Spasmul hohotului de plans

Incep prin a spune ca acest al doilea canin ne chinuie in alt mod decat primul (sau ori fi tot durerile de la primul, cum iese?). La primul plangea toata noaptea. La asta mai dormim intre plansete, dar ziua e foarte "agatator" de mine, foarte mamos, si in casa si afara vrea numai in brate. El care inainte patrula in toata gradina, ieri numai in brate a vrut. La un moment dat nu am mai putut de durere de brate, asa ca l-am pus in ergo in spate si am stat asa prin curte, a fost foarte comod.

Aseara a fost foarte obosit, dar el numai aproape de ora 12 noaptea se culca in general, si daca doarme cateodata numai o jumatate de ora la amiaza, trezit de dimineata devreme. Oboseala il face mai irascibil, normal.

Ne pregateam de culcare si am vrut sa-i dau o camilia, ca sa dormim mai bine. Lui ii place mult sa roada fiolele alea de plastic de camilia, si de obicei i le dau dupa ce bea apa dinauntru. Acum, dupa ce rupsesem sigiliul, el mi-a smuls-o si si-a bagat-o in gura invers, nu cu partea pe unde curge camilia. Si i-am zis "hai Alex sa bei camilia, si apoi ti-o las sa te joci sa o rontai". Nu am insistat, nu a fost o harjoneala, sa zici ca trebuia sa cedez, am zis o singura data frumos. A inceput sa urle, si-a dat capul pe spate si am vazut ca nu mai respira. Era rosu tot. L-am luat in brate. Era inca dat pe spate, curbat concav si era teapan de tot asa. A fost o chestie de secunde, dar in care ii vorbeam, il mangaiam, incercam orice sa-si revina. Dintr-o data s-a lasat moale, carpa, pe mine. I-am zis lui Relu "hai la masina si mergem la spital" si in momentul ala Alex s-a trezit speriat, parca nu stia ce s-a intamplat, si a inceput sa planga, dar de data asta altfel. Parca plangea de speriat si de derutat. L-am calmat, l-a mai luat si Relu pe geam si i-a povestit una alta. Atunci m-a luat tremuratul, dupa ce i l-am dat.

Eu am observat in viata ca reactionez foarte bine in momente de panica. Doar dupa aceea se resimte organismul. Si chiar nu stiam cum va fi acum, de cand il am pe Alex, daca nu cumva ma voi impacienta. Dar am vazut ca nu, nu am strigat, nu m-am panicat, nu am plans. Gandeam foarte rapid si lucid. Doar dupa ce a trecut am inceput sa tremur si sa imi imaginez ce se putea intampla, si inca il mai am in fata ochilor, cum i-am vazut fata pe pieptul meu atunci cand a lesinat, cand a devenit leguma... :(

Cat l-a tinut Relu am cautat rapid ce putea fi si am gasit: smasmul hohotului de plans (sobbing spasm sau apnea of crying). In engleza nu am gasit cate informatii m-as fi asteptat. In romana nu prea mi-a placut ce am gasit.

Deci se pare ca nu e ceva de rau, e in regula, se intampla la 5% dintre copii intre 18 luni si 3 ani. De ce la varsta asta? Pentru ca inainte de 18 luni nu prea au mari pretentii. Si dupa 3 ani deja se pot exprima, pentru ca asta e problema, ei plang asa de rau de frustrare ca nu iti pot explica tie cat de mult isi doresc ei ceva. Pentru ca acest smasm apare atunci cand li se refuza ceva.

Nu are nici o implicatie pe viitor, nici psihologica, nici fizica. Orice EEG facut unui copil cu smasm nu arata absolut nici o modificare. E ok.

Lesinul nu trebuie sa dureze mai mult de cateva minute pentru ca atunci nu se mai oxigeneaza creierul. La noi a fost o chestiune de vreo 2-3 secunde.

Asta nu va fi un stres pentru restul familiei, pentru ca am citit ca bebelusii fac astfel de crize doar cu acel membru pe care il simt mai apropiat. Adica cu mine :D. Si eu trebuie sa am grija cum ii refuz de acum inainte ceva, sa o fac (si mai) bland. Dar sa nu dau in cealalta extrema, cumva sa ajung sa evit spasmele astea. Pentru ca daca apuca sa mai faca de cateva ori si vede diferenta in atitudine dupa ele, am citit ca e posibil sa ajunga sa se foloseasca de ele, sa le provoace el. Mi se pare bizar asta, dar na, e clar ca vrem sa le evitam...

El facea asa de mic, i s-a mai intamplat de multe ori sa planga asa rau, sa isi piarda respiratia intr-un hohot din acela mare. Sa inspire aer, dar sa se blocheze, sa nu-l mai expire. Tinea cateva secunde, cat sa ma sperie, si apoi isi revenea. Fara lesin. De cand era mic mic, de la nastere... cand aveam noi show-urile alea cu plans cu orele, si ajunsesem sa facem cu schimbul toata familia cu tinutul lui in brate si incercatul linistirii lui...

Apoi saracutul aseara a fost asa lipicios, dar dulce, se uita la mine, imi zambea, ma magaia, si ma strangea tare in brate. Azi-dimineata la fel, de la trezire a fost un zambaret si un iubitor, si stateam amandoi intinsi in pat si ma mangaia pe fata puiul scump... si imi zambea asa frumos...