Experienta noastra cu alaptarea - partea a II-a - primele luni acasa

Postare scrisa in 28 aprilie 2010. Nu am pus-o atunci pentru ca voiam s-o cosmetizez inainte de a o publica, dar acum o las asa :D.

Prima parte a experientei noastre se poate citi aici.

Acasa in primele saptamani, din cauza alaptatului si a problemelor aferente, in capul meu e o mare ceata :D. Pus copilul la san la o ora sau doua, sugea si suzeta de ma dureau sfarcurile ingrozitor. Si cel mai greu mi s-a parut atunci, in toata oboseala si anemia si slabiciunea mea de dupa nasterea naturala (din care nu stiu daca mi-am revenit nici acum :D), sa ma ocup de furia laptelui. Nu atata efortul fizic si efortul de timp, dar disperarea. Eram de multe ori aproape de o mastita, sanii erau angorjati, plini, tari ca niste bolovani, rosii, aveam ceva intarituri (ca niste chisturi) pana la sub-brat, aia ma dureau la miscari, ma durea suptul lui Alex in primele minute ca si cum m-ar fi muscat un animal. Dar scumpul de el, m-a ajutat si el mult. De mancacios ce era, nu ii pasa ca sanii mei umflati nu mai au formate sfarcurile frumos, special sa poata el sa suga, erau plate plate de intinsa ce era pielea. Si el saracutul, se punea pe treaba si sugea asa la ele pana le forma frumos. Ma golea mai bine ca orice muls.

Dar nu era suficient, trebuia si eu sa fac ceva. Din maternitate mi s-a recomandat sa ma mulg, sa nu fac mastita. Am inceput sa ma mulg. Cautam informatii pe internet ce am de facut, doar nu ma voi mulge cateva luni, cum se rezolva, cum se iese din situatia asta? Pentru ca, normal, sanul functioneaza pe principiul cerere-oferta, si deci daca ma mulg, el produce mai mult. Si nu asta imi doream. Dar daca nu ma mulgeam deja la orele prestabilite, sanul se facea piatra-piatra si durea ingrozitor. Unii spuneau de comprese reci, ca cele calde produc lapte, altii ziceau de cele calde, ca cele reci blocheaza laptele si deci se intareste mai tare sanul. Pana la urma, am gasit calea, si mi se pare asa de logica, incat ma mir ca nu am citit-o undeva! Trebuie facut masaj la san sub dusul cald (sau sub comprese calde) sa desfunde canalele, apoi muls, apoi pus comprese reci sa nu mai produca atata lapte. Cu atentie, sa nu exageram cu recele, sa se produca apoi mult prea putin lapte. Dar chiar simteam nevoia de acele comprese reci, aveam o stare subfebrila si sanii imi erau fierbinti.

Mi s-a parut ceva aproape supra-omenesc ca in toata oboseala si lipsa continua de timp sa mai fac si operatiunile astea. De multe ori imi reprosez ca nu am folosit la Alex scutece refolosibile, dar apoi imi dau seama ca nu as fi avut cand sa ma ocup si de ele, sa le curat inainte de a le baga in masina de spalat, sa le spal, sa le pun la uscat,... De multe ori puneam azi o tura de haine la spalat, si abia maine imi gaseam putin timp, un 5 minute, sa le pun la limpezit, si abia poimaine sa le intind... Nu se ocupa altcineva de asta ca eram eu cu nucile mele naturale cu spalatul.

Pe langa toate astea trebuia sa am grija, de cate ori mergeam la toaleta, de epiziotomie. Imi era inflamata, trebuia oricum sa ma igienizez de lohii, sa curat cusatura sa nu se infecteze,... Am observat la un moment dat ca treburile nu se imbunatatesc pe acolo, ba chiar sunt mai rau, si m-am gandit ca poate e de la dusul cald pe care il faceam la sani inainte de muls. Dar si dupa ce am renuntat la asta, cu epiziotomia am avut probleme pana tarziu, si in luna a treia. Chiar si acum ma doare cateodata cand ma ridic din pat cu tot cu Alex in brate.

Dar am deviat, sa revin la muls. Dupa ce am renuntat la dusurile calde, am facut altfel: imi aduceam un lighean cu apa calda si doua prosoape in camera, mi le puneam pe sani si incepeam sa ma masez. Nu va zic ca apa aceea devenea alba imediat ce inmuiam din nou prosoapele! Cum caldura debloca toate infundaturile, incepea sa curga laptele din sani singur. Ce zic eu sa curga? Stropeam in camera la 1 metru de mine in momentul in care dadeam prosoapele la o parte de pe sani si pana cand apucam sa pun pompa. Pompam, pe langa tot laptele care iesea in prosop cand masam sanii, vreo 200 de ml. Mi-am umplut congelatorul de lapte in perioada aia :D.

Dar era asa stresant cand sa imi aleg in timpul zilei sa ma mulg o data de tot, pentru ca era mare riscul sa vrea Alex sa suga exact dupa ce m-am golit eu! Si el nu accepta biberon. Chiar am patit-o o data. A papat, apoi m-am muls 200ml, apoi s-a trezit si a papat din nou si a avut ce! Abia dupa asta am putut si eu sa spun ca mi-au fost goi sanii :D.

Dar deja era un cerc vicios de care nu stiam cum sa scap. Tot mulgand, sanul credea ca Alex are o masa in plus. Pe mine oricum ma enerva situatia, ca imi incarca asa de tare programul zilnic, si asa zapacit... Asa ca treptat am renuntat la muls. Ma mulgeam doar cand simteam ca e de rau. Am mai avut de atunci situatii, dar foarte rar am avut nevoie de pompa. In rest ma bagam la un dus si masand sanul, iesea doar surplusul. Cum am mai zis, sa nu dam in extrema cealalta, sa produca apoi ca raspuns sanul mult prea mult lapte.

Alaptatul a fost dureros rau rau. Ma durea foarte rau cand se atasa, cum am mai zis, aveam impresia ca ma musca cineva si imi venea sa sar in sus de durere. Apoi dupa cateva minute trecea senzatia de durere. Dar revenea si mai tare daca el statea foarte mult la san. Seara statea mai mult de o ora la acelasi san. Si ajungea deja sa traga laptele de pe toate canalele infundate. Abia atunci mi-au disparut nodulii care se formasera la subbrat de la laptele infundat. Dar cand tragea, atunci, spre final, ma dureau asa tare sanii pe dinauntru, ca si cum ar rasuci cineva un cutit in interiorul sanului! Incredibil de dureros! Si nu il puteam lua de la san. Era si adormit, si oricum, nu ar fi vrut astalalt san pentru ca el nu voia asa de tare lapte, cat suzeta naturala :D. Mai si voma mult, asa ca in nici un caz nu as fi incercat sa-i dau sanul al doilea, plin de lapte care ar fi curs prea usor in gurita la el. Si in plus, cu toata durerea, imi parea bine ca imi goleste sanul si imi desfunda canalele.

Deci problemele din primele saptamani acasa ar fi urmatoarele:
- dureri ingrozitoare de sfarcuri la mufare
- dureri ingrozitoare in sani la finalul suptului
- stresul cu furia laptelui
- plansul lui Alex (care incepea la san)!
- vomatul lui Alex
- (ne)somnul lui Alex

Legat de plansul lui Alex, care pornea de la supt, mi se parea incredibil. Mami imi tot spunea ca noi orice problema am avut s-a rezolvat prin pusul la san si acum vine piticotul asta care plange cand suge... Mai ca le venea celor din jur sa-mi spuna sa trec pe formula, sau macar sa trec pe laptele meu dat prin biberon. Am zis ca nu fac miscari gresite pana cand nu cercetez. Am vazut apoi, gugalind, ca bebelusii plang la san din diverse motive:
- rosu in gat - nu era cazul
- le ies dintii - nu era cazul
- dureri de urechi - a fost verificat si nu
- nu mai vine lapte cu fluxul cu care sunt obisnuiti la inceput - nu era cazul
- colici - daca vorbim in sensul de gaze care ies cu greu si cu durere, Alex nu a avut asa ceva, le scotea foarte usor. Dar Spock spune ca dupa ce sug ei primele guri, apoi incep sa planga pentru ca mergand lapticul in jos porneste tranzitul intestinal si ii doare burtica. Si trebuie sa asteptam vreo 10 minute sa se calmeze si abia apoi sa continuam alaptarea. Poate ca si asta a fost si la Alex, dar nu era numai asta, pentru ca el dupa primele guri incepea sa planga si nu se oprea din plans vreo jumatate de ora, uneori mai mult, si abia apoi putea sa suga mai departe. Nici acum nu-mi vine sa cred prin ce am trecut impreuna, si multe le-am uitat doar pentru ca a fost mult prea greu si mult prea dureros pentru amandoi...
- sug cu pofta si inghit aer, care le sta acolo in piept, in gat, si ii doare, nu stiu inca sa ragaie bine. Si asta e aplicabila la Alex, pentru ca sugea cu o pofta incredibila, si apoi ne tot straduiam sa-l facem sa ragaie, si greu greu reuseam. De multe ori dupa ce reuseam sa-i scoatem vreo 2-3 ragaituri se oprea din plans.
- tot un motiv pentru care inghit aer si sug asa cu viteza e fluxul prea mare de lapte al mamei. Aici ne-am regasit in totalitate. Eu stropeam departe departe. Stiu ca ar fi trebuit sa imi mai golesc sanii ca sa poata suge el linistit. Am incercat-o si asta, dar degeaba. Eu si cand Alex era la finalul alaptarii, si venea lapte din ala alb alb de final, tot stropeam, mi-e gresit robinetul :D. Asa ca nu era o solutie, pentru ca asa nu ar mai fi primit partea de "apa" a laptelui. Asa ca el era oricum nervos pe fluxul meu, si deci si de asta plangea. In plus, trebuia sa tina pasul si sa suga mult. Sau o fi fost invers implicatia? Din cauza ca el era asa fomist si mancacios sanul meu facea asa mult si cu jet? Nu stiu... Si tot din cauza asta inghitea aer care il durea, asa ca incepea sa planga... Il puneam la verticala si ne tot straduiam sa-i scoatem aerul
- daca nu reuseam sa-i scoatem aerul bine, regurgita. Da regurgita des si mult. Si asta il supara tare. Inainte si dupa fiecare regurgitare plangea mult. Si noi nu mai stiam cum sa-l calmam... Nu il puteam aseza undeva jos, nici treaz nici adormit, pentru ca incepea sa planga si apoi vedeam de ce: incepea sa regurgiteze sau sa vomite chiar.
- asadar avea reflux. Si apoi ne miram ca plangea asa de mult si ca voia la verticala. De multe ori, cand incepea sa planga la san, plangea din cauza pozitiei oblice, aproape orizontale. Daca il ridicam, se calma. Cum voiam sa-l aplec, incepea scandalul. Alex nu a stat niciodata cum stau bebelusii pe spate, pe mana cuiva. Asa ca si acum cand vad asa bebelusi tinuti mi se pare ciudat :D. Desi atunci eram stresati sa nu-i facem ceva cu coloana din moment ce il tineam numai la verticala, in brate la noi. Stiam ca nu-i voie sa-l tinem de sub fund, ca sa nu i se curbeze spaticul. Bine ca am studiat atata ce pat si ce saltea sa-i luam :D. De multe ori am ajuns, pentru a putea puiul sa manance, sa ii dau sa suga din pozitia verticala. Mi-l tinea mami drept, si eu ii tineam sanul si ii pozitionam gurita. Doar asa a putut sa suga o perioada.

Voma asa de mult cateodata, in valuri, in jeturi... manca foarte mult. Si se obosea tare repede si incepea sa planga si din motivul asta. Il vedeam ca e nervos ca e obosit si adormea putin timp, cat sa se refaca pentru a mai putea suge iar. Orice mica distractie il obosea si asta se repercuta in suptul si somnul lui. Daca venea cineva la noi, sau chiar daca noi ne jucam cu el sau povesteam cu el cat era treaz, se obosea foarte tare si la urmatorul supt se razbuna pe mine cu niste plansete... Ajunsesem sa dau ordine, cand il lasam la ai mei ca sa merg la baie sau la dush, sa nu cumva sa-l distreze, sa-i povesteasca, pentru ca il obosesc si apoi ne asteapta pe amandoi chinul cu plansul la supt... Acum mi se pare asa bizar cand mi le amintesc toate astea asa, pe rand, ca dintr-un cosmar de demult. Incredibil cate au fost si mi se pare ca a trecut un secol de atunci.

Asadar el nu a putut sa doarma in patut decat in prima lui saptamana de viata, apoi a inceput cosmarul asta cu plansul si cu vomatul. Daca era pus undeva jos, chiar si pe plan inclinat, pe o perna, daca era pe spate era vai si amar, facea arteziana de voma si plangea de nu-l mai puteai opri. Ajunsese sa planga cam 90% din timpul cand era treaz. Si noi pe langa el, pe rand, ba eu, ba Relu, ba mami, incercam in brate sa-l calmam. La verticala, desigur, ca altfel era scandal monstru daca il tineai in orice alta pozitie. Si shhhshhh-it si cantat si leganat si plimbat si scuturat usor, nimic nu functiona. In perioada aia mami reusea cel mai usor sa-l calmeze. Mie si lui Relu deja ne venea sa ne smulgem parul din cap de neputinta si de cum plangea el... Mai tarziu am descoperit foen-ul si am atins alt prag, probabil un 75% din timpul in care statea treaz plangea :D. Doamne, ca nici nu am simtit cand s-a facut mai bine si cand am scapat de cosmarul acela...

Din moment ce nu putea sta jos, e clar ca plimbarile ni le faceam in brate la mami, iar mai apoi in wrap. Wrapul a fost binecuvantare divina! Il putea tine la verticala si dormea dus. Acasa dormea ziua pe mine, stateam pe fotoliu. Asta pana tarziu, primele 3 luni sigur, apoi treptat am putut sa-l pun undeva cat dormea. Asta insemna ca eu aproape toata ziua stateam cu el pe mine, nu ma puteam misca sa merg la baie, sa beau apa, sa mananc, sa fac orice altceva pe langa casa sau pentru mine. Cateodata dupa ce adormea il transferam in bratele lui mami sau ale lui Relu, cand stiam ca e musai sa fac ceva. Ma repet, amintindu-mi acum astea mi se par asa de indepartate si asa de tragi-comice. Sunt atatia bebelusi care in primele luni nici nu-i simti, dorm toata ziua, sug laptic si gata! Eventual se uita fascinati la caruselul de la patut. Ba mai si dorm in carucioare la plimbare... Toate astea mi se par SF :D.

Editez acum, in luna ianuarie 2011: Dar am deviat de la subiectul alaptarii. Ajunsesem, de la 2 luni pana spre 8 luni, daca bine imi aduc aminte, sa avem urmatorul program, o data la 3 ore: o ora somn, o ora joaca si o ora alaptat+scuturat/leganat/dansat. Asta pentru ca dura o ora sa-i calmez plansul care incepea in momentul in care il mufam la san. Voia sa suga, dar nu putea decat daca il adormeam. De fapt pana la 10 luni a facut asta, dar nu mai dormea atatea somnuri pe zi. Trebuia sa ma straduiesc sa-l ametesc pana era aproape de starea de somn ca sa suga, dar dupa ce termina de supt se trezea. Poate veti spune ca era doar o obisnuinta si de ce nu am facut ceva sa i-o tratez. Dar cand ma gandesc ca aveam drumuri la Cluj in care treceau mai mult de 7 ore in care el nu sugea, nu bea si nu manca nimic! Si nici nu dormea. Cat ar fi trebuit sa incerc? Deja exista pericolul deshidratarii. Era clar ca ii e frica, ramasese cu sechele din perioada refluxului. In momentul in care il inclinam de la verticala inspre san incepea sa urle si sa se agate disperat de umarul meu sa se ridice. A, ca sa nu mai spun ca asta a insemnat faptul ca Alex o gramada de luni a supt doar plimbat prin camera, pana la 10 luni! Nu are rost sa mai descriu situatia, pentru ca dupa 6 luni deja am scris pe blog experientele noastre din alaptare. Voi reveni cu o postare a alaptarii dupa 10 luni.

O, si uitasem de oribilele prosoape indesate in oribilele sutiene. Relfexul de let-down era atat de puternic, incat in timp ce-l alaptam la un san, celalalt curgea garla. Nu era suficient sa pun un absorbant de sani. Nu, ajunsesem sa-mi pun un prosopel in sutien si dupa alaptat era plin de lapte. Asa ca am avut "noroc" ca Alex nu sugea decat in anumite conditii (adormit, plimbat, leganat) pentru ca oricum m-as fi facut de rusine prin oras. La sanul nefolosit bagat un ditamai prosopul, iar la cel de la care sugea nu reusea sa bea tot fluxul de lapte, asa ca surplusul ce-l stropea in gurita curgea in jos. Imi puneam un prosop ca o babetica bagata la sutien, si tot imi udam toate tricourile. Asa ca alaptatul in public nu a fost pentru noi pana pe la 10 luni, cand nici eu nu mai stropeam chiar asa hainele si prosoapele :D. Of, ca si acum cand vad prosopelele alea ma enervez. Pana pe la 1 an a trebuit sa le folosesc, apoi am trecut treptat la absorbante pentru sani (o mare usurare). Si acum nu mai trebuie sa folosesc deloc, pentru ca se pare ca in sfarsit s-a reglat cererea cu oferta :)).


Editare luna august 2011: In saptamana mondiala a alaptarii mi-am amintit ca nu am mai publicat postarea aceasta. Citind-o acum vad ca intre timp am invatat mai multe si poate daca aveam pe cineva sa ma invete, ar fi fost mai usor. Dar nu stiu daca cu mintea de atunci as fi inteles. Imi amintesc cum eu ma plangeam unei foste colege de liceu, care a nascut la o luna dupa mine, ca al meu nu sta in carucior nici un minut si incepe sa planga apoi rau rau, de isi pierde respiratia, chiar daca il iau de acolo in brate. Si ea mi-a spus senina "pai noi nici nu ne-am cumparat carucior". Trecea prin experienta asemanatoare (bine, fara reflux si plansul dat de reflux, neconsolabil cu orele, si deci fara oboseala pe care ti-o da plansul continuu al copilului tau, pe care nu reusesti sa il linistesti...) dar vedea altfel situatia. Cum am citit acum si cartea Sperantei Farca, sunt sigura ca ar fi fost totul mult mai usor daca eu le-as fi luat toate de bune si as fi savurat fiecare clipa alaturi de copilul meu, m-as fi dedicat lui. Asa, fara sa-mi dau seama il comparam pe Alex cu alti copii "cuminti", si poate el simtea asta.

In plus, si problemele de alaptare prin care am trecut le-as trata altfel. Nu m-as mai mulge atat, ci doar cat sa nu fie pietros, nu l-as goli. Dar eram atat de obosita si de disperata atunci ca nu gandeam limpede. Si as renunta la lactate si la gluten, ca sa testez o intoleranta. Plansul isteric al bebelusului, neconsolabil, cu orele, cu inecari de plans si vanat la fata e deseori legat de o intoleranta la un aliment din ce a mancat mama.