Tort Tropical la aniversare

Cand am ales tortul raw vegan pe care sa i-l fac lui Alex de ziua lui, am pornit rasfoind 3 bloguri dragi: al Inei, al Simonei si al Corinei. Stiam ca de la aceste 3 fete as primi oricand un sfat, o mana de ajutor, daca m-as impotmoli. Ceea ce s-a si intamplat. La repetitie, tortul ales mi-a iesit cam moale, asa ca mi s-au dat in comentariile de sub reteta multe sfaturi.

Am ales, zic eu, reteta cea mai simpla, si cu cele mai putine ingrediente "exotice". Aveam unt de cocos acasa, deci numai lucuma a mai trebuit sa cumpar, dintre ingredientele mai putin intalnite pe la noi. Deeeecciiii, tortul ales a fost: Tort Tropical de Corina Bacalu. (hihi, nu scriu reteta aici, ca sa intrati acolo :D)

De ce am ales un tort raw vegan? Pentru ca Alex nu a mancat inca zahar niciodata in mancare. Doar in vreo 4 "portii" medicamente pentru copii, care banuiesc ca au ceva zahar, intre 1 an si 2 ani. In ceva alimentar niciodata. Mi s-a parut dificil sa incerc o reteta "nesanatoasa" cu miere in loc de zahar. Si nu stiu, mi s-au schimbat mie gusturile, daca mananc zahar atat de rar? Dar astea raw vegane mi se par incredibil de delicioase! Si tare as vrea sa pastram traditia si sa facem doar deserturi sanatoase. De ce nu fac saptamanal unul? Pentru ca eu si Alex nu prea mancam dulciuri, nici clasice. Eu nu simt nevoia de nici un dulce, deci nu simt nici nevoia sa le inlocuiesc cu unele sanatoase. Mi se pare suficient ca tot anul sa nu mananc nimic dulce, si de sarbatori si aniversari sa facem un tort raw vegan.

Pentru cine nu stie ce inseamna raw vegan: nu are zahar, nu are faina, nu are lactate, nu are oua, are doar fructe, nuci si fructe uscate. CRUDE toate! Deci pline de vitamine, de minerale, de alti nutrienti, de enzime. Asa ca mi se pare logic ca in cele cateva dati pe an cand mancam desert sa il alegem cel mai sanatos (si intamplator e si mai delicios decat variantele "clasice" de tort!).

Am facut o incercare la inceputul saptamanii, a iesit cam moale, dar am mancat toti cu lingurita din el. Inclusiv nemancaciosul mic... (dupa cum arata si urmele degetelelor din tort):





Tortul era pentru duminica. Am ales sa fac o portie si jumatate, sa ajunga si pentru musafiri :D. Asa ca de vineri seara am pus caju-ul in apa:



Caju-ul umflat sambata dimineata:



Eu m-am bazat ca asta micu' al meu nu e deloc pofticios si mancacios, dar am gresit :D. Asa ca ar trebui sa puneti putin caju in plus:




Curmale am cumparat fara samburi, sa nu ma chinui. Din astea nu au trebuit sa fie in plus :D



Pentru "blat" asteapta migdalele si curmalele. La sfatul Corinei, curmalele sunt taiate marunt, sa ajutam blenderul.





Aici a inceput munca lui Alex. Deja de cateva saptamani eu nu mai am voie sa folosesc blenderul, el vrea de fiecare data "vrum vruuuummmmm"! Am blenduit in mai multe transe asa: prima data migdalele le faceam praf, apoi puneam cateva curmale, sa aiba acolo putina faina de migdale, sa nu se lipeasca de tot de lame.













Pe fundul tavii Corina recomanda sa punem hartie de copt ca sa taiem mai usor feliile. La mine a fost ok si cu niste fulgi de cocos (hihi, cu grasime cu tot).



(imi cer scuze daca va deranjez privirea cu poze slabe, dar in primul rand nu ma pricep, in al doilea rand lumina naturala era inexistenta, afara era un intuneric de toamna-iarna)

Caju-ul facut crema:



Cu bananele:





Vruuuummmm pe programul Smoothie:



Intre timp eu ma distram cu amestecul de migdale si curmale:



O poza foarte miscata, facuta cu degetul mic, singurul nelipicios dupa ce am pus putina apa pe amestecul de mai sus, ca sa framant "aluatul":



Am pus sa se incalzeasca putin untul de cocos, ca sa obtin ulei de cocos masurabil cu lingurita:




Am turnat intr-un bol crema rezultata. Si va spun ca avea culoarea alb-crem :D



Am adaugat miere




Si lucuma



Vanilie eu am folosit bobite din bete de vanilie:






Am adaugat si uleiul de cocos:



Si apoi am bagat mixerul:




Si am turnat amestecul peste "blat":




Produsul final



l-am bagat la congelator.

In ziua urmatoare (la multi ani! :D) l-am scos din congelator cu vreo 2-3 ore inainte de consum. L-am ornat cu putina nuca de cocos si cu bucatele de papaya uscate. Asa mi-a fost pofta mie, de papaya :D. Si pot sa spun ca si azi, marti, inca am mancat din el, fara sa-l mai pun la congelator. Sta la frigider si nu isi pierde aspectul.





Si sectiune apetisanta:



Concluzie: Deserturi raw am mancat destul de rar (am zis si mai sus ca nu prea consum desert deloc :D). Torturi raw niciodata. Deci pentru mine e cel mai bun tort raw pe care l-am mancat vreodata. MAI MULT, e cel mai bun tort pe care l-am mancat vreodata, dintre toateeeee torturile!!! Inimaginabil de delicios!

Editez totusi sa pun reteta Corinei si aici. Nu mi-e la indemana sa tot deschid blogul ca sa vad reteta.


"Ingrediente:

Blat:
250 gr migdale
250 gr curmale
Putina apa

Preparare:
Se pun migdalele in robot, cu lama in forma de S si se pulseaza pana se maruntesc bine de tot. Mie asa imi plac. Apoi se iau curmalele (fara samburi de preferat) si se taie cu cutitul cat mai mic, sa usuram treaba la robotel. Se pun si dansele cu migdale si se incinge o batuta moldoveneasca intre cumatra migdala si cumatra curmala. Daca vedeti ca cele doua cumetre nu se prind bine una de alta, aruncati peste dansele cu vreo 20 ml apa plata. Instant se vor calma si se vor prinde bine in hora. :))
Apoi scoatem din camara o forma de tort cu peretii detasabili, asezam frumos la baza o foaie de copt apoi prindem peretii de fundul formei. Puteti sari peste aceasta etapa, dar eu zic ca e buna de facut pentru cand veti taia tortul felii ( ele nu se vor lipii de fundul tavii de tort).

Crema:
400 gr caju hidratat in avans vreo 12 ore
3 banane
8 linguri ulei de cocos
2 linguri babane de miere
2 linguri la fel de babane de lucuma
2 linguri de extract de vanilie
1 lingura de maca

Preparare:
Se azvarle caju-ul in blender cu apa cat sa il acopere si sa depaseaza nitel nivelul. Apoi se invarteste caju-ul in vasul blenderului pana se face crema. Daca blenderul este mai puturos, puteti face crema in doua transe.
Dupa ce ati obtinut o crema pufoasa, adaugati cele trei banane. Mixati pana la incorporarea bananelor.
Apoi am transferat compozitia in vasul mare al robotului si am folosit intrumentul de tel. Adica cel ce face spuma ( din ou) Si am pornit telul, am adaugat lucuma, maca, vanilia, mierea. Cred ca merge si cu lama in forma de S. In final crema a iesit incredibila. Nu pot spune a ce avea gust. Se simtea cocosul, banana.. dar mai era ceva... Da.. Mi-a adus aminte de gustul de frisca de pe motzul prajiturilor ce le mancam cand eram mititica.. Deci... da.. dar muuult mai bun!

Intre timp, am taiat cat mai mic vreo 6 nectarine acrutze. M-am gandit sa echilibreze gustul dulce al cremei. Si le-am introdus in robot si le-am invartit la viteza mica cateva secunde, sa se mozoleasca bine cu crema.
Am scos blatul de la frigi si peste am turnat compozitia de crema cu fructe. Am dat la rece vreo 3 ore. Ideal ar fi fost sa stea peste noapte, dar eu l-am facut chiar de ziua mamei, asa ca nu am avut vreme sa il tin prea mult in congi.

L-am scos apoi si l-am ornat cu un strat de fulgi de nuca de cocos, felii de mango si stafide grasane hidratate 12 ore in apa."

Al doilea an in imagini

Chiar daca imi place atat de mult poza de la postarea precedenta, voi fi nevoita sa o cobor putin :).

Anul trecut am scris despre 1 an in imagini. Asa ca vreau sa pun si colajele de anul acesta care s-a incheiat. Nu voi respecta traditia si nu voi pune si poze de la aniversare pentru ca inca nu le-am selectat. Acelea alta data :).

In folderul cu colajele am dat si peste multe alte colaje, nepostate aici, dar ar deveni plictisitoare postarea cu toate. Asa ca le pastrez aici doar pe cele din al doilea an de viata ale lui Alex:

Luna a 13-a:




Luna a 14-a:




Luna a 15-a:




Luna a 16-a:




Luna a 17-a:




Luna a 18-a:




Luna a 19-a:




Luna a 20-a:




Luna a 21-a:




Luna a 22-a:




Luna a 23-a:




Luna a 24-a:

La multi ani, puiule!

La multi ani, puiul meu scump!




Daaaa, Alex creste! :)

Nu am cuvinte sa exprim, puiule, cat de fericita sunt de doi ani incoace! As putea spune ca inainte nu am cunoscut asemenea culmi de fericire! Si credeam ca stiu si ce e iubirea, dar Dumnezeu mi-a aratat ca se poate iubi de un infinit de ori mai mult! Acum imi dau seama ca viata mea nu avea sens fara tine! Si culmea e ca atunci cand ma gandesc ca mai fericita nu am cum sa fiu, vii tu si-mi demonstrezi ca in fiecare zi se poate si mai mult! Vii si ma mangai pe obraji, vii si ma pupi si ma imbratisezi! Te trezesti dimineata si iti pui mana pe dupa gatul meu, si iti lipesti fata de fata mea, spunand cu tot sufletul "maaama". Vii si dansezi si razi in hohote!

Tin minte ca la o zi de la nastere, la o saptamana, la doua saptamani (in fiecare vineri apoi), la o luna, la fiecare "luniversare", la un an, si acum la doi ani, rememorez de fiecare data nasterea ta si nu-mi vine sa cred ca am nascut, ca am un pui, ca esti aici, ca esti minunat, si ca a trecut atat de mult timp! De ieri am inceput sa-mi aduc aminte ce faceam acu' doi ani, cum am facut miscare in casa pentru ca afara ploua si nu puteam sa ma plimb. Apoi seara cum am stat pana tarziu pe mingea de gimnastica. Adormeam foarte tarziu si atunci. Asa ca si azi-noapte la ora 2 ma gandeam la mingea mea de gimnastica. Si ma gandeam cum la 4 am avut prima contractie, si cum la 5 l-am sunat pe doctor ca nu mai puteam, si cum la 6:40 te-ai nascut tu! De-abia am putut adormi aseara de emotia momentului, iar azi dimineata ti-am pupat capsorul si nu mi-a venit sa cred ca traiesc o minune de doi ani de zile!

Acuma seara ma gandeam ca in urma cu doi ani eram inca euforica de faptul ca am nascut (eu!) de mai mult de 12 ore. Acum inca sunt euforica de faptul ca sunt mama ta... de mai mult de 2 ani!

Azi a fost o zi superba pentru tine, au venit bunicii de la Cluj si nasii din Baia Mare. Ai primit multe cadouri, ai numarat, ai dansat. Mi-ai zis ca ti-a placut mult ziua ta. Singurul lucru trist de azi e faptul ca acuma seara mi-am amintit, cand te-am culcat, ca in urma cu doi ani aceasta a fost singura noapte din viata ta in care nu ai dormit cu mine. Si mi se pare asa trist si ma simt asa de vinovata ca nu am fost mai puternica! Prima ta noapte pe acest pamant sa o petreci departe de singura persoana pe care o cunosteai... Iarta-ma, puiule!

Te iubesc mult, scumpul mamei! Acum trebuie sa sterg tastatura de lacrimi :)).

Sesiune foto Kiddy Shop 2 :)

Pentru ca prima a fost asta. Pentru Saptamana Internationala a Bebelusilor Purtati, lucram din greu :D.

Scriem mult si facem pagini noi. Pagina plina cu poze cu noi doi :D. Asa ca normal ca le pun si aici, sa ramana de amintire :).

Prelucrate:







Si din astea alb-negru avem muuulteee pe pagina noua speciala pentru aceasta saptamana: http://kiddyshop.ro/bebelusipurtati/.

Dar le facem publice si pozele color, poze facute atat pentru sarbatorirea acestei saptamani, cat si pentru faptul ca de mult aveam slingul cu buline, din care am vandut deja cateva bucati, chiar daca nu era pus in magazin :)). Avea nevoie de o poza, asa ca am profitat si am facut cateva si cu Boba Tweet.

Deci... urmeaza poze neprelucrate, asa suntem noi, frumosi de la natura :))































Ma scuzati, le-am pus intr-o ordine aleatoare :)). Multumim Bebegrafie!

Plans controlat – cura miraculoasa, dragoste dura sau neintelegere periculoasa?

Articol tradus de aici: http://babycalm.wordpress.com/2011/09/12/controlled-crying-miracle-cure-tough-love-or-dangerous-misunderstanding/

(Nota mea: am spus ca mai am in draft cateva si voi continua sa traduc de cate ori voi gasi articole interesante care sunt disponibile doar in limba engleza.)




Se estimeaza ca 25% dintre bebelusi sufera de perioade prelungite de plans excesiv si aproape 60% dintre bebelusi inca se trezesc regulat noaptea la varsta de 9 luni (4). Nu e de mirare astfel ca atat de multi parinti cer ajutor pentru somnul bebelusului lor. Pentru majoritatea dintre acestia, acest ajutor va veni in forma dresajului (antrenamentului) pentru somn care implica episoade dirijate de plans. “Plans controlat”, “Cry it Out”, “Plans pana la epuizare”, “ridica, pune jos”, “linistire spatiata”, sau orice termen nou ales de ultimul expert pentru a face intregul proces sa sune nou sau mai bland, aceste metode sunt o solutie temporara pentru o problema, solutie care poate cauza mai mult rau decat bine.

Metoda lasatului bebelusului sa planga pentru o perioada predeterminata de timp pentru a-l invata sa adoarma (sau sa se “calmeze singur” cum e la moda in acest moment sa se spuna) a fost introdusa de Dr Emmett Holt in cartea lui din 1895, “The Care and Feeding of Children”. Aceasta idee a fost apoi popularizata de Dr Richard Ferber (lucru care a dus la aparitia termenului “Ferberizare”) in cartea lui din 1985, “Solve Your Child’s Sleep Problems”. De atunci multi autori pe tema ingrijirii copiilor au prins trendul lasatului bebelusilor sa planga pentru o perioada crescuta de timp pentru a-i incuraja sa adoarma si sa nu se trezeasca noaptea, cea mai faimoasa autoare fiind Gina Ford cu cartea “The Contented Little Baby”.

Plansul controlat functioneaza? Nu putem contesta acest lucru, oricum depinde de asemenea de definitia dumneavoastra a cuvantului “a functiona”. Face bebelusii mai tacuti pe parcursul noptii? Da, in general da. Garanteaza nopti dormite in totalitate pe termen lung? Nu, de fapt multi bebelusi dresati sa doarma au o regresie catre treziri regulate undeva intre 9 luni si 1 an (3) (nu e o intamplare faptul ca acest lucru coincide cu anxietatea de separare). Garanteaza “bebelusi multumiti”? Aici multi sustinatori din toata lumea ai cresterii blande a copilului ar spune in grup un rasunator NU. Alt lucru de luat in considerare este de asemenea DE CE functioneaza? Si poate cea mai importanta analiza dintre toate – Care este somnul NORMAL al bebelusilor?

Sa incepem cu o intelegere a ceea ce este somnul normal al bebelusilor. Cand un bebelus este in uter, el imprumuta ritmurile circadiene (ciclurile naturale somn/stare de veghe) ale mamei lui, pe masura ce melatonina ii este transmisa prin placenta. Dupa nastere, este pe cont propriu si corpului lui mic ii ia un timp ca sa fie in stare sa faca ceea ce mama lui a facut. De fapt ii ia cel putin 4 luni pentru a se apropia de acel target si chiar mai mult – pana la varsta de 4 ani pentru a obtine intr-adevar acelasi efect. Aceasta nu este totul, bebelusilor nu numai ca le lipsesc reglatorii hormonali de somn ai unui adult – dar ciclurile de somn ale lor sunt mult diferite. De fapt somnul lor este foarte simplistic, compus din doua stari de baza (somn adanc linistit si somn alert activ) si are aproximativ jumatate din lungimea starii de somn a unui adult. Acest lucru e de inteles din punct de vedere biologic, le tine pe odraslele noastre delicate mai vigilente, daca un animal de prada le-ar ameninta viata – dar veti intreba ce animal de prada va veni si ii va infuleca in camera lor? Natura poate fi desteapta, dar nu suficient de desteapta incat sa ne ajute sa evoluam atat de repede, deci – pentru moment – inca posedam aceleasi reactii innascute care ii tineau in siguranta pe predecesorii nostri vanatori-culegatori (Nota mea: natura este mai desteapta decat noi si acum, si ne mentine instinctele de aparare, pentru ca nu se stie cand poate aparea un pericol si in ziua de azi, sau in ce zona se naste bebelusul, sau cand exista o situatie fara tehnici moderne de aparare...). Imaginati-va atunci ca un bebelus parcurge un ciclu de somn de doua ori mai repede ca un adult, acest lucru inseamna ca se trezesc CEL PUTIN de doua ori mai des decat noi pe parcursul noptii, de fapt intra intr-o faza de somn usor o data la fiecare 25 de minute. Aceasta inseamna ca exista posibilitatea sa se trezeasca complet la fiecare 25 de minute daca ceva ii alarmeaza – dar trebuie sa ne amintim ca acesta este un lucru BUN, joaca un rol vital in preventia Mortii Subite a Bebelusului, ii tine bine hraniti si intr-o stare buna de homeostaza (Nota mea: din dex: homeostaza = proprietate a organismului de a mentine, in limite foarte apropiate, constantele mediului intern).

Atunci de ce presupunem ca bebelusii “ar trebui sa fie capabili sa doarma toata noaptea la 12 saptamani” (sau chiar mai repede, dupa parerea unor experti!)? Pentru inceput acest lucru e GRESIT, un bebelus nu va “dormi toata noaptea” – se VOR trezi. De MULTE ori nu ne vor alerta pe noi, ca parinti, este adevarat (de ce sa plangi daca nu vine nimeni?). Este NORMAL ca un bebelus sa se trezeasca – DE MULTE ORI – noaptea!

Acum, sa aruncam o privire la motivele pentru care bebelusii ar putea sa planga pe parcursul noptii. Bebelusii tot timpul plang dintr-o anumita cauza, ei nu au conexiunile necesare in creier pentru a ne manipula. Uneori ei plang pentru ca le e foame, alteori sete, uneori le e frig, alteori le e cald, uneori se simt inconfortabil, uneori au nevoie sa li se schimbe scutecul, uneori au nevoie de contact uman, uneori sunt speriati, uneori sunt ultra-stimulati... uneori, ei bine, cine mai stie, pentru ca toti bebelusii sunt diferiti!

Plansul controlat/CIO pune in lumina o neintelegere grosolana a creierului unui bebelus mic si a dezvoltarii neurofiziologice a lui. CIO porneste de la presupunerea ca bebelusii mici pot sa formeze obiceiuri si pot sa gandeasca logic si rational, dar singurul lucru este ca... ei nu pot! Cand un bebelus se naste, creierul lui este incomplet, nu numai ca este mai mic decat al adultilor, dar marea majoritate a celor 100 de miliarde de neuroni nu sunt conectati inca in retele. Bebelusii pur si simplu nu gandesc ca si noi – neocortexul – locul gandirii logice – nu se formeaza pana dupa varsta de 3 ani. Pana atunci creierul unui bebelus este foarte primitiv – focalizat pe supravietuire si emotii de baza. Acestea fiind spuse, experientele timpurii pot sa aiba, si au, un mare impact asupra legaturilor din creierului unui nou-nascut. Creierul unui bebelus are de doua ori mai multe sinapse (conexiuni) decat va avea nevoie in final copilul. Daca aceste sinapse sunt folosite repetitiv, ele sunt reinstaurate. Daca nu sunt folosite repetitiv, sunt eliminate – asadar putem cauza schimbari permanente in structura creierului copiilor nostri, si bune, si rele. Privarea unui bebelus de dragostea si contactul de care are nevoie in copilarie deterioreaza neuroplasticitatea creierului, schimband legaturile in partea de creier responsabila cu relatiile, lucru care afecteaza experienta individului cu relatiile pana in viata adulta. Cercetarile asupra impactului atasamentului timpuriu confirma ca ingrijirea calda, sensibila, este esentiala dezvoltarii sanatoase a creierului si in mod ironic acesti copii carora le-a fost permis sa fie atasati ca bebelusi sunt aceia care CU ADEVARAT se pot linisti singuri cand sunt copii mari si adulti!

Si atunci de ce plansul controlat/CIO “functioneaza”? Modul cel mai usor de a raspunde la aceasta intrebare este sa ne imaginam ca suntem suparati sau ca suferim noi insine. Imaginati-va ca plangeti, plangeti pentru alinare de la o persoana iubita, si ea va ignora, desi numai pentru un minut sau doua inainte sa va aline scurt (cu vorbire si contact vizual limitate) si apoi va paraseste din nou, plangeti timp de inca 2 sau 3 minute, ea intra si cu jumatate de inima va alina inainte sa plece din nou, si lucrul acesta continua timp de cateva ore. Acum intrebati-va, v-ati mai obosi sa continuati sa plangeti dupa persoana iubita? Sau in final ati ceda, v-ati inchide in dumneavoastra, si ati impinge emotiile dureroase inauntru? Raspunsul tehnic aici este sa discutam Teoria de Neajutorare Invatata, a lui Martin Seligman. In mod accidental descoperita in 1965 in timp ce cerceta relatia dintre frica si invatare, Seligman a observat urmatoarele: cainii inhamati (legati) din experimentul lui au invatat sa fie neajutorati (sa stea pe loc si sa accepte) cand Seligman suna dintr-un clopot in timp ce ii curenta. Apoi Seligman ii permitea catelului neinhamat sa se miste, si suna din nou din clopot. Cainele se oprea si nu se misca, invatase sa fie neajutorat si nici nu incerca sa evite stimularea dureroasa, invatase ca era inutil sa fuga de socurile electrice, la fel cum este inutil pentru un bebelus sa continue sa planga atunci cand nimeni nu-i ofera ceea ce are cu adevarat nevoie.

Plansul controlat functioneaza? Da, daca vreti ca bebelusul dumneavoastra sa invete neajutorarea si sa stea in patul lui fara sa-si comunice nevoile, atunci da, intr-adevar va va oferi multe nopti de somn neintrerupt!

Consecintele negative ale plansului controlat sunt mai multe. Le voi lista mai jos:

• Bebelusii pierd atingerea stimulatoare

• Bebelusii nu mai primesc suficienta hrana

• Niveluri crescute de cortizol *** si daune neurologice

• Puls crescut, tensiunea sangelui crescuta si temperatura crescuta

• Voma

• Risc potential de Moarte Subita a Bebelusului (SIDS)

• Fenomen de neajutorare invatata

• Efecte potentiale asupra alaptarii

• Efecte potentiale asupra atasamentului sigur

• Episoadele de plans persistent la bebelusi dau un risc de 10 ori mai mare de ADHD (1)

• Plansul persistent la bebelusi duce la copii mai putin inteligenti (un IQ cu 9 puncte mai scazut la varsta de 5 ani) (2)

• Plansul controlat si CIO la un bebelus mic duc la un copil mai agitat si mai dificil de linistit pe cand ajunge la varsta de 10 luni (3).

Aceste lucruri ar explica atunci de ce Asociatia Australiana de Sanatate Mentala a Copilului (The Australian Association of Infant Mental Health - AAIMHI) afirma:

“Plansul controlat nu este compatibil cu ceea ce bebelusii au nevoie pentru sanatatea lor emotionala si psihologica optima, si ar putea avea consecinte negative neintentionate. Nu au existat studii, cum ar fi studii in laboratoare de somn, dupa cate stim, care sa evalueze nivelurile de stres psihologic la bebelusii care indura plansul controlat, sau impactul lui emotional sau psihologic asupra copilului in dezvoltare.”

Voi lasa comentariul final aici Doctorului Paul Fleiss * care recapituleaza totul atat de bine:

”Ideea, des auzita in aceste zile, ca bebelusii pot si ar trebui sa invete sa se “linisteasca singuri”, fara nici o interactiune fizica sau emotionala cu parintii lor, este incorecta. Cel mai bun si cel mai eficace mod pentru ca un copil sa invete sa adoarma singur in tacere dupa ce a experimentat o trezire nocturna, este ca parintii sa-i fi demonstrat cand era bebelus ca se poate bizui pe ei si ca sunt disponibili. Altfel, supararea emotionala pe care bebelusul a suferit-o ca un rezultat al evenimentului traumatizant care l-a trezit din somn in primul rand, poate fi combinata cu teroarea si frustrarea sentimentului ca e abandonat si nedorit. Daca un bebelus invata ca mama lui va veni la el oricand se trezeste in suparare si oricand plange dupa ea, este mai posibil sa se dezvolte intr-un copil sigur pe el, care va avea abilitatea de a-si evalua si administra singur trezirile fara sa-i implice pe parinti in mod nenecesar. Nu se poate accentua suficient ca privarea bebelusului sau copilului de sprijin emotional atunci cand are nevoie si cand il doreste, poarta riscul crearii unui copil instabil emotional si in final a unui adult instabil emotional. Numai efecte bune pot aparea din imbratisarea copilului de cate ori simte nevoia.”

* = Abordari gresite ale trezirii nocturne
Pasaj din Sweet Dreams: A pediatrician’s secrets for your child’s good night sleep, Lowell House, 22-28
By Paul M. Fleiss, M.D., M.P.H., F.A.A.P., 2000

** = cand un bebelus secreta in mod continuu cortizol, acest lucru poate avea un efect asupra raspunsului lui la stres mai tarziu in viata (ca adulti pot ori sa secrete prea mult cortizol, ori prea putin, cand sunt stresati – si nici una din situatii nu e dorita; prea mult cortizol poate duce la anxietate si depresie – prea putin poate duce la ambivalenta si la detasare emotionala).

Bibliografie:

1) Wolke, D, et al, Persistent Infant Crying and Hyperactivity Problems in Middle Childhood, Paediatrics, 2002

2) M R Rao, et al; Long Term Cognitive Development in Children with Prolonged Crying, National Institutes of Health, Archives of Disease in Childhood 2004

3) Stifter and Spinrad, The Effect of Excessive Crying on the Development of Emotion Regulation, Infancy, 2002.

4) Scher “A Longitudinal Study of Night Waking in The First Year”, 2006, Child Care, Health and Development.

Despre intoleranta

Mi se spune ca sunt intoleranta. Banuiesc ca e un termen subiectiv. Eu m-as considera intoleranta daca nu as suporta homosexualii, daca as comenta cand as vedea o tipa in fusta mini la scoala, la munca, la Biserica, daca as barfi pe cineva ca, stiu eu, isi spala vasele altfel decat o fac eu. Ocazii in care nu sufera nimeni.

Dar nu ma consider intoleranta ca am ceva impotriva abuzului, fie ca e el asupra animalelor, asupra femeilor, asupra batranilor, asupra copiilor. Chiar daca cel asupra copiilor e cel mai acceptat. Ce inseamna ca "sunt impotriva"? Nu cred ca ne putem ascunde preferintele, e evident ca ne place muzica diferita, feluri diferite de mancare, stiluri diferite de imbracaminte... sau de parenting. Asta inseamna ca daca merg pe strada si vad un copil batut ma doare. Asta e, ce pot sa fac? Pot sa ma schimb? Chiar e asa de grav sentimentul meu? Mai grav decat fapta parintelui care loveste?

Dar fie, daca sunt care ma considera intoleranta din cauzele astea, e ok. Serios ca nu ma deranjeaza eticheta asta :D.

Nu am putut scrie direct despre ce am citit saptamana trecuta. Pentru ca m-a tulburat, dar nu mi-am gasit cuvintele. Si decat s-o dau in bara, mai bine m-am abtinut.

Da, consider ca e normal ca mama sa faca tot ce e mai bine pentru copilul ei. Si chiar cred ca unui copil ii e mai bine sa planga in bratele mamei decat singur. Chiar daca acum se spune ca uite, vezi, a functionat! Nu e mai bine acum ca nu plange? Dar oare de ce nu plange? Intrebarea asta ne-o punem? Eu dupa 45 de minute de plans as fi lesinat cred. Si intr-adevar nu as mai fi plans apoi. Ce folos?

Dar nu, nu asta m-a tulburat cel mai tare. Dovada ca nici nu am comentat la blogul respectiv. Si nici postarile mele de atunci incoace nu i se adreseaza mamicii respective. La fel cum nici atunci cand scriu despre alaptare nu ma adresez mamicilor ce nu mai alapteaza, si tot sunt acuzata ca le scot ochii cu lucrul asta... Cel mai tare m-au mirat comentariile. Si nu ma refer la cele in care lumea o compatimea pe mamica, in loc sa spuna ceva de copil. Nu, ma refer la cele de genul aaa, pai si al meu suge sa adoarma, la 3-4 luni, deci nu e normal? aaaa pai si al meu are cateva saptamani si nu doarme toata noaptea, sau nu adoarme singur, deci nu e normal? vreau si eu sa-l invat sa adoarma. Mi s-a parut periculos unde s-a ajuns. O mamica se mandreste cu tehnica prin care si-a invatat copilul sa adoarma, si alte mamici extenuate preiau informatia fara sa cerceteze ce inseamna asta. Si mi-am dat seama ca despre cry-it-out nu prea exista informatii in romana. Asa ca m-am pus pe tradus, si mai am cateva in draft, cu riscul sa plictisesc. Nu le scriu pentru mamica respectiva, nu le scriu sa enervez lumea. Le scriu sa fie, la o cautare pe google despre plansul controlat sau despre CIO, ca o alta mamica ce e in dubii, daca sa-si asculte instinctul sau anturajul, sa mai aiba o informatie. Nu consider ca am insultat pe cineva cu asta.

Si stiu ca orice mama poate sa greseasca. Si eu am gresit de mult prea multe ori. E evident ca mi-am invatat lectiile pentru al doilea. Cand voi ajunge la alte dileme si imi voi invata lectiile pentru al treilea :D, si asa mai departe. Dar decat sa dai o palma copilului, mai bine mergi in alta camera si dai un pumn intr-o perna. Decat sa-l lasi voit sa planga pana la epuizare, mergi si te descarci in alta camera si apoi revii la el, sau chiar plangi alaturi de el, de ce nu?

Culmea e ca in postarea asta chiar scrisesem ca dupa ce citesti o carte despre rezolvarea "problemelor" de somn la bebelusi, oricat ar fi de blande metodele promovate, tot ajungi sa aplici si metode dure. Pentru ca iti intra in cap ca faptul ca adoarme doar cu ajutorul tau, si ca se trezeste noaptea, sunt niste probleme care trebuie rezolvate. Si daca nu merge cu calea blanda, ajungi sa aplici metode dure. Culmea ca in postare chiar dadusem un astfel de exemplu.

Alina a raspuns aici in comentarii tot ce as fi putut si eu spune pe subiect, asa ca daca si dupa asta nu se intelege care e de fapt scopul demersului "contra"... ca nu e nimeni contra mamicii care a facut treaba asta, ci contra propagarii ideii asteia ca metoda ideala.

Stiu ca as putea fi data de exemplu negativ. Mi s-ar putea bate obrazul, "vezi, daca nu ai ales metoda asta, uite unde ai ajuns...". Asta e, imi asum actiunile si merg mai departe. Am ales cum sa-l cresc pe Alex dupa instinct si inima. Daca m-am straduit sa aplic niste metode tot timpul a iesit rau. Asa ca am ales sa-l ascult. Chiar daca asta a insemnat ca pana in concediul din iulie, el a fost plimbat/dansat/leganat prin camera ca sa adoarma si ziua, si seara. Si in general in pozitia oblica, la san, care e cea mai grea la bicepsi :D. Chiar daca acum (dupa aproape 2 luni de vis, in care a adormit la san in timp ce eu stateam jos, pe fotoliu), a ajuns iar, cu ocazia unei raceli, sa nu poata sta la orizontala deloc din cauza nasului infundat, si sa nu poata sa suga. Deci adio adormit pe fotoliu, adio somn in pat. Adormit plimbat, somn pe mine la verticala vreo 15-20 de minute, dupa care, ca sa-si implineasca somnul totusi, il luam intr-un carrier la plimbare prin oras, sa mai poata sa se odihneasca.

Mi-a spus o prietena "a, pai bineee, daca sunt bolnavi capatam puteri si facem orice pentru ei". Si de unde stim atunci cand plang cand sunt bebelusi ca nu o fac pentru ca-i doare ceva, pentru ca-i deranjeaza ceva? Daca vedem un muc in nas dintr-o data se schimba datele problemei?

Asa ca stiu ca muuulte mame isi dau ochii peste cap la faptul ca eu trec peste orice nevoi si probleme de-ale mele ca sa-l ascult pe el. Si nu m-am mandrit niciodata cu asta, sa ma dau drept mama perfecta, pentru ca nu stiu inca rezultatul, cum va fi el cand va fi mare. Dar nu pot sa-mi inabus instinctele, si ele asta imi spun, sa fiu alaturi de copilul meu.

Am citit undeva o aluzie cum ca noi, mamele "intolerante" nu avem o relatie buna cu mamele noastre. Mama mea e cea mai blanda femeie. Nu am auzit-o vreodata ridicand vocea. E sotia ideala, gospodina ideala, mama ideala, colega de serviciu ideala. Sare in ajutor oricui, nu poate gandi de rau despre nimeni. Si asta ar putea garanta oricine o cunoaste, pentru ca toti o indragesc. Nu are dusmani :D. Ca mama s-a sacrificat pentru familie, si chiar daca atunci cand eram mai mica o certam pentru asta, presimt ca in ceea ce-l priveste pe Alex ii calc pe urme fara sa ma fi gandit. Si ea e surprinsa, pentru ca la cum ma cunostea inainte, credea ca-i las ei copilul si plec in lume :D. Dar nu e in firea mea sa-i calc pe urme si la partile de femeie ideala, sotie, gospodina... Mai cunosc o singura mama si femeie ca ea in lumea asta. Nu dau link, ca nu as vrea sa ajunga la tine pe blog toata lumea, Nela, dar stii ca la Buni ma refer :D. Ce relatie am cu mama mea? Suntem best friends. Si cu asta cred ca am spus totul. Si ea trece in continuare peste confortul ei personal pentru noi, copiii ei, la fel cum si eu trec peste confortul personal pentru Alex. Dar asa suntem noi, nu e musai sa fie toata lumea la fel. Am multe prietene in viata reala care s-au intors la serviciu repede dupa nastere si sunt in continuare mame perfecte din punctul meu de vedere, mame mult mai bune decat mine. Care nu alapteaza, care nu dorm cu copilul, care nu-si poarta copilul. Le iubesc, le admir si ele imi fac viata mai frumoasa. Copiii lor sunt fericiti si sunt crescuti cu dragoste, fara metode.

Si de multe ori ma gandesc de ce imi pierd timpul, de ce nu mi-l dedic mie, familiei, prietenilor dragi reali, prietenilor dragi virtuali, afacerii mele? Da, stiu ca fac greseala asta, si vad ca le e mai bine celor care trec peste toate astea si sunt indiferente fata de restul lumii. Dar asta sunt eu. Si faptul ca din cand in cand am feedback, ma contacteaza mamici din viata reala sau virtuala care au dat din greseala de un articol de pe blogul meu, si si-au dat seama ca e mai bine sa-si asculte instinctul in locul soacrei/vecinei/etc., si ca acum sunt atat de fericite alaturi de copiii lor, ma face sa merg mai departe cu drag, in ciuda faptului ca deranjez pe unii.

Da, mi s-a mai spus ca sunt intoleranta legata de alimentatie. Am afirmat ca nu imi place sa stau in parc cu alte mamici pentru ca ele isi lasa copiii sa planga, ii bat, le dau croissante cu ciocolata, branzoici si cola sa manance, inca de cand sunt in landou, deci banuiesc ca sub 6 luni. Deci din moment ce eu am vrut sa nu vada Alex copii care mananca asa ceva, pana cand va merge le gradinita si va cere el singur, mi s-a spus ca sunt intoleranta si ca le acuz prin afirmatia mea pe mamele care dau asa ceva copiilor. Nu am reusit sa inteleg, pentru ca eu nu le acuzam pe mamele respective. Am motivele mele pentru care nu vreau sa-i dau zahar cat de mult timp pot, cat e in controlul meu situatia. Suntem o familie de diabetici si problemele mele de infertilitate au fost legate si de rezistenta la insulina. Asta ma face o intoleranta? Daca ai sti ca paharul ala de cola zilnic dat bebelusului tau ii face rau, pahar pe care il cere pentru ca vede la ceilalti din parc, nu ai evita sa mai mergi acolo? Nu ti-ai da intalnire doar cu mame care iti impartasc opiniile?

S-a ajuns ca atunci cand se scrie despre ceva controversat, fie ca e vorba de mancare nesanatoasa (McDonalds, Danonino,...), fie ca e vorba despre beneficiile laptelui de mama, sa sara in sus cei care nu sunt de acord, sa eticheteze ca esti intolerant. Nu am scris niciodata ceva de rau despre mamele care dau lapte praf copiilor. Dar asta nu ma poate opri sa informez mai departe pe viitoarele mamici de beneficiile laptelui matern fata de laptele praf. Ca daca pot alege, sa aleaga in cunostinta de cauza. Inteleg ca exista situatii cand nu se poate alapta, si nu ma leg de ele. La fel cum inteleg ca exista situatii cand ai un copil mai mare care mananca dulciuri alaturi de cel mic, deci e mai greu sa-l tii pe bebelus departe de zahar. Dar atata vreme cat eu nu mananc biscuiti, sa mi se spuna ca sunt intoleranta ca nu ii cumpar lui biscuiti? Acuzatiile astea de intoleranta, mame perfecte, etc, fac sa pierdem din vedere tabloul general, informatiile oferite, problemele de la care s-a pornit. Cum am zis mai sus, sunt mai rea eu ca informez despre Babywise, decat omul care il practica? Na, sa revenim la problema noastra...

Nu imi plac scandalurile, nu ma bag in ele, am vrut doar sa explic situatia, si sa explic aparitia pe blog a atator articole traduse. Mi s-a parut ca pentru mamele care cauta pe net solutii pentru CIO e bine sa stie si efectele. Am crezut ca daca nu-mi spun parerea pe subiect, ci doar traduc niste articole documentate, nu se va interpreta iar ca sunt intoleranta. Dar daca tot n-am scapat :D, acum a venit si explicatia si cuvintele mele. Sunt sigura ca nu am reusit sa imi amintesc sa spun tot ce as fi vrut pe subiect. Dar consider ca raspunsurile Alinei din postarea catre care am dat link, spun totul. Si mai consider ca Ama a scris foarte bine pe tema asta a parentingului. Frumos, din suflet, fara pic de intoleranta sau acuzare.

Metoda plansului controlat (Cry It Out – CIO) cauzeaza leziuni cerebrale

Traducere de aici: http://www.drmomma.org/2009/12/crying-it-out-causes-brain-damage.html



Ne-am gandit sa dam mai departe acest articol scurt [publicat prima data in 2006] pentru ca timp de cativa ani chiar si Ferber (‘tatal’ dresajului pentru somn, al plansului controlat si al lasatului copilului sa planga pana la epuizare) a declarat ca nu ar mai repeta aceste tehnici cu bebelusii lui, dat fiind ce stim acum despre daunele fiziologice, psihologice si emotionale pe care CIO le face asupra dezvoltarii nou-nascutilor, copiilor si oamenilor. Din pacate, avalansa ‘plansului controlat’, pe care Ferber a inceput-o cu ani in urma, (poate chiar cu intentii bune?) a continuat sa o ia la vale fara control si parintilor li se dau in mod regulat aceste sfaturi foarte daunatoare sa ignore singurul mod prin care bebelusul lor comunica faptul ca o nevoie trebuie sa-i fie indeplinita – plansul lui.

Stim ca exista civilizatii in care nevoile bebelusilor sunt indeplinite pe tot parcursul zilei, si, ca rezultat, ei plang foarte rar. De ce nu ar fi cazul asta si referitor la bebelusii nostri? Haideti sa nu le mai facem mai mult rau. Trebuie sa fiu de acord cu ultima declaratie a autorului – va veni o zi cand vom intelege exact cate daune le provocam bebelusilor, dezvoltarii lor neurologice si atasamentului lor social (si viitorilor copii si adulti, si societatii in general) – incat vom ajunge sa vedem crying-it-out ca o alta forma oribila de abuz al copiilor.

Va rugam sa luati in considerare si ca tinutul bebelusului in brate, aproape, si alinarea lui cand plange in timp ce incerci sa-ti da seama care e cauza, nu este acelasi lucru cu lasatul unui bebelus sa planga (suparat) singur, si abandonat. Pentru mai multe informatii, cartea Dr. Sunderland este un loc excelent (si usor accesibil) de a porni.





Cercetarile sugereaza ca lasatul unui copil sa planga pana la epuizare cauzeaza leziuni cerebrale.

De Dr. Stephen Juan

Expertii avertizeaza ca lasatul copilului sa planga pana la extenuare cauzeaza suferinta extrema bebelusului. Si o asemenea suferinta extrema la un nou-nascut s-a descoperit ca blocheaza dezvoltarea totala a anumitor zone din creier si determina creierul sa produca cantitati in plus de cortizol, lucru care poate fi daunator.

Conform unui studiu al Universitatii din Pittsburgh, efectuat de Dr. DeBellis si sapte colegi de-ai lui, publicat in Biological Psychiatry in 2004, copiii care sufera traume devreme in viata dezvolta in general creiere mai mici.

Un studiu al Universitatii Harvard, efectuat de Dr. Teicher si cinci colegi de-ai lui, de asemenea publicat in Biological Psychiatry, afirma ca zonele creierului afectate de suferinta extrema sunt sistemul limbic, emisfera stanga si corpus callosum. Zone aditionale care pot fi implicate sunt hipocampusul si cortexul orbitofrontal.

Cartea The Science of Parenting (2006) de Dr. Margot Sunderland puncteaza unele efecte devastatoare asupra creierului care pot aparea daca parintii esueaza in cresterea corespunzatoare a unui bebelus – si aceasta include fortarea lor sa planga pana la epuizare ("cry it out"). Dr. Sunderland, care este directoare a sectiunii de educatie si training la Centrul pentru Sanatatea Mentala a Copilului din Londra, se bazeaza pe munca in neurostiinta pentru a trage concluziile si recomandarile despre procedurile de parenting.

In prima carte de parenting care face legatura comportamentului parintelui cu dezvoltarea creierului nou-nascutului, Dr. Sunderland descrie cum creierul nou-nascutului se “sculpteaza” in continuare dupa nastere. Parintii au un rol major in acest proces de “sculptare” a creierului.

Dr. Sunderland sustine ca este crucial ca parintii sa indeplineasca nevoile emotionale rezonabile ale nou-nascutului. Acest proces este ajutat de oferirea unui mediu “hranitor” emotional continuu pentru nou-nascut.

Lasatul unui bebelus sa planga pana la epuizare (“cry it out”) cand e suparat va fi probabil privit ca abuz al copilului de generatiile viitoare.

Lasatul copilului sa planga (CIO - Cry It Out) - Pericole

de Margaret Chuong-Kim

Articol tradus de aici: http://www.drmomma.org/2009/12/dangers-of-leaving-baby-to-cry-it-out.html

Printre parintii nou-nascutilor de azi exista o disputa constanta despre cum trebuie sa raspunzi plansului unui bebelus. Pe de o parte, exista proponentii metodei “cry it out” (nota mea: prin traducere ar insemna plans pana la extenuare, plans controlat, i se mai spune si metoda Ferber), in care bebelusul este lasat singur sa planga, in speranta ca in final se va opri. De cealalta parte, exista “parintii atasati” care raspund imediat plansului bebelusilor si incearca sa-i calmeze folosind diverse metode, inclusiv tinutul in brate si imbratisatul. Metoda cry-it-out (CIO) a fost populara in anii precedenti, dar attachment parenting-ul (AP) castiga teren printre parintii de azi. Rezultatele studiilor din psihologie indica faptul ca abordarea AP la plansul bebelusului este mai probabil sa ofere ca rezultate un copil sanatos fizic si emotional.

Teoria atasamentului a aparut la sfarsitul anilor ’60, cand psihologul John Bowlby a declarat ca o relatie calda, intima intre ingrijitor si nou-nascut este necesara pentru o sanatate optima si pentru o supravietuire de baza. Astfel, fiecare individ se naste bine echipat cu reflexe si instincte pentru a interactiona cu ingrijitorul primar, care in cele mai multe cazuri e mama. De exemplu, nou-nascutii invata repede sa recunoasca si sa prefere vocea si mirosul mamei. Pe masura ce bebelusii dezvolta control locomotor, ei isi afiseaza dorinta de a fi aproape de ingrijitorii lor prin intinderea inspre mama sau tatal lor pentru a fi luati sus, sau prin taratul inspre ei. Dintr-o perspectiva evolutionista, aceste comportamente au valoare de supravietuire. Bebelusii carora le lipsesc aceste comportamente de atasament vor rataci de langa ingrijitorii lor si au mai multe sanse sa se piarda, sa fie atacati sau sa piara. Plansul unui nou-nascut este intentionat sa creasca posibilitatea supravietuirii lui, pentru ca instinctul unei mame este de obicei acela de a merge la copilul ei la primul semn de suparare.

Traim intr-o epoca in care stim ca bebelusul e in siguranta intr-o alta camera, indiferent de cat de mult plange. Aceasta inseamna ca ar trebui sa ii lasam pe bebelusi sa planga singuri? Proponentii CIO sfatuiesc adeseori ca bebelusii lasati sa planga se vor opri intr-un final, si durata atacurilor viitoare de plans va descreste. Care sunt consecintele emotionale ale plansului pentru un nou-nascut atunci cand este lasat singur? Bowlby si colegii lui au initiat o serie de studii in care copiii cu varstele intre 1 si 2 ani, care aveau relatii bune cu mamele lor, erau separati de ele si lasati sa planga. Rezultatele au aratat o secventa previzibila de comportamente: Prima faza, etichetata “protest”, consta in plans puternic si neliniste extrema. A doua faza, etichetata “disperare”, consta in plans monoton, inactivitate, si retragere constanta. A treia faza, etichetata “detasare”, consta intr-un interes reinnoit asupra imprejurimilor, desi e vorba de un interes diferit, distant. Astfel, pare ca atunci cand sunt lasati sa planga singuri, in final plansetele se disipa, dar acest lucru se intampla din cauza dezvoltarii graduale a apatiei in copil. Copilul se opreste din plans pentru ca invata ca nu mai poate sa spere ca ingrijitorul ii va oferi alinare, nu pentru ca supararea lui a fost usurata.

Plang bebelusii mai mult atunci cand suntem alaturi de ei? Un studiu din 1986 a ajuns la concluzia ca opusul e adevarat: cu cat mai mult isi tine o mama in brate copilul si il poarta, cu atat mai putin bebelusul va plange sau va fi nervos. Studii inter-culturale au demonstrat de asemenea ca parintii din societatile non-vestice sunt mai rapizi decat parintii din societatile vestice in a raspunde la plansul copiilor lor, si bebelusii din societatile non-vestice plang pe perioade de timp mai scurte. Ingrijitorii din 78% de culturi ale lumii raspund repede plansului unui nou-nascut. De exemplu, ingrijitorii Efe din Africa raspund plansului unui bebelus in cel mult 10 secunde, cel putin 85% din timp, atunci cand bebelusul are intre 3 si 7 saptamani, si cel putin 75% din timp, atunci cand bebelusul are 17 saptamani. Ingrijitorii Kung raspund in maxim 10 secunde peste 90% din timp, pe parcursul primelor 3 luni ale bebelusului, si peste 80% din timp la varsta de 1 an. In contrast, ingrijitorii americani si olandezi s-a descoperit ca intentionat nu raspund la plansul unui copil aproape 50% din timp pe parcursul primelor 3 luni ale bebelusului. S-a descoperit ca nou-nascutii din societatile non-vestice sunt agitati la fel de frecvent ca si cei din societatile vestice, dar datorita raspunsului prompt al ingrijitorilor din societatile non-vestice, durata cumulata totala de plans este mai mica decat cea din societatile vestice.

Conform teoriei atasamentului, multi bebelusi se nasc fara abilitatea de a-si regla singuri emotiile. Aceasta inseamna ca ei considera ca lumea este confuza si dezorganizata, dar nu au abilitatile necesare pentru a face fata si pentru a se calma singuri. Astfel, pe parcursul perioadelor de suparare, ei isi cauta ingrijitorii pentru ca apropierea fizica a ingrijitorului ii ajuta sa se calmeze si sa restabileasca echilibrul. Cand ingrijitorul raspunde repede si este sensibil, copilul invata in mod gradual si crede ca este demn de iubire, si ca alti oameni pot fi de incredere ca sa-i ofere iubire. Invata ca ingrijitorul este o baza sigura de la care poate explora lumea, si daca intalneste adversitate, se poate intoarce la baza pentru sprijin si alinare. Aceasta incredere in ingrijitor are drept rezultat ceea ce se numeste un individ sigur (asigurat, intarit, linistit).

Copiii care nu au parte in mod consistent de ingrijitori impresionabili si sensibili, devin adeseori indivizi nesiguri, caracterizati de interactiuni anxioase, evitante si/sau ambivalente. Studiile pe termen lung au aratat ca indivizii siguri, comparati cu indivizii nesiguri, au o probabilitate mai mare sa fie populari, acomodati, altruisti si plini de compasiune. Ca adulti, indivizii siguri tind sa se simta confortabil sa se bazeze pe altii, dezvolta repede atasamente apropiate, si au incredere in partenerii lor. Indivizii nesiguri, pe de alta parte, tind sa fie nelinistiti in relatiile lor, afisand anxietate (manifestata prin posesivitate, gelozie si agatare) sau evitare (manifestata prin lipsa de incredere si rezistenta in a se baza pe altii). Practicile de parenting din America de Nord, inclusiv CIO, sunt adeseori influentate de teama ca bebelusii vor creste prea dependenti. Oricum, o abundenta de cercetari arata ca incurajarea, contactul fizic regulat si raspunsul prompt la suparare in perioada de nou-nascut sau in copilarie, are ca rezultat adulti siguri si increzatori, care sunt mai capabili sa formeze relatii functionale.

S-a sugerat in trecut ca CIO este sanatos pentru dezvoltarea fizica a nou-nascutului, in mod particular a plamanilor. Un studiu recent care cerceta consecintele imediate si pe termen lung ale plansului nou-nascutilor sugereaza altceva. Schimbarile urmatoare datorate plansului nou-nascutului au fost documentate: pulsul inimii crescut si tensiunea sangelui crescuta, nivel scazut de oxigen, tensiunea sangelui in creier crescuta, rezerve de energie si oxigen epuizate, interactiune mama - nou-nascut intrerupta, leziuni ale creierului, si disfunctii cardiace. Cercetatorii studiului au sugerat ca ingrijitorii ar trebui sa raspunda plansului nou-nascutului rapid, consistent, si intelegator, recomandari care sunt pe aceeasi linie cu principiile AP.

Suporterii CIO tind sa vada plansul nou-nascutului lor ca incercari de a-si manipula ingrijitorii in a le acorda mai multa atentie. Mentinerea acestei idei poate fi daunatoare pentru sanatatea imediata si pe termen lung a bebelusului. In campul psihologiei cognitive, exista premiza ca gandurile noastre stau la baza comportamentului nostru. Astfel, daca gandim pozitiv despre un individ, comportamentul nostru catre acel individ tinde sa fie de asemenea pozitiv. In schimb, daca gandim negativ despre un individ, ne vom comporta corespunzator. Luati in considerare oameni din viata voastra proprie pe care ii credeti manipulatori – cum va influenteaza acea perceptie comportamentul dumneavoastra cu persoana respectiva? Este improbabil ca interpretarea unei personalitati manipulatoare va avea ca rezultat ingrijirea empatica plina de dragoste si compasiune a acelui individ. Nou-nascutii, neajutorati fara sprijinul ingrijitorilor lor, pot suferi si consecinte emotionale, si fizice, din cauza acestui tip de atitudine.

Cand sunteti pusi in fata unui bebelus care plange, poate fi prudent sa va puneti urmatoarea intrebare: De ce aleg acest raspuns? Vreau ca bebelusul meu sa se opreasca din plans pentru ca se simte confortabil si in siguranta, sau vreau ca bebelusul meu sa se opreasca din plans de dragul opritului din plans? Ce invata bebelusul meu despre mine si despre lume daca ii raspund in aceasta maniera? Daca as fi un bebelus si as fi suparat, cum as vrea sa raspunda ingrijitorii mei?

Pentru mai multe pe tema 'dresaj pentru somn,' 'crying it out' (CIO) si 'plans controlat', vedeti resursele de pe aceasta pagina: Sleep Training: A Review of Research

Bibliografie:

Campos, J., et al. (1983). Socioemotional development. In P. Mussen (Ed.), Carmichael’s Manual of Child Psychology: Vol. 2. Infancy and Developmental Psychobiology. New York: Wiley.

Craig, G., Kermis, M., & Digdon, N. (1998). Children Today. Scarborough, ON: Prentice-Hall.

Dacey, J. & Travers, J. (1996). Human Development Across The Lifespan (4th Ed). Boston: McGraw-Hill.

DeCasper, A., & Fifer, W. (1980). Of human bonding: Newborns prefer their mothers’ voices. Science, 208: 1174-76.

Gleitman, H. (1996). Basic Psychology (4th Ed). New York: W.W. Norton.

Hunziker, U. & Barr, R. (1986). Increased carrying reduces infant crying: A randomized controlled trial. Pediatrics, 77(5): 641-8.

Luddington, Hoe, S. Cong, X., & Hashemi, F. (2002). Infant crying: Nature, physiologic consequences, and select interventions. Neonatal Network, 21(2): 29-36.

Macfarlane, A. (1975). Olfaction in the development of social preferences in the human neonate. Parent-Infant Interaction. Amsterdam: CIBA Foundation Symposium.

Mikulincer, M., & Shaver, P. (2001). Attachment theory and intergroup bias: evidence that priming the secure base schema attenuates negative reactions to out-groups. Journal of Personality and Social Psychology, 81(1): 97-115.

Miller, R. (2000). Dysfunctional relationships. In R. Kowalski & M. Leary (Eds.), The Social Psychology of Emotional and Behavioral Problems: Interfaces of Social and Clinical Psychology. Washington, DC: APA.

Waters, E., Wippman, J., & Sroufe, L. (1979). Attachment, positive affect, and competence in the peer group: Two studies in construct validation. Child Development, 50: 821-829.