În 2010 am publicat 159 de postări.
În 2011 130.
În 2012 116.
În 2013 61.
În 2014 aceasta va fi a 44-a postare.
Nu mă simt bine că treptat abandonez blogul, mai ales că aș avea multe, multe de spus. Însă timpul nu e prietenul meu în ultimii doi ani de când taifunul David a venit în viața noastră. În plus, din octombrie 2013 până în octombrie 2014 am avut un an foarte greu, cu copiii bolnavi minim de două ori pe lună, chiar și vara. Cel mai rău îmi pare că îmi dau seama că sentimentele legate de ei doi și tot felul de întâmplări mărunte vor fi uitate. În rest, postările despre creșterea copiilor în general nu contează că vor fi scrise peste 5 ani, dar amintirile acestor 2 ani nu vor mai fi la îndemână nici pentru mine, nici pentru ei... Sper să remediez problema aceasta în 2015.
Eu nu m-am lăsat de tot de scris. Am scris mult mai des anul acesta pe blogul KiddyShop (aproape 140 de postări), de fapt pot spune că tot timpul în care nu m-am ocupat de copii l-am petrecut pentru firmă. (Săptămâna aceasta am văzut primul film din ultimii 3-5 ani - nu mai țin minte de când - pentru că mereu mi se părea că am altceva mai urgent și mai important de făcut. E atât de interesant cum ajungi, atunci când lucrezi la ceva ce te pasionează, să o faci și noaptea la 4, și de sărbători, și când ești bolnav, mereu cu entuziasm, chiar dacă pe gratis.) Tocmai am făcut acolo bilanțul pe 2014 și acolo chiar am cu ce mă lăuda. Îmi place la nebunie să lucrez pe site, pe blog, să găsesc idei inovatoare de promovare, să cresc împreună cu firma. Știu că suntem începătoare și se vede, dar sper că se vede și că tot ce facem acolo facem cu mult suflet și pasiune.
Aici pe blog
Google Analytics spune că cele mai citite postări anul acesta (de pe tot blogul) sunt:
- când probabil medicul endocrinolog vă spune că nu puteți avea copii,
- când medicul ginecolog vă spune să faceți avort din cauza toxoplasmozei (din păcate primesc multe mesaje de la mame ce au ajuns prea târziu pe blogul meu și au ascultat cu toată încrederea în aceste persoane care numai doctori nu se pot numi...),
- când credeți că înainte de venirea copilului trebuie să vă înarmați cu unguent cu antibiotic pentru buric sau cu cutii de formula.
Mă bucur dacă am ajutat chiar și doar o persoană, deși deja știu că am ajutat mai multe. Primesc des mesaje de mulțumire pentru faptul că datorită informațiilor ce le-am oferit mamele au ales să alăpteze sau să nască natural. Însă cel mai frumos moment legat de acest blog a fost când am primit un mail în care mi s-a spus că datorită informațiilor pe care le-am oferit, o femeie declarată infertilă de către medici a reușit să rămână însărcinată! Am plutit câteva zile după ce am citit acel mesaj! A fost ceva divin să simt că am avut un mic aport la venirea pe lume a unei noi ființe!
Tot de la Google Analytics vă pot face un top al cuvintelor cheie prin care au ajuns aici cititorii din motorul de căutare Google din 1 ianuarie 2014 până în 29 decembrie 2014. Nu le voi scrie pe cele implicite gen „alex creste”.
1. ergo baby România
2. toxoplasmoză
3. bagaj maternitate
4. greva suptului (deși nu am scris pe tema aceasta o postare specifică, așa cum plănuiesc demult)
5. vindecarea epiziotomiei
6. garmastan
7. medicală 3 Cluj
8. Alfie Kohn
9. listă spital
10. cremă mameloane.
În fiecare an făceam postări separate, lungi, depre copii. Îi voi descrie pe scurt. Alex e minunat, emană iubire prin toți porii, simte până în adâncul sufletului și bucuriile, și supărările, iubește necondiționat tot ce îl înconjoară și se exprimă cu entuziasm. Are niște suferințe pe care sper să i le rezolv la începutul anului viitor. Este foarte inteligent pe partea literară, adică deși nu are talent la desen sau imaginație sau dorință de a construi ceva, sau competențe sportive, vorbește multe, creează povești și poezii (pe care tot uit să i le notez undeva) și mi se pare ireal să văd că mă pot înțelege cu el ca și cu un om mare cam de când avea 2 ani și o lună, de când vorbește ca un adult literat, cu exprimări perfecte care mie îmi lipsesc.
Culmea, 2 ani și o luna este chiar vârsta actuală a lui David. Care David are în vocabular doar mama, tata, Cici (Alex), Papa (David), Buba (bunica), Bubu (bunicul), Tiutiu (unchiul), Uouo (mătușa), Tutu (mătușa și viitorul unchi de la Cluj), Buuuuu (buldozer), apa, țiți. În rest, multă mimă pe care doar eu i-o înțeleg. Și mulți, mulți nervi, cu care mă contaminează. Pentru că atunci când de 2 ani lipsiți de somn nu ai nici măcar o oră pe săptămână pentru tine, e posibil să devii irascibilă. La Alex nu simțisem așa oboseala pentru că el avea un somn normal, chiar dacă atunci credeam că nu e ca la carte... La David cam un an și jumătate am dormit în medie 4 ore pe noapte, sparte în bucățele mici de plimbat copilul zeci de minute și ore, cu picioarele tremurând de oboseală, cu ochi care se închideau în mers. Dar acum e mai bine. E o mică minune, plin de energie, mai autonom decât cum era Alex la vârsta lui. Se joacă des singur (Alex mă punea să-i desenez sau să-i construiesc eu). Cu jucării de care Alex nu s-a atins vreodata, din cele ”băiețești”, gen Lego Duplo (Alex se juca cu personajele, nu a construit niciodată până în toamna aceasta, când l-a văzut pe David), mașinuțe, macarale cu magnet, camioane, buldozere, lopățele în nisip, etc. Cu buldozerele are așa o pasiune încât toată primăvara, vara și toamna noi ni le-am petrecut pe un șantier aproape de casă. De dimineața până seara. Loc în care Alex se plictisea, așa că prefera să stea acasă singur dacă mama mea era ocupată. David deocamdată face niște crize de nervi ieșite din comun atunci când încerci să-i explici ceva (e cel mai încăpățanat și mai egoist om din câți știu până acum :D), așa că anul acesta Alex a cam avut de pierdut... Și jucăriile lui David toate sunt buldozere și camioane și degeaba încerc să-i duc unele mici în concedii, că apoi am parte de nervi, mulți mulți nervi scorpionici datorită faptului că nu am fost un bun supus al Măriei Sale. Să mai spun că e musai să facă totul EL, chiar dacă nu poate, chiar dacă distruge tot din jur încercând, chiar dacă se lovește și se rănește? Dar când catadicsește să ne acorde onoarea să-l iubim... suntem în al nouălea cer. Pentru că ne permite rar și pentru că e extrem de pupăcibil. Alex ne lăsa și ne-ar lăsa toată ziua să-l drăgostim, de am putea.
O noutate la David din această toamnă-iarnă este reticența la schimbare și angoasa față de bărbați. Dintr-o dată nu am mai avut voie să îmi schimb tricoul cu care stăteam în casă. A urlat inconsolabil cât a fost la spălat și eu mi-am petrecut două zile căutând unul identic pe ebay pentru că deja era rupt tot de la cum îl țin în brațe și cum mi se lasă pe el în jos. La fel cu sistemele de purtare cu care îl adorm sau îl plimb, nu mai am voie să le schimb. Nu vrea să sugă dacă sunt îmbrăcată de oraș oricum, de multă vreme, ba chiar plânge dacă mă vede îmbrăcată altfel decât cu hainele de casă. Mai nou plânge la orice străini, dar mai ales când vede bărbați. Ba chiar plânge când vede bărbați cunoscuți.
După ultima răceală de la începutul lunii a ajuns, nu știu din ce cauză, să adoarmă ”seara” la 2-3-4 noaptea, lucru care mă deranjează din cauza lui Alex, că dimineața puiul cel mare se topește de dorul nostru cât timp noi recuperăm somnul. Orice am încercat nu a funcționat: să amân ”somnul de zi” până pe la 8-9-10 seara ca să-l unească cu cel de noapte - nu, se trezește de tot de tot la ora 12; să fac ceva ca să-l adorm de zi foarte devreme - nu, tot la 3 noaptea adoarme apoi; să scot somnul de zi - nu, tot la 2 noaptea adoarme... Și Alex a avut pe la 2 ani o astfel de perioadă, deci nu mă îngrijorez pentru David, ci nu îmi convine situația de acum pentru Alex... Iar eu culcată la 5 noaptea nu pot să mă trezesc la 7-8 dimineața pentru Alex nici să vreau, pentru că David suge foarte des în somn și urlă dacă nu sunt aproape.
Au mai fost anul acesta niște evenimente importante pe care nu le-am scris aici...
În 2 mai mi-am pierdut ultima bunică. Cea din partea mamei, la care mi-am petrecut toate vacanțele copilăriei. Care își petrecea la noi toate iernile. Cu care îmi sărbătoream împreună toate aniversările, pentru că eram născute în aceeași zi, la 60 de ani diferență. Care îmi lipsește enorm. Și trăiesc așa niște sentimente contradictorii legate de plecarea ei, pe de o parte nu-mi vine să cred că nu mai e, pe de altă parte am impresia că s-a dus de mult timp, dar apoi îmi amintesc cum îi făcea David cu mâna când coboram de la etajul ei, deci n-are cum să fi trecut mult timp. Și cât de bine se distra de mine și de David când piticul mă punea pe jos să sugă în tot felul de poziții. Și cât de mult ne iubea... Și cât de dragi îi erau Alex și David!
În 3 mai am descoperit că David are de o zi o căpușă la gât. A urmat stresul spitalului (chiar cel în care cu o zi înainte murise bunica mea) și al informării despre Lyme.
Tot în luna mai s-a căsătorit fratele meu, dar din păcate doliul ne-a împiedicat pe mulți să ne distrăm așa cum era planificat. Însă eu am avut parte de un gest minunat din partea unei persoane extraordinare și astfel am putut să mă îmbrac frumos în negru la nuntă (rochia inițială era turcoaz). Vreau mult să vă scriu despre asta pe larg.
În august am fost în Turcia la un hotel foarte frumos și acum mi-au făcut o impresie bună, deși în 2007 avusesem o experiență neplăcută. Am vrut anul acesta să nu chinuim copiii 2-3 zile pe drum cu mașina, de aceea am ales Turcia, pentru avion.
Sper că nu am uitat nimic important. Vă mulțumesc pentru acest an și vă doresc un 2015 cu sănătate (e cea mai importantă, nu putem nega!), cu timp petrecut alături de copii, în natură. Eu îmi doresc să SIMT mai bine lumea din jur, să respir conștient într-o pădure aer curat, să mângâi pământul și iarba cu atenție, să pierd vremea ascultând păsările în loc să stau pe Facebook, să îmbrățișez persoanele dragi. Ceea ce vă doresc și vouă. La mulți ani!
În 2011 130.
În 2012 116.
În 2013 61.
În 2014 aceasta va fi a 44-a postare.
Nu mă simt bine că treptat abandonez blogul, mai ales că aș avea multe, multe de spus. Însă timpul nu e prietenul meu în ultimii doi ani de când taifunul David a venit în viața noastră. În plus, din octombrie 2013 până în octombrie 2014 am avut un an foarte greu, cu copiii bolnavi minim de două ori pe lună, chiar și vara. Cel mai rău îmi pare că îmi dau seama că sentimentele legate de ei doi și tot felul de întâmplări mărunte vor fi uitate. În rest, postările despre creșterea copiilor în general nu contează că vor fi scrise peste 5 ani, dar amintirile acestor 2 ani nu vor mai fi la îndemână nici pentru mine, nici pentru ei... Sper să remediez problema aceasta în 2015.
Eu nu m-am lăsat de tot de scris. Am scris mult mai des anul acesta pe blogul KiddyShop (aproape 140 de postări), de fapt pot spune că tot timpul în care nu m-am ocupat de copii l-am petrecut pentru firmă. (Săptămâna aceasta am văzut primul film din ultimii 3-5 ani - nu mai țin minte de când - pentru că mereu mi se părea că am altceva mai urgent și mai important de făcut. E atât de interesant cum ajungi, atunci când lucrezi la ceva ce te pasionează, să o faci și noaptea la 4, și de sărbători, și când ești bolnav, mereu cu entuziasm, chiar dacă pe gratis.) Tocmai am făcut acolo bilanțul pe 2014 și acolo chiar am cu ce mă lăuda. Îmi place la nebunie să lucrez pe site, pe blog, să găsesc idei inovatoare de promovare, să cresc împreună cu firma. Știu că suntem începătoare și se vede, dar sper că se vede și că tot ce facem acolo facem cu mult suflet și pasiune.
Aici pe blog
- am început 2014 cu recuperări, povestind în ianuarie despre petrecerea lui Alex din octombrie și despre excursia din noiembrie din Budapesta.
- din februarie până în iulie am tradus întreaga serie despre somnul normal al bebelușilor de pe site-ul Pychology Today. Aceasta e ultima, la care veți găsi la final link către toate. Îmi doream asta de mult timp pentru că încă nu mi-am pierdut speranța că poate măcar o mamă care e pe punctul să cadă în capcana unui consilier de somn sau a unei cărți gen Gina Ford să dea și peste aceste articole, să-și pună niște întrebări și să își asculte inima, cu garanția că știința îi susține alegerile.Visez să mai traduc și de pe Evolutionary Parenting, pentru că simt că aceste postări scrise de specialiști au mai mare impact decât o postare emoțională scrisă de mine.
- De mult timp voiam să scriu despre metodele de marketing ale companiilor producătoare de lapte praf. Am reușit cu ocazia vizitei lui Newman, dar să citiți și linkurile pe care le tot dau în comentarii, pentru că am găsit multe articole scrise mai bine decât mine pe tema asta. Apropo, am făcut rost anul acesta de cartea lui Newman cu autograf și de una din cele două cărți ale lui Alfie Kohn, cu autograf. Biblioteca mea este mult îmbogățită.
- Cu multă pasiune am scris despre cum medicii neinformați sau dezinformați chinuie bebelușii bolnavi interzicându-le mamelor să-i alăpteze, scăzându-le șansele de însănătoșire.
- Apropo de cărți, așa arăta biblioteca mea în luna iunie, cu vreo două cărți împrumutate.
- În iulie am făcut recenzia unei cărți deosebite pentru copii.
- La sfârșitul lunii iulie am participat la conferința Waldorf din Baia Mare și l-am ascultat cu sufletul la gură pe directorul liceului Waldorf din Cluj. S-a pus pe roate un mic sistem Waldorf în Baia Mare și sper să nu se miște prea târziu pentru Alex, i s-ar potrivi perfect. Am cunoscut oameni minunați, am început să mergem la ateliere Waldorf, e super. Sper mult să reușim să deschidem o școală până toamna următoare.
- În august am sărbătorit al cincilea an consecutiv Săptămâna Mondială a Alăptării.
- În septembrie am scris o singură postare, cea despre Siegel și despre impactul pe care cartea sa dificilă l-a avut asupra mea.
- În octombrie am sărbătorit pentru al cincilea an consecutiv Săptămâna Internațională a Purtării Bebelușilor.
- Alex a împlinit 5 ani...
- ... moment potrivit să îi scriu în sfârșit povestea nașterii.
- Și tot în octombrie am profitat că am descoperit poza primei folosiri a wrapului elastic ca să sărbătoresc 5 ani de babywearing.
- În noiembrie David a împlinit 2 ani.
- De Ziua Internațională a Prematurității m-am lăudat cu munca mea pe tema aceasta, de care sunt tare tare mândră, un document complet ce explică și demonstrează avantajele îngrijirii stil cangur pentru orice bebeluș, dar mai ales pentru bebelușii prematuri.
- La final de noiembrie am scris o postare cu idei pentru calendarul de Advent. (Am o nouă pasiune pentru fonturi :D) Feedback-ul de pe Facebook de la prietenele mele care chiar au simț estetic m-a topit. Sigur nu meritam atâtea aprecieri, dar nu le pun la îndoială, le savurez :D.
Google Analytics spune că cele mai citite postări anul acesta (de pe tot blogul) sunt:
- Despre hipotiroidism, tiroidită autoimună Hashimoto, sarcină și alăptare
- Despre marsupii și alte port-bebe-uri
- Lista de cumpărături pentru bebe și pentru naștere - prima parte - medicale
- Lista de cumpărături pentru bebe și pentru naștere - partea a 2-a - igiena și baia
- Lista de cumpărături pentru bebe și pentru naștere - partea a 3-a - alăptarea
- De ce nu recomand Clinica Medicală 3 din Cluj-Napoca
- Ecografiile în sarcină sunt nocive
- Drumul spre Grecia - recomandări pentru alegerea traseului
- Cum a apărut Alex pe lume - partea a 2-a: pregătirea terenului (ii)
- Help - toxoplasmoza în sarcină
- când probabil medicul endocrinolog vă spune că nu puteți avea copii,
- când medicul ginecolog vă spune să faceți avort din cauza toxoplasmozei (din păcate primesc multe mesaje de la mame ce au ajuns prea târziu pe blogul meu și au ascultat cu toată încrederea în aceste persoane care numai doctori nu se pot numi...),
- când credeți că înainte de venirea copilului trebuie să vă înarmați cu unguent cu antibiotic pentru buric sau cu cutii de formula.
Mă bucur dacă am ajutat chiar și doar o persoană, deși deja știu că am ajutat mai multe. Primesc des mesaje de mulțumire pentru faptul că datorită informațiilor ce le-am oferit mamele au ales să alăpteze sau să nască natural. Însă cel mai frumos moment legat de acest blog a fost când am primit un mail în care mi s-a spus că datorită informațiilor pe care le-am oferit, o femeie declarată infertilă de către medici a reușit să rămână însărcinată! Am plutit câteva zile după ce am citit acel mesaj! A fost ceva divin să simt că am avut un mic aport la venirea pe lume a unei noi ființe!
Tot de la Google Analytics vă pot face un top al cuvintelor cheie prin care au ajuns aici cititorii din motorul de căutare Google din 1 ianuarie 2014 până în 29 decembrie 2014. Nu le voi scrie pe cele implicite gen „alex creste”.
1. ergo baby România
2. toxoplasmoză
3. bagaj maternitate
4. greva suptului (deși nu am scris pe tema aceasta o postare specifică, așa cum plănuiesc demult)
5. vindecarea epiziotomiei
6. garmastan
7. medicală 3 Cluj
8. Alfie Kohn
9. listă spital
10. cremă mameloane.
În fiecare an făceam postări separate, lungi, depre copii. Îi voi descrie pe scurt. Alex e minunat, emană iubire prin toți porii, simte până în adâncul sufletului și bucuriile, și supărările, iubește necondiționat tot ce îl înconjoară și se exprimă cu entuziasm. Are niște suferințe pe care sper să i le rezolv la începutul anului viitor. Este foarte inteligent pe partea literară, adică deși nu are talent la desen sau imaginație sau dorință de a construi ceva, sau competențe sportive, vorbește multe, creează povești și poezii (pe care tot uit să i le notez undeva) și mi se pare ireal să văd că mă pot înțelege cu el ca și cu un om mare cam de când avea 2 ani și o lună, de când vorbește ca un adult literat, cu exprimări perfecte care mie îmi lipsesc.
Culmea, 2 ani și o luna este chiar vârsta actuală a lui David. Care David are în vocabular doar mama, tata, Cici (Alex), Papa (David), Buba (bunica), Bubu (bunicul), Tiutiu (unchiul), Uouo (mătușa), Tutu (mătușa și viitorul unchi de la Cluj), Buuuuu (buldozer), apa, țiți. În rest, multă mimă pe care doar eu i-o înțeleg. Și mulți, mulți nervi, cu care mă contaminează. Pentru că atunci când de 2 ani lipsiți de somn nu ai nici măcar o oră pe săptămână pentru tine, e posibil să devii irascibilă. La Alex nu simțisem așa oboseala pentru că el avea un somn normal, chiar dacă atunci credeam că nu e ca la carte... La David cam un an și jumătate am dormit în medie 4 ore pe noapte, sparte în bucățele mici de plimbat copilul zeci de minute și ore, cu picioarele tremurând de oboseală, cu ochi care se închideau în mers. Dar acum e mai bine. E o mică minune, plin de energie, mai autonom decât cum era Alex la vârsta lui. Se joacă des singur (Alex mă punea să-i desenez sau să-i construiesc eu). Cu jucării de care Alex nu s-a atins vreodata, din cele ”băiețești”, gen Lego Duplo (Alex se juca cu personajele, nu a construit niciodată până în toamna aceasta, când l-a văzut pe David), mașinuțe, macarale cu magnet, camioane, buldozere, lopățele în nisip, etc. Cu buldozerele are așa o pasiune încât toată primăvara, vara și toamna noi ni le-am petrecut pe un șantier aproape de casă. De dimineața până seara. Loc în care Alex se plictisea, așa că prefera să stea acasă singur dacă mama mea era ocupată. David deocamdată face niște crize de nervi ieșite din comun atunci când încerci să-i explici ceva (e cel mai încăpățanat și mai egoist om din câți știu până acum :D), așa că anul acesta Alex a cam avut de pierdut... Și jucăriile lui David toate sunt buldozere și camioane și degeaba încerc să-i duc unele mici în concedii, că apoi am parte de nervi, mulți mulți nervi scorpionici datorită faptului că nu am fost un bun supus al Măriei Sale. Să mai spun că e musai să facă totul EL, chiar dacă nu poate, chiar dacă distruge tot din jur încercând, chiar dacă se lovește și se rănește? Dar când catadicsește să ne acorde onoarea să-l iubim... suntem în al nouălea cer. Pentru că ne permite rar și pentru că e extrem de pupăcibil. Alex ne lăsa și ne-ar lăsa toată ziua să-l drăgostim, de am putea.
O noutate la David din această toamnă-iarnă este reticența la schimbare și angoasa față de bărbați. Dintr-o dată nu am mai avut voie să îmi schimb tricoul cu care stăteam în casă. A urlat inconsolabil cât a fost la spălat și eu mi-am petrecut două zile căutând unul identic pe ebay pentru că deja era rupt tot de la cum îl țin în brațe și cum mi se lasă pe el în jos. La fel cu sistemele de purtare cu care îl adorm sau îl plimb, nu mai am voie să le schimb. Nu vrea să sugă dacă sunt îmbrăcată de oraș oricum, de multă vreme, ba chiar plânge dacă mă vede îmbrăcată altfel decât cu hainele de casă. Mai nou plânge la orice străini, dar mai ales când vede bărbați. Ba chiar plânge când vede bărbați cunoscuți.
După ultima răceală de la începutul lunii a ajuns, nu știu din ce cauză, să adoarmă ”seara” la 2-3-4 noaptea, lucru care mă deranjează din cauza lui Alex, că dimineața puiul cel mare se topește de dorul nostru cât timp noi recuperăm somnul. Orice am încercat nu a funcționat: să amân ”somnul de zi” până pe la 8-9-10 seara ca să-l unească cu cel de noapte - nu, se trezește de tot de tot la ora 12; să fac ceva ca să-l adorm de zi foarte devreme - nu, tot la 3 noaptea adoarme apoi; să scot somnul de zi - nu, tot la 2 noaptea adoarme... Și Alex a avut pe la 2 ani o astfel de perioadă, deci nu mă îngrijorez pentru David, ci nu îmi convine situația de acum pentru Alex... Iar eu culcată la 5 noaptea nu pot să mă trezesc la 7-8 dimineața pentru Alex nici să vreau, pentru că David suge foarte des în somn și urlă dacă nu sunt aproape.
Au mai fost anul acesta niște evenimente importante pe care nu le-am scris aici...
În 2 mai mi-am pierdut ultima bunică. Cea din partea mamei, la care mi-am petrecut toate vacanțele copilăriei. Care își petrecea la noi toate iernile. Cu care îmi sărbătoream împreună toate aniversările, pentru că eram născute în aceeași zi, la 60 de ani diferență. Care îmi lipsește enorm. Și trăiesc așa niște sentimente contradictorii legate de plecarea ei, pe de o parte nu-mi vine să cred că nu mai e, pe de altă parte am impresia că s-a dus de mult timp, dar apoi îmi amintesc cum îi făcea David cu mâna când coboram de la etajul ei, deci n-are cum să fi trecut mult timp. Și cât de bine se distra de mine și de David când piticul mă punea pe jos să sugă în tot felul de poziții. Și cât de mult ne iubea... Și cât de dragi îi erau Alex și David!
Tot în luna mai s-a căsătorit fratele meu, dar din păcate doliul ne-a împiedicat pe mulți să ne distrăm așa cum era planificat. Însă eu am avut parte de un gest minunat din partea unei persoane extraordinare și astfel am putut să mă îmbrac frumos în negru la nuntă (rochia inițială era turcoaz). Vreau mult să vă scriu despre asta pe larg.
În august am fost în Turcia la un hotel foarte frumos și acum mi-au făcut o impresie bună, deși în 2007 avusesem o experiență neplăcută. Am vrut anul acesta să nu chinuim copiii 2-3 zile pe drum cu mașina, de aceea am ales Turcia, pentru avion.
Sper că nu am uitat nimic important. Vă mulțumesc pentru acest an și vă doresc un 2015 cu sănătate (e cea mai importantă, nu putem nega!), cu timp petrecut alături de copii, în natură. Eu îmi doresc să SIMT mai bine lumea din jur, să respir conștient într-o pădure aer curat, să mângâi pământul și iarba cu atenție, să pierd vremea ascultând păsările în loc să stau pe Facebook, să îmbrățișez persoanele dragi. Ceea ce vă doresc și vouă. La mulți ani!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu