David in 2012

 

Vreau sa scriu si despre David putin pentru ca la varsta aceasta se schimba foarte repede.

S-a nascut singur. Stiu ca asa se zice ca e cel mai sanatos si natural, sa nu impingi, dar eu tot asteptam sa simt nevoia sa imping, sa impinga corpul singur. Nu. La Alex puteam afirma ca nu am stiut impinge bine si cobora el singur intre contractii. La David mai mult, de durere ma impingeam in manerele de la masa in sus, si inchideam genunchii si strigam. Durerea era atat de mare incat nici nu aveam puterea sa incerc sa imping, pentru ca atunci ma durea si mai rau :)). Asa ca desi eu ma trageam inapoi, el a iesit singur :D.

S-a nascut frumos, a scos un sunet sa respire dar nu a plans. Nu a avut motiv. A fost pus imediat la pieptul meu si si-a deschis ochii. Ne-a studiat pe rand pe mine si pe Relu si apoi s-a decis sa faca pipi pe mine :D. A stat lipit de mine de atunci. In dimineata urmatoare am mers “acasa”.

Deja din a doua zi de viata reactiona cand imi simtea lipsa. Cand mergeam la baie, oricat incerca altcineva sa-l calmeze, el plangea tare pana cand il luam eu din nou. Din a doua zi nu a prea putut sta culcat. Cand era la orizontala incepea sa se screama pentru a scoate gazele (da, asa repede au aparut colicii, in mod bizar) si se ineca cu lapte din stomac, care ii iesea pe nas. O fi si asta un fel de reflux oare, chiar daca nu voma? Ragaia cu gura inchisa si ii iesea lapte pe nas. Abia acum, dupa spitalizare incep sa-mi pun niste intrebari, pentru ca am fost intrebata daca a inhalat lapte, si mi-am amintit acum cum ii iesea lapte pe nas de fiecare data cand il puneam langa mine in pat.

Din moment ce Alex putea sta doar la verticala, mereu mi s-au parut bizari copiii tinuti culcati pe brate, in pozitia clasica leagan (“cradle”). Alex statea doar broscuta pe pieptul nostru si nu se putea inclina deloc inspre spate, ci numai in fata. Asa ca acum am ramas surprinsa sa am un copil care prefera pozitia cradle. La inceput nu-i prea placea broscuta, abia de pe la o luna vrea si asa. Asa ca si noaptea, din moment ce nu putea sta culcat sau broscuta, eu nu puteam sta intinsa, il tineam cradle in brate.

In spital acum cu internarea pentru pneumonie, din a treia seara daca bine tin minte, a putut sta la orizontala noaptea langa mine si a si supt asa in somn. Au fost cele mai odihnitoare nopti. Nu a mai avut nici colici in sensul de gaze. Dar din a doua seara in spital a aparut plansul gen Aletha Solter. Am povestit cu el, i-am zis ca-l inteleg ca e suparat si ca sufera. S-a atenuat pana la disparitia totala a plansului in ultimele zile. Insa dupa alte 2-3 zile acasa a inceput un plans lung tare, mie nu mi se mai pare gen “Aletha Solter”. Ca orice mama, caut cauze pentru a putea gasi solutii:

•       Ori sunt iar gazele (plange de durere cand in sfarsit reuseste sa faca, si in rest se screme toata ziua si toata noaptea; gazele astea dureroase ar fi explicabile datorita distrugerii florei intestinale, desi inca din spital a trebuit sa-i dau Protectis in paralel cu antibioticul),
•       ori o fi ceva intoleranta digestiva data de antibiotice (la alimente consumate de mine, la gluten, la lactoza,...)
•       ori e suprastimularea (e tentat sa stea mai mult treaz, ne soarbe cuvintele, zambeste mult, e atent, si nu vrea pur si simplu sa se culce cand ii e somn).

Nu ma pot abtine sa nu compar cu perioada echivalenta a lui Alex pentru ca incerc mereu sa gasesc remedii. Si incerc sa nu repet greselile. Nu stiam cum am ajuns la Alex asa grav cu somnul si suprastimularea. Pentru ca ajunsesem intr-o perioada ca le spuneam alor mei sa nu discute cu el cand l-il dadeam in brate sa merg la baie, pentru ca apoi urma un mare show dat de oboseala concentrarii si a noilor cunostinte. Ei dar uite ca acum am vazut cu ochii mei din nou ca se intampla la fel cu David, de pe o zi pe alta pur si simplu.

In prima luna, pana sa ajungem in spital, era portretul copilului fericit (daca era tinut in brate toata ziua si toata noaptea). Dormea si sugea continuu. Sugea cam 23 de ore din 24, si cand nu sugea trebuia sa aiba buzele pe san, sa ma simta ca sunt acolo, si adormea la loc. Chiar si acum are obiceiul sa puna buzele pe san cand vrea sa se screama pentru kk. Sau noaptea poate sa doarma dus doar daca imi las sanul lipit de buzele lui si dupa ce nu mai suge. Cand misc sanul se trezeste. Seamana cu bunicul lui, stiam ca tatal meu dormea doar daca avea sanul bunicii mele in gura :)). Poate si din cauza alaptatului intensiv prefera pozitia cradle. Alex foarte repede a intrat intr-o greva a suptului ce a durat pana in luna a zecea. Asa ca acum savuram fericita cum e sa ai un prunc caruia sa-i placa sa fie alaptat si care sa fie linistit mereu doar pentru ca e la san sau in brate.

Plangea rar, dar cand o facea era din tot sufletul, isteric de-a dreptul. Mai ales la schimbatul scutecului sau daca pentru 3 minute de dus il dadeam altcuiva in brate. Dar era usor de facut fericit si era usor de adormit. Daca eu eram dispusa sa stau noptile in fotoliu si sa nu mai incerc sa-l culc pe mine sau langa mine, ci sa stea cradle la mine in brate, la san, atunci el era fericit si dormea zi si noapte. Se trezea doar ca sa suga.

Apoi a avut vreo saptamana (jumatate in spital si jumatate apoi acasa) cand a fost si mai linistit, si putea chiar sa stea intins in pat langa mine (dupa zilele de plans “Aletha Solter way”). Acum insa e mai suparat, si il dor rau gazele, nu mai poate sta la orizontala (se ineaca din nou cu laptele prin nas, sper sa nu ii intre la plamani, cum s-a banuit si prima data) si mai are si plansul acesta de extenuare dupa fiecare perioada de stat treaz. Insa nu mai plange la baie si la schimbatul scutecului. Ca orice mama, am ajuns sa calculez cand ii e mai bine, ce am mancat, din care san a supt, cat a stat treaz, etc. Atunci cand cred ca am gasit explicatia si deci solutia magica, mi se demonstreaza contrariul. Am invatat care fel de leganat il linisteste mai repede, sau faptul ca uneori plange pentru ca vrea sanul mai plin, sau sanul drept, sau cine stie ce altceva. Azi ma gandeam ca in zilele in care a fost cel mai bine, cand am venit de la spital, nu prea aveam lapte. E normal sa nu-i placa oversupply-ul meu si stropitul cu jet de lapte direct in gat, si jetul puternic ce il obliga sa inghita mult, repede, cu aer care ii provoaca apoi gaze. Dar tot nu cred ca e asta o explicatie pentru faptul ca de o saptamana plange mai mult decat doarme, pentru ca in prima lui luna de viata, pana sa ne internam, era la fel (internarea mi-a scazut laptele). Si tot putea dormi linistit toata ziua la san.

Dar na, am ajuns din nou la “plimbari” prin casa, ca la Alex. Chiar si cand doarme dus, daca ma asez incepe sa planga :D. De am ajuns sa cred ca lumea isi bate joc de mine cand ma intreaba daca vreau sa stau jos... In ultimele zile il plimbam (la san sau la verticala) vreo 15 minute ca sa doarma vreo 5. Il deranja ceva, se trezea, si o lua de la capat cu plansul. E destul de obositor si frustrant. Noaptea, desi nu suge extrem de des (o data pe ora, o data la doua ore), se trezeste foarte des intre supturi, ba scremandu-se pentru gaze, ba speriat scancind disperat cu mainile pe sus pentru a-l ridica sa ragaie.

Acum cu luna plina am aflat si faptul ca scorpionii, pestii si racii nu au somn :)) si am stat cate 2 ore si jumatate in fiecare noapte cu el treaz treaz fara nicio intentie de a se culca.

Daaarrr la chestiunea cu plansul este de 100 de ori mai bine decat cum era saracutul Alex. Si tot incerc sa-mi amintesc cand i-a trecut lui Alex (de asta si vreau sa scriu acum cu David, pentru ca vad ca uit). Cred ca un pic pe la 5-6 luni cand i-a trecut refluxul si restul plansului (cel de la supt/somn) pe la 10 luni cand a trecut greva suptului si a inceput si el sa suga oriunde fara sa trebuiasca adormit inainte. Ar trebui sa recitesc blogul, am inceput sa scriu cand avea 6 luni. Sper ca lui David sa-i treaca si mai repede, pentru ca de cand am program de plimbat copilul suferind cu orele zilnic nu mai reusesc sa fac nimic nimic cu Alex, nu apuc sa-l spal pe dinti, nu pot sta jos sa-i citesc o poveste sau sa ne jucam, sa pictam, nimic nimic. Asa ca pot spune ca recurg la Disney Jr. si ii dau sonorul mai tare in speranta ca nu se va supara tare de plansul fratelui lui. 

[  Fac o paranteza. Niciodata nu mi-a placut sa citesc cum unele mame considera ca din cauza a ceva ce au facut ele copilul e intr-un anumit fel ("cuminte", neplangacios, doarme mult, doarme si in conditii de zgomot, doarme pe masina, doarme la ore fixe, se ingrasa, e sanatos, mananca bine, etc.). In afara de situatiile in care se face dresaj cu plans si chinuit copilul, va garantez ca asa era copilul pur si simplu. Uite, David doar in conditii de zgomot a fost obligat sa doarma de la inceput (tipete, urlete (de joaca, de lupta), pocnituri, batai, rasete, gatit, aspirat,...). Doar nu doarme in pat, ci la mine in brate, si eu ma jucam cu Alex tot felul, stateam peste tot in casa si afara,... Si tot e dintr-o data sensibil la orice zgomot. Si chiar daca Alex adormea in wrap cand ma auzea vorbind, David se trezeste la primul meu cuvant si mai nou la orice sunet din casa. Asa ca imi creste tensiunea cand o mama se bate cu pumnul in piept ca pruncul ei nu a avut colici pentru ca ea a baut ceai impotriva colicilor. Sau altele pe tema. Si culmea e ca sunt si mame de 2-3 copii care au noroc la toti sa fie nu-stiu-cum si ele sa poata crede in continuare ca a fost meritul lor, deci sa nu credeti ca la al doilea se invata minte sa nu mai emita teorii :D. Asta nu inseamna ca nu ne putem aduce contributia cat de cat. Alex nu prea s-a imbolnavit pana acum pentru ca nu e la gradinita, nu pentru ca a fost alaptat, dar daca alaptatul, scosul la aer, hrana sanatoasa ajuta cat de cat, atunci normal ca am facut tot ce am putut, fara sa ma imbat cu ideea ca eu l-am ajutat sa nu se imbolnaveasca. Ii creez o rutina linistita seara, chiar daca stiu ca e in zadar si ca el adoarme foarte tarziu. Stiu ca am facut tot posibilul sa aiba o seara linistita si accept ca asa e el. Si ca eu nu pot face nimic sa adoarma mai repede. ETC :D   ]

Se ingrasa repede. In mod normal as fi fericita, pentru ca nu as mai auzi replici “nu ti-e bun laptele” sau “nu ai suficient lapte” (desi si Alex se ingrasa mai mult decat media si tot mi-a spus o pediatra ca daca nu consum carne laptele meu nu e bun, sa-i dau formula; uite ca nu m-am gandit s-o intreb daca vacile acelea consuma carne). Dar acum ma ingrijorez putin pentru ca imi amintesc o emisiune de la tv despre copiii obezi, cum unul din ei se ingrasa incontrolabil dupa un tratament cu steroizi pentru laringita. La nastere a avut 3.47 kg, la externare 3.31 kg. La 3 saptamani deja avea 5.1 kg. La o luna nu am mai apucat sa-l cantaresc :(... La 6 saptamani a avut 5.8 kg. La 7 saptamani are 6.1 kg. Si e umflatel plin de cute, ca un shar-pei. Si Alex era greu la cantar dar fara sa para grasunel, fara perinite.

Alex avea un tonus muscular mai bun, si-a tinut singur capul de la nastere! Asa ca acum a trebuit sa invat sa sustin cu mana capsorul Davidesc. De o zi parca a inceput sa si-l tina uneori, si sa isi lipeasca si corpul de mine cand sta la verticala, il tin mult mai usor si se lipeste de mine tare dulce.

Prima data cand a deschis ochii: in primul minut de viata.
 

Ce a facut in primele 2 ore de viata? A supt cam o ora si jumatate in total, on and off.
 

Cand a zambit prima data in somn? 10 noiembrie, prima zi de viata.
 

Cand a zambit prima data cu ochii deschisi? 11 nov catre mine, 12 nov catre bunica lui.
 

Cand si-a ridicat prima data capul de pe pieptul meu in timp ce era intins la orizontala pe mine? Din prima zi.

 

La 10 zile, in 20 noiembrie, l-am dus la ORL pentru taierea frenului scurt de la limba.

20 noiembrie – prima interactiune a lui Alex cu David din proprie initiativa, i-a aranjat pozitia capului si apoi i-a facut freza.

22 noiembrie – prima dintre putinele vome in jet.

In 1 decembrie la 3 saptamani - primul ras in hohote in somn.

Prima ninsoare – 5 decembrie – vazuta numai de pe geam din cauza racelii lui Alex

7 decembrie – prima substanta straina, alta decat laptele matern, care ii intra in sistem, serul fiziologic in nas. La cele din 10 decembrie incolo nu le mai tinem socoteala. Cred ca din 12 am inceput probioticele, deci de atunci putem spune ca e prima substanta straina, alta decat laptele matern, care ii intra in stomacel.

Din 15 decembrie gangureste mult, cu “hău”, cu “maam” cand e suparat, cu tipete de bucurie.

Din 16 decembrie zambeste aproape tot timpul cand e treaz.

30 decembrie – prima manichiura.

Cand e treaz „povesteste“ mereu, studiaza in jurul sau si zambeste si rade. Ma topeste zambetul lui, mai ales cand il surprind zambindu-mi fara sa fi facut eu ceva. Chiar daca eu eram atenta in alta parte, imi intorc privirea inspre el si de obicei il gasesc zambindu-mi atat de frumos si smechereste.

Uneori scoate sunete ca un delfin. Ma uit mereu la el incercand sa-mi dau seama de la cine a mostenit trasaturile. Ma minunez privindu-l si gandindu-ma ce minune s-a ascuns in burtica mea atata timp...

Pe masa de nastere am spus ca nu mai vreau copii :D. Dupa aceea, din a doua zi a lui David, ma tot mir cat e de perfect si nu ma pot impaca cu gandul ca e ultima data cand tin in brate o perfectiune de "x" saptamani. "Noroc" cu spitalizarea ca am coborat cu picioarele pe pamant si vreau din nou sa creasca mare si sa nu mai trec cu niciun copil prin asa ceva.  

Il ador. In putinele minute dintr-o zi cand nu e la mine in brate ma simt oloaga, am impresia ca-mi lipseste ceva, si probabil si el simte acelasi gol din moment ce plange dupa mine imediat. E atat de pufos si miroase asa bine incat il tzuc toata ziua, saracutul :)). E atat de dulce cu fetele pe care le face, cu mirarile si nedumeririle, sa il vad cum reactioneaza asa pur si necontrolat la ceva nou, e un mic pui de animalut care invata despre lume si culmea ca pare s-o iubeasca la modul implicit. Si nu ma pot abtine ca in fiecare minut dintr-o zi sa-l pup, sa-l mangai, sa-l miros. Sa-l sorb din priviri de cate ori il privesc. Sa ma topesc de cate ori ma priveste. Ma simt binecuvantata ca am aceasta posibilitate, sa-l iubesc pe EL.