sâmbătă, 13 februarie 2016

Studiu: mamele care vor să alăpteze dorm cu copiii și au astfel șanse mai mari de reușită


Un studiu publicat online în februarie 2016 și care urmează să fie publicat în următorul număr al revistei medicale Acta Paedriatica a demonstrat că:

  • mamele care în timpul sarcinii își exprimă dorința certă de a alăpta au șanse mai mari să ajungă să doarmă cu bebelușii (din păcate doar 28%)
  • și mai mult, cele care dorm cu bebelușii au șanse mult mai mari să alăpteze la 6 luni decât celelalte. 

Concluzia de la ultimul punct e evidentă.
Ce mamă ar rezista să alăpteze dacă ar trebui de câteva ori pe noapte
- să se ridice din pat,
- să se trezească de tot,
- să se străduiască să stea trează cât alăptează (să se lupte cu hormonul colecistochinină (CCK), pe care natura l-a pus să se elibereze în corpul mamei fix când alăptează, și care are rol de liniștire și de inducere a somnului, și la mamă, și la bebeluș - ce defectă e natura asta să vrea să te adoarmă când îți alăptezi noaptea bebelușul! :D )
- să trebuiască să readoarmă bebelușul care a apucat să se trezească de tot plângând după mami,
- să se străduiască apoi să-și pună bebelușul în pătuț fără să-l trezească,
- să reușească a patra oară,
- apoi să încerce să readoarmă pentru 30 de minute până când bebelușul plânge iar.

Comparați asta cu o mamă care alăptează în timp ce doarme și ea, și bebelușul. Ciclurile de somn acordate unul la altul, adică bebelușul caută sânul fix când erai semi-trează, gata să te întorci pe o parte, nu te trezești speriată din pat dintr-un somn adânc. Și adormi mai departe în timp ce suge, pentru că își face magia colecistochinina amintită mai sus.


Somn ușor! :)
 

2 comentarii:

  1. Si noi dormim cu bebe si a fost alaptata mult mai usor. A acceptat in schimb cam greu mancarica (dar cred ca nu are nicio legatura), a fost nevoie sa fie intarcata la 1 an si 14 luni (am fi vrut la 2 ani, dar avea anemie si era nevoie si de mancare), dar de atunci papa tot timpul :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu am alaptat in somn si am dormit cu bebe langa mine pana la 1 an si 6 luni. Inca mai il alaptez, dar de 3 saptamani suntem baieti mari si dormim in patut. eu nu am avut probleme cu somnul. ma trezeam instant, il "mufam" si la fel in maxim 2-3 minute dormeam. A fost foare , foarte usor sa il alaptez.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...