1 iunie ratat?

Azi-dimineata imi facusem o ceasca cu ceai verde si vanilie si ma pregateam sa ma asez la calculator comod, cu David dormind pe mine, sa vad ce mai pot face pentru Sophie. Aflu repede ca e 1 iunie si ca langa Baia Mare este ceva sat / Turnir Medieval. Ah, sigur o sa-i placa lui Alex, ii trimit linkul sotului meu si repede ne decidem sa mergem. Unde? La Firiza scrie ca ar fi. Am mai citit si aici si deja imi imaginam tot felul de evenimente in genul oraselor civilizate din tara si din lume, eram nerabdatoare sa-l vad pe Alex fericit la "Activitati ludice, ateliere mestesugaresti, jocuri pentru copii".

Sfatul meu: nu va planificati intr-o zi cat de cat importanta (nu stiu ce zi nu ar fi importanta pentru oricine, poate cand ajungem la pensie si ne plictisim) sa mergeti in afara orasului inainte de a vedea poze de la eveniment si inainte de a afla locatia exacta. De ce? Pentru ca vazand poze poate nu ti se pare asa interesant. Pentru ca vazand locatia poate ti se pare prea departe sau poate macar gasesti locul... Mda, deci acum vazand poze nu mi se pare nu stiu ce, pentru asa ceva puteau tine manifestarea si mai jos pe munte, nu sus de tot. Si in niciun caz nu as fi mers daca as fi stiut ca nu e chiar in sat in Firiza.

Deci mergem noi cu un Alex suparacios si dificil sa-i aratam cavaleri. Si povestim de turnir si de platosa, si lui incepe sa-i treaca supararea cu care s-a trezit. Eu ma lupt pe masina cu somnul ce-mi da tarcoale. Maine implinesc 6 saptamani de nesomn, inca nu-mi dau seama de ce dintr-o data noptile ne sunt atat de... dificile. Si tot mergeeeeem prin satul Firiza in speranta ca vom gasi ceva, poate prin centru? Poate la fosta cabana Firiza? Ne gandim noi logic ca daca nu e chiar la drumul principal marea adunare, sigur vom gasi un semn catre o manifestare atat de mare si de importanta. Mnnnu. Inconjuram tot lacul de acumulare, nimic. Intr-un loc fara semnal la telefon avem noroc cu cache-ul internetului pe telefonul sotului meu si vedem ca e Firiza-Varatec. Na, incepem sa ne interesam cu telefoane unde e Varatec. Nu stie nimeni. Intrebam un domn din sat, ne spune ca vizavi de fosta cabana. Bun, ne intoarcem inapoi nu stiu cati kilometri in jurul lacului si parcam vizavi de fosta cabana. In parcare o singura masina. Ne uitam derutati in jur si nu stim unde o fi Varatec asta. Observam intr-un final ca in capatul opus al parcarii este un afis pe un copac. Deci pe un copac care nu e vizibil din drum, sa ne intelegem. Nu aveam cum sa stim, daca veneam din Firiza, din Baia Mare sau chiar din Budapesta la acest "turnir", unde e zona Varatec din moment ce nu e semnalizata, si nici "turnirul" nu era semnalizat.

(parcarea, si in parcare afisul pe un copac)

Afisul de aproape. Cum, tot nu intelegeti pe unde ajungeti la turnir? Scrie sus cu markerul, pentru strainii ca noi, "car 2 km" cu o sageata stanga, si "foot" cu o sageata dreapta. Eu am insistat sa mergem pe jos, sa nu ramanem nu stiu unde cu masina, Relu a vrut cu masina si intr-un fel i-am dat dreptate, mai ales ca se apropia ora la care de obicei David facea kk si am fi avut nevoie de apa, servetele, logistica. Era buna masina aproape. Nu adusesem un ghiozdan mare unde sa punem tot, pentru ca noi credeam ca mergem in civilizatie, intr-un sat. 

Si urcam cu masina pe un drum forestier. Cu prapastia de cateva ori prea aproape de marginea mea stanga, ma lua cu ameteli. Cu denivelari si bolovani si noroi si pante abrubte, de ne zgaltaiam toti in masina, si 10 metri ii faceam in nu stiu cat timp. Am trecut pe langa o poiana mare, unde ne-am gandit ca ar fi putut lejer sa organizeze treaba, dar era goala. Am mai urcat un pic. Am facut 2 km, cum ziceau ei, pe ceas. Eram in varf de platou montan, in afara padurii. In a doua iesire din padure. Si... nimic. Nimic inca vreo cateva sute de metri in fata, cat se vedea acolo pe platou drumul. Ii zic lui Relu ca e deja o zi destul de ratata, dupa mai mult de o ora de rataciri, hai sa nu distrugem masina, hai sa nu cadem undeva cu ea, hai sa nu ne fortam norocul (dintr-o data intelegeam expresia), hai sa ne intoarcem.Voiam sa profit ca in acea poiana puteam sa ne intoarcem, pana acolo nu am fi avut spatiu si nu stiam cum ar fi mai incolo.

Ne intoarcem in parcare. Relu, ingrijorat ca Alex era dezamagit, propune sa urcam pe jos. Bun, zic eu, sa nu zicem ca am venit degeaba, mai ales ca la strada vazusem brazi cu muguri, m-am gandit ca daca mai gasesc brazi, culeg cativa muguri (...nu). Dupa vreo 100 de metri de urcus abrupt fiecare cu un copil in brate, s-a terminat cararea. Na, unde s-o luam? Erau dealuri si vai si parauri acolo prin padure. Covor de frunze, noroi, ciuperci, stiti voi. Vedem in fata noastra doi localnici, ii intrebam daca nu stiu unde e satul medieval, ei ne raspund mirati ca nu. Ii intrebam daca nu este undeva vreun platou, o pasune, o poienita, ceva, ca ne imaginam ca nu in padure e turnirul. Se gandesc ei un pic si ne spun apoi ca este una dar departe, peste nu stiu cate dealuri si vai, si avem de trecut si peste un parau de munte. Bun, sa "zicem" ca asta n-ar fi fost o problema cu bagaj de aproape 12 kile la piept, dar pe unde s-o luam daca localnicii nu veneau incolo, daca nu mai era nimeni in padure, daca nu exista niciun semn nicaieri? Ne uitam pierduti la toate acele coline impadurite si ne-am gandit, iar, sa nu ne fortam norocul. Au inceput sa umble ursii prin aceste paduri, hai sa nu riscam aiurea cand toate semnele aratau ca noi nu trebuie sa fim la acest turnir...

Ne-am intors in oras. Era ora pranzului deja. Ora la care lui Alex ii e foame si somn. Ratasem teatrul, si cat ii place lui Alex teatrul... pentru ca eu intelesesem de la prietena mea ca e sus la turnirul de la Firiza, nu in oras. Am vrut sa ne oprim la piata in drum spre casa dar nu am gasit niciun loc de parcare. Am ajuns acasa fara nicio realizare. In afara de consum de benzina si masina murdara. Apropo, nu stiu cum au urcat pe acel drum masini fara All 4.

Acuma seara am vazut pagina evenimentului, cu o harta. Noi am ajuns pe linia albastra pana acolo in a doua mare poiana, acolo erau 2 km. Si i-am facut in mult mult timp cu tensiunea ridicata. Nu ma intrebati de ce nu au tinut adunarea in parcarea aceea de la Firiza, din cate poze am vazut le-ar fi fost suficienta. Repet, de stiam ca nu e chiar in sat nici nu mergeam, il trimiteam pe Alex in oras sa se joace undeva cu taica-sau si eu lucram ceva. Si asa ar fi fost si pruncul meu fericit, nu in masina cateva ore, dezamagit ca nu vede cavaleri. 

Am vrut sa scriu sa le "multumesc" organizatorilor pentru "semnalizare" si  "traseu", pentru faptul ca pe comunicatele de presa "au pus" poza cu harta sau link la evenimentul de pe Facebook, sau explicatii ale zonei. Si, pentru ca e si maine, sa stiti la ce va inhamati daca vreti sa mergeti acolo.

Anul trecut de 1 iunie eu eram stresata si deprimata pentru toxoplasmoza, dar si trista pentru ca in loc sa sarbatorim 1 iunie cumva vesel cu Alex, noi eram pe drum spre Bucuresti, drum hotarat in cateva minute, neplanificat, pentru prima intalnire cu doamna doctor. Drum de noapte, chinuitor, cu masina, de 600 km. Si seara ore intregi in aeroport doar eu cu el... Halal 1 iunie. Acum a fost mai bine. 

Si nu uit, nu o sa uit niciodata, cand ma plang pentru nimicuri, ca alti copii petrec 1 iunie la fel ca alte zile, in teroare. De aici vine semnul intrebarii din titlu, de la realizarea ca de fapt nu e ratat, copiii sunt bine si sanatosi.

Am vrut sa va mai tin la curent cu activitatea magica si energica de pe grupul la care am dat link in postarea precedenta. Dar suntem asa la granita intre a share-ui in toata lumea cu cerere de ajutor, si a secretiza totul pana cand avem o tactica sigura. Oricum, daca stiti vreun ONG in Austria care se ocupa de cazuri de pedofilie, daca aveti relatii in presa austriaca sau stiti vreun avocat specializat in investigatii de pedofilie, scrieti-ne un mesaj aici: http://www.facebook.com/SaveSophieGuger