A doua raceala - prima zi

Da, Alex a racit. S-a culcat bine la somnul de dupa-amiaza si s-a trezit cu nasul infundat. Daduse semne dinainte, ca toata ziua parca a avut ochii inlacrimati. Relu e pe drum de la Bucuresti si el e in a treia zi de raceala. In prima zi la fel de fulgerator i s-a infundat si lui nasul dintr-o data, apoi ieri nu putea vorbi, deci a coborat la gat, si azi parca parca e mai bine, dar toate astea cu o gramada de medicamente...

Si acuma spre seara si eu si mami si tati am simtit ca parca ne prinde si pe noi... Deci e clar ca si puiul a luat de la Relu chiar daca am incercat sa il ferim.

Amintiri din prima raceala:
- a fost tot asa, cu nas infundat
- tot asa, Relu a racit primul (i-a trecut in doua zile, cu bixtonim doar, el e dependent de bixtonim), apoi repede mami si tati si Alex (mami si tati au mers repede la medic si au luat antibiotice, chiar daca in mod normal incearca naturist, tocmai pentru a le trece repede, sa nu ii dea lui Alex; lor le-a trecut cel mai greu, in 2 saptamani) si apoi eu (mi-a trecut cu greu intr-o saptamana, in care am luat echinaceea, vitamina C Flavovit, miere cu propolis, ceai de macese, ceai Hapciu, vitamina D, probiotice, orz verde,...). Imi era foarte greu si daca nu ar fi fost racit Alex pentru ca si daca imi suflam nasul, peste un minut imi curgea apa apa din el, cu mare viteza. Si asta in cele mai nepotrivite momente. Ajunsesem sa alaptez (si la noi alaptatul se desfasoara plimbandu-ne prin camera) cu capul privind in tavan ca sa nu ud copilul. Si inghiteam intr-una secretiile. Noaptea nu-mi puteam sufla nasul ca as fi facut prea mare galagie langa Alex, asa ca imi puneam un prosop sub nas, ca imi curgea tot timpul o secretie ca apa. Toate astea pe langa oboseala si dorinta de odihna, imposibil de indeplinit.
- cand vedeam cat e de chinuitor pentru mine, ma gandeam cat poate fi de ingrozitor pentru Alex, ca el nu pricepe ce i se intampla si de ce nu poate respira. Si nu intelege de ce mami nu-l ajuta...
- si la el a tinut tot 7 zile.
- din moment ce secretiile erau apoase transparente, ni s-a spus sa nu-i dam nimic, decat apa de mare si sa aspiram
- chinuri ingrozitoare, de cosmar, la pus apa de mare si la aspirat mucisorii. De cosmar! Plangea deja numai cand auzea aspiratorul. Se zbatea si plangea ingrozitor, de-abia reuseam sa-l calmam. Sa rabde puiutul atatea pe langa senzatia deja ingrozitoare pe care o avea cu nasucul... Ma cutremur cand ma gandesc ca ne asteapta iar asa ceva. Dar pe de alta parte, sper sa scapam la fel de usor, fara medicamente.
- nu putea respira, deci nu putea suge si nu putea dormi. Cum totusi ii era foame, sugea o gura, apoi se dadea inapoi sa respire, ca si cum faci cand iei o gura de aer dupa ce ai fost cu capul sub apa. Si plangea si maraia de ce i se intampla lui asta... Nu putea dormi. Au fost zile in care adormea, si in 3 minute era treaz, plangand ca nu poate respira si ca nu mai poate de oboseala, dar nu poate dormi... Nu reusea deloc sa doarma ziua. Noaptea iar, se trezea des si gemea si plangea de cat de rau se simtea.
- cele mai groaznice momente au fost in cea mai grea seara. In ziua aceea nu putuse dormi deloc deloc. Asa ca era frant. Nu a putut nici sa manance, nu putea nici sa adoarma pentru ca nu putea respira. Si mi s-a parut ca vrea sa abandoneze lupta :(. Nici nu stiu daca e posibil, dar imi dadea impresia ca de obosit ce e, nu-l mai intereseaza nimic, decat sa se odihneasca. Daca asta inseamna sa nu mai poata respira, nu se mai lupta. L-am simtit in bratele mele ca i se opreste respiratia, pentru vreo 3-4 secunde prima data. Fara sa se zbata ca nu poate respira, din contra, el era linistit ca se odihneste. Pana cand am simtit si am observat si m-am speriat, si-a revenit si a luat putin aer (pe gura). Peste cateva minute, tot asa, era extenuat, eu il plimbam sa adoarma, si am simtit iar ca nu respira. L-am lasat sa treaca vreo 3 secunde, am sperat sa-si revina, dar nu, asa ca l-am scuturat, si a luat iar o gura de aer. Era ca si cum nu l-ar mai fi interesat decat sa se odihneasca. Apoi, la cateva minute, iar i s-a oprit respiratia. L-am simtit cum se face pur si simplu carpa in bratele mele. S-a prelins in jos. L-am scuturat si nimic! Am simtit ca mor, am intrat in panica, nu am stiut ce sa ma fac, il tot scuturam si strigam "Alex!!!". L-am trantit pe pat si atunci s-a "trezit", a deschis ochii si a luat o gura mare mare de aer, exact ca si cum si-ar fi tinut respiratia pana atunci. Am fost asa speriata, ca toata noaptea l-am urmarit nu cumva sa i se opreasca respiratia. Si aveam impresia ca nu sunt destul de vigilenta si ca in orice moment i se poate opri respiratia si eu sa nu-mi dau seama...

Sper ca de data asta sa fie mai usor, sa treaca mai repede, pentru ca i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu de azi :). Data trecuta am minimalizat problema si nu am stiut cat poate fi de greu, asa ca m-am rugat pentru sanatatea lui Alex doar din a doua, a treia zi. Dar acum, daca am inceput de azi sa ma rog pentru pui, sunt sigura ca scapam mai usor si mai repede!

Doamne ajuta-ne sa ne revenim repede! Si da-i, Doamne, putere lui Alex, sa treaca usor peste incercarea asta, si da-i intelegere, sa stie ca noi il iubim mult, chiar daca el se intreaba de ce nu-l ajutam, de ce nu-i rezolvam problema asta...