miercuri, 28 aprilie 2010

Experienta noastra cu alaptarea - partea I - in maternitate

Cand s-a nascut puiul toate asistentele de la clinica stiau ca eu tin neaparat sa-l alaptez, si trebuie sa mi-l aduca in primele doua ore dupa nastere (altfel intra in starea lor de somn lung, si uita saracutul cum sa suga si ca are o mami) si nu au voie sa-i dea lapte praf. Stiu, stiu, si eu mi-as fi dorit cum vad la televizor, sa experimentez "crawling-ul", adica sa mi-l puna asa plin de vernix pe burta mea goala, piele pe piele, sa imi simta mirosul bine cunoscut, ca sa ii treaca sperietura experientei, teribile si pentru el, sa simta mirosul laptelui si sa se tarasca singur inspre san, apucandu-l pentru VIATA! Dar nu in oraselul meu, acolo am fost cea mai revolutionara oricum, si cu pretentiile minime cerute, am fost singura mamica ce a vrut sa stea cu bebelusul in camera, am fost singura mamica ce nu i-a dat lapte praf la puiut. Banuiesc ca celelalte credeau ca vor alapta acasa, voiau sa se odihneasca macar la maternitate, sa doarma noaptea, poate chiar le era frica sa stea singure in salon cu bebelusul, credeau ca nu se descurca. Asistentele incercau sa ma convinga ca sunt obosita si ca trebuie sa ma odihnesc, sa nu ma stresez, ca il hranesc ele pe pui. Eu eram gata sa fac ca locomotiva, dar am incercat sa le explic aratandu-le camasa mea de noapte uda de colostru. M-au inteles in parte. Adica nu m-au inteles gandindu-se la anticorpii si la toti nutrientii pe care eu ii puteam da puiului, ci gandindu-se sa nu fac furia laptelui :D. Nu conteaza, important e ca mi-am obtinut copilul la san! Ce bizar suna!

Puiul mic a supt doar cateva picaturi la prima masa, dar vai ce ma dureau sfarcurile cand incerca asistenta sa mi le formeze ca sa-i intre in gurita lui mica mica (da, stiu, as fi vrut sa fie doar experienta noastra intima...). Si cand a inceput el sa traga... au au auuuu, imi venea sa ma urc pe pereti! Strangeam din dinti si savuram imaginea :x :x :x.

M-am gandit sa expun aici si partile mai putin placute, pentru ca sigur sunt fete care renunta la alaptat pentru ca li se pare dureros si au impresia, la cat de frumos povestesc altele despre alaptat, ca ceva nu e bine. Eu cred ca e normal sa doara la inceput, pana cand se "tabaceste" pielea de pe sfarcuri :D.

Aveam sanii asa de plini si dornici de hranire, incat trebuia sa ii apas in partea dinspre nasucul lui, ca sa poata respira.

Se mirau asistentele cat colostru am, incepeau sa-mi spuna ca e mare pacat ca nu am facut gemeni la cat laptic curge la mine degeaba :)). In a treia zi de viata, Alex a trebuit sa stea la lampa din cauza icterului. Trebuia hidratat, dar nu m-au lasat in prima faza sa-l scot de acolo. Asistenta m-a pus sa ma mulg, sa ii dea cu biberonul. Cand a vazut ca mulg peste 100 ml, a ramas perplexa. Si era gras gras de numa. Saracutul pui a supt putin. Dar oricum, a fost prima experienta trista din viata noastra. Pentru ca statea separat de mine, statea la lampile acelea, nu ma simtea nicaieri, nu stiu ce o fi fost in mintiuca lui. Eu iar, mergeam pana in salonul meu sa ma descarc, sa plang o tura buna, si reveneam langa el. Asistentele ma certau, sa nu stau atat in picioare pe coridoare, sa merg in pat, sa profit sa ma odihnesc. Pe mine mai tare ma enervau cu insistenta lor. Si eram deja satula sa vorbesc politicos cu toata lumea, abia asteptam sa ajung acasa. Cand am auzit ca e posibil sa mai trebuiasca sa mai stam o zi in plus, deci sa nu ne lase in a treia zi, am crezut ca innebunesc. Noroc ca nu a fost cazul. In seara aceea trebuia sa stea la lampa pana la ora 23. Asistenta insista deja mult prea mult sa merg sa ma culc, ca il tine mai mult decat a spus doctorita, sa pot sa dorm o tura, si poate ca mi-l va aduce cand va trebui alaptat. Am crezut ca o iau razna, si cu riscul sa par obraznica, i-am spus sa-mi dea copilul sa mergem in salon, daca tot are impresia ca sunt obosita, ca eu fara el nu merg sa ma culc. Nu m-a inteles, a zambit fad politicos (am uitat sa specific ca e vorba de o clinica particulara :D) ca si cum m-ar crede proasta ca nu vreau sa-l las acolo peste noapte in salonul de nou-nascuti, langa toti ceilalti bebelusi. Dar mi-a dat copilul, cu chiu cu vai, parca se misca cu incetinitorul. Dar si cand l-am luat in brate... era sa izbucnesc din nou in plans! Nici nu-mi dadusem seama ca dupa doua zile poti iubi pe cineva asa de mult, poate sa-ti fie asa de dor de cineva, poti suferi atata... si apoi sa urci la cea mai mare fericire cand il ai in brate! Si el, si el, deja sub lampa era marait, nu ii placea, dar cand l-am luat in brate si l-am pus la san, s-a linistit imediat! De atunci as putea numara pe degetele de la o mana de cate ori am plecat de acasa, de langa el, dar cel mult doua ore, intre alaptari. In rest, nu putem fi separati :x.

Revenind la alaptare, am avut noroc ca Alex e mancacios. A supt, nu a trebuit eu sa-l tot bazai sa se trezeasca, sa ii misc sfarcul in gurita ca sa-i amintesc sa suga, doar de cateva ori, foarte putin. In rest a mancat mult si bine de la inceput. Si noaptea, in fiecare ora, nici nu apucam sa adorm la loc si iar voia laptic. Puteam sa-mi reglez ceasul dupa el: la 1:15, la 2:15, la 3:15,... Partea proasta e ca daca ai un bebe mancacios, sanul interpreteaza asta: "vaaaaiii, trebuie sa fac mai mult lapte!". Si asa am ajuns cu niste sani bolovani bolovani, de ma durea orice atingere, si trebuia sa ma mulg inca din spital ca sa nu fac mastita. Traiasca sutienele de alaptare, ca doar ele ce ma ajutau sa nu ma doara fiecare miscare, fiecare atingere pe sani a camasilor de noapte... Si noroc ca mi-am dus pompa de muls cu mine, sterilizata, la spital, ca acolo aveau doar una stil seringa.

Hmmm... am vrut sa populez cu poze aceasta postare, am poze cu el la lampa, dar mi-am dat seama ca imi produc mie atata suferinta cand le vad, ca nu are rost sa le pun aici sa le vad mai des. Stiu ca nu a suferit el asa mult acolo, dar a fost prima zi grea pentru NOI DOI, si nu vreau sa vad acele poze tot timpul cand deschid blogul.

6 comentarii:

  1. Ralu, ce m-a emotionat postul asta!
    Sunt niste lucruri atat de firesti incat pare strigator la cer ca nu se intampla..sa-ti dea copilul, sa-l tii pe tine, sa-ti simta mirosul, sa suga...
    Eu am nascut intr-un spital de stat, cezariana..am pus copilul la san a doua zi si-a supt draga de ea asa bine..
    Si foarte bine ca mentionezi ca exista si aspecte neplacute. Asa e, eu am trecut prin niste dureri cumplite in primele doua luni si am rezistat mai mult datorita Nataliei pt ca era foarte atasata de san.
    Hai ca iar ma pierd in amanunte:D
    Te pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daaaa, de parca ar avea ceva de pierdut daca ne-ar da puiutii. Nici nu-mi pot imagina dupa trauma de a se naste, prin orice metoda, sa dea de manusi de cauciuc, lumina orbitoare, apa, haine, oameni care vorbesc tare, injectia de vitamina K (+ unde e cazul vaccinul de hepatita B), toate cautarile alea pentru scorul apgar, bagat chestii in nas sa vada daca stranuta sau daca isi intoarce capul... toate astea in loc sa se linisteasca la sanul mamei. La sanul mamei pe care ii era si lui asa de dor sa o cunoasca! Mirosul cunoscut, gustul cunoscut (am citit de colostru ca are acelasi gust cu lichidul amniotic), bataile inimii la fel de cunoscute, brate iubitoare, caldura mamei, sarutul mamei...

    Sa stii ca de asta am ales clinica particulara: sa pot emite pretentii sa il am pe Alex in salon cu mine. La stat nu puteam pretinde asa ceva, trebuia sa merg singura acolo sa il alaptez din cand in cand, nu l-as fi auzit cand plange, cand isi striga mamica. Hai ca iar imi vine sa plang...

    Ce noroc ai avut cu faptul ca a fost asa de atasata de san! Scumpica mica! Pentru mine a fost asa de importanta de dinainte de a naste ideea de a alapta, incat imi era frica, sa nu se ajunga la cezariana de urgenta, ca apoi sigur pierd startul cu alaptarea. Dar uite ca se poate, e bine sa stie toata lumea ca se poate si cu cezariana sa alaptezi exclusiv atata vreme! Jos palaria! Si pentru faptul ca ai trecut peste dureri, iar, te admir mult! Vad in jur femei care renunta la primul hop, si nu cred ca ele considera ca e un sacrificiu prea mare pentru copil, dar nu au in jur oameni care sa le incurajeze ca e normal si trece!

    No, ai reusit sa ma emotionezi :D. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  3. Raluca, tare frumos ai povestit experienta voastra cu alaptatul. Frumos, emotionant. Mi-am adus aminte de noi.
    Si da, se poate alapta si dupa cezariana de urgenta. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat taria sa rezist si sa continui alaptarea Anei, in ciuda faptului ca ea este un copil micut. Sper sa o mai pot alapta inca o buna bucata de timo de acum inainte.

    Te imbratisez cu drag si ma bucur sa te citesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nela, offf, ca-mi amintesti cum ne-am emotionat toate cand ne-ai povestit tu intalnirea ta cu Ana din salonul acela!!! Mi se ridica parul pe maini de emotie! A fost ceva special, si ai povestit asa de minunat! Si eu ma bucur pentru voi ca ai putut alapta si ma bucur mult ca nu ai pierdut laptele in stresul ultimelor evenimente! Asta ii mai trebuia acuma printesei, sa trebuiasca sa se obisnuiasca cu inca ceva nou, laptele praf. Si faptul ca asa ai putut sa ii dai noaptea, sa te suzeteze! E minunat, sa stii, chiar m-am gandit azi la voi, cat ma bucur ca nu ti s-a oprit laptele de la oboseala, suparare, stres...

    Te pup si eu si multumesc ca ma citesti, voi mai reveni eu si cu celelalte parti la alaptare. Sa ne citim sanatoase!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ralu, prichinduta doarme somnul cel bun de amiaza si m-am gandit sa-ti savurez blogul...ce mult ma bucur ca scrii! sunt convinsa ca vei fi o sursa de inspiratie pentru multe mamici! cu siguranta!

    mi-a placut tare mult postarea...si mai simt inca o data nevoia de a-ti spune ca iti admir determinarea si perseverenta!

    cum eu nu am scris nicaieri despre experienta alaptarii, ma voi "spovedi" putin aici:
    - am fost intrebata adesea daca am avut dureri mari cand a venit pe lume Ana..nu, cu siguranta nu! si nu bravez sau minimalizez si in nici un caz nu am uitat...dar pentru ca s-a petrecut atat de repede totul (de la prima durere pana la primul sarut), consider ca am fost o norocoasa si ca durerea nu a fost de nesuportat; primele 3 saptamani de alaptat au fost in schimb dureroase! oh, da!!! stateam intinsa la orizontala, cu Ana langa mine si bateam usor cu piciorul in pat de durere...plangeam adesea si ma gandeam cu groaza la urmatoarea alaptare...dar, uite, ca a trecut si perioada aceea si momentul acesta, al nostru, a devenit intr-adevar o placere...imi este asa drag de ea noaptea cand se intoarce catre mine si ma cauta...si-si pune amandoua manutele pe san..oh, asta da fericire!

    RăspundețiȘtergere
  6. Dana, ma simt asa de onorata ca acum, cand aveti net, tu pierzi vremea cu blogul meu! Te imbratisez cu drag!

    Multumesc mult! Si daca vorbim de determinare si perseverenta, uite ca tu esti mult mai demna de admiratie! Jos palaria! Cred ca am avut noroc amandoua cu oameni sustinatori in jur, sau pe net.

    M-am emotionat tare imaginandu-mi momentul in care isi pune manutele pe san! Superb!!!

    Sa stii ca la orice moment din asta magic ma gandesc pentru ce om fi trait pana acum? Daca acum orice mic gest al puilor ne face mai fericite decat am fost vreodata! Si de ce nu ne-a zis nimeni pana acum cat e de minunat sa fii mama? :D

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...