Tradus de aici: http://www.drmomma.org/2009/12/excessive-crying-harmful-to-babies.html
Stiinta ne spune ca atunci cand bebelusii plang singuri si neasistati, ei experimenteaza panica si anxietatea. Corpul si creierul lor este inundat cu adrenalina si hormoni de stres, cum ar fi cortizolul. Oamenii de stiinta au descoperit de asemenea ca atunci cand tesuturile creierului in dezvoltare sunt expuse acestor hormoni pe perioade indelungate, acesti nervi nu vor forma conexiunile catre alti nervi si vor degenera. Este deci posibil ca nou-nascutii care indura multe nopti sau saptamani de plans singuri sa sufere de fapt efecte neurologice daunatoare care sa aiba implicatii permanente asupra sectiunilor in dezvoltare ale creierului lor? Iata cum raspund oamenii de stiinta acestei intrebari alarmante:
Dezechilibre chimice si hormonale in creier
Oamenii de stiinta au descoperit ca nou-nascutii care sunt in mod frecvent separati de parintii lor intr-un mod stresant au niveluri anormal de inalte de hormon al stresului (cortizol), si niveluri scazute de hormoni de crestere. Aceste dezechilibre inhiba dezvoltarea tesutului nervos din creier, opreste cresterea si deprima sistemul imunitar. (5, 9, 11, 16)
Cercetatorii de la Universitatea Yale si de la Scoala de Medicina Harvard au descoperit ca stresul intens la inceputurile vietii poate altera sistemele neurotransmitatoare ale creierului si cauzeaza schimbari functionale si structurale in regiunile creierului similare cu acelea vazute la adultii cu depresii. (17)
Un studiu a aratat ca nou-nascutii care au experimentat episoade persistente de plans au avut un risc de 10 ori mai mare sa aiba ADHD in copilarie, laolalta cu performante slabe la scoala si comportament antisocial. Cercetatorii au concluzionat ca aceste descoperiri pot fi cauzate de lipsa atitudinii sensibile a parintilor catre copiii lor. (14)
Cercetarile lui Dr. Bruce Perry la Universitatea Baylor pot explica aceasta afirmatie. El a descoperit ca atunci cand stresul cronic ultra-stimuleaza partea creierului nou-nascutului care controleaza eliberarea adrenalinei, si cand portiunile creierului care prospera prin input fizic si emotional sunt neglijate (cum ar fi cand bebelusul este lasat sa planga singur), copilul va creste cu un sistem de adrenalina ultra-activ. Un astfel de copil va afisa agresivitate crescuta, impulsivitate si violenta mai tarziu in viata pentru ca creierul inunda corpul cu adrenalina si alti hormoni ai stresului in momente frecvente si nepotrivite. (6)
Dr. Allan Schore de la Scoala de Medicina a UCLA a demonstrat ca hormonul stresului cortizol (care inunda creierul pe parcursul plansului intens si a altor evenimente stresante) de fapt distruge conexiunile nervoase in parti critice ale creierului in dezvoltare al nou-nascutului. In plus, cand portiunile creierului responsabile de atasament si de control emotional nu sunt stimulate la un bebelus (lucru care are loc cand bebelusul este neglijat in mod repetat), aceste sectiuni din creier nu se vor dezvolta. Rezultatul – un copil violent, impulsiv, neatasat emotional. Dr. Schore trage concluzia ca sensibilitatea si disponibilitatea unui parinte stimuleaza si formeaza conexiunile nervilor in sectiuni cheie ale creierului responsabile de atasament si de starea emotionala de bine. (7, 8)
Dezvoltare intelectuala, emotionala si sociala scazuta
Specialistul in dezvoltarea nou-nascutilor Dr. Michael Lewis a prezentat descoperirile unei cercetari la o intalnire a Academiei Americane de Pediatrie, concluzionand ca “unica si cea mai importanta influenta asupra dezvoltarii intelectuale a unui copil este sensibilitatea si disponibilitatea mamei la semnalele bebelusului ei.”
Cercetatorii au descoperit ca bebelusii al caror plans este de obicei ignorat nu vor avea o dezvoltare sanatoasa intelectuala si sociala. (19)
Dr. Rao si colegii lui de la Institutul National de Sanatate (National Institutes of Health) au aratat ca nou-nascutii care experimenteaza plans prelungit (dar nu datorita colicilor) in primele 3 luni de viata au un IQ cu 9 puncte mai mic in medie cand ajung la 5 ani. De asemenea aceiasi copii au dat semne de slaba dezvoltare motorie fina. (2)
Cercetatorii de la Universitatile de Stat Pennsylvania si Arizona au descoperit ca nou-nascutii care plang excesiv pe parcursul primelor luni au aratat o mai mare dificultate in controlul emotiilor si au devenit chiar mai nervosi cand parintii au incercat sa-i consoleze la 10 luni. (15)
Alte cercetari au aratat ca acesti copii au apoi un plans mai deranjant, sunt mai agatatori si le ia mai mult timp sa devina copii independenti.
Schimbari fiziologice daunatoare
Cercetarile pe oameni si animale au demonstrat ca atunci cand sunt separati de parintii lor, nou-nascutii si copiii au temperaturi instabile, aritmii ale inimii si somn REM scazut (stadiul de somn care promoveaza dezvoltarea creierului). (10 12, 13)
Dr. Brazy de la Universitatea Duke si Ludington-Hoe si colegii de la Universitatea Case Western au demonstrat in doua studii separate ca plansul excesiv la nou-nascuti cauzeaza presiune crescuta a sangelui in creier, creste nivelul hormonilor stresului, obstructioneaza scurgerea sangelui din creier, si scade oxigenarea creierului. Ei au concluzionat ca ingrijitorii ar trebui sa raspunda rapid, consistent si intelegatori plansului bebelusilor. (3, 4)
1. P. Heron, “Non-Reactive Cosleeping and Child Behavior: Getting a Good Night’s Sleep All Night, Every Night,” Master’s thesis, Department of Psychology, University of Bristol, 1994.
2. M R Rao, et al; Long Term Cognitive Development in Children with Prolonged Crying, National Institutes of Health, Archives of Disease in Childhood 2004; 89:989-992.
3. J pediatrics 1988 Brazy, J E. Mar 112 (3): 457-61. Duke University
4. Ludington-Hoe SM, Case Western U, Neonatal Network 2002 Mar; 21(2): 29-36
5. Butler, S R, et al. Maternal Behavior as a Regulator of Polyamine Biosynthesis in Brain and Heart of Developing Rat Pups. Science 1978, 199:445-447.
6. Perry, B. (1997), “Incubated in Terror: Neurodevelopmental Factors in the Cycle of Violence,” Children in a Violent Society, Guilford Press, New York.
7. Schore, A.N. (1996), “The Experience-Dependent Maturation of a Regulatory System in the Orbital Prefrontal Cortex and the Origen of Developmental Psychopathology,” Development and Psychopathology 8: 59 – 87.
8. Karr-Morse, R, Wiley, M. Interview With Dr. Allan Schore, Ghosts From the Nursery, 1997, pg 200.
9. Kuhn, C M, et al. Selective Depression of Serum Growth Hormone During Maternal Deprivation in Rat Pups. Science 1978, 201:1035-1036.
10. Hollenbeck, A R, et al. Children with Serious Illness: Behavioral Correlates of Separation and Solution. Child Psychiatry and Human Development 1980, 11:3-11.
11. Coe, C L, et al. Endocrine and Immune Responses to Separation and Maternal Loss in Non-Human Primates. The Psychology of Attachment and Separation, ed. M Reite and T Fields, 1985. Pg. 163-199. New York: Academic Press.
12. Rosenblum and Moltz, The Mother-Infant Interaction as a Regulator of Infant Physiology and Behavior. In Symbiosis in Parent-Offspring Interactions, New York: Plenum, 1983.
13. Hofer, M and H. Shair, Control of Sleep-Wake States in the Infant Rat by Features of the Mother-Infant Relationship. Developmental Psychobiology, 1982, 15:229-243.
14. Wolke, D, et al, Persistent Infant Crying and Hyperactivity Problems in Middle Childhood, Pediatrics, 2002; 109:1054-1060.
15. Stifter and Spinrad, The Effect of Excessive Crying on the Development of Emotion Regulation, Infancy, 2002; 3(2), 133-152.
16. Ahnert L, et al, Transition to Child Care: Associations with Infant-mother Attachment, Infant Negative Emotion, and Cortisol Elevations, Child Development, 2004, May-June; 75(3):649-650.
17. Kaufman J, Charney D. Effects of Early Stress on Brain Structure and Function: Implications for Understanding the Relationship Between Child Maltreatment and Depression, Developmental Psychopathology, 2001 Summer; 13(3):451-471.
18. Teicher MH et al, The Neurobiological Consequences of Early Stress and Childhood Maltreatment, Neuroscience Biobehavior Review 2003, Jan-Mar; 27(1-2):33-44.
19. Leiberman, A. F., & Zeanah, H., Disorders of Attachment in Infancy, Infant Psychiatry 1995, 4:571-587.
Postări
pe mine ma intristeaza cel mai mult faptul ca persoanele care ar trebui sa ciuleasca urechile la ce ai scris tu mai sus cred probabil ca daca isi lasa copilul de doua/trei ori acolo sa planga cu jumatatile de ora nu fac niciun rau. Se gandesc probabil ca e nasol daca faci asta a la long...si cat de gresit poate fi asta...
RăspundețiȘtergereDin pacate am atatea personaje in jurul meu care ii lasa sau i-au lasat sa planga ca sa nu "isi bata joc de copil, trebuie sa invete sa fie independent, nu pot sari la el/ea fiecare scancet", ii lasa sa planga pana adorm bietii bebelusi "independenti" la nici 6 luni. trist :(
RăspundețiȘtergereTare mult sper sa ajunga macar la unele din mamici traducerea ta. Macar unele dintre ele sa se gandeasca de doua ori inainte de a decide daca lasa bebelusul sa planga sau nu :(
RăspundețiȘtergerete pup, esti grozava cum ai avut rabdare sa traduci atata.
RăspundețiȘtergereFete dragi, multumesc de vizita, ma simt onorata. Doamne ajuta sa ajunga cineva sa citeasca si toate acestea. Desi te-ai gandi ca e ceva normal, ca sta in instinctul nostru sa nu-i lasam sa planga... Dar poate are cineva nevoie de intariri in a-si asculta instinctul...
RăspundețiȘtergereEu nu vreau sa intru in polemica "lasa sa planga" - "nu lasa sa planga", pentru ca mi se pare in mare parte o chestie de instinct, alegere personala.
RăspundețiȘtergereEu vreau doar sa clarific, ca om de stiinta (sunt doctor in psihologie) , care e faza cu studiile astea pe care le citati. Majoritatea studiilor despre persistent crying se refera la plansul asociat cu fenomenul de neglect, in care mama nu raspunde aproape deloc sau niciodata nevoilor copilului, atat pe timp de zi cat si pe timp de noapte. E un fenomen serios, cel al copiilor abandonati emotional, din diferite cauze. Si nu e acelasi lucru cu controlled crying care are loc in cateva seri cand parintii practica metoda asta de sleep training. In covarsitoarea lor majoritate, parintii care practica metoda asta de sleep training sunt parinti care raspund nevoilor copilului in toate circumstantele, nefiind vorba de abandon emotional. De fapt, nu exista date cstiintifice are sa arate ca plansul controlat din sleep training (si nu plansul asociat cu fenomenul de abandon) e asociat cu toate outcomurile astea negative. E o mare diferenta din punct de vedere psihologic.
Asa ca puteti in continuare sa nu fiti de acord cu metoda asta a plansului, pentru ca nu e potrivita pentru familia voastra, dar nu cred ca va puteti baza pe date stiintifice in argumentare.
aici mai multe detalii
http://www.babble.com/baby/health-and-safety/baby-sleep-training-does-cry-it-out-method-harm-kids/
si aici si mai multe detalii
http://answers.google.com/answers/threadview/id/774928.html
somn usor!
Ionuka, datele din bibliografie sunt chiar studii stiintifice. Studii stiitifice legate de plansul copiilor (nu doar a celor abandonati), legat de somnul lor, legat de dezechilibrele fizice, fiziologice si psihologice care apar la plans si efectele lor asupra creierului in formare. Ma asteptam de la un doctor in psihologie sa vina cu argumente tot din studii stiintifice, nu babble si answers google!
RăspundețiȘtergereSi intr-adevar e o mare diferenta si intre un viol singular si un viol repetat ani de zile. E o mare diferenta, dar asta nu inseamna ca cel singular nu e un abuz si nu lasa urme.
Eu incerc sa ma gandesc cum ar fi daca eu, cu mintea de acum, as fi lasata sa plang cand as avea nevoie, si cei pe care ii iubesc nu ar veni sa ma ajute. Adaug peste asta neputinta pe care un bebelus o simte pentru ca nu se poate misca si nu poate vorbi, plus faptul ca el nu intelege. Recunosc ca nu as mai avea niciodata incredere in cei dragi, si nici nu m-as mai atasa usor de cineva. E o experienta traumatizanta.
Ionuka - una este sa simti ca nu mai ai picioare daca nu inchizi o ora ochii si prin urmare pui copilul langa tine (ori, hai, fie, in patutul lui, unde este macar teoretic in siguranta) si atipesti, peste plansetele lui, pe care nu poti sa le alini DESI AI INCERCAT, DIN RASPUTERI, cu totul alta este sa-l lasi cu premeditare sa planga pentru ca tu iti doresti ca el sa corespunda unor TIPARE si nevoilor TALE de odihna (nu-l ajuti, Dumnezeule, sa adoarma lasandu-l sa planga, asta e o aberatie cat China de mare si calificarea pe care o ai ar fi trebuit sa-ti indice destule surse, in afara propriului bun simt, pentru a intelege asta!).
RăspundețiȘtergereSleep-training? Oameni buni, voi chiar nu vedeti barbaria? Training catre ce? "Programul" nostru bifat frumos, la patratica? Daca pruncul cere mirosul mamei, laptele ei, caldura ei, cum, in numele tuturor Dumnezeilor si tuturor religiilor inventate vreodata de omenire, poate ignorarea acestor nevoi fundamentale ale lui, DE IUBIRE si INGRIJIRE, sa insemne INSTINCT? Ha? Cand e exact pe dosul instinctului, e ignorarea lui cu buna stiinta!!
Sau poate urla socialul mai tare in noi, nevoia de a apartine, nevoia de a contribui mai degraba la profit, la rotitele mecanismului industrial, decat glasul sangelui?
Intre mama aia care a plecat la munca in Spania si cea care a inceput prin a-si lasa copilului sa planga PREMEDITAT, nu e decat diferenta de care vorbea si Raluca - un prim viol, si cel cu perversiuni. Intre atingerea a ce nu trebuie "c-au zis unii ca e misto si tipei chiar ii place" si masacrarea la sange. Dar se afla fix pe acelasi diapazon, cu regret pentru profesia pe care ti-o asumi (degeaba, se pare), te anunt.
Raluca - nota 10, iar ultimul tau comentariu, cel de deasupra, spune tot! :)
Eu am auzit o vorba care mi se pare foarte adevarata: sta in instinctul nostru al mamelor, sa NU SUPORTAM sa auzim un bebe plangand. Suntem facute asa, incat ori de cate ori auzim un bebe plangand( chiar daca nu e al nostru), sa vrem din toata fiinta, sa alinam. E peste puterea mea de intelegere cum poate o mama sa treaca peste asta, sa isi omoare voit acest instinct atat de sanatos.
RăspundețiȘtergereAlina, raluca, va imbratisez! Reusiti sa puneti in cuvinte tot ce cred si gandesc eu! Va multumesc!
RăspundețiȘtergereDaca plansul este asa nociv, ma mir, zau, ca supravietuiesc bebelusii care au colici...
RăspundețiȘtergereSunt mari diferente in procesele fiziologice, in hormonii secretati, la un copil care plange in brate, alinat (vezi Aletha Solter), sau un copil care plange singur. Fie ca e vorba de colici sau de altceva. Si la un adult, daca plange in bratele cuiva, se simte usurat, pe cand daca plange singur... si sa nu uitam ca in plus fata de un adult, un bebelus nu stie ce i se intampla, pentru el mama e singura in care avea incredere si daca mama nu e langa el, el crede ca e singur pe lume.
RăspundețiȘtergereSi in articol nu era vorba ca nu supravietuiesc. Sigur ca nu mor. Dar credeam ca scopul nostru ca parinti nu e doar sa ne asiguram ca nu mor. Ci sa facem tot posibilul sa le fie cat mai bine, sa ajunga cat mai bine, sa fie cat mai sanatosi, sa aiba incredere in ei, in ceilalti membri ai familiei, sa fie empatici, sa nu fie violenti, sa aiba relatii trainice si frumoase, etc.
Eram, evident, ironica. Pentru ca in principiu sunt de acord cu ce spui, dar sper sa fii si tu de acord ca in acest caz cel putin titlul induce in eroare. Precum si "Un studiu a aratat ca nou-nascutii care au experimentat episoade persistente de plans au avut un risc de 10 ori mai mare sa aiba ADHD in copilarie, laolalta cu performante slabe la scoala si comportament antisocial." E adevarat, se continua cu "Cercetatorii au concluzionat ca aceste descoperiri pot fi cauzate de lipsa atitudinii sensibile a parintilor catre copiii lor.", dar asta inseamna ca articolul e de fapt despre asta, parintii care nu raspund la nevoile copiilor. Ca degeaba il tii in brate ca pe un bibelou cand plange, daca in rest nu interactionezi cu el, de exemplu
RăspundețiȘtergereNu sunt traducatoare. Deci e posibil ca exprimarea sa nu fie cea mai buna. In plus, si titlul suna mai bine in engleza, e o expresie mai intalnita la ei.
RăspundețiȘtergereDa, articolul e despre lasatul copilului sa planga singur. Cred ca situatiile in care un parinte isi alina copilul cand plange si in rest il ignora nu sunt demne de mentionat, eu personal nu am intalnit asemenea cazuri, si nici nu am citit despre asta.
Si oricum, nu poate un articol sa acopere toate situatiile. Acesta este despre CIO. La fel cum in articolele de alaptare nu se vorbeste despre dozarea laptelui praf.
In primul rand vreau sa punctez 2 lucruri:
RăspundețiȘtergere1. Apreciez dorinta ta de a impartasi astfel de informatii si efortul de a cauta informatii si de a le traduce
2. Nu sunt o sustinatoare a CIO. Am un copil de doi ani jumate pe care nu l-am lasat niciodata sa planga fara sa incerc sa il consolez. E drept, am avut norocul unui copil fara colici si neplangator.
Imi place ideea de atachment parenting, desi la vremea la care am nascut nu auzisem de teorie si am aplicat doar bucati din ea. Dar AP este atat, o teorie, care functioneaza atunci cand mai multe ipoteze sunt indeplinite simultan. E minunat ca le spui mamelor ca plansul bebelusilor poate fi daunator. Dar te-ai gandit, inainte sa postezi articolul, cum ar putea impacta cuvintele tale TOATE categoriile de mame existente? Adica si pe alea care sufera de depresie, si pe alea care sa zicem au fost f bolnave si nu au putut raspunde la fiecare scancet la copilului, si mamele de gemeni care nu au ajutor si nu se pot asigura in permanenta ca ambii copii au parte in permanenta de toata ingrijirea necesara? Pentru ca lumea nu e formata doar din alb sau negru, mame bune si mame rele.
Si asta nu inseamna ca spun ca de grija a catorva mame in situatii exceptionale sa ne purtam cu manusi cu toate, dar asa mi-ar placea, la articole de acest gen, sa gasesc la sfarsit un PS, scris cu litere mici, in care sa se spuna ca "daca totusi, draga mamico, nu ai facut cum zice in articol pentru ca nu ai stiut/nu ai putut, nu e sfarsitul lumii. Du-te si pupa-ti copilul si fa tot ce poti, nimeni nu iti poate cere mai mult". Dar inca nu am gasit acest PS pe niciunde si au fost situatii cand as fi avut mare nevoie de el.
Paula, mi se pare ca avem un dialog neproductiv :D. Si e cam tarziu... In general imi place sa vorbesc mult, atunci cand simt ca sunt de ajutor.
RăspundețiȘtergereCeea ce spui tu e ca si cum la fiecare articol, oricat de scurt ar fi, de alaptare, la final ar trebui un P.S. pentru mamele care nu au putut alapta. Cand de fapt aceste articole sunt doar informative pentru mamele care sunt in situatia sa aleaga. La fel ca la alaptare si la orice altceva. Nu am impartit nicaieri lumea in mame bune si mame rele. Am vrut doar sa existe si in limba romana informatii privitoare la efectele negative ale CIO. Cum am mai scris si in alte postari, multe mamici afla chiar de la medici ca trebuie sa aplice CIO, ca doar asa isi "ajuta" bebelusii sa "invete" sa doarma singuri. Consider ca toata lumea trebuie sa fie informata, iar mai incolo, ce fac cu informatia, e treaba lor.