duminică, 11 septembrie 2016

Interviu cu Alex înainte de prima zi de școală

Mâine Alex începe școala. Știu că am abandonat blogul și îmi pare rău, îmi cer scuze că nu am răspuns nici măcar la comentarii de atâta timp deja... cred că e aproape un an... Însă nu puteam să nu marchez acest eveniment pe blogul ce spune că ”Alex crește” :).

Am văzut mai demult pe un blog frumos postări aniversare în care mama le pune întrebări copiilor, și apoi au această amintire a gândurilor și preferințelor an de an. Mi-a plăcut și m-am bucurat că mi-am amintit de aceste interviuri acum. Sper să mă pot ține de această tradiție.

Așadar...

INTERVIU CU ALEX ÎNAINTE DE PRIMA ZI DE ȘCOALĂ A CLASEI PREGĂTITOARE 
11 SEPTEMBRIE 2016

1. Ce vei fi când vei crește mare?
Alex: (După un lung timp de gândire) Explorator care explorează animalele rare. 

2. Care sunt jucăriile tale preferate?
Alex: (Tot timp lung de gândire) Magic Jinn și cărțile.

3. Cine sunt prietenii tăi cei mai buni? 
Alex: Edi și Andrei G. 

4. Ce te face fericit?
Alex: S-o îmbrățișez pe mama. 

5. Ce te întristează?
Alex: Să fiu certat de mama. Să fiu certat de toată lumea. 

6. Ce îți place să faci cu David?
Alex: Să îl enervez.

7. Care e culoarea ta preferată?
Alex: Mov și roșu. 
(Amintire de-a mea, de când era mic, de două ori și-a ales el scutece textile de la Kiddy Shop, o dată un Charlie Banana roșu, altă dată un Tots Bots mov. Mie nu-mi place deloc movul, deci a trebuit să-mi mușc limba :D )

8. Care e cartea ta preferată?
Alex: Enciclopedia Animalelor - National Geographic și Pietre prețioase - Mică enciclopedie. 

9. Animalul preferat?
Alex: Ghepardul și șoimul călător.

10. Persoane preferate? (Întrebare adăugată de el)
Alex: Mama, tata și bunica. 

11. Melodia preferată?
Alex: Queen - We will rock you. 

12. Mâncarea preferată?
Alex: Shaorma, hamburger, hot-dog, fasole boabe cu ceapă și roșii. 
(Observație, e vorba de hot dog homemade, din cremwursti facut doar din carne si condimente :D)

13. Ce îți place să faci în timpul zilei?
Alex: Să mă joc cu lego.

14. Într-un an de zile, până la începutul clasei întâi, ce ți-ar plăcea să vezi, să vizitezi sau să înveți?
Alex: Mi-ar plăcea să vizitez un muzeu de istorie din Anglia, să văd un șoim călător și un ghepard și să învăț mai mult despre velociraptor și despre baryonyx.


Le dorim tuturor copiilor care mâine (re)încep creșa, grădinița sau școala să fie fericiți, să își facă prieteni, să fie apreciați și respectați.

sâmbătă, 12 martie 2016

Poșeta mea de la nașterea lui Alex

6 ani, 4 luni și 24 de zile de la nașterea lui Alex.

Azi mi-am făcut curaj să scot din fundul dulapului geanta cu care am fost să nasc. Apare în poză aici, pe umărul soțului. Era geanta mea preferată în 2009. Am mai încercat de câteva ori s-o golesc ca s-o spăl și s-o refolosesc, însă aveam impresia că făcând asta voi uita. Și nu e voie să uit.

Am găsit câteva no-spa-uri deși nu am luat niciunul în sarcină, dar "trebuia" să am mereu la mine, nu? Într-o industrie a fricii.

Am gasit un tabel de feeding chart (mare minune că nu e completat deloc), cu data, ora, câte minute a stat la sân, la care sân, pipi, scaun,... Din aceeași industrie a fricii care ar pierde prea mult dacă noi femeile am avea încredere în noi, așa cum ar fi normal.

Și am găsit biletul acesta care m-a durut cel mai tare.



Mi-l dusesem să întreb asistentele și dr. neonato la internare, am crezut că fiind o clinică particulară pot pune întrebări și pot emite pretenții care să-i ofere copilului meu o sănătate mai bună.

Pot să-mi răspund acum la întrebari.

"Pot sta tot timpul cu bebe?" - NU. Nici pe departe.

"Mâncare mi se poate aduce?" - (eu nu mănanc carne și pește și știam că acolo aduce o firmă de catering mâncare cu carne și mezeluri) oficial NU, mi s-a adus pe ascuns totuși și încercam să mănânc în așa fel încât să nu mă vadă asistentele și să fac apoi ordine în cameră repede, ca să nu se vadă urmele.

"Când pot vorbi cu neonatoloaga despre vaccinuri, picături în ochi și analize bebe?" - Înainte de naștere nu am întâlnit niciun medic neonato. După naștere cândva a reușit soțul meu (care m-a însoțit toată nașterea, deci era acolo) să se întâlnească cu neonato. Cândva. Deci după picăturile cu antibiotice din ochi. Pentru că asta vrem în primele secunde de viață ale bebelușului, să-i distrugem un pic sănătatea pentru că în alte secole unele dintre femeile care nășteau aveau gonoree și nășteau fără să fi fost consultate vreodată în sarcină ca să se știe că au această boală.

"Ce medicamente li se mai dau bebelușilor?" - nu e treaba părinților asta, you motherfuckers, ce-i cu pretențiile astea? Credeți că bebelușul e al vostru sau al sistemului? - nu mi s-a spus asta, dar aceasta era atitudinea, gen "iar ne deranjează asta care vrea să afle ce îi facem bebelușului ei, pe care îl ținem închis aici la noi pentru siguranță?"

"Dacă am colostru, pot alege să nu primească bebelușul lapte praf?" - NU. Eu trebuia încă din sarcină să folosesc absorbante pentru sâni ca să nu-mi ud hainele, atâta colostru aveam. Dar nu, acesta nu e un drept al mamei, să-și hrănească bebelușul cu ce e mai bun. Pentru că hrănirea bebelușului cu colostru probabil ar duce la căderea unui "imperiu", și asta nu e bine deloc.

"Băiță îi fac eu în spital?" - eu aș fi vrut să nu i se facă deloc, dar știam că ar chema cineva protecția copilului, pentru că informația despre calitățile vernixului nu apărea în comunicatele companiilor de lapte praf, ca să ajungă și la urechile lor. Așa că am sperat să îl pot spăla eu, cu un gel de duș bio sau doar cu apă. NU. Dimineața și seara la chiuvetă, în urlete, pe mâna asistentei, cu capul în jos, cu săpun lichid Dalin. Eh, cancerigen și alergen și disruptor hormonal, ce conteaza, cum am zis și la colostru, nu ar supraviețui imperiul dacă i-am spăla la naștere doar cu apă sau nu i-am spăla deloc.


Eu am resimțit nașterea lui Alex ca pe un abuz. Faptul că nu mi-a fost dat copilul în primele lui 30 de ore de viață oricât am plâns și am rugat. Faptul că eram tratată cu dispreț și mi se dădea impresia că deranjez, că sunt un pacient dificil, că sunt nebună doar pentru că îmi doream să am copilul cu mine sau pentru că voiam să știu ce i se face și ce i se dă. Copilului meu. Da, mi se spunea asta politicos, cu rânjetul pe buze, ceea ce mă făcea să răspund cu docilitate în loc să mă cert și să lupt. Cele cărora le spun să lupte știu experiența mea: am fost foarte docilă și politicoasă. Parcă eram în competiție pentru premiul de ”cea mai convenabilă pacientă”. Simțeam că nu am voie să le supăr deloc pe cele care îmi țineau copilul. Credeam că s-ar răzbuna pe copil. În plus, dacă ar fi strigat la mine, cum eram un ghem de emoții, m-aș fi prăbușit plângând în fața lor. Așa mă prăbușeam în pat plângând pe ascuns, să nu le deranjez cu plânsul meu. Plângând de dorul copilului. După 6 ani în care regretele acelor 30 de ore sunt încă acute, dureroase în sufletul și fizicul meu, oare ele mă mai țin minte ce pacient model am fost? Chiar credeam atunci că merită mai mult să le fac lor pe plac decât să îmi smulg copilul de la neonatologie??? Dar lor chiar li s-a părut mai normal să mă vadă stând obosită în picioare la geamul de la neonato în loc să-mi dea copilul?


Sunt multe traumele din acele zile, inclusiv o poveste de la ”lampă” când asistenta nu a vrut să-mi dea copilul la ora 22, chiar dacă depășise recomandarea neonatoloagei, rânjea continuu spunându-mi să merg să mă odihnesc, să dorm, să mă bucur că sunt liberă încă o noapte, fără copil care să mă deranjeze. Și se vedea că n-o spune empatic, chiar crezând bullshit-urile astea, ci doar că dintr-un anumit motiv așa era mai convenabil pentru ea. Am plâns, am implorat, nu m-am mișcat de lângă lampă, până când mi l-a dat. Când am ajuns acasă de la spital am citit un articol din acele zile despre un bebeluș ars la lampa de ultraviolete pe undeva prin Moldova, îl chema Alexandru, asistenta insistase ca mama să se culce, că i-l aduce în cameră la ora 24, dar a adormit. M-am cutremurat.



Ah, tot la lampă nu mi s-a permis să-l iau și să-l alăptez. Cică să mă mulg să-i dea cu biberonul. Să golesc sânul, să mă mulg mult. Iar când îl alăptam în alte zile îmi făceau mamelonul presat să-l bage în guriță simetric, nu asimetric. Nu aveau nici o minimă noțiune despre atașatul corect la sân sau despre cât e de nociv mulsul, sau despre noduli sau despre furia laptelui. Ei, probabil nu-și imaginau că au nimerit pe o idioată care se va chinui cu angorjare încă vreo 6 luni din cauza lor, or fi crezut că voi ceda greutăților cauzate de ele și voi cere o pilulă de ablactare să rezolv problema.


Dar am simțit că nu am avut voie să vorbesc despre asta în ultimii 6 ani pentru că de câte ori am deschis acest subiect mi s-a reproșat că

- exagerez, acestea nu sunt lucruri importante, deja vreau prea mult

- exprimându-mi durerea pentru aspecte atât de ”minore” le jignesc pe cele care chiar au fost traumatizate la naștere cu adevărat sau cărora li s-a întâmplat o tragedie - aceasta e din categoria ”de ce te macini pentru ... când în lume sunt tragedii chiar adevărate”, ”de ce îi ajuți pe nefericiții ăia în loc să-i ajuți pe ceilalți care chiar suferă mai mult”, etc. Competiția suferințelor și compararea traumelor.

- "ai născut până la urmă natural, de ce te plângi, uite mie mi-au făcut cezariană fără să pot comenta" (nu mai vorbesc acum despre cum a fost nașterea, pentru că am putut vindeca mai repede ce mi s-a facut mie ca femeie decât ce i s-a făcut copilului meu fără să-l pot apăra și implicit mie ca mamă)

- "ai născut la privat unde se comportă cu tine politicos, gândește-te cum e să și urle la tine, cum fac la stat" - faptul că rânjeau când mă desconsiderau nu șterge rănile

- "important e că aveai cameră frumoasă, trebuia să stai să te bucuri și să te relaxezi înainte de a merge acasă" - nu puteam să mă bucur de nimic când plângeam după copilul meu, aș fi fost mult mai fericită între gândaci și mucegai, cu copilul în brațe.


Sunt derutată când citesc povești de naștere gen

"și doctorul nu m-a lăsat să nasc în ritmul meu, s-a apăsat cu cotul, mi-a pus oxitocina deși i-am zis să nu, m-a tăiat "jos" deși nu trebuia, a urlat la mine că nu împing cum trebuie, mi-a spus că îl rețin prea mult când lui i s-a terminat tura,...

neonato mi-a luat copilul, i-a dat lp deși aveam colostru, asistentele m-au tras de sâni râzând că din asemenea sâni n-o să iasă niciodată lapte, îi dădeau copilului lp fix înainte să îmi dea voie să-l văd etc etc etc

DAR acum suntem acasă și suge și lapte matern din sticlă, nu numai praf, sunt așa fericită că m-au ajutat doctorii și asistentele, le mulțumesc că "mi-au născut" bebelușul, le sunt atât de recunoscătoare!"


Nu-mi dau seama

- dacă am ajuns ca femei în România să credem că e normal să fim desconsiderate (vă puteți imagina că într-un spital soții voștri ar fi tratați cu acea scârbă și lipsă de respect și IGNORARE cu care ați fost voi tratate?) și să mulțumim frumos sărutând mâna celui care ne abuzează cel puțin verbal? Cred că e și asta adevărat, uitați-vă cât de normal li se pare femeilor din România să fie abuzate verbal și fizic (chiar sexual) de către soții lor sau de către șefii lor. Și probabil tot din capitolul ”nu merit mai mult de atât” se încadrează și milioanele de mame care nu consideră grav că bebelușii lor primesc în primele zile de viață lapte praf când ele au lapte și vor să alăpteze. Dacă mama nu vrea să alăpteze, nu e nicio problemă, dar dacă mama vrea, de ce i se încalcă copilului acest drept? De ce i se distruge, uneori iremediabil, sistemul digestiv? Majoritatea mamelor știu că deși acasă vor alăpta exclusiv, există consecințe pe termen lung chiar și după o singură sticlă de lapte praf. De ce sunt abuzați astfel copiii noștri și li se răpește dreptul la o sănătate mai bună?


(Săptămâna aceasta am aflat că în spitalul județean din Baia Mare nu doar că e impiedicată mama să alăpteze, ca în orice alt spital, dar există o asistentă care le spune mamelor că lichidul de aur, colostrul, e foarte periculos pentru copii (asta e la un cu totul alt nivel decât miile de asistente care mint că nu e suficient) și ce bine că trăim într-o epocă modernă și avem lapte praf, altfel copiii ăștia s-ar îmbolnăvi toți din cauza otrăvii din sânii mamelor de după naștere.)

- sau dacă aceste femei suferă de sindromul Stockholm, în care dezvoltă o legătură emoțională cu abuzatorii lor. Ceea ce iar e foarte posibil, mai ales într-un moment atât de delicat ca perioada post-partum. Plus noul bebeluș care ne face mai iubitoare.

- sau dacă poate aceste femei chiar și-au procesat trauma, nu și-au negat-o, și au ajuns să ierte. Această situație mi se pare cea mai puțin probabilă, din moment ce situațiile acestea le văd foarte des la mame care au născut de câteva zile sau săptămâni și, după cum veți citi în articolele de mai jos, trauma de la naștere e procesată în general după 18 luni.


Însă din moment ce prin această postare vreau să vă rog SĂ RESPECTAȚI DUREREA CELUI DE LÂNGĂ VOI CHIAR DACĂ VOUĂ NU VI SE PARE CĂ ARE MOTIVE (abuzul mamelor la naștere nu e doar atunci când femeia e batjocorită dur pe față), atunci da, cred că trebuie și eu să accept faptul că există mame care își procesează mai ușor traumele și și le vindecă mai repede decât mine.

Și sunt sigură că nu voi uita, așa cum mă temeam când îmi țineam această geantă neatinsă în dulap. Aproape în fiecare zi regret ziua de 16 octombrie 2009, pe care mi-am petrecut-o departe de primul meu pui.  Nu am cum uita. Probabil că e nevoie să crească el suficient de mare încât să înțeleagă și să mă ierte, ca să pot și eu să iert, nu știu.

Felul în care naștem contează, chiar și în cazul în care mama și bebelușul sunt aparent sănătoși. Ne schimbă pentru totdeauna, fie ne face mai puternice printr-o naștere așa cum ne dorim, fie ne reduce la tăcere. La fel contează modul în care suntem tratate după naștere.


Lecturi pe temă

Despre cum modul în care naștem contează:

“All that matters is that your child is healthy and happy” | Evolutionary Parenting

How to Heal from a Traumatic Birth & Bond with Your Baby | Sarah Ockwell-Smith - Parenting Expert

They lied...It matters how you birth – Best of Baby

Birth Trauma: The Silent Struggle New Moms Face | Babble

All That Matters is a Healthy Husband (or: why giving birth matters) | Talk Birth

The First Birth Matters (More Than You Think) - Mothering Community

The Way We Birth Matters: Beyond a Healthy Mother and Baby

A healthy baby is not ALL that matters - The Positive Birth Movement

A License to Rape | Birth Without Fear

I Remember This... This is Rape

BIRTH RAPE | BIRTH OF A NEW EARTH

BIRTH TRAUMA AND THE DARK SIDE OF MODERN MEDICINE | BIRTH OF A NEW EARTH

Birth Trauma - If Restaurants Behaved Like Hospitals - Whole Woman

The Pitfalls of ‘Going With The Flow’ in Birth « The Truth About Traumatic Birth


și despre cum femeile sunt desconsiderate ca pacienți în orice specializare medicală:

Did My Doctor Miss My Cancer Because I'm a Woman?

 (un citat să vă ”fac poftă”:

”The first article I read was a case against Kaiser Permanente where Anna Rahm was awarded $28 million dollars. She'd complained of severe back pain, and instead of an MRI, her doctors sent the five-foot-four, 125-pound 17-year-old to a nutritionist to lose her "belly weight." Her tumor went undetected for months, and Anna's right leg, half her pelvis, and part of her spine were amputated.

Next in the pile: Maya Dusenbery's article asking "Is Medicine's Gender Bias Killing Young Women?" I found her answers chilling. She cites a Yale School of Public Health report that reveals how women delay or downplay their need for treatment—often for fear of being labeled a hypochondriac —despite the fact that women under 50 are approximately twice as likely to die of heart attacks than men.

Dusenbery also illuminates that 75% of autoimmune disease patients are female, and it takes an average of "five years and five doctors" to diagnose them—half of whom report being labeled "chronic complainers." Both "The Girl Who Cried Pain"by Diane E. Hoffmann and Anita J. Tarzian and Karen Calderon's "The Influence of Gender on the Frequency of Pain and Sedative Medication Administered to Postoperative Patients" uncover that "Women are more likely to be given sedatives for their pain and men to be given pain medication." Lena Dunham and Jenni Konner's Lennydevoted an entire recent issue to endometriosis—nearly every piece echoing the same journey: years of debilitating pain, delayed diagnosis, and what Padma Lakshmi describes as a "mangled" relationship with her body.

As I moved through each study, I flashed back to being doubled over in agony in the ER during graduate school. A doctor and two nurses told me: "We'll help you when you stop screaming." I bit my tongue until it bled to stifle the pain, and they reluctantly agreed to a CT. Only when they had irrefutable evidence that my pain was real—I was passing three kidney stones—did they give me pain medication.”)
 

How Doctors Take Women's Pain Less Seriously - The Atlantic  

(”“Female pain might be perceived as constructed or exaggerated”: We saw this from the moment we entered the hospital, as the staff downplayed Rachel’s pain, even plain ignored it. In her essay, Jamison refers back to “The Girl Who Cried Pain,” a study identifying ways gender bias tends to play out in clinical pain management. Women are  “more likely to be treated less aggressively in their initial encounters with the health-care system until they ‘prove that they are as sick as male patients,’” the study concludes—a phenomenon referred to in the medical community as “Yentl Syndrome.””) 




(Știu că nu am răspuns recent la comentarii, dar nu pot de pe telefon în safari, iar din aplicația blogger pot doar posta sau edita postări, îmi cer scuze, voi reveni).  

duminică, 14 februarie 2016

Studiu: dacă mama deprimată e afectuoasă cu bebelușul, contracarează efectele negative ale despresiei asupra lui


Un nou studiu publicat în februarie 2016 de Universitatea din Utah a demonstrat că dacă mama deprimată este afectuoasă cu bebelușul, dacă e sensibilă la nevoile acestuia, dacă îl mângâie și comunică cu el, acesta va suferi mai puține efecte negative datorate depresiei mamei.

Reacția la stres a mamei are efecte încă de când bebelușul e în uter, manifestându-se cel puțin vizibil prin greutate scăzută, dezvoltare neuronală încetinită și predispoziție la anumite boli.

Așadar studiul a investigat inițial cum poate răspunsul la stres al unei mame depresive să programeze axa hipotalamus-hipofiză-suprarenale a bebelușului. Această axă e un set de semmale și relații între cele trei glande endocrine și este responsabilă pentru crearea cortizolului, hormonul care se eliberează ca răspuns la stres. Cercetări existente deja au arătat că această programare poate avea loc și după naștere prin mecanisme epigenetice, sau schimbări în expresiile genelor care nu schimbă genele dar care pot fi date de la o generație la alta, prin calitatea îngrijirii materne.

Autorii studiului însă au bănuit (și au demonstrat) că modul de comportament al mamei poate acționa ca un scut împotriva efectelor depresiei materne, iar acest scut poate fi observat la nivelul epigenomului bebelușului. VIZIBIL. MĂSURABIL. Au demonstrat deci cum calitatea mediului postnatal, mai ales cea a sensibilității materne, este în relație cu metilația ADN-ului genelor implicate în funcționarea axei hipotalamus-hipofiză-suprarenale și a funcționării neuroendocrine în general.

Rezultatul a fost deci uimitor: sensibilitatea bate stresul. Bebelușul nu știe că mama e depresivă, știe doar cum e tratat. 



Eu am mai scris ceva în legătură cu această temă în postarea despre efectele negative ale antrenamentului pentru somn. Copiez fragmentul la care mă refer, deși sper că o veți citi pe toată dacă nu ați făcut-o deja.

Există un studiu din 2002, foarte cunoscut în lumea psihologilor, care a demonstrat că bebelușilor cărora nu li se îndeplinesc nevoile, fie din cauză că mama este depresivă, fie din cauză că intenționat își retrage ”serviciile” pentru vreo tactică strategică (sună cunoscut? Nu sunt cuvintele mele, le-am luat din studiu) li se dereglează funcționarea sistemului adrenocortical. Din cauza nivelurilor crescute de cortizol, hormon al stresului. Ei, și citind eu studiul acesta, am mai găsit ceva pe tema atașamentului, apropo de postarea anterioară. Citez și traduc:

”S-a demonstrat că lipsa de răspuns matern interferează cu formarea unor legături de atașament sigure (vezi, de exemplu, Crockenberg, 1981; Goldberg et al., 1994). În aceste circumstanțe, copiii au mai puține șanse să fie protejați împotriva efectelor stresului. De exemplu, copiii neatașați sigur de mamele lor produc mai mult cortizol ca răspuns la stres (Gunnar et al., 1996; Spangler and Schieche, 1998).”
  


Dacă vă confruntați cu depresie postnatală, poate vă sunt de ajutor ideile scrise de mine pe celălalt blog :).  

sâmbătă, 13 februarie 2016

Studiu: mamele care vor să alăpteze dorm cu copiii și au astfel șanse mai mari de reușită


Un studiu publicat online în februarie 2016 și care urmează să fie publicat în următorul număr al revistei medicale Acta Paedriatica a demonstrat că:

  • mamele care în timpul sarcinii își exprimă dorința certă de a alăpta au șanse mai mari să ajungă să doarmă cu bebelușii (din păcate doar 28%)
  • și mai mult, cele care dorm cu bebelușii au șanse mult mai mari să alăpteze la 6 luni decât celelalte. 

Concluzia de la ultimul punct e evidentă.
Ce mamă ar rezista să alăpteze dacă ar trebui de câteva ori pe noapte
- să se ridice din pat,
- să se trezească de tot,
- să se străduiască să stea trează cât alăptează (să se lupte cu hormonul colecistochinină (CCK), pe care natura l-a pus să se elibereze în corpul mamei fix când alăptează, și care are rol de liniștire și de inducere a somnului, și la mamă, și la bebeluș - ce defectă e natura asta să vrea să te adoarmă când îți alăptezi noaptea bebelușul! :D )
- să trebuiască să readoarmă bebelușul care a apucat să se trezească de tot plângând după mami,
- să se străduiască apoi să-și pună bebelușul în pătuț fără să-l trezească,
- să reușească a patra oară,
- apoi să încerce să readoarmă pentru 30 de minute până când bebelușul plânge iar.

Comparați asta cu o mamă care alăptează în timp ce doarme și ea, și bebelușul. Ciclurile de somn acordate unul la altul, adică bebelușul caută sânul fix când erai semi-trează, gata să te întorci pe o parte, nu te trezești speriată din pat dintr-un somn adânc. Și adormi mai departe în timp ce suge, pentru că își face magia colecistochinina amintită mai sus.


Somn ușor! :)
 

duminică, 7 februarie 2016

Bebelușul nu se ”răsfață” când e luat în brațe

V-am zis deja că noua mea pasiune sunt studiile medicale în cascadă ce tot apar pe subiectele ce mă interesează pe mine.

Însă nu reușesc să mă mișc rapid cu scrisul imediat ce le citesc, așa că pe această temă s-a scris deja în limba română, vă dau mai jos linkurile:

Mitul “răsfățului”, demontat științific?   - Andreea scrie MINUNAT pe tema aceasta, exact cum am simțit și am gândit și eu. Am ajuns să trebuiască să demonstrăm că apa e udă. Știu că cititorii blogului meu deja știau despre beneficiile brațelor, dar pentru sceptici aceste studii sunt binevenite.

Nu vă temeți să vă luați bebelușii în brațe de fiecare dată când plâng! - un articol pe un site mai mainstream, tot în limba română, și deci tot bun de trimis la bunici și alte rude care vă agasează.


Așadar, ce știam deja noi care studiem teoria atașamentului, bebelușii ținuți în brațe devin adulți mai sănătoși și mai fericiți. 


De ce scriu totuși, chiar dacă deja s-a aflat? Pentru că nu puteam să nu scriu din moment ce autoarea studiului e unul dintre experții mei preferați, Darcia Narvaez. Am tradus câteva articole de-ale ei de pe site-ul Psychology Today începând de aici (linkuri la final spre celelalte postări).   

Care sunt experții mei preferați în care am mare încredere?

Michel Odent - naștere
James McKenna - somnul bebelușilor
Jack Newman - alăptare
Katherine Dettwyler - antropologie
Darcia Narvaez - dezvoltarea psihologică a copilului
Nils Bergman - kangaroo care
Alfie Kohn - parenting
John Holt, Peter Gray - școlire

și mai am câțiva autori preferați de cărți, dar mă tem că dacă mă bag și mai în detalii, aceștia primii își pierd din importanță.
 

luni, 1 februarie 2016

Studiu: amestecul salivei bebelușului cu laptele matern promovează o floră microbiană sănătoasă

Din vară îmi apar în cale FOARTE multe studii medicale minunate pe teme care mă interesează. În octombrie am scris despre câteva din ele. Apoi tot am mai găsit până în decembrie și tot am editat să adaug acolo. Superbe studii. Acum am bara de internet plină cu încă vreo 20 de astfel de studii noi interesante. Și nu-mi vine să le închid doar așa fără să spun cuiva de ele, dar nici nu am timp suficient să le explic pe toate într-o postare.

Ca să nu tot amân la infinit, sper să reușesc o dată pe săptămână măcar să scriu 3 rânduri despre fiecare ca să le pot apoi închide :D.

Un studiu din septembrie 2015 din PLOS ONE a urmărit ce se întâmplă când copilul suge la sân. Știm deja că laptele matern ajută la formarea microbiomului intestinal prin ceea ce conține el, prin faptul că e VIU. Însă acum se pare că s-a demonstrat și că interacțiunea dintre saliva bebelușului și laptele matern dă naștere la noi și multi metaboliți care reglează excelent flora microbiană a gurii bebelușului și a intestinului lui. Și deci a imunității lui.

Încă un motiv pentru alăptare versus hrănirea laptelui matern prin biberon. Îmi vin în minte atâtea persoane care îmi spuneau cu nonșalanță să mă mulg înainte de a merge la plimbare, probabil să mă chinui un pic cu muls, sterilizat, cărat genți și recipiente, hrănit cu greutate în sisteme de purtare cu sticla, etc. Noroc că ai mei nu știau și nu voiau să sugă din biberon, că poate m-ar fi prostit cineva să îmi chinui copilul și să nu-i ofer maximul potențial de sănătate pe care suptul la sân îl poate oferi.

Să nu uităm și de modul în care bebelușul îi cere mamei anticorpi doar prin saliva care ajunge pe glandele Montgomery de pe mamelon. Un lapte muls nu va avea niciodată anticorpii de care copilul are nevoie în acel moment, așa cum e cazul laptelui supt direct.

Cum mai nou toată lumea ia concluzia unui studiu drept un afront personal, specific că nu mă refer deloc la mamele care nu reușesc să alăpteze. Ci mă adresez cu aceste noi informații mamelor care pot și vor, să își găsească într-un astfel de studiu puterea de a merge mai departe și de a-i înfrunta pe cei care încearcă să le convingă că e tot atâta și dacă i-ar da bebelușului lapte praf sau lapte muls din biberon. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...