Despre No-Cry Solution

Nu ma mai joc :D.

Tot am in plan ce sa mai scriu, ba despre Alex, ba ganduri de-ale mele. Si tot incep mental cate una, ca apoi sa mi se para ca “arde” alta. Si asa uite ca a venit toamna si nu am apucat sa scriu despre protectia solara, din nou :)).

Azi voiam sa povestesc altceva, dar cum in vreo 3 locuri a venit vorba de cartea lui Elizabeth Pantley, “The No-Cry Sleep Solution”, m-am gandit sa-mi spun si eu parerea. Asa ca decat sa scriu la doua prietene in locuri diferite, mai bine scriu rapid aici. Si in plus, nu am dat niciodata concluzia referitoare la no-cry, desi am inceput recenzia cartii.

Eu am in format electronic, si am frunzarit “The No-Cry Sleep Solution”, “The No-Cry Nap Solution”, “The No-Cry Discipline Solution”, “The No-Cry Separation Anxiety Solution” si “The No-Cry Potty Training Solution”.

Entuziasmul meu cand am gasit cartea The No-Cry Nap Solution se poate citi in postarile astea:
http://alexcreste.blogspot.com/2010/11/no-cry-nap-solution.html
http://alexcreste.blogspot.com/2010/11/no-cry-nap-solution-2.html
http://alexcreste.blogspot.com/2010/11/rutina-pentru-somn-diversificare-si.html

Stiu ca atunci i-am trimis cartile si prietenei mele, Monis, care a tradus cateva fragmente importante in odiseea ei de pe DC. Intr-adevar era pacat sa ramana acolo uitate, asa ca acum, la vreun an de atunci, s-a hotarat sa le puna pe blog: http://iulianulsantiago.blogspot.com/2011/09/no-cry-sleep.html .

Daca as fi intrebata ce parere am acum, referitoare la tehnicile lui Pantley, as spune ca sunt de acord si cu Monis, dar si cu Raluca: http://mateicelmic.blogspot.com/2011/09/retete.html .

La Monis a functionat. Fara chin, fara dresaj. Dar ce te faci cand nu functioneaza? Cand in momentul in care pui o muzica mai calma, ca sa intre copilul in atmosfera de somn, el incepe sa planga, pentru ca nu vrea sa doarma :D. Cand daca asociaza pijamaua cu somnul, incepe sa planga cand vede pijamaua...

Pentru noi implementarea programului a fost un mare chin. Vreo cateva luni (da, luni :D) am incercat sa-i fac o rutina de somn. Cu vreo ora inainte de ceea ce mi se parea mie a fi o ora potrivita de culcare (si am tot testat diferite ore posibile), incepeam cu luminile stinse, muzica linistitoare in surdina, baita, masaj calm, vorbit incet, citit o poveste. Primele zile Alex se cam distra de mine, si tot tarziu adormea, si facea el jocuri pline de energie, degeaba eu incercam sa pastrez atmosfera calma. Si tot plimbat si dansat adormea. Si ziua tot putin dormea. Apoi, dupa ce a observat ca rutina asta insemna ca eu ma chinui sa-l adorm, a inceput sa se enerveze cand vedea ca “incepe” rutina. Si a fost si mai rau decat inainte.

Inainte sa citesc cartea mi-a fost greu. Dupa ce am citit-o mi-a fost si mai greu si am ajuns sa am griji si frustrari pe tema:

- Pentru ca si acum imi suna in minte cum ca pruncii nu se dezvolta fizic si psihic daca nu trec in anumite faze de somn, care nu au loc atunci cand Alexul meu doarme doar 30-35 de minute la un nap.

- Pentru ca m-a facut sa cred ca bebelusul ar trebui sa doarma foarte multe ore pe zi. Toti bebelusii. Fara sa exista diferente intre ei. Alex doarme de multa vreme, de multe luni, 7-8-9 ore pe zi, adica in decurs de 24 de ore. Adoarme tarziu, se trezeste devreme, si are un singur somn scurt pe zi. Pantley ar zice ca avem mari probleme :)). Si totusi, acum functionam mai bine ca oricand, mai bine ca in perioada cand incercam sa implementez programul ei. Si Alex e mic copil fata de mine (da, si la figurat :D). Eu dinainte de 8 luni adormeam dupa ora 12 (si nici nu aveau parintii program tv sau internet pe atunci, sa le treaca vremea mai usor), ma trezeam singura inainte sa mearga mami la servici, asa pe la 5-6 dimineata, ca sa sug putin laptic (si la 8 luni cu o greva a laptelui m-a tot intarcat, deci sigur povestea e de dinainte de 8 luni) si nu dormeam la amiaza. Nici la cresa niciodata, nici apoi la camin niciodata. Asa ca Alex doarme mult mai mult decat am facut-o eu si credeti-ma ca sunt bine :D. Pana prin liceu am fost cea mai buna din clasa, la cel mai bun liceu din oras, apoi a urmat o facultate foarte grea (Matematica-Informatica Babes-Bolyai Cluj-Napoca), master tot acolo, un doctorat tot la Mate la Babes pe cale de abandon acum, am lucrat la o firma straina de soft si al doilea job imi era sa tin niste seminarii si laboratoare la universitatea de stat de la noi din oras. Desi dupa teoriile lui Pantley ar fi trebuit sa am mari lipsuri si intelectuale, si de crestere. Credeti-ma ca am crescut (prea) bine :)).

- Pentru ca m-a facut sa cred ca e ceva anormal in a-ti adormi bebelusul alaptandu-l sau leganandu-l. Nu, nu e deloc anormal. Asa e natural. Toti puii de mamifere adorm cand sug. Laptele impreuna cu suptul au acest efect. Sigur s-o fi gandit Cineva bine cand le-a facut asa. Nu inteleg acum de ce trebuie tot timpul sa simtim nevoia sa “reparam” ceva care asa trebuie sa fie. De ce ajunge lumea din jur sa ma convinga ca exista o problema, atunci cand copilul meu e asa cum trebuie sa fie.

- Pentru ca mi se pare un chin, daca ai un bebelus care iti adoarme la san si/sau leganat, dupa ce te-ai straduit sa-l ajuti sa adoarma, sa il pui in pat cand inca nu e chiar adormit (respectiv sa ii scoti sanul din gura, depinde care e obiceiul la care trebuie sa renunti). Cand daca ai mai sta 2 minute pruncul ar dormi dus si l-ai putea lasa lejer in pat si sa mergi sa-ti faci lucrurile mai departe. Daca il pui aproape adormit, cum recomanda ea, normal ca se trezeste, si o iei de la capat cu adormitul lui. Mi se pare un mare mare chin. Si pentru ce, pana la urma? Cand e asa normal si natural si frumos sa adoarma un copilas la san sau leganat in bratele mamei. Si mi se pare chinuitor nu numai pentru mama, dar putin si pentru copil. Pentru ca daca el nu e pregatit inca de pasul asta (sa adoarma singur), se trezeste de atatea ori plangand, pentru ca e abandonat in pat, cand el ar vrea sa fie langa mama lui, si cand el ar fi vrut sa doarma! Si apoi o ia de la capat cu adormitul...


- Pentru ca daca ai un bebelus care adoarme repede cand ii e somn, dar tu vrei sa implementezi programul asta, e posibil sa ajungi sa iti ocupi programul cu rutine de somn in loc sa va jucati, sa va plimbati prin oras cand vreti, etc. Dar na, primul copil saracul e un fel de cobai, la al doilea ma voi plimba oriunde voi dori, oricand, cu piticul intr-un carrier, si voi sti ca daca adoarme in el, sigur e fericit, nu e o problema ca adoarme plimbat... nu e ceva ce trebuie rezolvat.

- Pentru ca nici eu nu as putea sa adorm la comanda, daca nu mi-e somn. Pentru ca ajungeam sa ma chinui 2-3 ore cu rutina, si ajungeam la aceeasi ora de culcare ca inainte. Dar in loc sa adoarma repede, acum ma chinuiam 2-3 ore pentru acelasi rezultat... Cand ar fi fost mult mai simplu sa-l las pana cand ii e somn, chiar daca asta inseamna ora 12 noaptea.


- Pentru ca stiu un caz care nu s-a terminat armonios, in cercul apropiatilor mei din viata reala. Dupa ce a citit cartea, mamica a incercat sa implementeze programul, pasii, etc. Desi inainte de treaba asta, fetita ii adormea in cel mult 10 minute de supt la san (si pe fotoliu, sau culcate in pat, nu ca mine alaptat plimbat prin camera o ora intreaga, pana la 1 an si aproximativ 9 luni parca :D), ea dupa ce a citit cartea a simtit ca nu e bine sa adoarma la san si trebuie s-o invete sa adoarma singura. Pentru ca asa nu se va mai trezi noaptea (by the way, te face sa crezi ca nu e normal sa se trezeasca noaptea. E normal!). Sau daca se va trezi, va adormi singura, pentru ca va fi invatat sa se consoleze singura. Nu a reusit, a fost chinuitor, ajunsesera sa se chinuie ore intregi inainte de fiecare somn. Si noaptea, mama se trezea de tot, ca sa fie atenta cand ii da sa suga, sa isi retraga sanul din gurita ei inainte ca fetita sa adoarma de tot (acum mi se pare asa bizar, ma mir ca atunci mi s-a parut ceva plauzibil). Si normal ca si fetita se trezea, si mama se trezea de tot. Si cat de bine le fusese inainte, cand nu credeau ca au vreo problema! Cat de usor o adormea, si cat de bine se odihnea si noaptea, indiferent de treziri! Asa a ajuns sa ii dea fata sotului seara s-o adoarma, ca sa nu asocieze sanul cu somnul. Normal ca s-a ajuns si la plans, dar nu au considerat ca au practicat cry-it-out, pentru ca a fost sotul ei cu fetita. Nici usor nu cred ca i-a fost fetitei... Si asa a ajuns s-o intarce de tot, pentru ca ajunsesera sa creada ca fetita are probleme cu somnul din cauza alaptarii. Si culmea e ca fetita s-a trezit in continuare noaptea, si pe lapte praf. Asa ca o intreaga suita de consecinte doar pentru ca a avut impresia ca nu e bine cat si cum doarme fata ei. Asa ca recunosc ca orice sleep training acum imi suna bizar. Imi suna ca nu mi-as accepta copilul meu asa cum e.

- Pentru ca atunci cand am fost impacata ca Alex e normal asa cum e, si ca asta e programul lui de somn, am fost mult mai fericiti amandoi. Eu am fost impacata, si linistita, el a adormit mai usor si doarme mai bine. Amandoi suntem odihniti si fericiti.


Faptul ca autoarea apare cu cartile ei si in recomandarile Peaceful Parenting (drmomma.org) o face sa creasca putin totusi in ochii mei. Si si eu am cartea de la o mama foarte AP :D. Nu ma bag in filozofii acum cu diferente de parentinguri linistitoare :D (peaceful parenting, gentle parenting, conscious parenting), dar nu cred ca e in stilul natural parenting (unde cred ca se considera ca bebelusul e asa cum trebuie sa fie, cum e natural sa fie, si doarme cand simte nevoia, si cat simte nevoia), si nu cred ca e nici in stilul attachment parenting (pentru ca acolo cred ca se practica ideea ca parintele sa fie alaturi de copil, mai ales in situatii de suparare :D).

Asa ca nu as da cartea aceasta la citit tuturor mamelor, nu as da-o nici macar tuturor mamelor care se plang de somnul copiilor lor. As da-o mamelor care sunt deja la marginea prapastiei. Care nu mai pot sa se sacrifice pentru adormirea la san sau leganata, care simt ca daca nu fac ceva cu somnul copilului, ajung sa-l lase sa planga (necontrolat, sau controlat – metoda cry-it-out Ferber). Asa ca decat un CIO care lasa inclusiv leziuni neuronale, pe langa dereglari de personalitate si de incredere, votez pentru No-Cry. Mi se pare metoda de mijloc intre un natural parenting si un CIO. Era nevoie de un gri de mijloc, intr-adevar :D. Dar pana la urma asta e, o metoda, si nu toti parintii au nevoie de “metode” pentru somnul copiilor lor.

Deci inainte sa ofer spre citire aceasta carte, as incerca sa vad de ce crede mama ca au o problema cu somnul. As incerca sa vad daca nu cumva e doar influentata de cei din jur. Copiii au adormit la san si leganati si plimbati mii de ani. Dintr-o data societatea ne face sa credem ca e ceva in neregula cu asta. Copiii sunt diferiti, si nu poti sa compari somnul copilului tau cu al altuia. Daca mama e la capatul puterilor, si simte ca altfel sigur lasa copilul sa planga neconsolat, abia atunci i-as recomanda aceasta carte.