The Secret

Intai sa spun ca si aici s-a racit putin vremea. Dimineata a fost chiar innorat, a suflat vantul. Minimele scad si ele, asa ca apa va deveni rece, pana acum a fost calda. Si sunt asa multi care au venit acum, azi, ieri... Si foarte multi romani. Cred ca 80% dintre clientii hotelului sunt romani acum. La inceput majoritatea erau nemti. Normal ca asta inseamna ca dupa ce intr-o seara romanii si-au facut de cap la bar, hotelul nu mai pune la dispozitie pana noaptea tarziu sandwich-uri.

Ati vazut filmul The Secret? E bestial! Eu il aveam acasa de vreo doi ani pe dvd. Nu m-am uitat insa cu atentie la el. Stiam despre ce e vorba, de legea atractiei, stiam "rezumatul" si am tot amanat vizionarea. Ba mai mult, ma comportam ca si cum as fi vazut filmul, ma interesau multe aplicatii legate de film. De exemplu, site-ul mindmovies.com vinde un programel cred si o baza de date de poze si melodii sa iti faci niste filmulete legate de scopurile tale in viata. Stiu ca mi-am downloadat filmuletele ce se dau gratis si nu numai ca ma uitam la ele cu placere, dar ma pornisem chiar sa-mi fac si eu un filmulet cu bebelusi, ca sa vina "Alex". Si sarcina s-a anuntat inainte sa termin de facut filmuletul :D.

Ei si acum intr-o zi m-am hotarat totusi sa vad si filmul pe care credeam ca il cunosc deja. E tare fain! Si sunt incredibile invataturile, cat de mult se aseamana cu religia de fapt, si cu rugaciunile.

Cand am vazut filmul, mi-am dat seama rapid ca tatal meu si Relu s-au ghidat dupa legea atractiei fara sa fi stiut asta. Tot timpul cu incredere in ei, cu curaj, comportandu-se ca si cum lupta pe care o incep e deja castigata, ca si cum orice isi pun in cap, e rezolvat din momentul acela. Si tot timpul le reuseste!

In acelasi timp mi-am dat seama ca pe langa toate gandirile mele negative, ceva am facut pe baza legii atractiei fara sa-mi dau seama: asa am invatat sa inot!

Imi placea apa la nebunie, de mica. Dar nu am stiut sa inot. La cursurile de inot de la gradinita si din clasa intai am renuntat din prima ora, pentru ca erau niste tehnici traumatizante (de fiecare data la prima lectie ne aruncau in apa de 5 metri adancime). In familia mea nimeni nu stia sa inoate, asa ca nu avea cine sa ma invete. Am ajuns in liceu super nervoasa ca nu stiu sa inot. Mergeam la mare sau la Somes la bunici, sau la Baile Felix, si stateam doar asa in apa, fara sa fac nimic... dar stateam, ca imi placea mult mult sa ma balacesc. Visam ca inot. Si vise de noapte, dar imi si impuneam cumva. Adica asa cum altii cand vor sa adoarma numara oi, eu imi imaginam ce frumos stiu sa inot. Imi imaginam fiecare miscare eleganta, ca si in concursurile de inot de pe eurosport. Nu faceam asta ca sa invat, ci pentru ca asta ma linistea, asta ma facea fericita, si adormeam. Acum vazand filmul The Secret, mi-am dat seama ca de fapt nu numai ca asa imi puneam dorinta, dar si muschii imi erau pusi la treaba. Ii vedeam pe altii cum inoata si incercam sa invat mental miscarile, pentru ca nu aveam curaj sa le incerc.

Pana intr-o vara cand am mers cu verisoara mea la Somes si ne-am aruncat in apa, sigure ca vom sti inota. In raul care in fiecare vara lua cate o viata in satele acelea... era si varsta curajului... Si, pe cand ne asteptam sa facem baldabac, am vazut ca plutim! Fara sa ne dam seama, si fara sa ne punem in cap cum ne vom misca. Mai tarziu am aflat ca inotasem "caineste" fara sa stim cum se face. Probabil e adanc in instinctul nostru animalic.

Apoi incet incet, tot privindu-i pe altii, am inceput sa vad cum fac cu mainile, cu picioarele. Problema era ca aveam la dispozitie poate doar cam o saptamana pe an de scalda, deci timp putin de invatat si mult de uitat.

Oricum, acum am ajuns sa ma descurc, sa plutesc :D. Nu stiu daca am o tehnica buna, din moment ce am invatat singura. Dar am capatat rezistenta si incredere. As putea sa inot fara sa ma opresc cateva ore. Si in plus, si cand obosesc, pot sa stau plutind aproape fara sa trebuiasca sa misc vreun membru. Si nu numai pluta, si la verticala sau pe burta. Aici zic eu ca sta increderea, sa plutesti usor, sa nu te agiti sa dai din membre ca sa stai la suprafata, sa dansezi cu apa, sa o mangai, sa o iubesti.

Ei dar puterea mintii se poate folosi si impotriva noastra. Azi era sa ma inec. Da, eu care zilele trecute ii aratam lui Relu ca fiind apa sarata, pot sta asa ca in fotoliu fara sa misc nimic si plutesc. Si eu care ma scufund oriunde, fara nici o problema (si asta am invatat greu, sa stiti ca e chiar greu sa te scufunzi si sa ajungi la fund :)) ). Eu care zilele trecute am inotat in larg si calculand panta plajei de la inceput, de la ce distanta nu am mai ajuns jos cu picioarele, si inmultind-o, ma gandeam ca am ajuns cam la vreo 5 metri adancime. Ma uitam in jos la apa limpede si vedeam pietrele de pe fund si la adancimea aia. Deci da, eu care ma simteam in apa ca "acasa"! Si cu inotul asta totul tine de cap, de gandire. Daca iti pui in cap ca stii, e simplu. Daca ti se face frica, e bai.

Azi dimineata era innorat, asa ca am profitat de lipsa soarelui si am zis sa ma aventurez mai departe. De obicei te orbeste soarele ori la mers in larg, ori catre mal, si nu mergeam mai departe de vreo 3-5 metri adancime :D. De parca ar mai conta, dupa ce sunt mai mult de 1.62 :D.

In larg, la vreo 150 de metri de plaja, e o zona cu nisip, mai ridicata, pe care lumea poate sta in picioare in apa pana la gat. 150 de metri e putin, de multe ori cand il ia Relu pe Alex la plimbare pe mal inot mai mult de atat si nu ma obosesc sau nu consider un efort. Mai ales, cum am zis, in apa de mare mi se pare ca nu depui efort sa plutesti, trebuie sa misti membrele doar ca sa te deplasezi. Si am inotat in larg. Cand mai aveam vreo 5 metri pana la zona aia, am intrat in panica! "Dar daca nu reusesc sa inot pana acolo?" Cel mai distrugator gand! M-am speriat tare, desi nu ma durea nimic, nu eram obosita, nu aveam nici un motiv! Dar am inceput sa tremur gandindu-ma la imensitatea marii de sub mine. Automat m-am intors. Fara sa ma mai gandesc, voiam sa ajung repede la mal. Nu am tinut cont ca malul era mult mai departe, pentru ca nu era vorba de oboseala. Daca as fi fost obosita, prima optiune ar fi fost fasia din apropiere. Asta daca nu cumva acolo oamenii care ajungeau cu picioarele jos erau mai inalti decat mine :D. Dar stiam ca si daca as fi ajuns acolo, frica nu m-ar mai fi lasat sa pornesc inspre mal, si atunci doar cu elicopterul m-ar mai fi luat :)).

Deci fara sa gandesc m-am intors si am vazut cat e de departe malul. L-am vazut pe Relu cu Alex in brate povestind cu un cuplu din Suceava cu care ne-am imprietenit. Chiar ma gandesc acuma ca de obicei cand eu merg in larg Relu e plecat la plimbare pe malul marii cu Alex. Dar acum deja ma gandeam ca atunci cand ma va vedea Relu ca nu sunt bine, va avea la cine sa-l paseze pe Alex sa vina dupa mine. Bine, nu cred ca ar fi putut face ceva, cred ca e greu sa salvezi un om de la inec. Si daca nu trebuie sa te scufunzi dupa el (extrem de dificil), e greu si numai sa-l aduci de acolo...

M-am gandit daca sa vin crowl sau bras. Era clar ca daca inot crowl ajung mai repede la mal. Dar e si un stil mai riscant, uneori imi mai intra apa in nas, obosesti mai usor. Asa ca instinctul mi-a spus sa nu risc. Apropo de instinct, nu inteleg care ar fi explicatia biologica, anatomica, a ceea ce se intampla cand intri in panica in apa. De ce? Cu ce ar ajuta asta omul? Orice alta reactie a adrenalinei mi se pare logica...

Asa ca am luat-o bras. Stiam ca bras e o placere, plutesc frumos, dau din cand in cand din membre. Da de unde! Imi tremura tot corpul, vedeam cat de departe e malul si cat de mult mai am! Am inceput sa-mi spun rugaciunile, am zis Tatal Nostru. Apoi, pe principiul puterii gandului, ca sa ma lupt cu gandul cel rau, am inceput sa vorbesc cu mine "pot! Sigur ca pot! Pot inota pana la mal!" si am incercat sa vizualizez doar pelicula de apa de la suprafata pe care inot, pentru ca ma panicam si mai tare daca imi imaginam adancimea de sub mine...

De obicei plutesc asa frumos, acuma cu miscari panicate, rapide, si tremurate, ma luptam sa ajung la mal si parca cu fiecare miscare uitam sa inot! Ma adanceam in apa... Intr-un sfarsit am ajuns. Altfel nu avea cine sa scrie aici :).

Stiu ca mami (care nu stie inota) se va speria de ce scriu aici. Dar timpul e trecut si invatamintele luate, si eu mai puternica. A fost incredibil de greu sa ma lupt eu cu mine, sa incerc sa-mi scot din cap panica, in timp ce ma zbateam sa nu ma scufund...

Am abordat azi tema "The Secret" si pentru ca asa am invatat sa inot fara sa stiu pe atunci despre asta. Si pentru intamplarea de azi, deci cum functioneaza negativ puterea mintii. Si mai am un motiv:

Eu acasa, cand incercam sa il linistesc pe Alex si sa ma linistesc pe mine dupa un eveniment stresant sau enervant, imi imaginam ca il alaptez plimbandu-ma pe malul marii. Nu stiam daca voi ajunge anul asta la mare. Dar in timp ce ii dadeam sa suga plimbandu-l prin camera, imi imaginam marea in partea cu patul, si in partea opusa plaja cu nisip. Si auzeam si sunetul, cu mirosul stateam mai prost cu imaginatia. Aceasta imagine ma calma, mai ales pentru ca era pentru mine un vis de neindeplinit, imi doream nespus ca Alex sa suga si altundeva decat la el in camera. Totusi, din moment ce atunci cand imi imaginam asta eu ma plimbam prin camera, acest aspect, al alaptatului la plimbare, a ramas neschimbat.

Ieri dimineata am mers pe plaja mai putin populata, la vreo 10 metri de cea a hotelului. Cand a inceput Alex sa maraie, a vrut Relu sa iesim din mare sa-l plimbe sa adoarma. I-am spus ca ies eu ca poate ii este si foame. Si pentru ca nu era nimeni acolo pe plaja, am inceput sa ma plimb, cu picioarele pe nisipul de la mal, cu marea intr-o parte, plaja in cealalta. Si m-am cutremurat toata cand mi-am dat seama ca e exact ca in inchipuirile mele de acasa! Si acum cand realizez mi se ridica parul pe mana! Totul parea identic! Eu si uitasem de treaba aia cand am venit incoace! E minunat! Oricum, sentimentul ar fi fost minunat, cu alaptarea intr-un cadru de vis, dar asa a fost si mai emotionant! Cat de puternici suntem si nici nu stim!

Asa ca dupa ce ne intoarcem acasa vreau sa pun The Secret sa lucreze sa-mi rezolve tiroida! ;)