Postare scrisa aseara:
Am ajuns la hotelul nostru!
Cand am intrat in Grecia, mi-am dat seama ca mi-a fost dor si “foame” de ea, de tara sufletului meu. Am inceput sa admir constient si sa-mi intiparesc in minte tot, orice detaliu al pamantului drag, de la cladiri in paragina, pana la magazine de mobila de pe marginea autostrazii, pinii care cresc alaturi de palmieri, aerul sarat si curat, tot ce am putut cuprinde cu simturile.
Nu am putut sa nu imi imaginez cum ar fi sa traiesc aici, intr-una din acele casute pe care le vezi pe un deal, la cateva sute de metri de plaja! Sa te trezesti si sa vezi marea de pe balcon, sa traiesti in linistea si in calmul grecilor, sa savurezi fiecare clipa a vietii...
Cand am trecut in Nea Potidea pe langa hotelul Istion Club, la care am stat anul trecut, am avut un sentiment foarte bizar, ca si cum ar fi trecut doar o luna de cand am fost aici. Parca ma si asteptam sa o vad iesind pe romanca de anul trecut ce vorbea mult si tare :D. Revederea Istionului a fost simtita mai profund decat revederea Athosului anul trecut, probabil pentru ca acum a trecut mai putin timp, si pentru ca oricum timpul trece in alte sisteme de masurare acum de cand e Alex, si orice mama stie la ce ma refer. Uneori doua saptamani ti se pot parea o eternitate (mai ales primele doua saptamani :D), alta data te miri unde zboara timpul asa repede pe langa noi (pe masura ce se apropie timpul sa te desparti de puiul drag si sa te intorci la servici).
Noi am mai fost la Athos in urma cu 3 ani, in 2008, si am avut o vacanta de vis. Era prima data cand veneam in Grecia, si o faceam dupa Tunisia si Turcia, iar diferenta era izbitoare. Probabil ca Turcia ne-ar fi placut daca am fi mers acolo direct de pe litoralul nostru. Dar pentru ca in 2006 fusesem in Tunisia, ne-am mirat multi ani de ce Turcia e asa dorita, mai ales partea de sud, zona Antalya. Oricum, dupa ce am venit in 2008 in Grecia, am zis ca nu mai schimbam Europa pe nimic :D. Si vad ca nu putem schimba nici tara, si nici macar peninsula. Istion Club e tot in Halkidiki, tot pe prima peninsula, Kassandra.
Anul asta cand am ales vacanta ne-am zis sa alegem dintre cele doua locatii ce ne-au placut asa de mult, sa nu riscam cu una noua. Oferta la Athos a aparut prima, asa ca ea a ramas. Oricum, si anul trecut de la Istion am facut doua drumuri la Athos doar ca sa revedem locul drag si sa ne balacim in apele azurii.
Pentru ca Istion este mai luxos decat Athos, ofera mai multe servicii incluse in pret, are o masa muuuuult mai bogata decat cea de la Athos, DAR la Athos plaja si apa bat tot. Apa e mai calda, nisipul fin peste tot, e ideal. La Istion a trebuit sa descoperim noi o zona mai nisipoasa in apa. Pe plaja era nisip, dar in apa erau placi de bolovani in unele locuri.
Mi-a zis mami sa nu mergem in acelasi loc, pentru ca probabil ca ne vom da seama ca acum nu ni se potriveste, si vom distruge imaginea frumoasa ce o avem despre hotel. E drept ca si noi devenim din ce in ce mai pretentiosi, dar criteriul de a alege locul vacantei dupa plaja si nisip nu s-a schimbat. Oricum, era normal sa observam chestii noi. De exemplu, mocheta de pe jos acum nu mi se mai pare asa avantajoasa, intr-o perioada in care noi l-am mai fi lasat pe Alex fara scutec :D.
Dar ce ne-a stricat putin planurile a fost internetul. Acu 3 ani era internet gratuit in hol, unde ma prindea uneori si 1 noaptea, langa un pahar de vin rosu, punand in fiecare zi poze pe hi5, ca sa vada cei de acasa ce facem (drept urmare am pe hi5 un ditamai albumul, desi nu am mai intrat acolo de mai mult de un an). Si dandu-ne pe webcam cu parintii :D, intru economisirea la factura telefonica.
Anul trecut la Istion era internet gratuit in toate zonele lor publice. Dar camera noastra fiind asa aproape de terasa, aveam internet chiar in camera, si am fost niste boieri, pentru ca la cele doua somnuri zilnice ale lui Alex, daca ne prindeau in camera, noi navigam lejer amandoi pe internet. Tot asa, scriam pe blog si puneam poze pe picasa aproape zinic.
Cand am ajuns la hotel si am vazut ca internetul acum costa, ne-am fi asteptat macar sa fie in camere. Nu, se pare ca in criza asta vor si ei sa faca un ban din orice. Deci internetul acum costa, cel wireless din holul hotelului. Relu a platit si acum e la net, eu stau cu piticul ca tocmai l-am adormit de noapte. Scriu aceasta postare in word si voi vedea cand o voi posta.
La inceput ne-a zapacit putin aceasta stire, apoi am luat-o ca pe un semnal de alarma. Suntem in vacanta, impreuna, noi doi si piticul nostru drag. Poate chiar ar fi cazul unei pauze. Daca ar fi vorba doar de blog, FB si mail, as fi fost de acord cu pauza asta. Dar faptul ca bunicii stau pe fir in speranta ca ne vor vedea si ne vor auzi ma face sa ma gandesc la modalitati in care sa le dam de stire cum suntem. Ne-am gandit chiar si la cumpararea unei cartele sau a unui stick grecesc pentru internet, dar azi fiind duminica nu avea sens sa mergem pana in Nea Moudania inapoi ca sa cautam. Sa nu uitam ca abia azi am sosit, nu e asa mare lucru sa nu avem net AZI! :))
Kalithea e aproape la fel ca in 2008, am revazut locurile dragi, plajele minunate, parcurile din statiune, magazinele de suveniruri, supermaketurile dragi... Si la orice loc drag sufletului nostru, Relu se uita la mine si zambea in oglinda retrovizoare. Piticul dormea, asa ca asta era cel mai mare entuziasm permis.
Sosirea la hotel a fost emotionanta, dar faptul ca am fost si anul trecut aici in vizita a facut sa nu ni se mai para chiar asa de tulburator. Am avut anul trecut sentimente de genul “in 2008 am fost aici numai noi doi, ne-am distrat cum am avut chef, dar incercam in zadar sa avem un copil. Acum nu mai putem sa ne facem de cap, dar avem minunea langa noi.” Venisem cumva sa le facem cunostinta, lui Alex cu locul nostru asa de drag (unde am sperat atunci ca va fi chiar conceput micul nostru Alex :)), dar nu a fost sa fie). Asa ca emotiile le-am trait anul trecut cand am vizitat Athosul. Acum am venit din nou aici, sa stam doua saptamani.
Dupa cazare ne-am dus si am mancat si lui Alex chiar i-a placut tzatziki, desi acasa nu mananca iaurt. Bine, la noi placut inseamna un total de vreo 3 lingurite, dar tot e ceva.
Apoi, dupa despachetare, l-am facut pe Alex cu crema solara home-made si am iesit pe la 5 la plaja. Mai bine era daca in prima zi am fi iesit pe la 6, dar nerabdarea era mare. Am incercat sa-l tinem mai mult sub umbrela si cand eram in apa sa stea mai mult in umbra noastra.
Apa e calda si limpede si frumoasa. Si mi-a fost un dor incredibil sa simt sarea asta pe buze, sa simt caldura ei cum ma invaluie, sa o simt cum se misca in timp ce eu plutesc pe ea, sa ma inconjure in timp ce inot... Offff....
Piticului ii place la nebunie in apa. Si spre deosebire de anul trecut cand pentru prima data in viata lui s-a jucat singur, din cauza nisipului ce ii era drag, acum nu a vrut deloc sa se joace in nisip. Pe plaja a vrut numai in bratele mele. Sau se cerea in apa, unde voia iar numai la mine. Desi aranjamentul era sa-l tina Relu, pentru ca lui nu-i place in mod special sa inoate, pe cand mie... Dar chiar a zis Relu azi la masa ca am un ghinion teribil, in masina vrea numai la mine, in mare numai la mine, pe plaja numai la mine, in hotel numai la mine, la plimbare numai la mine, la masa numai la mine. Oricat ii spunea Relu sa vina la el in brate sa ii dea lubenita, Alex numai la mine voia. Relu terminase demult sa manance si eu inca nu incepusem, pentru ca tot il intrebam pe pitic daca nu vrea sa pape tot felul de bunatati.
Din cand in cand statul asta al lui in brate la mine se finalizeaza in cererea sanului, asa ca oricand se poate si mai rau (pentru ca daca cere in apa, trebuie sa ies cu el :D).
Oricum, chiar daca pare vesel si entuziasmat, si ii place mult marea, si ii place lumea si locurile, ceva ceva tot il deranjeaza sau il sperie. Pentru ca tot timpul e musai sa fim amandoi langa el. O secunda daca nu il vede pe unul dintre noi (fie ca acela merge la baie, sau ramane la receptie sa intrebe ceva, sau inoata in apa, sau sau sau...), incepe sa strige, pe tonuri poruncitoare, nu plangacioase: “mamaaaaaaaa”, “tadaaaaa”, “euuuuuuu” (adica Relu :)) ). Sper sa nu uit sa pun filmuletul cum l-a strigat pe taica-sau ieri in vama, ca e reprezentativ, asa ne striga toata ziua! Nu e voie sa ne piarda din raza lui vizuala (care se pare ca e destul de mica :D).
Acum la cina din cele cateva feluri pe care i le-am prezentat in farfurie, a ales sa guste cateva firimituri de conopida gratinata cu cas si ou. Dar de fapt el a vrut sa guste doar conopida din interior.
Se uita dupa toate fetitele si daca ele il ignora vrea sa fuga dupa ele :D. Deci se pare ca acele teorii care se propaga in grupurile femeilor, cum ca un barbat nu e interesat daca i te oferi singura, se aplica la Alex inca de mic. Daca o fetita vine tupeista la el, se sperie si vrea la mama. Daca insa fetita (de preferat mai mare decat el :D) trece pe langa noi fara sa-l bage in seama, el imediat fuge dupa ea cu o privire fascinata :)).
Acuma seara deja ma gandeam ce fain ne va pune Alex la miscare, ori la plimbare prin statiune, ori la locul de joaca pentru copii, ori la mini-disco. Acu 3 ani leneveam romantic in hol cu vinul la internet. Anul trecut dupa mini-disco mergeam in camera sa culcam copilul. Dar anul asta acasa el nu adoarme niciodata inainte de 12 noaptea. De multe ori a adormit dupa 1, dupa 2. Asa ca planurile de miscare dupa cina mi se pareau chiar frumoase, sa nu lase sa se depuna mancarurile pe fundulet :)). Si lipsa internetului din camera oricum m-a facut sa ma indrept spre o relaxare mai sanatoasa pentru suflet. Mi-am adus doua carti frumoase pe care imi doresc demult sa le citesc.
Dar Alex a avut alte planuri si deja de la cina se vedea ca e cam obosit. Asa ca am venit in camera, ne-am jucat, ne-am distrat (cat timp Relu era la internet), si apoi l-am adormit repede, pe la 9 si ceva seara!!! Vom vedea in serile urmatoare daca marea are acest efect asupra lui, si deci trebuie sa ne schimbam putin planurile (parca vad ca si dimineata se va trezi super matinal :)) ), sau totusi azi a fost obosit de drum. Si de pe drum noi l-am luat si l-am tinut vreo doua ore in apa :)). Normal ca e obosit copilul :D.
Hai ca Relu ma trimite jos la internet, asa ca o sa tot postez documentul asta. Sper sa nu se trezeasca piticul intre timp, ca apoi e vai si amar. Pana cand rezolvam mai bine cu internetul (daca rezolvam), sa imi fie cu iertare ca nu apuc sa raspund la mailuri, sau sa intru pe FB, sau sa citesc blogurile preferate (pfff ce in urma voi ramane, nu stiu daca voi ajunge iar la zi vara asta :)) ), sau sa raspund la comentarii.
Se pare ca s-a trezit puiul (pentru un moment am crezut ca se trezeste de tot si va considera somnul asta un somn de dupa-amiaza, nu ar fi prima data :)) ) si cat l-am alaptat spre somn iar, Relu s-a intins langa el, asa ca nu mai merg la net acuma seara :)).
Sa mai scriu atunci cate ceva. Cum am zis, pauza asta de net, desi nu e totala, si desi nu e pauza macar de tehnologii, ca tocmai scriu pe laptop :D, mi se pare ca imi prinde tare bine. Sper sa nu intru in sevraj :)). Dar deja am impresia ca am avut mai mult timp pentru mine, pentru noi, pentru Alex. Poate in aceste doua saptamani imi va placea asa de mult incat pe cand voi ajunge acasa imi voi prioritiza mai bine timpul. Stiu ca asta ar fi cea mai mare bucurie pentru parintii mei care se mira continuu ce pot face pe net :D. Imediat incepe sa-mi para rau ca nu ma rup complet pentru doua saptamani. Doua saptamani pe an... Pana la urma tot bunicii sunt de vina :D pentru ca pentru ei am impresia ca trebuie sa tin un jurnal al calatoriei.
Mi-am mai amintit acum cum zilele astea mi-a fost dor de tigari. Ahhh ce viciu! Culmea, nu imi placea fumul de tigara (iar acum nu-l suport), nu imi placea gustul ce ti-l lasau in gura (din cauza asta nu am putut niciodata sa fumez o tigara fara sa beau ceva langa ea), dar nu ma puteam lasa de ele. Si, desi cunosc oameni care s-au lasat si apoi s-au intrebat cum de au putut face asa o prostie atatia ani, eu nu am incetat sa “poftesc” la o tigara. Stiu ca daca as fuma din nou mi-ar parea rau, a fost un viciu in care m-am simtit slaba, am simtit ca nu sunt eu cea care comanda trupului meu, era oricum ceva stresant. Plus ca nu prea se potrivea cu restul conduitei mele: sport, mancare sanatoasa :)). Dar de cand m-am lasat de fumat tot le-am dus dorul. Nu tuturor tigarilor, pentru ca multe le fumam inconstient, din obisnuinta gestului, de plictiseala. Am dus dorul tigarilor cu sens, de la cele fumate la nervi si suparare, la cele fumate pe geamul apartamentului meu din Cluj, la apusul soarelui, la cele fumate intr-un concediu cu o cafea buna aproape.
De mult timp nu am mai avut pofta de o tigara. Cred ca de cand am ramas gravida nu m-am mai gandit deloc la ele. Inainte, la orice “eveniment” imi aminteam de tigari, chiar daca nu mai fumam. Dar acum, pe drumul asta, la orice benzinarie imi imaginam ce frumos ar fi fost popasul acela cu o tigara, langa o cafea. Sau azi, cand am trecut pe langa barul de la piscina si mi-am imaginat cum beam acu 3 ani cafe frappe, si m-am gandit imediat cum ar merge un frappe langa o tigara. Deci mi-e dor de tigarile fumate la bine, nu la rau :D. Dar repede apoi imi amintesc cat de rau ma simteam cu ele, si gustul acela ingrozitor, si faptul ca ma simteam slaba ca sunt dependenta. Dar tot i-am zis lui Relu ca daca nu as fi alaptat, sigur as fi tras o tigara azi :))). Asa ca va trebui sa alaptez mult si bine :D, sa nu fiu tentata, pentru ca ar fi un lucru ingrozitor, sa fumez in apropierea lui Alex, si sa creasca vazand pe cineva fumand.
Apropo de cafele si bauturi, tot azi m-am gandit ce ieftin ies astia cu noi. Noi bem doar apa, pe cand grupurile de romani si rusi ce le vad pe aici sunt cu bautul alcoolului en-gros, iar copiii dulciuri si alte snacksuri toata ziua. La un all inclusive unde poti bea gratis orice vrei, alcoolic sau ne-alcoolic, in orice cantitate, si poti manca dulciuri si inghetata oricand si oricat, e chiar pacat de noi 3 ca bem doar apa :D. Dar ar fi chiar culmea sa ma apuc de mancat inghetata doar pentru ca e gratis :)).
Vad ca se tot foieste piticul. Nu am scris in postarile precedente despre somnul lui de cand am pornit de acasa. Desi acasa avea deja un somn profund, si el, si eu, dormeam dusi pana dimineata, acum se foieste toata noaptea, se trezeste de foarte multe ori, maraie, nu e multumit de nimic, ba vrea tzitzi, ba nu vrea, ba vrea dezvelit, ba vrea invelit... E drept ca nu numai schimbarea locului de somn il deranjeaza (desi pentru multi oameni adulti si asta e suficient pentru o noapte dormita prost, d-apoi pentru un copilas, cum sunt ei sensibili la schimbari). Problema mai e si caldura. Si la Timisoara, si la Veles, si cred ca e cazul si aici, daca nu dam drumul la aer conditionat in camera se fac peste 30 de grade. Dam drumul la aer pana ne culcam si apoi il oprim. Peste un timp se trezeste maraind, eu banuiesc ca ii e cald, il dezbrac de pantalonasii subtiri. Apoi iar se trezeste maraind, pornim aerul conditionat si i se face frig si e tot rece, dezbracat si dezvelit. Si stau tot timpul cu teama ca vom raci, nu numai din cauza frigului nenatural si aerului uscat, dar mai ales pentru ca (am vazut pe Discovery :D ca) instalatiile astea de aer conditionat adapostesc in filtrele lor o multime de bacterii si virusi. Si mai ales daca e o instalatie din asta pe tot hotelul, aerul circula la multi oameni si nu e filtrat de micro-organisme. Si doar in dupa-masa asta am vazut doi copii mici ce tuseau de aveai impresia ca imediat scuipa sange... Nici cand eram fumatoare nu tuseam asa urat. Asa ca speram ca sistemul nostru imunitar e suficient de puternic sa lupte, si speram ca ne vor mai ajuta si aerosolii :D.
Cred ca am mai spus ca prefera in ultima vreme sanul drept la somn. Ei bine, azi mi-a refuzat sanul stang orice am facut. Am reusit de doua ori prin pacaleli sa i-l dau. Asa ca la noapte el e de servici, daca vrem sa nu intre la pensie :D.
Ma intorc la cartea mea minunata, pentru ca eu inca sunt cu obiceiul adormitului tarziu :D.
Am mai facut aseara niste colaje :D. Nu sunt ele artistice sau frumoase, dar pentru noi au o semnificatie emotionanta:
(in 2008, in drum spre Grecia, ne minunam de frumusetea Macedoniei si am oprit sa ne facem poze la unul dintre tunelurile de pe drum. Eram mai tineri si mai odihniti :)) )
(in 2010 nu am putut opri la acelasi tunel pentru ca Alex dormea, dar am pus niste poze de la popasul Predejane, pentru a vedea ca pentru drumurile de Grecia eu port aceiasi pantaloni comozi in fiecare an :D)
(poza de anul acesta de la tunelul din Macedonia)
(vedere de la balconul nostru, Athos Palace 2008)
(vedere de la balconul nostru, Athos Palace 2011)
(pozele de jos sunt primul contact cu marea si nisipul, 2010 - Nea Potidea, iar cele de sus sunt din prima zi in Kalithea - 2011)
Featured Article: What is Unschooling?
Acum o săptămână
Citesc cu mare placere aventurile voastre, bucurati-va de mare si de liniste cu tot sufletul!
RăspundețiȘtergereSi eu scriam de curand pe FB ca am unele momente in care as ucide pentru un fum!:) Cel mai drag viciu, dar si cel mai pacatos. Mi-e dor de gest, de miros, de atitudine, de tigarea fumata din placere, asa cum spui si tu. Bad, bad, very bad girls! :))
:))) daaaa MoniQ, inca mi-a ramas dorul de tigara la "foarte bine" si la "foarte nervoasa" :)))))
RăspundețiȘtergereBuna Raluca!
RăspundețiȘtergereDoar ce am recitit postarile tale despre vacantele in Grecia. Si eu stau pe ganduri si nu stiu ce sa aleg intre Istion si Theophano Imperial Palace (imediat langa Athos). Am citit pe tripadvisor ca la Theophano ar fi pietre in apa. Asa e? Nisipul e fin, poti sa faci castele cu el, nu? :P Mancarea cea mai variata a fost la Istion, nu? Si eu posed una bucata copil tare mofturos :)) Anul trecut am fost la Nisipuri, in Bulgaria, pt prima oara, el avand un an si vreo 2 saptamani si e o locatie ft ok pt copii. Nisipul fin si apa curata si hotelul de nota 10. M-a surprins placut. Anul asta am schimba totusi locatia. Am mai fost in Grecia de 4 ori pana acum si stiu ca grecii nu au cele mai bune servicii si ca hotelurile lor au mereu macar o stea in plus fata de realitate dar compenseaza prin frumusetea meleagurilor lor. :)
Astept un raspuns cand ai vreme!
Oana
Imi era cunoscut numele Theophano, acum am vazut ca asa se numesc vilele alea frumoase de langa hotel. Daca te uiti la hotel in poza aceasta http://www.theophanoimperial.gr/en/quick-menu/photo-gallery.html (prima), pot sa-ti spun sigur ca plaja care se vede stanga sus, unde se vad umbrelutele, cea din dreptul terenului de tenis, este perfecta. Ea este considerata in fata la Pallini. Dar Pallini nu are all-inclusive si are conditii mai proaste ca la Athos, de aceea nu ne-am cazat niciodata acolo. Dar plaja in fara la Pallini e cu nisip fin si in apa, apa limpede, totul perfect. In fata la Athos si la Theophano ai zone cu pietre, dar sunt si fasii in mare fara pietre.
ȘtergereDar nisipul grecesc nu e asa fin ca cel tunisian (care e ca grisul) sau ca cel romanesc (ca namolul :D). Dar cel din fata de la Pallini e nisip nisip. La Athos si la Theophano mai sunt si pietre in apa. Oricum, nu e departe sa mergi la Pallini, dar nu poti folosi sezlongurile.
La Istion pe plaja gasesti si nisip si pietris, dar in apa foarte greu am gasit o fasie undeva in stanga prin care se poate ajunge in apa fara sa calci pe pietre.
Mancarea si luxul per total sunt mai ok la Istion. Mai curat, all inclusive-ul mai bogat, iti dau pet-uri de apa cate vrei sa duci in camera. La Athos apa servesc de la robinet, asa ca in general cumparam apa plata. E ieftina la greci (2 euro baxul de 6), dar e un efort in plus. Internetul la Athos e doar in hol. In 2008 era gratis, anul trecut am platit pentru el. La Istion e gratis in zona de mese si in holul mare de la receptie. In camere nu se prindea in general, dar noi am avut noroc ca am stat la casuta cea mai aproape de piscina si sala de mese, si am avut internet si in camera :D.
Mie mi-e tare teama de Bulgaria cu furatul masinii, nu reusesc sa trec peste asta :D. Nu am vrut nici sa trecem prin Bulgaria in drum spre Grecia.
Merci frumos pt raspuns! :)
RăspundețiȘtergereInclin mai mult inspre Theophano. Sezlongurile la Pallini banuiesc ca le poti folosi daca le platesti, nu? Nici la Theophano nu ai sezlonguri free sau cel putin asa cred, nefiind All inclusive ci Half Board. Eu am emotii cu grecii ca stiu ca pot fi si tare neseriosi cateodata. Sper sa nu fie cazul tocmai anul asta cand mergem cu Matei.
Despre Bulgaria si eu aveam o gramada de idei preconcepute si griji. Am ajuns acolo numai pt ca prietenii nostri rezervasera deja si ne-am alaturat si noi grupului. Hotelul la care am fost are o parcare subterana, pazita si platita, dar care costa 15 euro pe noapte. Deci atat te costa sa fii sigur ca nu ramai fara masina. :)) Nu ai feelingul pe care il ai in Grecia, nu poti compara. Nu-i nimic deosebit in Nispuri cel putin. Insa plaja ft lata cu nisip fin si apa limpede si curata e ft buna pt cei mici. Si statiunea e practic o faleza plina de tot felul de baruri, restaurante, locuri de joaca pt copii. Ceva gen Mamaia numai ca nu e atat de aglomerata. Hotelul in schimb m-a impresionat. Serviciile mai ales. Nu credeam ca bulgarii pot asigura asa ceva si noi nu. Ulterior am aflat ca Grifid e un lant german si standardele sunt setate de ei, ft sus. :)
Mi-e dor insa de Grecia. Vreau sa revad Afitos. Sa ajung la Sani Beach unde am inteles ca e o plaja ft frumoasa, si multe altele. Insa am inca retineri ca nu stiu daca va fi totul ok, curatenie, mancare ok, daca vom suporta drumul (posibil sa-l facem din 2 bucati ca altfel nu vad cum rezistam 12 ore).
Voi unde mergeti anul asta?
Tot in Grecia vrem. Noua nu ne-a placut deloc Turcia, vrem Europa. In Italia sunt preturi mai mari pe servicii mai putine. N-am fost niciodata in Mallorca sau Tenerife... Cel mai tare ma enerveaza ca de la Cluj nu este avion catre Halkidiki. Astea doua-trei zile pline pe drum ma termina.
ȘtergereIti recomand Corfu. Cred ca e avion si din Cluj din cate imi amintesc. E foarte frumoasa insula si cu o masina inchiriata o strabati in lung si-n lat cat stai acolo. Mie imi e frica sa aleg avionul pt ca Matei e cam fricos de felul lui si daca s-ar speria rau si ar face o criza ar fi groaznic. Poate la anul cand e mai maricel. :) Noi cred ca mergem la Theophano, in iulie, daca nu gasim altceva mai tentant pana pe 31 martie ca vrem sa prindem si early booking cu 15% off.
RăspundețiȘtergereMultumesc! O sa ma uit la Corfu atunci.
Ștergere