Pericolele lăsării bebelușului să plângă singur

De Dr. Darcia Narvaez, traducere de aici: http://www.psychologytoday.com/blog/moral-landscapes/201112/dangers-crying-it-out

Vătămând copiii și relațiile lor pe termen lung.

Să lași copiii să plângă până adorm [Nota mea: metoda “cry it out” (CIO) este cunoscută la noi sub numele “metoda Ferber”, “ferberizare”, “metoda plânsului controlat”, “dresaj pentru somn”, “antrenament de somn” și alte denumiri.] este o idee întâlnită cel puțin din anii 1880, când medicina era într-un mare haos legat de germeni și de transmiterea infecțiilor, așa că s-a ajuns la concluzia că bebelușii nu ar trebui atinși (vezi studiul lui Blum din 2002 pentru o recenzie foarte bună a acestei perioade și a atitudinilor legate de creșterea copiilor).

În secolul 20, behavioristul John Watson (1928), interesat să transforme psihologia într-o știință dură, a început, ca președinte al Asociației Americane de Psihologie, o cruciadă împotriva afecțiunii. A aplicat în câmpul îngrijirii copilului paradigma mecanicistă a behaviorismului, atenționând asupra pericolelor excesului de dragoste maternă. Secolul 20 era perioada când se presupunea că “oamenii de știință” știu mai bine decât mamele, bunicile și familiile despre cum trebuie crescut un copil. Prea multă bunătate oferită copilului ar rezulta într-o ființă umană smiorcăită, dependentă, eșuată. Interesant cum “experții” au reușit să scape cu afirmația aceasta fără nicio dovadă care s-o susțină! Din contră, e plin de dovezi (și atunci, și acum) care arată că opusul este adevărat!

[Nota mea: multă lume îmi spune, atunci când le arăt studii contra CIO, că nu vor să își crească copiii conform a ceea ce afirmă un om de știință. Nu își dau seama că CIO nu e conform instinctelor materne, nici pe departe, este ceea ce un om a afirmat, fără dovezi, și acum se propagă în reviste și pe site-uri obscure. Deci dacă tot ai pierdut instinctul animalic, care nu te-ar lăsa să asculți pasiv plânsul bebelușului tău, nu te baza de pseudo-experți de somn, fie ei străini sau români, caută dovezile concrete.]

Un pamflet guvernamental din acele timpuri recomanda astfel: “maternitatea înseamnă să ții bebelușul în tăcere, în poziții care să inducă liniștirea”, “mama ar trebui să se oprească imediat dacă obosește”, pentru că “bebelușul nu trebuie să fie niciodată o inconveniență pentru adult”. Bebelușii mai mari de 6 luni "ar trebui învățați să stea în pătuț în tăcere; altfel, ar putea avea nevoie să fie supravegheați constant și distrați de mamă, ceea ce este o adevărată pierdere de vreme." (Vezi Blum, 2002.)

Nu vi se par cunoscute aceste atitudini? Un părinte mi-a spus recent că a fost încurajat să își lase bebelușul să plângă până la epuizare pentru a-și “recupera viața”.

Cu ajutorul neuroștiinței putem confirma ceea ce strămoșii noștri nu au pus la îndoială --- faptul că dacă lăsăm copiii să sufere îi putem vătăma și pe ei, și capacitățile lor relaționale în multe moduri, pe termen lung. Știm acum că dacă lași un copil să plângă singur reușești să creezi o persoană mai puțin inteligentă, mai puțin sănătoasă, dar și mai anxioasă, mai necooperantă și mai retrasă, care poate da mai departe următoarei generații aceleași trăsături sau unele mai rele.

Viziunea behavioristă discreditată tratează bebelușul ca fiind un intrus în viața părinților, unul care trebuie să fie controlat prin diverse moduri, în așa fel încât adulții să își trăiască viețile fără mare deranj. Probabil îi putem ierta pentru această atitudine și ignoranță pentru că în acele timpuri familiile extinse se spărgeau și noii părinți trebuiau să își dea seama cum să se descurce singuri cu copiii, o situație nenaturală pentru umanitate – până atunci ne creșteam copiii în familii extinse. Părinții împărțeau mereu responsabilitatea îngrijirii copiilor cu mai multe rude adulte.

Conform viziunii behavioriste, care ignoră complet dezvoltarea umană, copilul “trebuie învățat să devină independent”.  Acum putem confirma că forțarea “independenței” copilului duce la o mai mare dependență. Pe de altă parte, dacă le oferim bebelușilor ceea ce au nevoie, aceasta duce mai târziu la o mai mare independență. În rapoartele antropologice ale micilor triburi de vânători-culegători, părinții aveau grijă de toate nevoile bebelușilor și copiilor mici. Copiii mici se simțeau suficient de încrezători (și la fel și părinții lor) pentru a merge în pădure singuri (vezi Hunter-Gatherer Childhoods, editată de Hewlett & Lamb, 2005).

Behavioriștii ignoranți atunci și acum încurajează părinții să își determine bebelușul să se aștepte ca nevoile să NU îi fie îndeplinite la cerere, fie că e vorba de hrănire sau de alinare. Se presupune că adulții ar trebui să fie “la conducerea” relației. Cu siguranță așa am crește un copil care nu cere mult ajutor sau atenție (retrăgându-se în depresie și intrând în stază [nota mea: stază înseamnă o oprire sau o încetinire a circulației sângelui sau a altor funcții] sau chiar stingându-se încet) dar e mult mai probabil să crești un copil plângăcios, nefericit, agresiv și/sau pretențios, unul care a învățat că trebuie să țipe ca să i se îndeplinească nevoile. E posibil să rămână toată viața cu un sentiment adânc de nesiguranță.

Adevărul este că atunci când îngrijitorii răspund de obicei nevoilor bebelușului înainte ca acesta să devină supărat, prevenind plânsul, e mult mai probabil să aibă copii independenți decât dependenți (vezi Stein & Newcomb, 1994). Îngrijirea iubitoare este cea mai bună de la bun început. O dată ce modelele s-au stabilit, este mai greu să le schimbi.

Cobaii sunt deseori folosiți pentru a studia cum funcționează creierul mamiferelor și multe efecte sunt similare în creierul uman. În studiile cobailor cu mame foarte grijulii sau mai puțin grijulii, există o perioadă critică pentru a declanșa genele care controlează anxietatea pentru tot restul vieții. Dacă în primele 10 zile de viață ai o mamă cobai mai puțin grijulie (echivalentul primelor 6 luni din viața unui om), gena nu se pornește niciodată și cobaiul este anxios în situații noi pentru tot restul vieții lui, în afară de cazul în care primește medicamente care să îi calmeze starea de anxietate. Acești cercetători spun că sunt sute de gene afectate de modul de creștere. Mecanisme similare sunt găsite în creierul uman – comportamentul îngrijitorului are importanță majoră în declanșarea sau oprirea unor gene (vezi lucrările lui Michael Meaney și ale colegilor săi, Meaney, 2001).

Ar trebui să înțelegem că mama și copilul sunt o diadă ce se influențează în mod reciproc. Sunt o unitate simbiotică și fiecare este mai fericit și mai sănătos când este în această relație de răspuns reciproc. Acest fapt se extinde și la alți îngrijitori ai copilului.

O noțiune populară ciudată care încă se practică în zilele noastre este să îi lași pe bebeluși să își plângă necazul până la epuizare când sunt lăsați singuri, izolați în pătuțuri sau alte dispozitive. Această idee vine dintr-o proastă înțelegere a dezvoltării copilului și a dezvoltării neurologice. 

• Bebelușii cresc de la ținutul în brațe. Organismele lor se dereglează atunci când sunt separați fizic de îngrijitorii lor. (Vezi aici pentru mai multe informații.) 
• Bebelușii arată că au o nevoie prin gesturi și în final, dacă e necesar, prin plâns. La fel cum adulții caută lichide când le e sete, copiii caută ceea ce au nevoie în acel moment. La fel cum adulții se calmează atunci când li se îndeplinește nevoia, la fel se calmează și bebelușii. 
• Există multe efecte pe termen lung ale îngrijirii necorespunzătoare și ale neglijării nevoilor bebelușilor (vezi, de exemplu, studiile Bremmer et al, 1998; Blunt Bugental et al., 2003; Dawson et al., 2000; Heim et al 2003). 
• Atașamentul securizat este legat de un stil de parenting care răspunde nevoilor copiilor, cum ar fi când bebelușii se trezesc și plâng noaptea.

Ce consecințe are asupra bebelușului și asupra diadei lăsatul bebelușului să plângă?

Interconexiunile neuronale sunt deteriorate. Când bebelușul suferă foarte tare, se creează mediul propice pentru deteriorarea sinapselor, a construcțiilor rețelelor ce au loc foarte rapid în creierul bebelușului.  Se secretă hormonul cortizol. Când acesta este secretat în exces, este cunoscut a fi distrugător de neuroni, dar acest fapt nu va fi vizibil imediat (Thomas et al. 2007). Un copil născut la termen (40-42 săptămâni) trece printr-o rapidă creștere a creierului, având doar 25% din creier dezvoltat la naștere. Până la sfârșitul primului an creierul își mărește în medie de 3 ori dimensiunea (și creșterea dimensiunii capului în primul an este un semn de inteligență, vezi Gale et al., 2006). Cine știe ce neuroni nu se conectează sau sunt șterși de tot în perioadele de stres extrem? Ce deficite apar ani mai târziu din cauza unor asemenea experiențe supărătoare regulate? (Vezi completarea mea mai jos.)

Reactivitatea deteriorată la stres poate fi stabilită ca model pe viață nu numai în creier cu sistemul acestuia de reacție la stres (Bremmer et al, 1998), dar și în organism prin nervul vag, un nerv care afectează funcționarea mai multor sisteme (de exemplu digestia). De exemplu, suferința prelungită în primii ani de viață, având ca rezultat un nerv vag slab funcțional, este legată de boli precum sindromul colonului iritabil (Stam et al, 1997). Vezi mai multe informații despre cum stresul în primii ani este toxic pentru sănătatea din tot parcursul vieții în raportul recent al celor de la Harvard, The Foundations of Lifelong Health are Built in Early Childhood).

Autoreglarea este subminată. Bebelușul este total dependent de îngrijitorii lui pentru a învăța cum să se auto-regleze. Îngrijirea responsivă – îndeplinirea nevoilor bebelușului înainte să intre în suferință – reglează organismul și creierul pentru starea de calm. Când un bebeluș se sperie și un părinte îl ține în brațe și îl alină, bebelușul își construiește așteptările pentru liniștire, ceea ce se integrează apoi în abilitatea lui pentru auto-alinare. Bebelușii nu se liniștesc singuri când sunt izolați. Dacă sunt lăsați să plângă singuri, ei învață să se închidă în fața supărării extinse – să își oprească creșterea, să își oprească sentimentele, să își oprească încrederea (Henry & Wang, 1998).

Încrederea este subminată. După cum a scos în evidență Erik Erikson, primul an de viață este o perioadă sensibilă pentru stabilirea unui simț al încrederii în lume, în lumea îngrijitorului și în lumea proprie. Când nevoile unui bebeluș sunt îndeplinite fără suferință, copilul învață că lumea este un loc în care poate avea încredere, că relațiile sunt încurajatoare, că persoana proprie este o entitate pozitivă care poate face în așa fel încât nevoile să-i fie îndeplinite. Când nevoile unui bebeluș sunt respinse sau ignorate, copilul dezvoltă un sentiment de neîncredere în relații și în lume. Și încrederea în sine e subminată. Probabil copilul va încerca toată viața să umple golul interior.

Sensibilitatea îngrijitorului poate fi deteriorată.Un îngrijitor care învață să ignore plânsul bebelușului va învăța mai mult ca sigur să ignore semnele mai subtile cu care un copil își semnalizează nevoile. Punându-și la îndoială intuiția care îi spune să oprească suferința copilului, adultul care ignoră nevoile bebelușului exersează și învață progresiv să își “întărească inima”. Reciprocitatea dintre îngrijitor și bebeluș este ruptă de către adult, dar nu poate fi reparată de cel mic. Bebelușul este neajutorat.

Reacția sensibilă a îngrijitorului la nevoile bebelușului este asociată cu majoritatea efectelor pozitive la copil, dacă nu chiar cu toate. În munca noastră reacția sensibilă a îngrijitorului este asociată la copil cu inteligența, cu empatia, cu lipsa agresiunii sau a depresiei, cu auto-reglarea și cu competențele sociale. Deoarece reacția sensibilă este atât de puternică, trebuie să o controlăm în alte studii ale altor practici părintești și ale altor efecte la copii. Importanța reacției sensibile a îngrijitorilor este o cunoștință de bază în psihologia dezvoltării. Lipsa acestei reacții sensibile, adică ceea ce reprezintă lăsatul copilului să plângă, poate avea ca rezultat opusul tuturor efectelor pozitive menționate mai sus.

Abordarea aceasta de a lăsa bebelușul să plângă se pare că a apărut ca o soluție la dezintegrarea traiului în familii extinse în secolul 20. Vasta înțelepciune a bunicilor s-a pierdut în distanța dintre gospodăriile cu copii și acelea cu experiență și expertiză despre cum să-i crești bine. Înțelepciunea de a-i ține pe bebeluși fericiți s-a pierdut între generații.

Dar nu e normal ca bebelușii să plângă?

Nu. În mediul nostru ancestral un bebeluș care plângea le-ar fi semnalizat prădătorilor calea spre o bucățică gustoasă. Așa că practicile noastre evoluate de parenting au alinat suferința bebelușilor și au preîntâmpinat plânsul cu excepția urgențelor. Bebelușii sunt creați să se aștepte la echivalentul unui “uter extern” după naștere (vezi Allan Schore, referința specifică mai jos). Ce este uterul extern? – să fii ținut în brațe în mod constant, să fii alăptat la cerere, nevoile să îți fie îndeplinite repede (am numeroase postări pe aceste teme). Se știe că aceste practici facilitează o dezvoltare bună a creierului și a corpului (chestiuni discutate cu referințe în alte postări, unele în linkurile de mai jos). Când bebelușii arată că sunt în dificultate, ne semnalizează că o nevoie nu le e îndeplinită, o nevoie a sistemelor lor în creștere rapidă.

Ce indică plânsul îndelungat al bebelușului? Arată lipsa experienței, a cunoștințelor și a sprijinului celor ce îngrijesc bebelușul. Pentru a remedia o lipsă de informare în noi toți, mai jos este o listă bună de articole despre toate lucrurile pe care plânsul unui bebeluș le poate semnaliza. Toți ne putem educa despre ceea ce bebelușii au nevoie și despre practicile care calmează plânsul bebelușilor. Ne putem ajuta reciproc pentru a preveni plânsul pe cât posibil.

Citiți-le:

Cum să alini bebelușii: http://www.babycenter.com/0_12-reasons-babies-cry-and-how-to-soothe-them_9790.bc?page=2

Cum să alini bebelușii care plâng „fără motiv”: http://www.babycenter.com/0_what-to-do-when-your-baby-cries-for-no-reason_10320516.bc

Cum să alini bebelușii care au ”colici”: http://www.babycenter.com/0_colic-how-to-cope_1369745.bc

Science of Parenting este o carte ușor de citit, ieftină și plină de poze, scrisă pentru părinți de către Margot Sunderland, și are mult mai multe detalii și referințe în aceste chestiuni. Țin de obicei câteva la dispoziție pentru a le înmâna părinților.

Aici e un articol grozav despre co-sleeping (obiceiul abandonat înainte de noțiunile de a lăsa bebelușul să plângă) scris de stimabilul meu coleg, Peter Gray. Mult mai multe despre cercetările legate de co-sleeping puteți citi aici pe site-ul colegului meu, James McKenna.

Mai multe despre nevoile bebelușilor și copiilor aici, aici și aici.

Să le oferi bebelușilor ceea ce au nevoie este de fapt un drept al lor de bază. Vezi aici mai multe drepturi pe care cred eu că ar trebui să le primească bebelușii. Și vezi aici noua carte a lui Eileen Johnson despre drepturile emoționale ale bebelușilor.

COMPLETARE: Am crescut într-o familie de clasă medie cu o mamă deprimată, un tată dur și un mediu general descurajant emoțional  - la fel ca alții crescuți în SUA. Doar recent mi-am dat seama, după ce am citit intensiv despre efectele parentingului din primii ani de viață asupra dezvoltării corpului și creierului, că dau semne de proastă îngrijire – memorie slabă (cortizolul secretat în timpul suferințelor dereglează dezvoltarea hipocampului), colon iritabil și alte chestiuni legate de tonusul slab al nervului vag, și o mare anxietate socială. SUA deține epidemii de deficiențe de sănătate mentală și fizică (vezi UNICEF, 2007; USDHSS, 1999; WHO/WONCA, 2008). Legăturile dintre lipsa metodelor ancestrale de creștere a copiilor și efectele slabe în sănătate au fost documentate pentru atingere, reacție sensibilă, alăptare și altele (Narvaez et al., in curs de tipărire). Dacă vrem să avem o țară puternică și un popor puternic, trebuie să fm atenți la ceea ce copiii au nevoie pentru o dezvoltare optimă.

POSTĂRI PE TEME DE PARENTING ȘI DEZVOLTAREA COPILULUI:

SERIA DESPRE SOMNUL COPIILOR:

Sleep Training – Dresajul bebelusilor pentru somn: Greseli pe care le fac “expertii” si parintii

“Lasati culcati bebelusii care plang” – e un sfat atat de gresit 

Metode simple de a calma un bebelus ce plange

 
Somnul normal al bebelusului: 1.Metoda de hranire si dezvoltarea

Somnul normal al bebelusului: 2. Schimbarea modelelor

Somnul normal al bebelusului: 3. Comportamente normale ale parintilor si de ce acestea nu ii vor dauna copilului tau

Somnul normal al bebelusului: 4. Importanta alaptarii pe timpul noptii

Somnul normal al bebelusului: 5. Mai multe despre modul normal de adormire

Sa intelegem somnul copiilor si sa-i ajutam sa doarma - 1

Sa intelegem somnul copiilor si sa-i ajutam sa doarma – 2. Oboseala?

Sa intelegem somnul copiilor si sa-i ajutam sa doarma – 3. Pregatind reusita

SIDS: Risks and Realities
- nu il voi traduce pentru ca e prea lung si nu prezinta interes pentru  parintii romani. Vezi explicatia din nota din postarea de mai jos, "Dormitul in acelasi pat cu bebelusii: ce e atat de senzational?"

Dormitul in acelasi pat cu bebelusii: ce e atat de senzational? 

Dormitul impreuna cu copilul in pat sau in camera ii poate salva viata

 
Pericolele lăsării bebelușului să plângă singur
   


NAȘTERE
New Moms Need Social Support
Painkillers for Childbirth? The Few Pros and Many Cons
What's the Use of Midwives and Doulas?
Jesus Had a Home Birth
What if Jesus Had Been Born in the USA?

CIRCUMCIZIE
Why Continue to Harm Boys from Ignorance of Male Anatomy?
What Is the Greatest Danger for an Uncircumcised Boy?
Circumcision Ethics and Economics
Circumcision: Social, Sexual, Psychological Realities
More Circumcision Myths You May Believe: Hygiene and STDs
Myths about Circumcision You Likely Believe

ALĂPTARE
Stand Up For Breastfeeding
Talk About Breastfeeding With Your Family, Friends and Doctor
Breastmilk Wipes Out Formula: Responses to Critical Comments
In Light of Last Week's Posts: Is Pushing* Formula Evil?
Breastfeeding Resources
The REAL Truth about Breastfeeding
5 Things You Thought You Knew about Breastfeeding
The TREMENDOUS Benefits of Doing What is Normal: Breastfeeding
Myths you probably believe about infant formula
Your assumptions about infant formula are probably wrong
It’s Breastfeeding Week: Why should you care?

PARENTING: GENERALE
Research on Spanking: It's Bad for ALL Kids
What Happened to Ethics in Pediatric Medicine?
Baby-, Parent- or Life-Centered Parenting?
Ten Ways to Truly Respect Motherhood
Slings and Heroes
Parents Should Know the Limitations of Science Experiments
Babies "don’t cry in Africa," why should they cry in the USA?
Blame the baby or blame the experts?
Dumb Parent(ing), Dumberer Child
How to Grow a Smart Baby
Are you treating your child like a prisoner?
Undercare: The bane of American life?
Promoting Thriving in School-Aged Children: A Checklist
Is it good to make kids afraid?
How NOT to Ruin a Child
Are you or your child on a (touch) starvation diet?
Mother’s touch of dead baby causes “miracle”
What Does Good Parenting Look Like? You Decide.

DREPTURILE COPIILOR
Childism Revisited
Are You a “Childist?" Test Yourself
Babies Are Needy—Does That Bug You?
Do We Need Declaration for the Rights of the Baby?
Where Are the Happy Babies?
The Decline of Children and the Moral Sense
Believing "children are resilient" may be a fantasy
How America Morally Fails its Children: What Needs to Change
Increase the well-being of children around you

OBSERVAȚIE asupra IPOTEZELOR DE BAZĂ: Când scriu despre parenting, iau în considerare importanța nișei evoluate de dezvoltare (evolved developmental niche (EDN)) pentru creșterea bebelușilor umani (care a apărut inițial în urmă cu peste 30 de milioane de ani, odată cu apariția mamiferelor sociale și a fost ușor modificată în grupurile umane, pe baza cercetărilor antropologice).

EDN este baza pe care o folosesc când determin ce favorizează sănătatea umană optimă, prosperitatea și moralitatea plină de compasiune. Nișa include cel puțin următoarele: alăptarea la cerere timp de câțiva ani, atingerea aproape constantă, reacția de răspuns la nevoi în așa fel încât copilul mic să nu fie în suferință, compania jucăușă, existența mai multor îngrijitori adulți, sprijinul social pozitiv și nașterea naturală.

Toate aceste caracteristici sunt asociate în studiile pe mamifere și pe oameni cu sănătatea. Așadar, devierile de la baza EDN sunt riscante. Comentariile și postările mele pornesc de la aceste presupuneri de bază.

 

Bibliografie

Blum, D. (2002). Love at Goon Park: Harry Harlow and the Science of Affection. New York: Berkeley Publishing (Penguin).

Blunt Bugental, D. et al. (2003). The hormonal costs of subtle forms of infant maltreatment. Hormones and Behaviour, January, 237-244.

Bremmer, J.D. et al. (1998). The effects of stress on memory and the hippocampus throughout the life cycle: Implications for childhood development and aging. Developmental Psychology, 10, 871-885.

Dawson, G., et al. (2000). The role of early experience in shaping behavioral and brain development and its implications for social policy. Development and Psychopathology, 12(4), 695-712.

Catharine R. Gale, PhD, Finbar J. O'Callaghan, PhD, Maria Bredow, MBChB, Christopher N. Martyn, DPhil and the Avon Longitudinal Study of Parents and Children Study Team (October 4, 2006). "The Influence of Head Growth in Fetal Life, Infancy, and Childhood on Intelligence at the Ages of 4 and 8 Years". PEDIATRICS Vol. 118 No. 4 October 2006, pp. 1486-1492. http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/short/118/4/1486.

Heim, C. et al. (1997). Persistent changes in corticotrophin-releasing factor systems due to early life stress: Relationship to the pathophysiology of major depression ad post-traumatic stress disorder. Psychopharmacology Bulletin, 185-192.

Henry, J.P., & Wang, S. (1998). Effects of early stress on adult affiliative behavior, Psychoneuroendocrinology 23( 8), 863-875.

Hewlett, B., & Lamb, M. (2005). Hunter-gatherer childhoods.New York: Aldine.

Meaney, M.J. (2001).  Maternal care, gene expression, and the transmission of individual differences in stress reactivity across generations. Annual Review of Neuroscience, 24, 1161-1192.

Narvaez, D., Panksepp, J., Schore, A., & Gleason, T. (Eds.) (in press). Evolution, Early Experience and Human Development: From Research to Practice and Policy. New York: Oxford University Press.

Panksepp, J. (1998). Affective neuroscience. New York: Oxford University Press.

Schore, A.N. (1997). Early organization of the nonlinear right brain and development of a predisposition to psychiatric disorders. Development and Psychopathology, 9, 595-631.

Schore, A.N. (2000). Attachment and the regulation of the right brain. Attachment & Human Development, 2, 23-47.

Schore, A.N. (2001). The effects of early relational trauma on right brain development, affect regulation, and infant mental health. Infant Mental Health Journal, 22, 201-269.

Stam, R., et al. (1997). Trauma and the gut: Interactions between stressful experience and intestinal function. Gut.

Stein, J. A., & Newcomb, M. D. (1994). Children's internalizing and externalizing behaviors and maternal health problems. Journal of Pediatric Psychology, 19(5), 571-593.

Thomas, R.M., Hotsenpiller,G. & Peterson, D.A. (2007).Acute Psychosocial Stress Reduces Cell Survival in Adult Hippocampal Neurogenesis without Altering Proliferation. The Journal of Neuroscience,  27(11): 2734-2743.

UNICEF (2007). Child poverty in perspective: An overview of child well-being in rich countries, a comprehensive assessment of the lives and well-being of children and adolescents in the economically advanced nations, Report Card 7. Florence, Italy: United Nations Children's Fund Innocenti Research Centre.

U.S. Department of Health and Human Services, Substance Abuse and Mental Health Services Administration. (1999). Mental health: A report of the Surgeon General. Rockville, MD: Center for Mental Health Services, National Institutes of Health, National Institute of Mental Health.

Watson, J. B. (1928). Psychological Care of Infant and Child. New York: W. W. Norton Company, Inc.

WHO/WONCA (2008). Integrating mental health into primary care: A global perspective. Geneva and London: World Health Organization and World Organization of Family Doctors.

Dr. Darcia Narvaez este Profesor de Psihologie la Universitatea Notre Dame și Director Executiv al revistei Journal of Moral Education.