joi, 22 octombrie 2015

Știri


Am multe griji pe cap, inclusiv o febră supărăcioasă la cel mic, dar tot îmi vine să împărtășesc cu voi o sumedenie de știri, și mă enervez că sigur le pierd șirul dacă nu le scriu.  Am impresia că toamna se numără studiile :).

1. O toxină din lacul de unghii rămâne în organismul nostru după folosire și ne dereglează hormonal, scăzându-ne chiar și șansele de a rămâne însărcinate, conform unui studiu publicat în 19 octombrie.

2. Un studiu prezentat în octombrie la întâlnirea anuală a Societății de Neuroștiințe din Chigaco a demonstrat că laptele matern influențează prin hormonii conținuți comportamentul copilului chiar și după întărcare.

3. Un nou studiu din octombrie 2015 a demonstrat că doar una din 5 mame cărora li s-a spus că au în uter un bebeluș mare chiar a născut un bebeluș mare. Partea proastă e că tuturor femeilor cărora li se spune că au bebeluș prea mare li se aplică tot felul de intervenții, de la inducerea prematură a nașterii până la cezariană, chiar dacă nu e nevoie, și chiar dacă nu ar fi nevoie de fapt nici dacă ar fi vorba de macrozomie.

4. În BJOG - revistă internațională de obsetrică și ginecologie, numărul din octombrie a apărut un articol care demonstrează că riscurile inducerii nașterii cu oxitocină sunt mai mari decât beneficiile, concluzionând că oxitocina sintetică nu ar trebui folosită pentru inducerea nașterilor.

5. Tot în octombrie 2015 a apărut un studiu în revista Birth care afirmă că există o puternică relație inversă între durata și cantitatea de epidurală primită și cantitatea de oxitocină sintetică primită cu probabilitatea ca bebelușul să sugă în prima oră după o naștere vaginală, chiar dacă vorbim de copii care au fost puși piele pe piele pe mamă imediat după naștere și în toată această primă oră! Dacă bebelușii sunt duși la neonatologie e clar, bănuiesc, care sunt probabilitățile să sugă.

5'. Asta după ce, probabil știți, în august s-a publicat un mega-studiu care a demonstrat iar (zic iar pentru că eu și în 2009, și în 2012 am dat peste astfel de informații când mă pregăteam de nașteri, deci nu sunt noi, doar demonstrate iar și iar) că intervențiile la naștere (epidurale, metodele de inducere, calmantele de durere) influențează foarte mult alăptarea și depresia post-natală.

6. Corticosteroizii primiți de copii în primii doi ani de viață le opresc creșterea în înălțime mai târziu în viață, spune un studiu publicat în la începutul lunii octombrie. Copiii care au astm măcar au parte și de avantaje, dar pe mine personal mă sperie faptul că (cel puțin în orașul nostru) e modă ca medicii să le recomande corticosteroizi copiilor la orice răceală.

7. În septembrie s-a descoperit o legătură între leucemia bovină și cancerul mamar al femeilor consumatoare de lapte.

8. La final de septembrie a apărut un studiu suedez care a demonstrat că produsele de orez conțin un nivel mult prea mare de arsenic, concluzionând că un copil sub 6 ani nu ar avea voie să consume orez expandat, gen rondele de orez, pufarine, ...

9. Un studiu scandinav din octombrie 2015 a descoperit că femeile însărcinate care primesc plombe de amalgam în primul trimestru de sarcină au probabilitate mai mare să nască bebeluși cu probleme de boltă palatină. Poate vi se pare neimportant și puțin probabil, dar în condițiile în care deja din ce în ce mai mulți copii se nasc cu fren lingual scurt (scăzând șansele alăptării fără ca mama să știe ce și de ce s-a întâmplat), mie astfel de studii îmi trezesc interesul dacă nu cumva și alte surse de mercur le afectează bebelușilor anatomia gurii.

10. Tot în octombrie australienii au demonstrat că nu există nicio legătură între durata somnului copiilor și comportamentul lor sau alte atribute din dezvoltare. Asta așa, că oricum oamenii de știință australieni sunt hotărâți să demonstreze că motivele pentru care se face sleep training sunt mincinoase. Și se pare că au dreptate. Durata somnului copiilor nu are nicio legătură cu dezvoltarea lor și normalul variază mult de la copil la copil, normalul și-l face fiecare copil, că doar nu suntem o specie auto-destructivă să ne facem rău singuri.

11. În august a apărut un studiu care a demonstrat că săptămâna de școală de 4 zile în loc de 5 ar avea mai mare succes din punct de vedere academic, copiii ar învăța mai ușor, mai bine, mai mult.

12. Un studiu din septembrie a arătat că sunt mai întâlnite cariile la copiii ai căror mame au suferit stres cronic. Însă în descriere mai găsim și că aceste mame stresate nu și-au alăptat copiii, deci poate stresul influențează și indirect prin deciziile luate. Dintre copiii cu carii analizați, 62.9% nu fuseseră deloc alăptați, iar 37.1% fuseseră alăptați într-o anumită măsură.

13. De ce sunt brusc atâția copii sensibili la gluten? Nu, nu e un moft, în octombrie a apărut un studiu care a demonstrat că un microbiom dereglat de antibiotice reacționează foarte puternic la gluten.

14. Un studiu din septembrie a demonstrat că există o legătură între un microbiom dereglat, deci prea puține bacterii bune în intestin, cu astmul bebelușilor.

15. Acum, în octombrie, oamenii de știință argentinieni au descoperit glyphosate (insecticidul Roundup al Monsanto) în 85% dintre tampoanele interne analizate, inclusiv în marele brand o.b.. Glyphosate este cancerigen, deci dacă aveați în plan să-l evitați, mare grijă cu tampoanele menstruale, poate ar fi bine să alegeți altă variantă pentru menstruație. Pe mine ce m-a deranjat mai tare, din moment ce nu folosesc tampoane din comerț, a fost faptul că au găsit glyphosate și în majoritatea produselor medicale din bumbac, gen vată sterilă, pansamente, etc. 

16. Un studiu mai ”vechi”, din mai 2015, a demonstrat că 90 de minute de mers pe jos în natură sunt eficiente  în vindecarea depresiei. Și, spre deosebire de medicamente, nu există efecte adverse.

17. După cum am scris și în postările anterioare referitoare la sleep training, în iulie a apărut un studiu care a demonstrat că părinții nu estimează corect nivelul de fericire al propriilor copii.

18. Un studiu din august 2015 făcut pe un grup de supraviețuitori ai Holocaustului a demonstrat că trauma se transmite genetic urmașilor printr-un mecanism numit moștenire epigenetică.

19. În august CDC-ul american a sfătuit școlile să înceapă programul mai târziu, după ce cercetătorii lor au tras concluzia, studiind 9000 de copii de vârste diferite, că atunci când școala nu începe atât de devreme copiii învață mai ușor și mai bine.

20. În octombrie a fost publicat un studiu care a demonstrat că dacă încep mai târziu (ca vârstă) grădinița și școala, copiii sunt mai atenți și mai dispuși să învețe chiar și la vârsta de 11 ani, adică beneficiile se întind pe o perioadă de minim câțiva ani.

21. În august 2015 în revista Cancer a apărut un studiu care a demonstrat o puternică legătură între limfomul non-hodgkin și virusul simian 40. Unde se găsește virusul acesta vă las pe voi să căutați...

22. În august 2015 în renumita revistă JAMA Pediatrics a apărut un studiu care a demonstrat riscurile foarte mari ale vaccinării la bebelușii cu greutate foarte mică.

23. Tot luna aceasta, o pastă de dinți ecologică invenție românească a primit aurul la Salonul de Inventică de la Varșovia.

24. Un studiu publicat în septembrie în revista Science arată că copiii care au contact cu pământul și murdăria, în special la ferme de vaci :D, au șanse mari să nu aibă astm sau alergii. Nici aceasta nu e o informație nouă, eu sigur o aveam în 2009 când am născut, mereu mi s-a părut normal să-l las pe Alex sa umble în patru labe pe pământ și mi s-au părut nocive șervețelele sau alte soluții antibacteriene, care, se știe, predispun la alergii, astm și în plus creează bacterii rezistente la antibiotice și pentru noi, cei care nu folosim antibacteriene, mulțumim...

25. De câte ori intru într-o piscină sau într-o mare împreună cu persoane ”cremuite” văd pelicula de pe apă și mi-e groază că toxinele acelea intră astfel și în organismele copiilor mei. Îmi era milă și de pești, mai ales în Grecia unde vedeam efectiv peștii printre picioarele noastre. Acum în octombrie a fost publicat un studiu despre Oxybenzone, cea mai întâlnită substanță din loțiunile de protecție solară neorganice, în care s-a constatat că oxybenzone din cremele folosite de înotători omoară coralii sau îi deformează, deteriorându-le ADN-ul și dereglându-le sistemele endocrine. E cam clar cât sunt de sănătoase aceste loțiuni și pentru cei care le folosesc.

26. Un studiu din 19 octombrie a demonstrat încă un mod prin care flora intestinală ajută la o imunitate corespunzătoare a organismului. Se pare că flora intestinală reglează nivelul antioxidantului principal al organismului, glutathione, care luptă cu o mulțime de boli. Deja se presupune că acest studiu va determina noi game de probiotice și o mai bună înțelegere a proceselor metabolice din spatele bolilor cronice, cum ar fi diabetul de tipul 2.

27. Ieri a fost votată în sfârșit legea care reglementează marketingul substituenților de lapte matern. După 4 ani în care nu mai credeam că ar putea fi votată, în țara noastră coruptă. În 2013 când tărăgănau ședințele pe tema aceasta pentru motive puerile, mă adresasem și eu unei doamne într-o postare. Le felicit din tot sufletul pentru efortul neobosit pe doamnele care au luptat pentru această lege. Eu știu de Mihaela Nadia Sandu, Irina Popescu, Alexandra Dinca, Aniela Petreanu, dar în mod cert sunt și altele. Jos pălăria. 

28. Alex cel din titlul blogului a împlinit 6 ani în această lună. Nu vă voi vorbi acum de cea mai tare petrecere pe care a avut-o :D, deși sper să fac o serie de postări ca cele de la 4 ani, cu petrecerea piraților. Voi copia însă statusul meu de pe Facebook din primele ore ale nopții, când a început ziua lui:

”În urmă cu 6 ani încă nu aveam niciun semn de travaliu. Însă la 6:40 dimineața a apărut în această lume cel mai minunat și mai altruist și mai iubitor și mai înțelegător și mai înțelept OM pe care îl cunosc eu. 

Nu știu cu cine seamănă, nu știu ce îi rezervă viitorul, pentru că lumea nu e așa bună cum crede el. Însă între timp mă simt binecuvântată să îl am lângă mine, să-l pot iubi și admira și să pot învăța atâtea zi de zi de la el, Alex cel luminos. Cel care în 16 octombrie 2009 a adus și soarele la propriu pe cer, după lungi zile ploioase, și Soarele în viața mea.”


Editez (22 oct.2015 ora 23:48)

29. să adaug un nou studiu citit chiar acum, publicat luna aceasta în revista Pediatrics, care afirmă că niciun pic de alcool nu e sigur în sarcină și orice cantitate mică poate avea efecte majore asupra dezvoltării fătului.


Editez (24 oct. 2015)

30. să adaug un studiu al mai multor studii (peer-review), 17 studii mai exact, care urmează să fie publicat în Acta Paedriatica, și care a demonstrat încă o dată că laptele formula scade IQ-ul copiilor, cu 3.44 puncte în medie.


Editez (25 oct. 2015)
 Voi continua să editez dacă aceste studii nu se mai opresc puțin :D

31. Mindfulness-ul te ajută să nu ai grăsime abdominală și în general să ai o greutate normală. Mindfulness e capacitatea de a te analiza, de a-ți cunoaște sentimentele și gândurile care te determină să acționezi în modul în care acționezi, de a fi conștient de gândurile și sentimentele din acel moment. Studiul e din 19 octombrie, de aceea intră în listă :).


Editez (26 oct 2015)

32. Maimuțoii mai gălăgioși au testicule mai mici și deci spermatozoizi mai puțini. Zice un studiu publicat la mijlocul lunii octombrie :D.


Editez (26 oct 2015)

33. Oamenii de știință au constatat cât de mult s-ar rări valurile de boli contagioase dacă s-ar da concediu de boală plătit. Studiul e din septembrie 2015. Eu nu pot să nu mă întreb cum s-ar aplica acest studiu la grădinițele noastre...


Editez (28 oct 2015)

34. Uitasem să scriu despre raportul OMS cu carnea cancerigenă. Nu am mai văzut așa salturi de pe scaune de ... niciodată de fapt :))). Câte reacții nervoase... Nu ma înțelegeți greșit, și copiii mei mănâncă carne roșie, dar tot mi s-a părut foarte haios/ciudat să citesc atâta indignare. Poate ar trebui în schimb să ne gândim de ce brusc carnea roșie ar fi potențial cancerigenă în loc să etichetăm (tabăra WHO) sau să aruncăm cu pietre (bucătari, bloggeri culinari, nutriționiști sau pur și simplu gurmanzi). Probabil modul în care se cresc acele animale are legătură? Hrana lor? Antibioticele pe care le iau implicit, zilnic, de la naștere, și care reprezintă, de exemplu în SUA 80% din consumul național de antibiotice? Modul crud în care le creștem și le omorâm (vezi filmul Earthlings)? Modificările genetice? Decât să spunem ba că e natural să mâncăm carne roșie, ba că aceasta e cancerigenă, oare nu ar fi mai bine să vedem de ce brusc ar fi cancerigenă? E natural să mâncăm carne roșie, dar aceasta de acum nu e doar carne. Nu ar fi mai bine să promovăm creșterea naturală a animalelor?


Editez (28 oct 2015)

35. Stresul în sarcină e legat de probleme de sănătate mentală chiar și la nepoți... Vă dau link la un articol despre studiu, că din studiul cu șoarecii depresivi eu nu am înțeles nimic. Cercetarea de fapt durează mult, un articol a apărut în august 2015, iar altele vor fi publicate în noiembrie și decembrie. Mi s-a părut haios să văd că  vă prezint un studiu atât de recent, din decembrie 2015 :).


Editez (28 oct 2015)

36. Dacă cei mici petrec mai mult timp afară au risc mai scăzut să fie miopi, spune un studiu din septembrie 2015 publicat în JAMA.


Editez (30 oct 2015)
 
37. Copiii cărora li se citește au activate mai multe zone din creier responsabile cu învățarea limbajului, spune un studiu din august 2015.


Editez, ca să nu pierd valul de studii, deși nu-mi arde acum deloc de asta... (3 nov 2015)

38. Copiii sunt mai calmi la auzul cântecelor decât al vorbirii spune un studiu canadian din 22 septembrie 2015.


Editez (5 nov 2015)

39. Nivelul testosteronului tatălui atunci când copilul lui e supărat poate prevesti modul în care va reacționa la această supărare, spune un studiu de la finalul lunii octombrie 2015. Da, nu e prima dată când se demonstrează că un nivel mai scăzut de testosteron face ca tații să fie mai empatici. Dar acum s-a demonstrat într-un fel și faptul că hormonii taților variază în funcție de copil și de altele (de sexul copilului, de relația cu mama,...)

40. În 2 noiembrie niște oameni de știință suedezi și-au publicat studiul despre PCOS în Proceedings of the National Academy of Sciences. PCOS (polycystic ovary syndrome) = SOP (sindrom ovarian polichistic) în română Unele concluzii le înțeleg, cum ar fi depresia și anxietatea. Însă ceea ce nu înțeleg e modul de transmitere la urmași. Aș fi pus pariu pe ceva genetic eventual. Însă ei au făcut experimentul care demonstrează moștenirea bolii la fete și a obezității și a problemelor de insulină la băieți injectând cobailor testosteron în sarcină. Și din câte știu eu din experiența personală și din vorbele unor medici cu care am interacționat, în sarcină boala nu mai există. Nu am mai avut nici acnee în ultimul trimestru, nici chisturi pe ovare, nici probleme de insulină.

41. În 27 octombrie 2015 a fost admis pentru publicare un studiu care demonstrează că parabenii pot cauza cancer (nu era deja cunoscută treaba asta?)


Editez (5 nov 2015)

42. Bacteriile intestinale în exces pot fi vinovate de obezitate și sindrom metabolic, spune un studiu de la finalul lunii octombrie. Foarte interesant, sunt cazuri în care excesul de fibre vegetale duce la obezitate și ficat gras.

43. Un studiu din noiembrie 2015 a arătat că copiii au simțul sinelui încă de la 5 ani, la fel de puternic ca un adult. Până acum de fapt erau testați greșit când se considera că nu au, cu mijloace pe care ei nu se pricepeau să le folosească.

44. Într-un studiu publicat în octombrie 2015 s-a demonstrat că yoga și meditația reduc nevoia vizitelor medicale, adică te fac mai sănătos.

Editez (8 nov 2015)

46. Deși nu reușesc să găsesc studiul bănuiesc că e foarte recent din moment ce în toate revistele internaționale știrea a apărut azi. Ceva care cred că era știut dinainte, faptul că uleiurile vegetale rafinate de floarea soarelui și rapiță prăjite sunt foarte cancerigene și în plus distrug sănătatea mentală. Grăsimile recomandate de către cercetători pentru prăjit sunt uleiul de cocos, uleiul de măsline, untul și untura.


Editez (11 nov )

47. Între timp am mai avut o aniversare în familie :)
Redau, ca mai sus la Alex, statusul de pe Facebook:

”Uraganul familiei noastre a împlinit 3 ani în această dimineață. Mi s-a adus cu drag la cunoștință că fac discriminări dacă nu îl sărbătoresc și aici și pe el, ca pe Alex :D. Dar adevărul e că David nu vrea să fie sărbătorit. De dimineață s-a enervat de câte ori i-a spus cineva la mulți ani, a lovit telefonul când i-a făcut urări bunica de la Cluj, m-a lovit dacă am vrut să-l pup, s-a enervat de ce nu a crescut brusc mare și de ce nu are tort chiar când se trezește dimineața. Noroc că tortul și cadourile i-au fost pe plac, deci vom putea sta liniștiți până la 2:30 noaptea să ne jucăm cu ele, ca de obicei :D

Să trăiți, șefu! ”Fieca” să fiți mai sănătos și mai fericit și să ne conduceți cu mai multă înțelepciune și cu mai puțini nervi :D”


48. În septembrie 2015 a fost publicat un studiu care a demonstrat că triclosanul, componenta principală a săpunurilor antibacteriene, a soluțiilor și șervețelelor dezinfectante, nu distruge mai multe bacterii nocive decât un săpun simplu. Însă le distruge pe cele utile...  

49. Ieri, 10 noiembrie, a apărut un studiu despre managementul nașterilor premature apropiate de termen. Ideea lor e următoarea: atunci când poate să apară o naștere prematură apropiată de termen (34-36 săptămâni), se pune problema în a alege o naștere imediată ca să nu apară infecțiile sau să se mai aștepte nașterea ca să fie fătul mai dezvoltat. Concluza e că prin așteptare nu crește așa tare riscul infecțiilor, însă diferențele pentru bebelul, mai ales pentru aparatul respirator, sunt foarte mari. 


Editez (16 nov)

50. Un studiu care va fi publicat în decembrie 2015 a arătat că disbioza intestinală este un factor cheie în bolile inflamatorii ale intestinului (inclusiv boala Chron și colita ulcerativă).

51. În octombrie 2015 a fost publicat un studiu în Jurnalul Academiei Americane de Psihiatria Copilului și Adolescentului care a arătat că și variațiile mici de sensibilitate maternă în copilăria mică au efecte vizibile în dezvoltarea creierului copilului, nu doar variațiile mari, cum se știa înainte. În plus, studiul arată că are importanță mare și sensibilitatea paternă, nu doar maternă. 

52. Un studiu publicat în septembrie 2015 într-o revistă medicală de cardiologie a demonstrat că dacă vrem să reducem problemele majore de sănătate din viitor ale copilului trebuie să limităm stresul în primii lui ani de viață. Studiul e mare, a urmărit 6700 de participanți de la 7 la 42-45 de ani. Problemele de sănătate din viața adultă a participanților la studiu nu au fost deloc în legătură cu nivelul de stres al lor ca adulți, ci doar cu cel din copilărie. În linkul dat mai sus apar și sfaturi cum putem crește rezistența la stres a copilului, mai ales că de multe situații stresante nu îl putem feri. 

53. Un studiu din septembrie 2015 a demonstrat că oxitocina funcționează în același mod ca marijuana (cannabisul) în creier, eliberând neurotransmițătoare identice și acționând la fel în modificarea comportamentului social, a auto-motivației și a fericirii. Amintindu-mi cum m-am simțit în cea mai mare explozie de oxitocină din viața mea, îi înțeleg pe consumatorii de cannabis :D.

54. În octombrie a fost publicat un studiu în International Journal of Obesity, care a demonstrat că antibioticele luate în copilărie contribuie la creșterea riscului obezității. Studiul a urmărit dosarele medicale ale 163820 copii între anii 2001 și 2012. Peste 30000 de copii primisera antibiotice de cel puțin 7 ori. Aceștia erau mai grași la 15 ani decât copiii care primiseră mai puține antibiotice. Această legătură a fost cunoscută și până acum, nu degeaba dau fermierii antibiotice animalelor zi de zi, dar nu a fost demonstrată atât de clar ca în acest studiu al dosarelor medicale.

54'. În iulie 2015 fusese publicat un studiu pe aproape 10000 de copii care a demonstrat că bebelușii născuți din mame care au luat antibiotice în timpul sarcinii au risc crescut de obezitate.  

55. În octombrie a fost publicat în Mucosal Immunology un studiu care a demonstrat că în laptele matern nu există doar anticorpi și nutrienți care ajută la formarea sistemului imunitar al bebelușului, ci și bio-molecule care ajută la reducerea inflamației și la combaterea infecțiilor. Echipa de cercetare a căutat aceste bio-molecule și în laptele de vacă și în formulele de lapte praf, dar acestea nu conțin deloc bio-molecule pentru reducerea inflamației și combaterea infecțiilor. 


Editez (17 nov 2015)

56. Am descris pe blogul Kiddy un studiu apărut ieri în revista Pediatrics despre rolul laptelui matern în prevenirea retinopatiei de prematuritate


Editez (22 nov 2015)

57. Un studiu mare publicat în 10 noiembrie 2015 arată că obezitatea e în strânsă legătură cu sărăcia dar și cu un stil autoritar de parenting


Editez (24 nov 2015)

58. Un studiu publicat în 15 octombrie 2015 în revista Scientific Reports afirmă că în toate autopsiile creierului persoanelor bolnave de Alzheimer s-a găsit Candida și alte tipuri de infecții fungice.

59. La întâlnirea anuală a Societății Americane a Anesteziștilor a fost expus un studiu care a demonstrat că hipnoza conversațională (cuvintele calme) au efect mai puternic de calmare decât medicația care e dată de obicei înainte de anestezii și înainte de operații.


Editez (30 nov 2015)

60. Un studiu publicat în 12 noiembrie 2015 a arătat că cei mici petrec prea puțin timp afară cât timp sunt la grădiniță. Cică în SUA recomandările oficiale sunt de a petrece minim o oră afară în timpul grădiniței pentru că au observat că această alegere e definitorie pentru dezvoltarea copilului. Și doar 3 din 10 copii își petrec zilnic la grădiniță minim o oră afară. Îndrăznesc să afirm că la noi situația stă și mai prost.

Editez (1 dec 2015)

61. Bebelușii care au părinți orbi nu acordă atenție privirii adulților din jurul lor, ci sunt atenți la alte forme de comunicare, spune un studiu publicat in noiembrie.  

62. Antibioticele luate de mame în sarcină distrug microbiomul fătului, dereglează dezvoltarea acestuia și cresc riscul bolii inflamatorii intestinale la bebeluș, spune un studiu publicat în 25 noiembrie în PLOS ONE.



Editez (6 dec 2015)

63. Un studiu publicat în 1 decembrie în JAMA arată că bebelușii născuți prin operație cezariană au un risc crescut de a face astm.  



Editez (8 dec 2015)

64. Luna aceasta a fost publicat un nou studiu pe baza Bucharest Early Intervention Project (eu am mai scris despre un studiu asupra orfanilor romani aici). Îmi place descrierea studiului dată de Science Daily: ”nu vrei să crești un psihopat? Fii sensibil la supărările copilului”. Poate citesc studiul și cei ce promovează metodele plânsului controlat, CIO, Ferber și alte asemenea metode de a ”învăța” bebelușul să adoarmă. O îngrijire plină de empatie și sensibilitate îl va ajuta pe copil să nu ajungă un psihopat insensibil. AP rullz. 

 

7 comentarii:

  1. Foarte interesant, mulțumiri pentru toate aceste informații! Pot distribui?

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant, mulțumiri pentru toate aceste informații! Pot distribui?

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani Alex!!!
    Foarte frumoasa lista si foarte utila :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc pentru toate aceste informatii interesante! Felicitari pentru acest articol!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc mult pentru aprecieri!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu am putut rămâne însărcinată timp de 9 ani după căsătorie,
    Eu și soțul meu am devenit atât de îngrijorați, încât am căutat diferite remedii pentru a rămâne însărcinată un an, până când m-am întâlnit cu doctorul DAWN, care o ajută pe cea mai bună prietenă a mea să rămână însărcinată atunci când nu a putut concepe,
    I-am explicat totul acestui medic și el a promis că mă va ajuta, i-am oferit tot ce mi-a cerut,
    Spre surprinderea mea am ramas insarcinata in 1 luna si 2 saptamani, acum am 2 copii frumosi, totul datorita doctorului DAWN,
    Contacteaza-l daca vrei sa ramai insarcinata.
    Dacă vrei să-ți aduci înapoi fostul iubit.
    Dacă vrei să vindeci orice fel de boală.
    Dacă vrei să câștigi la loterie sau să câștigi cazul Curt.
    El este WhatsApp:+2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...