duminică, 15 septembrie 2013

Michael Thompson si Homeschooling-ul



O mica introducere: sunt un mare fan al unschoolingului. Homeschooling cu programa ca la scoala pentru mine inseamna doar aceeasi scoala fara profesori si fara colegi. In schimb unschoolingul, sau educatia centrata pe copil, mi se pare metoda ideala de educatie, pentru ca asa invatam noi toti dupa ce scapam din sistem. Studiem despre uleiurile esentiale daca asta ne intereseaza, mergem chiar si la un curs sau o conferinta, etc. E evident ca ceea ce invatam din interes propriu ne ramane in minte, pe cand din scoala nu pot spune ca am ramas cu ceva. Si unschoolingul mi se pare continuarea perfecta a attachment parentingului de la copilul mic la cel mare, pentru ca ii respecti ritmul si nevoile.  Dar sunt constienta ca nu voi face nici unschooling, nici homescooling cu copiii mei pentru ca nu am curaj sa-mi asum acel mic risc sa imi para candva rau.

Eu nu stiam nimic de Michael Thompson inainte sa-mi spuna Otilia de aceasta conferinta, asa ca dupa curiozitatea mea daca e conform cu filozofiile attachment parentingului, mi-a inflorit in minte intrebarea “cum se situeaza Michael Thompson in raport cu homeschoolingul?”. (Si am fost foarte, foarte surprinsa sa NU gasesc niciun articol pe aceasta tema pe internet, in legatura cu Michael Thompson si homeschooling-ul, deci probabil sunt singura cu aceasta dilema). De ce fix aceasta intrebare? Pentru ca e psiholog scolar, si pentru ca sustine independenta baietilor, dar in ritmul lor. Stiam ca scrie mult despre viata sociala a baietilor si toata lumea are aceasta dilema cand aude  de homeschooling: “si cum socializeaza?”. 

[  Normal ca socializeaza copiii scoliti acasa, pentru ca in loc sa stea in banci fara sa aiba voie sa vorbeasca cu colegii de langa ei toti de aceeasi varsta, se plimba prin muzee, prin parcuri, prin biblioteci, discuta cu taranii din piata, fac o actiune umanitara la un azil de batrani sau la un orfelinat, discuta cu colegii de la un curs de pictura sau de inot, sau poate doar fac experimente chimice cu alti copii scoliti acasa :D. Si dupa-amiaza pot sa se joace cu cei care au fost dimineata la scoala :).    ]

Dar, revenind la Michael Thompson, nu stiam daca nu cumva si el condamna homeschoolingul din cauza ca baietii au nevoie de actiune, de socializare. Primele articole gasite pe tema educatiei  descriau viata grea a baietilor in scoli. Ah, veti spune, pai trebuie sa treaca prin greutati, viata e grea, asa ca de ce sa-i scutim? Cum am mai spus si aici, nu sunt de aceeasi parere. Consider ca trebuie sa amanam cat putem de mult suferintele de genul acesta, pentru ca acestea nu ii calesc, doar ii ciuntesc. Si asa cum conteaza sa nu se apuce de fumat la 3 ani, ci cat mai tarziu posibil, pentru ca nu putem spune ca organismul trebuie obisnuit, la fel si “bullyingul”, violenta, atacul, batjocura asupra copiilor nostri merita amanate pentru ca ei sa fie cat mai maturi emotional cand dau de ele. Dar viata baietilor in scoli nu e grea doar din cauza violentei, spune Michael Thompson, ci si din cauza standardelor feminine impuse in scoli si din stilul de predare indreptat mai mult inspre fete. In al treilea rand, baietilor nu li se permite social exprimarea emotiilor (decat prin violenta apoi condamnata). Eu vad astfel 3 mari probleme ale baietilor in scoala.


ADHD si presiunea din scoli

[Hai sa presupunem ca prin homeschooling inteleg o scoala in care copilul e respectat, ok? Pentru ca am aflat recent ca sunt parinti care aleg HS ca sa ii ingradeasca pe copii, ca nu cumva sa afle anumite informatii. ] 
Scoliti acasa, baietii au libertatea sa fie cum sunt cu adevarat, sa se joace de-a lupta cu sabii, sa se catere cand vor, sa isi consume energia in ritmul lor. In SUA se pare ca e mai simplu sa le dai baietilor medicamente contra ADHD decat sa te intrebi de ce ii consideri pe toti baietii prea activi. (Articolul din link e foarte interesant, chiar daca nu e despre Michael Thompson, acum am aflat si eu ca intr-adevar baietii nu aud si nu vad ca fetele, serios :). Lucruri foarte importante atunci cand ii tratezi la fel pe toti, dupa un standard feminin de stat pe scaun mult timp si de citire devreme doar carti lipsite de actiune violenta.)

Se pare ca in medie in SUA 20-25% dintre baieti sunt diagnosticati cu ADD/ADHD doar pentru ca au un comportament normal pentru un baiat, dupa niste criterii care in trecut nu erau considerate anormale.

Oamenii din domeniul psihologiei scolare afirma ca inceperea scolii din ce in ce mai devreme va creste numarul copiilor diagnosticati cu “probleme de invatare” si deci si numarul copiilor ce vor primi medicamente. Dar baietii nu au de fapt probleme, ci au nevoie de mai mult timp pentru a se maturiza, pentru a fi pregatiti fizic, mental, emotional si social pentru a se comporta asa cum scoala le cere, cum ar fi sa stea jos in tacere si sa urmeze instructiunile fara sa puna nimic la indoiala.

Prin definitie, nu putem pretinde ca o mare parte dintre baieti sunt anormali. Pentru ca inseamna ca e ceva gresit in definitia normalitatii si trebuie refacuta.

Se pare ca cu cat ii punem pe copii in gradinite si scoli organizate si cu cat le includem in zilele scolare mai mult curriculum si mai multe activitati statice, cu atat sunt mai nefericiti. Oare generatia urmatoare trebuie sa fie anxioasa, plictisita si neatenta? In loc sa-i lasam sa creasca natural, sa se dezvolte la potentialul lor maxim, e mai bine sa investim atata timp si atatia bani in educatia lor formala? Expertii in dezvoltarea copiilor sunt foarte ingrijorati de disparitia timpului pentru joaca. Prin joc liber copiii invata colaborarea, gandirea critica, increderea in ei si in altii si multe altele. Dar crezand ca ii ajutam pe copii sa progreseze educational le-am taiat total timpul nestructurat din vietile lor, cand se jucau singuri cu jucarii sau in natura, si i-am introdus in tot felul de cursuri organizate si supravegheate de adulti, terminate cu examene si evaluari. Sa ne miram ca in ziua de azi copiii sunt stresati si presati sau ca obezitatea, anxietatea, depresia si ADHD sunt la ordinea zilei?

“Children who have lots of unstructured time, who are mostly reared in their own homes, with few or merely part-time child-care or preschool experiences out of the home, generally do much better in school, in life achievement and in personal satisfaction measures.”  
“Increasingly, voices are being raised to plead for parents to be sure to insist on free play, and to design their child's day for it . . . because the best way to teach a child is sometimes, very strategically, to leave him or her alone.“ (Susan Darst Williams)


Am ales dintr-un interviu cu Michael Thompson cateva intrebari si raspunsuri.

Sunt copiii de azi mai stresati decat in urma cu o generatie?
Michael Thompson afirma ca da, sunt mai stresati. Din cauza aglomerarii orarului si a examinarilor mai dese.

Ce i-ar surprinde pe parinti in legatura cu zilele scolare ale copiilor lor?
MT crede ca adultii isi reprima sau isi romantizeaza propria experienta scolara si au uitat sau nu vor sa-si aminteasca de zilele scolare lungi si extenuante, de oboseala  tranzitiilor din scoala si de durerea de a fi plictisit.

Ce ar trebui sa-si aminteasca parintii in legatura cu propria experienta scolara?
MT crede ca ar fi util sa ne amintim cum incercam sa supravietuim zi de zi, cum incercam sa trecem peste provocarile sociale si academice si totusi sa ne pastram increderea in noi. Pentru ca exact prin aceleasi greutati trec si copiii nostri azi.

Cum putem noi parintii sa ii ajutam sa aiba succes fara sa aplicam prea multa presiune?
MT crede ca daca o familie apreciaza educatia, daca parintii le citesc copiilor, daca se joaca impreuna cu ei jocuri de cuvinte sau jocuri de familie, daca nu le supraincarca programul cu activitati extra-curiculare, e posibil sa treaca cu bine peste perioada scolii.

Exista o proportie ideala intre timpul structurat si nestructurat pentru copii?
MT nu vrea sa ofere o cifra, dar stie ca cei mici au nevoie de timp pe care sa-l petreaca asa cum vor, au nevoie de intimitate si stie ca multi parinti isi supraincarca copiii.

Este o diferenta intre tachinare si terorizare (bullying)?
MT spune ca 80% dintre copiii din SUA sunt tachinati, in timp ce mai putini dintre ei sunt cu adevarat terorizati. “Bullying” inseamna o umilire repetata fizica sau psihologica. Tachinarea este suportabila in general, insa uneori ajunge aproape de terorizare. Repetata prea mult, si tachinarea poate sa puna la pamant un copil.

Care sunt cele mai importante competente sociale pe care copiii ar trebui sa le dezvolte?
MT crede ca acestea ar fi: capacitatea de a se angaja intr-o joaca sau o conversatie satisfacatoare pentru toti cei implicati si empatia pentru cei din jur.

La ce varsta ar trebui parintii si profesorii sa inceapa sa-i ajute pe copii sa isi dezvolte aceste competente sociale?
MT spune ca parintii sunt cei care ii invata acestea, interactionand cu ei in joaca sau “muncind” impreuna cu ei, modelandu-le astfel reciprocitatea si empatia in mod direct. In rest, copiii se invata unii pe altii aceste competente in relatiile lor de prietenie.


Vreau sa continui ideea ca noi adultii idealizam amintirile noastre din scoala amintind cateva chestiuni din cartea "The Pressured Child" a lui Michael Thompson.

Scoala “li se intampla” copiilor. Ei trebuie sa mearga la scoala si nu au putere de decizie in modul in care studiile le sunt predate. Acest aspect le insufla sentimente de lipsa a puterii si de indignare. Experienta scolara poate fi atat de dificila incat multi parinti de azi isi reprima propria experienta si deci din pacate le lipseste empatia pe care ar trebui s-o aiba pentru copiii lor.

Michael Thompson afirma in aceasta carte ca dupa 20 de ani de munca cu parinti si copii e convins ca ceea ce ii impiedica pe majoritatea adultilor sa-i ajute pe copii in scoli este faptul ca nu au o viziune corecta despre scoala. Adultii uita propria lor experienta educationala. Drept rezultat, copiii simt ca parintii nu ii inteleg. Parintii au tendinta sa se concentreze asupra notelor.

Thompson ilustreaza dificultatile prin care trece un copil la scoala studiind experientele a noua elevi/studenti din scoala si pana in viata adulta (unul dintre ei fiind propriul lui copil). Dupa parerea lui Thompson nu e nimic in neregula cu niciunul dintre copii. Toti sunt capabili, scoala e problema. Scoala este o institutie si e creata pentru a se ocupa de un numar mare de elevi, nu de fiecare in mod individual. Elevii cu moduri de invatare individualistice pot avea mari dificultati si probleme la scoala desi nu e vina lor si in alt mediu ar evolua intr-un mod extraordinar. Scoala ar trebui ajustata pentru a se potrivi copilului si nu invers, dupa parerea lui Michael Thompson. Autorul recomanda astfel “zile de sanatate mentala” (zile petrecute acasa) pentru copiii care au nevoie din cand in cand de o pauza de la presiunile scolii, in care sa reflecte, sa ajusteze si sa se recupereze. De asemenea, in scoli nu vorbim doar de mediul academic. Cultura scolii in care copilul e adancit poate fi o sursa constanta de teama si anxietate pentru unii copii. Cumuland acest fapt cu durata lunga din viata copilului, e nevoie ca cei mici sa indure mult si multe.

Autorul a observat ca parintii sunt deseori surprinsi sa afle ca cei mici nu au o experienta buna la scoala, si de cele mai multe ori ei considera ca acestia dramatizeaza sau mint. Insa Michael Thompson ne spune ca nu e asa, copiii sunt onesti si descriu chiar stresul pe care il simt, si ne roaga pe noi, parintii, sa ii ascultam.

Pe langa lipsa intelegerii pentru experientele scolare ale copiilor, parintii deseori considera ca scoala e pur si simplu o chestiune de efort si deci, daca cel mic nu se descurca, e din cauza ca nu lucreaza suficient. In cartea aceasta Thompson ne arata ca nu e asa si ca ar trebui sa avem mai multa empatie pentru copiii nostri.


Diferentele fata de fete

Fetele sunt de obicei cu doi ani mai avansate decat baietii in scoala. Sunt mai organizate, mai putin impulsive, scriu mai usor, mai mult, cu placere si sunt mai putin active. Adultii au asteptari nerealiste de la baieti, cum ar fi faptul ca pot sta jos in tacere o zi intreaga, cand de fapt ei au nevoie sa fuga, sa se miste. Rasa umana a evoluat cu barbatii pe post de vanatori sau luptatori. Instinctual ei imita vanatoarea si lupta in jocul lor. Si acest instinct exista adanc infipt si in baietii de azi, chiar daca nu mai e nevoie sa vaneze. Fiecare celula din corpul lor le spune sa se miste, sa se lupte in jocul lor. Si noi le spunem sa se imbrace repede, sa stea in mijloacele de transport cuminti vreo jumatate de ora, sa stea pe un scaun in liniste cel putin 6 ore, sa isi asculte profesorii, iar cand vin acasa sa stea sa isi faca temele. Sa ne miram ca din cand in cand baietii izbucnesc ?
 
Baietii au parte de mai multe etichetari decat fetele. Poate si pentru ca invatarea in scoli se face prin citire si scriere, pe cand aceste comportamente sunt tipice fetelor, nu baietilor, la varste asa mici.

Michael Thompson aminteste studii care au aratat ca baietii invata prin actiune si de aici e nevoia lor de  a fi activi. Metodele de educatie nu le permit asta si deci nu le permit baietilor sa fie baieti. De asemenea, in scoli exista din ce in ce mai putini profesori barbati care sa le fie modele.


Si Homeschoolingul?  

Ce rezolvi daca le dai de inteles baietilor ca ei nu sunt buni, nu sunt cuminti, nu sunt destepti? Specialistii recomanda scoli diferite pentru fete si baieti. E homeschoolingul diferit pentru fete si baieti? Homeschoolingul la care am zis mai sus ca ma refer eu e individualizat pentru fiecare copil in parte, deci sigur e diferit si pentru fete si baieti. Unschoolingul urmareste dorintele si evolutia fiecarui copil, deci un baiat va putea invata in ritmul lui cand se simte pregatit. Si in mod cert copiii scoliti acasa trec prin mai putine situatii in care ar putea fi terorizati.

Mi-a placut acest articol, scris de o mama-profesoara, despre diferenta enorma dintre fete si baieti in ceea ce priveste invatarea citirii si a scrierii.

O mama de trei baieti scoliti acasa explica in acest articol cum ea considera ca din cauza nevoilor diferite baietii ar trebui scoliti acasa.

Parintii care isi scolesc acasa baietii raporteaza ca acestia au un prag in dezvoltare cam pe la 8-10 ani. De-abia dupa acest prag baietii incep brusc sa citeasca si sa scrie cu usurinta. Dar in scolile publice baietii ar trebui sa stie citi si scrie pe la 6 ani si daca nu o fac bine sunt etichetati cu “dificultate de a citi”. Baietii in general urasc scrisul, pentru ca acesta combina multe din slabiciunile lor intr-un exercitiu umilitor: caligrafie, scriere corecta, gramatica si vocabular. Majoritatea profesorilor se plang parintilor ca baietii lor nu scriu la fel de mult ca fetele din clasa. Aceasta umilire duce mai departe la prelungirea urii fata de scris, pentru ca dintr-o data baietii considera ca “scrisul e pentru fete” si ca s-ar face de rusine in grupul lor de baieti daca ar incepe sa scrie si sa citeasca. Multi baieti din zilele noastre mai moderne reusesc sa treaca de acest prag scriind direct la computer si citind carti dure, de actiune, ambele activitati parand mai masculine.

Homeschoolingul este in general croit pe fiecare copil in parte. Scoala ii trateaza pe toti la fel, fie ca sunt baieti, fete, mai inapoiati sau mai avansati, pe unii ii tine in loc de la invatare, pe unii ii umileste ca nu sunt conform normei. Mi-a placut si acest articol despre cresterea baietilor foarte sensibili si m-am gandit cum, scoliti acasa astfel de baieti sunt niste comori si isi pot dezvolta la maxim potentialul si atuurile. Pe cand la scoala ar fi batjocoriti si li s-ar da de inteles ca nu sunt normali. Am bifat 17 puncte referitoare la Alex in acel test si culmea ca raspunsurile la intrebari m-au facut sa vad ce special e un astfel de copil, in sens pozitiv. Un copil sensibil este o comoara, insa scoala ii va taia toate partile pozitive si ii va scoate in evidenta lipsurile si diferentele dintre el si ceilalti. Abia astept sa citesc cartile lui Michael Thompson, sa vad daca acolo gasesc raspunsul la aceasta dilema, cum putem proteja sensibilitatea unui baiat in scoala, daca nu avem posibilitatea sa facem homeschooling.


Ce am citit pana acum referitor la sfaturile pe care ni le da (noua si personalului scolar) Michael Thompson despre scoala si despre baieti?

  • Trebuie sa fim avocatul copiilor.
  • Sa nu ne asteptam la comportament perfect sau la note perfecte.
  • Sa nu ne asteptam sa fie ca fetele la scoala.
  • Sa ii lasam sa citeasca sau sa asculte cartile care ii pasioneaza.
  • Sa le citim cu voce tare si sa ii rugam sa ne citeasca si noua cu voce tare.
  • Sa ii lasam sa scrie despre ce ii intereseaza pe ei, nu pe noi.
  • Sa ii lasam sa discute despre ce ii intereseaza.
  • Sa le permitem sa isi foloseasca umorul.
  • Sa nu le supra-aglomeram programul. Sa-i lasam sa se joace.
  • Sa-i lasam sa se miste.
  • Sa inventam activitati de invatare unde li se permite sa isi foloseasca corpul.
  • Sa vorbim cu profesorii incercand sa le spunem ca nu vrem multe teme pentru copiii nostri.
  • Sa nu le permitem profesorilor sa pedepseasca elevii luandu-le dreptul la pauza dintre ore (nu ca alta pedeapsa ar fi ok...).


Ideal ar fi sa avem scoli care sa indeplineasca nevoile copiilor, nu sa fortam copiii sa aiba comportamente care sa indeplineasca nevoile scolilor. Incercarile actuale de a-i face pe copii sa faca lucruri pentru care nu sunt pregatiti fizic, mental sau social rezulta in etichetarea si in distrugerea lor.

In cartea “Raising Cain”, autorii Dan Kindlon si Michael Thompson spun ca daca baietii isi exprima emotiile de teama, de anxietate si de tristete, sunt vazuti in general ca fiind prea feminini. Efectul acestei actiuni de a-i obliga sa fie baieti duri mereu creaza suferinta si la nivel personal, si la nivelul societatii, si este devastator pentru baietii sensibili, care trebuie sa se straduiasca mai tare decat baietii de rand sa isi ascunda emotiile.


Prietenia?

Ok, am lamurit deci ideea ca daca sunt scoliti acasa, baietii pot fi ei insisi. Si astfel se rezolva majoritatea problemelor pe care Michael Thompson le descrie in legatura cu scoala publica. Prin urmare baietii isi pot atinge potentialul maxim invatand CUM vor ei, CAND sunt pregatiti, fara sa fie impiedicati sa-si atinga acest potential prin metode feminine de invatare, prin comparatii, etichetari si batjocura. Dar cum ramane cu partea de prietenie de care vorbeste Michael Thompson? Cu taberele? Cred ca un copil scolit acasa poate sa isi faca prieteni poate chiar mai diversi, de varste diferite. Pentru ca nu isi pierde cateva ore pe zi intr-o banca in timp ce i se atrage atentia sa nu discute cu colegul de banca. Cunosc "virtual" copii scoliti acasa, chiar si romani, care s-au descurcat excelent in calatorii lungi singuri sau impreuna cu prieteni de aceeasi varsta, deci o tabara cu alti copii sigur e realizabila. Mai multe detalii si exemple despre socializarea copiilor scoliti acasa in linkurile de mai jos.


Inchei cu niste citate (ultimele sunt din Raising Cain):

“Boys suffer from a too-narrow definition of masculinity, the authors assert as they expose and discuss the relationship between vulnerability and developing sexuality, the "culture of cruelty" boys live in, the "tyranny of toughness," the disadvantages of being a boy in elementary school, how boys' emotional lives are squelched, and what we, as a society, can do about all this without turning "boys into girls."

"Our premise is that boys will be better off if boys are better understood--and if they are encouraged to become more emotionally literate," the authors assert. “

“Especially, my fear is that raising a boy to be not only sensitive, but also respectful and polite, might cause difficulties with others limited to the strictures of traditional roles. What also needs to be examined is how many women reinforce the stereotypes of a malehood that denies the expression of emotion.”

“Punitive approaches to raising boys do not work. Fathers hitting boys at home only produces obedient boys who come into school ready to use physical aggression against their peers. An American Psychological Association report has shown that enforcing Zero Tolerance policies at schools hasn't changed boys' behavior; it only alienates them. Constantly punishing boys by taking away their recess time or banning their games doesn't work either. Forcing boys to always cooperate, to never compete in the classroom, just makes them feel as if school isn't made for them.”

“In elementary school, we need to understand that boys are extraordinarily susceptible to shame. The arc of boy development is different--and slower--than the arc of girl development. We need not constantly compare boys unfavorably to girls or make girl behavior the gold standard in schools.”

“Throughout childhood, we need men to model caretaking behaviors for boys and we need to give boys the chance to care for younger children. [...]  I believe that giving boys the chance to care for younger children--practicing the good--may be the single most important step in helping them develop empathy.”

“In our experience it is evidence that most of what is being called ADD today would not have been called ADD fifteen or twenty years ago and that much of it falls within the range of normal boy behavior.”

“When normal boy activity levels and developmental patterns are accommodated in the design of schools, curricula, classrooms, and instructional styles, an entire stratum of ‘boy problems’ drops from sight…Boys can achieve a high standard of self-control and discipline in an environment that allows them significant freedom to be physically active”

“From kindergarten through sixth grade, a boy spends more than a thousand hours a year in school, and his experiences and the attitudes of the teachers and other adults he encounters there are profoundly shaping.  The average boy faces a special struggle to meet the developmental and academic expectations of an elementary school curriculum that emphasizes reading, writing, and verbal ability – cognitive skills that normally develop more slowly in boys than in girls.   Some boys are ahead of the others on that developmental curve, and some girls lag behind, but when we compare the average boy with the average girl, the average boy is developmentally disadvantaged in the early school environment.” –


Si niste linkuri de care mi-am adus aminte scriind aici:








































Va reamintesc ca Michael Thompson e adus in Romania de Otilia Mantelers si de emisiunea Totul despre mame. Vor fi doua zile de conferinta, in 21 si 22 septembrie 2013. Detalii amanuntite despre ce contine fiecare sesiune si cat costa puteti citi aici. Va puteti inscrie aici.

 

11 comentarii:

  1. Comentand pe Facebook la postare mi-am amintit cum am citit ca in scoala se invata doar pe baza scrisului si cititului, la orice materie. Si intr-adevar asa e, nu mi-am dat seama pana acum, de la chimie, fizica, biologie, si pana la matematica sau geografie. Daca ne-am baza mai mult pe chestiuni practice ar putea si baietii sa le invete.

    Tot pe fb m-a lamurit prietena mea Sanda:

    "Afirmă în mai multe locuri că este un domeniu pe care nu îl cunoaşte şi deci nu vrea să se aventureze în detalii, dar că, deşi este posibil ca cei şcolarizaţi acasă să fie mai puţin expuşi tensiunilor sociale, nu au cum să scape de regulile vietii de grup. Propune câteva îmbunătăţiri faine ale sistemului educational (aş spune chiar că propunerile pe care le face sunt foarte apropiate principiilor HS), dar mesajul lui este ca mediul şcolar nu este rău în sine şi că un copil poate creşte emotional şi social în comunitatea şcolară"

    La care eu am raspuns:

    "Si eu m-am gandit ca nu scapa de tot nici macar de bullying, la locurile de joaca din parcuri de exemplu. Dar parerea mea e ca avand parintele aproape in primii ani capata o alta incredere in el cand creste mai mare."

    "Daca spitalele si doctorii din Romania si din lume nu asculta de OMS in ceea ce priveste alaptarea, oare cum am putea obliga scolile din Romania si din lume sa il asculte pe MT? Cat de fain ar fi "

    "Ma tot gandeam la ce recomanda el sa schimbe scolile. Ce ne facem totusi cu faptul ca si daca se schimba ceva, asta nu va fi in urmatorii ani? Ce e mai bine acum, cand avem sistemul actual, pentru copiii nostri, pentru baieti in mod special?"

    "Mai ales in orase in care nu exista sisteme alternative de invatamant, gen Waldorf sau Montessori, ci doar niste Bereanda multiplicate?"

    RăspundețiȘtergere
  2. Si un articol din care aflam ce trebuie de fapt sa stie un copil de 4 ani:

    http://magicalchildhood.wordpress.com/2010/08/31/what-should-a-4-year-old-know/

    (mami, zi-mi daca vrei sa-ti traduc in mare :D)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu o varianta locala: http://jurnal-de-mutunau.blogspot.ro/2013/08/ce-trebuie-sa-stie-un-copil.html

      Ștergere
  3. Felicitari ptr articol, Raluca. se vede ca e scris cu pasiune. si dupa o indelunga informare.
    Dupa parerea mea factorii principali in dezvoltarea armonioasa a baietilor sunt in primul rand parintii. De acolo pornesc toate. de la relatia parintilor cu copiii. daca parintii nu sunt pe picioarele lor, (in suflet si in constiinta) vor lasa cresterea copiilor pe baza scolii si a programei tot mai stufoase.
    parintii sunt atat de ingramaditi de problemele lor incat nu mai observa dezvoltarea copilului.
    Ptr baieti in special cea mai frecventa greseala este de a nu ii asculta. prin ascultare ma refer la "a fi interesat de ceea ce transmite o persoana". ca si cum ptr baieti nu ar fi asa de important sa se exprime. de aia baietii ajung mai devreme sa aiba comportamente antisociale. ptr ca isi exprima sentmintele cum le vine cel mai lesne. Un baiat care ar vedea acasa o relatie buna intre parinti, comunicare dragoste respect, interes ptr persoana fiecaruia, ar face fata mai usor presiunilor din mediul scolar. Simplul fapt ca acasa este un mediu securizat, in care el simte protectie, intelegere, il va ajuta sa isi exprime neputintele/neintelegerile de la scoala. dar daca nici acasa nu gaseste acceptare, intelegere, atunci are toate sansele sa devina un elev-problema.

    Scoala are ca scop sa scoata niste produse valabile ptr o societate cu anumite cerinte, fara sa puna accent pe nevoile copilului. incearca sa il transforme in ceea ce se cere pe piata de munca. procesul de fabricatie incepe de cand ajunge in banca scolii si pana cand iese cu diploma in mana. nu e de mirare ca copiii ajung la randul lor parinti slab preocupati de cresterea copilului lor. imaginea conteaza mai mult decat continutul, si in felul asta nu invatam nimic din propria experienta. vorba aia: "daca eu am suferit, de ce sa nu sufere si el. ca doar asa se strabate in viata. daca eu n-am murit nici el n-o sa moara " :(

    RăspundețiȘtergere
  4. ah acum vad cum am scris. am sarit de la o idee la alta.

    ca tot era vorba de scoala..
    un alt impediment ptr baieti este ca in scoala/gradinita au modele feminine. foarte rar este un invatator.
    nevoia de un model masculin nu este importanta doar in familie ci si in mediul scolar.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc mult mult! Comentariul tau m-a intristat stiind ca nu avem cum schimba in bine invatamantul romanesc si imi vine sa fac HS tot mai tare. Dar o sa incerc sa iau din el si sfaturile ca sa ma descurc totusi in acest sistem.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu cred ca un baiat care a fost lasat cumva la liber pana la 8-10 ani e foarte greu de obisnuit cu ideea de scoala, teme, a avea rabdare sa citeasca, sa invete ceva, etc. Educarea rabdarii de a invata dureza un pic. Tocmai de aaceea se pleaca de la 4 ani cu 5-10 minute si se creste treptat. Socul apare cand de la lejeritatea din gradinita, unde activitatile dureaza cam 15 minute, ajung la scoala, unde trebuie sa stea 50 de minute in banca...
    Eu nu sunt de acord cu sistemul de invatamant romanesc, dar nu merg pana acolo incat sa cred ca e ok sa nu faci nimic cu cei mici pana la scoala...

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut,

    Scurta intrebare - stii cumva daca homeschooling-ul este permis in Romania ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Homeschoolingul nu e reglementat deloc, nici nu e interzis, nici nu e descris. Deci pentru a nu fi considerat abandon scolar se foloseste optiunea unei scoli-umbrela din strainatate. Adica cel mic se considera ca e inscris la o scoala americana, asa ca statul roman nu are ce sa comenteze. Scoala americana umbrela face asta cu multi homeschooleri si fiecare scoala umbrela e diferita, unele evalueaza copiii, unele dau curriculum, altele sunt mai libere. Toate ofera diplome valabile si recunoscute la finalul fiecarui an, in functie de evaluarile lor sau ale parintilor.

      Ștergere
  8. http://www.theatlantic.com/education/archive/2013/09/how-to-make-school-better-for-boys/279635/

    RăspundețiȘtergere
  9. Un articol excelent despre baietii sensibili, scris de Ted Zeff, despre care e vorba si in articolul la care fac referire mai sus.

    http://issuu.com/naturalmothermagazine/docs/naturalmothermagazine_january2014_8c933ce4c1cbcf/9

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...