A cazut!

Sunt terminata! Alex a cazut din pat! E bine din cate se vede pana acum. Offffff ca nu mai sunt om... (si asa cum eu imbatranesc doar gandindu-ma la eveniment, asa si mami mea imbatraneste cand citeste aici prin ce trece puiul ei... am vazut-o aseara ca era mai ingrijorata pentru mine decat pentru Alex).

Noi in timpul zilei il culcam in patutul lui. Dar cum noaptea doarme cu noi, la ultima alaptare si deci la ultima adormire din zi il tot pun in patul nostru, sa ne astepte acolo, inconjurat de plapume de jur imprejur. Stiam ca le poate escalada, dar numai cand se trezeste de tot. In somn "umbla" el ca il gasim rotit si intors in tot patul, dar cand incepe sa "umble" in somn, mai si scoate niste maraieli, semn ca ar vrea putin laptic. Si atunci eu fug la el. Tocmai de asta nu il punem in patutul lui, ca somnul lui de noapte e cu multe invarteli si plimbari, nu doarme dus ca ziua. Si la prima miscare se loveste de patut si se trezeste.

Aseara a avut un program haotic. Nu dormise la celalalt somn, asa ca a fost rupt rupt de somn de pe la 7 seara. Am reusit sa-l amanam pana la 8 jumate, ca altfel ar fi vomat sa suga asa repede dupa masa precedenta. Si cum el se culca in ultima vreme doar dupa 10, se pare ca el l-a considerat si pe asta somn de zi, nu de noapte. Si dupa vreo 45 de minute s-a trezit si fara sa faca nici un zgomot a vrut sa vina la noi :(. A cazut in cap, e lovit la frunte in partea dreapta, dar l-am gasit pe spate, deci cred ca s-a tot intors peste cap :((.

Trebuia de ieri sa-mi dea de banuit ceva. Pentru ca si din brate de la noi se intinde si vrea sa cerceteze de ajungem sa-l tinem de picioare sa nu pice pe undeva, nu are deloc simtul de frica, nu isi da seama unde poate merge in expeditie si unde nu. Si mai mult, de ieri, de alaltaieri a inceput sa nu mai scoata nici un sunet cand se trezeste. Sta in patut si se joaca. Pe vremuri plangea, apoi ii auzeam icnetele cum se misca pe burta, in ultima vreme se punea in fund si incepea sa "vorbeasca", dar ieri nu a scos nici un sunet la nici o trezire.

Nu sunt buna de nimic acum... in mintea mea totul se deruleaza incet, aud in continuu sunetul ala ingrozitor cum a cazut, sutimile de secunda de liniste (in care eu si Relu am sarit in sus) si apoi plansul lui terifiant! Episodul asta mi se repeta in minte intr-una, de aseara, toata noaptea si in dimineata asta! Vad in amanunt absolut tot tot, picioarele mele si ale lui Relu cum fugim inspre el. Cum am strigat eu "Ce-a fost asta? Off, Doamne ajuta!" fugind si nestiind ce imagine ne asteapta in camera. Cum l-a luat Relu in brate intrebandu-l disperat "Alex, esti bine?", cum l-am luat eu apoi in brate, el plangea in continuare, si am inceput sa spun "Tatal nostru...". Cum l-am trimis apoi pe Relu la bucatarie dupa o lingura rece sa i-o punem pe frunte. Cum asteptam gata sa izbucnesc in lacrimi sa coboare si mami sa ne vada, sa o vad si pe ea ingrijorata de Alex si sa o vad dezamagita de noi ca parinti, ca ea demult ne spune ca trebuie sa facem cumva sa nu-l lasam singur in pat. Cum a adus Relu lingura si ceva legume congelate. Nu a vrut Alex nici lingura, plangea, nu a vrut nici sa-mi racesc eu mana pe legumele alea si sa i-o pun pe frunte. Cum incercam noi sa ne adunam mintile si sa ne gandim ce trebuie sa facem, ce trebuie sa urmarim... totul totul mi se plimba prin minte continuu.

Pe langa asta, in mintea mea e doar o ceata de lucruri "de dinainte de incident" si "legate de incident". Adica daca aseara in timp ce il plimbam sa-l adorm la loc am vazut la masa de infasat crema de iritatii mi-am amintit ca la ultimul schimbat am observat o iritatie urata, si mi se parea asa departe vremea aia, noi eram altii, Alex nu era picat jos, aveam griji normale de mama si bebe. Totul era bine. Il strangeam in brate de drag. Acum il strang in brate de drag si de "sper ca esti bine, puiule", si de "iarta-ma". Imi amintesc in amanunt tot ce am facut aseara si inainte de incident, in amanunt ca un film vazut de prea multe ori. Si tot asa am in minte, ca atunci nu stiam noi ce ne asteapta. Azi dimineata i-am schimbat scutecul de aseara si ma gandeam "uite, cand i-am pus scutecul asta eram amandoi fara griji, Alex nu cazuse inca...". Vad acum lingura pe mobila din camera si imi aminteste de incident. Nu stiu, ma comport de parca am fi trecut printr-un mare accident care ne-a schimbat vietile. Stiu ca exagerez, dar poate de asta si scriu aici, sa vad daca functioneaza terapia, daca scap de sentimentul asta ingrozitor. Desi m-am gandit mult daca sa scriu sau sa pastrez tacerea, ca poate multi ma vor judeca. Dar scriu, pentru ca merit sa fiu judecata! Si pentru ca ascunzand mi s-ar parea ca vreau sa-i ascund si lui Alex, sa-l mint.

Cum spuneam, ma comport ciudat. Inainte sa se intample incidentul eu cautam pe net despre scutece refolosibile, hotarata sa le dau o incercare. Acum asa ma enerveaza tot tot legat de caderea lui Alex ca nu mai vreau sa ma uit pe net de scutece din astea. Am ajuns sa urasc pijamaua cu care era pe el. Nu mai pot sa ma uit la ea. Va fi legata tot timpul in mintea mea de ceea ce s-a intamplat aseara.

Ahhh cred ca imi trebuie o tura buna de plans si n-am avut ocazia si locul sa trec la actiune...

Alex a fost bine aseara, deja era chiar vesel ca eram toti in camera si el era in centrul atentiei. A si ras. Dimineata cand s-a trezit s-a comportat ca in orice dimineata. Dar aseara, normal, ii era si somn, si eu am sarit panicata "oare nu e un semn? Nu ar tebui sa il tinem treaz sa-l observam?". Stateam ca pe ghimpi si daca ragaia, nu cumva sa vomite. Desi el alaltaieri a vomat un jet de lapte branzit, urat mirositor, dupa ce s-a trezit. Si ieri dimineata a vomat in doua jeturi mari, de a facut o balta de 1 metru patrat, lapte, chiar in timp ce adormea la san. El saracul adormise si laptele tot ii curgea in gurita, s-a inecat (se mai intampla) si apoi inecatul ala i-a provocat voma. Dar acum, cum stiu eu acum daca vomita ca asa e el ca de obicei sau e de la cazatura?

Nici nu mai stiu ce semne trebuie sa urmaresc in afara de somnolenta si voma. Voi cauta pe net.

Deci singura urmare ce o observ deocamdata e faptul ca nu a mai vrut sa adoarma. Am incercat sa-l adorm eu sa-l pun in patut pana cand mai faceam noi ceva treaba inainte de culcare. Chiar daca dormea tun la noi in brate, cand il puneam jos deschidea ochii mari. Era speriat. Apoi a incercat Relu sa-l adoarma, la fel. Apoi am incercat sa-l adorm eu si sa-l pun in patul mare, cu Relu langa el. S-a trezit. In final, a reusit Relu sa-l adoarma, si cand l-a pus in pat si el s-a trezit, l-am pus la tzitzi si asa a adormit. Dar eu eram stresata in continuare sa nu manance prea mult si sa vomite, ca apoi n-as mai fi stiut ce sa fac. Si azi noapte s-a trezit de tot si a trebuit sa-l adorm la plimbare, deci se vede ca e speriat...

Oricum, atata m-am gandit aseara cum ne-a dat Cel de Sus un copil perfect si noi nu avem grija de el... M-am gandit ce m-as fi facut daca atunci cand as fi mers la el in camera el ar fi fost plin de sange, sau cu capul sucit, sau ar fi fost o carpa in bratele mele? Oricum, si asa am simtit ca a cazut cerul pe mine, am simtit cum tot sangele imi coboara in picioare, simteam furnicaturi prin tot corpul. De obicei reactionez foarte bine in situatii de urgenta, dar aseara mi-am dat seama ca asta nu mai e valabil cand e vorba de Alex. Si daca incercam pentru o secunda sa ma gandesc cum ar fi fost sa fie mai grav, sau sa se apuce sa vomite doar, o luam razna, pentru o secunda doar gandul era prea greu de suportat. Doamne pazeste-ne de rele!

Acum e bine, nu are cucui. Doar daca stii ce s-a intamplat si te uiti mai atent ai impresia ca e mai vanat putin asa, cat o moneda pe frunte. Bine ca sunt asa atenta cu diversificarea si cu tot ce intra in contact cu el si o dau in bara cu asa ceva... Doamne fereste, ca putea fi mult mai rau, patul nostru e foarte inalt. De aseara deja ne tot gandim cum sa desfiintam patul si sa stam doar pe saltea jos. Ar fi un chin si pentru el, si pentru noi sa il culcam noaptea in patut. Chin pentru el pentru ca de fiecare data cand am incercat se trezea foarte des cum se misca si dadea cu capul de patut. Chin pentru noi din acelasi motiv. In plus, la supturile de noapte imi amintesc ca atunci cand nu-i dadeam in pat culcati sa suga trebuia plimbat noaptea prin camera sa adoarma la loc, de fiecare data cand se trezea...

O, si cate as fi vrut sa povestesc aseara, altele, cu totul altele. Ieri a fost ziua bunicului lui Alex de la Cluj. Ieri as fi vrut sa trimit ceva filmulete cu Alex. Ieri as fi vrut sa ma laud ca am mancat cele mai bune ciuperci din toata viata mea si culmea, reteta e cea mai simpla posibila. As fi vrut sa spun ca sambata cateii au fost la salon de infrumusetare, Lucky doar spalat si periat, dar Nero s-a si tuns scurt. Dar n-a fost sa fie. Tot ma gandesc ce as fi putut face diferit aseara ca sa se schimbe soarta. Nu ma refer doar la faptul ca ar fi trebuit sa-l pazim mai bine, ci chestii marunte, ce nu ne dam seama cum influenteaza firul destinului. Poate daca m-as fi straduit dupa-masa un pic mai mult sa-l adorm n-ar fi fost asa obosit asa devreme, si atunci ar fi dormit de noapte pe la 10 ca de obicei, si deci nu s-ar mai fi trezit sa umble prin pat. Si cate si mai cate alte chestii diferite. Si cum as fi analizat toate firimiturile astea care alcatuiesc destinul nostru daca aseara s-ar fi intamplat ceva cu adevarat tragic, Doamne fereste! Cum ar fi fost atunci?

Ma tot intreb daca am suparat pe cineva zilele trecute si asa am atras energii negative din gandurile negre ale altora...

Cred ca stau deja de o ora si ma gandesc daca sa public postarea asta sau nu... :(( Dar m-as simti o mare ipocrita sa ascund lucrul asta, chiar daca nu as fi vrut sa afle atata lume ce am patit noi... Si eu m-am schimbat, sunt alta acum, si parca vreau astfel sa ma explic pentru cei care vor percepe schimbarea.