marți, 18 septembrie 2012

Lista de cumparaturi pentru bebe si pentru nastere - 4 - haine si jucarii



Prima parte, cu cumparaturile asa-zis medicale, aici
A doua parte, cu cumparaturile legate de igiena, scutece si baie, aici
A treia parte, cu cumparaturile ce se presupune ca v-ar ajuta la alaptare, aici.

Antet comun tuturor partilor:
Disclaimer: observatiile sunt personale si subiective din experienta mea cu Alex. Deci are doua parti subiective: parerile mele si preferintele lui Alex. E foarte posibil ca un tip de haine pe care eu nu l-am folosit cu el, altei mamici sa i se para util. Va rog sa nu luati ca o jignire personala orice diferente intre noi si voi. Am scris doar pentru ca mie atunci, la prima sarcina, imi erau utile multe multe pareri, dovada ca mi-am alcatuit lista mea de atunci adunand cat mai multe liste ale altor mamici. E posibil chiar si eu sa imi schimb anumite pareri dupa ce vine bebe2. Mamele cu 3-4-5-... copii iarasi au probabil si mai multa experienta.
Legenda: cu rosu sunt parerile mele, cu albastru ce am facut la Alex, cu verde ce voi face acum :).
Concluzie: stiu, pare bizar sa pun concluzia la inceput. Consider ca putem intampina bebelusul cu cateva haine comode, cateva scutece si un wrap/sling. De fapt singurele obiecte fara de care nu se poate in primele zile sunt hainutele. Scutecele pot fi cumparate in prima zi de catre tata. Wrapul il puteti cumpara si dupa o saptamana, pana atunci va puteti odihni cu bebelusul pe piept tinandu-l cu mana. Dar lista haine-scutece-wrap mi se pare suficienta chiar si pentru prima luna. Restul toate se rezolva cu ce aveti deja in casa. Spun asta aici, inainte sa va speriati de ceea ce urmeaza :)).
-------------------------------------------------------------------------------------



In aceasta postare vom aborda listele de haine si jucarii.


Hainute si jucarii


“Copilul se scoate afara dupa 10 zile de viata. Pentru prima luna, luand in considerare spalare la 2 zile va trebuie urmatoarele:”
(sa comentez oare la treaba cu 10 zile? Sa ma bucur ca nu e indicatia de a nu-l scoate din casa 40 de zile? Sau pana la Botez? Hai sa spun doar ca “si Capraru” spune sa se scoata copilul cat de repede la aer. Stiti ca am mai spus ca asta imi placea cand imi pierdeam vremea cu cartile mainstream de informare, sa gasesc ceva cu care sa fiu de acord. Ca sa ma mir apoi de unde scoate restul lumii superstitiile ciudate, daca “nici Capraru” nu recomanda asa ceva :D. )

Copiez intai lista, si apoi imi expun experienta. Cred ca la capitolul haine suntem foarte diferite toate mamele, si preferintele copiilor difera, si cred ca aici au cele mai mari dileme viitoarele mamici. Si la acest capitol "greselile" te fac sa strici doar bani aiurea, nu sunt grave :)). Deci cu cat veti intreba mai multe mame despre experientele lor, cu atat veti avea o imagine mai de ansamblu. De exemplu, noi am mers mereu pe imbracaminte comoda, niciodata pe aspect. Poate cu un bebelus caruia ii place sa fie imbracat-dezbracat poti sa te si “joci” cu costumatiile. 


  • Pijamalute (costumase intregi obligatoriu de bumbac, cu tot cu botosei de preferat) - minim 6 bucati.
  • Pijamalute care se inchid in fata (pentru copil nu se iau lucruri cu inchidere in spate sau care se trag peste cap)
  • Body-maieu minim 6 bucati, pentru cele care nasc toamna luati si cu maneca scurta.
  • Body doar cu maneca lunga  cel putin 7 bucati, bumbac, inchidere in fata (nu trebuie sa se traga peste cap) - marimea 3 luni
  • Sosete (2-3 perechi, pantalonasii fiind in general cu tot cu botosei )
  • Costumase bluza + pantalonas pentru zi (2-3 bucati)
  • 1-2 caciulite subtiri de bumbac (eventual cu prindere sub barbie)
  • 2 costumase de exterior (de preferinta intregi si usor de imbracat/dezbracat )
  • 1-2 jachete
  • 2 caciulite de exterior
  • Sosete si ciorapi lungi pentru cele care nasc toamna-iarna
  • Pantalonasi cu talpa - cel putin 4 bucati 
  • Manusi bumbac - cel putin 3 perechi
  • Costumase de plimbare - 2 bucati
  • Combinezon de plimbare - fas, impermeabil
  • Jucarii zornaitoare                                                                                                                                                              

Acum concluzia mea dupa experienta unui singur copil. Sunt sigura ca mamele care au mai multi pot sa traga o concluzie mai generala. Eu am vrut sa gasesc o astfel de lista, recunosc, pentru ca nu am avut in familie sau in jur copii mici. Il mai vedeam uneori pe finutul meu, dar in afara de Botez unde a trebuit sa ma implic la imbracat/dezbracat, nu prea imi dadeam seama cum se imbraca un bebelus. Nu stiam nici cat de multe haine trebuie sa aiba, nici ce haine anume. Nu stiam nici in ce ritm creste si deci cate bucati trebuie luate din fiecare marime. Asa ca experienta altor mame mi-a fost de folos.

Nu am cumparat haine foarte mici, in ideea ca am noroc si nu nasc prematur, si sa nu fiu nevoita dupa 2-3 saptamani sa schimb garderoba. Mai bine le-am indoit la maneci si i le-am dat asa largi. Cred ca am avut totusi 3 over-all-uri (pijamale salopete intregi) de 0 luni, si 2 body-uri de newborn, in rest am cumparat doar de 0-3 luni.

Extenuarea mea din primele luni si-a spus cuvantul. Eram intr-o ceata totala. Daca prindeam putin timp cu el in brate mai linistit (deci in care nu trebuia sa-l plimb prin casa sa se opreasca din plans), il petreceam cautand pe net despre colici, reflux, motive de plans la bebelusi, etc. Alex plangea si voma de fiecare data cand il schimbam, asa ca nu ma apucam sa-l imbrac “frumos” doar ca sa apara bine in poze, sau sa mergem la plimbare. Poate o data pe luna, la “luniversare” ma straduiam sa-l tin la verticala cumva ca sa-l imbrac frumos, sau la Craciun, dar in niciun caz nu am avut vreodata (nici acum) imbracaminte frumoasa pentru “plimbare”. In plus, nu stiu cum sunt copiii care pot fi lasati culcati pe pat sau pe o patura pe jos, poate ei pot adormi asa imbracati cu o pereche stramta de blugi. Alex, fiind tinut in brate doar, isi tinea frumos picioarele in sus, in pozitia sanatoasa fetala. Nu i-ar fi fost comozi blugii, sau orice alt obiect de imbracaminte ce vrea sa ni-i arate pe bebelusi ca fiind cool. Nu i-am putut da niciodata nici bluze normale pana in talie, pentru ca se foia la mine in brate si i s-ar fi ridicat de pe spate si de pe burta. In plus, Alex s-a nascut toamna. Deci chiar daca ar fi fost plimbat cu caruciorul, orice tinuta eleganta sau cool ar fi fost ascunsa de patura, sac, sau de un combinezon gros, nu avea niciun sens sa-l imbrac frumos cand mergeam la plimbare. In wrap, cum ne plimbam noi, cu atat mai putin. Asadar: oboseala mea + voma lui la schimbarea hainelor + faptul ca statea si dormea doar pe mine + faptul ca era toamna => au rezultat in alegerea exclusiva a pieselor comode de imbracaminte. Nici nu vad de ce i-am chinui altfel, doar pentru placerea noastra vizuala, zilnic la plimbare, sau “in vizite”, sa nu-si poata ridica usor piciorusele cand se joaca. Asa ca eu va recomand sa nu investiti bani in compleuri cool sau elegante, mai ales ca de obicei cei care vin in vizite aduc astfel de cadouri, nu va aduc pijamale :D.

Cu Alex nu mi-au fost de niciun folos, cum spuneam mai sus, bluzele simple care vin pana in talie, din cauza ca dormea pe noi se foia, nu stiu cum sunt altii. Sau poate sunt care le dau peste body? Nu stiu, nu ma pricep, Alex in casa a avut mereu un singur strat de haine pe piele. Iarasi incep cu replica “si Capraru”, “si Spock” spun ca temperatura in camere trebuie sa fie intre 18 si 22 de grade. Eu sunt mai friguroasa, nu supravietuiesc la asemenea temperaturi, mie mi-e cel mai bine la 23 de grade (poate chiar 24 :P). Asa ca aceasta este in general temperatura medie la noi in casa, cu divagari racoroase doar in perioadele de primavara si toamna cand ni se pare bizar sa pornim centrala pentru a urca doar un grad sau doua. Si cum noi la aceasta temperatura stam doar cu un strat de haine pe noi (deci fara jerseu :D), era si normal sa il imbracam la fel. Pentru ca din nou, peste tot scrie, si in cartile mainstream, si in cele mai de nisa, ca pe bebelus il imbraci vara ca si tine, si in casa, si afara, si iarna cand iesi afara, daca el e in carucior si nu in bratele tale, cu un strat subtire in plus fata de cum esti tu. Stiu, daca toti parintii ar sti asta in loc sa asculte de bunici, nu ai mai vedea in parcuri parinti in tricouri cu maneca scurta impingand carucioare cu copii cu caciuli si haine de iarna sau sac gros pentru carucior.

Deci nu avea sens la un copil nascut in octombrie sa cumpar maieuri, body-maieu, tricouri, body cu maneca scurta. Pentru ca doar in maneca scurta i-ar fi fost frig, si niciodata nu i-am dat body pe sub alta bluza, sa aiba doua straturi de haine. 

Hainele folosite de Alex in primele luni au fost:

  • Pijamale-salopete intregi, cu maneca lunga, care acopereau si talpa, asa numitele pijamale over-all. Din bumbac, desigur. Aveam impresia ca daca ajung sa-i dau sosete (la salopetele fara botosei), ori il vor strange, ori ii vor cadea din picioare de la frecare. Am avut cu capse de sus pana jos, inclusiv pe fiecare crac, cu fermoar de sus pana pe un picior (la acestea al doilea picior se scotea putin mai greu). Care se foloseau mai greu si prin urmare le-am utilizat mai rar, au fost cele cu inchidere la spate, sau cele care aveau capse doar intre picioare si dupa desfacere se dadeau peste cap ca o bluza.
  • Combinatia body cu maneca lunga + pantaloni care acopera si talpa, costumatie care ii era aproximativ la fel de comoda ca cea de mai sus, daca pantalonii nu-l strangeau. Body nu se misca de la loc, pantalonii nu se ridicau aiurea, nu avea sosete care sa-i cada. Nu pot da un numar de bucati la acestea, si nici la salopetele de mai sus. Stiu ca la inceput am cumparat putine in ideea ca va creste repede, dar l-am trimis pe Relu in Ungaria la tesco sa ia mai multe, pentru ca nu reuseam sa tin pasul cu spalarea lor, in ritmul in care voma Alex pe ele. Majoritatea hainelor lui Alex de bumbac de cea mai buna calitate sunt de la Tesco, foarte frumoase, la niste preturi infime, cam o zecime din preturile hainelor pentru copii din orasul nostru. Body am folosit cu succes si din cele care se inchid kimono, o parte peste alta, si din cele care au decolteu plic si se dau peste cap, si din cele care au nasturi sau capse pe un umar. Pe termen lung le prefer pe cele stil plic. Unele modele insa lasa si putin din piept gol, si s-ar putea sa-i fie mai frig. Si cele kimono sunt multe modele care lasa putin piept gol. Cele cu nasturi si capse pe umar imi erau cele mai incomode de dat pe el, dar aveau inchiderea cea mai calduroasa la pieptul lui. In afara de produsele de la Tesco ne-am mai impacat foarte bine cu bumbacul de la produsele Tex din Carrefour, cu Carter's si Mon Caramel. Am mai avut de calitate foarte buna haine primite cadou de la Debenhams si de la Mothercare. In afara de acestea, orice am incercat ori nu erau croite si gandite bine (prea mici deschizaturile pentru picioare, puteam inchide doar capsa din mijloc si il jena asa peste scutec; prea largi si nu destul de lungi, etc.), ori se deformau de la prima spalare.
  • Am avut si caciulita subtire de bumbac, dar nu am folosit-o in casa decat cand simteam dupa baie ca ii e foarte frig la chelie, i-o tineam pana se incalzea putin, cateva minute. Stiu ca si imediat dupa nastere, in prima zi, trebuie sa aiba caciulita, pentru ca ei prin cap isi pierd caldura cel mai usor. Am vazut asta chiar si la nasterile acasa :)). In rest recunosc ca ma mir cand vad copii care stau mereu cu caciulite in casa, sau afara cand e cald. Mare atentie, parinti, nu e vorba numai de faptul ca ii sensibilizati, si ii imbolnaviti, dar pot chiar sa moara, pentru ca ei prin cap isi elimina si surplusul de caldura. Afara ii puneam caciula de bumbac doar cand si eu simteam nevoia sa-mi trag gluga de la capison peste urechi. Deci pe aceeasi teorie, sa-l imbrac cum ma imbrac eu. Putin am fost in dubii cum sa-mi ascult organismul, pentru ca eu toata viata am fost o friguroasa (si l-as fi infofolit atunci), dar dupa nastere ajunsesem mult mai calduroasa decat restul lumii (prima iarna am trecut-o doar cu o bluza de polar peste un tricou cu maneca lunga). Deh, schimbarile hormonale :D. Cand eram in dubii, incercam sa ma iau dupa cum se imbracau restul oamenilor din casa cand ieseau, si faceam o medie :D.
  • Combinezon semi-gros pentru toamna, si gros pentru iarna (cosmonaut). E ca o salopeta intreaga, care acopera si piciorul, si care se inchide cu fermoar de sus pana jos. Are si gluga. Nu vad sensul jachetelor pentru bebelusii asa mici, combinate cu pantaloni grosi, pentru ca li s-ar ridica din talie si ar lasa sa le fie frig la spate si la burta. Iarna si acum ii dau un astfel de cosmonaut direct peste pijamaua over-all, fara alte haine, ca sa se poata misca in voie in zapada. La fel cum si eu ma imbrac cu tricou direct sub geaca de iarna. Daca eu simt nevoia unui jerseu pe sub geaca, la temperaturi de -10 grade sa zicem, atunci ii dau si lui si un jerseu sub geaca. De aceea asta-iarna, cand noi stiam ca ne intalnim cu Ina doar pe partia de ski la zapada, nu l-am imbracat pe Alex cu haine elegante sub salopeta de zapada (nici nu as fi avut cum, adica daca i-as da blugi sub salopeta banuiesc ca nu s-ar mai putea apleca la joaca). De aceea avem niste poze simpatice cand de pe partie ne-am dus la un restaurant :D.
  • Caciula groasa pentru exterior – preferabil de lana, stil cagula. Daca nu e cagula, atunci trebuie si fular, dar nu peste gura si nas (cand zic ca trebuie si fular, nu ma refer la o iarna de Bucuresti cu 10 grade, ci la una de munte, sa ne intelegem)! Vad de multe ori bebelusi cu fularul peste gura si nas, si probabil mamele cred ca asa ii feresc de aerul rece. Asa doar creeaza un aer umed, unde se pot dezvolta microbii, si aerul rece inspirat prin aerul umed duce in nas chiar firicele mici de gheata formate din acel condens. Drept consecinta, dupa astfel de plimbari, bebelusul raceste! Daca va temeti de aerul rece inspirat de bebelusi, e simplu, puneti-l intr-un wrap pe pieptul vostru. Asa, nasucul lui va inspira doar aer incalzit de la nivelul pielii voastre! :D
  • Jerseu, bluza de trening – foarte rar, cand era racoare, ii puneam in wrap peste pijamaua over-all o bluza de trening sau un jerseu tricotat subtire. Nu consideram ca e nevoie de incalzire si la picioare, poate pentru ca mie mi-e frig doar la spate, as putea umbla iarna si in pantaloni scurti, fara probleme :D. Dar picioarele ii erau in totalitate in wrap, pe cand claviculele mai stateau si la aer, de aceea la inceputul iernii i-am dat un jerseu peste pijama atunci cand ieseam la plimbare.


Am spus deja mai sus cum il imbracam in casa. Referitor la imbracarea la plimbare, noi ieseam doar cu wrapul, deci automat se incalzea de la mine. Mai avea si wrapul 3 straturi groase de bumbac sa-i tina cald la spate. Asa ca atunci cand pentru mine era suficienta o bluza de trening, el avea in interiorul wrapului doar pijamaua, direct pe piele. In rest, se incalzea de la mine suficient, si mai avea si wrapul gros (wrapul Sleepy Wrap e mai grosut decat alte marci). Lui ii placea in pozitia broscuta, deci avea si picioarele inauntru. Mai multe despre modul in care ii imbracati pe copiii purtati toamna-iarna am scris aici. Despre cei purtati vara, aici. Cred ca e momentul sa recunosc ca nu as fi stiut cum sa-l imbrac daca l-as fi pus in carucior. Daca peste tot scrie ca trebuie imbracat iarna doar cu un strat subtire in plus fata de parinte, inseamna ca un cosmonaut peste o pijama peste un body ar fi fost suficiente. Dar eram mereu contrariata ca in carucioare vedeam chiar si la 15 grade copii in cosmonaut, cu caciuli sub gluga, cu jersee sub salopeta, cu fulare peste nas si gura, si care in plus mai erau inveliti si cu patura sau cu un sac gros de carucior. Intr-adevar la 15 grade pare bizar, dar la -10? Cand mie mi-e suficienta o geaca peste jerseu? L-as fi imbracat la fel, fara sac si patura deasupra? In caruciorul rece, in timp ce sta imobilizat si nu se misca? Parca nu m-as fi simtit sigura pe situatie. Si cand plange ca vrea in brate, il iei in cosmonaut cu tot cu patura si sacul, ca sa nu ii fie dintr-o data mai frig in bratele tale? Si impingi asa caruciorul mai departe? Nu ma pricep, sigur as fi fost stresata :)). Asa, cu el langa pieptul meu, imbracati minimal amandoi, puteam oricand sa simt daca ii e mai frig, si sa-mi inchid polarul peste spatele lui, puteam oricand sa fiu sigura ca respira aer incalzit de la suprafata pieptului meu, si nu aer sub zero grade de afara. Putea oricand sa ma anunte usor cand se simte inconfortabil, sau cand vrea o portie buna de lapte incalzitor direct de la sursa, la temperatura perfecta :D. 

Ce produse nu mi-au fost (sau nu mi-ar fi fost, in sensul ca unele nici nu le-am cumparat) de folos in primele luni:

  • Manusile  – banuiesc ca nimeni nu le foloseste sa ii fie cald bebelusului, ci doar pentru faptul ca se zgarie. Cand nu apucam sa-i tai la timp unghiutele, se mai zgaria putin, nu foarte rau. Dar pentru o zgarietura la o luna nu am considerat necesar sa-l stresez si sa nu poata sa ma simta cu degetele. Nici la plimbare nu am folosit, oricat a fost de frig, pentru ca Alex isi tinea mainile inauntru, in wrap, imbratisandu-ma pe la coaste :D. Pentru manusile groase e preferabila lana, daca bebelusul sta cu mainile in afara wrapului/slingului, si pentru faptul ca e cea mai calduroasa, dar si pentru calitatile legate de umiditate. Bebelusii isi mai sug degetele cand au manusi, asa ca daca nu folositi produse din lana, va simti umezeala aceea de la saliva foarte rece. 
  • Sosetele – pentru ca am observat rapid ca ori cad de pe picioare, ori lasa urme in piele, asa ca am renuntat la folosirea lor, si implicit si a pantalonilor care nu acopereau talpa.
  • Pantalonii fara botos – din motivul spus mai sus, si in plus se ridicau atunci cand Alex se foia pe mine si-i lasau pielea goala pe o suprafata mare.
  • Botoseii sau alte incaltaminte – nu le vad sensul pana cand incepe bebe sa umble. Daca insa bebe scoate picioarele afara din wrap (sau folositi slingul), si e iarna, atunci botosei din lana captusiti, cat mai inalti, pentru ca bebelusilor purtati li se ridica pantalonasii. Sau daca folositi un cosmonaut care are si talpa acoperita complet oricum nu va mai faceti probleme. Nu vad sensul papucilor cool, mai ales ca bebelusii au inca doar cartilaj la talpa, nu e totul osificat. Deci fortand piciorusul intr-un adidas ca sa arate bine la plimbarea cu caruciorul, puteti face mult rau. Despre incaltamintea fixa la bebelusii ce incep sa umble nu are rost sa povestesc acum de rau, pentru ca sper ca aceasta nu este pe lista de cumparaturi de dinainte de nastere.
  • Babeticile – am spus la capitolul alaptare de ce nu mi-au fost de folos.
  • Maieurile, body-urile maieu, tricourile, body-urile cu maneca scurta – am spus mai sus de ce. Alex s-a nascut toamna, si nu i-am dat niciodata doua straturi de haine in casa. Cred ca sunt utile doar pentru bebelusii nascuti in sezonul cald. Sau daca aveti in casa peste 25 de grade :D.
  • Bluzele clasice ce vin pana in talie – (cred ca la acesta i se spune pieptaras?) i s-ar fi ridicat si i-ar fi lasat pielea goala.
  • Costumatiile elegante sau cool – nu i-ar fi fost comode, am explicat mai sus situatia noastra.
  • Jachetele groase si pantalonii grosi – nu i-ar fi fost comode pentru ca din cauza miscarii lui continue la mine in brate i s-ar fi descoperit spatele si burta.
  • Ciorapii lungi – nu le inteleg sensul, e mult mai comod un pantalon de bumbac subtire ce nu sta strans pe tine. Si cum eu in copilarie i-am urat pentru ca ma iritau mereu si imi venea sa ma scarpin :D, i-am evitat.
  • Vad ca in lista cu haine apar si jucariile, nu le vad sensul la bebelusi asa mici. Oricum veti primi multe cadou, nu are niciun sens sa investiti in asa ceva. Bebelusul e mult mai fascinat de vocea mamei, de chipul mamei, de a observa natura si obiectele din jur. Daca vrea cineva sa va pacaleasca sa cumparati o jucarie pentru nou-nascuti pentru ca dezvolta inteligenta, spuneti-le ca vorbitul cu bebelusul, cantatul, tinutul in brate si alaptatul ii face mult mai inteligenti. Nu va lasati pacaliti de Baby Einstein, sau de alte programe de crescut inteligenta. Am avut totusi niste insule de joaca primite cadou (saltelute cu arcade pe deasupra). Alex nu le-a putut folosi din cauza refluxului. Nu va recomand sa va cheltuiti banii pe asa ceva. Poate veti primi cadou. Poate nu. Nu le consider obligatorii, cum scrie in linkurile de mai sus, inteligenta bebelusului nu asa se dezvolta. Iar daca vreti sa il mai lasati pe bebelus jos din brate, ii puteti da orice obiect mai interesant sa-l cerceteze, sa se intinda la el, sa faca “miscare”.

Voi cumpara acum haine? Am marele noroc ca bebe 2 se naste in noiembrie. Alex s-a nascut in octombrie, deci ar trebui sa li se potriveasca. Problema mare este ca trebuie sa le revizuiesc pe fiecare. Pentru ca avem totusi si un ghinion. Alex avea o voma foarte grasa si un kk ce pata definitiv (scuzati detaliile). Prin definitiv inteleg ca dupa ce i-au ramas mici am incercat chiar si cu detergenti conventionali, vanish, clor, pentru a putea dona hainutele, si petele au ramas tot acolo. Avea si un kk exploziv, care trecea de scutec pe toate partile, si la picioare, si in sus pana la omoplati. Update: de cand am scris documentul am ajuns in hainele lui Alex, care mi se par foarte ok (poate acum sunt subiectiva cand vad cat poate sa murdareasca un toddler fata de un bebelus :)) ). Cred totusi ca uscarea la soare timp de mai multe zile le-a albit mai mult decat orice substanta existenta pe piata.

Cautand pe net cu totul altceva, fix azi am dat peste un articol pe tema, scris de Dr. Ana Culcer. 

Si inca un link impotriva caciulitelor la nou-nascuti.


Lista urmatoare, de mobilier si accesorii, o puteti citi aici.
Partea a 6-a, despre gadgeturi, carucioare si marsupii, aici.
7 - Update-uri si link-uri

3 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Giovanna, nu am indraznit sa intru pe linkul tau, pareau comentarii spam. Daca ai mai mult de spus pe tema decat sa dai un link, te mai astept.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...