Prima zi de banana

Era si cazul. Doar e printre primele alimente la bebelusi :D. Ca si cerealele de orez de altfel, care le-am experimentat pentru prima oara abia acuma, recent :D.

Se arata o zi fara nici o noua experienta culinara. Fructele am incercat sa i le dau de doua ori, nu a luat deloc. Legumele le ia in gura ca sa le scuipe. Nici nu stiu de unde poate sa aiba kk de bebe diversificat si constipat. Desi, legat de kk, pot spune ca doar 2 au fost azi asa, si a mai avut 2 diaree. Semn ca iese imediat dintele nr. 4. Se si vede deja putin alb, dar inca nu a iesit afara. Imi amintesc cu groaza cate nopti nedormite au fost la nr.3 chiar si dupa ce se vedea alb, dar inca nu sparsese gingia. Azi noapte s-a trezit plangand rau rau de cateva ori, dar tzitzi a rezolvat tot.

Asa ca spre seara era deja a nu stiu cata zi in care nu a mancat deloc. Cand mi-am adus in camera fructele, am pus special pentru el o banana. Si pentru ca stiam ca ii va fi pofta ca ma vede mancand, si pentru ca ar fi buna la diaree. Mi-am cam incalcat eu o regula, ca de obicei nu incep un nou aliment seara, ca sa nu ii fie rau cumva noaptea. Mai ales ca banana in cantitati mari (ce o fi insemnand asta) am citit ca da dureri de burta.

Am inceput sa mananc si a venit rapid la fotoliul meu si s-a ridicat in picioare intre picioarele mele. I-am desfacut banana si trebuia sa tin iar degetele, ca el vrea sa muste cat ii intra in gura. Si chiar si asa imi impingea mainile in gura lui si ma musca de degete, nu voia sa muste doar asa de putin cat ii lasam eu in capat. Nu inteleg cum la blw le da toata banana, curatata pana la jumatate sa aiba de ce sa tina. Nu inteleg. Asta al meu cat ii intra in gura baga si musca. Nu roade, nu linge, nu suge...

Na, a mancat foarte mult, cam cat o nuca mica. Bine, era si pe tricou cu banana, si pe jos pe parchet. Si apoi cand m-a vazut cu caisa a vrut si din aia si i-am dat.

In rest... iar a fost o zi cu adormit greu si dormit putin si sarit peste 2 somnuri, dar macar nu consecutive.

Am fost la medic cu analizele perfecte. Si mi-a zis ca am o fragilitate capilara mostenita. Ca probabil la o simpla atingere ma invinetesc. Si daca am intrebat de ce acum, mi-a zis ca de la nastere. Eu tot ma gandesc ca poate fi si de la lipsa de sport si statul atata in picioare cu "cineva" in brate. A zis sa iau o tura mare de calciu (da, sigur, vara, cu calciul din analize la nivel mediu) si una mare de vitamina C. Eu am observat ca puiul e mai agitat cand iau vitamina C (si mie imi taie somnul), asa ca nu voi lua 6 x 200mg cum a zis ea, ci voi lua cand imi voi aminti :D. Oricum, singura problema e cea estetica...

A zis "La-chi", cu accent pe a doua silaba!!! Pana acum spunea doar "a-chi". Si normal, a zis cand am ajuns pe balcon si l-a vazut pe Lucky in curte. Apoi cand i-am mai zis sa-l strige, a zis numai "hai-te"!

"Vorbeste" foarte mult toata ziua. Explica, se cearta. De multe ori singur, alteori se uita in ochii mei si e gata sa ma certe ca nu inteleg ce spune. Chiar m-am simtit prost, credeam ca mamele stiu tot timpul :D.

De vreo saptamana nu mai sunt asa stresata cand se ridica peste tot, pentru ca nu mai cade de sus pe fund, ci face genoflexiuni foarte foarte incet. Si se tot ridica si coboara, intentionat face gimnastica.

Busileala are o viteza incredibila, trebuie sa fugi dupa el.

Si ieri a avut o tentativa sa se lase, sa nu se mai tina cand sta in picioare. Dar am crezut cu mami ca ni s-a parut, din cauza ca statea in picioare si s-a lasat de maini ca sa tina o jucarie. El poate credea ca si jucaria aia il tine in echilibru. Dar azi chiar l-am vazut intentionat ridicand mainile in aer numai cam o secunda, nu mai mult, si apoi repede isi punea mainile la loc. A facut asta de mai multe ori. Incepe sa exerseze echilibrul singur.

E un scump si jumatate si mor dupa el, lesin de fericire si de cat de plina mi-e inima acum de iubire si de BINE, cand ma uit la el, ba ca rade, ba ca zambeste, ba ca e ganditor, ba ca cerceteaza ceva, ba ca doarme... e incredibil. Nu pot sa inteleg cum de nu mi-a zis nimeni pana acum ca asta e adevarata fericire pe lumea asta. Restul sunt asa de mici... Nu pot sa inteleg cum de nu urla parintii pe strazi cat sunt de fericiti. Nu pot sa inteleg cum pot trece peste durere si cum de nu innebunesc parintii ai caror copii patesc ceva. Nu pot sa inteleg cum de mai sunt razboaie pe lumea asta si ura si rautate, daca toti oamenii care au copii simt ca mine. E ceva absolut incredibil. In viata mea nu am fost asa de fericita si nici nu mi-am imaginat ca poate fi cineva asa de fericit! Ca exista asa o fericire... Doamne ajuta la toata lumea sa aiba copii sanatosi (stiu ca ma repet, dar o zic mereu in minte) si Doamne ajuta sa fim si noi sanatosi!