Update toxoplasmoza

Stiu ca sunteti multi care asteptati vesti, asa ca nu va tin in suspans. Aseara am aflat rezultatele si nu am apucat sa intru sa scriu.

Si luni am scris in comentarii ca au fost gata o parte din rezultate, dar nu au vrut cei de la clinica sa mi le trimita, pana cand e gata si ADN-ul. I-am scris un SMS doamnei doctor si m-a sunat seara. Am povestit, si a ramas ca se poate trage concluzia doar dupa analiza de ADN. Stiam ca joi ar trebui sa fie gata, asa ca ieri iarasi am stat ca pe ghimpi toata ziua, tot am dat refresh la mail si am sunat la clinica.

Seara am fost sunata de doamna doctor. Se pare ca IgA si IgE sunt la limita sau in zona de incert. ADN negativ, thank God. Cu asta aveam emotii ieri toata ziua. Cumva ideea era ca daca ADN e pozitiv, chiar daca infectia a fost mai demult, inseamna ca eu continuu tot iau contact cu boala probabil, ceea ce cred ca ar fi fost grav pentru bebe. Deci acum nu am boala in sistem. Din IgA si IgE, doamna doctor mi-a spus ca ea ar trage concluzia ca m-am imbolnavit candva in urma cu vreo 5 luni (din moment ce analiza de 4 luni e chiar pe granita, si cea de 6 luni e in zona de incert). Ceea ce nu elimina complet riscul contaminarii fatului, pentru ca pentru linistirea totala trebuia sa nu fi fost bolnava cu 8 saptamani inainte de conceptie. Analizele au fost facute la 16 saptamani. Deci exista un risc ca fatul sa fi fost contaminat in cele 8 saptamani in care am avut boala.

Doamna doctor mi-a spus cumva mai neoficial ca asta inseamna ca ea nu-mi poate spune sigur "ia tratamentul, e benefic si necesar in situatia ta", sau "nu lua tratamentul, sigur e totul bine". Asa ca, stresul meu numarul unu, luarea deciziilor, uite ca mingea e iar la mine. DAR total neoficial mi-a spus ca ea nu crede ca ar trebui sa-mi fac griji, din cauza ecografiei care a fost normala. Mi-a spus ca daca fatul este contaminat in primele saptamani de la conceptie (oricum riscul de contaminare in primele saptamani este foarte mic, undeva la 5-10%), atunci problemele pe care le poate avea sunt majore. Fatul nu ar avea doar probleme de vedere si de auz (adica boli nedetectabile ecografic), ci chestiuni majore, cum ar fi hidrocefalia si altele, pana la oprirea din evolutie, deci boli care nu ar scapa nici ochiului nepriceput al unui nespecialist la ecograf. Deci ea, prin prisma faptului ca eu am un rezultat ecografic bun, ar trage concluzia ca fatul nu a fost contaminat, si nu ar considera ca e nevoie de tratament. (Phew!) Eu recunosc, si i-am spus-o si ei (ca am simtit ca vrea sa ma citeasca si inspre ce inclin eu, daca eu sunt genul care m-as simti mai linistita cu un tratament), ca parca abia am asteptat un mic semn ca nici ea nu mi-ar recomanda tratamentul, oricat de neoficiala ar fi observatia ei.

(Din analize imi dau seama ca nu e de la laptele de capra, ca asta ar fi fost doar in ultimele 4 luni. Localizez prin ianuarie-februarie, deci poate excursiile la Cluj si la Budapesta sa se fi lasat cu astfel de consecinte?...) 

A spus ca trebuie sa repet peste 6 saptamani toate analizele, ca trebuie sa fim foarte atenti la ecografia morfologica de la 21 de saptamani, si ca la nastere va trebui sa facem analize si bebelusului, si cordonului ombilical, si mie,... Deci sunt un pic dezamagita de situatie, simt ca mi s-a dat peste nas, pentru ca eu am vrut o sarcina mai linistita si mai naturala, eu am vrut in sarcina asta sa citesc doar chestiuni despre alaptare in tandem, despre nastere cat mai naturala, despre gentle parenting (dupa ce sarcina trecuta mi-am pierdut-o citind despre hipotiroidism si cum se spala copilul...), eu am vrut in sarcina asta sa fac ecografii putine doar mai aproape de nastere, din considerente de investigatii medicale, nu pentru rutina si pentru curiozitate. Eu am vrut o nastere cat mai naturala, cat mai putin medicalizata, in care de data asta sa am curaj sa ma lupt pentru ce stiu eu ca e mai bine pentru copilul meu, iar acum sa aflu ca visul meu s-a dus, e destul de dureros. Nici nu stiu daca dorinta mea mare, neascultata de doctor la nasterea lui Alex, de a-i lasa cordonul sa pulseze, poate fi acum indeplinita din moment ce trebuie luat din el sange pentru analize... Simt ca daca nasterea lui Alex o resimt ca pe un esec personal al meu, pentru ca nu am insistat sa imi fie ascultate dorintele, nu imi voi putea lua revansa nici de data asta, asa ca voi ramane pe viata cu un nod in gat si un gol in stomac. Si eu as fi vrut sa nu am de umblat la medici cu un copil mic, sa traumatizez copilul cu analize regulate, si acum mi se pare cu atat mai grav cu cat voi avea de mers in clinici de boli contagioase cu bebelus nou-nascut...

Pe cand ma bucuram eu ieri ca ADN e pozitiv, am observat ca Relu e tot suparat, si nu intelegeam, pentru mine dupa discutia de luni cu doamna doctor, ADN-ul asta ramasese marele bau-bau. El e foarte derutat, pentru ca el are incredere totala in toti medicii, si schimbarea in comportamentul lui, din bine in rau, s-a facut atunci cand de la bucuria ca ginecologul a zis ca nu am toxoplasmoza, a trecut la ingrijorarea ca aviditatea nu a iesit ok. Nu intelegea cum se poate ca nu toti doctorii sa fie de aceeasi parere, cum se poate ca unii sa fie mai priceputi decat altii. Asa ca acum a zis ca nu indrazneste sa se bucure, ca s-a mai bucurat o data ca totul e bine, si nu a fost. Si mai ales, nu se poate bucura pentru ca totusi nu e 100% sigur ca bebe e ok. El in saptamana ce a trecut a fost alt om, de cate ori incercam sa vorbesc cu el despre asta imi spunea doar ca ii e teama ca vom avea un copil bolnav, cu probleme majore. Dupa cat era de suparat, aveam impresia ca ma considera pe mine vinovata, si mi-am dat seama ca daca intr-adevar as naste un copil cu probleme, cred ca asta ne-ar indeparta in loc sa ne apropie. A reusit sa-mi bage si mie in cap ganduri din astea cu copii cu handicap, cu parintii lor care mai mult ca sigur au crezut toata sarcina ca vor avea un copil sanatos, si apoi toata familia se chinuie, de la cel bolnav, la frate, la parinti, etc. Si mai ales am ajuns sa ma gandesc la faptul ca oricui i se poate intampla, asa ca de ce nu noua? Parca prea eram fericiti, si mai mult ca sigur prin fericirea noastra om fi atras si multa energie negativa de la cei din jur...

Imi voi scrie intr-un document privat sentimentele din ultimele saptamani/luni, pentru ca nu sunt ceva dragut de citit de catre toata lumea, am trecut printr-o mare depresie si un stres enorm. Sper doar sa nu il fi afectat pe cel mic atat de tare cat cred eu acum... Dar am incercat aseara sa-i spun lui Relu ca daca totusi ajungem la concluzia ca nu mai fac nimic acum, nu am nevoie de ganduri negre din partea lui si de pesimism. Am incercat sa-i explic cat de mult conteaza gandirea pozitiva/credinta in Dumnezeu/legea atractiei, si ca macar de acum inainte trebuie sa fac tot posibilul sa fiu linistita si optimista. Pentru ca si daca n-are copilul nici o boala, eu ii fac mult rau cu stresul si depresia ce ma bantuie.

El sigur e afectat si pentru ca de obicei in vremea asta ne faceam planuri de concediu, acum nici nu a putut sa se gandeasca la asta, pentru ca se punea si problema amniocentezei, plus ideea ca fatul are defecte majore. Si Alex ne tot spune saracutul ca vrea la mare, deci pentru el ar trebui sa ne scuturam putin si sa incepem sa ne gandim unde si cum mergem. Dar e greu de programat, printre ecografii morfologice si analize la Bucuresti sau analize aici si sa incerc sa vad cum pot trimite la Bucuresti... Ne vom uita la un calendar plin de date incercuite, si vom incerca printre ele sa cautam ceva oferte de vacanta, nici nu stim unde...

Trec printr-o perioada grea din mai multe puncte de vedere de mult prea multa vreme, si copilul din mine striga ca vrea sa treaca o data, sa fie iar totul bine... Am atatea regrete deja, si peste toate se mai adauga multe multe lacrimi zilnice, nu cred ca a fost o zi in ultima vreme in care sa nu plang. Imi amintesc cand am mers la Bucuresti ca plangeam ca era 1 iunie si toata lumea ma intreba ce i-am luat lui Alex, eu vorbeam la telefon cu doctori, el se juca cu altcineva sa fac eu bagaje sa mergem la Bucuresti, si apoi l-am chinuit si cu drumul de Bucuresti. Vreau in mod infantil sa dau timpul inapoi si sa fac tot posibilul sa am o sarcina sanatoasa, ca sa pot sa ma ocup si de Alex cat mai pot, si de mine si de bebe mic.... Prietenii din jurul meu s-au cernut intr-un mod bizar, am avut parte de un sprijin incredibil de la persoane de la care nici nu ma asteptam. Daca asta a fost lectia ce a trebuit s-o invat, a fost un mod destul de dur al universului sa mi-o dea.

Sper sa reusesc sa ma linistesc, sper sa fie totul bine chiar si la multiplele investigatii din sarcina si de dupa nastere, si pana creste mare bebe mic, sper ca singurele afectiuni pe care le va avea sa fie de la stresul si depresia mea, continue, si de acum din sarcina, si de la nastere, si de dupa nastere prin spitale si clinici... Va multumesc mult mult pentru gandurile bune si pentru rugaciuni, nu am primit in viata mea atat de multe mesaje si atat de mult sprijin. Mai primesc in continuare sfaturi :D. De exemplu, duminica am citit pentru prima data Acatistul Sfantului Nectarie (eu de felul meu sunt credincioasa dar nu tare practicanta). Si luni am primit telefonul partial linistitor de la doamna doctor.