Saptamana internationala a donarii laptelui matern

24-30 Septembrie este saptamana in care la nivel international se sarbatoreste actul minunat si altruist de a dona lapte uman.

Mi-au atras atentia doua povesti in aceasta saptamana. Una este cea a Amei, in care vorbeste despre o experienta proprie si limitarea in gandire a doctorilor de la noi... Doctori carora eu le-as pune sub nas directivele Organizatiei Mondiale a Sanatatii (de care ar fi obligati sa asculte, nu?). OMS spune ca in cazul in care mama nu poate alapta, “the second best” este laptele “uman” al altei mamici! Asta pentru ca e creat pentru un omulet mic, cu proteinele, grasimile, glucidele, hormonii, enzimele, anticorpii si alte minunatii specifice pentru OM. Nu un lapte de vaca industriala, umflata de antibiotice si hormoni, pasteurizat, omogenizat, facut praf, creat pentru un vitelus (deci multi hormoni naturali de crestere, oricum prezenti, si inainte sa intervina nenea fermierul cu injectia de hormoni, pentru ca vitelul e un animal mare cu creier mic, spre deosebire de bebelus), amestecat cu zahar, uleiuri vegetale hidrogenate (a.k.a. margarina), soia, vitamine si minerale sintetice (care merg de la neabsorbtie pana la supradozare, pentru ca organismul nu le stie “manipula”), si cate si mai cate alte E-uri.

Dupa optiunea laptelui uman de la alta mamica, a treia optiune este o formula home-made din lapte crud si deci viu. Abia a patra optiune este formula din comert (eventual bio, macar sa stii ca vacile au pascut liber si nu au fost umflate de hormoni in plus).

Si totusi la noi in tara se ignora total acest aspect. Inteleg ca e prea futuristic sa ne gandim la banci de lapte (personal nici nu le-as prefera, pentru ca ar insemna pasteurizarea laptelui matern), dar totusi cum au ajuns medicii de la noi asa indoctrinati incat sa considere orice lapte praf mai bun decat laptele uman? In lume sunt si sisteme create pentru ca o mama ce nu poate alapta sa poata alege o mama donatoare din apropierea casei ei. Ca sa nu mai amintim cazurile bebelusilor prematuri, pentru care alegerea laptelui uman face diferenta!

Tot ce va doriti sa stiti despre hranirea unui bebelus cu laptele altei mame, sau despre donarea laptelui matern, veti gasi aici: http://www.kellymom.com/nutrition/milk/donor-milk.html

La noi am citit despre donarea laptelui matern in povestea Didinuskai. Ma refer la donarea laptelui muls, ca suptul la o doica era ceva normal si la noi pe vremuri.

Mi-am amintit o poveste citita mai demult, si google nu ma ajuta s-o gasesc. Era despre un tatic care isi hranea bebelusul (ramas orfan de mama) cu lapte donat. Si mamicile respective in timp chiar ajunsesera sa fie ca niste “matusi” pentru saracul copilas, veneau zilnic, pe rand, si aveau grija de el ca de cineva din familie. Laptele uman vine imprimat cu sentimente...


Stiu ca in lume, in grupurile focusate pe natural parenting, e ceva normal ca daca o mamica isi pierde bebelusul la nastere, sa nu ia medicamente de oprire a lactatiei. Doua motive principale ar fi:

- sentimentul ca ajuta pe cineva le face sa se simta mai bine, sa treaca mai repede peste trauma, le face sa comunice, sa se deschida, sa accepte ajutor la randul lor si alinare

- s-a demonstrat ca depresia postnatala este foarte tare influentata de hormonii care ajuta in alaptare. Daca mama alapteaza, sunt mai mici sanse sa aiba depresie postnatala, oxitocina si prolactina o ajuta sa intre in starea de “dedicare” pentru puiul ei, si o ajuta sa se ataseze mai puternic de puiul ei. Daca nu alapteaza, organismul percepe anatomic acest lucru ca si cum i-ar fi murit puiul. Normal ca toti hormonii influenteaza mult depresia postnatala. Astfel, mamele care dupa pierderea bebelusului isi doneaza laptele, mentin hormonii la un nivel acceptabil si nu dubleaza tristetea deja infinita cu o depresie postnatala hormonala. Se pot concentra astfel pe trecerea peste trauma prin care au trecut.

Si aici apare a doua poveste ce m-a impresionat. Saptamanile trecute, pe blogul de peaceful parenting pe care il urmaresc cu mare drag, drmomma.org (si mai ales pe pagina lor da facebook) am citit dilema unei mame cu inima franta. Desi planifica o nastere naturala acasa (dupa ce prima fusese cezariana), desi avusese grija de sarcina ei, bebelusul a murit in uter, in saptamana 35 de sarcina. Infiorator...

Dar pe langa trauma si supararea aflarii acestei vesti, mama (care este chiar o colaboratoare a site-ului drmomma.org) nu stia ce sa faca mai departe. Nu voia o operatie de cezariana. Inducerea nasterii e interzisa la nasterea naturala dupa cezariana, din cauza ca pot aparea rupturi uterine. Trebuia deci sa astepte sa nasca natural. Dar ea simtea nevoia sa aiba o poza cu bebelusul ei atunci, cand inca arata frumos, stia ca daca va naste peste cateva saptamani, imaginea bebelusului decedat de atata vreme in uterul ei nu ar fi fost o imagine pe care ar fi vrut s-o tina minte. Asa ca pe facebook a avut loc un brainstorming cu idei de a o ajuta pe Jennifer. Ideile au inceput sa curga, de la acupunctura pentru inducere “naturala”, pana la ierburi si meditatii. Si mii, zeci de mii de mesaje de incurajare si de admiratie pentru puterea ei. Impresionant...

Pana la urma, au reusit sa ii faca bebelusului o poza cu un ecograf 3D, a nascut natural cateva saptamani mai tarziu si au imprimat si talpile micutului pe o foaie...

Dar Jennifer a inceput sa aiba lapte si a ales sa doneze acest lapte. S-au depus eforturi incredibile pentru a-i trimite o pompa profesionala in Brazilia. Povestea e impresionanta:

From Despair to Donation: A Mother Loses Her Baby and Shares His Milk,

My Heart: For Jennifer ,

https://www.facebook.com/Love4JC.

Aici Where Are All the Happy Babies? apare poza lui Jennifer cu baietelul ei mai mare.

Astfel, donarea laptelui matern salveaza vieti. Si la propriu, si la figurat. Si la cel care doneaza, si la cel care primeste...