joi, 23 august 2012

Cum a aparut Alex pe lume – partea a 2-a: pregatirea terenului (i)



Deci, motive/situatii/divinitati/activitati/persoane pe care eu le consider “vinovate” de asta:

         1.       Dumnezeu (si oamenii Lui).

Nu sunt omul care sa umble la Biserici si Manastiri sa plateasca slujbe pentru a ramane insarcinata. Nici nu tin minte daca in rugaciunile mele ma rugam vreodata sa am si eu un copil. Cred ca vorbeam cu Dumnezeu despre infertilitatea mea doar cand ma apuca depresia si incepeam „Doamneeee de ce numai eu nu pot avea copii? Pe langa ca sunt asa si asa si .... [alte lamentari]”. Dar pun pariu ca in familie au fost oameni care sa se roage pentru mine sa raman insarcinata. Cred ca eu am implicat mai mult divinitatea in ecuatie abia dupa ce am reusit sa raman insarcinata. Ma rugam atunci zilnic, nu atat ca sa cer ceva, nu aveam curaj sa cer si sa sper, cat ca sa-I multumesc pentru fiecare zi in care ma lasa sa mai port viata in mine. Pentru fiecare zi multumeam si eram fericita ca am mai petrecut o zi impreuna cu puiul meu, desi sperante de a ajunge pana la final nu prea aveam, cel putin in primul trimestru.

Asa... si acum sa povestesc istorioara interesanta. Nu stiu in alte judete cum este, dar aici la noi cei doi episcopi (episcopul si episcopul vicar) sunt foarte bine vazuti, foarte respectati, oameni intelepti, inteligenti, buni la suflet, modesti,... Asa cum trebuie sa fie peste tot. Cred ca sunt respectati si de catre oamenii nereligiosi, sau de alte religii. In decembrie 2008, printr-o intamplare fericita, episcopul Iustinian al Maramuresului si Satmarului a cinat la noi acasa. Fusese la Biserica din parohia noastra, e prieten bun cu tatal meu, asa ca impreuna cu preotii de la Biserica au venit dupa slujba la noi acasa pentru masa. Cum erau multi barbati la masa, preoti si diaconi, eu cu mami doar ne plimbam de colo colo sa servim. Nu am stat la masa. Dar cine l-a ascultat vreodata pe Iustinian vorbind, stie cat de mult respecta femeile, si mai ales mamele. Nu stiu daca am auzit vreo predica de-a lui in care sa nu ajunga la final tot la femei, cat e de grea munca lor, cat e de nerecunoscuta munca lor, cat e de importanta munca lor, cat de mult le respecta, si cat de minunata a fost mama lui (imi cer scuze ca nu folosesc tot felul de pronume respectuoase si denumiri bisericesti, probabil oamenii mai umblati la Biserica se mira de mine cum ii spun asa pe nume...). Asa ca la noi la masa, Iustinian tot sustinea sa ne asezam si noi femeile. Chiar pregatise un scaun langa el, pentru mine si/sau mami. Normal ca munca mamei mele era mai importanta in pregatirea urmatoarelor feluri de mancare, asa ca nu am putut sa-l refuz, m-am asezat langa el. M-a intrebat cu mult respect, cu voce inceata, despre mine, si a ascultat interesat, desi sigur nu aveam nimic important de povestit.

La un moment dat la masa s-a ajuns la tot felul de povesti distractive, interesante, simpatice. Si a povestit un preot (cred ca era vorba de ceva ajutor de-al episcopului, nu ma pricep, v-am zis) despre o intamplare, in care Iustinian a ajuns sa ia masa tot asa dupa o slujba importanta, la un restaurant. Patronul restaurantului a ajuns sa-i povesteasca cum el si sotia lui incercau de ceva vreme sa aiba copii si nu reuseau. Fast forward un an mai tarziu, masa in acelasi restaurant. Vine patronul la Iustinian si ii spune „stiti cum ma plangeam in urma cu un an ca nu putem avea copii? Dupa ce ati venit la noi atunci, sotia mea a ramas imediat insarcinata.“ (bine, au urmat si niste glume pe aceasta tema, acelea raman intre noi :D)

Si acum sa revin la mine. Asta se intampla in luna in care mie doctorii mi-au spus ca dupa analize e imposibil sa am copii. O luna mai tarziu (more or less) am ramas insarcinata, cu o ovulatie aproape la timpul potrivit, deci un ciclu menstrual doar putin mai lung de 28 de zile. Si am dus sarcina la bun sfarsit, fara probleme majore.

De atunci sa stiti ca am mai aflat de doua mamici (nu povesti, chiar le cunosc personal), care au ramas insarcinate dupa ce au fost atinse de Iustinian, sau au stat pe scaunul de pe care se ridicase el.

Acuma sper sa ma ierte Prea-Sfintitul (uite ca mi-am amintit cum se vorbeste la adresa episcopilor) daca dupa postarea asta vor incepe sa alerge femeile dupa el :).


         2.       Legea atractiei universale.

Tot prin 2007-2008, cum eram eu abonata la tot felul de congrese si teleconferinte raw, astia se pare ca nu abordeaza doar partea de mancare, asa ca am aflat la un astfel de interviu despre The Secret. Experienta mea cu Secretul am scris-o un pic aici. Si dorintele mele actuale in curs de materializare, aici.

In acel interviu am aflat aproape tot ca sa pot intelege cum e cu atractia universala. Va sfatuiesc sa vedeti filmul sau sa cititi cartea. Se pare ca noi toti suntem mult mai puternici decat credem, trebuie doar sa credem, sa ne vizualizam asa cum ne dorim, si mai ales sa ascultam de intuitie apoi in alegerile ce le facem. Pentru ca semnalele pe care ni le transmite universul/divinitatea sunt subtile, trebuie noi sa alegem totusi. Si e foarte foarte important modul de gandire, pentru ca si gandurile negative se materializeaza.

Am scris si in postarea din linkul de mai sus cu The secret, ca ajunsesem pe un site care oferea gratuit 5 filmulete cu imagini frumoase din cele 5 domenii de “visare” (bani, iubire, sanatate, nu mai stiu care erau). Imaginile erau combinate cu texte inspirationale si cu o muzica antrenanta, vesela, optimista. Site-ul oferea apoi pe bani un tool de facut astfel de filmulete pentru orice vis ai, cu acces la o baza de date vasta de imagini si muzica pe teme diferite. Ca o romanca ce sunt, normal ca nu am cumparat nimic, ci am inceput eu in powerpoint sa imi fac un slideshow cu imagini gasite pe net cu femei insarcinate, si cu bebelusi. Toate astea s-au petrecut pe parcursul a mai multor luni (de lenesa ce sunt), asa ca am ramas insarcinata inainte sa termin filmuletul :P.

Si sa stiti ca mai cunosc doua mamici care mi-au zis ca au reusit sa ramana insarcinate datorita legii atractiei universale.

Mie oricum imi era usor sa ma vizualizez gravida, pentru ca aveam probleme de digestie care ma balonau in fiecare seara de aratam ca in luna a 6-a, a 7-a de sarcina. Nu exagerez, ma intreba lumea pe strada, vanzatoarele de la magazine, cand nasc :D. Uneori imi mangaiam burta super umflata, imaginandu-mi care poate fi sentimentul unei femei care poarta viata in ea. Deci practicam vizualizarea fara sa-mi dau seama :D.


         3.       Feng Shui.


Mda, stiu eu cateva fete faine care si-au pus pe fagasul cel bun relatiile de dragoste dupa ce au pus strategic ceva roz in coltul dragostei :D. Asa ca repede m-am interesat care e zona familiei, a copiilor, si am incercat oriunde am fost (acasa la ai mei – pe toata casa si separat pe camera mea, acasa la mine – pe tot apartamentul si separat in fiecare camera, in biroul de la serviciu) sa respect anumite chestiuni minore, de genul formelor obiectelor care sunt in acele zone, si culorile care se potrivesc, si sa fie ordine acolo tot timpul, nu haos. Nu mai tin minte niciun amanunt :D, dar orice mic site de feng shui vi le spune.

La o prima cautare, nici macar nu pe site-uri specializate, ci pe portaluri din astea mari de tot, am gasit linkul asta. Si mi-am amintit ca in harta bagua (ce o suprapui vizual peste orice camera/casa/apartament/birou/cladire vrei) zona copiilor este cea de vest, adica din dreapta, in partea de mijloc. Nu vorbim de vest ca punct cardinal, pentru ca bagua aceasta se suprapune pe camere sau pe locuinte in totalitate privind camera de la usa de la intrare (deci usa vine pusa in zona de sud). Trebuie ca in zona copiilor sa existe elemente de metal (sau de pamant care hraneste metalul), culori metalice sau de pamant, poze cu copii, elemente circulare, ovale, arcuite (pentru metal) sau patrate (pentru pamant), pietre. Sa se evite focul (deci pusa harta bagua peste tot apartamentul, ar fi rau de tot sa fie fix in zona copiilor aragazul, centrala termica sau semineul), culoarea rosie, obiectele intepatoare, obiectele triunghiulare, lumanari. Parca e mai dragut linkul acesta. Eu pe langa site-uri cred ca aveam si cateva carti. Probabil ca toata lumea care stie cat de cat despre feng-shui, cunoaste importanta ordinii :D (nu ma intrebati ce-i cu ranjetul asta), a aruncarii obiectelor stricate sau care nu ne mai trebuie, a unui spatiu cat mai liber si mai aerisit. Peste tot, nu doar in coltul ce vrei sa-l “rezolvi”.   


Ma opresc aici pentru prima parte a “remediilor”, ca sa inchei cu cele 3 energetice :). Restul in urmatoarele postari.


Textul de mai sus e scris si pregatit de multa vreme, dar nu am reusit sa ma mobilizez sa scriu aici fleacuri cand in ultimele zile ma gandesc doar la familia lui Bibi. Si chiar daca m-as fi simtit mai bine scriind despre durerea ce o simt, ar fi fost un gest egoist din partea mea, din moment ce nu i-am cunoscut personal. 

duminică, 19 august 2012

Cum a aparut Alex pe lume – partea intai: terenul arid


 
Nu, nu e povestea nasterii :). Dar daca am incercat sa gandesc titlul “cum a aparut Alex in burtica mea” deja sigur ati fi spus ca stiti cum, si nu vreti sa auziti detalii  :P.

Cand eram in Grecia am amintit intr-o postare ca vreau sa povestesc cum am ramas insarcinata cu Alex desi aveam probleme. De atunci mi se tot reaminteste ca am uitat sa fac asta :D. Asa ca ma tin de promisiune:
 

Background: 

·          Sindrom Ovarian Polichistic (polycystic ovarian syndrome – PCOS). Asta nu inseamna chisturi la ovare, aceea e alta boala, mai simpla putin, care nu impiedica asa mult fertilitatea. Multe femei raman insarcinate cu chisturi la ovare si le dispar chisturile, dar PCOS vine cu o suita de alte boli care impiedica fertilitatea, te ingrasa oricat ai tine regim, si iti creeaza multe probleme estetice (acnee, hirsutism). Printre dereglarile din PCOS, amintesc:
o   Testosteron crescut - dat, culmea, de o dominanta estrogenica, deci cumva din prea mult estrogen (uneori din alimentatie, de exemplu soia este estrogenica, alta data din cosmetice, toate cosmeticele neorganice dau exces de estrogen), corpul secreta ca raspuns prea mult testosteron. Dominanta asta estrogenica este greu de inteles de catre lume, pentru ca daca stii ca ai prea mult testosteron, te astepti sa poti lua remedii naturiste estrogenice (marar, lemn dulce, branca ursului, etc.). Dar nu, acestea fac mult mai mult rau, cresc si mai tare estrogenul si automat si testosteronul.
o   Progesteronul scazut. Lucru care are doua consecinte negative: intarzie menstruatia si nu fixeaza sarcina la nevoie. In general dupa ovulatie, pana la menstruatie sau pana la nidarea sarcinii, in perioada luteala, progesteronul trebuie sa creasca. Fara cresterea progesteronului, sarcina nu se lipeste. Fara cresterea progesteronului, menstruatia intarzie. Sunt femei carora chiar nu le mai vine menstruatia deloc daca nu iau medicamente cu progesteron. Eu ma incapatanam sa imi las corpul sa se straduiasca singur totusi, si imi venea la 3 luni sau mai mult. Deci si daca as fi ovulat, aveam doar 4 sanse pe an pentru o sarcina.
o   Rezistenta la insulina – aici ar fi prea mult de vorbit. Cum multi doctori vad hipoglicemia ca pe ceva bun (“vezi? Poti sa mananci cata ciocolata vrei”), in loc sa isi dea seama ca asta inseamna o hiperinsulinemie si probabil o rezistenta la insulina. Rezistenta la insulina nu numai ca duce in timp la diabet de tipul 2, dar provoaca in corp o multime de alte dereglari hormonale, este cauza numarul 1 pentru Sindromul Metabolic (si deci si pentru bolile de inima) si este cauza numarul 1 pentru obezitate, indiferent de curele de slabire facute. Rezistenta la insulina apare nu numai pe fond genetic (tatal meu are diabet si bunica din partea tatalui a avut diabet), dar si din mancarea nesanatoasa, nenaturala, si din excesul de carbohidrati si de grasimi nesanatoase (nu, nu ma refer la grasimi animale :)), ci la hidrogenate&co).  Rezistenta la insulina determina de multe ori toate celelalte dereglari hormonale, inclusiv lipsa ovulatiei si lipsa progesteronului. De aceea, de multe multe ori, o dieta sanatoasa poate “vindeca” PCOS, cel putin temporar, cat sa se obtina o sarcina.
o   Si altele, nu are rost sa va impui capul cu tot felul de rapoarte intre LH si FSH si alte treburi hormonale. Tin minte doar cum vazand primele mele analize, medicul ginecolog a afirmat: analizele arata ca esti la menopauza si nu mai ai nici un ovul, deci nicio posibilitate de ovulatie in viata aceasta.
·          Tiroidita autoimuna Hashimoto. E data in general si de iodul sintetic din sarea iodata artificial si din produsele ce o contin (boala apare DOAR in tarile care iodeaza artificial sarea), si de o dereglare a sistemului imunitar la nivel intestinal (de cele mai multe ori bolile autoimune sunt in stransa legatura cu Sindromul Colonului Permeabil (Leaky Gut), care e in stransa legatura cu o diversificare precoce in copilarie cu alimente necorespunzatoare), si de o lipsa a vitaminei D.  Aceasta boala determina:
o   Lipsa ovulatiei
o   Hipotiroidism – de fapt doctorii cand afla de Hashimoto iti spun ca nu exista cura, e pe viata, nu au ce sa-ti dea pana cand vei face hipotiroidism, si abia atunci iti vor da hormoni sintetici sa inlocuiasca functia tiroidei. Hipotiroidismul e la randul lui un factor care provoaca infertilitate, si mai ales este foarte grav netratat in sarcina, pentru ca da cretinism fatului. De aceea in timpul sarcinii mamicile care stiu ca au probleme cu tiroida trebuie sa se monitorizeze constant.
o   Uneori probleme de tiroida la bebelus. Hipotiroidismul se poate analiza de la nastere. O mentiune speciala aici as face referitoare la vaccinuri. Vaccinurile stiti ca doar uneori  fac ravagii in organismele micutilor. Ei bine, pe fond autoimun sunt foarte periculoase, deci daca se suspecteaza o boala autoimuna la bebelus, e mai bine sa amanati vaccinurile pana cand va puteti consulta cu un specialist in imunitate. Nu e nici o graba, really, sigur nu va lua in primii ani Hepatita B, boala pentru care se face primul vaccin in primele clipe, ca banuiesc ca nu il scoateti pe varianta, nu se apuca de droguri si nu face transfuzii cu sange netestat. Are vreme toata viata sa si-l faca. Apropo de asta, eu aveam de multi ani doar anticorpul anti-TPO, in care eram deja “specializata” la cat am citit. Ei bine, dupa un vaccin prin anii 2000, am “capatat” si anticorpul anti-tg (tot un anticorp tiroidian), care se face aproape exclusiv din cauza mercurului. Ta-da-dam!
o   Si, cel mai grav, pierderea sarcinii. Anticorpii tiroidieni resping tesutul tiroidian, il distrug pur si simplu, il “mananca”. Sunt ajutati de iodul sintetic, deci cu cat se ia mai mult iod sintetic (chiar si in medicamentele de iod recomandate de endocrinologii super nepriceputi), cu atat anticorpii omoara mai repede tiroida. Ei bine, in trimestrul 2 cand apare tiroida fatului, anticorpii gasesc aceste celule noi de “omorat” si ataca fatul. Lucru care duce in general la pierderea sarcinii, in trimestrul 2. Treaba cu iodul sintetic sa nu credeti ca o am eu de la dr.google, spun asta pentru ca de multe ori lumea da ochii peste cap ca nu am incredere in medici. Doctorita endocrinoloaga de la Baia Mare m-a infundat de iod, eu am inceput sa citesc pe tema si l-am oprit, m-am programat la Cluj si acolo doctorita, cand i-am zis de iod, s-a dat pe spate pe scaun si cu ochii mari a spus “iod in tiroidita hashimoto???”.

Deci astea doua au fost bolile mele, asa, in mare. Nu vreti sa stiti cand ma apuc de vorbit in amanunt ce fac :))). Acuma, ca istoric, pot sa spun ca eu stiam ca am PCOS si Hashimoto inca dinainte de casatorie, deci sigur inainte sa imi doresc o sarcina. Asa ca in momentul in care le-am spus doctorilor mei endocrinologi si ginecologi ca imi doresc o sarcina, ei au vrut direct sa inceapa tratamentele. Probabil aveau experiente cu femei care reusesc in vreo 10 ani, nu voiau sa pierd vremea si sa imi dereglez si mai tare organismul. Pentru ca, intr-adevar, menstruatia imi venea din ce in ce mai rar, cu cat ma incapatanam mai tare sa incerc natural. Am cerut ragaz un an de zile, pentru ca am stiut ca si remediile naturiste au nevoie de timp ca sa functioneze. Eu deja de multi ani eram obsedata de un stil de viata sanatos, astfel ca organismul speram ca e pregatit de fapt cat de bine se poate, mai interveneam eu cu naturistele ca sa raman insarcinata.

Singurul moment cand mi-a venit menstruatia la timp a fost in concediu, si am citit apoi cat de importanta este vitamina D, mai ales pentru bolile de tiroida si de imunitate.

Chiar daca incercarile mele nu au fost pana la urma pe parcursul a mai multor ani (a durat fix un an), tot am trecut prin traumele testelor de sarcina negative, prin frustrarea “de ce eu? De ce eu nu pot avea copii, ca toate femeile?” (da, stiu, tendinta de exagerare), prin lacrimile din coltul ochiului cand vedeam o femeie insarcinata.

Pe parcursul anului 2008, cat am incercat sa raman insarcinata natural, am fost la medici la controale, imi faceam analizele periodic. Chisturile mele au ajuns sa fie ciorchini ciorchini. Dar cu fiecare vizita la ginecolog ma speriam de ce m-ar astepta in viziunea lor. Ecografiile alea interne de monitorizare ma puneau pe fuga.

In decembrie 2008 am fost la Cluj la analize si la doctorita endocrinolog. Uitandu-se pe analize a inceput sa vorbeasca cu mine dur, certandu-ma cat mai am de gand sa incerc fara tratament? Eu i-am spus ca la ultimul ciclu, fie el si de 3 luni, am avut ovulatie, am recunoscut-o dupa egg-white (nu explic necunoscatorilor). A inceput sa rada de mine “cu asemenea analize e imposibil sa fi avut ovulatie si e imposibil sa ai ovulatie, pentru ca analizele arata ca si cum ai fi la menopauza, ca si cum nu ai mai avea deloc ovule. Esti inconstienta, fara tratament iti distrugi total sansele sa ai vreodata o sarcina”. Eu am intrebat-o ce ar trebui din punctul ei de vedere sa fac (pentru tiroida, deoarece PCOS il povesteam cu ginecologul), si a inceput sa-mi insire tot felul de hormoni si scheme de tratamente pe ani de zile. Si nici asa nu era sigura de rezultat.

Ginecologul mi-a spus ca n-are rost sa ma mai monitorizeze pana cand ma voi hotari sa incep tratamentul, pentru ca la ovare lucrurile stau din ce in ce mai rau, nici nu se mai vede nimic de sutele de mini-chisturi in aspect de ciorchine de acolo. Ovulatie lipsa totala. Mi-a spus ca atunci cand ma voi hotari totusi sa aleg calea alopata, vom incepe cu doi ani de metformin. Acesta este un medicament anti-diabetic cu multe efecte negative si pe termen scurt (greturi, voma, ...) si pe termen lung, ca orice medicament anti-diabetic (doctorul ginecolog mi-a spus ca in general dupa 2 ani e drept ca ficatul e distrus, ceea ce duce la multe probleme de sanatate, plus dereglari hormonale pe viata, ca doar hormonii se metabolizeaza in ficat; in plus, ca orice medicament de diabet, provoaca boli de inima, probleme de vedere, etc.). Apoi, cu ficatul distrus dupa 2 ani de metformin, am incepe stimularea ovariana. Fetele care au trecut prin chinul asta stiu mai bine ce inseamna, fie ca sunt medicamente, fie ca e tratament injectabil pe care ajung sa stie sa si-l faca singure acasa. Alte dereglari hormonale si de aici, si ingrasare, si depresie, etc. Plus chinul teribil de a lua medicamentele/injectiile, si de a merge aproape zilnic la ecograf intravaginal, sa vada medicul daca ai ovulat, si atunci sa opresti medicamentul ala si sa incepi tratament de sustinere a sarcinii. Ecograful ala aproape zilnic am spus si mai sus ca ma oripila, si ma stresa teribil. Mi-a zis doctorul ca m-ar lasa o perioada sa incerc natural inseminarea atunci cand constata el ca ovulez, iar daca nu, ar incerca el inseminare artificiala. Dar mi-a spus sincer ca a mai vazut femei cu analize ca si ale mele, si el imi spune de pe acum, sa nu-mi fac iluzii, ca nu crede ca scap fara FIV, si de fapt si FIV nu-i sigur ca s-ar putea cu ovule de-ale mele, ca el crede ca nu mai am.

Astea erau in decembrie 2008, da? :D Chiar la inceputul lunii ianuarie 2009 am avut menstruatie. Am vazut ca am ovulatie prin 20 si ceva ianuarie, mi s-a parut SF ca a venit asa repede. In general daca ai un ciclu de 3 luni, ovulatia, daca exista, vine cu 2 saptamani inainte de urmatoarea menstruatie, nu vine la mijlocul celor 3 luni. La orice lungime de ciclu ati avea, daca e sanatos, atunci perioada luteala e mereu de 2 saptamani. In 9 februarie 2009 am mers, ca de obicei, la inot. Acolo, la toaleta am vazut putin spotting. M-am bucurat ca imi va veni menstruatia in ziua urmatoare. Ar fi insemnat un ciclu menstrual de 30 si ceva de zile, fata de 102 zile cel anterior! In 10 februarie am uitat complet. Seara saream din post in post la tv si am nimerit pe o telenovela turceasca. Nu glumesc :)))))). Si eu chiar nu ma uit la telenovele :))))). Si am ramas acolo si pe final am inceput sa plang din cauza nefericirii personajului feminim principal :))))). Si boceam in fotoliu :)))). Dintr-o data m-am vazut ce fac si m-am speriat :)))). “WTF is wrong with me???? Heeeiiiiii pai sangerarea de ieri nu s-a mai materializat azi in venirea menstruatiei. Sa fi fost sangerarea de nidare? Si acum plang asa pentru ca sunt insarcinata???????”. Am sarit pe un test de sarcina, si parca in lumina se putea vedea o liniuta foarte palida, nu eram sigura. Dar stiam ca daca se vede putin inseamna ca sunt insarcinata. L-am trezit pe Relu, a fugit la farmacie, si a luat doua teste: unul pentru atunci seara (o linie slaba) si unul pentru dimineata urmatoare (o linie mai puternica). Inca am tinute bine la arhiva toate cele 3 teste.

A fost un vis nesperat, indeplinit. A urmat sarcina cu bucuriile si stresul aferent problemelor mele. Dar asta in alt episod :)).  Din moment ce postarea a devenit prea lunga, pana la urma ajutoarele mele pentru fertilitate le voi expune in postarea urmatoare.


marți, 14 august 2012

Idei de protectie laterala pentru pat?

Nu mai tin minte de cand dormim pe jos. De un an, un an jumate, doi? Nu retin. Pana la 6 luni stiu sigur ca am dormit in pat, pentru ca imi amintesc cum Alex dormea pe pieptul lui Relu si eu il luam doar cand se trezea la tzitzi si apoi il plimbam vreo 40 de minute prin camera sa nu vomite in jet. Apoi o perioada am dormit foarte fericiti cu Alex intre noi. Dar totusi noaptea eu dormeam iepureste pentru ca Alex migra pana la picioarele patului, unde putea cadea jos in somn. Intr-o noapte Relu nu a fost acasa, asa ca eu mi-am mutat patul pe jos, pe o plapuma groasa, din aceea umpluta cu ceva lana sau vatelina si deasupra un material lucios, poate le tineti minte de pe vremuri. Deasupra ei am pus o patura sa ne tina cald, apoi un cearsaf, si a fost cea mai odihnitoare noapte din primavara 2009 incoace :D. Asa ca am hotarat sa raman asa. Am inceput sa dorm in sfarsit dusa. Copilul mai migra jos de pe plapuma, dar nefiind in relief, nu cadea, doar ajungea pe covor, pe parchet, si daca ma mai trezeam noaptea il recuperam de la 2 metri distanta :D. Pe laterale aveam protectii (plapume, perna de gravida, patura) unde se lipea "patul" nostru de mobile. Seara il duceam acolo si noi mai stateam in living la net/tv, fara nicio grija ca ar putea cadea de undeva. Noaptea se trezea de multe ori sa suga, dar eu nu tineam minte nimic, era autoservire. Asa ca in afara perioadelor de plans noaptea (din cauza caninilor de exemplu, cand se desprindea de san, incepea sa planga, se atasa iar, peste 5 minute se desprindea incepea sa planga), eu pot afirma ca de cand ne-am mutat pe jos eu dorm toata noaptea. Si si Alex doarme toata noaptea, doar ca din cand in cand suge in somn :)). Nici eu, nici el nu ne trezim de tot. Suntem in raiul somnului de noapte.

Acum, pentru ca vine bebe nr. 2, ne-am gandit cum ar fi totusi sa nu-l culcam pe jos (de la inceput :)))) ). In patul matrimonial nu cred ca am mai sta comozi nici macar noi 3, vedem cand mergem in concedii ca ni se pare destul de stramt. In Grecia a fost frumos pentru ca am lipit de patul matrimonial unul de o persoana ce mai era in camera! Bun, deci planul acum era sa marim patul matrimonial, sa incapem toti 4 in el.

Relu a reusit performanta asta acum in weekend. Eu nici macar nu aveam idei, el a avut si ideile salvatoare, si a tot pus totul in practica. O sa vreau la final sa fac o postare speciala cu poze, sa va arat ce frumos pat cu latime de 2.4 metri avem acum :D. Patul avea la cap o placa mare de pal, sa nu dai cu capul in perete. La picioare nu. Acum am pus si la picioare asa in forma de semicerc, sa nu blocheze mult privirea, sa fie mai ok, deci colturile saltelelor sunt totusi libere. Nu e mare problema. Dar am vrut sa fie o protectie fixa la picioare, sa nu ma mai stresez de Alex ca pica din pat in somn.

Planul este sa dormim asa:  Relu  -  Alex  - eu - bebe. Alex intre mine si Relu, ca sa fie la fel ca pana acum, sa nu resimta nici o schimbare in rau. Alex intre mine si Relu ca sa poata si Relu sa-l consoleze noaptea daca eu voi fi ocupata cu bebe. Eu intre Alex si bebe ca sa fiu aproape de amandoi. Eu intre Alex si bebe ca sa pot sa-i alaptez pe amandoi daca va fi cazul. Eu intre Alex si bebe ca sa nu se loveasca ei unul pe altul :D.

Eram sigura ca exista pe piata protectii laterale de pat rabatabile/pliabile/glisante. In asa fel incat sa putem sa le inchidem atunci cand Alex si/sau bebe dorm acolo singuri (la amiaza, sau seara o ora inainte sa mergem si noi, sau noaptea cand merg pana la baie). Dar totusi sa pot sa le dau in jos cand trebuie sa cobor din pat. Mai ales cu o epiziotomie sigur nu as putea ridica piciorul peste o astfel de margine, ca avem si un pat destul de ridicat, nu stiu de ce... Si credeti-ma pe cuvant, eu am mare ghinion la epiziotomii...

Ne-am gandit si la posibilitatea lipirii patutului, dar nu se rezolva toata laterala, deci Alex ar putea lejer cadea din pat si pana nasc, dar si dupa aceea. Plus ca am auzit de astfel de cazuri in care bebe a migrat in patul mare si de acolo a cazut jos pe partea ramasa neprotejata din a doua jumatate a patului mare. Si, in plus, Alex se trezea cand era mic de fiecare data cand se atingea de marginile patutului (si se atingea repede :))) ), asa ca daca bebe mic va semana cu el, singurele "obiecte" de care se poate atinge noaptea suntem noi :D.

Din cate am cautat pana acum pe net, ori sunt fixe din lemn, dar pentru copii mai mari, in genul celei de la Ikea, ori de plastic, cum e aceasta:


Acestea de plastic cica UNELE ar fi rabatabile la 180 de grade (asta inseamna, dupa matematica mea, pana jos de tot; tin sa specific asta pentru ca in pozele ce le-am cautat de fapt se rabatau la 90 de grade, pana in pozitia orizontala). DAR numai daca salteaua e pusa direct pe pal, fara sa fie incastrata. Picioarele de sprijin ale protectiei se introduc sub saltea, intre saltea si suportul de sub ea. Asa ca daca salteaua e introdusa de fapt in patul de pal, nu se poate rabata deloc. Patul nostru asa e, cu salteaua introdusa vreo 5 cm in lada de pal, pentru stabilitate si aspect banuiesc. Deci de fapt nici astea nu ar fi rabatabile la noi. Si oricum, nu stiu de ce nu-mi inspira siguranta, am impresia ca daca da un copil mai tare in ele, se rastoarna cu tot cu picioarele lor, din moment ce singurul obiect ce le tine de fapt e salteaua, nu se prind in suruburi. Plus ca in toate pozele ele vin putin deasupra saltelei, nu-mi dau seama daca se poate regla inaltimea, dar nu mi-ar placea sa existe spatiu in care "cineva" sa-si poata prinde manuta.
 
Aveti vreo idee? :D Nu de alta dar cred ca s-ar supara Relu dupa ce a lucrat cu atata dedicare, sa-i spun ca tot pe jos dormim toti 4 :)).

sâmbătă, 11 august 2012

Ce stiti despre "flame retardants" (tratare anti-incendiu) la noi in tara?

Stiam de multa vreme ca hainutele de somn din SUA ale bebelusilor sunt tratate cu substante impotriva incendiilor. E obligatoriu la ei ca tot ce e legat de somn sa fie tratat astfel. Asa ca am incercat ca hainutele pentru bebe cumparate din SUA (sau de pe piata SUA, chiar daca fabricate in alte tari) sa nu fie de somn (pijamale, over-all, etc). Citisem (mi-e ciuda ca nu mai am articolul) cat sunt de nocive substantele acestea pe piele, provocand de la probleme dermatologice pana la astm, cancer, etc. 

Am sperat (fara sa am curaj sa ma interesez) ca in Europa nu exista astfel de legi si de tratamente. 

Apoi am citit ca si materialele din scoicile si scaunele de masina sunt tratate tot cu astfel de substante, si mi-am dat seama ca acesta este inca un motiv pentru care nu este recomandat sa ne tinem bebelusii in scoici in afara vehiculelor (pentru ca s-ar acumula in total prea mult timp petrecut in mediu toxic). 

Am citit pe acelasi site in treacat despre saltele organice pentru protectia impotriva SIDS dar nu i-am acordat atata importanta, pentru ca m-am gandit ca oricum nu as avea de unde sa cumpar la noi in tara saltele organice.

Apoi am citit cu mare atentie postarea lui Mommypotamus pe tema asta, pentru ca stiu cat de riguros cerceteaza Heather cand e interesata de ceva:


Trecem cu vederea faptul ca sunt o multime de alte cauze banuite pentru SIDS, chiar ea vrea sa cerceteze in continuare legaturile cu vaccinurile, dar cumva se si leaga intre ele, ca tot legat de gazele toxice din saltele e vorba, si in majoritatea cazurilor respective. 

Se pare ca majoritatea saltelelor contin fosfor, arsenic si antimoniu (stibiu), mancarea preferata pentru ciuperca S. Brevicaulis. Arsenicul si antimoniul sunt conservanti pentru flame retardants de care spun in titlu, adica substantele anti-incendiu. (Apropo, sunt curioasa daca introducerea chimicalelor astora a adus vreun beneficiu, a fost vreun incendiu in care patul si pijamaua sa fie o oaza in care bebelusul a fost salvat miraculos...) Fosforul se gaseste in saltelele ce contin ceva plastic, PVC.

Cercetarile spun ca atunci cand S. Brevicaulis se stabileste intr-un mediu, converteste compusii astia in gaze toxice care pot opri sistemul nervos, pot stopa bataile inimii si respiratia. Gazul de stibiu se pare ca ar fi cel mai periculos pentru ca e greu si sta la suprafata saltelei (motiv pentru care daca bebe doarme cu capul sus e putin mai protejat impotriva SIDS, e mai departe de norul de gaz, treaba cu face-up nu are nici o legatura cu bebelusul care nu si-ar putea ridica nasul din saltea).  Gazul declansat de fosfor are densitatea aerului si poate fi usor inhalat si de bebelusii care dorm pe spate, mai ales cei din patuturi inchise putin pe lateral (cele de plastic, sau cele cu protectii laterale sau chiar laterale solide).

Nu in orice teste de laborator s-a reusit crearea gazelor toxice, ca sa-si dea seama apoi ca unele foloseau saltele noi, fara materii organice (saliva, voma, urina), care cresc aciditatea saltelei si automat creste cantitatea de S. Brevicaulis, care infloreste in medii acide. Se pare ca sunt studii care afirma ca riscul de SIDS creste cu fiecare copil, fara ca oamenii de stiinta sa isi dea seama de ce. Raspunsul ar putea fi faptul ca se mareste cantitatea de materie organica si nivelul de aciditate cu fiecare copil (mai multa saliva, lapte, regurgitare, urina, transpiratie, etc.). 

Se pare ca daca au fost studiate 200 de saltele aleatorii in care au murit copii de SIDS, toate aveau ciuperca S. Brevicaulis. Toate aveau unul sau mai multe din cele 3 substante toxice. Cand au fost aduse la temperatura corpului, toate emiteau gazele toxice (phosphine, arsine, sau stibine). 95% dintre saltele fusesera folosite cu un copil anterior. Si toti copiii decedati de SIDS aveau in sange un nivel ingrijorator de arsenic. 

Asa s-ar explica si de ce SIDS e mai intalnit iarna, pentru ca nu sunt la fel de bine aerisite camerele. 


Discutia despre SIDS probabil ca as vrea s-o duc mai departe si in alte postari, mai ales dupa ce va mai scrie si Heather mai multe pe tema, nu se opreste acum la cele doua postari actuale. Dar acum as vrea sa aflu altceva:

- stiti oare daca si la noi saltelele sunt tratate anti-incendiu? (am vazut in magazine tot felul de tratamente carora le spun nu-mersi, anti-acarieni, anti-nu-stiu-ce) Mi-as dori o saltea cat mai naturala, cu cat mai putin plastic, cu cat mai putine chimicale. Oare se vand pe undeva? Saltele clasice pe arcuri, cu materiale 100% naturale in rest?

- in comentarii am aflat ca si Ikea isi trateaza produsele pentru somn, inclusiv cearsafurile. Oare numai Ikea SUA? 

- tot din comentarii am vazut ca in Noua Zeelanda cica se stie despre chestiile astea de multa vreme si lumea isi inveleste saltelele intr-o folie ca sa nu permita secretiilor organice sa ajunga in contact cu chimicalele din saltele, si deci sa nu emita gaze toxice. Se pare ca de cand au facut asta a scazut pana aproape la zero procentul bebelusilor decedati. Mie totusi mi se pare putin bizar sa dormi pe un cearsaf de bumbac pus pe o folie de polietilena. Desi na, ce sa spun, e evident ca materialul saltelei nu e oricum bumbac sau nu e natural deloc. Tot plastic, pvc este. Pentru mai multe informatii pe tema asta, google-iti "mattress wrapping" sau "mattress wrap".


Ca o incheiere, noi acum ne modificam patul. In patul nostru matrimonial nu mai dormim de multa vreme, sa nu cada piticul din el seara, cat mai stau o ora la tv/internet inainte sa merg langa el. Deci dormim pe jos deja de mai mult de un an, nici nu mai stiu de cand. Langa pat, ocupam asa toata camera :D. Pentru bebe nou am zis totusi sa ne pregatim frumos, sa stam si noi ca o familie toti 4 intr-un pat :D, nu pe jos. Asa ca Relu mareste patul matrimonial, de la latime 1.60, la 2.40 cred. Iuhuuu! Asta dupa ce am vazut in concediu in Grecia cat de bine dormim toti 3 intr-un pat imens facut din pat matrimonial lipit de un pat de o persoana. O sa-i punem si ceva grilaje laterale ce se pot da jos, ca sa fie Alex in siguranta cand doarme singur acolo. Vrem sa cumparam asadar o saltea de o persoana, sa o lipim de salteaua de doua persoane actuala. Asa ca la fix sunt acum in cautarea unei saltele cat de cat ok. Alex, dupa ce s-a aratat preocupat azi si calcula de zor "inaltimea aceasta cred ca trebuie sa fie asa", ne-a intrebat derutat "dar de ce mareste azi tata patul, ca a zis ca il face mai mare cand vine bebe?"  :D Si a inceput sa ne explice ca inca nu e iarna, deci nu trebuie sa vina bebe.  

marți, 7 august 2012

Saptamana Internationala a Alaptarii la final

Azi se incheie Saptamana Internationala a Alaptarii. Ce am citit fain saptamana aceasta? Nu pun toate linkurile citite, nici macar nu le pun pe toate pe care le-am share-uit pe Facebook, incerc sa aleg dintre ele ce m-a impresionat cel mai tare.

Un prim articol emotionant al Carlei: Saptamana Internationala a Alaptarii. Dupa primul filmulet incepe textul mai personal. Frumos, frumos!
Apoi Carla m-a dat gata definitiv cu cea de-a doua postare: Din nou despre alaptarea gemenilor si a bebelusilor prematuri.

O postare ce te lasa fara cuvinte, si pentru care intr-adevar Mamituni ar trebui sa-si ridice o statuie in numele nostru, ca si Ada Milea :)), Ar fi simplu daca discutia ar fi doar despre alaptare.

Chiar daca articolul de pe pediatrucluj.ro Alimentatia naturala si alaptarea nu stiu daca a fost scris special pentru Saptamana Internationala a Alaptarii, este al doilea articol de pe acest site foarte bine informat si documentat. Primul e cel despre fimoza. In ambele m-am lovit pentru prima data de anumite informatii foarte bine actualizate si documentate la un medic. Poate suna bizar, dar si in cazul fimozei, si in cel al alaptarii, cele mai mari idiotenii le-am auzit din gura medicilor. Sunt doua chestiuni cu care nu sunt de acord din articol, dar sunt minore (spalatul pe maini cu apa si sapun inainte de fiecare supt si proba suptului recomandata la oricine).

Niste sfaturi de la Zoozie Mami pentru viitoarele mame: 15 moduri de a simti ca alaptarea este simpla.

Am descoperit un blog absolut senzational, cu explicatii foarte faine, si de aici mi-au placut mult urmatoarele postari
Cavewomen didn’t have breastpumps – unde se amintesc toate obiectele sau obiceiurile care interfereaza cu alaptarea, si unde explica ce importanta e increderea in tine atunci cand vrei sa alaptezi si multe altele. Foarte utila lectura pentru viitoarele mame ce isi doresc sa alapteze.
How Breastfeeding Fell From Grace – and Our Children Have Paid The Price – despre involutia alaptarii de-a lungul secolelor, foarte interesant.
Breastfeeding to sleep: peaceful and natural... and how it does pass – intr-adevar tarziu mi-am dat seama cat de penibil era sa ma gandesc cum sa-l dezvat de adormitul la san, cand asta e cel mai natural si mai usor si mai linistit mod de a adormi un copilas. Dar nu prea tarziu, am profitat muuuult cand mi-am dat seama ce usor e asa :)).

Gabriela isi povesteste foarte natural experienta cu alaptarea: Alaptarea, pesemne o treaba care nu-i pentru orisicine.

Moni scrie atat de poetic si frumos, dupa o lunga absenta: alb.

Mariamirabela scrie despre experienta lunga si frumoasa: Despre alaptare, dupa trei ani.

Paula, in stilul inconfundabil, despre Laptele nesupt.


Pe blogul Mommypotamus apare un guest post al unei mamici de gemeni care a suferit la fiecare schimbare de planuri din sarcina si nasterea prin care a trecut, dar s-a vindecat cu ajutorul alaptarii celor doi baieti ai sai: The Best Laid Plans.

Despre donarea laptelui matern si alternative atunci cand secretia de lapte nu e suficienta: Milk Sharing – The Alternative to Breastfeeding Alternatives.
 
Pe drmomma.org am lacrimat la lecturarea unei poezii frumoase, despre etapele din alaptare, de la nastere si pana la intarcare: Weaning.

Bogdana explica necesitatea consilierilor in alaptare: Lapte si miere.

Raluca a adunat laolalta multe linkuri, sunt si in plus fata de cele puse de mine, deci merita sa aruncati un ochi: Mult frumos.

Pentru a reveni cu picioarele pe pamant,
"Desi OMS recomanda alaptarea exclusiva pana la 6 luni (fara completare de lapte praf, apa sau ceai de colici), in Romania doar 3,4% dintre copii sunt alaptati exclusiv la 6 luni. Situatia este atat de grava, incat Organizaţia Salvaţi Copiii a demarat in Romania programul "Fiecare copil contează" pentru reducerea mortalităţii infantile prin educarea mamelor asupra îngrijirii şi nutriţiei corecte a copiilor şi nou-născuţilor"  Rata alaptarii in Romania a scazut la 12.6%, unul din cele mai mici procente dinEuropa.

Anul acesta tema de awareness aleasa in Romania a fost ideea de rooming-in in maternitati. Asa ca am scris si eu pe aceasta tema si pe blogul Kiddy Shop, despre Kangaroo Care: un “rooming-in” mai special pentru prematuri.
Pe blogul acesta am scris Militez pentru rooming-in in maternitati.
Si in iulie am scris despre Alaptarea – feminista sau misogina?
Sa nu uit de cele doua filmulete de anul acesta, cel cu noi mamicile si cel cu interviul minunat cu Dr. Jack Newman.

Pe tema rooming-in a mai scris chiar azi Maria: Despre rooming-in in maternitate, asa cum (nu) l-am trait eu.

Cateva imagini pe tema:








Stiu ca in fiecare an puneam si o poza cu noi din aceasta saptamana, acum am vrea sa ramana in intimitate, dar da, e a treia Saptamana Internationala a Alaptarii pe care o sarbatorim in mod activ. Nu stiu daca am reusit s-o fac sa ramana intima :)), o postasem din greseala aici, acum am sters-o, dar ea probabil nu se sterge din reader, daca ne urmariti astfel. Well, asta e, norocul/ghinionul vostru :D.

duminică, 5 august 2012

Militez pentru Rooming-in in maternitati



Ce inseamna rooming-in? Inseamna posibilitatea ca dupa nastere mama sa stea in aceeasi camera cu bebelusul ei. Incet incet se misca in directia asta lucrurile si la noi, insa uneori doar pe hartie. Am mai scris aici despre maternitatea din Baia Mare, care cica e prietena a copilului, si totusi am o multime de prietene care au nascut acolo (ce-i drept ca nu stiu nici o proaspata mamica, de anul acesta) si care au fost tinute la distanta de bebelusii lor. Mamele cu cezariana chiar la alt etaj.

Poate vi se va parea neimportant, sau mai mult, sunteti chiar impotriva. Chiar si la maternitatea privata unde am nascut eu a trebuit sa ma rog de doamnele asistente sa mi-l lase pe Alex din a doua zi de viata, deci mai mult de 24 de ore nu a stat cu mine in camera. Motivul lor a fost sa ma odihnesc. Cel putin cu asta tot insistau, chiar daca eu le-am spus ca nu pot sa ma odihnesc tocmai din cauza ingrijorarii si a dorintei de a fi langa puiul meu. Si stiu multe, multe mame care fac eforturi supra-omenesti ca si dupa o cezariana sa mearga cat de repede pe propriile picioare la sectia de neonatologie ca sa fie mai aproape de bebelusii lor. Dupa a doua zi cand l-am primit in camera, in afara orelor de vizita si in afara zilei in care a fost tinut la lampa :(, de fiecare data cand era dus la neonatologie, apaream si eu pe hol sa ma uit la el. Slabita, gata sa pic de pe picioare, am reusit o data sa le lamuresc pe asistente ca nu am vizitatori, sa imi dea copilul in camera, sa nu mai stau acolo in picioare. Nu imi dau seama daca in prima zi, cand nu au vrut sa mi-l dea, chiar astea sa fi fost gandurile lor reale, grija fata de odihna mea, sau pur si simplu confortul lor, se temeau ca le voi chema din 5 in 5 minute sa le intreb cum sa manevrez copilul.

Partea proasta, gandul care nu-mi da pace de atunci, este faptul ca eu vorbisem cu asistentele de la neonatologie (pe una din ele o cunosteam dinainte si chiar ma intalnisem cu ea pentru o poveste) ca nu vreau sa primeasca puiul meu nimic in afara colostrului meu. Aveam colostru inca din luna a 5-a, a 6-a, nici nu mai tin minte. Imi udam tricourile inca din timpul sarcinii. Asa ca am vrut neaparat, daca tot am avut acest colostru, sa aiba puiul meu posibilitatea unui intestin virgin (despre beneficiile intestinului virgin, despre faptul ca si 1 mililitru de orice altceva in afara de laptele matern conteaza, puteti citi aici: link 1, link 2).

Ca o paranteza, vad de nenumarate ori pe grupurile de mamici intrebarea “ce fac pana imi vine laptele? Tin copilul flamand?”. Exista credinta asta populara ca laptele vine doar de prin ziua a 3-a, a 5-a, si pana atunci nu ai ce sa faci decat sa-i dai formula. Mamele, inspirate probabil de asistentele neinformate, considera colostrul ca fiind insuficient si calitativ, si cantitativ. Colostrul este hrana perfecta pentru bebelus imediat dupa nastere si pana cand apare laptele. Pregateste tot sistemul digestiv pentru aparitia laptelui. Ajuta la eliminarea meconiului, are multi multi anticorpi, este perfect construit pentru a fi prima masa a copilului. Stiu ca exista nasteri cezariene la rece, deci la care si colostrul vine mai tarziu, dar acesta nu va veni daca sanul nu e stimulat. Deci chiar si in aceste cazuri e foarte important sa fie pus copilul la san cat de repede, ideal in prima jumatate de ora de la nastere. In acea jumatate de ora reflexul lui de supt e la maxim, va sti sa faca treaba excelent, iar dupa 2 ore de la nastere intra intr-o stare de somn care va face dificila alaptarea.

Revin la regretele mele. Intr-una din zilele in care Alex era dus de langa mine la sectia de neonatologie in timpul orelor de vizita, am mers la el dupa ce am vorbit un pic cu sotul meu care venise la mine (dar care nu cred ca ar fi avut contraindicatii la apropierea de puiul lui, din moment ce a fost acolo si cand s-a nascut...). O asistenta tocmai scotea o sticla de lapte formula hipoalergen cu soia din gura unui bebelus si o ducea inspre Alex, care incepuse sa se smiorcaie. In secunda in care i-a atins-o de gura, i-am batut inmarmurita in geam si i-am aratat camasa de noapte ce era leoarca in dreptul sanilor. Nici macar nu se obosise sa se gandeasca daca nu cumva e un bebelus alaptat, la care i-ar interfera suptul, sau caruia i-ar distruge putin flora stomacala. Si de atunci nu am pace, pentru ca in prima zi si noapte de viata Alex mi-a fost adus o singura data la alaptat. Nu as putea crede ca in rest a dormit linistit, sunt din ce in ce mai sigura ca desi le-am spus clar ca nu vreau sa i se dea formula sau glucoza, a primit ceva in locul colostrului meu.

Poate se va crede ca ma stresez aiurea. Dar nu reusesc sa inteleg, daca mama are colostru si daca mama vrea sa alapteze de ce asistentele ii pun bete in roate? Nu sunt singurul caz de acest gen, stiu o multime de mamici care trebuie sa se lupte sa-si alapteze copiii in maternitate. DE CE? Ok, inteleg ca spitalul primeste sponsorizari pentru fiecare bebelus ce se externeaza hranit cu formula, dar nu inteleg care e castigul asistentelor...

Tin minte cum imi povestesc multe multe prietene cum merg sa-si alapteze copiii si ii gasesc adormiti satuli de lapte praf. Imi amintesc acum cum m-a emotionat si prietena mea Raluca atunci cand imi povestea si mie la telefon disperata cum asistentele de la neonatologie il saturau pe bebelus inainte sa mearga ea, si ei nu-i permiteau sa mearga in afara orelor stricte pentru alaptat. Nu inteleg aceasta determinare a asistentelor.

Colostrul este, asa cum am mai spus, ideal pentru bebelus. Daca mama il are, si vrea sa-l dea copilului, de ce se gasesc cadre medicale care sa fie impotriva unei chestiuni atat de naturale, si atat de banale si atat de importante totodata? De ce sa-i umpli stomacul bebelusului cu lapte praf, si colostrul mamei sa ramana in sani? Si ramanand in sani, sa nu se mai produca laptele acela mult asteptat? Pentru ca sanii nu sunt un butoi in care daca nu iei din el, se strange mai mult lapte. Dimpotriva. Daca organismul isi da seama ca nu exista cerere, nu mai produce lapte. Deci doar punand copilul la san (chiar si la sanul aparent gol) vei reusi sa faci lapte.

Sunt atatea surse de informare acum incat m-as astepta ca si asistentele de la neonatologie sa afle ca stomacul unui nou-nascut e foarte foarte mic, are vreo 5-7 ml, nu 50 ml cat cred ele. Si cate mame cunosc carora aceleasi asistente le spuneau „ah, ai prea putin colostru, uite ca ai reusit sa mulgi doar 10 ml, insuficient, trebuie sa-i dam 50 ml de formula”. In primul rand nici o pompa nu va reusi sa scoata ce poate extrage gurita unui copil. Si nu numai din cauza tehnicii defectuoase, ci si din pricina lipsei oxitocinei in cazul pompei. Nu poti secreta hormonul dragostei, al atasamentului, al conexiunii, fata de o pompa, deci nici laptele/colostrul nu va cobori in sani. Oxitocina se secreta in principal in 3 situatii: la orgasm, la nastere si la alaptare. Sa vad eu cine poate avea un orgasm in apropierea unei asistente rautacioase si a unei pompe ce iti cauzeaza dureri, intr-un mediu unde ti se spune constant ca nu poti si ca deranjezi. La fel e si nasterea de grea langa aceleasi cadre medicale „deranjate”, la fel e si alaptarea si mulsul laptelui.

In al doilea rand, stomacul fiind mic, bagand in el 50 ml de formula il dilatam intr-un mod total nesanatos. Si nici orarul maternitatilor nu le ajuta pe mame, pentru ca din cauza stomacului mic, nou-nascutii vor sa suga putin si des, nu o data la 3 ore. Normal ca puiului i se face foame dupa nici o jumatate de ora, si concluzia asistentelor nu va fi ca bebelusul trebuie sa suga iar colostru, ci ca nu se satura. Nici nu mai are rost sa mai vorbim de beneficiile alaptarii exclusive, ale unui intestin virgin, in comparatie cu formula. Ne-am lungi prea mult si am pierde din vedere esentialul acestei postari. Acela ca daca mama isi doreste, ea trebuie sa poata sta cu bebelusul ei in camera si trebuie sa aiba sansa sa il alapteze exclusiv.

Pentru ca acesta mi se pare cel mai mare dezavantaj al separarii de mama, faptul ca alaptarea exclusiva este aproape imposibila, si mama trebuie sa lupte inuman de mult pentru ea. Si alaptarea este ingreunata nu numai din cauza ca bebelusul primeste formula, ci si pentru ca absenta bebelusului din bratele mamei ii transmite acesteia ca nu are pentru cine sa faca lapte. Asa cum spun Dr. Linda Palmer in The Baby Bond, si Jean Liedloff in The Continuum Concept, atunci cand mama nu isi tine bebelusul in brate si la san imediat dupa nastere, in primele ore, in primele zile, sistemul hormonal se modifica rapid. Pentru a face fata durerii si doliului (organismul crede ca fatul nu a supravietuit) nu va face lapte, va opri hormonii de alaptare si de bonding, de atasament. De aici si depresiile post-natale, organismul sufera ca dupa un doliu. Asadar, pentru ca partea primitiva a creierului nostru, cea de mamifer, sa inteleaga faptul ca am nascut un pui viu, acesta trebuie sa fie in permanenta langa noi, in bratele noastre, la sanul nostru.

Tot pentru o alaptare de succes, rooming-in-ul e esential si din cauza ca astfel bebelusului nu ii va fi data suzeta sau biberonul pentru consolare.

Si ca sa inchei cu alaptarea, trebuie neaparat amintit cat e de importanta hranirea la cerere fata de cea la program, mai ales la nou-nascuti, care nu au un stomac mare. As umple postarea cu linkuri despre alaptarea la cerere, asa ca daca cineva mai are dubii, sa intrebe in comentarii, nu are rost sa repet daca totul e deja cunoscut.

***********************************

Am scris intr-o postare pe blogul Kiddy Shop despre kangaroo care ca fiind un fel de rooming in mai special. V-as recomanda sa cititi acea postare si daca nu aveti un bebelus prematur, pentru ca ingrijirea stil cangur este o purtare a bebelusului mai speciala, de care pot beneficia si bebelusii nascuti la termen cu greutate normala. Carui bebelus nu i-ar fi de folos reglarea respiratiei, a ritmului cardiac, etc?  La finalul postarii sunt multe linkuri, si de pe blogul Kiddy Shop, si de pe internet,  despre beneficiile ingrijirii stil cangur in special si ale babywearingului in general. Nu are sens sa incep sa le enumar aici, e evident ca per total bebelusul va fi mai sanatos si fizic, si emotional. Si atunci, cum sa nu militam pentru rooming-in si pentru acest motiv? Rooming-in-ul va facilita ingrijirea stil cangur, purtarea bebelusului nou-nascut piele-pe-piele. Nici o imagine nu mi s-ar parea mai potrivita intr-o maternitate decat aceea cu o mama ce isi tine pe pieptul gol bebelusul dezbracat, acoperiti cu o patura amandoi, si bebelusul sa fie alaptat la cerere. Tranzitia din uterul mamei in lumea de afara nu ar fi nici intr-un alt mod mai lina. Senzatia ar fi apropiata, gustul laptelui matern seamana cu cel al lichidului amniotic, aude aceleasi sunete ale respiratiei si ale batailor inimii mamei, vocea ei il linisteste, totul e perfect. Isi poate continua dezvoltarea in cel de-al patrulea trimestru exterior.

*********************************

Daca mama sta in maternitate in aceeasi camera cu bebelusul, ii aude fiecare scancet si poate sa-l ajute, sa-l ia in brate, sa-l puna la san, sa-l linisteasca. Astfel, bebelusul nu va ajunge sa planga pana la epuizare fara sa fie consolat, si apoi sa se resemneze. Am tradus aici despre depresia aceea a nou-nascutului, cum se inchide in sine pentru a se proteja, pentru a nu-si risipi energia, din moment ce mama nu mai exista (din punctul lui de vedere, daca mama nu e langa el, aceasta a disparut total pentru totdeauna). Se numeste „learned helplessness” si apare la toti puii de mamifere care isi pierd mamele. E evident ca nici o mama nu isi doreste un asemenea tratament pentru nou-nascutul ei la inceputul vietii, dar din salon nu are cum sa auda plansetele de la neonatologie. Trebuie sa aiba bebelusul aproape de ea! Despre metoda Ferber, Cry-It-Out, plans controlat, dresaj pentru somn, am mai scris. De obicei am scris pentru parintii care sunt pe cale sa incerce orice ca sa isi faca bebelusii sa adoarma singuri. Dar toate aspectele metodei CIO se aplica si in maternitate atunci cand bebelusul nu e langa mama, tot cortizolul acela crescut care distruge celulele neuronale este prezent si la un nou-nascut ce plange la neonatologie dupa mama lui, si care in final se resemneaza. Nu pot sa stiu cat a plans Alex in prima zi si in prima noapte, cand nu a fost langa mine, dar cu atatia bebelusi in jurul lui care plangeau aproape tot timpul, e evident ca la un moment dat m-o fi chemat la el :(...

De ce nu m-am luptat mai mult ca sa stea cu mine? Pentru ca nu aveam curaj sa le supar cu nimic pe asistente, incercam prosteste sa fiu politicoasa. Pentru ca aveam incredere in asistenta cu care discutasem ca daca plange mi-l aduce, insa acum nu cred ca am fost ascultata. Pentru ca atunci cand m-am ridicat din pat sa merg la baie am cazut, noroc ca erau asistentele langa mine si m-au prins. Si mi-au dat de inteles ca as pica si cu bebelusul in brate. Desi puteau sa ma ajute. Sa il am langa pat, si cand as vrea sa-l alaptez sa le chem sa ma ajute, nu? Of, ce stiam atunci...

*********************************

Imi continui ideile, daca tot am abordat CIO, despre legatura rooming-ului cu somnul bebelusului. Daca bebelusul doarme in aceeasi camera cu mama lui, inseamna ca face co-sleeping (reamintesc ca asta inseamna co-sleeping, sa doarma in apropiere, la o lungime de mana, sa-i auda rasuflarea, dormitul in acelasi pat se numeste bed-sharing). Si inseamna ca bebelusul beneficiaza de tot ce aduce acesta, si mama la fel: lapte mai mult, o alaptare mai usoara, un bebelus mai sanatos fizic si emotional.


Newborns Need To Be Near Their Mothers At Night | Fox News (despre avantajele apropierii fizice, chiar si in comparatie cu dormitul in aceeasi camera)




*********************************

Tot in continuarea ideilor cu alaptarea, kangaroo care, co-sleeping si alinarea plansului, e foarte important cum il tratam pe bebelusul nostru in primele clipe/zile/saptamani de la nastere, pentru ca asta i se va imprima in creier despre lume si despre ce merita el. Explicatia o gasiti acest articol despre The Limbic Imprint, si in cartea The Continuum Concept, din care copiez si aici citatul:

“Perioada imediat următoare naşterii este cea mai impresionantă perioadă petrecută în afara corpului mamei. Ceea ce întâlneşte bebeluşul este ceea ce înţelege el drept natura vieţii. Fiecare impresie ulterioară poate doar confirma, într-o măsură mai mare sau mai mică, prima impresie, făcută când nu avea deloc informaţii despre lumea exterioară. Aşteptările lui sunt cele mai inflexibile pe care le va avea vreodată. Schimbarea din ospitalitatea totală a uterului este enormă, dar, după cum am văzut, a venit pregătit pentru marea săritură din uter la locul său în braţe.

Pentru ce nu a venit pregătit este o săritură şi mai mare în orice fel, cu atât mai puţin pentru una într-un nimic, non-viaţă, un coşuleţ cu textile sau un pătuţ de plastic fără mişcare, sunet, miros sau senzaţie de viaţă. Ruptura violentă din continuum mamă-copil, atât de puternic conturată în timpul fazelor petrecute în uter, e de înţeles că se lasă cu depresie la mamă, precum şi cu agonie la bebeluş.

Fiecare terminaţie nervoasă de sub pielea lui proaspăt expusă tânjeşte după îmbrăţişarea aşteptată, întreaga lui fiinţă, specificul a tot ceea ce este el, conduce spre a fi purtat în braţe. Timp de milioane de ani puii de om au fost ţinuţi aproape de corpul mamei lor încă din momentul naşterii. Unii bebeluşi din ultimele sute de ani se poate să fi fost privaţi de această experienţă de maximă importanţă, dar acest fapt nu a diminuat deloc aşteptarea fiecărui nou-născut că el va ajunge la locul lui de drept.”

Deci putem spune ca oferindu-i mamei posibilitatea sa stea cu bebelusul in camera, luptam pentru fericirea si sanatatea emotionala ulterioara a viitorului om.

****************************

Un alt motiv pentru care militez pentru rooming-in este faptul ca mama are mai multa grija de bebelus decat asistentele de la neonatologie. Nu vreau acum sa pun linkuri, ma supara prea tare. Imi amintesc doar cum in penultima zi a noastra in spital am crezut ca innebunesc. Copilul meu trebuia sa stea la lampa 12 ore. Nu am avut putere sa spun nimic,  sa intreb daca e musai, fara nici o analiza. L-au pus de pe 9 jumate dimineata. Si am plans dupa el toata ziua, ca nu ma lasau sa stau acolo decat cateva minute. Deja ma invatasem cu el in camera, ma atasasem de el. Asistentele insistau sa merg in camera, pe motiv ca "vai, doamna, profitati si mergeti sa dormiti". Deci o agresivitate ascunsa sub vorbe mieroase, degeaba le spuneam ca nu ma pot odihni.  Dar le deranjam sa ma vada mereu la geam. Nu m-au lasat sa-l iau sa-l alaptez (desi ar fi obligate), asa ca pentru a nu-i da formula, m-am muls sa ii dea laptele meu din biberonul lor. Din biberon a lipsit foarte mult cand revenisem dupa vreo ora (din 200 ml de lapte de la mine din cauza furiei laptelui pe care cu mulsul acesta mi-am accentuat-o, mai erau doar vreo 30 ml, Alex avea 2 zile). Deci cred ca au folosit aceeasi sticla sa le dea si altor bebelusi, sa nu se mai oboseasca sa prepare formula. Cel mai traumatizant a fost cand la ora 10 seara asistenta plina de zel nu a vrut sa-mi dea copilul. Eu deja plansesem toata ziua de dorul lui si de faptul ca vedeam ca nu-i place acolo fara mine atatea ore, culcat pe spate, in lumina si caldura, fara nici un minut in bratele cuiva. Si ea nu si nu (tot zambind) ca il mai tine pana la 12, sa merg sa dorm si imi promite ca mi-l aduce. Ca "sa fie sigur bine". Neonatoloaga nu mai era acolo, dar i-am repetat plangand in hohote ce spusese doamna doctor, 12 ore. Macar de mila mea ca plangeam acolo si tot trebuia sa mi-l dea. Pana la urma i-am zis foarte hotarata ca daca tot e stresata ca nu ma odihnesc, atunci sa imi dea copilul, ca eu fara el nu merg de acolo. M-a vazut hotarata si mi l-a dat, tot bombanind ca nu ma intelege de ce nu profit sa dorm. Saptamana urmatoare, dupa ce am ajuns acasa, am citit despre un caz de la Iasi cred, in care o asistenta de la neonatologie o trimisese pe mamica la culcare, ca ii mai tine un pic copilul la lampa, si i-l aduce la 12. Copilul a fost uitat acolo si a fost ars. M-am cutremurat de similaritati... Si ora la fel, si asistenta insistenta la fel, doar orasul era diferit.

Plus multe alte accidente de care citim la stiri, cum mor sau se ranesc copiii in spitale, ard in incendii, sunt scapati de catre asistente si au traumatisme grave... Toate acestea nu s-ar intampla daca mamele si-ar supraveghea mereu copiii, daca i-ar avea tot timpul aproape, in camerele lor.  

**************************

Si, ca un motiv final, nu inteleg rostul de a o tine pe mama departe de bebelus, in loc ca aceasta sa fie lasata sa se descurce singura cu propriul bebelus. Iar daca intampina dificultati, cu atat mai bine, are aproape specialistii (speram) care s-o ajute. Daca nu in maternitate, atunci unde? Ajunge acasa si isi da seama ca nu stie nimic.

 **************************

Recapitulez: militez pentru ROOMING-IN pentru ca:
  • Ajuta in alaptare (alaptarea la cerere este posibila, fara alti factori care sa intervina, cum ar fi suzetele si laptele formula, se administreaza colostrul foarte important, este posibil sa se poata efectua un alaptat exclusiv pentru un intestin virgin).
  • O ajuta pe mama sa nu aiba depresie post-natala, sa se ataseze mai usor de bebelus, sa nu fie stresata si ingrijorata, sa aiba lapte.
  • Se poate efectua ingrijirea stil cangur, purtarea bebelusului piele-pe-piele, cu toate avantajele ce vin de aici.
  • Mama poate linisti bebelusul astfel incat acesta sa nu fie lasat sa planga singur.
  • Dormitul alaturi de mama este foarte sanatos si alaturi de alaptare apara impotriva SIDS (sindromului mortii subite a bebelusului).
  • Bebelusul va fi mai fericit, mai implinit, datorita imprimarii limbice a primelor impresii linistite de dupa nastere.
  • Bebelusul este mai in siguranta langa mama lui decat la neonatologie.
  • Mama are ocazia sa vada ce dificultati intampina si sa intrebe specialistii din maternitate orice dileme ar avea referitoare la ingrijirea noului bebelus.

As fi curioasa ce motive au cadrele medicale sa se impotriveasca sistemului de rooming-in.


Edit 17 aprilie 2013:


Why practice rooming in? Well, one reason is secretory immunoglobulin A (sIgA). The maternal gut contains plasma cells that police her gut for invaders that could cause infection. When such an invader is found that plasma cell journeys to the mammary lactocyte and transfers that information in the form of sIgA. If mom and baby are together, then mom can protect her baby from infection because they both have the same exposures to illness-causing organisms. If mom is in her room and the baby is in the nursery, the mother can't make sIgA specific to what the baby may have been exposed to, increasing the baby's risk for infection, since the baby's immune system is just in the beginning stages of developing. Mom and baby should stay together...or make sure mom goes and kisses the staff that took care of her baby.


miercuri, 1 august 2012

Interviu cu Dr. Jack Newman

Asociatia pentru Nastere Naturala si Alaptare a avut privilegiul sa-i ia un interviu celui mai renumit consilier in alaptare din lume, Dr. Jack Newman. Mie mi-s asa de dragi si Dr. Michel Odent, si Dr. Jack Newman... :). Dr. Jack Newman cu atat mai mult cu cat mi-a raspuns personal la un mail, in decurs de cateva ore, atunci cand am avut si eu o dilema legata de alaptare. 

Enjoy!

Azi incepe Saptamana Internationala a Alaptarii!



Ne gasiti si pe noi cu 3 poze in filmul asta dragut cu pui fericiti si mame frumoase!

Multumim Alexandrei Dinca pentru editarea pozelor noastre mai amatoare, si Corinei Cioflec pentru crearea filmului! 

Alaptare placuta! :)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...