul? Si cand ii bate? Mi s-a mai reprosat si faptul ca sunt categorica si intoleranta. Si ca nu vad nuante de gri. Unde ar fi nuanta de gri la o bataie de exemplu? Daca e saptamanala e ok si daca e zilnica nu? Sau poate unii ar zice ca si zilnica e ok, dar numai o data pe zi...

Stiu ca degeaba i-as fi spus ceva mamicii de azi. Nici nu mi-a trecut prin cap, la cat era de hotarata ca asta e cea mai buna cale de parenting. Asa ca ma simt datoare sa scriu aceasta postare in speranta ca domnul Google ii va ateriza aici pe toti cei care sunt in dubii, daca Babywise e ok sau nu.

Pentru ca atunci cand aflu de un parinte ca foloseste o metoda de educatie abuziva, eu ma gandesc ca pot fi doar 3 situatii: nu stie ca aceasta ii face rau copilului (deci nu are informatia), nu crede ca aceasta ii face rau copilului (are informatia, dar nu a receptat-o) sau pur si simplu nu-i pasa. Eu vreau sa ajung cumva cu informatia la cei din primul grup. Pentru ca acestora de multe ori instinctul le spune ce e bine, dar informatiile de pe net, de la vecini, prieteni, rude, sunt coplesitoare. Si in primele luni ale copilului esti in stare sa faci orice doar sa nu fi considerat de cei din jur un parinte ratat (ca nu-ti doarme toata noaptea, ca nu se ingrasa repede sau alte targeturi de comparatie).

Nu, nu ma cred o persoana importanta prin faptul ca vreau sa informez (si asta mi s-a reprosat :D). Dar cand Alex era mic si plangea mult si dormea putin din cauza refluxului, Relu a citit pe ceva forum de metoda de adormire Ferber (cry-it-out). Si asa era expusa informatia, incat nu iti dadeai seama ca de fapt tu esti un parinte egoist ca vrei sa dormi, ci aveai impresia ca nu esti un parinte bun daca nu-ti inveti copilul sa adoarma. Si el doar asa poate sa invete, prin plans controlat. Relu era foarte incantat de cum o sa-l invatam noi pe Alex sa doarma. Si sa nu uitam ca e un tata empatic, dedicat, iubitor, care nu avea nimic impotriva sa doarma Alex PE EL, pe pieptul lui, in fiecare noapte din primele 5 luni de viata! Ii facea placere! Deci nu voia sa-i aplice lui Alex cry-it-out din cauza ca nu mai putea suporta nesomnul lui Alex sau somnul cu pretentii al lui Alex. Nu! Voia sa exersam cry-it-out pentru ca marea majoritate a articolelor de mainstream la copii iti insufla impresia ca asta face un parinte iubitor, care tine la copilul lui! Trebuie sa-l inveti sa adoarma! Altfel ce fel de adult va fi el???

Eu ca mama simteam ca nu as putea face asta. Dar atunci, la inceput, nu am avut energia de a cauta ceva pe net ca sa-l contrazic. Reamintesc faptul ca al meu pitic dormea putin si plangea cam 90% din timpul in care era treaz. Si asta fara sa putem vreodata sa-l lasam jos, ca voma in jet artezian. Deci consolat continuu el plangea isteric de se invinetea si se ineca... Repet lucrurile astea ca sa ma scuz pentru lipsa de timp sau chef sa caut informatii pe net in primele lui luni de viata.

Asa ca m-am bucurat cand mi-a zis din acel articol ca metoda Ferber e periculoasa, poate fi chiar mortala, daca se aplica inainte de a avea copilul 8 luni. Bine, ar fi trebuit sa li se aprinda tuturor cititorilor un beculet, ca daca e periculoasa pana la 8 luni, nu are cum sa fie ok nici dupa... Asa ca i-am zis lui Relu “no, o lasam atunci pana dupa 8 luni”. Respirand usurata in sinea mea de mamica iubitoare, care dupa ce vedea ca nu reuseste sa-si consoleze micutul plangacios, nu si-ar fi putut imagina ca l-ar putea lasa vreodata sa planga intentionat.

Reiau ideea, ca postarea devine asa lunga incat orice vizitator google se va pierde in cautarea baby wise-ului... Deci am vrut doar sa subliniez ca nu tot timpul cei care aplica o metoda dura o fac informati. Unii chiar cred ca asa e bine. Asta e publicul meu tinta :D.



Bebelusii plang ca sa ne comunice o NEVOIE. Nu plang ca sa ne manipuleze. (Bine, nu stiu ce dobitoc o fi ajuns la concluzia asta prima data si cum a ajuns asa propagata. Ce specie nu are incredere in puii ei, ce specie isi pedepseste puii si se razboieste cu ei? Si noi ca oameni, de cand avem tendintele astea sa credem ca ii facem ca sa ii abandonam imediat? Sa fie independenti de mici?) Pentru ei plansul este singura forma de comunicare daca parintii nu recunosc semnalele pe care le transmit pentru fiecare nevoie. Asa ca, dragi parinti, ascultati-va instinctele! Ele nu gresesc! Ele va spun sa va luati copiii in brate cand plang, si sa-i mangaiati si sa-i alinati. Nu dureaza mult, e vorba de primele luni din viata copilului vostru! E temelia lui pentru viata. Marea majoritate a mamelor se pregatesc din timpul sarcinii sa ofere ce e mai bun copiilor lor, asa ca nu inteleg de ce dupa nastere deja astia micii le incurca viata si trebuie sa se debaraseze de ei...

S-a demonstrat ca bebelusii dresati cu Babywise cresc foarte greu in greutate, se dezvolta greu.

http://www.drmomma.org/2009/10/babywise.html

In articolul de mai sus, pe langa o suita de informatii despre Babywise (merita citit, e cel mai complet!), este descris un caz al unei mamici careia ii venea sa isi aline copilul, dar nu putea sa isi asculte instinctul pentru ca avea impresia ca Ezzo, autorul Babywise, stie mai bine... Cand a ajuns cu copilul de doua saptamani la control, acesta nu se dezvoltase si era asa de deshidratat incat nu mai putea produce nici lacrimi! Lor li se spusese ca daca asculta de ceea ce spune cartea, bebelusul va dormi toata noaptea la 8 saptamani (serios acum, de ce ai vrea asta, cand s-a demonstrat ca ei se trezesc noaptea tocmai ca o metoda de supravietuire!), va plange mai putin ca alti copii si chiar va avea un risc redus de ADHD. Si cum ei isi doreau sa faca ce e mai bine pentru bebelus, au aplicat metoda!

Cartea se numeste “On Becoming Babywise”, publicata la o editura crestina, Multnomah/Questar. Exista si volumul “Babywise II” pentru varsta 5-15 luni. Autorul, Gay Ezzo, este un predicator evanghelist. El, impreuna cu membrii familiei lui, detin “Growing Families International”, o asociatie bisericeasca pentru parinti (nu e non-profit) din California. Principiile lui Ezzo pot fi insumate in fraza: “A creste copii buni nu e o chestiune de noroc, ci consta in aplicarea corecta a principiilor lui Dumnezeu”.

Asociatia GFI are o linie de produse in continua expansiune. Dr. Robert Bucknam, un pediatru din Denver, este listat ca fiind co-autor. Pentru cei din biserici, apar ca autori doar Ezzo si sotia lui. Pentru cartile vandute in afara bisericilor, referintele teologice au fost scoase.

Majoritatea personalului medical din America, a consultantilor de lactatie si a expertilor in dezvoltarea copilului vorbesc peste tot despre cat de periculoasa este aceasta metoda.

In 1997, aproximativ 100 de medici, incluzand experti renumiti, si 20 de membri ai Academiei Americane de Pediatrie (AAP), au trimis o scrisoare de atentionare la AAP, legat de sfaturile emise de Ezzo. Chiar si AAP a trimis apoi o rezolutie pentru investigarea Babywise si efectele ei asupra sanatatii copiilor. Tot intr-o publicatie AAP, Dr. Matt Aney, un pediatru din California, a scris un editorial in care a povestit cum a revizuit personal zeci de dosare medicale ale nou-nascutilor cu probleme de sanatate (de la lipsa cresterii in greutate si pana la deshidratare si simptome de depresie) care s-au dezvoltat dupa ce parintii au urmat sfaturile din Babywise.

Cea mai mare controversa apare din faptul ca Babywise reprezinta o intoarcere in timp cand manualele de crestere a copiilor (azi discreditate) invatau mamele sa stea cu ochii pe ceas, si nu pe semnalele copiilor lor, pentru a determina cand sa ofere sanul sau sticla. Dupa ce toata lumea deja stia ca un copil trebuie hranit la cerere, acum Academia Americana de Pediatrie a simtit nevoia sa mai specifice o data (din cauza cazurilor multe de Babywise) ca orarele impuse de parinti pun copiii intr-o situatie riscanta in care nu cresc in greutate si se deshidrateaza.

Ezzo nu e de acord. A patentat chiar si un termen, "Parent Directed Feeding (PDF)". El continua sa sfatuiasca hranirea dupa ceas, sugerand ca nou-nascutii alaptati la cerere sunt “confuzi”, “inconfortabili” si “nesiguri” (exact ce ziceam mai sus, te face sa te simti un parinte bun doar daca ii urmezi sfatul, pentru binele copilului tau!). Ezzo recomanda renuntarea la mesele de noapte la 8 saptamani de viata. Dupa 3 luni cu programul lui garanteaza 9-11 ore de somn continuu pe noapte. Pe langa somnurile lungi de zi.

Reamintesc linkul acesta http://www.askdrsears.com/topics/sleep-problems/8-infant-sleep-facts-every-parent-should-know (daca nu aveti rabdare, sariti direct la NIGHTTIME PARENTING LESSON #3). Copiii trebuie sa se trezeasca noaptea!

Un bebelus de 8 saptamani in general mananca 30% din lapte pe timpul noptii. Asa ca e logic de ce bebelusii crescuti cu metoda Babywise nu cresc bine.

Iar daca vrei sa alaptezi, Ezzo te invata ca daca alaptezi prea des iti va SCADEA productia!!! Si ca se va compromite sanatatea copilului! Ei, asta, cumulat cu faptul ca nenea Ezzo e un predicator cu multi adepti, i-a facut pe multi parinti sa ii cada in plasa! Ei chiar voiau ce e mai bun pentru copiii lor!

Asta cand credeam ca traiesc in niste vremuri cand toata lumea stie ca daca bebe suge des, se face lapte! (De fapt cei care ma intreaba daca mai am lapte nu cred ca stiu asta :D)

Dr. Katherine Dettwyler, un profesor de antropologie la Universitatea A&M din Texas, una dintre cele mai importante autoritati globale in perspectivele bioculturale in hranirea nou-nascutilor, spune ca nou-nascutii sunt facuti sa manance des si in ritmul lor!

Legat de somn, bebelusii care se impotrivesc metodei Babywise, sunt lasati sa planga o ora in patutul lor. Chiar si timpul de joaca e structurat, cu portiuni in continua crestere controlata in care copilul isi petrece timp singur in camera de joaca. Ezzo ii amageste pe parinti spunandu-le ca focusul mental, creativitatea si capacitatea de atentie sunt inapoiate daca nu se respecta timpul structurat de joaca.

Dupa ce bebelusii implinesc 6 luni, parintii sunt instruiti sa inceapa masuri disciplinare, pedepse, cum ar fi strangerea puternica a mainilor bebelusului si lovirea lor. Sau izolarea in patut pentru “infractiuni rebele”, cum ar fi faptul ca se prostesc, sau chiar se joaca cu mancarea in scaunul de masa. Ezzo le explica parintilor ca folosirea durerii si disconfortului pot fi unelte esentiale de disciplina.

Dupa varsta de 2 ani si jumatate, daca au un accident de pipi sau kk, trebuie ei sa se curete si sa isi spele hainele si ce au murdarit.

Desi studiile stiintifice povestesc de cat e de importanta apropierea dintre parinti si copii (logic, nu? Ca doar animalele nu-si abandoneaza puii in alta vizuina sau pe alta craca, si nici omul n-a facut-o pana in secolul trecut si a crescut omenirea numai oameni stabili psihic si emotional...), Ezzo isi convinge adeptii ca prea mult leganat sau prea mult tinut in brate este nociv pentru copil. (Deci nici macar nu merge pe ideologia parintilor ce-i cunosc eu, care isi lasa copiii sa planga ca nu mai pot de oboseala sau s-au saturat, nu, te convinge ca ii ruinezi viata, sanatatea si viitorul copilului daca nu faci cum zice el).

Dar se pare ca cu fiecare editie Ezzo mai imblanzeste putin tonul, ca sa ii poata cuceri pe parinti. Editiile din 93 si 95 sunt renumite pentru afirmatii medicale bizare de tot. De exemplu, daca mama isi va hrani copilasul mai des decat orarul stabilit de Ezzo, ea va dezvolta o boala hormonala care va duce la depresie post-partum (!?). Bine, in carte sunt date multe referinte la studii facute chiar de asociatia lui (cica), dar nepublicate nicaieri... Si ei mai sustin ca peste 100 de medici din tara sunt de acord cu ei, dar nu amintesc nici un nume.

In ultimele editii Ezzo chiar a citat din unul din cei mai mari critici ai lui, scotand cuvinte din context. Aceasta, Kathleen Auerbach, spune ca a vazut multe familii care au incercat tehnica de hranire la programul lui Ezzo si a descoperit doar parinti deprimati si indurerati si bebelusi care de-abia supravietuiau si se inchideau in ei psihologic. Ea isi aminteste de un bebelus care dupa 2 luni de Babywise nu numai ca era subnutrit, dar nu voia sa aiba contact vizual cu mama lui, ii evita privirea.

Astfel, parinti care ar fi vrut sa faca bine, au parte de ghinion sa dea de Ezzo, sau probabil pe linie religioasa ajung la el. Planul lui Ezzo e plin de informatii gresite si de ura pentru copii.

Da, programul “functioneaza”, intr-adevar, pentru ca bebelusul se resemneaza si nu mai cere lapte, se obisnuieste cu putin. Se resemneaza si nu-si mai cheama mama, stie ca ea nu va mai veni pentru ca el nu merita (si va ramane toata viata cu sentimentul de desconsiderare de sine). Se resemneaza si nu isi mai dezvolta curiozitatea, pentru ca nici un copil nu vrea sa-si supere parintii.

Daca versiunea pentru magazine nu contine explicatii pentru tehnica Babywise, versiunea pentru biserici le contine: un parinte nu trebuie sa intervina cand plange copilul pentru ca nici Dumnezeu nu a intervenit cand Hristos era pe Cruce. Si mai spune ca in timpurile biblice o mama nu avea timp sa stea langa copilul ei, asa ca acesta crestea singur (?!).

Oricum, Institutul de Cercetare Crestina a spus de multe ori ca organizatia lui Ezzo are tendinte de secta, incluzand autoritarism, izolare, punere in pericol fizic si emotional si tehnici dure. In plus, adeptii organizatiei nu au voie sa povesteasca despre ce se intampla la intalnirile lor cu nimeni din afara organizatiei.

Ce ar fi trebuit sa-i puna pe parinti pe ganduri e faptul ca organizatia a publicat tot felul de brosuri in care ii indemna pe acestia sa nu-si bata copiii in public si sa se asigure ca vecinii nu aud cum plang copiii. Si sa-si instruiasca pruncii sa nu spuna nimanui ce se intampla acasa.

Consiliul de Prevenire a Abuzurilor asupra Copiilor din Orange County California a ajuns la concluzia ca materialele organizatiei contin elemente de abuz asupra copiilor si a avertizat populatia.

Exista sociologi care cerceteaza forumurile asociatiei, unde se intalnesc parintii care pun intrebari despre Babywise. Acestia au fost socati cand o mama era speriata daca totusi face ce e bine pentru copilul ei, dupa ce acesta, din cauza plansului continuu neconsolat, isi pierduse vocea si avea sange in gat! Sau era un parinte care isi izola copilasul in patut pentru ca acesta nu a folosit limbajul semnelor pentru bebelusi ca sa comunice ca a terminat de mancat!

Linkul dat mai sus, din care am spicuit informatiile astea, contine zeci de referinte, si legate de babywise, si legate de cresterea sanatoasa a copilului.


Aici http://www.drmomma.org/2009/12/babywise-linked-to-babies-dehydration.html este un articol din revista Academiei Americane de Pediatrie legat de pericolele pe care le implica Babywise (oprire din crestere, deshidratare, scaderea laptelui matern, intarcare prematura involuntara). Este de fapt opinia lor oficiala legata de fenomen. Este descris putin si programul de masa Babywise, in care daca bebelusul nu mananca la ora programata, este lasat sa planga de foame pana la programarea urmatoare, ca sa se invete minte pe viitor.

Aici o abordare ironica http://www.drmomma.org/2010/08/on-becoming-elderwise-caring-for.html a modului in care s-ar aplica Babywise batranilor (si de fapt modul in care natural au invatat acesti bebelusi ca trebuie sa se comporte cu cei slabi).

Aici http://www.drmomma.org/2010/01/pediatric-nurse-and-former-ezzo-parent.html e povestea unei asistente pediatrice, care a urmat sfaturile lui Ezzo pana la imbolnavirea copilului.

Aici http://www.drmomma.org/2010/01/confessions-of-failed-babywiser.html e povestea unei mame de 3 copii, care abia la al treilea copil si-a dat seama ca nu face bine aplicand Babywise. Dupa ce cu toti copiii a ajuns la medic pentru ca erau infometati. Dupa ce i-a scazut laptele din cauza programului de supt. Dupa ce pe toti i-a batut si i-a disciplinat in tot felul de moduri abuzive.

Un articol mai plictisitor despre “mafia” creata de Ezzo, spusa de un fost subaltern de-al lui http://www.drmomma.org/2009/12/adventure-in-ezzoland.html .

Despre metodele de educatie crestina: http://www.drmomma.org/2009/12/train-up-child-in-way-he-should-go.html.

Aici http://www.drmomma.org/2010/01/case-for-cue-feeding.html in cateva paragrafe de la mijloc e explicat sistemul endocrin prin care daca un bebelus suge la program, nu numai ca scade lactatia, dar si copilul creste greu in greutate.

Stiu ca multi parinti dau ochii peste cap cand mai spun cate ceva de rau despre cry-it-out. Credeti-ma, Babywise este ceva mult mai diabolic. Si este blamata de toti specialistii: http://en.wikipedia.org/wiki/On_Becoming_Baby_Wise#Criticism

Un site special cu informatii despre Babywise: http://www.ezzo.info/

Este o tehnica de abuz asupra copiilor. Abuz fizic si abuz emotional. Chiar imi doresc o lume in care daca exista monstri care isi abuzeaza parintii, sotiile, copiii, animalele, macar sa nu propage in public tehnicile lor asupra altor oameni slabi care sa le adopte.

Si acum, inapoi la “zenul” meu :D. Care de acum inainte va trebui “ajutat”, pentru ca a inceput toamna cu ploi de multe ore si zile...

Edit 11 ian 2013:

Al patrulea canin

Pfff nu sunt superstitioasa, si nu de asta ma grabesc sa scriu inainte de miezul noptii, sa nu raman la luna august cu 13 postari :D. Nu, doar vreau sa se consemneze ca saptamana trecuta i-a iesit al patrulea canin, si sa ramana in luna august notita aceasta.

Nu a plans, nu a fost dificil in sensul in care era la ceilalti dinti. DAR trecem printr-o perioada mai dificila, pe care o voi dezvolta in alta postare. O anxietate referitoare la toti membrii familiei. De fapt de separarea de ei :D.

Pe langa petele negre ce le are pe dintisori de la fier, i-a aparut la un incisiv de jos un punct negru. Sper sa nu fie carie. Stam si studiem. Intre timp am citit multe articole referitoare la Weston A. Price si sanatatea dintilor. Chestiuni pe care voi incerca sa le dezvolt in alta postare. Sunt multi oameni care isi refac dintii, isi repara cariile, doar din dieta. Chiar daca in general se merge pe produse animale, se poate face o dieta sanatoasa care sa urmeze liniile WAP si vegetariana. Dar si referitor la dilemele acestea ale mele vreau sa mai scriu o alta postare. Sa vedem cum stam cu timpul in luna septembrie :D. Si cu dispozitia, ca eu toamna intru intr-o mica Seasonal Affective Disorder...

Testare Boba Carrier

Pentru cine nu prea da pe Facebook, scriu si aici. Puteti acum sa va inscrieti la o testare de doua saptamani pentru Boba. La final, Boba ramane la unul dintre participanti.

Mai multe detalii aici.

A, si am mai pus poze cu noi in Boba si in alti carrieri aici si aici.



Editare pentru Mama in Era Varsatorului. Cea mai "din spate" poza pe care o am este aceasta:



(Alex papa tzitzi in timp ce mergeam inspre hotel, ascuns sub umbrela.)

Si din pozele lor se vede "spatele" carrierului in fata, in poza asta:




Eu pot sa fac comparatie doar cu Ergo Baby Carrier. Care, desi e asa renumit, curelusa de sus imi tot venea inspre gat si centura din brau ma taia. Vorbesc despre purtarea in spate. Greutatea se imparte foarte fain intre bretelele groase si centura foarte solida si groasa.

Despre alegerea maternitatii unde am nascut

In saptamanile ce au trecut am citit pe patru bloguri despre nastere si maternitati, la initiativa qbebe.ro. Cele patru mamici imi sunt foarte dragi si le respect si le admir mult. Am citit cu sufletul la gura, cu admiratie, cu emotie, tot ce au scris ele pe tema. Este vorba de blogul bobului de orez, despre Mutunau si Mamituni (care are la final o lista geniala cu ajutorul careia trebuie o mamica sa se hotarasca unde vrea sa nasca), blogul Laurei din Paradis (care scrie o pledoarie pentru o nastere NATURALA din toate punctele de vedere, natural nu inseamna doar ne-cezariana...) si blogu’ lu’ Ralu’, care povesteste despre maternitatea la care am nascut si eu.

Recunosc ca mi-a placut la nebunie seria si ma gandeam sa imi spun si eu parerea. Chiar am inceput, prin comentariile de pe blogul lui Mamituni. Si, desi citind postarile fetelor, sunt convinsa ca in Bucuresti balanta inclina inspre a naste la stat, la noi in provincie la privat nu e asa scump si la stat e mult mai rau decat in capitala, asa ca decizia e alta. Eram cu gandul la o postare pe tema, dar mi se parea ca ma bag ca musca in conversatie, din moment ce fetele au fost contactate sa scrie aceste articole. Ei si cum legea atractiei functioneaza la mine :)), saptamana aceasta am fost si eu strigata la apel :D de qbebe.ro sa imi spun parerea. Iupiiii!

Eu sunt deja renumita ca vorbesc prea mult despre tot ce imi trece prin sufletel, asa ca trebuie sa recunosc ca am ezitat pentru o clipa. Nu am in general o parere buna despre portalurile de mamici, despre site-urile pentru copii, pentru ca am intalnit de multe ori pe unele din ele (nu intrasem pe qbebe niciodata, deci nu despre el vorbesc) informatii de parenting cu care nu sunt de acord (de la cry-it-out, la alte metode de disciplinare a "obraznicilor mici care ne deranjeaza viata"). Dar faptul ca 4 mamici ce le admir au acceptat sa scrie pentru qbebe a contat mult. Apoi mi-am spus ca si daca qbebe ar fi tot un portal cu care nu ma potrivesc, cu atat mai mult mi-as dori ca mamele ce intra acolo sa ajunga sa citeasca si “altfel” de informatie, o informatie care sa le confirme ca e ok sa-ti asculti instinctul cand esti mama. Asa ca decizia a fost rapida, in cateva minute ii raspunsesem doamnei amabile ce m-a contactat. Chiar as putea sa spun ca sunt mandra ca am intrat in vizorul lor :). Putin sunt stresata pentru ca stilul meu naiv de scriitura nu poate fi pus langa cel al celor 4 mame pe care le admir, dar din moment ce imi place sa imi spun parerea, nu voi lasa lucrul asta sa ma opreasca :D.

Sa revenim, pentru ca trebuie sa scriem despre nastere si despre maternitati.

De la inceputul sarcinii m-am documentat despre nastere in general: despre nasterea naturala, despre cezariana, anestezii, riscurile aferente fiecarei nasteri, metode de respiratie, filme educative pentru nastere stil lamaze, etapele travaliului, stiam tot, puteam da examen din asa ceva. Concomitent, am inceput sa ma stresez cu alegerea unei maternitati si a doctorului la care vreau sa nasc.

In primul rand trebuie sa specific ca eu sunt din Baia Mare. Asa ca aveam cateva posibilitati pentru alegerea medicului si a locului unde doresc sa nasc.

- monitorizare facuta de un medic din Baia Mare si nastere in Baia Mare (stat sau privat)
- monitorizare facuta de un medic din Cluj sau Ungaria si nastere in Baia Mare (stat sau privat)
- monitorizare facuta de un medic din Cluj sau Ungaria si nastere in Cluj sau Ungaria.

Am eliminat rapid a treia varianta pentru ca m-am temut de complicatii, de hemoragii, de drumuri de cateva ore cu masina, in travaliu. Si nu mi se parea normal nici sa merg in Cluj/Ungaria de prin saptamana 37 si sa astept o luna sa nasc. Fara sotul meu langa mine. Am eliminat apoi si a doua varianta, pentru ca avand o sarcina cu risc, imi era teama de atatea drumuri facute pe gropile tarii.

Asa ca decizia mai ramanea doar intre stat sau privat. In Baia Mare. Lucru care deja insemna ca te cam lasi in voia sortii. Recunosc ca am ales intai maternitatea, si abia apoi mi-am ales medicul. M-a tentat sa aleg un doctor care e singurul ce asista si la nasteri la stat, si la particular (ca sa pot decide maternitatea mai la finalul sarcinii). Dar fusesem la el in urma cu cativa ani si s-a comportat destul de dur, nu imi placea. In plus, aveam cateva cunostinte care ii erau paciente si unele au fost abandonate chiar inainte de nastere (mergea in concediu, fara sa le anunte dinainte). Si toate erau indrumate sa aleaga cezariana. Si pentru ca li se spunea clar ca el nu are de gand sa vina la spital la cerere, si pentru ca erau lamurite ca asa e mai simplu, mai usor, si el e disponibil doar intr-o anumita zi. Am spus PAS :).

Ia sa vedem balanta intre stat si privat (datele despre stat le am de la prietene apropiate, deci nu e experienta personala, dar nici povesti auzite pe autobuz, e vorba de mame de incredere):

La Spitalul Judetean Baia Mare:

1. Din momentul in care te internezi nu iti mai vezi sotul. Intri tu cu bagajele, le duci in salonul pe care il imparti cu alte 3-4 mamici. Trebuie sa ai grija tot timpul ca lucrurile valoroase sa le iei cu tine, chiar si in sala de travaliu, pentru ca in salon nu sunt in siguranta. Deci intre doua contractii, stai si te gandesti unde iti pui halatul in care ai telefonul intr-un buzunar si plicurile cu bani, socotiti pentru medic, moasa si asistente, in celalalt buzunar. Daca ai ghinionul sa nasti pe doua ture, si nu ti-ai adus de acasa plicuri la dublu/triplu, e mare bai, pentru ca sotul nu poate sa intre la tine sa faca refillul. Deci nu eram pregatita sa intru intr-un loc total neprietenos fara sa am o persoana de sprijin langa mine, mai ales in momentele acelea asa de sensibile. Acum, dupa nastere, ma minunez cat de putine lucruri puteam sa vorbesc intre doua contractii, asa ca ma felicit inca o data ca nu am ales sa nasc la stat, pentru ca nu as fi avut puterea sa imi cer drepturile, sa imi spun opiniile, sa cer un ajutor.

2. Se da spaga. La medic, la moase, la asistente. La asistentele de la copii, la ingrijitoare, la femei de serviciu. Am o prietena al carei travaliu a durat doua ture de medici/moase/asistente. A iesit mult mai scump decat nasterea la privat. De ce a platit si medicul cu care a inceput travaliul? Pentru ca altfel nu venea sa se uite la ea. Asa ca ajungem la liniuta urmatoare.

3. Chiar daca platesti, esti tratat rau. Orice lucru ce ar trebui sa fie implicit, ti se da in scarba sau nu ti se da deloc sau trebuie sa platesti in plus pentru el. Orice serviciu. Orice atentie. Orice ajutor. De la travaliu (unde esti facuta curva si ti se striga sa nu mai urli, ca le deranjezi, si unde ti se spune ca nu asa ai urlat cand ai facut pruncul ala, etc.), pana la faptul ca nu vine nimeni sa te ajute sa te speli, sau sa te invete cum sa alaptezi.

4. Medicii sunt pro-cezariana. Nu te lasa sa “te chinui” si repede se ofera sa te taie. Daca vad ca ii poti plati. Daca nu vad ca ai “interes” esti lasata sa nasti chiar singura... Femeile de etnie roma de obicei nasc in pat in salon, pentru ca oricat striga dupa ajutor nu vine nimeni la ele.

5. Inca un motiv pentru care esti lamurita sa faci cezariana este faptul ca ei nu se amesteca unul peste tura altuia. Deci daca iti vine sa nasti si nu e de servici chiar medicul tau, in general acesta nu va veni la spital (ca sa nu se bage peste colegul sau), dar nici cel care e de garda nu te va trata (ca sa nu creada colegul sau, responsabil cu sarcina, ca ii fura banii). Asa ca si daca vrei naturala, se face tot “posibilul” sa nasti pe tura doctorului tau.

6. Chiar daca este un spital cu mai multe specializari, anual sunt mame si/sau copii care mor la nastere. Unii pentru ca atata se poate intr-un spital din provincie, altii din nepasare. In urma cu cativa ani o mama care plangea de durere la cateva zile dupa nastere a fost ignorata si a murit de septicemie. Acu’ doi ani a murit o femeie in travaliu (si deci si copilul nenascut) care nu cotizase suficient, pentru ca era un caz clar de cezariana. Dar daca nu a avut bani, s-a chinuit pana nu a mai putut. Astfel merg lucrurile intr-un spital unde ai crede ca ai macar siguranta, daca alte pretentii nu poti avea.

7. Dupa nastere stai intr-un salon cu mai multe mamici. Un salon murdar, un spital murdar. Cateodata au chiar si gandaci. De mai mult de un an au santier si praf si zgomot de picamer. Vara prea cald, iarna prea frig. Toaleta comuna la doua saloane, dus stricat, la care oricum ai parte doar de apa rece. Cum se asteapta cineva sa te ocupi de igienizarea lohiilor si a epiziotomiei (implicita, de altfel) in picioare, in apa rece, si intr-un loc murdar? Pentru ca, cu rusine o spun, sunt anumite zone apropiate Baii Mari (si nu ma refer numai la rromi, ci si la tarani romani din zone traditionale) unde oamenii nu prea au auzit de igiena corporala. Nu folosesc pasta de dinti, nu se spala pe maini dupa ce merg la wc, multi nici nu folosesc hartia igienica. Ba mai fac si pe alaturi, ca la toaletele publice. Credeti-ma ca de cate ori am mers la spital la cineva in vizita, si am fost nevoita sa merg la baie sa spal un fruct sau un vas, mi s-a facut rau.

8. Am auzit ca acum daca platesti bine (in plus fata de normal), iti e lasat bebelusul cu tine in salon. Altfel le e cam lene asistentelor sa ti-l tot aduca, sau sa tina socoteala fiecarui bebelus unde e plasat, asa ca le e mai simplu sa ii tina pe toti impreuna, in salonul de nou-nascuti. Daca ai nascut prin cezariana, esti la alt etaj decat bebelusul tau, si poti sa-l vezi doar cand esti in stare sa te misti sa mergi la el. Din moment ce eu dupa nasterea naturala nu am fost in stare nici dupa 12 ore sa merg singura la baie, nici nu vreau sa ma gandesc ce m-as fi facut la spital, si dupa o nastere naturala, si dupa o cezariana...

9. Alaptatul la 3 ore ziua, noaptea deloc. Daca intre timp copilul plange sau tu nu poti sa mergi la el, normal ca ii este data sticluta sau suzeta sau noaptea e ignorat. Si fiind un spital de stat, nu poti avea pretentii iesite din comunul lor. Adica o pretentie de genul “fara lapte praf sau glucoza” ar atrage atentia de parca esti ceva sectanta-hippioata-nebuna. Si normal ca daca atunci cand tu mergi, bebe doarme, tu mai poti reveni doar la program, chiar daca intre timp el se trezeste, primeste biberonul, care il va duce iar in lumea viselor cateva ore, ca sa ratezi tu si alaptarea urmatoare.

10. Dupa nastere te poate vizita lumea la spital. Pe hol, langa usa de sticla inchisa bine. Cei de afara, familia, pot vedea copilasul prin geam. Pe partea mamelor e plin de mame cu sau fara bebelusi, iar dincolo de usa e o gramada mare de oameni, familiile mamelor. In hol e curent de la geamurile deschise permanent si e fum de tigara de la cei care fumeaza acolo. Daca ai nevoie de ceva de la familie, iti pot strecura pe la tatana usii. Deci nu intra cutii de mancare :D, dar intra plicuri cu bani daca mai trebuie sa cotizezi. Daca ai nevoie de bani, dar nu te poti ridica din pat, ghinion...


Deci, daca peste murdarie si spaga as fi putut trece, recunosc ca am ales Euromedica pentru ca m-am gandit ca fiind o maternitate privata, pot sa am anumite pretentii. Pentru ca eu sunt pretentioasa :D. Am vrut sa am sotul langa mine, am vrut neaparat sa imi lase copilul cu mine in salon si am vrut sa fie alaptat exclusiv. Am mai avut eu o pretentie la neonatologie, dar nu tin neaparat sa o strig aici in gura mare.

Astfel, prin comparatie cu liniutele de mai sus, la policlinica privata Euromedica Hospital Baia Mare:

1. Sotul te poate insoti. Eu initial am vrut sa vina sotul cu mine doar pe parcursul travaliului, in salon, sa-mi mai dea un pahar cu apa, sa-mi mai faca un masaj. Conteaza enorm, nu te simti abandonata in gura lupilor, intre oameni necunoscuti care ar da orice sa scape de tine. Am stiut ca voi avea nevoie de el sa imi sustina preferintele. Nu mi-am dat seama dinainte cat de mult voi avea nevoie de el. Chiar credeam ca imi va fi de ajutor doar pentru un sprijin moral in travaliul incipient. Insa noi am ajuns la spital cu dilatatie completa. Aveam dureri cumplite, nu puteam sa vorbesc, decat sa mai strig din cand in cand “de ce ma doare asa de raaaaaauuuuu si intre contractii????”. Cadeam pe jos pe coridor in drum spre sala de nasteri, la fiecare contractie. Nu as fi avut puterea sa imi impun anumite idei. Eu credeam ca voi apuca sa stau la taclale cu neonatologul, sa-i spun ce preferinte am. Cand a venit neonatologul, eu impingeam sa iasa Alex afara, asa ca sotul meu i-a spus repede ce ne dorim. Nu a trebuit eu sa infrunt priviri dubioase, sau sa explic, s-a ocupat sotul meu de tot. Si oricum, am observat ca orice medic accepta mult mai usor o opinie exprimata de un barbat, si nu mai comenteaza nimic. Eu crezusem deci ca sotul va fi alaturi de mine doar in salon. Nu l-as fi vrut in sala de nasteri, imi era teama ca nu ma va mai privi la fel dupa, pentru ca totul poate fi murdar si sangeros si inspaimantator, chiar si pentru o femeie ce vede scena. D-apoi un barbat, cand ei sunt obisnuiti sa ne vada tot timpul doar aranjate si frumoase :D. Dar cand am ajuns la spital am fost verificata si mi s-a spus ca am dilatatie completa, a fost chemat urgent medicul. Asa ca n-am mai apucat sa iesim din sala de nasteri :D. Sotul meu nici nu a mai vrut sa iasa, sa ma lase singura acolo, si bine a facut. O sa-l admir mereu pentru treaba asta. Pentru ca m-am simtit in siguranta cu el acolo. Stiam ca el imi cunoaste ideile si nu va accepta sa-mi fie incalcate optiunile. Stiam ca daca eu as striga ceva in travaliu, poate eu as fi ignorata, dar sotul meu sigur ar insista sa imi fie indeplinita nevoia. Stiam ca ma pot baza pe el. Stiam ca pot sa am incredere in el. Chiar si in momentul in care mi-a spus medicul “acuma impinge chiar daca s-a terminat contractia, ca e afara”, eu nu l-am crezut. Sunt obisnuita sa fiu mintita de medici, cand ei cred ca asa e mai bine pentru tine. Si, extenuata fiind, am suflat greu, si mi-am dat seama ca nu mai pot. Sotul meu m-a vazut, a simtit ca am nevoie de o incurajare, era in stanga mea, ma tinea de mana, si mi-a spus: “Ralu, impinge ca e afara capul!”. Nu mi-a trebuit mai mult, am mai impins o data si a fost GATA! Minunea mea era afara! Nascusem! UAU! Eu! Nascusem! Eu care de mica aveam in suflet teama nasterii, mi se parea cea mai ingrozitoare si dificila si periculoasa situatie in care era pusa o femeie. Eu care eram hotarata sa nu am copii ca sa nu trec prin nasteri! Eu care de pe la 10 ani am inceput sa intreb orice femeie detaliile nasterii, doar ca sa ma hotarasc inca o data ca nu vreau copii! Eu nascusem! Trecuse tot greul! Si sunt 100% sigura ca totul a mers usor pentru ca l-am avut pe sotul meu aproape! Altfel as fi fost stresata si speriata, si oricine stie ca stresul inhiba oxitocina, deci blocheaza travaliul. Am citit ca barbatii care participa la nastere sunt mult mai atasati de copiii lor. Nu stiu cat de mult a contat, dar sotul meu e un tatic foarte dedicat. Ar face orice pentru copilul lui, oricat ar fi de obosit. Nu si-a pierdut niciodata rabdarea desi nu i-a fost la fel de usor ca altor tatici. Sa nu uitam ca in primele 5-6 luni, pe langa ajutorul pe care mi-l dadea ziua, il tinea pe Alex pe pieptul lui toata noaptea ca sa poata piticul dormi. Avea reflux si il puteam tine sa doarma doar pe piepturile noastre, mai la verticala. Altfel plangea si voma. Dar sotul meu era mandru ca noaptea Alex vrea sa doarma doar pe el si nu conta pentru el ca nu se misca din pozitia aceea, cu copilul pe pieptul lui, toata noaptea. Nu conta ca in ziua urmatoare avea de mers la un servici stresant. In plus, dupa nasterea la care a fost alaturi de mine, am vazut si am simtit cum si dragostea si respectul si grija pentru mine au crescut vizibil. Cumva a participat si el la nastere, a nascut si el cu mine, si a vazut prin ce am trecut ca sa aducem pe lume puiul nostru drag. Eu nu eram nu stiu ce sotie gospodina nici inainte de nastere, dar acum, dupa ce a venit Alex, recunosc ca m-am lasat de toate, de la cele casnice la aranjatul meu ca femeie si la activitatile ce le faceam impreuna. Sotul meu, spre deosebire de multi barbati pe lumea asta, considera ca e normal si ma accepta si ma iubeste asa cum sunt. Si sunt sigura ca a contat mult faptul ca a fost acolo cand am nascut.

2. Am platit 1600 ron. Nu e voie sa dai apoi nici un cadou, nici o spaga.

3. Desi asistentele si doctorii nu primesc nimic, esti tratat omeneste. Aveam un buton la pat pe care puteam apasa de cate ori aveam nevoie de ceva, orice. Prima data cand am mers la toaleta dupa ce am nascut au insistat asistentele sa vina sa ma ajute. Si bine au facut, pentru ca altfel as fi cazut jos. Asa au fost ele acolo sa ma prinda si sa ma ajute. Erau dragute si binovoitoare. Moasa cu care am nascut era un munte de rabdare. Eu eram cam isterica :D si o intrebam disperata ce mi se intampla, dar ea imi explica linistita orice, imi vorbea pe un ton bland. M-a intrebat la inceput cum ma cheama, iar apoi de fiecare data imi spunea Raluca, lucru care m-a impresionat si m-a calmat. Si cand ne-am vazut dupa 3 zile m-a intrebat “cum mai esti, Raluca?”, cu zambetul pe buze. I-am spus si in travaliu ca ma mir de ea ca ma suporta :)). Asistentele mamelor veneau zilnic si imi faceau toaleta, in pat. Cu apa calda :D. Asistentele de la copii mai aveau in ele putin din “scoala comunista” amestecat cu “scoala de marketing lapte praf”. Nu erau constiente de importanta alaptarii in primele zile si a trebuit sa ma lupt pentru asta. Dar erau dragute. Insistau sa nu iau copilul, ca sa ma odihnesc. Am avut noroc ca am cunoscut-o pe una din ele foarte bine, si astfel am avut curaj tot timpul sa insist pe ceea ce-mi doresc. Desi alegerea noastra exprimata neonatologului de care spuneam mai sus (si respectata de el) era pusa la indoiala tot timpul de asistente, si eram permanent intrebata daca sunt sigura, si mi se insufla ca nu sunt o mama buna. M-au facut sa plang de vreo doua ori (chestii mai mult organizatorice, la care eu, ametita de hormonii noi si in plus cu o politete de care nu reuseam sa ma debarasez, nu aveam curaj sa ripostez (de parca nu era mai important copilul meu si dorinta mea)).

4. Medicii sunt pro-nastere naturala. Cel putin al meu :D. Cand l-am intrebat la o consultatie in sarcina daca am voie sa-l sun noaptea, a zis ca e evident ca il voi suna, pentru ca majoritatea nasterilor naturale au loc noaptea. Si ca e normal si nu e nici o problema. S-a bucurat surprins ca imi doresc nastere naturala, era obisnuit ca majoritatea mamelor sa ceara cezariana.

5. La punctul acesta nu am ce sa scriu, pentru ca aici medicii vin la spital, indiferent de tura. Ba chiar si coopereaza unul cu altul, si pentru naturale, si pentru cezariene.

6. Punctul acesta a fost singurul care a inclinat inspre spital. Chiar daca procentul de probleme la nastere e acelasi la spitalul de stat ca la cel privat, era evident ca daca nasti inainte de saptamana 35 sau daca apar probleme, esti tranferat la spital. Nu numai ca transferul intarzie luarea de masuri, dar de multe ori cei de la spital nu sunt dispusi sa rezolve o problema aparuta la privat. Cei de la Euromedica chiar mi-au spus ca au contract cu SMURD sa vina cu elicopterul sa te duca la Cluj daca apar probleme. Probabil si pentru ca spitalul de stat din Baia Mare oricum nu prea poate rezolva mare lucru. Dar intr-adevar, oricine se afla in postura de a alege dintre stat si privat, in orasul nostru, acesta este singurul motiv pentru care ar prefera spitalul judetean: impresia de siguranta. La noi taxele (reale, respectiv ascunse) sunt cam la fel. Asa ca pe de o parte ai curatenia si respectul pentru tine, pe cealalta parte ai mai multe specializari aproape, in caz de nevoie. Dar am pornit la drum hotarata ca voi naste natural si ca posibilitatea unei probleme e mica. Mi se parea ca daca e sa patim ceva, poate sa fie grav de tot si la spital.

7. Dupa nastere stai intr-un salon cu doua paturi. In afara de perioadele super aglomerate de nasteri, de obicei stai singura in salon. Eu am stat singura. Mi-a parut rau ca si-au retras optiunea de a dormi si sotul cu noi, optiune pe care o aveau in urma cu vreo 2 ani. Mi-ar fi placut mult mult sa stea cu noi toata ziua si noaptea. Asa, l-au lasat cu mine in ziua nasterii, dar apoi, din ziua urmatoare a putut veni doar cand erau orele de vizita. Salonul e modern, ai frigider si televizor, baie cu dus. Totul e curat si nou. Trebuie sa vii de acasa doar cu periuta de dinti si buletinul. Lenjeria schimbata regulat, ti se dau si camasi de noapte curate (dar poti sa le porti si pe ale tale). De ce ai nevoie de frigider, in conditiile in care primesti 3 mese pe zi in sistem de catering? Pentru ca poate mananci mai “special”, ca mine, si iti aduc vizitatorii din familie papa bun :D. Poate ai furia laptelui si mulgand laptele in plus, il stochezi la frigider. Sau vrei o apa rece...

8. In general nu am auzit sa dea cuiva bebelusul din prima noapte. Probabil ca nu au incredere ca te descurci. Oricum, chiar daca acum imi pare rau ca nu am insistat, stiu de ce nu am facut-o. Desi am nascut la 6:40 dimineata, dupa-masa cand m-am ridicat am ametit si nu am putut umbla. Seara inca nu eram intremata. Daca povesteam la telefon cu cineva 2 minute, gafaiam si mi se facea rau de oboseala. Daca ma straduiam sa scriu un sms, eram extenuata cateva minute dupa. Se pare ca nu am un organism asa puternic. Nici nu-mi pot imagina cum as fi reactionat dupa o pierdere mai masiva de sange, cum e la o cezariana. Asa ca nu am indraznit sa il cer cu mine, dar le-am spus sa mi-l aduca daca se trezeste si vrea sa suga. Nu stiu daca mi l-ar fi adus, important e ca puiul nu s-a trezit (si le cred, pentru ca si in ziua urmatoare a dormit dus aproape toata ziua, am citit ca asa fac ei in primele 48 de ore, de aceea e bine sa ii alaptezi imediat dupa nastere, inainte sa intre in faza de somn). In a doua noapte l-am cerut cu mine si din momentul acela m-am indragostit iremediabil de el. S-a trezit in fiecare ora toata noaptea, eu eram franta de oboseala, dar traiam cea mai mare fericire din toata viata mea! In a treia noapte, dupa ce statuse toata ziua la lampa pentru icter, a insistat o asistenta sa ma culc fara el, sa-l mai las la lampa, ca mi-l aduce ea daca plange noaptea. Am plans, m-am enervat si mi-am cerut pruncul. Mi-a fost dat si am plans apoi cu el in brate, speriata de posibilitatea unei despartiri. Si mirata de cat de atasata eram deja de puiul de om... Asistentele pareau binevoitoare, uneori nimereau pe mamici care nici nu voiau sa stea cu copilul, in ideea ca le va fi suficient acasa, si asistentele tot insistau degeaba ca mamicile sa isi ingrijeasca pruncii. Dar pe mine recunosc ca m-au deranjat unele chestii la asistentele pentru copii, mai ales in iuresul hormonal de atunci. Faptul ca nu a fost suficient ca mi-am spus dorinta ca puiul sa nu primeasca lapte praf, a trebuit sa le lamuresc ca nu vreau sa ma odihnesc, a trebuit sa pazesc puiul la neonatologie (era dus acolo in timpul orelor de vizita, sa nu fie in contact cu musafirii) pentru ca o ingrijitoare era sa-i dea lapte praf, ii luase pe toti bebelusii pe rand, cu aceeasi sticluta... Eu i-am aratat camasa de noapte plina de lapte si i-am spus sa-mi dea copilul. Am scris despre asta aici.

9. Se pare ca am intrat pe terenul punctului 9 inca de la punctul anterior. Deci cu alaptatul sunt asa si asa. Au lapte praf peste tot. Dar cunostinta mea care era acolo asistenta stia ca vreau sa-l alaptez, asa ca dupa ce l-au imbracat mi l-a adus la san. M-a strans dureros de sfarc ca sa i-l bage in gura, dar ne-am revenit noi mai apoi. Nu erau nici pro-alaptare, nici pro-formula. Cumva se lasau purtate de curent, cu ce le era mai usor. Daca mama nu voia sa stea cu copilul ii dadeau formula, nu se oboseau sa duca pruncul la mama. Daca mama se lupta ca o tigroaica cu ele ca vrea sa alapteze, il dadeau. Dar putin mirate, de ce nu ai vrea acolo sa profiti de conditii si sa te odihnesti.

10. In ziua in care am nascut au putut sta cu mine sotul meu si apoi mama mea. Toata ziua. In rest putea sa ma viziteze lumea in doua reprize zilnic. In timpul orelor de vizita copilul era dus la neonatologie unde putea fi admirat prin geam. Daca le garantam asistentelor ca nu am alti vizitatori in afara de sotul meu, imi dadeau copilul sa stam toti trei impreuna.


Ce sa zic? Abia am asteptat sa ajung acasa :D.


Nu am apucat sa spun cum mi-am ales medicul. Eu veneam dupa o sarcina obtinuta miraculos, plus stresul pierderii sarcinii cu care tot eram amenintata de marii specialisti din Cluj-Napoca. Asa ca imi doream sa nasc in siguranta, dar totusi ma cam saturasem de oameni priceputi si alarmisti. Parca imi doream un medic naiv, care sa considere ca orice femeie poate sa duca o sarcina si poate sa nasca. Dintre medicii care colaborau cu Euromedica, doar de unul singur nu auzisem de rau. Adica auzisem un singur lucru: mi-a spus o mamica pe un ton dezaprobator ca doctorul e pasionat de motociclete :D, dar nu am inteles de ce aceasta l-ar face mai putin specialist. Asa ca l-am ales pe domnul doctor Roman, am fost la el in sarcina la ecografii si mi s-a parut ca ne potrivim. Avea rabdare cu mine, orice intrebari ii puneam, orice ii spuneam ca am mai citit (ca eu citesc si vorbesc multe :D). Mi-a raspuns la telefon chiar si intr-un weekend cand am avut un stres cu o potentiala infectie de varicela. Si era optimist. Cumva naiv de optimist il vedeam eu, care veneam de la medici de renume care imi preconizasera un viitor sumbru, de stimulari ovariene, fertilizari in vitro, pierderi de sarcina... Cand i-am spus domnului doctor bolile mele, a zis ca e imposibil, sigur am fost diagnosticata incorect, pentru ca daca ar fi fost adevarate nu as fi fost insarcinata :)). L-am intrebat daca ar trebui sa iau tratament de sustinere a sarcinii si mi-a zis ca el nu prea e de acord cu asa ceva. Mi-a povestit ca din experienta lui, daca organismul respinge sarcina e pentru ca intr-adevar exista o anomalie. Si e chiar indicat sa se elimine. Fara sustinere, se elimina natural. Luand progesteron nu e sigur ca ajuti sarcina, pentru ca daca e sa se opreasca din evolutie, tot se opreste. Iar luand progesteron doar fixezi o sarcina oprita, si astfel ajungi la chiuretaj pentru a o elimina. Parea logic si se mula pe principiile mele de a nu lua medicamente aiurea (dupa ce experiente avusesem cu doctorii, voiam sa-L las pe Dumnezeu pana la sfarsit sa ma ajute), de a nu lua hormoni masculini care pot influenta modul cum se dezvolta copilul.

Dar el mi-a spus ca e sigur ca totul va fi bine, nu intelegea de ce eu aveam impresia ca sarcina poate sa aiba probleme. E drept ca riscurile mele nu veneau de la o defectiune a aparatului genital, ci de la una hormonala. In primul trimestru aveam risc de pierdere de la lipsa de progesteron data de sindromul ovarian polichistic, iar in al doilea trimestru aveam riscul de avort din cauza tiroiditei autoimune Hashimoto. Anticorpii care imi atacau mie tiroida teoretic ar fi trebuit sa-i atace si tiroida lui, in trimestrul doi, cand aceasta se formeaza. Si deci organismul meu sa respinga fatul. Acum intelegeti de ce dupa ce stiam toate astea, imi facea bine sa ma las pe mana cuiva care nu credea in ele, nu credea ca le-am avut vreodata, si care nu vedea nimic in neregula cu sarcina mea? Care sa nu investigheze in exces, sa lase natura sa-si faca treaba. Aveam nevoie de un optimist sa ma ajute sa duc la bun sfarsit ceea ce Dumnezeu imi daruise.

In plus, domnul doctor Roman e foarte implicat si aduce tot timpul ceva nou. In perioada cand eram eu gravida, facea cursuri pentru gravide la Euromedica, de fapt punea un filmulet despre nastere (care mie nu mi-a adus nimic nou, dar pentru majoritatea mamicilor cred ca a fost de mare ajutor). Partea care mi-a placut a fost ca acela a fost momentul potrivit pentru orice intrebari. Daca in film se vorbea despre oxitocina si despre forceps, a fost un moment bun sa-l intreb daca ei folosesc asa ceva (forceps nu, oxitocina doar daca e nevoie zic ei). Si automat l-am intrebat daca folosesc alte metode mai soft inainte de oxitocina pentru inducere. L-am intrebat de orice aparea in filmulet, sa stiu cum se comporta ei, in clinica, in situatii similare. Apoi, dupa filmulet, ni s-a permis sa vizitam sectia de maternitate, si sa punem orice intrebari. Recunosc ca acea vizita m-a ajutat mult, sa pot vizualiza mai bine nasterea ce o aveam in minte. Am fost mult mai linistita dupa ora de curs si dupa vizitarea maternitatii.

Ce as alege pentru urmatoarea nastere? Hmmm ....

Daca as avea curajul, as naste acasa. Cu o moasa sau un medic. Daca nu se legalizeaza intre timp nasterea acasa, atunci pe ascuns. De ce?

- Pentru ca nu vreau ca atunci cand apare un bebelus nou si in viata lui Alex, acesta sa vina cu suferinta provocata de despartirea de 3 zile de mama, pentru prima data in viata. Si cine stie in ce stadiu vom fi atunci cu alaptatul, dar daca 3 zile ar fi despartit si de tzitzi, mi se pare o trauma dubla. Adica una e sa intarci copilul dar sa-i fii alaturi si sa-l consolezi, si alta e sa nu stai aproape de el intr-o perioada asa grea, si sa ii adaugi si suferinta si disperarea ca a disparut mama.

- Pentru ca, desi la Euromedica mi s-au indeplinit dorinte pe care nici nu as fi indraznit sa le revendic la spital, totusi au ramas unele spuse doar cu o jumatate de gura, care primeau un raspuns negativ. Aceste dorinte sunt foarte importante pentru mine si de cate ori citesc cat sunt de importante pentru un bebelus, sufar ca nu am avut mai multa putere sa le cer. E vorba de:

o Sa pot sa stau in orice pozitie doresc ca sa nasc. Se stie deja ca pozitia practicata la noi e cea mai grea in care poate o femeie sa nasca, e contra gravitatiei.

o Sa pot sa ma misc cand si cat vreau, sa ma pot plimba cand si cat vreau, sa pot sa fac dush cand si cat vreau, sa imi poata face masaj sotul meu si sa ma poata mangaia mama mea.

o Sa pot sta pe mingea de travaliu care se pare ca mi-a accelerat contractiile.

o Sa pot naste in apa daca vreau.

o Sa pot sa imping cand simt nevoia sa imping. Nasterea lui Alex a fost scurta, dar incredibil de dureroasa si chinuitoare. Desi aveam dilatatie completa cand am ajuns la spital, nu simteam nevoia sa imping. Sunt sigura ca daca as fi fost lasata pana cand simteam nevoia, ar fi venit totul mult mai usor.

o In plus, o moasa buna trebuie sa stie cand sa-ti spuna sa nu mai impingi, ca sa nu ai nevoie de o epiziotomie.

o Amanarea taierii cordonului ombilical pana cand nu mai pulseaza (taierea prematura are multe repercusiuni negative, de la o anemie severa, pana la cancer)

o Sa-mi puna bebelusul la mine pe piept imediat ce e nascut, nu sa-mi fie luat si spalat, imbracat, piscat sa planga, APGAR-at, bagat bete in nas ca sa stranute, intepat, etc. Nu asta vreau sa primeasca puiul meu cand vine pe lume. Nu astea vreau sa fie primele lui experiente. Vreau sa fie pus pe mine asa, gol, cum a iesit, si acoperit cu un scutecel ca sa-i tina cald. Din moment ce kangoroo care face atat de mult bine bebelusilor prematuri, inseamna ca e incredibil de benefica si pentru un bebelus nascut la termen.

o Sa pot avea luminile mai stinse in camera unde nasc, si poate chiar o muzica linistitoare in surdina si sa ma folosesc si de aromaterapie...

o Sa nu mi se dea oxitocina. Nu mi s-a dat in timpul travaliului pentru ca nu a fost nevoie (dar daca as fi mers la spital cu o dilatatie mai mica sigur primeam). Dar dupa mi s-a dat ca sa se elimine placenta mai repede, cica. De fapt nici nu era nevoie pentru ca oricum am fost chiuretata. Oxitocina sintetica e posibil sa interfereze cu alaptatul si e posibil sa faca procesul de eliminare a placentei mult prea repede si periculos de nenatural.

o Sa nu mi se faca chiuretaj. Eu ii specificasem doctorului sa ma lase sa elimin natural placenta, dar atunci mi-a dat de inteles ca ce vreau eu e prea periculos... de parca nu e mai sigur sa o elimini intreaga decat sa chiuretezi pe bucatele...

o Sa stau tot timpul langa bebelusul meu, sa nu ne despartim nici o clipa.

o Sa nu existe riscul sa primeasca glucoza sau lapte praf.

o Sa nu existe riscul sa primeasca ceva ce eu am interzis (mda, pe o asistenta am oprit-o in timp ce era gata sa...)

o Sa nu fie spalat cu sapun Dalin (nu numai ca aveam la mine sapun bio, dar as fi vrut sa nu primeasca pielea lui nici macar chimicalele prezente in cel bio...)

o Sa nu fie dat la fundulet cu kilograme de crema de iritatii petrini (care daca am intrebat ce contine, am aflat ca are chiar si antibiotic :( ...) mai ales in conditiile in care nu era iritat.

o Sa nu am emotii la fiecare cantarire a bebelusului ca imediat mi se va recomanda lapte praf si eu va trebui sa ma lupt pentru dreptul meu si al copilului meu (am avut noroc ca a crescut foarte bine si nu a fost cazul)

o Sa nu ma stresez pe parcursul orelor de vizita ca pruncul imi e la neonatologie si daca plange nu-l aud...

o Sa nu primeasca picaturi in ochi. Recunosc ca eu banuiesc ca nici nu a primit, ca l-am vazut dupa ce l-au imbracat, la vreo 20 de minute de la nastere si nu parea sa-i curga nimic din ochisori. Nu reusesc sa inteleg de ce mentinem traditia picaturilor cu antibiotic sau nitrat de argint, pentru prevenirea conjunctivitei (de parca asa s-a nascut omul de cand lumea, cu picaturi la ochi...). In plus, am citit ca aceste picaturi se dau pentru prevenirea conjunctivitei care apare daca bebelusul primeste de la mama pe canalul de nastere (deci la cezariene nu are chiar nici un rost) bacterii care se gasesc doar in cazul bolilor Chlamydia si Gonoree. Nu ar fi mai simplu sa fie testate mamele inainte de nastere daca au aceste boli, si sa nu primeasca toti bebelusii aceste picaturi cu antibiotic in primele secunde de la nastere? Mai ales ca picaturile in sine provoaca la multi copii conjunctivite, un lucru recunoscut de toti medicii oftalmologi, care trateaza conjunctivitele nou-nascutilor. Recunosc ca in planul meu era sa-i spun neonatologului si aceasta optiune a mea, dar cum eu eram deja in travaliu, sotului meu i-am lasat doar chestiunea mai importanta si mai sensibila sa o povesteasca cu el. Am zis ca imi aleg bataliile.

o Sa il pot alapta la cerere.

o Sa pot dormi cu el. In pat.

o Sa poata sotul meu sa fie aproape de mine mereu.

o Sa fiu intr-un mediu cunoscut si linistit.

o Sa primesc cand doresc mancarea mea preferata, de oricate ori pe zi.

o Sa o pot vedea pe mami cand doresc :D.

o Sa fim toti aproape, ca o famile normala si sanatoasa. Sarcina nu e o boala, asa ca nici nasterea nu trebuie sa fie o actiune medicala, facuta de doctor. El e acolo ca sa te ajute la nevoie, in rest mama trebuie sa nasca, si sa fie totul dupa cum simte ea, cand vrea ea, cum poate ea.

o Si sa nu ma simt extenuata de la politetea (pe care cu greu o mai mentineam) cu care trebuia sa explic asistentelor ce doream sau ce nu doream. In zilele alea dupa nastere era incredibil de greu sa trebuiasca eu sa ma rog de ele sa-mi dea copilul, de exemplu. Mi se parea ceva asa de logic... Nu te refuzau obraznic, fiind o clinica particulara, dar tot simteam ca trebuie sa depun efort ca sa mi se indeplineasca niste cereri chiar naturale. Acasa nu as avea problema asta.


Daca voi considera ca e prea riscanta o nastere acasa, atunci voi alege iar maternitatea privata Euromedica (singura optiune pe langa spitalul judetean), voi merge mai repede acasa (pe semnatura) si voi fi curajoasa-obraznica sa-mi impun dorintele. Gata cu politetea naiva. Copiii mei sunt mai importanti si relatia mea cu ei atunci se construieste, in acele clipe...

Partea buna e ca primul travaliu a durat 2 ore si 40 de minute cu totul. Asa ca poate imi da Dumnezeu o nastere acasa chiar si neplanificata, pentru ca poate nici nu mai apuc sa ma pregatesc sa merg la spital :). Si nu, cu postarea asta nu am spus de fapt povestea nasterii. Sper sa o scriu si aceea intr-o zi.

Alexandros 2

Am zis ca vin cu poze din Grecia. Am ales, am ales... dar nu am putut sa pun doar cateva direct aici pe blog, asa ca am pus (mult) mai multe pe picasa.

Weekend cu Wishbone

In acest weekend prelungit noi ne-am distrat cu Wishbone Wollemi. Ba la un moment dat ne-am intalnit si cu Wishbone Koru! Nu credeti?

Leapsa cu dorinte

Ce mi-a facut MoniQ acuma seara (musai sa cititi postarea ei)! Mi-a dat o leapsa asa de apetisanta, incat nu pot dormi pana cand imi fac macar o schita pe fuga... Am citit scriitura ei minunata si, ca de obicei, ma pierd in frumos si simt cum infloresc si in mine emotii si sentimente, cum nu au reusit sa faca in scoala nici un poet, nici un scriitor. Cine stie, poate daca mai citesc mult postari ca ale ei, ca ale Alinei, ca ale lui Mamituni, poate poate se va lega ceva si de mine, in vocabular, in exprimare. Oricum, de castigat castig cel putin pe moment, cand ma simt ca si cum as avea o cutie de ciocolata in fata, cu bomboanele cele mai fine, ca si cum ar fi cel mai mare rasfat, faptul ca mi se permite sa citesc asemenea cuvinte. Si simt cum, pe langa ca traiesc la maxim tot ce vor ele sa transmita, ma schimb ca om. Devin cu ajutorul lor un om mai puternic, un om mai visator, un om mai in-touch cu sentimentele lui...

Buuuun, gata cu omagiul (sincer si spontan), sa trecem la fapte!

1. Imi doresc sa imi inving bolile hormonale. Este de la sine inteles ca in mod natural/naturist, pentru ca alopat vorbind sunt boli cronice, pe viata. Deocamdata simt ca sunt o invingatoare, pentru ca am invins cel mai deranjant efect secundar al lor: infertilitatea si riscul de avort. Poate daca reusesc sa inving toate efectele secundare (depresie, crestere anormala in greutate, caderea parului, acnee, ...), n-o sa ma mai intereseze deloc diagnosticul :)). Hmmmmm nu-mi ies glumele pe subiectul asta :D. Pentru a-l avea pe Alex am incercat multe (de la ceaiuri, la dieta, la sport, la legea atractiei, la rugaciune - le-am pus in ordinea inversa a importantei). Le voi lua pe rand inca o data acum, in speranta ca ma voi simti mai bine. In plus, ce am aflat recent, pe langa ce stiam: am descoperit ashwaganda ca fiind un adaptogen minunat pentru tiroida, am descoperit sportul ideal pentru tiroida: saritul pe mini-trambulina (rebounding in limbaj pentru google :D) si am descoperit ca marea majoritate a cazurilor de hipotiroidism se vindeca cu ajutorul unei diete fara gluten.

Si ca sa testam legea atractiei, cautam o poza care sa exemplifice o femeie sanatoasa :D. Nu numai ca am gasit-o, dar e si la malul marii :D




2. Imi doresc sa ajung sa fac doar ce imi place, si sa castig suficienti bani din asta. Si acest "job" sa imi lase suficient timp alaturi de familie si prieteni, sa pot sa ma bucur de viata. Banuiesc ca toata lumea isi doreste asta. Dar eu pana de curand imi storceam creierul :D sa imi dau seama ce ar putea sa-mi placa pe lumea asta si nu gaseam. Asa ca de o vreme ma simt foarte implinita ca am descoperit. Sunt pe drumul cel bun :D.




3. Imi doresc sa traiesc toata viata la casa cu curte. Am vrut sa scriu ca mi-as dori o casa undeva, intr-un loc linistit, poate usor salbatic, alaturi de oameni mai "salbatici" :D, ca mine. Dar imi place asa de mult locul nostru actual, incat mi-e teama sa-mi doresc altceva, pentru ca, dupa legea atractiei, se va implini, si nu stiu sigur daca asta imi doresc cu adevarat. Eventual ar trebui sa-mi doresc sa am case de vacanta pe langa cea actuala, a parintilor :)). Chiar si in Grecia, cand imi imaginam cum ar fi sa traiesc acolo sau sa ma mut acolo intr-o casuta, la pensie, imi opream gandul pe jumatate, pentru ca inca nu sunt sigura ca asta imi doresc cu adevarat. Dar sa am o casa in Halkidiki, la care sa merg 4 luni pe an... :D Sau si mai bine, o casa pentru lunile octombrie-mai in emisfera sudica :)). Faptul ca nu stiu sigur daca asta imi doresc se aseamana cu parerea mea despre emigrare. Mi-as dori sa fie aici mai bine, sa nu trebuiasca sa ma desprind de parinti, de locurile dragi, de lucrurile cunoscute. De asta nu imi pun in cap ca imi doresc sa locuiesc in alta parte, pentru ca nu sunt sigura ca as vrea.

Dar o casa cu curte (chiar daca vorbesc de cea actuala, si imi doresc sa ne ajute Dumnezeu sa putem sta in ea pana la sfarsitul nostru) iti da o liniste incredibila. Trecand peste faptul ca ai mai mult de lucru pentru intretinere, dar iti da un sentiment de apartinere, de stabilitate. Azi-dimineata am avut o mica divergenta cu Alex. Am iesit in fata usii, eu m-am pus pe scari cu o cana de cafea in mana (de cand alaptez beau foarte rar cafea, dar acum era cazul), la razele timide ale soarelui si la vantul care de la 6 august batranele spun ca "sufla a toamna". Nu au trecut 10 secunde si o stare de calm m-a cuprins. Sa ai picioarele pe pamant este o terapie incredibila. Sa auzi in locul ventilatorului calculatorului (ca sa nu mai vorbesc de alti factori sonori enervanti) ciripit de pasarele si fosnetul frunzelor in vant. Sa simti mirosul naturii in loc de miros de praf. Sa vezi lumina zilei in locul unui bec. Sunt sigura ca exista chiar si explicatii stiintifice, legate de hormonii nostri de baza, pentru care ne simtim dintr-o data mai bine cand suntem in natura (exista chiar si asa numitul diabet de tip 3, care apare de la campurile electromagnetice). Dar mai cred si ca trebuie sa fii constient de asta si sa savurezi totul. Degeaba stai pierdut in gandurile pesimiste pe care le aveai si "inauntru".




4. Imi doresc sa vizitez in amanunt Americile (Nord, Centrala, Sud), Australia si Noua Zeelanda. In sfarsit am o dorinta mai putin egoista, in sensul ca cele de mai sus se cam refereau la toata viata :D. De ce exact tarile astea? Sunt atat de fascinata de ele, incat de multe ori ma simt de parca as fi trait acolo in alta viata. Cred ca mi-ar placea o calatorie de un an, doi, in care sa mergem noi, familia, sa ne facem singuri programul. As sta in New York cam o luna totusi :D. De cate ori vad un film american, australian sau neozeelandez, sunt in transa uitandu-ma la peisaje, parca au o natura mai verde decat la noi, si orizontul e mai indepartat :D. Si stilul caselor mi se pare asa de fain! Ce fericita as fi sa fiu acolo, sa vad cum sunt toate in realitate...

(Poate dorinta asta de a merge cateva luni in (auto)cunoastere "runs in the family", pentru ca verisorul meu primar Felix tocmai face o astfel de calatorie prin Asia, de capul lui. Si cand spun de capul lui, spun ca fara autocar, fara ghid, fara bilete la hotel, fara nimic. Si-a inghetat jobul important si banos si s-a dus prin lume :D.)












Ca sa dau dovada totusi de egoismul de care spuneam, ca toate dorintele mele sunt pe termen nelimitat, imi doresc sa facem in fiecare an cel putin doua concedii super babane (acum avem o singura excapada pe an), si mai multe mai micute. Cele super-babane sa fie tot timpul la o mare, iar cele micute sa fie pe la munti, prin lume, pe la tara.







5. Deja e numarul 5? Imi doresc mai multi copii. Probabil 3 :D, daca nu ma speriu cat de greu e cu 2... Cand nu reuseam sa raman gravida, i-am zis lui Dumnezeu ca daca imi da si mie un prunc nu ma mai feresc niciodata de sarcini. Sa vedem ce ar implica o astfel de promisiune :D. Daca avem mai mult de 3 copii nu numai ca trebuie sa castigam la loto ca sa ne intretinem familia :D, dar va trebui sa umblam cu microbuze in loc de masini :D.




Plus: Pentru ca se pare ca daca imi dai un deget eu iti iau toata mana, imi doresc sa inot mult. Adica nu 2 saptamani pe an, cat e concediul. Ci sa pot toata viata sa inot aproape zilnic (cu pauze de luni si ani, in functie de circumstante). Sa imi permit timpul si banii si sa am unde. In plus, tot legat de asta, dar si de vacantele amintite mai sus, vreau sa inot cu delfini si vreau sa fac scufundari. Macar o data in viata.

Am gasit o poza ce le incorporeaza pe amandoua, si mai e si din Australia, deci chiar sunt o modesta, ca nu trebuie pentru asta sa caut o destinatie noua...




Asa ca lege a atractiei universale, pune-te in actiune! :)



(pfff ce ciuda mi-e, vazand poza asta mi-am amintit cat de mult imi doresc sa zbor o data in spatiu... mai astept o leapsa mai lunga pentru asta :)) )

Trimit leapsa mai departe la... Amy, Monis, Mamituni, si Maria, daca nu-i cu suparare :).

MoniQ, m-ai tinut pana tarziu in noapte si de cateva nopti oricum aveam restante la somn... ei ei ei...

Si se incheie Saptamana Mondiala a Alaptarii

Cel mai important lucru din saptamana asta, pe care nu am voie sa-l uit, e faptul ca pentru prima data Alex spune "tzitzi", de fapt ii iese un fel de "thithi", cu tot cu saliva aferenta care scapa prin zambetul cuceritor. Pentru ca tot timpul cand spune "thithi" o face ranjind, chiar si cu ochii ♥♥♥. Luni a fost prima data, si de atunci imi vine sa-l mananc de cate ori il aud.

Daca inainte de Grecia ajunsese sa ceara el sanul preferat, acum, din Grecia incepand, ii cere pe amandoi. El si-l alege pe care il vrea primul, iar la un moment dat se ridica si il cere pe celalalt, mai si spune un cuvant care ar insemna "celalalt". Eu pana acum ii dadeam doar dintr-un san la o masa, ba chiar ii dadeam acelasi san si daca cerea pe parcursul a vreo 3 ore de mai multe ori. Asta de pe vremurile cand citisem ca asa e bine pentru let-down-ul meu puternic, sa ajunga el si la grasimi, si ca daca beau numai apa de inceput au colici.

Alex s-a hotarat sa sarbatoreasca Saptamana Mondiala a Alaptarii sugand intens. De o saptamana fix (deci totusi din 31 iulie :D) suge de cel putin 50 de ori pe zi. A avut doua zile in care nu a vrut nici apa pe langa tzitzi. Mancare vrea foarte putina, si nu cand ii oferim noi, ci cere cand nu ne asteptam. Si vrea tot timpul in brate. Motivul? Al patrulea canin se umfla alb sub gingie. Daca astea sunt singurele "inconveniente", atunci e ok din partea mea :D, stie el mai bine ce-i trebuie sa-i aline durerea.

In plus, am observat si acum, si la al treilea canin, inca o coincidenta. Ambii i-au dat dureri si dorinta acerba de tzitzi in saptamana dinainte de ciclul meu menstrual. Eram gata sa cred ca sta agatat la san pentru ca din motive hormonale poate ca am mai putin. Dar logic ar fi fost atunci sa se apuce de mancat solide si sa bea apa. Si daca am fost putin atenta, am vazut ca ii curge lapte in gurita bine-mersi gal gal gal, nu e nici o problema.

Sau poate pur si simplu asa s-a hotarat el sa sarbatorim, deci de maine va reveni la programul lui normal de supt :D.

Edit: Postarea am inceput-o dimineata. De atunci am fost la iarba verde la casa nasilor nostri de la tara, la cativa kilometri de Baia Mare. Acolo piticul a papat mult mai bine decat zilele trecute, poate chiar mai bine decat in Grecia. Si-a bagat cu pumnul in gura mure, a mancat paste facute de mine (paste fara gluten, doar din hrisca si cartof dulce, cu sos de smantana, ceapa, usturoi, ierburi italiene :D), a muscat si dintr-un ou, a vrut si paine cu salata de vinete... si toate astea in decurs de cateva ore. Asa ca se pare ca daca se incheie saptamana alaptarii, va incepe sa suga mai putin :)). Sfarsit de edit :D.

Nu stiu cum sa facem sa revenim la programul normal de somn :)). De cand am venit din Grecia adoarme seara mai devreme, inainte de 12 noaptea. Nu ca inainte, pe la 1-2. Dar si dimineata, acum se trezeste la 6, nu ca in lunile iunie-iulie, cand se trezea la 8 :D. Asa ca, daca se supune la vot, eu propun somnul 1-8, decat 11-6. Pleeeeaaasseee!

Ma gandesc sa pun aici linkurile citite saptamana asta pe tema, sa nu trebuiasca peste ani sa le caut pe facebook :D.

O postare minunata legata de alaptare, si reuseste Nela sa transmita un mesaj superb in cuvinte frumoase http://ganduripentruana.blogspot.com/2011/08/la-vita-e-bella.html

Mi-a placut foarte mult postarea aceasta legata de suzete si suzetare: http://www.analyticalarmadillo.co.uk/2010/09/baby-is-using-you-as-dummy-its-just-for.html

Degetica scrie tot timpul frumos despre alaptare: http://armonii.blogspot.com/2011/08/tot-despre-alaptare-si-despre.html

Diana ma surprinde mereu de unde are puterea si energia. Aici vorbeste despre legea privind marketingul formulei & co http://poarta-ma.blogspot.com/2011/08/legea-privind-marketingul.html

Chestiune explicata frumos tare si aici: http://mateicelmic.blogspot.com/2011/08/code.html

Adriana explica entuziasta, ca de obicei, si despre Cod, si multe altele: http://cei3ciobanei.blogspot.com/2011/08/manifest-in-saptamana-mondiala.html

Bogdana ne-a dat un regal de postari legate de alaptare, inclusiv cele 3 povesti personale, incredibile:

http://bogdanasblog.blogspot.com/2011/08/breastfeeding-week.html

http://bogdanasblog.blogspot.com/2011/08/povestea-alaptarii-episodul-1.html

http://bogdanasblog.blogspot.com/2011/08/povestea-alaptarii-episodul-2.html

http://bogdanasblog.blogspot.com/2011/08/povestea-alaptarii-episodul-3.html

http://bogdanasblog.blogspot.com/2011/08/povestea-alaptarii-vazuta-prin-ochii.html

http://bogdanasblog.blogspot.com/2011/08/babies-know-best.html


Ralus scrie si ea la tema, haios de revoltata: http://piticiculipici.blogspot.com/2011/08/saptamana-mondiala-alaptarii.html

MoniQ scrie ca de obicei frumos de tot: http://dezordineacuvintelor.blogspot.com/2011/08/milk-junkie-in-saptamana-alaptarii.html

Si Onixa a sarbatorit aceasta saptamana impreuna cu Edi: http://onixa.blogspot.com/2011/08/sarbatorind-alaptarea.html

Gabi iar mi se pare ca lamureste multe nedumeriri: http://insemnaridezicuzi.blogspot.com/2011/08/despre-alaptare-ep-1.html

Iar Gabi Cojocaru m-a lasat fara cuvinte si cu lacrimi in ochi: http://www.cojocarii.ro/2011/08/06/despre-relactare-in-saptamana-mondiala-a-alaptarii/

Hobo Mama ne impartaseste o noua modalitate prin care poate alapta discret in public: http://www.hobomama.com/2011/08/wordless-wednesday-nursing-in-public.html

Si dupa ce in urma cu cateva luni m-a speriat tristetea cu care povestea despre problemele din timpul alaptarii pe parcursul sarcinii, acum vorbeste la fel de sincer despre problemele din alaptarea in tandem: http://www.hobomama.com/2011/08/my-experience-tandem-breastfeeding.html

Dar ne ofera si unele solutii la probleme: http://www.hobomama.com/2011/08/tips-for-tandem-breastfeeding-baby.html

Laura spune despre o revenire :D : http://wowmamica.wordpress.com/2011/07/30/mamica-sisi-si-odiseea-alaptatului-continua/

Madi scrie aici foarte scurt despre experienta lor cu alaptarea: http://madimih.blogspot.com/2011/07/1-7-august-saptamana-mondiala-alaptarii.html

Dar apoi revine cu o postare frumoasa mai pe larg: http://madimih.blogspot.com/2011/08/alaptare-cu-succes.html

O comparatie demand-cue: http://www.analyticalarmadillo.co.uk/2011/07/we-dont-demand-feed-we-cue-feed.html

Alaptarea e sanatoasa si pentru mama: http://naturalparentsnetwork.com/breastfeeding-benefits-moms/

Un link cu poze cu copii la san, de la peaceful parenting: http://www.drmomma.org/2011/08/world-breastfeeding-week.html

Si inca un articol despre banarea unei poze a unui copil la san (dintr-un album privat): http://www.drmomma.org/2011/08/3-year-olds-photo-flagged-on-his.html

Alte poze :D http://naturalparentsnetwork.com/wordless-wednesday-breastfeeding-2/

Mama in era varsatorului povesteste despre saptamana alaptarii: http://mama-in-era-varsatorului.blogspot.com/2011/08/saptamana-alaptarii-1-7-august-2011.html

Ce am scris eu pe tema:

http://alexcreste.blogspot.com/2011/08/saptamana-mondiala-alaptarii-la-noi.html

http://alexcreste.blogspot.com/2011/08/discutie-pe-facebook-in-saptamana.html

http://alexcreste.blogspot.com/2011/08/experienta-noastra-cu-alaptarea-partea.html

http://alexcreste.blogspot.com/2011/08/experienta-noastra-cu-alaptarea-partea_07.html

Si inchei cu un filmulet cu poze frumoase:



P.S. Sa-mi spuneti daca va enerveaza treaba asta cu interzicerea clickului dreapta (ca pe mine deja m-a enervat :)) ), dar am pus-o dupa ce am citit la Critico Mamica, si pare o chestie utila :D. Dar enervanta :D.

Experienta noastra cu alaptarea - partea a 3-a

Am vrut sa spun ca de la 10 luni, dar prima schimbare in bine s-a petrecut la 6 luni si un pic.

In primele luni, Alex dormea pe pieptul lui Relu, pentru ca nu putea sa doarma la orizontala sau pe spate. Pe la 5 luni a inceput sa se traga intre noi, aluneca el singur de pe Relu pe pat. Seara cand il culcam il puneam pe Relu in primele luni, iar apoi in patut, cu multe chinuri sa nu cumva sa-l trezesc. Asta ca sa nu fie singur in patul mare, sa nu cada jos, pana ne culcam si noi.

Alaptarile de noapte se desfasurau la fel si in cele 5 luni in care a dormit pe Relu, si in cele cateva zile/saptamani in care am incercat sa-l pun in patut. Eu ma ridicam de tot si stateam cu el in brate, pe marginea patului, sa-l alaptez. Dupa aceea, il plimbam prin camera la verticala vreo 40 de minute, pentru ca altfel voma in jet, daca il puneam imediat pe Relu. In cele 40 de minute de plimbare reusea cateodata sa ragaie si se simtea mai bine. Dupa inca vreo ora, doua, se trezea iar si o luam de la capat.

Partea buna era ca el sugea bine noaptea. Am tot primit sfaturi sa-i dau ceai noaptea, sa il dezvat de supt si alte oribilitati si cruzimi. Dar era singurul moment in care sugea linistit, fara sa planga, fara sa trebuiasca sa-l plimb prin camera si sa-l scutur vreo ora inainte ca sa suga, fara sa trebuiasca sa-l pacalesc cumva. Erau singurele momente cand imi vedeam puiul la san si eu stateam jos. Nu prea le puteam savura, ca imi cadeau ochii de somn, dar erau ok.

Plimbarile de dupa supt probabil ca inspre 6 luni nu isi mai aveau rostul. Dar pentru ca am incercat uneori sa il plimb la verticala doar 15 minute si el apoi voma pe tricoul lui Relu, imi dadea de inteles ca inca nu era pregatit si ca avea nevoie sa fie tinut la verticala dupa supt. Si nu mai incercam o perioada sa ii micsorez durata plimbarii. A fost greu. Aveam uneori niste dureri de stomac ingrozitoare noaptea de la efort. Pur si simplu aveam arsuri de la efort. Imi era somn si eram extenuata. La fiecare trezire simteam ca nu mai pot, dar totusi Cel de Sus imi dadea putere sa sar in picioare la urmatorul scancet al copilului.

Tin minte o noapte in care Relu nu a fost acasa si a venit mami sa doarma cu noi. Alex nu putea sta pe mine ca si pe Relu, se lovea in coaste, in clavicula, in sani. Asa ca l-am pus intre noi. Toata noaptea, din 2 in 3 minute, incepea sa planga putin, si eu stateam la picioarele lui, cu mainile pe langa el, ca sa-l ridic imediat in fund, sa ragaie. Daca nu eram destul de rapida, se lasa cu un vomat si un plans ingrozitor. De asta am dormit chiar acolo, pe pozitie, sa-l ridic rapid la orice sunet, ca sa ragaie. Dimineata mami era terminata si mi-a spus ca nu isi da seama de unde am putere, dupa atatea luni de nopti nedormite si atatea probleme (ma plimbam cu el in brate in casa leganat, scuturat, dansat, cel putin 10 ore din 24).

La 6 luni si ceva a racit prima data. Si Relu era racit, asa ca l-am exilat. L-am culcat pe pui in pat, langa mine, pe o perna. Aici am vorbit si despre prima lui raceala, care a fost o experienta groaznica, pentru ca puiul nu putea sa suga deloc si nu putea sa doarma. Asa ca atunci cand l-am pus in pat stiam ca ma asteapta o noapte in care ii voi da sa suga de sute de ori cate o gura, ca mai mult nu putea sta atasat la san, din lipsa de aer. Si fiind vorba de asa putin lapte, nu mai era nevoie sa il iau sa il plimb la verticala. Si cine ar mai fi avut puterea, la atatea treziri, sa plimbe un copil cu orele.

Asa ca am avut, cu ocazia primei raceli, prima noapte de co-sleeping adevarat. A fost o revelatie. Si nu stiam cum sa le spun a doua zi tuturor. Adica si pana la 5 luni, Alex a dormit exclusiv pe Relu, deci cu noi in pat. Dar acum am avut parte de beneficiile co-sleepingului. Sa alaptez noaptea fara sa ma ridic din pat!

Eu eram putin stresata sa il verific pentru ca era racit. Dar dupa ce i-a trecut raceala, am intrat in raiul alaptarii de noapte. Nu m-a mai interesat de cate ori suge sau cat timp sta la san. El incepea sa dea semne ca vrea sa suga, eu prin somn il mufam, si dormeam mai departe linistiti amandoi. Dintr-o data mi-a trecut oboseala cronica ce o aveam. Si de atunci nu stiu cum sa explic noilor mame cat e de usor sa dormi cu copilul pe care il alaptezi, nu sa te tot ridici, sa te trezesti de tot si tu, si copilul, si apoi sa trebuiasca adormit la loc copilul si tu ca mama sa incerci din nou sa adormi.

De atunci am avut cateva nopti in care din cauza dintisorilor sau a unei digestii dificile puiucul a plans aproape continuu noaptea. Dar tot nu s-a comparat ca oboseala cu primele noastre luni. In rest, noaptea pentru noi e foarte odihnitoare, ori de cate ori se trezeste sa suga, si oricat sta la san. Poate pentru o mama la care i-a fost asa de usor de la inceput, i se pare greu ca nu doarme "nederanjata". Dar pentru noi, la cat a fost de greu in primele aproximativ 6 luni, acum e RAI :).

Pentru alaptarea de zi, schimbarea a venit pe la 10 luni, cu vreo doua saptamani inainte de a merge in Grecia. Cu un drum de Cluj in care pentru prima data a supt pe masina. Pentru prima data nu a trebuit sa il plimb scuturat/dansat/leganat o ora in plansete, pana adoarme sau atipeste, ca sa poata suge.

De atunci si pana acum, la drumul din Grecia de anul acesta, nu a mai trebuit sa ne chinuim pentru supturile de foame/sete/alinare. Pentru prima data au aparut in peisaj si supturile de alinare/dragoste/teama/rusine/etc. Pentru ca pana atunci, din moment ce trebuia adormit/ametit, faceam treaba asta cand vedeam ca ii e foame, o data la 2 ore jumate, 3 ore. Acum, ca sugea singur, cerea singur sanul de cate ori dorea. Multe luni de atunci, din august 2010, am stat toti perplecsi la el, cum sta la san, in timp ce eu stau pe un fotoliu. Si cum cere sanul, si cum se coboara la san. Ne uitam ca la cea mai mare minune. De atunci a inceput Relu sa ma pozeze alaptand. De atunci a inceput mami sa ne soarba din priviri in momentele in care suge. Chiar si tati se distra si se minuna de el cat e de dulce cum cere tzitzi si cum suge de drag doar.

Asa ca noi doar de la 10 luni am reusit sa alaptam la cerere. Nu stiu ce a fost pana atunci, daca refluxul l-a traumatizat asa tare, daca a fost o asa numita nursing strike incredibil de lunga, nu stiu. Dar de atunci savurez si eu alaptarea! O savurez asa cum mi-o imaginam citind povesti frumoase despre alaptare. Pana atunci lacrimam de cate ori vedeam o poza a unei femei ce alapteaza (stand jos, in natura, la un restaurant, oriunde) si ma gandeam cat mi-am dorit si eu asa ceva. Si ma uitam ca la ceva imposibil, cum adica sa stea un copil asa semi-inclinat la san si sa nu planga isteric? Eram asa de frustrata ca al meu copil este chinuit in momentul in care trebuie sa suga, cand pentru orice copil ar trebui sa fie cea mai buna sursa de alinare...

Dar acum, din august 2010, aveam si eu ocazia sa experimentez ceva atat de frumos, sa stai cu copilul in bratele tale si sa-l vezi cum suge la san linistit, dupa ce el a cerut sa suga! Sa am si eu poze minunate in care imi alaptez copilul! Sa pot sa-l alaptez oriunde, sa pot sa merg oriunde cu el, fara sa ma stresez ca se va deshidrata cu un drum de Cluj, sau ca va urla isteric de foame si somn (fara sa poata suge sau dormi) oriunde mergem noi.

A fost o schimbare asa de mare, de la o perioada asa de grea, incat acum orice se intampla, de cate ori suge ziua-noaptea, nu mi se mai pare nimic greu. Faptul ca-mi cere sa suga mi se pare oaza mea de relaxare. Ma asez jos, oriunde sunt, si ma odihnesc, si ma joc cu puiul meu care suge la san, si care imi mai trage cate un ras, care se joaca cu breteaua mea de la sutien, care ma mangaie pe fata, care isi pune piciorul pe fata mea, care face acte de acrobatie la san si se distreaza, sau inchide ochii de linistit ce e ca a ajuns la sursa lui de alinare.

Singurele dati cand trebuia plimbat-leganat-dansat-scuturat era cand trebuia sa adoarma. La fiecare somn, ca era vorba de 4 adormiri in 24 de ore acu un an, sau cum e acum, ca trebuie adormit de doua ori pe zi, el trebuia plimbat vreo ora ca sa adoarma. In timpul asta ori era numai plimbat-dansat, si se cerea din cand in cand la san, ori toata ora de plimbare pana cand adormea si-o petrecea la san. De cate ori incercam incet incet sa ma pun pe un colt de scaun, se trezea plangand, daca nu adormise profund. Dintr-o data plimbatul lui la verticala mi se parea foarte usor. Pentru ca la verticala imi foloseam ambele maini mai usor. Alaptat la san aveam o mana care ii tinea capul si una soldul. Cea de la cap ajungea dupa o ora sa imi tremure de efort.

Si acum voi da un anunt, sper sa nu cobesc. Avem deja cam o luna de cand nu a mai trebuit sa-l plimb ca sa adoarma. Adoarme sugand, la mine in brate, pe fotoliu. Si nu a trebuit sa fac nimic pentru asta. Nu am insistat, nu am avut nici o tactica. Treptat, treptat, cand era foarte obosit, a avut cateva somnuri la care mi-a adormit in brate sugand, inainte sa imi ceara sa il plimb. Pentru ca eu incepeam sa-i dau sa suga stand jos, si dupa un minut de supt, ma punea sa ma ridic sa-l plimb, doar asa stia sa adoarma. Si acum ii misc usor funduletul in timp ce suge, ca sa mai aiba putin din senzatia de miscare. Doamne, nici nu-mi vine sa cred!

Asa ca daca anul trecut Grecia ne-a ajutat sa se schimbe total si sa ceara san de cate ori vrea, oriunde vrea (si il vedeam si pe el ce entuziasmat este de marea descoperire), anul acesta Grecia ne-a consolidat tentativa inceputa acasa, aceea de a adormi in timp ce suge si eu stau jos. Ba mi-a adormit acolo de multe ori si cand nu mi-as fi imaginat, de 4 ori a adormit la masa, sugand, in galagie, cand eu aveam alte planuri :D.

V-am mai zis ca acum sunt in RAI? :)

Am o singura dilema. Oare nu voi incepe sa ma ingras acum? E vorba de mult efort zilnic pe care nu-l mai fac :D. Doua ore de plimbari cu un sac de 11.6 kg, ridicat pe umar sau inclinat pe brat, leganat, dansat cu el... Parca vad ca va trebui sa imi introduc ceva tae-bo in program ca sa ma mentin :)).