luni, 18 martie 2013

Patrick Holford, Nutritie optima pentru copilul tau – campania vALLuntar




Intrerup lunga tacere de pe blog cu niste recenzii la cel putin doua carti (sper sa reusesc la mai mult de doua) in campania vALLuntar. Voi aprecia fiecare comentariu, cu primele 15 comentarii plantam un copac, apoi cu fiecare 20 de comentarii alti copaci. S-ar putea ca din lipsa de timp sa va raspund la comentarii peste ceva vreme, dupa ce scriu si urmatoarea recenzie.

 [poza de pe www.all.ro]

Asa cum mi-am dorit sa gasesc cartea de parenting ideala in limba romana, de recomandat noilor parinti care au nevoie de confirmari ale instinctului, asa mi-am dorit si sa gasesc o carte de nutritie buna in limba romana, mai ales pentru copii. Pentru ca si la capitolul de hranire a copilului exista multe directii si parintii nu stiu care e mai sanatoasa. Cartea lui Patrick Holford, Nutritie optima pentru copilul tau, nu este chiar ce as fi sperat, insa nu m-am asteptat sa fie totusi atat de plina de informatii.

De ce nu este ce am sperat?

  • Pentru ca de multe ori el ia in calcul pentru sanatate incarcatura glicemica. Aceasta se pare ca influenteaza comportamentul, inteligenta, sanatatea  noastra si a copiilor. Dar asa cum nu am inteles niciodata cum adeptii Montignac considera ca e mai ok o inghetata cu aspartam decat un cartof, la fel am gasit si aici tabele cu alimente in functie de incarcatura lor glicemica in care o prajitura e mai ok decat fructele uscate sau bananele. E putin confuza oricum si traducerea pentru ca nu inteleg cand se vorbeste de „prajitura cu mere si migdale” sau „baton de ciocolata” despre ce reteta e vorba. Cum se poate ca un compot de fructe la conserva sau o marmelada, un gem, sa fie mai ok pentru sanatate decat papaya proaspata, decat merele uscate, decat bananele , smochinele, stafidele.

  • Pentru ca se vorbeste despre renuntarea la zahar, dar apoi cand se aminteste ciocolata ca tratatie ocazionala la copil, „nu ii oferiti unui copil care de abia incepe sa mearga mai mult de o tableta sau doua o singura data”. Nu stiu ce sa zic, Alex a facut primii pasi la 1 an; si pana acum, la 3 ani si jumatate, singurul zahar ce i-a intrat in sistem a fost cel din bilutele homeopate si din siropul medicament primit la bronsita din decembrie, cand membrii familiei mele ramasi acasa au decis ca il trateaza alopat. Deci chiar cred ca se poate „rasfata” copilul si fara bucatele de ciocolata. Daca i se dau o data, cum va fi refuzat de cate ori isi doreste? Inteleg ca majoritatea parintilor le ofera copiilor dulciuri, dar intr-o carte de nutritie optima pentru copil nu cred ca isi avea locul. Pentru ca un parinte care e decis sa asculte de specialist va crede astfel ca zaharul nu e asa grav. Pentru ca daca specialistul „recomanda” in cartea de nutritie optima asa mult dulce, parintele e tentat sa ii dea copilului si mai mult, ca doar si o alimentatie „aproape optima” poate fi destul de sanatoasa.

  • Pentru ca numeste grasimile saturate „grasimi rele”. Afirma totusi ca in ultima vreme s-a ajuns la concluzia ca sunt sanatoase, dar in toata cartea cand vorbeste despre grasimi sanatoase se refera la omega 3 si omega 6. O singura data aminteste despre raportul optim dintre ele, in rest ai fi tentat sa crezi ca aportul mare de omega 6 nu e o problema, desi noi stim ca e.

  • Pentru ca atunci cand vorbeste despre antinutrimente nu aminteste de acidul fitic si de fapt in toata cartea cerealele integrale, nucile si semintele sunt considerate minunate, fara sa se puna problema anihilarii acidului fitic din ele.

  • Pentru ca recomanda la final suplimentele nutritive medicamentoase, adica sintetice. In afara de problemele concrete de sanatate care pot fi redresate prin suplimentare sintetica atunci cand suplimentarea naturala nu e posibila, nu consider ca un supliment de vitamine si minerale regulat este sanatos pentru copii.

  • Pentru ca multe traduceri nu-mi plac. Cum ar fi „intarcare” pentru notiunea de diversificare, ceea ce mi se pare periculos pentru romanul dornic de intarcare precoce. Holford se refera la diversificare cand spune ca trebuie sa inceapa la 6 luni, nu intarcarea de san. In engleza e drept ca se foloseste "weaning" pentru ambele intelesuri, de unde si deruta traducatorului probabil. Mai apare „reflexul de incredere al limbii”  pentru modul in care bebelusii refuza solidele scuipand afara. In romana am intalnit totusi acest reflex cu numele de reflex de impingere, de expulzare, de protruzie,  etc.  Traducatorul o fi crezut ca „thrust” e o greseala de tipar si trebuia sa fie „trust”. Ei bine nu, era thrust. (Totusi cu ocazia asta am cautat si eu in DEX si am aflat ca se spune nutriment, nu nutrient cum credeam eu, si deci vorbim de anti-nutrimente, nu de anti-nutrienti, cum imi traduceam eu.)

Asadar nu o pot recomanda parintilor super preocupati de nutritia sanatoasa a copilului lor, hai sa-i numesc parinti WAP (Weston A Price). Singurul lucru pe placul lor din carte poate fi faptul ca si Holford considera fructoza din fructe periculoasa pentru sanatate. O cam pune pe acelasi nivel cu zaharul dupa parerea mea. Si nu cred ca merita :D, adica un fruct integral vine cu mult mai multe decat fructoza sau incarcatura glicemica. Cu multe aspecte WAP nu sunt nici eu de acord, dar in atatea aspecte le dau dreptate, de la necesitatea de a fermenta cerealele pentru a fi consumate pana la nevoia de grasimi saturate si de vitamine liposolubile.

DAR culmea e ca desi nu e total pe placul meu, cartea e atat de complexa incat mi se pare utila in orice biblioteca. Holford totusi mi se pare altfel decat alti nutritionisti pentru copii. Sa nu uit ca el este britanic si in Marea Britanie din cate am vazut eu alimentatia copiilor e jalnica. Tin minte emisiunile luI Jamie Oliver in care voia sa implementeze o alimentatie sanatoasa in scoli. Copiii nu stiau ce sunt acelea legume, in afara de cartofi prajiti nu mancau alte legume sau fructe. Bucataresele de la cantine plangeau cand Jamie incerca sa le invete sa gateasca, pentru ca ele de ani de zile stiau doar sa bage la microunde semipreparatele, si la serviciu si acasa. Bucataresele, da? Asadar intr-un astfel de mediu cartea lui Holford e foarte buna. Daca va gandeati ca puteti creste un copil si cu junk, Patrick Holford va explica de ce nu e bine. Multi parinti nu stiu de ce nu e bine. Se gandesc doar la obezitate si daca in familie genele sunt bune din punctul acesta de vedere si copilul nu devine obez nu considera ca dintr-o alimentatie nesanatoasa pot sa apara si alte efecte negative. Holford e bun aici, pentru ca explica influenta alimentatiei asupra comportamentului copiilor (copii nervosi, agitati, care nu pot invata, care nu reusesc nici sa invete sa citeasca) si asupra altor aspecte ale sanatatii, pe langa obezitate. De exemplu influenta alimentatiei in astm sau alergii. Totusi are in spate un institut de cercetare de nutritie pentru creier, pentru inteligenta. Asa ca oricat nu as fi de acord cu el, are dovezi pentru afirmatiile sale. Foarte mult se axeaza in explicatii pe dezvoltarea inteligentei prin alimentatie. Probabil pentru ca a „vindecat” prin schimbarea meniului multe astfel de probleme la copii, din zona inteligentei. Copii care in cateva saptamani reusesc sa isi imbunatateasca performantele simtitor. Si nu vorbim (numai) de copii normali care incep sa faca performanta, ci si de copii ce nu reuseau sa citeasca sau sa vorbeasca la varste scolare si care dupa cateva saptamani de alimentatie sanatoasa ii ajungeau din urma pe cei de varsta lor.

Holford mi se pare un curajos cand povesteste despre autism si despre Wakefield, sau despre solutiile nemedicamentoase pentru ADHD. Sau cand afirma ca diversificarea trebuie sa inceapa dupa 6 luni, si nu cu cereale.

Cartea e atat de plina de informatie incat intr-o saptamana nu am reusit s-o parcurg pe toata. Fiecare pagina e informativa, nu are „calorii goale” de umplutura in text. Nu se repeta informatia. Nu plictiseste. Chiar si eu am aflat multe notiuni noi (stiu ca par a ma exprima cu superioritate, dar nu sunt obisnuita sa aflu lucruri noi intr-o carte de nutritie). Nu imi dau seama daca pentru un parinte normal care nu citeste cat mine nu cumva cartea poate parea greoaie cand explica de exemplu rolul aminoacizilor :D. Dar poate tocmai de aceea decat sa gasim notiunile acestea in sute de pagini google in limba engleza, mai bine le avem toate intr-un loc intr-o carte in biblioteca. Asadar din carte puteti afla multe despre carbohidrati, despre grasimi (aici, la aceste doua subcapitole v-am spus ca nu sunt de acord cu el), despre proteine, vitamine, metale grele, E-uri (loc unde mi se pare putin prea bland cu aceste substante, dar e un mare noroc pentru parintii romani care le dau copiilor orice de mancare sa vada totusi care sunt efectele chiar si pe termen scurt ale acestor substante). De ce consider eu ca trebuia spus mai multe la capitolul E-uri? Pentru ca zaharina si indulcitorii artificiali afecteaza usor si repede creierul, nu provoaca numai cancer, ci si Alzheimer. Pentru ca monoglutamatul de sodiu distruge la randul lui neuroni, efectele lui nu sunt doar de moment. Autorul mai abordeaza pe larg hrana pentru inteligenta, nutritia impotriva obezitatii, impotriva alergiilor si a multor boli, hrana propice pentru o piele sanatoasa, pentru corectarea tulburarilor alimentare sau pentru tratarea problemelor de somn, pentru imbunatatirea starii de spirit si a comportamentului. Si da si tactici pentru parintii care deja au apucat-o pe un drum gresit, cum sa redreseze usor situatia, cum sa ii faca pe copii sa manance mai sanatos, cum sa se descurce la cumparaturi cu ei sau in alte situatii din viata de zi cu zi in care ar fi tentati sa manance junk food.

Asadar este o carte pe care o recomand cu mentiunea ca trebuie ca unele informatii sa le filtrati totusi putin, avand mereu in vedere ca hrana reala, intreaga, naturala, e oricand mai sanatoasa decat orice varianta industriala asa-zis dietetica. Nu e o carte cu retete, dar are la finalul fiecarui capitol o lista cu intrebari din care sa iti dai seama ca parinte daca exista probleme in familie la acea parte a nutritiei.

Aceasta postare face parte din campania vALLuntar initiata de grupul editorial ALL cu sprijinul ROMSILVA. Editia a doua a acestei campanii are un scop minunat, acela al plantarii copacilor. Pentru primele 15 comentarii de la postare voluntarii All vor planta un copac cu ajutorul Romsilva. Urmatoarele comentarii se vor cumula cu cele suplimentare de la alte postari si la fiecare 20 se va mai planta un copac.





vineri, 15 martie 2013

Delfinii – puzzle – campania vALLuntar




Intrerup lunga tacere de pe blog cu niste recenzii la cel putin doua carti (sper sa reusesc la mai mult de doua) in campania vALLuntar. Voi aprecia fiecare comentariu, cu primele 15 comentarii plantam un copac, apoi cu fiecare 20 de comentarii alti copaci. S-ar putea ca din lipsa de timp sa va raspund la comentarii peste ceva vreme, dupa ce scriu si urmatoarea recenzie.

[poza de pe www.all.ro, dar nu e conforma cu realitatea, cartea e lata de fapt]

Ne place mult aceasta carte de puzzle, Delfinii. O avem de mai demult in biblioteca, nu face parte din cele doua carti primite acum de la Editura All. Are 5 pagini groase de puzzle-uri, a cate 48 de piese. Langa fiecare puzzle, pe pagina alaturata, sunt niste informatii despre delfini. 

  [poza personala publicata cu acordul editurii]

De ce imi place?
  • Cartonul e de foarte buna calitate. De un an avem cartea si deloc nu s-au deteriorat piesele.
  • Puzzle-ul nu este prea usor de facut. La inceput Alex ma punea pe mine sa-l fac, el imi cauta doar marginile. Asadar se poate folosi multi ani. Abia acum incearca singur sa il rezolve.
  • Nu ai nevoie de planse pe care sa faci puzzle-ul.
  • Nu trebuie sa ai un loc special unde sa tii puzzle-ul facut pentru a fi admirat.
  • Nu se imprastie dupa ce e terminat.
  • Pentru depozitarea a 5 puzzle-uri obisnuite ai nevoie de spatiu pentru 5 cutii (daca puzzle-ul nu e facut) sau de spatiu plan pentru 5 planse (daca e facut). Pe cand asa ocupa putin spatiu, ca o carte.
  • Din cauza ca e compact se poate duce usor in concedii. Ocupa locul unei carti, dar sunt de fapt 5 puzzle-uri marisoare.
  • Sansele sa se piarda piese sunt foarte mici, doar in putinele minute in care il refaci.
  • Psihologic vorbind imi place mai mult ca la finalul jocului sa pastrez puzzle-ul facut decat sa stric toata munca pentru a face ordine.
 [poza personala publicata cu acordul editurii]

Imi place atat de mult incat mi-am comandat acum la inceputul lui martie si cartea cu Elefantii :).


Aceasta postare face parte din campania vALLuntar initiata de grupul editorial ALL cu sprijinul ROMSILVA. Editia a doua a acestei campanii are un scop minunat, acela al plantarii copacilor. Pentru primele 15 comentarii de la postare voluntarii All vor planta un copac cu ajutorul Romsilva. Urmatoarele comentarii se vor cumula cu cele suplimentare de la alte postari si la fiecare 20 se va mai planta un copac.

 



miercuri, 13 martie 2013

Nessia Laniado – Cum sa facem fericit un copil in primul sau an de viata – campania vALLuntar




Intrerup lunga tacere de pe blog cu niste recenzii la cel putin doua carti (sper sa reusesc la mai mult de doua) in campania vALLuntar. Voi aprecia fiecare comentariu, cu primele 15 comentarii plantam un copac, apoi cu fiecare 20 de comentarii alti copaci. S-ar putea ca din lipsa de timp sa va raspund la comentarii peste ceva vreme, dupa ce scriu si urmatoarea recenzie.

 [poza de pe www.all.ro]


M-am gandit putin ce carte sa aleg pentru a-i face recenzia in aceasta campanie. Nu mai citesc carti de parenting de cand stiu de fapt ce principii urmez in cresterea copiilor. De fapt daca stau sa ma gandesc nu am nevoie de carti pentru cresterea bebelusilor, inca citesc carti de playful parenting sau de rivalitate intre frati :). Dar as fi vrut sa gasesc o carte buna de parenting pentru a o putea recomanda altor parinti. De multe ori sunt intrebata ce carti le-as recomanda viitorilor parinti si in afara de variantele straine Natural Child si The Baby Bond sau Conceptul Continuum in romana nu imi vin in minte decat carti mai de nisa, ori despre nastere, ori despre sarcina, dar nu atat de complete ca cele trei. Si Continuum Concept nu prea e de puericultura. Nu inteleg de ce editurile din Romania traduc carti in care se recomanda ca mama sa-si lase bebelusul sa planga pentru a-si satisface sexual sotul indiferent cat ar fi de obosita sau lipsita de chef, ba chiar sa simuleze placerea chiar daca o doare, sau carti in care ti se spune cum sa alegi teava cu care sa-ti bati copilul si modul mecanic in care sa te comporti cu el, pe ore fixe. Si totusi The Natural Child nu e tradusa, The Baby Bond nu, The Baby Book sau altele din colectia familiei Sears nu,  The Other Baby Book nu, etc. Conceptul Continuum a fost publicat prin efortul financiar personal al traducatoarei pentru ca nicio editura nu a vrut s-o publice. De ce ar fi nevoie de o carte de parenting? Si de ce o carte de parenting iubitor? Vorbind din punctul meu de vedere, eu chiar credeam inainte de sarcina cu Alex ca un copil trebuie sa aiba program, sa fie crescut cu pedepse si recompense, sa fie “educat” si pus la punct, etc. Am avut noroc de Alex care m-a invatat mai bine. As fi vrut insa sa pot sa am acces la informatia aceasta inainte de a-l naste. La mine baza era deja proasta, influentele din jur la fel. Tarziu mi-am dat seama ca informatia primita din jurul meu e in contradictie cu modul in care as vrea eu in sufletul meu sa-l cresc pe Alex. Dar pana atunci am trait niste mari frustrari ca bebelusul meu nu e asa cum trebuie, si ca eu nu sunt in stare sa-l cresc bine. Pentru ca incercam sa ma agat, in increderea mea in mainstream, de orice mic act de blandete. M-am bucurat cand am aflat ca nu ai voie sa “ferberizezi” copilul inainte de 8 luni pentru ca ar putea muri. Am suflat usurata ca nu trebuie atunci, in acel moment, sa-mi terorizez copilul. Simteam eu ceva dar nu aveam incredere in ceea ce simteam. Si pot sa pun pariu ca sunt multi parinti ca mine, care ar vrea sa-si creasca bebelusii cu dragoste si respect si empatie, dar se tem ca ii vor “strica”. De aceea e nevoie de astfel de resurse, de carti care sa ne arate ca ceea ce simtim e ok, e corect, e bine, e natural si e chiar sanatos pentru copil. Stiu ca e penibil ca am ajuns atat de indoctrinati si atat de indepartati de noi incat avem nevoie de confirmari, dar in societatea de azi se pare ca asa e.

Asadar am cautat cartea pe care as putea-o recomanda viitorilor parinti pentru a se regasi si pentru a avea incredere in ei. Am sperat sa fie aceasta. Pentru ca am ales-o dupa ce am vazut cu google ca la noi e recomandata de persoane AP pe forumuri si pe bloguri! Oare sunt eu prea pretentioasa deci daca nu mi-a placut? As dori sa-mi raspunda la intrebarea aceasta persoanele AP care au citit-o :).

Initial mi s-a parut ca unele expresii sunt mai bizare, si m-am gandit ca poate sunt eu prea obisnuita cu exprimarile articolelor si cartilor americane. Sau poate traducatorul nu stie cum se numeste la noi anxietatea de separare si o traduce “neliniste cauzata de separare”, sau copiii rasfatati sunt numiti “cu narav”. Dar apoi spre final mi-am dat seama ca de fapt ma deranjeaza oricum exprimarile autoarei, nu traducerile. Am sperat in prima parte ca vor fi doar chestiuni subtile cele ce ma vor deranja. Conceptia ca la inceput le poti oferi dragoste, pentru ca nu vor creste “cu narav”, dar mai apoi... Na, m-am gandit, hai ca pot trece peste ideea asta daca in rest cartea e buna, pentru ca sigur pe cand vor ajunge copiii la varsta de un an, parintii lor, cei carora le-as fi recomandat eu cartea, vor sti mai bine.

Tot la partea cu chestiuni subtile care ma deranjeaza este modul cum i s-ar inocula unui viitor sau nou parinte ce este normal. Se face referire la biberonul bebelusului, la suplimentarea laptelui, la sucuri dulci, la ceaiul normal pentru bebelusi, la suzeta, la tricou cu mirosul mamei, la obiecte de atasament, la camera bebelusului si patutul lui.  Doar in doua locuri se spune “biberon sau san”, in rest se considera ca normalul e copilul cu biberon ce doarme in alta camera cu o jucarie. Poate parintii veterani vor spune ca exagerez, dar atata timp cat asta le aratam viitorilor parinti ca e norma, in vremurile in care nici pe strada, in familie, intre prieteni, nu vedem un copil alaptat, atunci si noua ni se va parea alaptarea ceva rusinos, poate chiar demodat.

Cartea incepe cu doua exemple care mi-au placut mult. Mi-am dat seama cat rau le putem face copiilor nostri doar prin atitudinea noastra, chiar daca din afara ar parea ca ne ocupam de ei, ca nu-i batem sau nu-i lasam sa planga. Dar daca prin modul nostru de comportament sau tonalitatea vorbelor le dam de inteles ca ne deranjeaza le facem mult rau. Merita citite aceste doua prime exemple aparent asemanatoare, cu explicatiile greselilor dintr-una din situatii.

In continuare cartea continua frumos, se vorbeste despre importanta atasamentului copilului, despre importanta bazei, despre teoria punctului de sprijin formulata de psihanalistul John Bowlby. Fac o paranteza, de cate ori afirma ceva dintr-un studiu, fie ca aminteste numele sau nu, as fi preferat o mica trimitere la datele studiului. Asa unele afirmatii mi se par greu de crezut sau spuse prea general, din “studii”.

Dar, cum am spus, inceputul cartii mi-a placut. Se vorbeste despre baza copilului, despre cat de frumos se dezvolta acesta daca stie ca se poate sprijini fara teama pe parintii lui. Despre faptul ca sunetele, culorile, cuvintele si mirosurile nu au importanta fara cineva care sa le incarce cu emotii. Si despre importanta tratarii cu respect a copilului inca de la nastere, pentru ca el tine minte. Despre cat e de important sa ne ascultam instinctul in loc sa ii ascultam pe cei din jur. Aici mi-am pus primul semn de intrebare, cand se explica faptul ca nu exista riscul in primul an de viata sa fie invatat “cu narav”, dar m-am gandit ca poate pentru parintele ce pana acum a auzit doar de rasfat si de faptul ca nu e ok sa ii indeplinesti copilului nevoile, aceasta afirmatie ii poate schimba ideile. Se spune totusi ca “alinturile” sunt printre nevoile fundamentale ale nou-nascutului, alaturi de nevoia de mancare si de somn. Mi-a placut si cum explica ce mesaje ii transmitem noi bebelusului prin vorbele inconstiente gen “stai cuminte”, “fa ce-ti spun eu”, “esti mare”, “esti mic”, “nu fi suparat”, “esti rau”, “sa-ti fie rusine”,... Mi-au placut chiar si sfaturile pentru comunicarea cu cel mic.

Capitolul cu cantecele de leagan iar mi-a placut. Apreciez mai mult cand intr-o carte se explica efectele unui obicei instinctual, decat cand se ofera metode artificiale. Adica eu am citit acest capitol cu gandul ca uite ce bine simt mamele ca le face bine copiilor sa li se cante, nu cu gandul “ii voi pune niste Mozart pentru ca il face mai destept”. Si mi-a dat capitolul acesta o stare de calm. Si mi-am dat seama ca daca ii canti copilului sa-l adormi sunt slabe sansele sa te enervezi pe el ca nu mai adoarme. Cantand cu o voce calma si calda “somn usor, scump odor/ langa tine voi sta/ toata noaptea cu dor/ eu te voi legana”, sau un cantec strain “you’ll still be the sweetest little baby in town”, nu cred ca vreo mama mai poate fi anxioasa pe nesomnul copilului. Chiar va propun sa incercati cantatul si leganatul, sigur veti aprecia dansul impreuna cu copilul dumneavoastra, fara sa va mai stresati cate aveti de facut dupa ce-l adormiti. Sigur nimic nu vi se va parea mai important decat acea clipa de conectare cu bebelusul. Cu bebelusul care nu poate adormi nu ca sa va faca in ciuda, ci pentru ca poate il deranjeaza ceva si voi puteti sa-l faceti sa se simta pe moment un pic mai bine.

Se explica in capitolul acesta si despre vocile parintilor, despre importanta ritmului, despre cat de mult il ajuta si in alte segmente de dezvoltare, cum ar fi la invatarea mersului.

Ei si apoi vine capitolul cu somnul. Care culmea, incepe bine explicand cat e de bun contactul cu mama, cat e de natural leganatul puilor de om. Iar apoi o ia pe aratura din punctul meu de vedere :)). Incepe cu sfaturi de genul ca daca plange noaptea sa-l lasam un minut sa planga, abia apoi sa “mergem” la el (deci iar ideea ca bebelusul nici macar nu e langa noi). Deloc nu se ia in considerare ca poate bebelusul chiar are un motiv sa planga noaptea (dăăăă!). Deloc nu se ia in considerare ca un minut e enorm atunci cand vorbim de problemele lor si de increderea ce o au in noi. David cand are o problema noaptea scoate sunete foarte slabe. Se ineaca cu laptele ce ii vine in nas, nu mai poate respira. Ma mir si eu si ma speriu cand vad cum ma trezesc si sar in genunchi sa-l ridic, ca el da din maini speriat ca nu mai are aer. Ma speriu pentru ca imi vine sa nu mai pun capul pe perna, nu imi vine sa cred ca il pot auzi cand are probleme chiar daca nu scoate niciun sunet. Si totusi instinctul matern e puternic si il simt si data urmatoare cand are probleme. Va spun sincer ca daca ar fi dormit in alta camera sau in patut la distanta de mine ar fi murit in somn de multa vreme. Nu zic ca toti copiii au probleme de acest gen, dar nu ai cum sa stii niciodata, nu? Si la noi a fost candva o „prima data“ si asa poate sa fie la oricare copil.

Mi se pare periculoasa teoria Nessiei pentru ca pana acum in carte te-a facut sa ai incredere in ea, daca esti un parinte AP, asa ca esti in stare s-o crezi pe loc ca poate totusi ea stie mai bine cum e cu somnul. Poate ai un copil defect daca nu iti doarme minim 4-5 ore neintrerupt in prima saptamana de viata, cum spune ea (never ever in casa noastra :D, oricum in prima saptamana acest fapt poate fi periculos pentru glicemia copilului si implicit pentru creier); sau minim 6 ore continuu la 4 luni; sau minim 7-8 ore continuu la 6 luni; sau minim 11 ore continuu de la 6 luni la 1 an; sau minim 10-13 ore continuu de la 1 la 3 ani. Mi se par ingrozitoare astfel de grafice care iti induc un gand ca bebelusul tau nu e normal, ca trebuie sa faci ceva sa-l “inveti” sa doarma mai mult, sa nu se mai trezeasca. Am mai scris aici cum am cunoscut cativa parinti care dupa ce au citit cartea lui Elizabeth Pantley li s-a inoculat ideea ca trebuie sa faca ceva cu somnul bebelusului. Si dupa ce metodele “blande” nu au avut succes (blande in sensul ei, mie nu mi se pare nimic bland acolo), trec la artileria grea cu cry-it-out. Pentru ca au ramas fixati pe ideea ca bebelusul nu doarme bine. Cand daca si-ar schimba asteptarile totul ar parea usor. Asa si acest capitol al somnului din cartea Nessiei Laniado. Te face sa crezi ca nu ii faci bine copilului daca mergi la el cand plange. Ca ii distrugi ceva din dezvoltarea pe termen lung. Este un cry-it-out – ferberizare mai scurta, impachetata in ambalaj frumos, dar tot CIO este. Plus ca nu-mi place deloc exprimarea asta cu bagat copilul in pat, stins lumina, lasat cu o camasa a mamei cu mirosul ei (dăăă din nou, daca tot ii place mirosul ei de ce nu sta langa ea???) ca fiind normal, natural, asa trebuie, asa face toata lumea. Ca parinte care poate inca nu erai sigur cum vei avea aranjamentul de somn te influenteaza foarte mult sa vezi ca asta e baza, de la asta se porneste si la asta se adauga sfaturile. Indiscutabil. Ah, din cand in cand, la cateva minute dupa ce l-ai culcat, poti sa-i faci o surpriza sa mai mergi la el  cu ”un supliment de alinturi” (?!).

A doua paranteza. De cate ori se refera la quality time cu copilul e vorba de 10-15 minute, cel mult o jumatate de ora. Pe zi. As fi curioasa sa stiu (nu am gasit pe net) pentru ce parinti e scrisa cartea, pentru ce epoca, pentru ce tara, pentru cat concediu de ingrijire a copilului. Oricum parca bebelusul e o povara pentru parintii pentru care a scris cartea, pentru ca face referire de multe ori la timp rupt, la efortul parintilor de a-si dedica 15 minute pe zi copilului.

Autoarea promoveaza atasamentul pentru un obiect, lucru cu care nu sunt de acord, dar deja e prea lunga postarea ca sa mai scriu in amanunt despre asta. Dau totusi  un link pentru cei interesati.

Cand pune problema copilului ce nu vrea sa adoarma, autoarea da 3 variante: sa stam langa patutul lui in camera lui (mi se pare cea mai penibila solutie, explica cum sa imparti cu sotul noptile nedormite in care il convingi pe copil sa stea in patut, cand toata lumea ar fi mai fericita intr-un pat), sa dormim cu totii in acelasi pat (dăăăă!) unde autoarea isi cam arata parerea contra, si a treia varianta este aceea de a-l obisnui sa doarma singur. Stiti voi cum. Alex in primele 6 luni din cauza refluxului a putut dormi doar pe Relu, asa ca stiu din plin cum e sa te ridici din pat, sa alaptezi copilul in brate, sa il tii apoi la verticala vreo 40 de minute, sa te asiguri ca doarme si sa-l pui la loc unde dormea inainte. La noi era pieptul lui Relu, dar din punctul meu de vedere, care aveam astfel parte de cate o ora de somn intre plimbarile de 40 de minute de noapte, putea fi si un patut in alta camera. Normal ca pentru Alex nu era la fel, dar vreau doar sa explic efortul nocturn al unei mame. Intre 5 si 6 luni noaptea deja se tragea de pe pieptul lui Relu intre noi in pat noaptea. La 6 luni am avut ocazia sa-l alaptez culcata noaptea si a fost prima data cand a putut. De atunci eu nu mai stiu ce e oboseala, se putea trezi o data sau de 20 de ori pe noapte, pentru mine era la fel pentru ca il ajutam sa se mufeze prin somn, nici el nu se trezea de tot deci nu trebuia adormit la loc, si dormeam amandoi mai departe. Si noi adultii ne trezim oricum in cursul noptii si adormim la loc. Mi se pare criminal pentru o mama ce alapteaza sa ii dai de inteles ca trebuie sa-si adoarma copilul in alta camera sau in alt pat.

Nu m-as apuca sa vorbesc acum despre cosleeping pentru ca mi-ar lua cateva pagini :)), dar totusi dau niste resurse pentru mamele obosite. Daca Alex nu ar fi avut reflux sigur ar fi fost pus in patutul lui, pentru ca eu asa credeam ca trebuie. Sigur m-as fi chinuit ingrozitor cu alaptatul si readormitul noaptea pentru ca nu m-as fi gandit deloc deloc ca bebelusul se poate pune in patul parintilor si ca e chiar mai bine si mai sanatos pentru el. Sigur as fi ajuns sa adorm cumva periculos cu el pentru ca as fi evitat pe cat posibil pusul lui in patul nostru, God knows why. Cum periculos? As fi adormit cu el in brate alaptandu-l, as fi adormit cu el pe marginea patului, crezand ca ma asez doar cat sa-l alaptez. Asa dimneata sunt odihnita si apta de a ma descurca cu un bebeloi de 9.4 kg care sta 99.9% din timp in brate (in carrieri doar dupa ce adoarme vrea) si cu un toddler plin de energie. Si acum primesc intrebari, ca acu’ 3 ani, daca doarme deja toata noaptea sau de cate ori suge. Da, David :)))). Atunci ma afectau. Acum ma fac sa rad si nu stiu cum sa le spun parintilor ce ma intreaba sa nu mai fie ingrijorati de somnul bebelusului, sa nu-si mai faca asemenea asteptari, sa nu-si mai compare copiii. Si sa faca in asa fel incat sa le fie bine si lor, si copiilor.

Cateva linkuri totusi rapid, sa aleg din sutele salvate la bookmarks:




Urmeaza in carte capitolul cu plansul. Eu vin dupa a doua lectura a cartii Alethei Solter, ”Bebelusul meu intelege tot”, cu care oricum nu sunt de acord :)). Dar asta explic alta data, cand voi avea timp. Totusi, Aletha chiar daca nu-mi e pe plac tot e mai ok decat Nessia, pentru ca in orice moment in care vorbeste despre plans, Aletha specifica ”in brate”. Nessia ne spune ca plansul e ok, ca nu trebuie oprit, dar nu spune ca trebuie sa-i fim alaturi bebelusului. Ne enumereaza motivele multiple pentru care poate un bebelus sa planga. Dar mi se pare ca doar ii sperie pe viitorii parinti, pentru ca nu le da idei cum ar putea sa isi dea seama din ce motiv plange bebelusul. Doar ca pe langa multiplele motive uneori bebelusul trebuie lasat sa planga. Na! Mi se pare ca a citit-o pe diagonala pe Aletha si incearca sa introduca si ea teoria in cartea ei, insa nu a reusit tare bine. Aletha ma supara ca spune de refuzatul sanului, Nessia nu vorbeste deloc despre alaptare, nu stiu care e mai bine :).

Aminteste cum copilul se linisteste daca este ”continut” cumva, ”inghesuit”, dar intr-o singura fraza la urma alege sa exemplifice ca asta e din cauza ca vrea sa se simta iar ca in uter, si ca ii putem indeplini nevoia aceasta tinandu-l in brate sau intr-un mijloc de purtare. In rest spune doar cum se retrag ei micutii in colturile patuturilor, sa aiba sentimentul de continere... Cam trist, dupa parerea mea.

Cand se analizeaza continutul chimic al lacrimilor, se afirma ca au cortizon, deci uite, elimina stresul din organism! Dar au si endorfine si catecolamine, deci uite, induc o senzatie de fericire! Asta in acelasi aliniat, mi se pare contradictoriu.

Nu, nu consider ca e normal sa planga patru ore pe zi, cum spune autoarea. Daca plange astfel inseamna ca are o durere, are o problema. Si trebuie sa i-o gasim si sa incercam sa i-o rezolvam. Sau macar sa i-o atenuam cumva. Nu sa ne culcam pe o ureche gandindu-ne ca e normal. Si nu sa il culcam in patutul lui, cu paturica lui preferata (really?) intr-o camera cu lumina difuza, fara a-i vorbi. Nu as putea sa cred ca lasat sa planga asa un bebelus de o luna se va calma din cauza ca „aaa, uite, e paturica mea preferata aleasa de mine drept obiect de atasament ultima data cand am fost la mall”...

Dupa un capitol scurt despre zambete, urmeaza unul despre inteligenta bebelusilor. Iarasi, ca la capitolul cu cantecele de leagan, mi s-ar parea mai ok sa scrie autoarea cum ceea ce fac parintii instinctual asa si pe dincolo il ajuta pe bebelus sa isi dezvolte inteligenta. Dar nu, se ajunge si la metode, iti spune la cati centimetri sa stai de fata lui si ce sa spui si cum sa vorbesti. Si cum sa faci sa-i captezi atentia chiar daca el pe moment nu vrea sa ti-o acorde si e preocupat de altceva! Cum sa repeti aceste ”operatiuni” pentru ca bebelusul sa asimileze cum trebuie ”stimulul”. Desigur ca nu imi place intr-o carte ce as fi crezut-o AP un tabel cu varstele la care trebuie copilul sa fie in stare sa faca ceva, capacitati fizice, senzoriale si intelectuale. Si nu, nu cred ca la 6 luni toti bebelusii deschid gura cand vad lingura. Si daca abia la 12 luni trebuie sa fie in stare sa apuce obiecte cu degetul mare si cel aratator, poate autoarea ar trebui sa stie ca abia dupa ce isi dezvolta aceasta capacitate ii este pregatit tubul digestiv pentru altceva in afara de lapte, si poate atunci nu ar mai vorbi despre sucuri dulci si ceaiuri la nou-nascuti. Daca vreti copii inteligenti e suficient sa il implicati in viata voastra de zi cu zi. Va recomand doua linkuri pe tema: link 1 si linkul 2 (la al doilea link sariti direct la articolul al saselea, programele de dezvoltare a inteligentei).

Capitolul cu masajul mi-a placut, dar tot asa cu doua observatii. Ok, am inteles si cunosc importanta atingerii bebelusului. Mi-au placut si explicatiile tehnicilor de masaj. DAR mi se pare ca se inoculeaza ideea ca masajul este singura modalitate de atingere, de conexiune a parintelui cu bebelusul. Cum am zis, in cele 15 minute pe care le petreci pe zi probabil cu copilul. Trebuie sa-i atingi atunci si pielea, printre celelalte metode de a-l face mai destept. A doua observatie este aceea ca sunt multi bebelusi care nu suporta masajul. Uite, pe Alex nu l-am putut masa cand era bebelus, decat dupa 6 luni, pentru ca nu putea sta la orizontala. In mod sigur ne atingeam oricum toata ziua, pentru ca statea doar in brate. Dar cunosc multi bebelusi care nu suporta masajul, poate le e frig, poate le e foame dupa baita, si totusi parintii ii tin culcati sa-i maseze in timp ce plang pentru ca poate au citit astfel de carti sau articole unde li s-a dat de inteles ca e extrem de important masajul bebelusului. Eu consider ca nu are absolut nicio valoare daca e facut pe un bebelus ce plange. Ii puteti oferi bebelusului atingerile in timp ce va sta in brate. Sau si mai bine, in wrap, aveti doua maini libere sa-l mangaiati. Sau facand baie impreuna cu el, sunteti asa piele pe piele.

Urmeaza capitolul despre vorbitul cu bebelusul, despre cum invata el sa vorbeasca. Din nou, ca la capitolul dezvoltarii inteligentei copilului, mi s-ar fi parut ok daca doar ar fi explicat de ce functioneaza ceea ce ne vine instinctual sa facem cu copilul, cum il invata toate obiceiurile noastre de zi cu zi sa vorbeasca. Dar nu, suntem invatati cum sa stam cu chipul la 20 de centimetri de copil si cum sa-i repetam unele cuvinte pe silabe pentru a-l invata sa vorbeasca, de parca va ajunge la 20 de ani fara sa stie vorbi. Ah, si citind cum e bine sa-l punem la punct ca sa stie bunele maniere mi-am amintit cum nu i-am spus niciodata lui Alex sa spuna ceva, sa repete dupa mine un cuvant, insa printre primele lui cuvinte au fost si ”multumesc pentru masa” la finalul unui pranz, desi nu mancase :))! Doar prin puterea exemplului.

Aici imi vine sa vorbesc despre cum mi se par fortate unele activitati gen homeschooling, cand copilul ar putea invata mai usor si mai frumos daca l-am lasa sa aiba el dorinta de a cunoaste, dar asta e o cu totul alta discutie. In rest, din acest capitol mi se par ok sfaturile de a-i vorbi copilului si de a-i explica mereu in cuvinte ce e in jur si cum se numesc obiectele. Dar nu ”aceasta este o foar-fe-ca” repetat de agasant de multe ori, cum se sugereaza.

Ultimul capitol este ”Teama de abandon”. Deja cred ca oricine stie ca atunci cand copiii au anxietate de separare si trebuie sa mergi undeva e bine sa ii explici, sa iti iei la revedere, sa ii oferi indicii ca sa inteleaga cat o sa lipsesti, dar sa nu mergi pe ascuns. Aici consider iar ca e discutabil, in functie de varsta copilului. DAR in fraza anterioara am spus daca trebuie sa mergi undeva fara el. Autoarea nu considera mersul cu copilul o posibilitate si nu considera ca exista posibilitatea sa nu trebuiasca sa mergi de langa el din primele luni. Din moment ce anxietatea de separare apare candva in a doua jumatate a primului an de viata, eu cred ca sunt de ajuns ”exercitiile” de cucu-bau pana atunci. Nu trebuie, cum sfatuieste ea, sa lipseasca mama cateva ore pe zi inca din prima luna.Toate mamele, oricum ar fi copiii, oricum ar fi hraniti, si indiferent daca mama vrea sau poate. David plangea inca din a doua zi daca mergeam la baie fara el, ce sens ar fi avut sa-l chinui in fiecare zi, cand anxietatea de separare e cu totul altceva, este momentul cand realizeaza ca mama nu face parte din trupul lui de fapt si ca poate sa dispara. Este un moment psihologic separat, care nu depinde de modul in care alegi pana atunci sa iti lipsesti copilul de prezenta ta. Chiar si in primele trei luni de la nastere, in asa numita perioada de exterogestatie.

Ok, daca autoarea se adreseaza genului de parinte care se supara pe copil ca e plangacios, care il cearta de ce ii ingreuneaza plecarea, atunci e ok, acel parinte are nevoie sa stie ca trebuie sa-i respecte copilului si sentimentele de suparare. Profit de fraza anterioara sa imi dau cu presupusul cui i-ar prinde bine aceasta carte. Unui parinte care e decis sa faca instructie cu copilul, sa il puna la punct, sa il lase sa planga singur pentru a adormi (adica programul Ferber cu multe minute macar se reduce la 1 singur minut in aceasta carte), sa il bata, sa nu-l ia deloc in brate, sa nu-i vorbeasca, sa il certe daca plange, sa se comporte cu copilul ca si cum l-ar deranja din viata lui de zi cu zi. Acest gen de parinte ar beneficia de informatiile noi pentru el pe care Nessia Laniado i le ofera.

Cartea se termina brusc cu ultimul paragraf referitor la anxietatea de separare, fara o concluzie finala. Am incercat sa-mi fac eu o concluzie in minte si mi-am dat seama ca nu prea se potriveste cartea cu titlul. Autoarea in interiorul cartii nu te invata de fapt ce sa faci ca bebelusul sa fie fericit. Iti spune ce crede ea ca trebuie sa faci ca bebelusul sa ajunga destept, sa ajunga sa doarma singur, sa vorbeasca repede, sa isi dezvolte rapid simtul echilibrului, etc. Tot felul de „acumulari”. Nu cum sa fie fericit bebelusul. Din contra.

Daca e pe placul vostru din descriere, sa stiti ca se citeste foarte usor. Paragrafele sunt separate frumos, capitolele la fel. Am citit cartea in doua zile la amiaza cand am cam o jumatate de ora din somnul lui Alex in care doarme si David plimbat in Boba prin casa. Cartea e subtire si are un format usor de tinut in mana. Pana la capitolul cu somnul ce m-a intrigat putin chiar m-am relaxat frumos de tot plimbandu-ma prin casa cu David adormit la piept in timp ce Alex dormea linistit in dormitorul nostru.

Chiar am sperat sa-mi placa mult mult aceasta carte. Atat de mult am sperat incat inainte s-o citesc mi-am comandat de la Editura All si alta carte a autoarei, “Cand copilul plange”.

Aceasta postare face parte din campania vALLuntar initiata de grupul editorial ALL cu sprijinul ROMSILVA. Editia a doua a acestei campanii are un scop minunat, acela al plantarii copacilor. Pentru primele 15 comentarii de la postare voluntarii All vor planta un copac cu ajutorul Romsilva. Urmatoarele comentarii se vor cumula cu cele suplimentare de la alte postari si la fiecare 20 se va mai planta un copac.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...