Ce mai face David si deci ce NU mai facem noi restul

Nu postarea aceasta era in plan. Dar trebuie sa scriu de ce nu-mi mai pot respecta nici un plan, fie el personal sau de alta natura.

David se ridica peste tot. Unde nu poate, plange. Unde se loveste la cap, plange. Unde pica pe spate si se loveste, plange. Daca nu ajunge la ceva, plange. Daca ii ia Alex jucaria, plange.

Merge de-a busilea peste tot si a facut basici pe partea de sus a labutelor, pe unde se freaca pe jos de la mersul de-a busilea. Ii dau sosete acum, ca sa nu i se infecteze, pentru ca s-au spart. Si umbla unde e mai mare mizeria. Dar cu sosete nu mai are aceeasi aderenta, chiar daca i-am dat sosete cu chestii pe talpi. Si atunci nu poate face ce vrea, deci plange, sau cade mai des, deci plange.

Acum mi se pare ca faptul ca Alex nu voia sa mearga din bratele mele nicaieri pana dupa 2 ani jumate :D a fost o binecuvantare si mi-a fost usor. Acum trebuie sigur sa punem garduri la scari, si au bunicii o casa plina de scari si alte pericole.

De asemenea mi-a fost usor faptul ca Alex nu baga NIMIC in gura. Ok, nici mancare, dar nici chestii din parc. David baga in gura tot ce poate. Cu o viteza uimitoare, daca o secunda, o singura secunda, ma uit inspre Alex sa vad cum se descurca singur pe un tobogan periculos departe de noi. David are deja un chistoc de tigara in gura (daca tusiti mai inecacios, fumatorilor din parcurile baimarene, eu sunt de vina, nu trimit energii pozitive :D). Incerc sa i-l scot. Plange. Dar tot i-l scot. Acasa uneori renunt la lupta daca sunt frunze neurinate de animale si nestropite cu nimic. Gasesc in scutec toate comorile pamantului. La 3 zile de la venirea din concediu inca avea nisip in scutec. Pentru ca la mare a dobandit o tehnica maimutareasca, nu o spun peiorativ, am vazut un documentar in care oamenii de stiinta erau uimiti ca maimutele folosesc unelte. Asa si el, cauta un bat, ca sa-l umezeasca apoi in gura, ca sa poata sa incinga apoi in nisip batul si sa-l duca inapoi in gura plin de granule delicioase... Mananca hartie, cand nu reusesc sa i-o scot la timp. Uneori se ineaca cu frunze si hartie. Si tuseste si ii vine sa vomite. Si plange. Si e nervos pe mine, ca oare ce i-am facut.

Si de la hartie nu-l doare burta. Dar daca linge un mar sau o banana sau un cartof dulce sau un morcov fiert plange vreo 3 zile si are diaree si crampe si gaze abdominale. Si daca ii dau galbenus in mana, in speranta ca va duce o bucatica la gura nu duce, nu e la fel de distractiv ca hartia. Si daca ii pun eu pe limba, scuipa scarbit. Si daca i-am dat supa de pui de tara a vomat, si el nu mai vomita de luni de zile asa ca bebelusii. Deci ramanem de multa vreme doar la lapte matern, hartie, frunze si nisip (noroc ca a avut un frate mai mare care m-a invatat ca se poate trai exclusiv cu tzitzi pana aproape la 2 ani si jumatate, nu ma stresez). Si apa. Ii place mult sa bea apa si ma minunez de el, se arunca pe pahar. Alex abia dupa 2 ani a vrut apa si a invatat sa bea apa.

Striga la noi si ne cearta. Cu toata mimica posibila, e cel mai nervos mic om pe care l-am vazut, se scutura tot de nervi cand ne cearta.

Nu mai vrea sa doarma ca sa umble pe jos de-a busilea sau sa urce scari de-a busilea sau sa se ridice in picioare. Chiar si noaptea face asta, dar si ziua a ajuns la vreo 30 de minute totalul somnurilor de zi (trezit inainte de 7 dimineata). Pe cand cred ca am reusit sa-l adorm, se ridica scuturat si zboara din bratele mele ca sa mearga pe jos. Asta dupa ce pana am mers in Bulgaria de-abia isi putea tine capul in sus cand statea pe burta. De grasut ce era. Nici vorba sa umble nici taras, ca soldatii in transee. La aproape 9 luni. Alex umbla de-a busilea cu viteza pe scari de la 7 luni. Asta mic incerca, deci nu era lenes, dar nu putea. Si dintr-o data, in camera de hotel, s-a ridicat in 4 labe si a inceput sa se miste prin camera :)). Cu efort si icnete :D.

Acum deci sunt tot cu ochii pe el si cu mainile pe langa el, sa nu se mai loveasca asa rau sau mai rau, sta cu ochiul doar la distante de centimetri de tot felul de colturi.

Ma streseaza ca nu-i mai pot controla mediul, cum am facut-o la Alex. La Alex am lasat la nivelul lui doar chestiuni nepericuloase si am pastrat ordinea si curatenia. Mda. Ordine si curatenie nu mai am timp deloc deloc sa fac. Si daca am impresia ca nu are in raza de actiune nimic periculos, lasa Alex din greseala ceva carlige mici de metal sau suruburi sau cuie.

Alex incepe sa-si piarda rabdarea (pe care a avut-o mai multa decat mi-as fi imaginat vreodata). Nu numai ca nu mai pot nicicum sa ii citesc ceva, sa ma joc ceva cu el, dar a inceput micul David sa-i rupa cartile cand pune mana pe una. Alex nu a distrus niciodata nimic, nici carti, nici jucarii. Le iubea si le ingrijea. Lui Alex daca o data i-am zis de priza ca e periculoasa, nu a mai mers la ea. Ce sa zic, pe termen lung poate e mai ok personalitatea ambitioasa si aventuroasa a lui David decat cea atat de ascultatoare a lui Alex...

Dar e greu rau. Inca n-am reusit sa desfac toate bagajele din concediu, imediat se implineste luna :D. De ce nu desfac bagaje in loc sa scriu aici? Asta e o postare scrisa in mai multe zile, in clipele in care doarme David la pranz, pentru ca David doarme numai pe mine. Saptamana viitoare va fi si mai greu din alte motive, deci trebuie sa caut ceva energizant si anti-depresiv :D. Oricum, cand totusi vrea de pe jos in brate e atat de delicios de strans in brate incat sterge orice oboseala :).

Daaarrr nu va mai fi greu multa vreme. Nu doar pentru ca il vad pe Alex cum de mai mult de un an ma inteleg cu el ca si cum ar fi adult si prietenul meu cel mai bun, dar mai ales pentru ca David e indragostit de taica-sau! Da! Daca are de ales, daca e si Relu in zona, eu sunt uitata si vrea, plangand, doar la el. La ei, de fapt, ca Relu e cu Alex si atunci vrea si David la distractie cu baietii.

Poate luati postarea aceasta si ca o scuza ca nu apuc sa raspund la mesajele de pe blog sau din alte medii. Si ca o explicatie ca intarziu atat incat voi scrie despre concediul nostru la mare de Craciun. Ce ma mir ca mi-a dat in total saptamana asta aceste 10 minute sa pot scrie din mici fragmente aceasta postare!

Acum tocmai s-a trezit, a luat tzitzi de o toarta si si-a dus-o la gura. Se uita la mine cu tzitzi in gura si zambeste, deci trebuie sa inchei ca sa ne giugiulim. Life is good! Life is beautiful!