Calatoria spre si de la mare (Bulgaria)

Cum a fost drumul inspre mare

Alex si Relu au plecat deci cu o zi inainte cu masina si au dormit o noapte in Bucuresti, la Hotel Phoenicia nustiucum, undeva la iesirea inspre Otopeni. Hotel frumos, personal ok. Mi s-a parut interesant sa vad ca au un geam mare intre camera si baie (se pot trage jaluzelele pentru intimitate, dar poate fi si deschis geamul pentru aerisire). Cred ca un astfel de geam e util atunci cand e doar un parinte cu un copil mic, parintele sa-l supravegheze pe copil ce face si copilul sa il vada mereu pe parinte unde e :D.

Dimineata devreme inainte de 5 am mers cu micul mic la aeroport in Baia Mare. (Pot sa recunosc ca am fost un pic stresata cu facutul bagajelor separat, ce avem nevoie la mare, ce au nevoie baietii in prima noapte la hotel, ce am nevoie eu cu un bebelus mic acasa o zi in plus si apoi pe avion?) Cand am ajuns in aeroport s-a trezit si nu a mai adormit. Am tot sperat sa adoarma inainte de zbor, sau in timpul zborului, dar nu :D. In avion pe geam era o imagine ireala. Am inghitit in sec gandindu-ma daca sa deranjez si sa chinui copilul ca sa iau jos bagajul pentru a recupera de acolo telefonul sa fac poze, dar am renuntat. Asa ca am ratat niste poze de vis. Imaginile le voi tine minte mereu. In stanga mea rasarea soarele si arunca raze. In dreapta se vedea luna plina fix deasupra unei paturi imense albe pufoase de nori. Nu am savurat la maxim pentru ca David trebuia distrat in fiecare secunda ca sa nu planga din cauza locului necunoscut si stramt. In plus ii era somn si el nu adoarme stand jos. La aterizare totusi era gata sa adoarma de la scuturaturi in bratele mele, insa cand m-am ridicat sa iau bagajul si sa cobor s-a trezit. Angajatii Tarom pe care i-am nimerit si ceilalti pasageri din avion se pare ca sunt baby-friendly. Nimeni nu a dat ochii peste cap din cauza zgomotelor Davidesti prea matinale, nimeni nu mi-a facut scandal de ce il tin in Boba si nu cu spatele la mine prins in centura de copii, nimeni nu a schitat vreun gest dezaprobator cand l-am alaptat, si am facut-o la greu, si din cauza infundarii urechilor, si din cauza ca am sperat sa adoarma.

In aeroport intalnirea cu Alex a fost emotionanta, a fost un dulce desi l-a trezit taica-sau devreme sa vina in aeroport dupa noi. Mi-a spus ca i-a fost dor de mine si de David, ne-a imbratisat, mi-a povestit muuuuult cum a fost drumul si camera de la hotel. Am mers la hotel si am luat micul dejun. Apoi pe drumul spre mare, in special pe centura Bucurestiului dar si inspre litoralul romanesc Davidelul ne-a tras niste plansete de oboseala de am crezut ca o luam razna... Am si oprit desi era coloana, undeva pe centura Bucurestiului, si am incercat sa-l  adorm acolo pe o ulita, dar nicio sansa :(...

Pe  litoralul romanesc ne-am oprit sa mancam in 2 mai pentru ca in Mangalia nu gasisem nimic la drum. Vai, nu imi era dor deloc de localurile de la mare... Si ma tot gandeam cat de bizar e sa trecem pe langa mare si sa nu facem o baie sau macar sa ne vada soarele o data in vara asta inainte de a ajunge la locul din concediu. Acesta a fost un mic stres pentru mine, faptul ca e prima vara cand nu stam deloc deloc acasa la soare. Toata primavara si vara ori a fost toamna ploioasa :D, ori a fost canicula si nu puteai sta la soare nici macar la ora 9 dimineata. Si eu care sunt renumita cum ma plang pentru situatiile meteo (obositor pentru toti cei din jurul meu), nu puteam rata sa nu ma plang si de treaba asta. Mai ales ca David acum dupa concediu e asa un pic aramiu, cam cum arata Alex in 2010 inainte sa mergem la mare, doar din statul prin curte dezbracat. Din aceasta cauza, ca nu le era pielea pregatita deloc, acolo la mare i-am cam albit cu crema cu oxid de zinc, desi as fi preferat sa folosesc doar crema pe baza de unturi vegetale, ca sa faca si ei un pic de vitamina D in aceasta vara... Cand ma gandesc ca in 2010 cu Alex bebelus am folosit oxid de zinc doar daca eram nevoiti sa iesim undeva la pranz!

Drumul inapoi

 

Drumul inapoi din Bulgaria iar a fost destul de dificil, cand am ajuns in Constanta-Mamaia piticul si-a dat seama ca taica-sau e in fata si a plans enorrrrmmm de ce nu vreau sa-l dau lui in brate. Davidel e mai tatos decat mamos :D.

Pe drumul inapoi, ca sa-l impartim iar in doua am dormit deci la Mamaia. Chiar daca as fi preferat Bucurestiul, atunci mi-a parut bine ca oprim pentru ca micul David dadea semne foarte clare de extenuare. Seara in Mamaia plimbarea le-a adus amandurora multa agitatie si extenuare si suparare, au plans in acea seara mult amandoi, Alex chiar si noaptea. Dar asa un plans cu hohote, evident de descarcare. Poate voi scrie in alta postare ce parere mi-a lasat litoralul romanesc la 7 ani de la ultima vizita.

In a doua zi am pornit spre Bucuresti cam tarziu, am prins si aglomeratie pe centura, asa ca marele vis de a face niste cumparaturi la Ikea si de a ma intalni cu fete dragi a cazut. Ne-am grabit tare la avion si acolo prin aeroport. David a plans cand controlorul de la securitate l-a luat in brate (mda, prea rapid sa reactionez) ca sa ma ajute sa-mi pun la loc Boba, desi de obicei mi-o pun cu el in brate.

Pentru drumul inapoi planificasem ca ma intorc cu avionul din Bucuresti cu ambii copii. Din doua motive. Primul era faptul ca am banuit ca Alex nu ar reactiona bine daca m-ar vedea plecand cu un avion doar eu cu David (Baia Mare – Bucuresti fusese in dimineata urmatoare plecarii lor la Bucuresti). Dar si ca sa-l scutesc de oboseala de a merge iar 600 de km singur in spate in masina. Cand am vazut cat de bine a reactionat la drumul cu masina singur in spate inspre Bucuresti am sperat sa putem renunta la biletul lui de avion Bucuresti - Satu Mare cumparat din timp. Dar pierdeam prea multi bani, asa ca am mers inainte cu planul initial.

De ce Satu Mare? Pentru ca avionul catre Baia Mare e seara la 10 si ar fi fost amandoi somnorosi si suparati. Asa ca am adaugat un drum cu masina (bunicilor) de o ora, doar sa ajungem la 18, sa apucam sa povestim entuziasmati cu bunicii despre vacanta si sa apucam  sa ne destindem un pic inainte de culcare. Si am mai avut un motiv. Faptul ca era mai devreme insemna ca si Relu are sanse sa vina de la Bucuresti inspre Baia Mare fara sa mai doarma pe undeva pe drum.

In avion cu ei doi a fost hmmm provocator :D. David striga la Alex, "certandu-l". Alex striga la David, nervos. Daca gaseam un obiect ce era pe placul lui David doua minute, imi parea bine, daca ii cadea pe jos cu doua scaune mai in fata eram disperata :D. David a si plans, ii era tare somn. M-am ridicat in picioare sa-l leagan, dar dupa cateva secunde mi-am dat seama ca pe David nu-l linistesc, insa atrag si mai tare atentia la noi :D. A trecut insa. Si iar am simtit ca cei din jur sunt intelegatori. Zambesc politicos ca si cum mi-ar transmite ca nu-i deranjeaza zgomotul, sa nu ma stresez.

Am ajuns in Satu Mare, dar, dupa cum ma asteptam, daca am pus in cala un bagaj era normal ca se va pierde :D. Oare cum se descurca companiile mai mari cu escale multe? :)) Era scaunul de masina al lui Alex. Am avut noroc ca venise si maica-mea si l-a putut tine in brate in timp ce taica-meu conducea cu viteza melcului. Altfel ce faceam? Cum ajungeam in Baia Mare? Dupa vreo jumatate de ora am ajuns sa discut in aeroport cu un reprezentant Tarom care a fost atat de stresat de situatie si care mi-a tot spus ca va veni scaunul direct la Baia Mare (asta imi mai lipsea, un drum la Satu Mare dupa scaun :)) ), incat nu am depus plangere.

Si am ajuns acasa cu bine :D. End of a too long and boring story :D.