Azi a fost o zi perfecta...

 

...pentru a primi un cadou frumos de la o persoana speciala! De ce spun asta? Pentru ca in general cand primesc cadouri ma rusinez si poate nu reusesc sa le “savurez” cum trebuie. Acum insa a venit ca un pahar de apa intr-o zi caniculara.

In urma cu 4 zile

Ii admiram Cristinei creatiile pe Facebook (acestea). Mi-au placut ataaaaat de mult, incat le-am povestit si parintilor mei ce idee minunata a avut o prietena de-a mea. Si de marti fredonez si in gand si cu voce tare continuu melodia Enjoy the silence. Si acum o simt cu adevarat, in tinerete o cantam doar asa... Am avut 3 casete cu Depeche Mode pentru ca incercam sa ma culturalizez :)), dar in razboiul dintre Depeche Mode si Metallica invingeau mereu... Pasarea Colibri si Phoenix :)).

Asa. Si imi spune Cristina sa fiu pe faza la posta. :D

Ieri

In drum spre Napradea Relu a trecut pe la posta sa ridice coletul!

Azi

Am fost singura cu David acasa. Toata lumea la munci agricole. Ma gandeam cum voi pune haine la spalat, in timp ce voi face ordine, cu David in Boba. Si cum apoi voi lua pranzul pe prispa, la umbra, in adierea vantului cald de vara. Fara oboseala de a trece cu grijile de la cel mic ce vrea sa fie distrat, la cel mare care vrea mereu scenarii de jocuri de rol. Asta asa, tot o data la 10 secunde. Dar de duminica trecuta David sufera de ceva. Si de nesomn. Doarme cam 4-5-6 ore pe noapte, intrerupte de treziri cu plans, fara dorinta de san, si deci plimbari nocturne de linistire. Ziua doarme putin si plange la trezire si la culcare. Plange de obosit, nu stiu ce il impiedica sa doarma mai mult. Azi a plans orice am incercat, chiar daca am iesit la aer, sau l-am leganat, sau am pus un cd cu cantece de leagan, sau ne-am plimbat chiar pe langa hota de bucatarie pornita, sau am dansat, sau ne-am intins pe pat, sau l-am dezbracat,.. Nu ma refer la maraitul acela de bebelus care vrea altceva, nu. L-am filmat 10 secunde de plans sa ii trimit homeopatei, sa isi dea cu parerea. Cand i-am aratat acuma seara mamei mele filmul, s-a speriat. Telefonul nu a fost pe silent azi  pentru ca sa ma poata suna Alex, dar cand a sunat nu am auzit, chiar daca a fost in aceeasi incapere. ASA de tare a plans azi David. Si nu stiu de ce e mai greu de suportat plansul acum decat cand era bebelus, probabil pentru ca acum (credeam ca) putem comunica, pentru ca in general e atat de vesel.

Asa ca eram o epava, plansa toata si eu, dupa amiaza cand au venit Relu cu Alex. David s-a inveselit un pic cand l-a vazut pe Alex. Am deschis pachetul de la Cristina si mi-au dat lacrimile. Mi-a scris atat de frumoooos si emotionant! Mi-am amintit ca de cate ori primeam de la ea cate un mail, din senin, cu imbratisari, incurajari sau aprecieri (nu glumesc, din cand in cand femeia asta frumoasa cu adevarat imi scrie din aceste trei motive, fara alte cuvinte, mailuri scurte), ma umpleam de energie pozitiva si simteam ca nu merit asa multe ganduri bune din partea ei. Cum poate sa existe pe lumea asta oameni care in tumultuul vietii de zi cu zi cu un copil (uneori departe de tatic), o gospodarie si cu niste pasiuni manufacturiere sa se gandeasca la altii, sa isi rupa din timp ca sa trimita un gand bun? Mie mi-e greu sa-mi amintesc orice! Acum de la ganduri a trecut la cadouri :).

Si ce zi mai potrivita ar fi existat sa primesc eu tricouri pe care sa scrie “Don’t worry... be happy”? Si cat de minunata e Cristina ca s-a gandit la ambii copii??????????????? (nu e stricata tastatura, chiar asa m-am mirat :D) Prea minunata! Si normal ca atunci s-a gandit sa il includa si pe Relu :D. Asta e impresia mea, ea poate se gandea la toti 4 de la bun inceput :)). Si uau, sa ne nimereasca marimile? Ce atentie!

Alex a fost extrem de incantat. Poate de cand e fratior mai mare are parte de mai putina atentie, de mai putine surprize. M-a intrebat ce scrie, i-am tradus. A ras in hohote cateva minute fugind prin curte “hahahaaaaa pai eu chiar sunt fericit! Hahahaaaaahahaha!”. A vrut poza cu tricoul, i-am spus ca facem cand vin si bunicii de la tara, sa aparem toti 4 in poze. Cum a intrat masina in curte, el a venit cu tricourile in mana. De atunci nu mai vrea sa-l dea jos, rade si se tot admira :). David rade si el acum, nu stiu daca tot pentru tricou sau se bucura sa-l vada pe Alex atat de vesel, zburdand pe langa el.

Eu de o vreme nu mai am deloc grija de mine, umblu nearanjata, cu haine pe care altii le-ar arunca la gunoi, nici pentru oamenii saraci nu ar fi bune :)). Nu stiu de ce, maica-mea ma tot cearta si eu incerc sa descopar motive psihologice, de genul ca nu vreau sa le arunc cat timp se mai pot folosi :)). Cand mi-am vazut acum imaginea oglindita in geam am ramas placut surprinsa, in genul “uau, deci daca port tricouri mai cambrate chiar pot sa arat prezentabil?” :)). Materialele sunt extraordinare, un bumbac moale si elastic si comod si fin...

O, ce bucurie, Cristina! Scrisoarea, cuvintele, gandurile, gestul, tricourile, textul, rasul lui Alex, veselia lui David... Iti multumesc mult. Raman datoare tare de tot.

Mai ales ca acum, intrand pe blogul tau ca sa copiez linkuri am vazut ca dintre cele 743 de postari necitite din google reader ar fi trebuit sa citesc una. Cea aniversara. O sa consider ca soarta a vrut sa nu vad eu tricouri ca ale noastre, sa fie surpriza totala. Dar adevarul e ca asa cum sunt cupluri de care ne minunam cum de o femeie frumoasa sta langa un barbat nearatos si mai e si fericita, asa si in cazul de fata nu inteleg cum o femeie atat de sufletista cum e Cristina isi pierde timpul cu mine, cea neatenta :).

La multi ani, Cristina! Imi permit sa te citez,  "La multe calatorii! Multumesc ca esti, ca suntem!" 

La final poze. Cam multe dupa ce ma hotarasem sa nu prea mai pun poze cu noi pe blog. Dar scrisoarea ta, Cristina, mi-a demonstrat ca expunerea poate face si bine, nu atrage doar energii negative. Ne iertati daca nu sunt fotografii profesionale, mami de-abia stie pe ce buton sa apese strict sa se faca poza:

ajutorul de fotograf

(serios ca in geam mi s-a parut ca arat cat de cat ok :))); poate aici din modul in care il tin pe David mi se pozitioneaza altfel grasimile muschii de la abdomen si umeri)

Dar ia uitati-va la micul care a plans toata ziua! Il tin asa de umeri sa se vada scrisul. Nu pare sa-l deranjeze.

 

(asta am pus-o pentru chipurile noastre comice :)) )

  

 

(doar de putin timp Alex a inceput sa interactioneze cu David, sa-l atinga si sa-l iubeasca asa mai dur, cum face cu noi)

Motivele fericirii mele :)

David la 5 luni +

MAMA ♥

David din prima zi de viata a socat pe toata lumea pentru ca daca incercam sa-l las din brate plangea “maaaaammmmm”. De aceea e greu sa-mi dau seama cand pot trage concluzia ca imi spune MAMA! La Alex a fost un moment destul de clar definit, de aceea m-a si emotionat pana la lacrimi, cum nu ma asteptam. Acum cred ca pot afirma ca David spune MA-MA pentru ca a inceput sa spuna asta si cand nu plange. Si nu spune cand e la pieptul meu, ca sa trag concluzia ca incearca sa invete consoanele. Spune Ma-ma cand are impresia ca nu sunt atenta la el, ori ca e pe pat langa mine, ori ca e pe genunchii mei. Si incepe asa ca un mosulet sa faca la inceput doar din buze “mba-mba-mba” fara niciun sunet, apoi spune tare “ma-ma” sau uneori inspre “mba-mba”.

Pofticios

E interesat de mancare. Cu un pic inainte de 5 luni a inceput sa ma observe cand mananc si sa fie nervos, vrea sa isi bage mainile in toate oalele si canile mele, ma admira cum mestec. Ne pregatim :D. Nu e inca pregatit pentru ca inca nu sta singur in fund, inca nu poate apuca obiecte cu degetul mare si cel aratator, apuca cu toata mana. Nici nu m-as gandi la cereale, din moment ce acum probabil toata lumea stie ca organismul nostru e pregatit sa secrete amilaza, enzima ce ajuta la digestia cerealelor, doar dupa ce ne ies primele masele. Ma uitam acum in urma la ce am scris la Alex referitor la semnele ce arata ca e pregatit pentru diversificare. Dar sigur ma voi apuca sa restudiez linkurile ce mi le-am pus aici in comentarii. Cu Alex m-am stresat mult :)). Cand am mers in concediu la 10 luni si un pic i-am sterilizat borcanase cu mancare sa ii duc. Normal ca nu a mancat nimic. Cand am mers in concediu la 1 an si 7 luni nu m-am mai stresat, am mers doar cu tzitzi, si a fost super asa, alaptat aproape exclusiv :)). Poate toata lumea stie deja ca Alex a inceput sa guste cate ceva mai des decat o data la 2 saptamani cand a implinit 2 ani si 4 luni. Asa ca eu eram acum decisa sa nu ma mai stresez cu David. Sa ii pun in mana ceva ce are voie la inceput, si sa-l las sa molfaie. Cu gandul ca pe cand ii va veni pofta de mancare, tarziu, ca la Alex, va avea voie sa manance din mancarea noastra. Asta mi s-ar fi parut ideal. Sa se joace doar cu mancarea pana pe la 1 an, 2,... Dar se pare ca fiecare copil  vrea sa fie challenging :)), David mi se pare mult mai pofticios, pe Alex nu l-a interesat niciodata mancarea, nu a bagat nimic in gura de curios. David e foaaaarte nervos daca nu ii dau o cana in timp ce eu beau dintr-una. Si apoi devine nervos ca nu isi da seama ce sa faca cu ea. Asa ca acum iar imi va da de lucru cu diversificarea, sa reinnoiesc cunostintele, ce au voie la inceput. :))

E clar ca va fi mai greu decat la Alex, pentru ca Alex nu baga nimic in gura, nici alimente, nici pietre in parc, nici carti, toate cartile lui Alex arata impecabil, el doar le rasfoia :)). David deja a molfait o carte de retete :)), orice prinde baga in gura. Si cand mananc eu e nerrrrrvos rau ca nu papa si el. Daca ii dau in mana un vas asemanator cu al meu se bucura pret de 5 secunde, apoi e si mai nervos, isi da seama ca l-am pacalit. Imi fura coaja de banana, imi da cu mana peste lingura cu smantana, imi prinde bolul meu si il trage inspre el. Alaltaseara i-am dat o ridiche rosie in mana sa ma lase sa mananc, si eu mancam una si speram sa fie fericit daca vede ca are aceeasi „mancare“. Stiam ca nu o poate rontai, deci intestinul lui permeabil ramanea cat de cat virgin (in sensul ca in afara de lapte matern au ajuns in sistemul lui digestiv pana acum doar Protectis probiotice si uneori vitamina D). A lins-o, a supt-o, si cand si-a dat seama ca n-o poate manca s-a enervat si mai tare decat la inceput. Nu ne va fi la fel de usor ca la Alex, e clar. Nu cred ca David va intreba, cum face Alex, atunci cand primeste ceva de la straini, daca are zahar (grrrr nu incep subiectul ca cat de naspa mi se pare ca un strain sa-i dea mancare unui copil; recent lui Alex i s-a intins o placinta, intr-o statie de autobuz, o placinta pe care tanti o tinea in mana ei mai mult ca sigur murdara...). David probabil va fi copilul care va urla ca vrea si el ce mananca ceilalti din jurul lui :)).

Curios

Dar mai mult decat pofticios de fapt e curios. El e mereu pe antebratul meu stang. Si orice lucru iau in mana stanga, el incepe sa pipaie cu manuta lui intoarsa in spate, sa isi dea seama ce am in mana. Si se uita la mine in extaz ca pipaie si el ceva :)). Apuca cu mana orice sa duca la gura sa cunoasca. Jucariile sunt plictisitoare, asa ca punga de ceai verde sau bolul de portelan sunt mult mai frumoase. Pe pet-ul de apa se enerveaza rau ca nu isi da seama cum facem noi gal-gal :)), il roteste in brate degeaba. 

Apuca orice cu manutele, pipaie tot ce prinde. E in extaz cand pune mana pe Alex, se uita la mine si zambeste cu fiecare celula. Cand il pup pe burtica (intrebarea ar fi "cand nu-l pup?", Doamne, cred ca-l agasez, il pup de sute de ori pe zi, fara sa exagerez) imi prinde capul si obrajii si se joaca cu mine razand in hohote.

 

Am primit saptamana trecuta un mail:

"hi Raluca, your baby is 22 weeks old! Baby will soon be able to grip her own bottle, but she's still not ready to drink from it unsupervised. "
David e avansat, i-a facut manere de vreo luna deja. Si sigur sigur sigur nu poate "bea" nesupravegheat, nu s-au lungit chiar asa... :))

Somn diurn David

De vreo trei saptamani a inceput sa-si faca un fel de program de somn. Pana acum avea intre 1 si 10 somnuri pe zi, de cate 5-10 minute. Acum are 1-3 somnuri pe zi, unele dureaza chiar si o jumatate de ora. Se trezeste la 8 dimineata si pentru noapte adoarme la 1 noaptea. Ziua adoarme plimbat si alaptat din mers, e pe finalul unei lungi greve a suptului. Pe muzica, ori cantata de mine, ori de pe un cd. Doarme la mine in brate mereu. De curand se trezeste la orice soapta sau zgomot, deci e un pic mai greu cu joaca cu Alex.

De doua ori mi-a adormit in brate in timp ce il pupam pe fata, roata pe frunte, obrajori, barbie,... Zambea si tinea ochii inchisi, torcand de placere si a adormit. Au fost niste momente atat de frumoase incat nu m-am putut hotari daca asta e cel mai placut mod de a adormi un bebelus, sau la san. Si pentru el care e cel mai placut mod? Si de ce as renunta la a-l adormi asa frumos? El nu simte ca il adorm natural, asa cum cere el. Pentru ca nu ai cum sa simti continuum-ul altfel decat asa cum e el, normal, nu ai cum sa simti non-durerea, non-tristetea, non-abandonul, non-disperarea, non-consolarea. De ce la Alex incercam sa-l pun in pat dupa ce adormea? Esuand si trezindu-l. De ce citeam despre cum trebuie dezvatati sa adoarma la san, cand asta e cel mai natural, mai usor si mai sanatos mod de adormire, si pentru ei, si pentru noi? Asa mi-ar placea sa fi avut atunci intelepciunea de acum de a-mi asculta instinctul... Recomand tuturor parintilor ca atunci cand isi planifica tot felul de tehnici de adormire a bebelusului si de a-l face sa adoarma singur, sa nu mai adoarma la san sau plimbat, sa se gandeasca bine bine de tot daca asta e chiar dorinta lor, cand isi privesc in ochi bebelusul perfect, sau e o idee impusa de societate, de vecini, de prietena de pe forum, de revista pentru mamici... Ganditi-va cat va chinuiti si voi si bebelusul adoptand tot felul de tehnici, cand e atat de frumos si de usor sa-l adormi la san si sa astepti sa se dezvolte in ritmul lui. Sigur va veni o vreme in care va adormi altfel, garantez. O sa discut probabil in alta postare despre cum e la al doilea copil. Totusi va dau ceva de citit pe tema asta, daca sunteti pe aici in vizita si sunteti proaspeti sau viitori parinti dornici de un pic de somn bun:

Put away the clock: The beauty of nighttime breastfeeding

To the new mother

How to get your baby to sleep through the night

Breastfeeding to Sleep: Peaceful and Natural… and How It Does Pass

Somn nocturn David

Pe la 1 noaptea dintr-o data devine leguma. Doarme dus. Il pun in pat si doarme langa mine pana dimineata la 8, cu vreo 2-20 treziri. Cand sunt 2-3 treziri, sunt pentru tzitzi, cand sunt mai multe nu vrea sa suga, se tot screme sa faca beshinutze :D. Cand sunt cele 2-3 treziri normal ca nici nu le simt, ii pun tzitzi langa gura si dormim amandoi mai departe. Daca se trezeste cumva noaptea de tot, de exemplu vrea cateodata sa ragaie, sau se trezeste plangand speriat, sau il schimb pentru ca s-a udat de pipi, adoarme usor la loc. Doar il pun in pat langa mine si inchide ochii. Spre deosebire de somnurile de zi, cand vrea musai sa-l plimb in timp ce suge. La Alex a fost mult mai greu, pana la 6 luni il plimbam si noaptea vreo 40 de minute dupa fiecare supt. Si nu il puteam alapta culcata. 

Postarea aceasta am scris-o in weekend dar nu am apucat s-o urc. De atunci am avut doua nopti in care am dormit 4 ore, cu vreo 3 treziri totale, si cu un singur somn, scurt, pe zi, si plansul de care credeam ca am scapat. Are niste gaze atat de puternice, sa speram ca in timp i se va maturiza tubul digestiv. Mi se pare interesant ca aceste perioade dureroase sunt ciclice, intercalate cu saptamani de vis. As fi curioasa sa stiu cauzele. 

Babywearing

Va veni o postare dedicata babywearingului de 2-5 luni. Dar pana atunci pot spune ca nu mai suporta nici un carrier, desi de dimineata de la 8 pana noaptea la 1 e la mine in brate mereu, exceptie facand doar momentele cand ii schimb scutecul (si inca vreun minut dupa, sa ii mai fac o poza :))) ). Abia de o saptamana am reintrodus uneori (nu oricand) marsupiul SSC (Boba si Ergo) si slingul. In rest, fac bicepsi :D. Nu suporta sa stam jos, nu suporta sa ne plimbam aiurea. Cel mai fericit e cand lucrez ceva cu el in brate. Dar tare putine pot lucra la nivelul meu, fara sa ma aplec. Pentru ca simt presiunea pe genunchi cand ma aplec cu el in brate. Mare noroc ca a inceput sa accepte port-bebe-urile! Sambata am reusit sa aspir prin casa cu el in Boba. Alta viata!

Greutate

De ce simt presiune? :D Pentru ca la 5 luni domnul meu are zece kilograme si jumatate, acum cred ca e la 10.6 kg. Da, alaptat exclusiv. Stiu, un doctor mi-ar spune ca nu e bine nici asa, sa-l pun pe formula, pentru ca nu am cum unui asa urias sa-i dau din laptele meu toti nutrientii de care are nevoie. As rade daca n-ar fi de plans.

Plans

Nu prea mai plange in ultima vreme, a avut acu’ vreo luna o noua explozie de colici dupa o perioada de pauza. Dar acum ne e bine. Cu mentiunea de mai sus, ca din weekend, de cand am scris postarea, iar avem o perioada mai dureroasa. Darrrr plange scurt si scump din alte motive, se sperie foarte usor. Chiar ma gandeam sa repetam examenul de inimioara din spital, nu cumva sa aiba ceva afectiuni. Incepe sa planga speriat si tresare si daca eu spun un cuvant dupa o perioada de liniste. Nu mai vorbesc de altii, de zgomote, de aparitii bruste... Dar recunosc ca imi vine sa-l mananc in momentele acelea, cum isi stramba intai boticul, inainte sa explodeze in plans, sunt terminata de drag ce mi-e :)). Alex nu facea din astea :)), el plangea direct, fara preaviz :)))).

Izolare

Vom incepe sa iesim si noi in lume. Pe principiul „ori la bal, ori la spital“, eu am iesit din curtea noastra, de cand ne-am intors cu nou-nascutul de la Oradea, de doua ori: cand am mers la internarea in spital, si cand am mers la Botez. De 2 ori. Pentru ca micul David urla cand era treaz afara, si cum doarme putin... fugeam rapid din curte in casa cand se trezea din somn. Am incercat sa-l scot treaz. Nu. Am incercat sa-l scot in carucior. Nu. Am incercat sa-l scot in brate. Nu. Imbracat gros. Nu. Imbracat subtire si cu cover peste carrieri, sau imbracat subtire si in sac in carucior. Nu. Nu. Nu. Nu. Acum, de vreo saptamana, de cand a inceput sa devina curios si cu manutele, e curios si afara sa vada natura si lucrurile noi (iar e diferit de Alex; nu numai ca cu Alex ma plimbam din primele zile dupa nastere prin oras in wrap ORE intregi, dar Alex plangea la orice lucru nou mult de tot; se concentra atat de tare la o persoana noua sau o jucarie noua, incat dupa “intalnire” plangea de extenuare si suprasolicitare...). Si chiar aproape mi-a adormit intr-o zi prin curte, la piept. Nu stiu daca acum accepta sa iesim afara pentru ca a devenit curios sau pentru ca iesim doar in pijamaua pe care o poarta in casa, overall subtire din bumbac, un singur strat. Pentru ca A VENIT PRIMAVARA!!! Hmmm oare acum, dupa asa o lunga izolare, voi avea eu curaj sa ies din curte? Nici nu stiu daca am haine “de oras” care sa-mi fie bune :)).

Alex

Cand i-am spus lui Alex ca David implineste 5 luni de cand s-a nascut, m-a imbratisat emotionat si mi-a zis ca sunt 5 luni de cand am dormit prima data departe unul de celalalt... De pe la 4 luni Alex a inceput sa-l bage in seama, ba ii e drag, ba nu. Pana atunci l-a cam ignorat :D.  

“Sport”

Alex isi putea tine capul de la nastere. David si-l ridica atunci cand statea pe pieptul meu, inca din maternitate, dar in rest nu prea. La Botez inca nu isi tinea bine capul (la 3 luni). La o saptamana dupa Botez deja isi tinea capul perfect si un pic si spatele. Alex a putut repede sa se miste si sa se rostogoleasca, desi nu prea statea la orizontala decat tot asa un pic dupa schimbul scutecului, ca David. David s-a rostogolit de pe burta pe spate o singura data, cand ii faceam un pic de masaj. A fost si el foarte surprins de "experienta". In rest nu prea il pun pe burta, mi se pare chinuitor atunci cand esti grasunel :D. Nu isi putea ridica destul de sus capul si mi se parea ca nu ii place. Nu imi pun problema ca la 18 ani n-o sa stie sa se intoarca de pe burta pe spate, asa ca nu l-am mai pus pe burta. M-am gandit ca o sa ajunga pe burta in momentul in care se va putea rostogoli de pe spate. De pe spate are tentative de rostogolire doar cand e dezbracat complet. Nu stiu daca il strang scutecele si hainele sau simte mai bine podeaua daca e descult si dezbracat. Cand il puneam pe burta pentru cateva secunde avea tentative de a se deplasa cu ajutorul picioarelor si mainilor, ca soldatii in transee. Inca de la nastere, doar ca fara sa isi ridice nasul din podea. Poate se ajuta de cap sa se impinga in fata. Mi-a amintit de filmele cu breast crawl, stiti voi, cele in care noul nascut se taraste de pe abdomen spre sani ca sa suga prima data.

De vreo doua saptamani incearca sa se ridice in fund. De vreo saptamana reusea sa se ridice, dar cadea in nas :D. Sambata a stat prima data vreo 15 minute in fund (nesprijinit, desigur) dupa ce s-a ridicat el singur din plan semi-inclinat (nu de pe burta, cum e ridicarea in fund “oficiala”). De atunci vrea zilnic sa stea un pic in fund. Poate sare peste fazele cu rostogolitul si mersul de-a busilea, cine stie?

Desi nu ader la toate ideile acestui blog, totusi mi s-a parut interesant articolul impotriva pusului bebelusului pe burta.

Sambata am profitat de primavara-vara si am fabricat niste vitamina D, ocazie cu care am facut un remake al primei poze de antet al blogului:

Prima noapte departe unul de altul din dorinta lui

Alex e la Napradea. Am cautat pe blog sa vad ce am mai spus eu despre Napradea, si am gasit niste poze simpatice cu nepotelul si finul nostru Matei. Pe care Alex l-a vazut in ultimul an doar de doua ori, dar ii este tare tare drag si intreaba des de el. Si nu pot sa nu ma emotionez la gandul ca acum si Alex si Matei sunt fratiori mai mari :). Am mai gasit postarea aceasta si mi-am amintit cat i-a placut acolo. 

Alex iubeste Napradea, desi cred ca am dormit acolo doar in doua faze. A doua a fost anul trecut in septembrie, cand inca avea tantrumuri de secarea laptelui meu (acolo a supt ultima data). Nu inteleg cum de s-a indragostit de locul acela desi a fost asa rar acolo. Poate simte ca eu si bunica lui suntem lipite total sufleteste de satul acela. 

Oricum, nu a fost saptamana in ultimele luni in care sa nu-mi fi zis sa mergem sa stam la Napradea, macar cateva zile, daca nu chiar sa ne mutam de tot. Asta-toamna a vrut intr-o sambata sa mearga cu Relu pana la Napradea doar in vizita, desi eu, insarcinata tare cu David, i-am zis ca nu pot veni. Mi-a spus ca stie, ca sunt multe gropi pe drum, dar el merge. A fost prima data cand a mers cu masina fara mine asa lung drum, cand a dormit la pranz fara mine. 

Sambata trecuta a fost acolo cu ai mei si cu Relu sa repare cate ceva. A fost in lumea lui, a fugit peste tot, la un moment dat nu-l gaseau ai mei si el mersese singur la matusa-mea, prin gradina, prin spatele cotetelor de porci. Imi amintesc cum in toamna nu voia sa se apropie de cotete, ii era teama, cum acu vreo doi ani inca plangea rau daca auzea un cocos. 

Sambata asta din nou trebuiau sa mearga toti acolo sa lucreze ceva. Desi el voia sa mearga doar azi, sambata, cu ai mei, nu stiu cum l-a lamurit Relu sa mearga de aseara. Nu stiu daca voia sa mearga cu adevarat. In afara de noptile cand am fost separati fara sa vrem (la nasterea lui David si la internare), nu a mai dormit niciodata fara mine. Si chiar are tabieturi, dimineata e musai sa fiu in pat cand se trezeste, la amiaza e musai sa fiu intr-un anume loc mereu cand se trezeste. Sa nu vada pe nimeni altcineva inainte sa ma vada pe mine. Plange rau daca atunci cand e asa somnoros apare Relu de la serviciu dupa-amiaza de exemplu. Trebuie sa fim numai noi pana se dezmeticeste. 

Asa ca aseara am avut emotii. M-a pupat si m-a imbratisat tare tare la plecare. Mi-a spus ca ii va fi foarte dor de mine, numai de mine. I-am facut poze. Mi-a zis, inchizand usa, ca abia asteapta ca la vara sa ma duca si pe mine la Napradea. El sa ma duca pe mine :D. Deci cumva mersul lui la Napradea e implicit.

A ajuns cu bine. Si am vorbit cu el la telefon pe la vreo 10. O voce cristalina de mi-au dat lacrimile si mi-a fost ciuda ca nu m-am gandit sa-l inregistrez.  Mi-a vorbit vreo 3 minute continuu despre cum e acolo, cum au facut foc si acum se joaca. M-a intrebat ce mai fac, m-a intrebat cum e David. A fost minunat de dulce, puiul meu mare.

Azi-dimineata pe la 8 am sunat-o pe mami, stiam ca trebuia sa fi ajuns si ei deja acolo. Mi-a raspuns el ♥.  Mi-a spus fara sa-l intreb eu ca a dormit bine si s-a trezit vesel, cand a auzit cocosul cantand cucurigu. Era de o veselie inimaginabila. Mi-a spus apoi maica-mea ca l-a gasit atat de vesel si zambitor si fericit, a inceput sa il cheme pe taica-meu sa ii arate pe acolo totul, de parca el ar fi gazda. Sa ii arate calul matusii mele. Si vaca. 

Deseara vine acasa puiul drag... Creste puiul mamei... ♥

Primul desen concret

al lui Alex

Pana acum facea doar mazgalituri. Really, o galma ca un ghem. Care nu insemna nimic nici pentru el, ma intreba mereu pe mine cu ce seamana. De exemplu:

Eu NICIODATA nu i-am desenat oameni, chipuri, nimic. Nu as fi vrut sa-i desenez de fapt nimic, ca sa nu-i influentez stilul inspre non-talentul meu :)), dar din cand in cand ma punea sa-i desenez masini de pompieri, salvare, politie, masinile din familie, animale. NICIODATA nu i-am spus ce sa deseneze, NICIODATA nu desenase altceva decat mazgalelile de mai sus, nici linii, nici puncte, nici cercuri, nimic. Nici nu i-am zis eu sa incercam vreodata sa desenam ceva anume. Am asteptat sa vina de la el, am savurat orice mazgalitura de-a lui.

Alaltaieri (14 aprilie) a vazut un tablou cu o caricatura de-a bunicului lui, facuta de Stefan Popa Popa's. A decis ca nu arata bine :D. Si ca el l-ar putea desena mai bine. Ieri (15) i-am propus sa-l deseneze. Am pus tabloul pe un fotoliu si in timp ce eu cautam nu stiu ce si linisteam Davidelul, Alex a inceput sa picteze direct pe tablou! Mi-a stat inima in loc si m-am vazut in fimul cu Mr. Bean curatand tabloul. Norocul mi-a suras insa, avea sticla deasupra :)).

Pe hartie a inceput sa deseneze cu culori potrivite, crem pentru chip, negru pentru par... Am ramas surprinsa de la primul oval, pentru ca nici macar o astfel de forma nu mai facuse niciodata, nici macar o linie curba, credeam ca nu poate din punct de vedere al dexteritatii si nu m-am gandit ca ar fi anormal. A facut perfect proportional si asezat in pagina ochii, nasul, gura, gatul. El a ales tot, nu i-am zis culori, nu i-am spus ce sa deseneze pe chip. Cred ca nu am vorbit cu el deloc in timp ce a desenat.

 

 

  

Am ramas masca. Apoi, fericit si el de ceea ce facuse, a inceput s-o picteze si pe bunica lui. A inceput diferit, de la parul mai voluminos. In rotundurile ochilor a umplut cu alta culoare, cand eu credeam ca nu stie picta in interiorul unui contur. Uite ca stie atunci cand are nevoie.

(eu cu David stateam "pe margine" si admiram)

Dar la un moment dat a inceput David sa planga foarte tare si nervos (ii scosesem din gura o masina de pompieri de-a lui Alex care nu numai ca il putea rani, dar era si pictata cu acuarele negre...). Un psiholog ar putea interpreta cum deseneaza puiul meu Alex cand il streseaza David. A gresit gatul bunicii, in sensul ca a facut de la gatul turcoaz o linie inspre centrul fetei, apoi pe nasul bunicii a mazgalit pana cand s-a dus o parte din hartie. De stresat ce era, zic eu. Si desi spusese ca vrea sa-i picteze si pe bunicii de la Cluj, dupa faza asta nu a mai continuat.

(Sau poate pur si simplu bunicul e mai aratos :)) )

 Treaba asta de ieri mi-a adus aminte de o imagine vazuta recent:

Serios, sper sa o mai putem duce un pic asa, in ritmul lui natural, mie imi place tare mult cum evolueaza si cum isi pastreaza imaginatia si entuziasmul. Iar vocabularul lui de om mare ma da gata zilnic. Ieri il intreba pe catelul nostru Lucky "ce adulmeci acolo?", asa ca un exemplu ce imi vine acum in minte.

Si apropo de culori, nu i le-am repetat niciodata, nu i-am spus cumva fortat "lamaia galbena" daca mie nu mi-a venit sa specific culoarea, si totusi in momentul in care a inceput sa vorbeasca, la 2 ani, a cunoscut culorile fara sa facem "lectii", de la albastru inchis, la "crem", la "vernil", la "turcoaz" (i-am spus ca e singurul barbat din casa care stie culoarea turcoaz :)) ), si chiar la "culoarea aceea intre roz si portocaliu", cum ii spunem noi culorii somonului :D.

Am uitat sa scriu dedicatiile. Mazgalitura de la inceput e facuta luna trecuta special pentru prietena lui, Alexandra. Iar portretul bunicului trebuie sa i-l trimit si verisorului/finului lui, Matei, care ii e tare drag.

Schimbarea pozei din antet

Eu sunt innebunita dupa picioarele bebelusilor. Bine, cel mai mult dupa picioarele bebelusilor mei. La inceput am ales o astfel de poza pentru blog, cu piciorusul grasut al lui Alex, pentru ca am sperat sa nu devin mai personala, sa nu arat poze cu noi. Dar voi stiti deja ca nu m-am putut tine de treaba asta si ma expun prea mult pe aici.

Revenind la picioare, acesta a fost primul antet de blog, din aprilie 2010:

Apoi, dupa concediul din august 2010, s-au adaugat cateva picioare cu Marea Egee :)

Dupa concediul din 2011 la fel:

Si concediul din 2012 a venit cu niste picioruse mai mari:

De ceva vreme ma pregatesc sa le pozez piciorusele celor doi fratiori impreuna, pentru un nou antet. Piciorusele lui David sunt... delicioase, imi vine sa-l mananc tot non-stop, grasunul mic :D. 

Daaarrr a intervenit ceva. Spun un secret din casa, lui Relu nu prea ii plac picioarele oamenilor :D. Cand m-a cunoscut pe mine si a vazut ca sunt prima persoana din viata lui careia ii poate atinge picioarele :)) si-a dat seama ca eu sunt The One. Alex m-a surprins acu' vreo luna cand mi-a zis sa-i acopar piciorusele lui David, ca nu-i place sa le vada, si ca de fapt nu-i prea place sa vada picioare in general :)). Genele astea :D. Asa ca am simtit ca nu pot pe blogul lui sa continui sa pun picioruse. Trecem la maini :D