In asteptarea Sarbatorilor

Dupa ce in weekend aveam maxime de -10 grade, ieri, intr-o zi mai calda, s-a topit toata zapada de 40 cm!!! Incredibil! Nu stiu cate grade au fost, dar Alex a iesit afara doar cu bluza de trening peste body.

L-a ajutat pe Relu sa puna instalatiile pe casa. Tragea si el acolo de cabluri foarte preocupat. Si din cand in cand se mai juca in cate o balta, si cu picioarele, si cu mainile.

Este din ce in ce mai dragastos. Nu am stiut niciodata ca un copil iti poate oferi atata dragoste si atata fericire! Daca lipseste o jumatate de ora de acasa (il scoate Relu la plimbare), cand vine ma imbratiseaza strans strans, isi pune capul pe umarul meu, scoate niste sunete ca si cum ar spune "aaaiiii ce dor mi-a fost de tine!", zambeste fericit si da din picioare :x :x :x.

De vreo 4 zile am reusit sa-i dau si niste fructe sa manance. Facuse o pauza, din vara nu am reusit sa-i bag in gurita nici un fruct. Daca ajungea o molecula, se scutura si se stramba tot si scuipa afara. Nu-i plac nici acum, dar mai inghite. In continuare mananca legumele. Are aproape 3 saptamani de cand a inceput sa manance legumele, in sensul ca papa toata ziua vreo 20 ml. Inainte avusesem cateva saptamani de alaptat aproape exclusiv, accepta rar cate firimitura din rondelele de orez.

Degeaba incerc sa-i dau fructele in mana, pentru ca ajung pe jos si spala cu ele pe jos :D. Vitaminizeaza parchetul... Asa ca am inceput sa i le blenduiesc, si ii adaug si nuci inmuiate, si fructe uscate inmuiate (curmale, caise - ultimele sunt foarte cunoscute pentru aportul de fier), si uneori carob a.k.a. roscove (bio raw), si praf de hemp a.k.a. canepa.

Am vrut saptamana trecuta sa-l ducem la niste analize, in principal de tiroida. Ne-am gandit ca asa poate vom primi explicatia pentru agitatia lui. Desi, dupa ce am citit mai bine despre hipotiroidismul juvenil, mi-am dat seama ca la el se aplica doar faptul ca nu mananca solide si ca e constipat din cand in cand. In rest, un copil cu hipotiroidism doarme mult si nu plange :D. I-am cerut parerea si nasei noastre, care e verisoara primara cu Relu. Si, am mai explicat o data, e pediatra. A ras de mine, pentru ca in momentul acela Alex impingea masa din loc. A spus ca un copil cu hipotiroidism e inapoiat si din punct de vedere psihic, dar mai ales fizic, nu isi poate coordona muschii, nu poate umbla, nu poate face nici un efort. I-am spus motivul pentru care m-am gandit sa-l investighez. A ras din nou. A spus ca si fiica ei dormea 7 ore din 24 si in rest nu statea niciodata intr-un loc, sa se joace. A spus mai multe, nu le mai tin minte, dar parca il descria pe Alex. Deci it runs in the family se pare. Nu ma mai ingrijorez, pentru ca fiica ei e frumoasa si desteapta (studenta la medicina) si iubitoare de parinti, si matura, si cate si mai cate. E fiica perfecta :).

La ce meditez eu zilele astea:

- la Sarbatorile de anul trecut.

Imi scuzati vocea, dar Alex merita (re)vazut (am vrut sa pun filmuletul chiar in 20 decembrie, la un an, dar am uitat. Alex avea doua luni si cateva zile):



Si la Craciun:



Normal ca filmele astea nu redau perfect realitatea de atunci de la noi din casa. Nici partile bune nu se pot vedea bine. Dar nici chinul prin care trecea puiul mic cu refluxul. Era foarte riscant sa-l pun asa pe o perna pe pat (fara perna nici nu se punea problema). Puteam face lucrul asta doar daca avea mai mult de 3 ore de la masa anterioara. Da, in primele luni a trebuit sa ii dau san cu program, pentru ca daca ii dadeam de cate ori voia el voma in jet toata ziua. Chiar ma mir cum de mi s-a pastrat rezerva de lapte, pentru ca am citit mult pe tema asta, cum scade lactatia daca nu ii dai copilului la cerere. Din momentul in care am vazut ca Alex a scapat de reflux, i-am dat ori de cate ori a vrut (asa cum fac si in ziua de azi :D).

Am o amintire de groaza referitoare la pregatirile de Craciun de anul trecut. In primul rand, sentimentul de neputinta. In alti ani eu faceam felurile de mancare fara carne, eu faceam ordine, eu faceam bradul, si eu puneam instalatiile de interior. A, si faceam ordine si la mine acasa, si la ai mei. Anul trecut eram cu Alex non stop in brate, si cand era treaz, si cand dormea. Si ajungeam sa ii rog pe cei din jur sa ma ajute si cand trebuia sa beau apa, si cand trebuia sa mananc sau sa merg la baie. Ziua doarmea doar pe mine, iar cand era treaz nu il puteam pune in patut sa se joace, cum vedeam ca fac alte mame. Trebuia sa-l tin tot in brate. Asa ca in "echipa" noastra de pregatiri de sarbatori lipsea un om important :D. Si ii mai si incurcam pe altii cand aveam nevoie de ajutor.

La un moment dat am vrut sa-mi fac un ceai. Inca beam mult ceai anti-colici. Nu puteam sa fac asta cu el, pentru ca n-am vrut pentru atata lucru sa il pun in wrap, si nu puteam sa-l tin doar cu o mana. Asa ca l-am pus in patut, sprijinit de perna de gravida, statea aproape in fund (stiu ca la doua luni nu e voie), ca intr-un fotoliu. I-am pornit caruselul si am fugit inspre bucatarie. Relu si fratele meu era in camera alaturata. Nu am apucat sa fac decat vreo 4 pasi. Am auzit un strigat infiorator si am fugit inapoi. Alex avea o arteziana de voma si tot jetul ce il arunca ii revenea in gura si se ineca. Avea ochii plini de lacrimi, se vedea ca il doare rau cand vomita, iar acum nici macar nu putea plange pentru ca se ineca cu voma. In acel moment am jurat ca nu-l voi lasa niciodata singur cat timp mai are problemele astea si asa a si fost. Inca am imaginea in fata ochilor.

Sunt trista si acum pentru ca am lasat anul trecut pe ultima suta de metri cumpararea unui cadou pentru el. Si in ultimele zile nu am reusit nici eu, nici Relu, nici bunicii, sa acordam atentie si timp aspectului astuia. Asa ca de primul lui Craciun, Alex nu a avut nici un cadou sub brad. Sufar mult de cate ori imi amintesc.

De Revelion am ajuns in vizita la nasa noastra doctorita, dar nu de voie. In seara aceea, de la ora 8 la ora 9 a vomat de 9 ori in jet, de a trebuit de fiecare data sa ma schimb si eu, si sa-l schimb si pe el, amandoi eram uzi leoarca de sus pana jos. Deja eram gata sa mergem la urgente, si apoi totusi ne-am gandit s-o sunam pe nasa noastra. L-a pus pe Alex pe regim, nu am avut voie sa-i dau sa suga in acea noapte si in urmatoarele zile. Primele ore trebuia sa incerc sa-i dau ceai, doar 10 ml, si apoi sa-i dau lapte tot doar 10 ml. Si tot asa, crescuta portia cate putin. A fost o noapte de cosmar noaptea de Revelion, pentru ca eu toata noaptea m-am pompat, sa nu fac o mastita de la sanii super-plini. Pompam si sterilizam. Mergeam apoi in pat si incercam sa-i dau portia mica lui Alex. El plangea cand simtea biberonul, mai ales ca ii era foame si simtea mirosul de lapte. Nu stia sa suga din el si urla ingrozitor. A fost prima data cand a acceptat suzeta si l-am adormit foarte foarte greu. Suzeta l-a tinut doar doua saptamani, pentru ca dupa aceea si-a dat seama ca are iar sanul lui :).

In ziua urmatoare i-am cerut voie nasei noastre sa-i dau din san, chiar daca ii dau mai putin, pentru ca el nu stia sa suga din biberon si facea niste crize ingrozitoare. Mi-a spus sa-l las doar doua minute. Ei bine, cand a ajuns viteazul meu la san, a supt in doua minute cat sugea pe vremuri in 5! :)) Am plans cand l-am vazut cum se linisteste la san. Am plans de bucurie, si am plans de suparare apoi cand a trebuit sa-l desprind.

Chinul asta era menit si sa ii lase stomacelul sa se odihneasca putin, si sa elimine din presupunerile doamnei doctor o boala grava a stomacului, care nu lasa mancarea sa treaca in intestinul subtire. Cand am citit ce ar implica asa ceva, ca se rezolva doar chirurgical, am fost terminata. Asa ca in momentul in care lucrurile au intrat pe fagasul normal (vomat in jet doar de cateva ori pe zi) i-am multumit lui Dumnezeu ca e sanatos puiul meu. Cateodata ma mai gandesc la puiul scump cat a suferit el fata de alti copilasi, care pot sta in voie pe spate in patut, sau culcati in bratele parintilor, dar imi revin repede, multumind lui Dumnezeu ca e un copil sanatos. De multe ori ma intreb daca a fost vina mea cumva, daca as fi putut cumva sa-l ajut, dar nu gasesc raspunsuri...

- la Sarbatorile de anul acesta

Tati meu, bunicul lui Alex, e bolnav, dar speram ca vom avea sarbatori linistite. Normal ca nu avem pofta de facut de mancare, dar nu putem nici sa ne lasam ca si cum nu ar fi Sarbatori, mai ales ca poate ne vin musafiri.

De data asta i-am cumparat cadou lui Alex :D. Speram sa fie bine, sa nu ne prinda Craciunul fara brad impodobit, sa fim sanatosi si veseli.

- la anul ce vine

Problema e ca Revelionul imi induce o stare de depresie, pentru ca 2011 pentru mine inseamna anul in care va trebui sa ma despart de iubirea vietii mele, de sufletul meu, si sa merg la servici. Nu stiu cum voi rezista psihic, nu stiu cum va reactiona el, pentru ca e foarte atasat de mine. Nu stiu cum se va descurca bunica cu el atatea ore. Si nu stiu cum va fi cu mancarea. El inca suge toata ziua, toata noaptea. Daca merg la servici inainte sa se trezeasca el? Inseamna ca pierde lapticul de dimineata... offf cate ganduri si dileme am de pe acuma! Stiu ca degeaba, e posibil prin octombrie el sa nu mai suga deloc, dar nu reusesc sa-mi controlez temerile.

- la anul ce a trecut

Nu am cuvinte sa exprim ce a insemnat anul acesta pentru mine. A fost cel mai frumos an din viata mea, cel mai minunat, cel mai plin, cel mai palpitant. Plin de dragoste si fericire si griji. Am trait la maxim. Nu as putea sa exprim vreodata dragostea ce o simt pentru Alex, care creste zi de zi, chiar daca am impresia zilnic ca e infinita. Stiu ca nu as reusi sa redau realitatea, asa ca mai bine ma abtin si stiu ca mamele ce citesc stiu la ce ma refer. Iar cele care nu sunt mame inca, degeaba le-as explica, nu au cum sa inteleaga.

Doamne ajuta sa avem toti parte de Sarbatori frumoase, in familie, alaturi de cei dragi! Sa fim sanatosi!