The Continuum Concept

Probabil multa lume stie despre cartea The Continuum Concept, a lui Jean Liedloff. Si probabil multi stiu ca ea sta la baza teoriei Attachment Parentingului. De fapt, daca o iau cronologic, eu prima data am auzit despre carte intr-un interviu cu Jean Liedloff, realizat la o conferinta virtuala de viata sanatoasa si raw food. Pentru ca, poate mai tineti minte cum am spus prin alte postari, eu eram interesata de principiile vietii sanatoase inca dinainte sa fiu interesata de o sarcina. Asa ca, desi nu aveam in plan nici un bebelus, am ascultat-o. Am retinut vreo trei chestiuni din acel interviu. Cum explica ea descarcarea energiei stocate in copil prin omul mare ce il tine in brate, cum facea comparatia cu un om adult ce e tintuit la pat si care acumuleaza nervi din cauza ca nu se poate misca. Cum povestea ea despre copiii din triburile pe care le-a studiat, care fug prin jungla, pe langa prapastii si se joaca cu focul, si nu patesc nimic. Si am mai retinut cat era ea de nervoasa pe Dr. Sears ca i-a furat teoria conceptului continuu, si a pus-o in practica spunandu-i Attachment Parenting, fara sa spuna de unde si-a luat ideea.

Apoi, dupa ce am nascut, am auzit iar de carte si am vrut s-o citesc. Am primit de la o prietena un pdf in limba engleza, dar nu am putut citi mai mult de 10 pagini, am cedat din cauza greselilor de ortografie sau de gramatica ingrozitoare. Uneori aveam impresia ca e scrisa dupa dictare de cineva necunoscator de limba engleza, pentru ca unele cuvinte si exprimari semanau fonetic cu cuvintele in engleza, dar in scris deloc. Asa ca daca ati renuntat candva sa o cititi din cauza pdf-ului ingrozitor in engleza, sa stiti ca se poate citi mai usor :D.

Apoi am renuntat o perioada lunga, m-am gandit ca nu are nici un sens. De ce s-o citesc? Daca aceasta carte sta la baza attachment parentingului, ce sens are s-o mai citesc? Eu imi port copilul, dorm cu el, il ascult, sunt empatica, il alaptez, ce rost are sa ma mai chinui sa citesc o noua carte de parenting? Poate la inceputuri, cand inca ma simteam prost ca al meu nu sta in carucior, sau ca trebuie sa-l tin sa doarma pe piept, imi faceau bine articole care sa-mi spuna ca ceea ce simt, instinctul meu de a nu-l lasa sa planga, e normal, e natural, e sanatos. Si ca articolele ce le citeam pe site-urile despre copii, cum trebuie sa-i dresezi, sa-i lasi sa planga, sa nu cumva sa se invete in brate, sa nu-i alaptezi la cerere, sunt un mare bullshit, contra naturii noastre. Dar acum, ca faceam toate lucrurile astea cu drag, si nu mai aveam nevoie de reasigurari, ce sens avea sa mai citesc o carte despre asta?

A revenit cartea in calea mea, cand am vazut un link pe scribd cu traducerea in limba romana (se poate downloada pdf-ul). Am inteles ca o mamica a facut acest efort. Deci, atunci cand veti gasi greseli in text, ganditi-va doar ca nu e vorba de o traducere oficiala, ci efortul unei persoane, de a va ajuta sa cititi mai usor cartea.

O prietena mi-a spus atunci ca imi imprumuta cartea pe hartie, daca vreau s-o citesc, fara greseli. Asa ca acesta a fost momentul in care nu am mai putut da inapoi. Trebuia s-o citesc in sfarsit! :D

Cartea se citeste dificil totusi, nu este un limbaj usor. Si ce mi se pare cel mai greu pentru o mamica de toddler care tot citeste si se opreste si se joaca cu piticul si iar citeste :D este aranjarea in pagina si impartirea pe capitole. M-ar fi ajutat niste paragrafe, sa am anumite milestones de unde sa pot continua sa citesc. Asa, cu semne de carte furate de Alex, cu memorari ale numarului paginii, am ajuns de multe ori sa recitesc aceleasi paragrafe ca sa gasesc aliniatul unde am ramas.

Acum, dupa ce am citit cartea, pot sa spun ca eu nu l-as considera pe Dr. Sears deloc vinovat de ceva. Pentru ca ce a scris Jean Liedloff nu seamana cu ce scrie Dr. Sears si ce recomanda acesta. Cartile si site-ul lui Dr. Sears sunt resurse de parenting, cu sfaturi pentru parinti. Cu indemnuri pentru alaptare, purtare, co-sleeping, vaccinare personalizata, nutritie sanatoasa, nastere naturala. Cu raspunsuri la intrebari. Daca Jean Liedloff considera ca Dr. Sears a furat-o, atunci acesta din urma bine a facut, pentru ca in cartea Conceptul Continuu nu apar deloc aceste sfaturi, deci Attachment Parentingul ca si concept inventat de Dr. Sears trebuia sa apara, ca sa puna cineva in practica si sa explice ce a descoperit Jean Liedloff in Conceptul Continuu.

Imi place mult cum explica Hobo Mama care sunt principiile Attachment Parentingului, dar si Mayim Bialik spune frumos ca nu exista un set de reguli pentru a te califica intr-un parinte atasat, cel mai important e respectul pentru bebelus, construirea unei relatii de calitate cu copilul.

In schimb cartea Conceptul Continuu nu mi se pare o carte de parenting. Poti sa tragi anumite concluzii daca vrei la final, dar nimeni nu iti spune in carte “trebuie sa porti copilul, trebuie sa-l alaptezi, trebuie sa dormi cu el”. Cartea e ca un documentar National Geographic / Discovery Channel / Teleenciclopedia. Chiar m-am gandit ca din aceasta cauza cred ca prinde foarte bine la barbati. Te simti ca si cum te-ai uita la televizor la un studiu comparativ intre oamenii indepartati de natura lor (noi) si cei care sunt mai apropiati de naturalul uman (in special tribul Yequana din America de Sud, pe langa altele).

Ce inseamna de fapt acest Continuum? Este vorba despre asteptarile si tendintele pe care organismul uman le are, in functie de evolutia lui de mii de ani. Plamanii ne sunt facuti ca o asteptare a aerului, ochii ca o asteptare a luminii, pielea si parul impermeabile ca o asteptare a ploii, mecanismul de coagulare, o asteptare a accidentelor de la suprafata corpului.

Citez din traducerea de pe scribd:
“Lanţul experienţei care pregăteşte omul pentru existenţa lui pe pământ începe cu aventura primei vietăţi unicelulare. Ceea ce este experimentat, în termeni de temperatură, compoziţia împrejurimilor, nutrienţii disponibili ca să-şi alimenteze activitatea, schimbările vremii precum şi loviturile de alte obiecte sau membrii ai aceleiaşi specii au fost transmise descendenţilor. Pe baza acestor date, transmise prin mijloace încă în mare parte ascunse ştiinţei, au avut loc schimbări foarte, foarte incete,schimbări care, pe parcursul unei perioade inimaginabil de lungi, au produs o varietate de forme care au putut supravieţui şi s-au putut reproduce, făcând faţă mediului în diferite moduri.”

“În acelaşi timp, principiul stabilizator era în funcţiune în fiecare formă şi în fiecare parte din fiecare formă, luându-şi informaţiile din moştenirea ei de experienţă, din contactele ei de orice fel şi dotându-şi descendenţii cu moduri din ce în ce mai complexe de a face faţă în mod eficient acestor experienţe. Aşadar, modelul fiecărui individ era o reflectare a experienţei pe care se aştepta să o întâlnească. Experienţa pe care o putea suporta era definită de circumstanţele la care predecesorii săi s-au adaptat.”

Pentru a cerceta asteptarile omului ca specie, nu avea nici un sens sa se cerceteze omul civilizat, indepartat de naturalul lui. Cercetarea altor specii asemanatoare ar fi fost inselatoare si nu in totalitate adevarata. Astfel s-a ales un trib amazonian care pastra tendintele naturale, instinctuale, de crestere a copiilor.

“Continuum-ul uman mai poate fi definit ca şi secvenţa de experienţă care corespunde aşteptărilor şi tendinţelor speciei umane într-un mediu comparabil cu acela în care acele aşteptări şi tendinţe s-au format.”

Imi amintesc cum multa lume respinge teoriile attachment parentingului, in ideea ca nu mai suntem in triburi, s-au inventat carucioarele sa ne usureze viata, si alte gadgeturi, s-a inventat laptele praf, de ce sa ne mai chinuim cu alaptarea. Totusi uitam de multe ori ca organismul uman, atunci cand se naste, e pregatit fizic, hormonal, emotional, psihic, pentru conditiile ce le asteapta de mii de ani: tinut in brate de mama lui, alaptat, dormit alaturi de parinti. El nu stie ca s-a nascut in secolul XXI si ca acum mama vrea sa fie mai libera, sau ca mama lui citeste ca nu ar trebui sa-l tina in brate. El reactioneaza la astfel de situatii la fel cum ar reactiona un copil din continuum-ul speciei noastre, nascut natural in jungla amazoniana.

Asa ca, desi de multe ori am respinge aplicatiile Conceptului Continuu in viata noastra ocupata cand copilul e mai mare, totusi cand acesta e mic si se bazeaza doar pe instinct si pe ce l-a invatat, celula cu celula, evolutia lui, lucrurile stau altfel. Cand mai cresc le mai putem explica anumite lucruri. Nu putem aplica acest concept continuu si cand ei cresc, pentru ca traim intr-o lume departe de ideal, in care mama trebuie sa mearga la un serviciu departe de copil. Dar cand acestia sunt bebelusi nu avem nici o scuza sa nu ii crestem conform asteptarilor lor. Jean Liedloff ofera si pentru mamele ce se intorc la lucru devreme (in SUA concediul de crestere a copilului cred ca este 12 saptamani), spunandu-le ce ar trebui sa faca bona cu copilul, persoana care sta cel mai mult timp cu el. Solutii sunt, trebuie doar sa ne dorim sa crestem copii sanatosi si fericiti.

Am vrut sa explic ce inseamna continuum-ul pentru ca de cate ori ma apucam de citit cartea nu intelegeam de ce se numeste asa. In rest, nu as vrea sa va divulg informatii din carte. Doar vreau sa va spun ca e normal sa va simtiti vinovati dupa ce o cititi. Si chiar nervosi, nervosi pe lumea in care traim si in care aceste lucruri nu ni s-au spus, nu ni s-a dezvaluit importanta lor.

Eu m-am simtit prost putin si in introducerea cartii, unde se vorbeste despre educatia centrata pe copil. Cum nu e ok sa te joci cu ei, sa te cobori la nivelul lor, ci trebuie sa-i implici pe ei in viata ta de zi cu zi, in treburile tale. Ca o scuza pentru mine, consider ca in vremurile noastre e foarte greu, pentru ca munca mea se deruleaza la calculator si nu am cum sa-l implic. Eu nu merg dupa apa la rau, nu tai trestie de zahar, nu vaslesc cu canoe. Asa ca am considerat ca decat sa-l pun in fata televizorului la desene animate, e mai ok sa ma implic in jocurile lui. Heheee, poate cu acest aliniat va provoc sa cititi cartea, poate pana acum multi ati crezut ca Jean Liedloff va invinovateste ca nu stati destul cu copilul :)).

Si am suferit apoi mult mult mult mult mult mult mult in capitolul The Beginning of Life. Am plans mult, cu gandul la nasterea lui Alex si la nasterea tuturor copiilor din tarile “civilizate”. Este capitolul meu preferat, l-as mai citi de multe ori, sa mi se intipareasca in minte tot raul ce il facem copiilor nostri. Of Doamne...

Un singur citat dau din traducerea de pe scribd, desi imi vine sa citez tot acest capitol. Il consider cel mai important din toata cartea:

“Perioada imediat următoare naşterii este cea mai impresionantă perioadă petrecută în afara corpului mamei. Ceea ce întâlneşte bebeluşul este ceea ce înţelege el drept natura vieţii. Fiecare impresie ulterioară poate doar confirma, într-o măsură mai mare sau mai mică, prima impresie, făcută când nu avea deloc informaţii despre lumea exterioară. Aşteptările lui sunt cele mai inflexibile pe care le va avea vreodată. Schimbarea din ospitalitatea totală a uterului este enormă, dar, după cum am văzut, a venit pregătit pentru marea săritură din uter la locul său în braţe.

Pentru ce nu a venit pregătit este o săritură şi mai mare în orice fel, cu atât mai puţin pentru una într-un nimic, non-viaţă, un coşuleţ cu textile sau un pătuţ de plastic fără mişcare, sunet, miros sau senzaţie de viaţă. Ruptura violentă din continuum mamă-copil, atât de puternic conturată în timpul fazelor petrecute în uter, e de înţeles că se lasă cu depresie la mamă, precum şi cu agonie la bebeluş.

Fiecare terminaţie nervoasă de sub pielea lui proaspăt expusă tânjeşte după îmbrăţişarea aşteptată, întreaga lui fiinţă, specificul a tot ceea ce este el, conduce spre a fi purtat în braţe. Timp de milioane de ani puii de om au fost ţinuţi aproape de corpul mamei lor încă din momentul naşterii. Unii bebeluşi din ultimele sute de ani se poate să fi fost privaţi de această experienţă de maximă importanţă, dar acest fapt nu a diminuat deloc aşteptarea fiecărui nou-născut că el va ajunge la locul lui de drept.”

Asa cum e tratat in primele zile si luni de viata, asa se asteapta sa fie tratat toata viata, acela e normalul pe care il considera al lui.

Capitolul Growing Up l-am citit iar ca un documentar, acceptandu-mi greselile ce le-am facut cu Alex, mai ales expresii “ai grija sa nu pici”, pe care le scot zilnic... Cand daca stai sa te gandesti ce pui de animale ar avea tendinte sinucigase la urma urmei... Doar copiii “civilizati” se accidenteaza, din cauza acestor observatii ce li se fac. Nu o fac de ciuda, ci ca sa indeplineasca asteptarile pe care parintele le are de la ei. Asa ca in acest capitol am citit fascinata cum merg copiii din tribul Yequana pe marginile prapastiilor fara sa pateasca nimic. Cum mamele lor isi vad de treaba prin jungla cu toddlerul mergand in patru labe in urma lor, fara sa se streseze daca acesta o urmeaza, si fara sa il strige constant sa vina la ea. Mi-am amintit cum am citit in alta parte de fenomenul de imprinting, cu gasca si bobocii ei, cum bobocii isi urmeaza peste tot mama. Bine, ca o paranteza, articolul ce-l citisem era despre imprintingul invers la oameni, in care mama isi imprima mirosul copilului si nu poate sta departe de el (daca si-l imprima, deci daca se “intalnesc” dupa nastere...). La acest capitol nu am mai suferit :D pentru ca mi-am dat seama ce pot schimba, ce nu, ce mi se potriveste si ce nu.

In capitolul Deprivation of Essential Experiences am fost din nou fascinata sa gasesc atatea explicatii pentru problemele din societatea de azi. De la groapa aceasta intre generatii (suntem o generatie crescuta in crese, care nu isi respecta batranii si nu se intelege bine cu copiii, lucru care nu s-a mai intamplat in istorie niciodata, evolutia de mii de ani a fost bazata intotdeauna pe admiratia muncii parintilor si pe invatarea cu iubire a copiilor), la drogati, delicventi, probleme in casnicii, imaturitatea asta de care dam dovada si dorinta de a fi mereu copii (care iarasi nu a aparut in generatiile anterioare), egoismul asta in care nu putem oferi dragoste neconditionata copiilor nostri (sau sotilor, celor din jur), ci le-o cerem pentru ca noi nu ne-am facut plinul cand am fost mici. Nefericirea aceasta constanta, in contrast cu fericirea continua prezenta la tribul amazonian, pentru ca au crescut in modul natural in care organismul uman se asteapta sa fie crescut, au fost tratati cu comportamentul matern si patern pe care organismul bebelusului l-a asteptat. Iarasi un capitol destul de trist, dar revelator. Nu am plans, nu. Ca si capitolul The Beginning of Life nu mai este nici unul....

In ultimul capitol, Society, se povesteste care ar fi societatea ideala si cum putem s-o schimbam si pe cea din jurul nostru. Sa incorporeze figuri parentale, figuri de bunici, parinti/invatatori/profesori pe care copiii sa-i poata imita in munca, copii de varsta lor cu care sa poata comunica in limbaj comun, dar si copii mai mari, ca sa vada cum urmeaza sa evolueze.

Alte linkuri utile:
Unde gasiti de vanzare cartea pe hartie in limba engleza? Pe okian (sper ca sunt ok, nu am comandat niciodata), pe bookdepository cu transport gratuit.

Definitia conceptului continuu, dupa Jean Liedloff. Site-ul nu e construit deloc bine, eu gasesc articole in el doar daca merg in google si caut. Aici totusi lista cu articole.

Aici un articol tradus de pe site-ul de mai sus. Iar la final aveti link catre discutiile de pe forumul AP din Romania, pe tema cartii.

Imi pare bine ca am citit cartea Conceptul Continuu. Sunt mai bogata, mai inteleapta, acum ca am citit-o. Chiar daca unele lucruri nu pot fi aplicate la noi, in momentul si in locul in care traim, tot putem invata multe din carte. Si, cum am spus, mi se pare ca e o carte care ar prinde si la barbatii fascinati de stiinta, de istorie, sa inteleaga apoi de ce nu e bine sa lasam copilul sa planga. Aceasta carte poate sterge destul de usor niste concepte inumane din timpurile noastre. Cum am mai spus mai sus, nu e o carte de parenting. E o carte in care se compara in fiecare aspect al vietii, copiii din continuumul omenesc cu copiii din “civilizatie”.