Marti seara am citit cum o femeie ce s-a casatorit anul trecut si astepta nerabdatoare sa nasca a murit la nastere din cauza Sindromului HELLP. Sa vad poza cu ea vie si cu ea in coma langa bebelusul pe care nu l-a vazut niciodata a fost... crud. De la Jamie, autoarea blogului, am aflat multe amanunte despre HELLP si in trecut.
---------------
Apoi m-am blocat pur si simplu citind aceasta drama. Un baietel din Baia Mare, nascut in octombrie 2009, ca Alex, a inceput anul scolar cu niste dureri la umar. De cateva zile, acum in luna "cadourilor", au aflat ca are cancer osos si l-au tot pus pe citostatice. Simt ca lesin cand imi imaginez un copil ca Alex chinuindu-se cu citostatice, ochii aceia veseli sa simta atata durere si fizica, si emotionala, sa stea atat in spital...
---------------
Dupa aceasta am ajuns tot marti seara la urmatoarea poveste:
In 2009 s-au căsătorit si s-au mutat in casa asta noua. Era goală când si-au făcut acolo pozele de nunta. Au crezut ca acolo vor trai o viața si ca acolo se vor bucura de copii.
In 2010 li s-a născut fetița.
In 2011 mama a murit de cancer.
Acum in 2013 trebuie sa părăsească casa, așa ca el cu fetița au recreat pozele de la nunta tot cu casa goală, la despartire.
--------------
Acestea le-am citit cat timp il plimbam pe David prin casa, sa adoarma. M-am pierdut in el, in parul lui, in plinatatea corpului lui, l-am savurat cu teama de viitor. Si nu am mai vrut, ca alta data, sa ma grabesc la calculator cand adoarme pe pieptul meu. Am simtit ca stand jos nu as mai fi atenta la el, la cat de bine e sa-l am sanatos in brate, si m-am mai plimbat asa mult si bine in intuneric, mangaindu-l si fiind recunoscatoare pentru aceasta clipa.
Si apoi m-am gandit daca parintii pusi pe sleep training sau care nu vor sa-si tina copiii in brate si-ar schimba parerea dupa astfel de lecturi. Poate in locul studiilor care sa le arate distrugerea copilului, i-ar incalzi mai bine articole care sa le arate cat sunt de norocosi ca sunt sanatosi. Poate daca s-ar gandi ca exista parinti consolati cu gandul ca ultima zi a copilului a simtit ca este iubit, ar face altfel fiecare posibila ultima zi a copiilor lor sau a lor. Cuvintele acestea de mai sus mi le adresez si mie, am multe de schimbat...
Postări
Din pacate sunt foarte multe povesti de viata triste... Nu noi alegem cand ne nastem si cand murim. Un intelept spunea ca trebuie sa plangem cand se naste un copil si sa radem cand paraseste aceasta lume, pentru ca negresit Dumnezeu il intampina cu bratele deschise in Rai. Foarte putini dintre noi isi traiesc viata cum ar trebui, ca si cum fiecare clipa ar fi ultima... Eu parca m-am ofilit de tot de cand a intervenit refluxul fetitei in viata noastra. Ce exemplu ne dau copii? Chiar si cand sufera, gasesc resurse interioare pentru a zambi zi de zi... Si e dureros cand nu poti sa-ti ajuti copilul sa se vindece mai repede...bifezi zilele in calendar si asteptarea e crunta. Zilnic ma rog pentru o minune. Sanatatea este de nepretuit! In prag de sarbatori nu pot decat sa-ti spun ca te admir si iti citesc mereu postarile cu drag. Sarbatori luminoase alaturi de cei doi ingerasi si va mai doresc sa va bucurati de sanatate maxima!
RăspundețiȘtergereUf Lili, refluxul trece, nu dispera.
ȘtergereSarbatori frumoase si linistite, acasa, cu sanatate!