"Cezariana" de Michel Odent - 1

Schita facuta de mine pentru aceasta carte (pentru ca nu se poate numi review la cat a iesit de lunga), schiță personală pentru păstrarea informațiilor prețioase, are in word 15 pagini :). De aceea am ales sa o impart in 4 postari. Pentru a gasi rapid celelalte linkuri cu detalii din carte, le voi pune aici la inceput, la fiecare postare in parte. 

Partea a 2-a aici. 
Partea a 3-a aici. 
Partea a 4-a aici.

Nu cred ca mi-ar fi trecut prin minte sa citesc o carte care se numeste asa. Tin minte doar ca atunci cand citeam ca o mamica a ajuns la cezariana de urgenta si nu stia nimic pe aceasta tema, eu ma speriam. Nici eu nu fusesem pregatita nici emotional, nici strategic, pentru o asemenea varianta. In cel mai rau caz spuneam ca voi cere o epidurala. Dar si aceea era un NU hotarat pentru mine. As fi considerat un esec ca nu pot naste fara epidurala, mai ales dupa ce citisem cat rau ii face bebelusului. Ei, dar in momentul in care am ajuns la clinica in dimineata zilei de 16 octombrie 2009, si la fiecare contractie, din minut in minut, eu cadeam jos in patru labe pe coridor si nu mai vedeam nimic in jur de durerea insuportabila, atunci m-am gandit ca daca asa e in prima si a doua ora de travaliu, ce ma voi face cele 12-24-48 de ore cat citisem ca dureaza travaliul la prima nastere???? In momentul acela deja ma gandeam ca sigur voi cere o epidurala, eu nu mai rezist asa nici macar o contractie, d-apoi o zi intreaga... Inca nu stiam ca am deja dilatatie 10 :D si ca oricum anestezistul trebuie sunat acasa si ar veni poate intr-o ora. Peste o ora Alex era deja afara. Si totusi consider ca nasterea lui Alex, asa scurta si intensa cum a fost, nu a fost naturala. Nu-mi venea inca sa imping, s-au apasat pe burta mea, mi-au spus ca nu imping bine (de parca asta e ceva ce trebuie sa invatam, nu ceva ce ne vine natural...), mi-au facut epiziotomie, oxitocina, chiuretaj,  si multe multe altele...

De cate ori aud oameni care spun de chinul impinsului, imi amintesc un citat frumos, de origine chineza, citit pe drmomma.org: Don’t push the river, it flows by itself. Mi se pare asa trist cand aud de impins la nastere, ma gandesc la cat de dureros poate fi sa ai scaun intins pe spate, fortand impingerea fara sa simti ca iti vine sa faci asta. Si cat de repede, usor si natural se intampla totul in alta pozitie, cand organismul simte nevoia sa impinga...

Dar sa revin la carte. Am primit-o cadou de la o noua prietena si mi s-a parut un gest incredibil de altruist, la care chiar nu ma asteptam. Dupa ce am citit-o pot sa spun ca orice mama sau viitoare mama o poate citi linistita, nu se va simti vinovata de nimic, si va invata multe din ea. Adica in carte sunt prezentate si plusuri si minusuri la fiecare fel de nastere :)), deci puteti ramane numai cu plusurile. Din pacate, chiar daca sunt unele notiuni de nastere naturala pe care as fi vrut sa le cunoasca si familia mea, pentru cele cateva aliniate la care mi s-a aprins clopotelul, nu cred ca ar avea rabdare sa citeasca o carte intreaga despre nasteri si proceduri medicale.

Michel Odent este un medic francez care a revolutionat ideile spitalicesti in ceea ce priveste nasterea naturala. Sunt sigura ca puteti gasi singuri multe informatii despre el online.

In primele capitole Michel Odent vorbeste despre cezariana. Despre evolutia ei, despre inceputurile lui ca doctor, despre cum a ajuns el medic obstetrician, desi incepuse inspre chirurgie, tocmai datorita cezarienei si faptului ca ginecologii nu aveau incredere sa efectueze o asemenea operatie, despre cum atunci in Franta rata cezarienelor era de 1%, despre cum cezariana pe vremea aceea era folosita doar pentru a salva vieti. In cateva decenii, o interventie de salvare a ajuns sa fie considerata o modalitate banala de a da nastere.

Apoi ajunge la zilele noastre, la tarile cu procente uluitoare de cezariene (China 50%, Brazilia 50%, cu Sao Paolo si Rio peste 80%; peste 50% in India (mai ales Delhi), Taiwan, Thailanda, Singapore, Coreea de Sud, Iran, Cuba, Turcia (mai ales Istanbul), Grecia, Spania si Portugalia). Vorbeste despre  faptul ca in zilele noastre a ajuns sa fie considerata o optiune, sa  vrei sa nasti “pe sus”. In Brazilia cezariana a devenit un statut social, daca ai facut cezariana esti considerata o doamna, asa ca si cele mai sarace femei se straduiesc sa nasca prin cezariana, sa aiba parte de stima celor din jur. In spitalele braziliene regula este cezariana atunci cand ajungi la spital, si trebuie sa specifici si sa semnezi daca vrei o nastere vaginala. La sfarsitul secolului al XX-lea, medicii se intrebau pe la conferinte daca trebuie sa accepte sa faca cezariene “la cerere”. La inceputul secolului al XXI-lea se intreaba daca nu ar trebui sa ofere sansa unei cezariene tuturor femeilor. Mda, interesele financiare sunt mari, nu? Intre timp s-au prins ca le pica si lor ceva...

Tot in primele capitole gasim detalii despre evolutia operatiei de cezariana

•  de la taietura verticala, la cea orizontala de la nivelul unei zone mai groase a uterului, numita “segmentul inferior”, un tesut care da foarte putine riscuri
•  de la anesteziile puternice, la rahianestezii si epidurale
• de la taieturile dificile, la care doctorii trebuiau sa se grabeasca, sa nu ajunga anestezia in sangele fatului, pana la cele 2 minute de azi de la prima incizie si pana la scoaterea fatului
•  de la taieturile mai mari, la noi tehnici de departare a tesuturilor, astfel incat taieturile sa aiba doar 2-3 cm,  muschii sa fie taiati cat mai putin, in rest indepartati cu degetele, si tesuturile taiate sa fie cusute in siguranta (sunt dintre ele care se lasa sa se lipeasca singure).
•  Toate cele de mai sus au dus la cresterea sigurantei operatiei si pentru mama si pentru bebelus, la reducerea pierderii sangelui si la scurtarea timpului operatiei.

Concluzia autorului, dupa aceasta evolutie, este ca pentru mama, cezariana a ajuns sa fie la fel de sigura ca o nastere vaginala. (Eu deja eram in dubii in acest punct de ce mi-a fost recomandata aceasta carte de cineva care sustine nasterea naturala. Dar, asa cum am spus si la inceput, in carte toate ne vom simti bine, si cele care am nascut natural, si cele care am nascut prin cezariana :)) )

Michel Odent isi da cu parerea apoi, totusi, cum s-a ajuns aici. El considera ca s-a ajuns la atatea cezariene nu din cauza sigurantei interventiei, ci din cauza neintelegerii nevoilor femeilor care nasc. Aici deja incepeam sa rezonez. La nivel fiziologic, hormonal, al creierului primitiv, hipofiza si hipotalamusul NU secreta hormonii necesari nasterii daca femeia e inhibata. Sunt aceiasi hormoni ca si cei folositi in actul sexual. Cine ar putea face sex in conditii de stres? Inhibitiile apar la nivelul creierului nou, intelectual, al neocortexului, care este cel mai prezent la om, si mai putin prezent la animale.

Astfel, o nastere naturala si usoara, fara complicatii, este atunci cand femeia naste singura, fara medicamente, si se rupe de tot ce este in jurul ei, ajunge “pe o alta planeta”, se comporta asa cum ii vine, fara retineri, urla, geme, sta in ce pozitii se simte mai bine, isi pierde notiunea timpului. Deci regula cea mai simpla si cea mai importanta pentru o nastere NATURALA este: sa nu stimulam neocortexul unei femei aflate in travaliu! Deci sa n-o scoatem din starea ei, sa nu o punem sa gandeasca rational nimic, sa nu o intrerupem, sa nu o intrebam nimic, sa nu tinem lumini aprinse, sa nu-i dam senzatia ca e privita sau studiata sau judecata.  De fapt orice secretare a hormonilor din familia adrenalinei stimuleaza neocortexul, si astfel inhiba nasterea. E logic, suntem mamifere, si animalele vor sista procesul nasterii daca simt un potential pericol. Va trece mult timp pana cand doctorii vor intelege cat de importante sunt aceste aspecte, daca vor intelege vreodata procesul natural al nasterii. Nu stiu daca au cum sa inteleaga din moment ce majoritatea femeilor ginecolog aleg sa faca cezariana atunci cand isi aduc copiii pe lume. Nu stiu cand vor intelege ei, daca noi nu le cerem. Chiar si eu, cand citeam despre planuri de nastere, mi-as fi dorit sa fie lumina mai inchisa, sa nu fie atata lume in sala de travaliu, citisem mult despre asta. Dar fiindca aveam deja o multime de cerinte „neobisnuite“ pentru ei, la care tineam mult mai mult, am crezut ca nu are chiar atata importanta lumina, oamenii multi din sala de nastere, interactiunea doctorului si a moasei cu mine, tonurile grabite, instructiunile de impins,....  Asadar, femeia are nevoie in timpul nasterii sa se simta in siguranta. De aceea, de-a lungul istoriei, femeile nasteau cu o alta femeie apropiata lor, cu care se simteau bine, fara sa se simta observata sau judecata, o femeie cu experienta, in principal mama sau bunica.

Michel Odent e sigur ca daca in urma cu o jumatate de secol s-ar fi aflat despre nevoile femeii din timpul nasterii, nu s-ar fi ajuns la rata cezarienelor din ziua de azi. Moasele nu ar fi disparut, nu am fi avut deja a treia generatie de copii nascuti prin interventii medicale. Nasterile nu ar fi ajuns sa fie verificate si inregistrate electronic. O femeie care naste si care e monitorizata (pentru bataile inimii fatului si pentru intensitatea contractiilor) isi va stimula astfel neocortexul, si va risca o nastere mai lunga, mai dificila si deci mai periculoasa. In cele mai multe cazuri se va ajunge la cezariana. Michel Odent aduce referinte studii medicale pentru urmatoarea afirmatie cruciala: “singurul efect constant si semnificativ asupra statisticilor legate de monitorizarea electronica – in comparatie cu ausculatia intermitenta – este cresterea ratei cezarienelor”.

Michel Odent este recunoscut international pentru o idee cu care totusi nici grupurile de nastere naturala nu sunt de acord. Culmea e ca eu am ajuns sa-l inteleg, desi nu stiu daca sunt de acord cu el. Michel Odent este impotriva participarii tatalui la nastere. El sustine ca mamele nu sunt atat de dezinhibate alaturi de sotii lor, se streseaza de pozitiile alese, de sunetele scoase, de aspectul lor, de excretiile aparute in mod normal la nasteri. Astfel li se stimuleaza hormonii din familia adrenalinei si nasterile sunt incetinite. El sustine ca aparitia noii idei cu tatal la nastere coincide cu avantul cezarienei. Na, carcotasa din mine ar spune si ca poate sunt unii soti care nu vor sa se schimbe cumva partenera lor de pat, “acolo jos”. Astfel de soti egoisti contra naturii si misogini sunt cei care le si interzic sotiilor lor sa alapteze, ca sa nu li se modifice sanii, considerati de drept pentru placerea lor, nu pentru ce au fost creati de natura. Asa ca, daca astfel de soti au participat la nasteri naturale, apoi sigur au cerut cezariene :D.

Eu am o experienta frumoasa cu sotul meu la nastere. Am povestit foarte in mare aici. Stiu ca nasterea mea vaginala (nu pot spune naturala) medicalizata, grabita si fortata, ar fi fost mult mai dificila fara el aproape, doar cu oameni straini in care nu aveam incredere. Dar nu pot sa stiu daca la o nastere cu adevarat naturala, acasa, in intimitatea mea, prezenta sotului meu m-ar opri sa intru in starea de “pe alta lume”. Poate ca as fi inhibata, nu de rusine, ca hormonii din momentele alea te cam ajuta sa uiti de rusine, ci de teama ca el m-ar studia mereu in ce faza sunt, daca nasc repede sau incet, de teama ca el s-ar simti responsabil sa isi dea seama cand lucrurile nu merg bine, de teama ca daca el va vedea ca nu evolueaza nasterea, nu va avea rabdare si imi va propune medicalizarea ei. Din punctul asta de vedere poate ca m-as simti mai bine cu cineva care mi-ar cunoaste toate dorintele si sentimentele, si care ar avea incredere in mine ca mi-as da seama singura cand lucrurile nu merg bine. Sa nu uitam totusi ca lucruri tragice se pot intampla oriunde.

Este totusi un concept nou in lumea nasterilor naturale, si merita sa ne gandim la el. Mai ales ca, daca vrem sa comparam mamiferul om cu alte animale, sau cu oamenii neindepartati de continuum, toate femelele se indeparteaza de toti membrii familiei/tribului/grupului, si nasc singure. Nasterea este un proces animalic la urma urmei, se poate derula doar cu ajutorul hormonilor din creierul nostru primitiv, creierul intelectual trebuie inchis de tot pentru a putea naste natural. Asadar pentru o nastere usoara si naturala, trebuie sa eliminam tot ce tine de specificul nostru uman si sa ne gandim la noi ca la niste mamifere.

Imi place cum explica apoi Michel Odent procesul expulziei, evolutia noastra de la maimute la fiinte bipede. Autorul aduce in fata studii care arata ca femeia insarcinata “modeleaza” fizicul bebelusului ei in asa fel incat acesta sa se poata naste natural, deci nu exista sanse sa creasca mai mare decat bazinul ei. Pentru a putea sta in doua picioare, bazinul mamiferului om evoluat din maimuta a trebuit sa se ingusteze. Totusi, creierul nostru este mai mare decat cel al maimutelor, asa ca a trebuit sa se gaseasca un mod de evolutie a nasterii capului bebelusului. Canalul nasterii e mai mare masurat transversal, la intrare (dinspre col), si mai mare masurat longitudinal, la iesire (la vagin).  Aceasta a fost evolutia fata de maimute, care nasc centrat, bebelusul-maimuta nu se roteste in canalul de nastere. De aceea fatul uman trebuie sa se angajeze la nastere intr-o parte, apoi sa ajunga cu fata in jos si sa se roteasca din nou intr-o parte pentru a putea elibera umerii. 

VA URMA