Drumul

Am pornit pe la 9 jumate dimineata din Baia Mare, ca am asteptat sa-i dau sa suga. Cum el abia de la ultimul drum de Cluj si-a dat drumul cu suptul pe masina, mi-a fost frica nu cumva sa fi fost o intamplare. Si am zis ca macar laptele de dimineata sa-i ramana, sa nu se deshidrateze.

Prin Seini a adormit iar apoi in Satu Mare deja se trezise. Am iesit din tara, si de la Niregyhaza am intrat pe autostrada de Budapesta. Am mers pana la centura Budapestei, ca apoi sa coboram in jos catre Szeged. Stiu, Szeged-ul e aproape de Arad si pare ca am facut un ocol urias de vreo 400 de kilometri, dar in realitate sunt doar vreo 100 de kilometri in plus la traseu, am mers numai pe autostrazi, si drumul Satu Mare - Timisoara e asa stricat, incat avem o cunostinta care a facut recent 12 ore doar pana la Timisoara. Am intrat in Serbia. Ne-a parut rau ca nu am trecut prin centrul Belgradului, ca la traseul nostru din Romania. E un oras asa frumos! Si ruinele alea, semnele razboiului, te inmarmuresc.

Oricum, si acu doi ani cand am facut drumul de Grecia, si acum, suntem de parere ca Serbia si Macedonia sunt tari mai civilizate decat Romania, cu mai multi bani (au autostrazi), cu oameni mai gospodari si mai harnici (de la terenurile agricole puse la punct si irigate, la case, la faptul ca vezi fabrici si uzine functionale, la faptul ca vezi ca se lucreaza tot timpul si la drumuri, construiesc intr-una...), cu peisaje magnifice! Nu intelegem cum de noi suntem in UE cu mizeria (si lenea) noastra, si Serbia si Macedonia nu... Sunt doua tari extraordinare, si abia am asteptat sa le revad. Oamenii sunt politicosi, masinile se trag in lateral cand vrei sa depasesti, gesturi care nu inseamna poate mare lucru, dar care nu suntem obisnuiti sa le vedem la noi.

Mi-a placut ca am pornit pe traseul asta prin Ungaria, ca am putut foarte repede sa ma simt in vacanta, sa simt ca sunt intr-o tara straina. Deja la prima benzinarie pe autostrada maghiara am simtit asta si a fost un sentiment superb! Curatenie, civilizatie, politete, lumea saluta frumos, etc.

Am oprit foarte des pe tot drumul. Ba sa se joace Alex, sa isi intinda picioarele, ba sa pape fructe si legume (si a avut o pofta de mancare incredibila!), ba sa bagam benzina (peste tot e mai ieftina ca la noi), ba sa mancam noi. Cred ca tot la 2 ore ne-am oprit, nu-mi mai amintesc. Peste tot sunt locuri frumoase de joaca pentru copii, mamele isi pun copiii sa ne salute la plecare :D, no, v-am zis, am simtit ca suntem in civilizatie.

Pe Alex l-am tinut mult si in brate, in ciuda riscului. Ne-a ferit Cel de Sus de ceva rau. Nu am putut sa-l las in scaun cand l-a apucat plansul ala cu inecat, cu pierderea respiratiei. El nu are cum sa inteleaga de ce mami si tati nu il iau in brate si il tin legat intr-un scaun. In plus, nici acasa nu adoarme decat scuturat in brate sau alaptat la san. Asa a fost si acum. Am reusit sa-l adorm (de putine ori si somnuri scurte) doar scuturat in brate (cand ma lasau puterile la maini, ma scuturam din coloana, mult mai greu decat in picioare) si/sau sugand la san.

Dupa cum am zis, a supt mult. Adica des. Se cerea la san si de foame, si de sete, si de maraiala si de plictiseala si de somn. Eu m-am bucurat enorm. Au fost cele mai placute momente de alaptat din ultimele 10 luni! Sa nu uitam ca el acasa (si si aici la hotel, si oriunde) suge doar plimbat in brate, nu ma lasa sa ma asez. Si nu reusesc sa nu constientizez durerile de brate. Dar acum... a fost de vis! Se cobora la san, la cd-player se derula o melodie faina, afara peisajele frumoase treceau cu repezeala prin fata ochilor, iar eu stateam comod, cu puiul in brate in timp ce sugea la san! Un sentiment minunat! Minunat!

Nu spun ca nu a fost si greu. Si psihic, cat statea in scaun tot incercam sa-l fac sa ii placa, sa ma joc cu el, sa ii arat una alta, sa-i cant, etc. In brate la mine, iar, el nu statea cuminte, voia sa se ridice si sa se aplece la toate butoanele. Ca sa-l tin stabil in brate, ma dureau mainile foarte tare, in pozitiile lui contorsionate peste vreun obiect. Si apoi, si asa, in brate, la un moment dat a devenit marait. Nu a fost rau, as minti sa spun ca a fost rau. A fost mult mai bine decat mi-am putut imagina. Nu ne-a intrebat ce cautam noaptea in cutiuta asta mica, ce are doar o canapea stramta si de ce nu e la el in pat, nu ne-a certat ce am facut cu el toata ziua ca l-am purtat atata. Dupa ce s-a lasat intunericul a fost mai greu, ca se uita speriat si la mine, si la Relu. Dar am tot mers pana la un motel de care stiam de acu doi ani ca e ok (ne interesasem inainte de drumetie, dar nu am dormit atunci acolo). Ne-am rugat sa aiba camere libere, altfel nu stiu ce ne-am fi facut. Motelul Predejane din localitatea cu acelasi nume e si un loc de camping, si un loc in care vin sportivi la cantonamente. E in munti, un loc frumos, animat, cu parcare pazita, restaurante care arata bine, si magazine pline de tot ce vrei la preturi incredibil de mici. Camerele nu sunt luxoase, sunt ceva in genul statiunilor balneare de la noi. Dar pentru niste oameni care vor doar sa doarma peste noapte e super! Alex era asa speriat! De oboseala cred, si de atatea schimbari! El care nu manca si nu dormea decat in camera lui! L-am adormit greu, dar tot nu a plans, scumpul mic. Doar ca nu putea adormi. Si la 3 noaptea iar mi-a luat 45 de minute sa-l adorm la loc. Aseara cand am vazut ca nu adoarme si azi-noapte cand am vazut ca s-a trezit de tot in fund am simtit o oboseala crunta si ma tot gandeam daca nu am gresit sa venim in concediu cu un Alex marait si pretentios si asa de mic. Dar partile rele se uita repede!

Azi pe drum a fost mai bine, si mai scurt. In total am facut aproape 1500 de kilometri. Ieri am fost pe masina de la 9:30 dimineata pana aproape la 10 seara. Si azi de la 8 si ceva dimineata pana aproape la ora 2. Si pentru noi a fost obositor, d-apoi pentru un pui mic!

Alex ne-a ajutat de minune si la granite! A si zis Relu ca trebuie sa ne facem copii sa avem tot timpul unul mic. Ii zambeau toti politistii de frontiera, ii dadeau lui documentele inapoi, ii faceau cu mana...

Am tot spus de Serbia si Macedonia, dar ce as mai putea spune de Grecia? Cand am intrat aici am avut iar sentimentul de acu doi ani, ca as fi trait aici o viata intreaga! Nu m-am exprimat gresit, stiu ca toti am vrea sa traim aici, dar eu chiar simt locurile asa de aproape de sufletul meu, incat am impresia ca in alta viata am trait in aceasta tara! Fiecare deal, copac, cladire, om, stil de viata, toate toate sunt ca si cum le-as stii si le-as iubi de o viata, dar de o viata mai lunga decat a mea. Nu zic, ca imi place marea la nebunie oriunde e ea. Dar in Tunisia, in Turcia, sau la noi, nu am simtit niciodata ca si cum m-as intoarce acasa! Si e doar a doua oara cand venim, si de fapt feeling-ul asta l-am avut si acu doi ani! Si e asa de puternic, ca un film de deja-vu-uri! Imi vine sa imbratisez tot ce-mi iese in cale, de la oameni, la locuri, la mare, ca pe un vechi prieten bun!

Bine, nici nu are rost sa mai spun de autostrazile de aici, de leandrii infloriti de pe margine, de curatenie, civilizatie...

Deci Grecia e minunata, asa cum mi-o aminteam! Despre locul unde suntem acum, voi scrie in zilele urmatoare.