Azi a fost o zi perfecta...

 

...pentru a primi un cadou frumos de la o persoana speciala! De ce spun asta? Pentru ca in general cand primesc cadouri ma rusinez si poate nu reusesc sa le “savurez” cum trebuie. Acum insa a venit ca un pahar de apa intr-o zi caniculara.

In urma cu 4 zile

Ii admiram Cristinei creatiile pe Facebook (acestea). Mi-au placut ataaaaat de mult, incat le-am povestit si parintilor mei ce idee minunata a avut o prietena de-a mea. Si de marti fredonez si in gand si cu voce tare continuu melodia Enjoy the silence. Si acum o simt cu adevarat, in tinerete o cantam doar asa... Am avut 3 casete cu Depeche Mode pentru ca incercam sa ma culturalizez :)), dar in razboiul dintre Depeche Mode si Metallica invingeau mereu... Pasarea Colibri si Phoenix :)).

Asa. Si imi spune Cristina sa fiu pe faza la posta. :D

Ieri

In drum spre Napradea Relu a trecut pe la posta sa ridice coletul!

Azi

Am fost singura cu David acasa. Toata lumea la munci agricole. Ma gandeam cum voi pune haine la spalat, in timp ce voi face ordine, cu David in Boba. Si cum apoi voi lua pranzul pe prispa, la umbra, in adierea vantului cald de vara. Fara oboseala de a trece cu grijile de la cel mic ce vrea sa fie distrat, la cel mare care vrea mereu scenarii de jocuri de rol. Asta asa, tot o data la 10 secunde. Dar de duminica trecuta David sufera de ceva. Si de nesomn. Doarme cam 4-5-6 ore pe noapte, intrerupte de treziri cu plans, fara dorinta de san, si deci plimbari nocturne de linistire. Ziua doarme putin si plange la trezire si la culcare. Plange de obosit, nu stiu ce il impiedica sa doarma mai mult. Azi a plans orice am incercat, chiar daca am iesit la aer, sau l-am leganat, sau am pus un cd cu cantece de leagan, sau ne-am plimbat chiar pe langa hota de bucatarie pornita, sau am dansat, sau ne-am intins pe pat, sau l-am dezbracat,.. Nu ma refer la maraitul acela de bebelus care vrea altceva, nu. L-am filmat 10 secunde de plans sa ii trimit homeopatei, sa isi dea cu parerea. Cand i-am aratat acuma seara mamei mele filmul, s-a speriat. Telefonul nu a fost pe silent azi  pentru ca sa ma poata suna Alex, dar cand a sunat nu am auzit, chiar daca a fost in aceeasi incapere. ASA de tare a plans azi David. Si nu stiu de ce e mai greu de suportat plansul acum decat cand era bebelus, probabil pentru ca acum (credeam ca) putem comunica, pentru ca in general e atat de vesel.

Asa ca eram o epava, plansa toata si eu, dupa amiaza cand au venit Relu cu Alex. David s-a inveselit un pic cand l-a vazut pe Alex. Am deschis pachetul de la Cristina si mi-au dat lacrimile. Mi-a scris atat de frumoooos si emotionant! Mi-am amintit ca de cate ori primeam de la ea cate un mail, din senin, cu imbratisari, incurajari sau aprecieri (nu glumesc, din cand in cand femeia asta frumoasa cu adevarat imi scrie din aceste trei motive, fara alte cuvinte, mailuri scurte), ma umpleam de energie pozitiva si simteam ca nu merit asa multe ganduri bune din partea ei. Cum poate sa existe pe lumea asta oameni care in tumultuul vietii de zi cu zi cu un copil (uneori departe de tatic), o gospodarie si cu niste pasiuni manufacturiere sa se gandeasca la altii, sa isi rupa din timp ca sa trimita un gand bun? Mie mi-e greu sa-mi amintesc orice! Acum de la ganduri a trecut la cadouri :).

Si ce zi mai potrivita ar fi existat sa primesc eu tricouri pe care sa scrie “Don’t worry... be happy”? Si cat de minunata e Cristina ca s-a gandit la ambii copii??????????????? (nu e stricata tastatura, chiar asa m-am mirat :D) Prea minunata! Si normal ca atunci s-a gandit sa il includa si pe Relu :D. Asta e impresia mea, ea poate se gandea la toti 4 de la bun inceput :)). Si uau, sa ne nimereasca marimile? Ce atentie!

Alex a fost extrem de incantat. Poate de cand e fratior mai mare are parte de mai putina atentie, de mai putine surprize. M-a intrebat ce scrie, i-am tradus. A ras in hohote cateva minute fugind prin curte “hahahaaaaa pai eu chiar sunt fericit! Hahahaaaaahahaha!”. A vrut poza cu tricoul, i-am spus ca facem cand vin si bunicii de la tara, sa aparem toti 4 in poze. Cum a intrat masina in curte, el a venit cu tricourile in mana. De atunci nu mai vrea sa-l dea jos, rade si se tot admira :). David rade si el acum, nu stiu daca tot pentru tricou sau se bucura sa-l vada pe Alex atat de vesel, zburdand pe langa el.

Eu de o vreme nu mai am deloc grija de mine, umblu nearanjata, cu haine pe care altii le-ar arunca la gunoi, nici pentru oamenii saraci nu ar fi bune :)). Nu stiu de ce, maica-mea ma tot cearta si eu incerc sa descopar motive psihologice, de genul ca nu vreau sa le arunc cat timp se mai pot folosi :)). Cand mi-am vazut acum imaginea oglindita in geam am ramas placut surprinsa, in genul “uau, deci daca port tricouri mai cambrate chiar pot sa arat prezentabil?” :)). Materialele sunt extraordinare, un bumbac moale si elastic si comod si fin...

O, ce bucurie, Cristina! Scrisoarea, cuvintele, gandurile, gestul, tricourile, textul, rasul lui Alex, veselia lui David... Iti multumesc mult. Raman datoare tare de tot.

Mai ales ca acum, intrand pe blogul tau ca sa copiez linkuri am vazut ca dintre cele 743 de postari necitite din google reader ar fi trebuit sa citesc una. Cea aniversara. O sa consider ca soarta a vrut sa nu vad eu tricouri ca ale noastre, sa fie surpriza totala. Dar adevarul e ca asa cum sunt cupluri de care ne minunam cum de o femeie frumoasa sta langa un barbat nearatos si mai e si fericita, asa si in cazul de fata nu inteleg cum o femeie atat de sufletista cum e Cristina isi pierde timpul cu mine, cea neatenta :).

La multi ani, Cristina! Imi permit sa te citez,  "La multe calatorii! Multumesc ca esti, ca suntem!" 

La final poze. Cam multe dupa ce ma hotarasem sa nu prea mai pun poze cu noi pe blog. Dar scrisoarea ta, Cristina, mi-a demonstrat ca expunerea poate face si bine, nu atrage doar energii negative. Ne iertati daca nu sunt fotografii profesionale, mami de-abia stie pe ce buton sa apese strict sa se faca poza:

ajutorul de fotograf

(serios ca in geam mi s-a parut ca arat cat de cat ok :))); poate aici din modul in care il tin pe David mi se pozitioneaza altfel grasimile muschii de la abdomen si umeri)

Dar ia uitati-va la micul care a plans toata ziua! Il tin asa de umeri sa se vada scrisul. Nu pare sa-l deranjeze.

 

(asta am pus-o pentru chipurile noastre comice :)) )

  

 

(doar de putin timp Alex a inceput sa interactioneze cu David, sa-l atinga si sa-l iubeasca asa mai dur, cum face cu noi)

Motivele fericirii mele :)