Ce mai facem noi pe aici

Luni am fost la Lidl aici la noi in Kallithea. Ne-a facut sa ne amintim clipe frumoase. Marti am facut o mini-excursie in Nea Moudania, un orasel pe care deja am ajuns sa-l cunoastem, fiind al treilea an in care il vizitam. Noi am vrut sa cautam un stick de internet prepay sa putem sa navigam pe net din camera. L-am gasit la Cosmote, dar nu merge :D. Cu ocazia asta am vazut ca orasul e mort la amiaza, toate magazinele si multe cafenele sunt inchise pana la 5:30-6 dupa-masa.

Piticului ii place la plaja. In mare ii place mai mult dupa-masa, cand e calda apa. Dimineata se cere la nisip si se joaca cu stropitoarea fara sa se plictiseasca. Uda tot ce apuca, si ne pune pe noi sa ii reumplem stropitoarea. Ce-i drept ca acest joc il facea si acasa, dar acolo ma plictiseam eu cam repede sa ii tot dau apa si el sa ude si unele lucruri mai importante :D. Si in apa aud tot un ras de-al lui cand isi ia stropitoarea si il uda pe Relu cu ea.

Intr-o zi un copilas a venit la lucrurile noastre si a luat o grebla de plastic. Copilul tusea ingrozitor de rau si mai avea si bubite, asa ca am profitat si i-am propus lui Alex sa intram in apa. Am iesit si am observat ca toate jucariile noastre de plaja erau la gramada familiei respective. Ei nu erau in zona, mersesera la plimbare cu tot cu grebla de plastic, asa ca i-am dat lui Alex jucariile (noastre) care erau acolo. S-a intors la un moment dat taticul cu copilul (si cu grebla), dar chiar daca au vazut ca ne pregatim de plecare tot nu ne-au oferit-o. A trebuit sa i-o cer cand am trecut pe langa el. Adica l-am intrebat daca sa i-o las pana in ziua urmatoare, daca mai are nevoie copilul de ea. Si el s-a scuturat tot si a zis ca nu au nevoie, ca si ei au :)).

Si un eveniment mai putin distractiv legat de jucarii: am mers intr-o seara la mini-disco. L-am tinut pe Alex intai sa vada de la distanta, apoi ma tot ducea de mana inspre scena. Pana cand chiar am ajuns la copiii ce dansau. Cum a urcat pe scena, vesel ca vede atatia copii ce danseaza, cum a venit glont la noi un baietel, avea vreo 3 ani. Alex nici n-a apucat sa se bucure de interactiune, si nici eu, pentru ca baiatul i-a smuls intr-o sutime de secunda masinuta din mana si a fugit cu ea (Alex tot timpul trebuie sa aiba ceva in mana). Saracul puiul meu mic, a inceput sa planga din tot sufletul. Nici nu-mi dau seama daca pentru masina draga, sau pentru dezamagirea traita (el il intampinase cu bucurie pe baiat), sau pentru sperietura intamplarii rapide (de obicei daca ii cere cineva jucaria, el o da). Noroc ca baiatul avea o sora mai mare care i-a dat repede lui Alex masinuta inapoi, ca altfel recunosc ca nu stiam cum sa reactionez, cum sa fug dupa baiat sa o recuperez. Dar puiul mic nu s-a oprit din plans decat cateva minute mai tarziu. Si de atunci nu am mai fost la mini-disco...

La mare l-am pus intr-o dupa-masa in colac si spre deosebire de anul trecut, i-a placut foarte mult. I-ar fi placut si mai mult sa ajunga si cu manutele in apa, dar e asa de lat inelul principal (are mai multe camere umflate) incat nu prea ajunge sa ne stropeasca sau sa dea din manute. In schimb da din picioruse intr-o veselie. Si dupa ce l-a scos Relu de acolo, de multe ori voia sa se avante inspre mine, si il impingea pe Relu sa nu-l mai tina :)). Se invatase asa de bine autonom, incat credea ca poate veni singur la mine, fara ajutorul lui taica-sau :D.

Dimineata apa este atat de linistita, incat ai impresia ca esti intr-un lac, nu sunt valuri si poti inota foarte usor. Si e asa de limpede, incat chiar daca esti in apa pana la umeri, vezi orice pestisor pe fund, sau orice denivelare de nisip, orice fir de alga. Te simti ca intr-o piscina curata cu nisip pe fund. E o imagine si un sentiment de milioane.

I-am aratat pestisorii in apa. Unul m-a ciupit de picior si am zis asta cu voce tare. Apoi Alex tot imi arata fundul, si imi dadea de inteles ca l-a muscat si pe el pestele :)).

La masa am ajuns la concluzia ca aici in Grecia ar fi un loc bun sa manance si copilul nostru peste, pentru ca nu e de cultura, hormonizat si antibioticizat :D. Si nici nu se pune problema sa-l pregatesc eu, asa ca era momentul bun. Si-a luat Relu ceva peste gatit la cuptor si i-a oferit si puiului. Ca de obicei, noi ii spunem ce ii oferim de mancare, nu ii bagam in gura doar. Si desi avea gura deschisa, sa guste curios ce are tati in farfurie, cand am spus “uite puiule, papa un pic de peste”, s-a tras repede inapoi si a fost atat de contrariat incat pe mine m-a pufnit rasul. Si m-am gandit cati vegetarieni ar fi pe lumea asta daca intai ar vedea copilasii animalul si apoi li s-ar spune ce li se da de mancare. Stiu ca exista si copilasi care asista la sacrificii animale si nu au nici o treaba, dar cred ca marea majoritate ar fi derutati ca oamenii mananca o alta fiinta vie. Nu mai stiu cine a spus ca daca pui intr-o camera un copil cu un iepuras si un mar, oare copilul va manca iepurasul si se va juca cu marul? :D

Tot la capitolul alimentar, am observat deja cam ce ii place piticului, atunci cand ne acorda onoarea sa ciuguleasca ceva. Paste (de preferat cu sos alb) si tot felul de legume gratinate la cuptor. Paste eu i-am mai oferit si acasa, dar ce-i drept ca nu cu sos alb. In primul rand pentru ca la noi sosul acela alb (carbonara) se face doar cu mezeluri, in al doilea rand pentru ca se face prin prajirea fainii cu lapte sau smantana (gen sos bechamel, sos alb, ciulama, papricas, rantas). Si eu nu i-am prajit nimic pana acum. Asa ca probabil ca a facut cunostinta acum si cu prajelile, dar fiind vorba de 2-3 macaroane pe zi cu putin sos, 2 saptamani speram ca nu va avea nimic. Acelasi sos banuiesc ca se pune si printre legumele gratinate (conopida, broccoli, cu ou si branza). In rest refuza orice. Si ii oferim la fiecare masa vreo 7-8 posibilitati alimentare (noroc cu all-inclusive-ul :D). Nu ii place painea lor, cat am mai avut de-a noastra de acasa a mancat, dar de la restaurant nu a vrut. Ou nu vrea, iaurt nu mai vrea din prima zi, rosii nu. Lubenita mai papa cateodata. Si i-a placut mult ieri la micul dejun suc proaspat stors din piersici. Dar azi nu a mai vrut.

Deci pe treaba asta cu macaroanele seamana cu Relu, el ar fi in stare sa manance la fiecare masa macaroane din alea cu sos alb...

Tot ca o noutate negativa, a luat si el contact cu parabenii. L-a muscat ceva insecta (cred) de manuta si are o buba marisoara, saracutul. Ca sa ii calmez mancarimea, l-am dat cu Dapis Gel, un gel de la Boiron, homeopat, pentru muscaturile de insecte, cumparat de Relu cand a fost in Franta. Pe langa ingredientele homeopate mai are si vreo 2 parabeni. Dar no, avand in vedere faptul ca nu-l dau zilnic pe toata pielea, cum as face-o cu un gel de dus sau o crema cu parabeni, speram ca efectul cancerigen sau dereglator hormonal e minim.

Ieri cand il adormeam la san, s-a ridicat in fund, si eu ma pregateam sa ma ridic sa-l plimb, stiind de acasa ca asta urmeaza. Dar nu, el s-a ridicat in fund ca sa se tranteasca la orizontala, in pat, langa mine. Asa ca pot spune ca nu a mai vrut sa suga si chiar caderea in somn a facut-o singur, fara ajutorul meu, in pat :D.

I-am zis lui Relu ca ar fi chiar ironic acum ca nu mananc prostii sa merg acasa mai grasuta decat cum am venit (din cauza ca am eliminat total medicamentul de tiroida). Mai ales ca in alti ani mancam dupa pofta inimii la all-inclusive si mergeam acasa mai slaba si mai “fit”. Dar ce-i drept ca pe vremuri ne plimbam mai mult si inotam toata ziua. Acum nu prea se mai poate. Dar chiar ma gandeam anii trecuti ca eu cred ca si aerul asta plin de iod ajuta mult. Asa ca as fi chiar curioasa daca la cei care locuiesc asa aproape de mare exista boli ale tiroidei. Cred ca sunt oameni mult mai sanatosi, si care nu au nevoie de atata dieta si sport pentru a fi in forma.

In plus ajuta si sentimentul de relaxare pe care ti-l da marea. Acum intr-o seara am descoperit un adevarat izvor de relaxare si liniste: imaginea lunii in oglinda in apa marii (pana acum credeam ca cea mai relaxanta scena e sa ma uit la stele intr-o noapte senina de vara, la Napradea, satul drag mie). Cred ca vazute de pe plaja ar fi un tablou si mai impresionant. Dar si din balconul nostru, in fiecare seara stau vreo 15 minute si nu ma pot desprinde. Marea in intuneric luminata de luna, sa vezi valurile in lumina nocturna, e ceva de vis. Imi da un sentiment de teama amestecat cu fascinatie, libertate amestecata cu imobilizare. Imi imaginez (sau poate chiar imi amintesc din alta viata, pentru ca imaginile sunt incredibil de reale, si asta ar explica si atractia mea catre mare) cum e sa fii noaptea pe mare, in apa sau pe un vas. Cum am zis, aceste imagini ma sperie si ma incita in acelasi timp. Cam cum e iubirea de inceput, in care vrei sa te cufunzi, sa te lasi “dusa de val”, dar ti-e teama de necunoscut.

In prima seara in care am vazut luna si m-am asezat s-o admir oglindita in apa, am simtit cum mi-a incetinit pulsul, cum tot organismul mi s-a relaxat dintr-o data si am ajuns intr-o stare de liniste incredibila. Eram zen :D. Mi-am dat seama abia acum ce simt cei care fac meditatii in natura, yoga. Si ce noroc avem cu artistii care stiu sa exprime tot ce vedem noi frumos in jur, de la cei cu pensula, pana la cei cu stiloul sau chitara...

Bine, si am putut gandi atatea pentru ca exact pe la 12 il culc pe Alex si doar atunci se vede luna. Daca ar adormi mai repede as pierde-o. Si cum Relu se culca inaintea lui Alex, am parte de liniste perfecta. De cand am venit, Relu doarme mai mult decat Alex, si la amiaza si seara :)).

Sa revin la Alex. Am uitat sa spun ca la Baia Mare, inainte sa pornim, Relu i-a aratat o data cum sa se dea jos din pat, cu picioarele inainte, si i-a fost suficient, a invatat imediat. De atunci se stie da jos de oriunde, de pe fotolii, canapele, paturi, etc. Noi am mai incercat sa-l invatam demult, cand dormeam toti 3 in patul mare acasa. Dar de cand eu dorm cu el pe jos nu am mai acordat importanta aspectului astuia. Asa ca acum, si dimineata cand se trezeste, chiar daca vede ca sunt si eu treaza, dupa ce ne iubim, coboara singur jos din pat :D.

Si ce ma mai distreaza in ultimele saptamani e cum se mira in unele situatii. Il intrebam ceva, de exemplu “Alex, vrei apa?”, si el zice “Nu”. Si noi, din cine stie ce obisnuinta, continuam “Nu?”. Si el spune “hiiii” sau “haaaa”, nu stiu cum sa explic, asa inspirand aer, nu cum e vorbirea uzuala. Mirandu-se. Asa ca toata ziua ne distram de miratul lui :)).

In continuare ne striga, daca plec eu de langa ei striga “mamaaaa”, daca pleaca Relu, striga “tadaaaa”. Daca suntem amandoi langa el e extrem de fericit. Si cand spun extrem de fericit nu exagerez. Orice facem, oriunde mergem, oricat e de greu programul, nu il deranjeaza. Ieri am fost cu masina in Nea Moudania. A stat in spate in scaun tot drumul. Acolo am coborat din masina de vreo 3 ori la hipermarketuri, scos din masina, in caldura, plimbat prim magazine aglomerate, intrat iar in masina, apoi pierdut vremea in Nea Moudania pe o banca o ora pana s-au deschis magazinele, plimbat in Nea Moudania vreo 2 ore, ba in brate, ba pe umeri, ba pe jos, la temperaturi de 38 de grade. Schimbat planurile de cateva ori, si cate si mai cate. Nu a marait nici macar o data. La hotel iarasi, daca vrem sa mergem la plaja e de acord, daca dupa doar cateva minute vrem sa revenim in hotel, accepta vesel orice, nu conteaza ca el tocmai se juca. Si la masa e de acord sa mergem oricand vrem noi, sa stam oricat vrem noi. Este foarte cooperant si e fericit indiferent ce se intampla, indiferent unde il prinde foamea sau somnul, atata vreme cat suntem impreuna toti 3. E o minune de copil si comportamentul asta al lui ne face sa ne simtim bine oriunde si oricand. Sa putem face orice, pentru ca el nu e marait, nu e nefericit. E vesel si bucuros oricum facem noi planurile, atata vreme cat e cu noi. Am putea merge pana la capatul lumii impreuna, in orice conditii, si el ar fi fericit, impreuna cu noi. E un copil minunat.



Da, mania cu colajele inca nu mi-a trecut :)).




In port, in Nea Moudania. Poze din 2008, singuri, din 2010 cu Alex la 10 luni, si din 2011, Alex la 1 an si 9 luni.




Si inca unul :D. Prima poza e de la intrarea la Hotelul Athos Palace, din 2008. Apoi, cele doua poze ale lui Relu cu piticul de 10 luni sunt din 2010, cand, desi eram cazati in Nea Potidea la Istion Club, am venit de doua ori in vizita la hotelul drag din Kallithea. Si apoi, ultimele doua poze sunt chiar de azi, de la intrarea in hotel. (Abia acum am observat ca rochita mea de marinar apare in colajul asta in 2011 si in colajul precedent in 2010 :))). Bine, cred ca din 2004 o plimb in concedii, asa ca e posibil sa apara in multe alte poze :))). )



Update de acuma seara:
- “uuuc” cere puiul suc de portocale :D
- “maaaaa” stiam ca e masina. Dar nu intelegeam de ce striga “maaaa” dupa ce am mers de pe hol in camera, aratand holul, mai ales ca avea o masina in mana. M-am intors pe hol si o masinuta de-a lui era sub fotoliu. M-a surprins foarte tare ca a stiut ca ii lipseste si si-a dat seama unde a lasat-o
- Daca i-am spus sa stea ca vreau sa-i fac o poza, s-a pus jos si a zambit frumos :D
- Acuma seara a fost vant la plaja si valuri, asa ca am mers pentru prima data la piscina. Alex a stat pe margine, nu a vrut sa intre, si s-a jucat cu Relu, in timp ce eu am facut cateva lungimi, am profitat ca e piscina olimpica.
- La masa azi a fost tema marina, asa ca a fost plin de feluri de mancare cu pesti si caracatite, scoici si alte fructe de mare. Chiar era greu sa alegi ceva fara peste sau fructe de mare. De obicei sunt vreo 4 feluri de paste, acum era unul singur. Si normal ca Alex s-a intins inspre ele si le-a cerut. Paste spirale cu... octopus, adica ceva caracatite pui, micute. I-am dat numai macaroane, dar tot aveau uleiul acela de pe puii de caracatite. Asa ca Alex nu mai e vegetarian...