A doua minune din viata noastra

El e David Teodor, nascut in 10.11.2012, la ora 6. Prima poza este din 12 noiembrie, iar a doua din 11 noiembrie, de la externare. Nu era prima intalnire dintre frati, se mai vazusera de doua ori in ziua anterioara.

 

Deocamdata suntem foarte bine, insa nu pot face cate simt nevoia, asa ca le iau in ordinea prioritatilor. Copiii (ce bine suna!) sunt primii, apoi igiena mea de baza :)), si deci raman neatinse facebookul, blogul, mailul, mailul de serviciu, alte indeletniciri cu firma. Nu imi place sa-l radiez asa micut pe David, asa ca nu stau pe internet si nu vorbesc la telefon cu el in brate. Plus ca daca e in brate, nu reusesc sa ma uit in alta parte decat la el :). Ne ocupam la maxim de Alex, sa nu simta ca am avea mai putin timp pentru el, macar acum la inceput. Am un mare noroc ca e si Relu acasa in perioada aceasta. Si pana acum suntem bine si fericiti si impliniti toti 4. Doamne ajuta sa fim sanatosi cu totii, ca apoi daca vin tantrumuri de gelozie si colici, le biruim noi cumva. Am scris toate acestea si ca o explicatie pentru absenta raspunsurilor mele la multitudinea de mesaje si intrebari de-ale voastre. Imi cer scuze, va multumesc pentru gandurile bune, dar stau pe internet cam 10 minute o data la vreo 3 zile :)). Si pentru a vorbi la telefon trebuie sa-l dau pe David cuiva in brate, iar posibilitatile de schimb sunt rare, e la san cam jumatate din timpul unei zile :)). Asa ca atunci cand prind ocazia sa i-l dau pe David lui Relu, profit si merg la baie :D. Cu Alex, desigur, doar si inainte de nastere aveam acest special time numai al nostru :D. Abia astept sa imi fac timp sa-mi scriu undeva cum a fost, mai ales nu as vrea sa uit sentimentele (mai mult decat faptele) ultimelor zile de sarcina si primelor zile de mama de doi baieti.

Ce m-a determinat acum sa scriu? Faptul ca m-au napadit emotiile la gandul ca in urma cu o saptamana eram inca insarcinata (imi dau lacrimile de emotie si numai cand scriu fraza asta, pentru ca de acum perioada pe care o voi putea mentiona “in urma cu... David era in burtica” va fi tot mai mare...), si am nascut sambata dimineata. A trecut o saptamana minunata, in care eu am simtit ca explodez de fericire, mai ales in situatiile in care am timp sa constientizez minunea ce o traiesc. Asta se intampla mai ales la somn, cand eu stau intre Alex si David, cu o mana pe fiecare. Sau ii citesc lui Alex ce sta sub aripa dreapta o poveste in timp ce David sta broscuta pe inima mea. Simt ca as vrea sa prelungesc cat de mult perioada aceasta, sa mi-i intiparesc pe amandoi in memorie bine de tot cum sunt acum. Si din cauza aceasta prefer sa imi dedic timpul exclusiv lor acum, pentru ca e mult mai fain sa pupi un obraz fin, sa mangai un par ce inca miroase dulce-vanilat a lichid amniotic, sa iti creasca inima cand cel mare inca iti spune ca te iubeste, decat sa citesti internetul :).

Asadar in urma cu o saptamana...

... ma linistisem. Nu numai ca eram la Oradea de fix o saptamana, dar acum venise si Relu, nu mai eram doar cu mami si cu Alex.

... stiam cat e de minunat sa strangi in brate si sa iubesti si sa pupi un baietel pe care il credeam mic. Si care imi era teama ca nu ma va mai iubi la fel de mult, la fel de intens. Nu stiam inca ce simti cand poti iubi un baietel care dintr-o data pare mare, dintr-o data pot pupa mai multa burtica, picioruse mai mari, genunchi mai puternici, spate mai lat, obrajori pe care incap mai multi pupici. Si in plus sa am un ghemotoc de viata la piept.

... puiul meu David era inca in burta mea. Acolo ma mai mangaia, in timp ce eu ii raspundeam din afara. Spre seara a inceput sa-mi dea semnale subtile. Iar acum ma cutremur de emotie de cate ori imi pun mana pe burta si realizez ca el era acolo! Acu’ o saptamana! Si acum e la mine in brate, un minunat care invata treptat ce e viata si lumea aceasta.

... seara pe la 11-12, intre contractiile surde, faceam puzzle-uri cu unicul meu copil scump si drag, dar cu greu imi gaseam o pozitie comoda pe jos. Copil caruia i-am pupat fundul noaptea la 3:50 cand m-am dus la maternitate, emotionata pana la lacrimi, stiind ca e ultima data cand il mai vad in postura de copil unic, iubit exclusiv.

... eram fericita si implinita. Acum totul s-a dublat.

Imi cer din nou scuze pentru absenta din prezent si viitor :).